Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 436/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

S-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de partea civilă cu privire la aplicarea art.348 C.p.p. și s-a desființat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1109/22.08.2008.

În temeiul art.191 alin.1 și 3 C.p.p. au fost obligați inculpații C. C. și M. I. la plata sumei de 3000 lei, fiecare câte 1500 lei în solidar cu partea responsabilă civilmente . titlu de cheltuieli de judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub numărul_ la data de 24.08.2011, petentul Al A. K. a formulat plângere împotriva Ordonanței nr.1084/P/2009 din data de 28.07.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, precum și împotriva Ordonanței nr.2225/II-2/2011 din 23.09.2011 a primului procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.

A fost atașat dosarul nr.1084/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București cu plângerile împotriva soluțiilor pronunțate în acest dosar.

Prin Ordonanța nr.1084/P/2009 din data de 28.07.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimaților C. C. și M. I. sub aspectul săv. infr. prev. de art.215 alin.1,2,3 C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de aceiași intimați și alți intimați.

Plângerea petentului împotriva acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția P.-procurorului aceluiași P. nr.2225/II-2/2011 din 23.09.2011.

Împotriva acestor soluții petentul a formulat plângere la Judecătoria Sectorului 4 București, plângere înregistrată sub numărul_ la data de 24.08.2011.

Prin sentința penală nr.3256/27.12.2011 a Judecătoriei Sector 4 București s-a admis plângerea petentului și în baza art. 278¹ alin.8 lit.c C.p.p., s-a desființat în parte Ordonanța nr.1084/P/2009 din data de 28.07.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București și în parte Ordonanța nr.2225/II-2/2011 din 23.09.2011 a primului procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, sub aspectul soluției de scoatere de sub urmărire penală a învinuiților C. C. și M. I. sub aspectul săv. infracțiunii prev. de art.215 alin.1,2,3 C.pen. (soluția de la pct.1 din Ordonanță).

S-a reținut cauza spre judecare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.215 alin.1,2,3 C.pen. de intimații C. C. și M. I. considerându-se că probele administrate în cauză sunt suficiente pentru pronunțarea unei soluții.

S-au menținut soluțiile dispuse la pct.2-4 din Ordonanța nr.1084/P/2009 din data de 28.07.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.

În cadrul cercetării judecătorești, au fost audiați inculpații, partea vătămată și martorii Ș. G.-G., P. F., Al Fares Adel și G. M.. Instanța a constatat imposibilitatea obiectivă de audiere a martorului C. E., fiind netransportabil, acesta având un handicap grad I, și totodată a constatat că martorul C. G. S. a ales să uzeze de prev. art.80 C.p.p., refuzând să dea declarație, deoarece unul dintre inculpați este tatăl său.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele:

. o societate cu capital privat, ce a fost privatizată în anul 1994. Acționariatul societății este format din persoane fizice, respectiv, C. C., majoritar, care deține și funcția de administrator, M. I., P. F., C. Ceorge-S. și G. M., căreia i-au fost cesionate în anul 2007, acțiunile deținute anterior de Ș. G.-G.. Inculpații C. C. și M. I. sunt acționarii majoritari ai . privatizată în anul 1994. În anul 2002 cei doi acționari au luat hotărârea de a vinde o parte din terenurile aflate în proprietate pentru a face rost de lichidități terenuri pe care societatea le deținea potrivit certificatului de proprietar . nr.0880 din anul 1993.

La data de 16.12.2009, la Birou Notarului Public E. C. a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3134 din 16.12.2009, prin care . de C. C., a vândut un lot de teren în suprafață de 2316 mp, dintr-o parcelă situată în localitatea Voluntari, numitului Al A. K. pentru suma de 27.800 USD. La momentul încheierii contractului de mai sus C. C. a prezentat o Hotărâre A. a societății din 02.12 2003, din conținutul căreia reieșea că era mandatat să semneze în numele societății documentele de vânzare cumpărare pentru teren și să negocieze prețul de vânzare. Respectiva Hotare A. prezenta semnăturile inculpatului C. C. și ale inculpatului M. I., cei doi reprezentând împreună 91,61% din acționariat și era ștampilată cu ștampila societății.

La negocierea acestui contract au participat în mod activ cei doi inculpați, partea vătămată și martorul Al Fares Adel, astfel cum rezultă din declarațiile date de partea vătămată, martor și inculpatul C.. Negocierile au fost bazate pe o relație de încredere pe care martorul Al Fares Adel o avea cu asociații . martor fiind și cel care l-a determinat pe partea vătămată să aibă încredere în a semna acest contract cu firma .>

Din declarațiile părții vătămate și ale inculpatului C. la momentul încheierii contractului, C. C. a dat asigurări părții vătămate că toți acționarii au fost convocați conform legii, fiind întrunite condițiile legale pentru a putea vinde și a semnat contractul de vânzare cumpărare din conținutul căruia reieșea că terenul ce ace obiectul contractului nu este grevat de sarcini, nu a fost revendicat în baza Legii nr.10/2001 și nu există litigii în legătură cu acesta.

După încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3134/16.12.2009 partea vătămată a achitat integral prețul vânzării cumpărării, . în cursul anului 2004 o factură fiscală pentru această sumă de bani, această sumă intrând în contabilitatea firmei, astfel cum rezultă din declarația martorei G. M..

La data de 15 noiembrie 2004 inculpatul M. I. și ceilalți acționari ai . C. G.-S., P. F. și Ș. G.-G. i-au chemat în judecată pe . pe partea vătămată Al A. K. solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.3134/16 decembrie 2003. Motivul care a stat la baza acestei acțiuni că Hotărârea A. ce a stat la baza semnării acestuia nu a respectat condițiile de formă și publicitate prevăzute de Legea nr.31/1990, în sensul că a fost ștampilată și semnată doar de inculpatul C. C. și a fost dată cu încălcarea contractului de societate și a statutului acesteia, precum și a contractului de vânzare cumpărare acțiuni nr.534 încheiat cu F.P.S.

Pe fondul cauzei Tribunalul București prin sentința comercială nr.1038 din 03.03.2005 a procedat la anularea Hotărârii A. din 02.12.2003 și la respingerea capetelor de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr.3134/16.12.2003. Împotriva sentinței nr.1038 din 03.03.2005 formulează apel reclamanții M. I., C. G.-S., P. F. și S.-G., iar Curtea de Apel București respinge ca nefondat, prin Decizia Comercială nr.166 din 2007, apelul declarat de acestia.

Asupra deciziei de mai sus inculpatul M. I. și C. G.-S. au declarat recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr._ din 08 mai 2008, a admis recursul, a modificat decizia nr.166 din 2007 emisă de Curtea de Apel, a schimbat în parte Sentința nr.1038 din 03 martie 2005 și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.3134 din 16.12.2003, menținând, totodată, celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Se poate observa cu ușurință că inculpatul C. C., cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare nr.3134/16.12.2003 a prezentat notarului public un înscris intitulat Hotărâre A. din data de 02.12.2003 ce diferă de cel pentru care s-a solicitat anularea A. în fața instanțelor civile. Astfel cea depusă la instanța civilă era semnată doar de către intimatul C. C., nefiind ștampilată și nefiind inserată mențiunea cu privire la acordul celorlalți acționari, în timp ce Hotărârea A. depusă la BNP E. C. cu ocazia perfectării vânzării era semnată de inculpații C. C. și M. I. și purta ștampila societății.

Cu privire la mențiunile din hotărârea A. depusă la notarul public instanța reține că fiind audiați ceilalți acționari aceștia au declarat că nu au fost de acord niciodată cu hotărârea A. și că nu au cunoscut nimic cu privire la o eventuală vânzare de către intimatul C. C. și că nu au fost contactați telefonic de acesta.

În egală măsură, inculpatul M. a declarat același lucru și martorii Ș. G.-G. și P. F. au declarat că la momentul la care ei au aflat despre această vânzare cumpărare inculpatul M. a părut a fi la fel de surprins de perfectarea acestui contract precum erau și ei și că, mai mult, au încercat să-l confrunte pe inculpatul C. împreună. Pe de altă parte nici unul dintre cei doi martori nu a putut spune cu certitudine dacă inculpatul M. știa sau nu despre încheierea contractului de vânzare cumpărare nr.3134/16.12.2003, ci doar au prezumat că acesta nu cunoștea existența contractului bazându-se pe reacția pe care acesta a avut-o la momentul la care ei au aflat despre vânzare. Aceste declarații nu pot avea valoare probatorie suficientă pentru a proba că inculpatul M. nu știa despre încheierea contractului de vânzare cumpărare nr.3134/16.12.2003 mai ales în condițiile în care contrariul este probat în mod cert și clar prin declarațiile părții vătămate, ale martorului Al Fares Adel, coroborate cu declarațiile date de inculpatul C. C.. În această situație instanța consideră că în cauză este probat fără dubiu faptul că inculpatul M. I. a participat în mod activ la negocierea contractului de vânzare cumpărare nr.3134/16.12.2003, știind toate aspectele legate de această tranzacție de la bun început.

Din probele administrate rezultă și că inculpatul M. I. l-ar fi indus în eroare pe partea vătămată Al A. K. în condițiile în care deși acesta nu a recunoscut că ar fi avut nici o implicare în această vânzare, probele administrate au demonstrat că hotărârea A. din data de 02.12.2003 depusă de către inculpatul C. C. la notar cu ocazia perfectării contractului de vânzare cumpărare a fost semnată și de către inculpatul M. I.. Hotărârea A. a fost supusă unei constatări tehnico-științifice grafice, concluziile acesteia stabilind că semnăturile existente pe aceasta au fost executate de C. C. și M. I., iar cele două file prezintă ca asemănări imprimarea cu jet de cerneală și scrierea cu același tip de font și se deosebesc prin faptul că nu au fost listate consecutiv, adică la aceeași comandă de printare, în aceleași condiții. Pus în fața acestui aspect intimatul M. I. a declarat că a semnat doar a doua pagină a acelei hotărâri, lucru ce nu poate fi primit de instanță în condițiile în care hotărârea avea două pagini cu legătură logică între ele, iar la dosar au mai fost depuse și alte hotărâri A. semnate de către cei doi intimați tot cu privire la vânzarea unor terenuri din proprietatea societății. Prin procesul verbal din data de 04.05.2009, inculpatul C. C. a prezentat toate Hotărârile A. referitoare la vânzările de terenuri din patrimoniul . de cei doi inculpați. Este evident că, din punct de vedere al formei acestora, sunt similare cu Hotărârea A. ce a fost depusă la notariat cu ocazia perfectării contractului nr.3134/16.12.2003, fapt ce denotă precedentul creat la nivelul acționariatului societății în utilizarea unei singure forme de Hotărâre A.. De asemenea, cei doi au mai încheiat Hotărârea A. din data de 25 oct. 2002 prin care inculpații stabilesc posibilitatea vânzării unor suprafețe de teren aparținând societății, fapt ce exclude versiunea ca M. I. să nu fi cunoscut și să nu fi fost de acord cu vânzarea terenului lot 20 de către C. C..

În dovedirea relei credințe a inculpatului M. I. judecătoria a reținut că acesta a acționat societatea în justiție alături de alți acționari, printre care și fiul inculpatului C. C., martorul C. G.-S. pentru anularea A. din data de 02.12.2003, deși știa că semnase acea hotărâre ce a fost depusă la notarul public, că participase la negocierea prețului vânzării și nu adusese la cunoștință în nici un moment petentului că are de fapt în administrare chiar acea suprafață de teren sub forma unui contract de cesiune încă din anul 1998.

De asemenea, prima instanță a considerat că sunt suficiente probe în a dovedi fără dubiu că cei doi inculpați l-au indus în eroare pe partea vătămată Al A. K. cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare mai sus menționat, având în vedere că la perfectarea acestui contract inculpații au folosit un înscris ce nu corespundea realității, lucru cunoscut tot timpul de fiecare dintre cei doi și dovedit în procesul civil ulterior pornit și care a dus la anularea acelei hotărâri A..

Este de observat de asemenea că suprafața de teren vândută petentului se afla în administrarea inculpatului M. I. din data de 27.05.1998 conform contractului de cesiune încheiat cu societatea, lucru ascuns părții vătămatei de către inculpați atât cu ocazia negocierii cât și cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare la notar.

În continuarea celor expuse mai sus, judecătoria a reținut reaua credință a inculpaților C. C. și M. I., în sensul în care, deși administrator al societății . inculpatul C. M., acesta a ales o atitudine procesuală pasivă în procesul intentat de ceilalți acționari societății, respectiv părții vătămate Al A. Khouldan. Mai mult decât atitudinea procesuală menită să conducă la admiterea acțiunii, prin nepropunerea nici unei probe, inculpatul C., răspunde prin interogatoriul administrat societății în cursul procesului civil, că acesta avea la cunoștință faptul că terenul era grevat de sarcini, aspect ce conduce instanța la concluzia că inculpatul a acționat cu intenție directă calificată prin scop.

În acest sens, instanța fondului a reținut că deși inculpatul afirmă că nu a avut cunoștință de proces, acesta a semnat interogatoriul depus la instanță civilă. În altă ordine de idei, inculpatul deși afirmă că a avut acordul celorlalți inculpați, conștient fiind de procesul civil intentat de ceilalți acționari, acesta a urmărit ca partea vătămată să fie deposedat de teren.

Totodată, prima instanță a reținut că inculpații și-au creat posibilitatea contestării în instanță a Hotărârii A., prin neîndeplinirea condițiilor cerute de lege, respectiv proces verbal sau dovadă de îndeplinire a procedurii de convocare care să dovedească caracterul legal al adunării generale. Astfel, se reține faptul că în cadrul procesului civil, sarcina probării îndeplinirii condițiilor mai sus menționate, îi revenea și pârâtei . în vedere faptul că administrator era inculpatul C. C., acesta nu a avut nici un interes în a se implica în mod activ în soluționarea procesului civil.

Prima instanță a considerat că inculpații l-au indus în eroare pe partea vătămată cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare, prin faptul că inculpatul C. C. a depus la notarul public o hotărâre A. semnată de el și de inculpatul M. I. și care cuprindea mențiunea nereală că toți acționarii societății ar fi fost de acord cu acea vânzare, fără ca în realitate acea A. să se fi ținut vreodată, și prin faptul că inculpații nu au adus la cunoștință în nici un moment petentului că acel teren se afla deja în administrarea inculpatului M. I. sub forma unui contract de cesiune. Ulterior M. I. deși cunoștea că semnase acea hotărâre A., că participase la perfectarea vânzării, că nu adusese la cunoștința părții vătămate despre existența acelui contract de cesiune a acționat în judecată societatea alături de alți acționari obținând anularea A. din data de 02.12.2003. De remarcat că printre motivele de anulare a A. s-au numărat și faptul că inculpatul M. I. nu ar fi semnat acea hotărâre și că ar fi avut în concesiune acel teren și că vânzarea s-ar fi făcut astfel ilegal.

Referitor la contractul de concesiune nr.266 din 27 mai 1998, acesta a fost semnat pentru . către inculpatul C. C., iar în calitate de concesionar persoana fizică M. I. și are ca obiect preluarea în concesiune a unui teren în suprafață de 3068 mp aparținând societății pe o perioadă de 99 de ani. Serviciul de Publicitate Imobiliară I. cu adresa nr.12323C/01.07.2009 a comunicat că, la momentul încheierii contractului nr.3134/16.12.2003, verificarea privind contractul de concesiune, din motive tehnice, a fost incompletă întrucât la acea vreme nu exista o bază de date în sistem electronic a înregistrărilor existente în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni. C. C. a confirmat că știa de existenta contractului de concesiune încheiat cu M. I., deși la momentul în care a semnat contractul nr.3134/16.12.2003, nu a adus la cunoștința notarului și nici a părții vătămate Al A. K. despre existența acestuia, mai mult decât atât declarând, în contextul încheierii contractului de vânzare cumpărare, faptul că terenul nu este grevat de sarcini.

Prima instanță a mai observat că la dosarul cauzei au mai fost depuse dovezi cu privire la aceiași modalitate de operare și față de alte persoane, inclusiv martorul Al Adel Fares, cu ocazia perfectării unor contracte de vânzare cumpărare și ulterior de anularea a A. și constatarea nulității acelor contracte, cerute de celălalt acționar majoritar față de cel care semna la notar contractele, aspecte ce dovedesc că nu este o situație izolată ci un mod de operare al celor doi inculpați prin care aceștia își realizau posibilitatea contestării în orice moment a contractelor în instanța civilă prezentând totodată o hotărâre A. din 02.12.2003 diferită de cea care a fost folosită la biroul notarial.

Nu în ultimul rând este de observat că la câteva luni după pronunțarea deciziei civile nr.1542/08.05.2008 a ÎCCJ, mai precis la data de 22.08.2008 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1109/22.08.2008 între societate reprezentată de C. C. și M. I. chiar cu privire la aceiași suprafață de teren, de data aceasta cu un preț mai mic decât cel achitat inițial de către partea vătămată.

În ceea ce privește cererea de schimbarea a încadrării juridice a faptelor inculpatului M. I. din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1 și 3 C.pen prima instanță a reținut că aceasta este neîntemeiată. Astfel, așa cum am arătat anterior, pe baza probelor administrate, cei doi inculpați, de comun acord, au folosit pentru a induce în eroare partea vătămată un înscris în cuprinsul căruia au atestat situații nereale, respectiv o Hotărâre A. din data de 02.12.2003 care era falsă, cea reală fiind cea prezentată de acționari în cadrul procesului prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr._/08 mai 2008, a admis recursul, a modificat decizia nr.166 din 2007 emisă de Curtea de Apel, a schimbat în parte sentința nr.1038 din 03 martie 2005 și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.3134/16.12.2003. Astfel, se poate observa că cei doi inculpați au folosit un mijloc fraudulos pentru a induce în eroare partea vătămată și pentru a își crea ulterior posibilitatea anulării contractului de vânzare cumpărare.

În drept fapta inculpaților care au prezentat la notariat o hotărâre A. a societății . nu întrunește condițiile legale și în conținutul căreia se atestă în fals că toți acționarii erau de acord cu vânzarea terenului lot 20 și nu au comunicat părții vătămate că terenul era concesionat, creându-și posibilitatea contestării în orice moment a contractelor în instanța civilă ceea ce s-a și realizat, fapte care au generat o reprezentare greșită din partea părții vătămate a împrejurării că terenul ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare, este liber de sarcini din punct de vedere juridic, iar Hotărârea A. reflectă în totalitate voința tuturor acționarilor pentru vânzarea terenului, așa încât a procedat la semnarea contractului provocându-i o pagubă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen.

Fapta inculpatului C. C., care cu intenție directă calificată prin scop, l-a indus în eroare pe partea vătămată Al A. K., cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.3134/16.12.2003, în sensul în care prin mijloace frauduloase, respectiv prin folosirea unui înscris sub semnătură privată, ce nu reflectă realitatea, i-a prezentat acestuia ca adevărate fapte mincinoase, respectiv faptul că terenul ce făcea obiectul contractului de vânzare cumpărare nu este grevat cu nici o sarcină, precum și faptul că Hotărârea A. din 02.12.2003 a fost adoptată în condițiile Legii nr.31/1990, iar ulterior a contribuit prin atitudinea sa pasivă și prin răspunsul la interogatoriu la deposedarea părții vătămate de terenul cumpărat, în scopul de a obține un folos material injust și ce a avut drept urmare păgubirea părții vătămate Al A. K., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen.

Fapta inculpatului M. I., care cu intenție directă calificată prin scop, a participat în mod activ la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.3134/16.12.2003, și prin acțiuni materiale concordante, a participat în mod nemijlocit alături de inculpatul C. C. la inducerea în eroare a părții vătămate Al A. K., care prin mijloace frauduloase, l-a determinat pe acesta din urmă să încheie un contractul mai sus menționat, iar ulterior a acționat în judecată societatea . pe pârâtul Al A. K. pentru anularea unei Hotărâri A., pe care o semnase și despre care avea cunoștință, și pentru reîntoarcerea terenului vândut în patrimoniul societății, în condițiile în care fusese de acord cu încheierea contractului la momentul perfectării tranzacției, în scopul de a obține un folos material injust și ce a avut drept urmare păgubirea părții vătămate Al A. K. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen.

În ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune prima instanță a reținut că sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestora în condițiile în care inculpații au indus în eroare pe partea vătămată, cu știință, în modalitatea analizată anterior.

În cauză inculpații au acționat cu intenție directă, calificată prin scop și anume aceea de profita de pe urma părții vătămate și a produce o pagubă acestuia prin anularea contractului de vânzare cumpărare, anulare neurmată de restituirea prețului primit contra dreptului de proprietate asupra acelui teren.

Conform art.72 C.pen. la individualizarea pedepsei pentru fiecare dintre cei doi inculpați, judecătoria a luat în considerare gradul de pericol social suficient de mare al faptei săvârșite, gradul de pericol social pe care-l prezintă inculpații, necunoscuți cu antecedente penale, bine integrați în cadrul societății, precum și faptul că aceștia au o vârstă destul de înaintată. Lipsa de antecedente penale ale fiecărui inculpat, nivelul de educație al acestora, sunt elemente care creează presupunerea că fapta săvârșită de aceștia reprezintă un incident izolat. De asemenea, trebuie luat în calcul și faptul că cei doi inculpați nu au înțeles să acopere prejudiciul pe care l-au produs părții vătămate, precum și faptul că aceștia au mai încercat să profite de încrederea altor persoane în modalități identice cu cea din prezenta cauză.

Prima instanță, față de faptul că cei doi inculpați nu au antecedente penale, nu au avut nici un alt contact cu legea penală anterior comiterii acestora fapte și luând în calcul și durata mare de timp care a trecut de la data săvârșirii faptelor, timp în care inculpații nu au mai manifestat alte comportamente antisociale, a făcut pentru fiecare dintre aceștia aplicarea art.74 lit.a raportat la art.76 lit.c C.pen și a stabilit pedeapsa pentru inculpați în condițiile prevăzute de art.76 C.pen., reținând existența circumstanțelor atenuante judiciare.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei prima instanță a considerat că, în lumina art.52 C.p. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul său este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar pericolul social pe care-l prezintă persoana inculpaților permite executarea pedepselor cu închisoarea în modalitatea suspendării sub supraveghere.

Sub aspectul laturii civile, prima instanță a constatat că partea vătămată a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 46.184,44 USD reprezentând contravaloarea daunelor materiale. Suma este derivată din actualizarea cu indicele de inflație al sumei de 27.800 USD, prețul achitat de partea vătămată către . urma încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3134/16.12.2009.

Pentru admiterea acțiunii civile instanța trebuie să verifice întrunirea cumulativă a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale prev. de art.998-999 C. civ., respectiv:

- existența unui prejudiciu cert și nereparat,

- existența unei fapte ilicite săvârșite de către inculpat,

- existența vinovăției ca atitudine psihică a inculpatului față de fapte și urmările acestora, precum și

- existența unui raport de cauzalitate între fapte și prejudiciul cauzat.

Astfel, s-a constatat că în prezenta cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele legale menționate, respectiv: existența unei fapte ilicite săvârșite de către inculpati în calitatea acestora de administrator, respectiv acționari ai . infracțiunea de înșelăciune), existența unui prejudiciu determinabil și nereparat produs părții vătămate, existența unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și vinovăția inculpatilor ca atitudine psihică față de faptă și urmările acesteia. De asemenea, trebuie observat că cei doi inculpați au acționat în calitatea lor de acționari majoritari ai . C. fiind și administrator al societății . aceste condiții judecătoria a constatat că raportul juridic dintre societate și acționarii săi care au acționat în numele și în interesul societății la încheierea actului de vânzare cumpărare este unul guvernat de principiile răspunderii delictuale a comitentului pentru faptele ilicite, cauzatoare de prejudiciu, săvârșite de prepușii săi. În aceste condiții răspunderea inculpaților și a . una solidară față de partea civilă.

În ceea ce priveste daunele materiale prima instanță a reținut că în materia răspunderii civile delictuale, răspunderea pentru fapta ilicită este integrală, trebuind a fi acoperit atat prejudiciul efectiv produs, damnum emergens, cât și echivalentul lipsei de folosință a bunului, lucruum cesans. De asemenea, răspunderea este integrală atât pentru prejudiciul previzibil, cât și cel imprevizibil. În consecință, inculpații și partea responsabilă civilmente vor trebui să răspundă pentru prejudiul efectiv suferit de către partea civilă prin nerestituirea sumei de 27.800 USD, prețul achitat de partea vătămată către . urma încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3134/16.12.2009, cât și pentru lipsa de folosință a sumei de bani pentru perioada în care partea civilă a fost privată de folosința banilor săi. Ori, această lipsă de folosință a sumei de bani este manifestată în primul rând de devalorizarea sumei plătite inițial de partea civilă și este necesar ca suma inițial plătită să fie actualizarea cu indicele de inflație pentru a conduce la o despăgubire integrală și justă a părții civile.

Totuși, prima instanță a considerat că nu este posibilă actualizarea cu rata inflației calculată față de moneda națională a unei sume de bani care exprimată într-o altă monedă decât leul. În atare condiții s-ar ajunge la o valoare exprimată în dolari care ar fi mai mare decât cea care ar fi obținută prin reactualizarea cu indicele inflației valabil pentru această valută, ceea ce ar determina o îmbogățire fără just temei a părții civile cu diferența dintre suma de bani ce ar fi obținută prin reactualizarea sumei de 27.800 USD cu rata inflației calculată față de moneda națională a României și suma ce ar fi obținută prin actualizarea aceleiași sume cu indicele inflației valabil pentru această valută.

Având în vedere că prețul achitat de partea civilă în urma încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3134/16.12.2009 a fost exprimat atât în valută, respectiv 27.800 USD cât și în moneda națională, respectiv suma de_ ROL, adică_ lei, prima instant a considerat că justa acoperire a prejudiciului suferit de partea vătămată nu poate fi realizată decât prin obligarea celor responsabili la plata sumei exprimate în moneda națională, care să fie evident reactualizată cu rata inflației.

În ceea ce privește cererea formulată de partea civilă cu privire la aplicarea art.348 C.p.p. și desființarea contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1109/22.08.2008, contract de vânzare-cumpărare încheiat de către . inculpatul M. I. având ca obiect vânzarea către inculpat a lotului de teren care a făcut și obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3134/16.12.2009 instanța fondului reținând că această cerere este neîntemeiată. Astfel, dispozițiile art.348 C.p.p. se referă la restabilirea situației anterioare sau la desființarea unui înscris. Ca motive pentru aplicarea acestui text de lege s-a invocat că prețul achitat de inculpatul M. este chiar mai mic decât prețul achitat de către partea civilă, iar dacă suma de 27.800 USD a fost considerată ca fiind un preț derizoriu printr-o sentință irevocabilă, cu atât mai mult prețul achitat de inculpatul M. este unul infim sau derizoriu, ceea ce ar conduce la nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare.

Instanța fondului a constatat că motivele invocate nu fac parte din sfera celor pe care le prevede art. 348 C.p.p. ca situații în care instanțele trebuie să se pronunțe asupra restabilirii situației anterioare sau desființării unui înscris. Acest text se referă la situațiile în care situația existentă anterior comiterii unei fapte penale este schimbată chiar prin comiterea acelei fapte penale, ceea ce nu se întâmplă în prezenta cauză. Chiar dacă am considera contrariul, prin restituirea prețului plătit de partea civilă în baza contractului judecătoria a considerat că s-a realizat, în sensul legii civile, o repunere a părților în situația anterioară încheierii actului juridic. În ceea ce privește desființarea contractului de vânzare cumpărare încheiat de către . inculpatul M. I. ca urmare a comiterii unei infracțiuni nu poate fi pusă această problemă, din moment ce acest act juridic este întocmit cu respectarea rigorilor legii penale, nu a fost săvârșită vreo infracțiune de fals și nu există nici un alt temei de drept penal care ar justifica o astfel de măsură. De asemenea, nu există o altă situație care să justifice aplicarea principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis și chiar dacă aceasta ar exista, competența de a soluționa o astfel de situație ar aparține instanțelor civile.

În ceea ce privește faptul că prețul achitat de inculpatul M. este chiar mai mic decât prețul achitat de către partea civilă, iar dacă suma de 27.800 USD a fost considerată ca fiind un preț derizoriu printr-o sentință irevocabilă, cu atât mai mult prețul achitat de inculpatul M. este unul infim sau derizoriu, ceea ce ar conduce la nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, această situație ține exclusiv de sfera dreptului civil și de competența instanței civile, neputând face obiectul aplicării dispozițiilor art.348 C.p.p.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, inculpații C. C. și M. I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând, casarea sentinței și rejudecând, în fond, achitarea lor pe temeiul art.10 alin.1 lit.c Cpp.

În motivarea scrisă a recursului (filele 28-36) inculpatul M. I. a arătat că nu a semnat hotărârea A. din 2.12.2003, nu a avut cunoștință de adoptarea acestei hotărâri și nu a fost consultat cu privire la vânzarea celor trei loturi de teren. Mai mult, a plătit taxele și impozitele pentru pentru terenul ce i-a fost concesionat, iar cumpărătorul a cunoscut această împrejurare. Apărarea inculpatului se bazează pe concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr._/17.07.2009, pe răspunsurile la interogatoriul ce i-a fost luat inculpatului C. C. în dosarul comercial și pe soluția irevocabilă pronunțată în dosarul comercial. De asemenea, în favoarea sa inculpatul M. I. invocă și depozițiile martorilor P. F. și Ș. G..

Recurentul-inculpat M. I. mai susține că instanțele de comercial au statuat în mod definitiv și irevocabil, deci cu putere de lucru judecat, faptul că nu a avut cunoștință și nu nici nu și-a dat acordul pentru înstrăinarea celor trei loturi, iar declarațiile părții vătămat All A., a inculpatului C. C. și a martorului Al Fares sunt neverosimile și contradictorii.

În motivarea scrisă a recursului (filele 39-42) inculpatul C. C., arată că toți acționarii au cunoscut intenția de a vinde terenurile societății, fiind de acord cu această operațiune. Inculpatul susține că nu a indus în eroare partea vătămată, aceasta cunoscând situația juridică a societății, inculpatul mai arătând și faptul că martorul Al Fares s-a comportat în realitate ca și cumpărător de fapt, iar partea vătămată All A. ca și cumpărător în drept.

Inculpatul invocă faptul că și inculpatul M. I. a semnat hotărârea A. din 2.12.2003 privind vânzarea terenurilor, împuternicit cu semnarea actelor fiind inculpatul C. C.. Susține că nu a indus în eroare partea vătămată la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare întrucât, prin semnarea hotărârii A. inculpatul M. I. a renunțat practic la contractul de concesiune, însă ulterior, datorită creșterii prețurilor la terenuri s-a răzgândit și, cooptându-i și pe ceilalți acționari minoritari, a reușit anularea contractului de vânzare-cumpăarre în instanță pentru lotul 20. În acest sens, inculpatul C. invocă și depoziția părții vătămate care arată că dacă contractul nu ar fi fost anulat, nu s-ar fi simțit prejudiciat.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de recurenții-inculpați C. C. și M. I., cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.385⁶ alin.3 C. proc. pen., sentința nefiind susceptibilă de apel, Curtea constată următoarele:

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, rezultată din coroborarea întregului probatoriu administrat în ambele faze ale procesului penal, din care rezultă că atât la momentul negocierii, cât și la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3134/16.12.2003 la BNP E. C., inculpații C. C. și M. I. au indus-o în eroare pe partea vătămată Al A. K., în sensul în care prin mijloace frauduloase, respectiv prin omisiunea de a-i prezenta situația juridică reală a terenului și prin folosirea unui înscris sub semnătură privată, ce nu reflectă realitatea, i-a prezentat acestuia ca adevărate fapte mincinoase, în sensul că au ascuns faptul că exista o interdicție de înstrăinare a terenului impusă de FPS pe o perioadă de 10 ani, faptul că terenul ce făcea obiectul contractului de vânzare cumpărare nu este grevat cu nici o sarcină (în realitate fusese concesionat de inculpatul M. I., precum și faptul că Hotărârea A. din 02.12.2003 a fost adoptată în condițiile de legalitate, cu respectarea dispozițiilor Legii nr.31/1990.

Apărarea inculpaților, în sensul că nu se fac vinovați de comiterea infracțiunii de înșelăciune este infirmată de probatoriul administrat în cauză.

Astfel, în mod constant partea vătămată Al A. K. a relatat faptul că la negocierea contractului a participat și inculpatul M. I.. Această împrejurare este confirmată și prin depoziția martorului Al Fares, cât și prin declarația inculpatului C. C. și nu este combătută de vreun alt mijloc de probă. Împrejurarea că ceilalți acționari minoritari au afirmat că inculpatul M. I. nu a avut cunoștință de încheierea contractului este nerelevantă, atâta vreme cât martorii nu au participat la negocieri și nici la Hotărârea A. din 2.12.2003 prin care s-a încuviințat înstrăinarea terenurilor, astfel că nu puteau face afirmații cu privire la fapte pe care nu le-au perceput în mod direct.

Faptul că inculpatul M. I. a participat și a semnat Hotărârea A. contestată, respectiv cea din 2.12.2003, este dovedit prin concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr._ întocmit la data de17.07.2009 de către Institutul de Criminalistică din cadrul IGPR, care arată că semnătura depusă la rubrica “Acționari principali” a fost executată de M. I.. Faptul că cele două file ale acestui document nu au fost listate consecutive, adică la aceeași comandă de imprimare, nu prezintă relevanță în cauză.

Reține Curtea faptul că inculpații au acționat de conivență, întocmind cu bună știință hotărâri A. fără respectarea cerințelor legale, tocmai pentru a putea fi anulate cu ușurință, dacă interesele acestora o cereau ulterior. Mai mult, reaua-credință a acestora rezultă și din faptul că în dosarul commercial vizând anularea contractului de vânzare-cumpărare s-a prezentat o altă hotărâre A., fără semnătura inculpatului M. I., despre care știa și inculpatul C. C., cu atât mai mult cu cât printer reclamanți a fost și fiul acestuia, actionar minoritar în cadrul societății.

La momentul încheierii contractului inculpatul C. C. a afirmat, în mod nereal că terenul este lipsit de sarcini, deși cunoștea faptul că fusese concesionat, pe o peroadă de 50 ani inculpatului M. I.. Mai mult, ambii inculpate care au participat la privatizarea . acționari majoritari, au ascuns părții vătămate clauza din contractul de privatizare care interzicea vânzarea, pe timp de 10 ani, a bunurilor societății (interdicție ce expira la 10.08.2004).

Mai mult, comportamentul inculpaților după încheierea contractului de vânzare-cumpărare și încasarea prețului terenului dovedesc reaua lor credință, în condițiile în care, imediat după obținerea deciziei irevocabile de anulare a contractului, terenul a fost vândut către inculpatul M. I., iar partea vătămată nu și-a recuperat prejudiciul. De altminteri, după cum a remarcat corect prima instanță, acest mod de lucru al inculpaților a fost uzitat și cu alte ocazii.

Referitor la aspectul puterii de lucru judecat a hotărârii obținută în comercial, Curtea observă că această hotărâre nu leagă instanța penală, nu a fost dezlegată vreo chestiune prealabilă care să constituie autoritate de lucru judecat, dispozițiile art.44 alin.3 Cpp referitoare la chestiunea prealabilă nefiind aplicabilă în speță.

Pentru aceste considerente, neidentificând alte motive de casare a hotărârii primei instanțe Curtea, în temeiul art.385¹⁵ pct.1 lit.b Cod penal va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C. C. și M. I. împotriva sentinței penale nr.3122/16 noiembrie 2012, din data de 16.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ .

În temeiul disp. art.192 alin.2 și 4 C.pr.penală va obliga pe fiecare dintre recurenții inculpați C. C. și M. I. la plata sumei de cate 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul disp. art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.penală respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C. C. și M. I. împotriva sentinței penale nr.3122/16 noiembrie 2012, din data de 16.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ .

În temeiul disp. art.192 alin.2 și 4 C.pr.penală obligă pe fiecare dintre recurenții inculpați C. C. și M. I. la plata sumei de cate 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.03.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. D. R. M. C. C. C.

GREFIER

C. E.

Red. și tehnored. D.D.

2 ex.

Red. M.A. M. – Judecătoria Sectorului 4 București – Secția Penală