Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 487/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 487/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 487/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 487/R
Ședința publică de la 12.03.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P. M.
JUDECĂTOR - D. L.
JUDECĂTOR - I. T.
GREFIER - D. P.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-DIICOT-STRUCTURA CENTRALA – a fost reprezentat de procuror C. M..
Pe rol se află soluționarea recursurile declarate de inculpații T. A. și I. M., împotriva încheierii de ședință din 04.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a penală, în dosarul nr._/3/2012/a9.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă au răspuns:
- recurentul inculpat T. A. personal în stare de arest si asistat de avocat ales C. A. cu delegație la dosar și de apărător din oficiu, av.M. C., cu delegație la dosar,
- recurentul inculpat I. M. personal în stare de arest si asistat de apărător ales C. C. și de apărător din oficiu, av.E. M., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se prezintă avocați din oficiu M. C. și E. M. care solicită să se ia act de încetarea mandatului pentru recurenții inculpați T. A. și I. M., prin prezentarea apărătorilor aleși, de asemenea solicită a se aprecia asupra onorariu parțial.
Curtea,în temeiul art.171 al.5 C.pr.pen., ia act de încetarea delegațiilor apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat T. A., urmând a se pronunța cu privire la onorariul parțial prin încheiere sau decizie, după caz, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul recurentului-inculpat T. A., având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 04.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a penală, pe care o apreciază ca fiind netemeinică.
Precizează că inculpatul se află în stare de arest preventiv de o perioadă lungă de timp, respectiv de peste 1 an de zile, în situația în care se află la primul contact cu legea penală și mai mult, acesta s-a predat singur, revenind în țară când a aflat că este căutat la adresa de domiciliu de organele judiciare
Menționează că în privința clientului său urmărirea penală este finalizata, fiind lămurită în mare parte participația sa penală.
Precizează că din materialul probator al cauzei nu rezultă existența vreunei persoane care să-l fi implicat pe inculpat în faptele pentru care este cercetat.
Mai arată că mare parte a motivării încheieri de ședință privește pe ceilalți inculpați, iar în rechizitoriu faptele ce i se rețin în sarcină ocupă numai o pagină.
Privind cele două părți vătămate ce-l privesc pe inculpat P. și M., una din ele susține că de activitatea sa se ocupa numitul Markocsan care a fost cercetat, judecat si condamnat pentru aceste fapte, iar cealaltă parte declară că locuia în casa lui T. A..
Consideră că acuzarea nu a putut face dovada acelui pericol pe care lăsarea inculpatului în libertate l-ar prezenta, mai mult acesta nu cunoaște părțile vătămate și nici adresele acestora.
Solicită a se avea în vedere atitudinea inculpatului, nu are antecedente penale, realiza venituri oneste și are un domiciliu stabil unde poate fi căutat în situația în care va fi pus în libertate.
Mai mult, arată că inculpatul este cercetat pentru fapte pretins a fi fost comise în perioada 2008-2009, iar măsura arestării preventive se ia în martie 2012, la 3-4 ani, astfel că dacă în toți cei 3-4 ani nu a prezentat pericol pentru ordinea publică la acel moment, de ce ar prezenta la momentul actual.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurată și pe fond a se dispune revocarea arestării preventive, iar în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Apărătorul recurentului-inculpat I. M., arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 04.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a penală, pe care o apreciază ca fiind netemeinică.
Arata că inculpatul se află în stare de arest de un an de zile, astfel consideră că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar temeiuri noi nu au fost identificate și nici evidențiate de acuzare.
Solicită a se avea în vedere poziția de recunoaștere a inculpatului, faptul că acesta s-a prevalat de prev. art. 320/1 C.pr.pen, faza procesuală în care se află prezenta cauză și nu în ultimul rând faptul că în sarcina sa s-a reținut un singur act material din data de 22-23.07.2009, iar măsura preventivă s-a luat în 2012.
În raport de toate aceste considerente apreciază că lăsarea sa în libertate a inculpatului nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică.
Concluzionând solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 04.03.2013 urmând a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor formulate de inculpați ca fiind nefondate, urmând a se menține încheierea de ședință ca fiind legală și temeinică
Apreciază că se mențin temeiurile inițiale, nu au intervenit temeiuri noi care să nu mai impună măsura privativă de libertate și de asemenea apreciază că nu s-a diminuat pericolul concret pentru ordinea publică.
Din probele administrate au fost evidențiate indicii temeinice ca inculpații au comis faptele reținute, respectiv pentru inculpatul I. M. acesta în cadrul unui grup infracțional organizat a comis infracțiunea de trafic de persoane organizat, în datele de 22-23.07.2009 a răpit de pe stradă pe părțile vătămate C. M., S. P. și le-a transportat la G. și le-a vândut lui S. M..
În ceea ce-l privește pe T. A. in cursul anilor 2007, 2008 împreună cu V. V. a racolat și transportat pe părțile vătămate P. M. Iasura și M. M., minore, care au fost exploatate sexual în România și Italia.
Consideră că instanța de fond a apreciat corect și în mod legal a dispus menținerea măsurii preventive față de cei doi inculpați.
Recurentul inculpat T. A., având ultimul cuvânt, arată că V. V. era concubina sa și nu traficat-o, iar acea Isaura a fost adusă la București de S. C., care a mers și la ea la spital de unde a și luat-o.
Recurentul inculpat I. M., având ultimul cuvânt, arată că a greșit, avea numai 21 de ani, acum are familie și 2 copii și solicită a fi judecat în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată că:
Prin încheierea de ședință din data de 04.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2012 s-a dispus în baza art. 300 ind. 2 C.p.p. combinat cu art. 160 ind. b C.p.p. menținerea stării de arest preventiv a inculpaților S. M., C. MARANATA, C. S., C. I., C. F., C. G., C. F. zis „C.”, D. D., F. P., G. C., G. F., G. I., I. M., S. ANGEL Ș., T. E. B., B. I., S. V. GIOVANI, T. A., D. C., O. I. A., M. I. G. și G. M..
Au fost respinse ca neîntemeiate cererile având ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive, cereri formulate de inculpații C. Maranata, C. S., C. I., C. F., C. G., C. F. Zis „C.”, D. D., G. I., G. C., G. F., I. M., M. I. G., O. I. A., S. Angel Ș., T. E. B., D. C., B. I., T. A. și G. M..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul 25/D/P/2009 emis la data de 24.04.2012 de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații:
1. S. M. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
2. C. MARANATA - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
3. C. S. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p., art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
4. C. I. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
5. C. F. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
6. C. G. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor infracțiunile prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
7. C. F. zis „C.”- sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
8. D. D. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
9. F. P. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
10. G. C. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
11. G. F. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
12. G. I. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
13. G. M. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
14. I. M. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
15. M. I. G. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
16. O. I. A. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
17. S. ANGEL Ș. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001 și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
18. T. E. B. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
19. D. C. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea dis. art. 41 alin. 2 C.p., art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p.;
20. B. I. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 33 lit. a C.p.;
21. S. V. GIOVANI - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin 2 C.p. și art. 33 lit. a C.p.;
22. T. A. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 33 lit. a C.p.
În cursul urmăririi penale față de inculpații S. M., C. Maranata, C. S., C. I., C. F., C. G., C. F. zis „C.”, D. D., F. P., G. C., G. F., G. I., G. M., I. M., M. I. G., O. I. A., S. Angel Ș., T. E. B., D. C., B. I., S. V. Giovani și T. A., s-a luat măsura arestării preventive, reținându-se în fapt, că la data de 25.09.2009, lucrători de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza municipiului București și a județului G., acționează un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale a victimelor pe raza municipiului București, cât și în orașul Milano, Italia.
Din informațiile transmise de autoritățile italiene, rezultă faptul că înc. S. M., împreună cu fiii acestuia, S. V. GIOVANI și G. N. zis „R.”, la nivelul anului 2009 gestionau în Italia - Milano mai multe străzi (Via Sarca, Via Fluvio Testi și altele) împreună cu cetățeni albanezi, străzi unde se practica prostituția. Rezultă, de asemenea, că aceștia coordonau întreaga activitate de practicare a prostituției de către tinerele racolate din România prin promisiuni mincinoase privind oferirea unor locuri de muncă în calitate de menajere sau îngrijitoare de copii sau bătrâni.
Din probele administrate până în prezent, reiese faptul că activitatea infracțională de trafic de persoane era împărțită pe trei nivele, după cum urmează:
I. Racolarea tinerelor fete în vederea exploatării sexuale se realiza de pe raza județului Focșani, de inculpatul C. G., care era sprijinit în activitatea de transport și supraveghere de către concubina acestuia, identificată ulterior în persoana numitei C. S. L..
Tinerele racolate erau transportate de C. G. pe raza municipiului București, la mai mulți nepoți ai acestuia, respectiv inculpații C. MARANATA, C. S., și, respectiv C. I. SURAJ, Aceștia controlau, la nivelul anului 2009, mai multe tinere care erau exploatate sexual pe raza municipiului București, prin racolarea de clienți prin intermediul anunțurilor postate pe internet, și transportul tinerelor la domiciliul acestora sau la diferite unități hoteliere în vederea prestării de servicii sexuale contra cost. Sumele de bani obținute de tinerele exploatate sexual erau însușite în totalitate de către traficanți.
Racolarea tinerelor în vederea exploatării sexuale se mai realiza în cadrul grupului infracțional organizat și direct, de către inc. C. MARANATA, C. S., I. M., G. F. zis “E.” sau un altul cunoscut sub numele de “C.”, identificat ulterior în persoana lui D. D., modalitățile fiind printre cele mai diverse. G. F. zis “E.” și D. D. zis “C.” apar în comisia rogatorie atât în interceptările convorbirilor telefonice, cât și în declarațiile tinerelor exploatate ca “principalii furnizori de femei” pentru S. M..
Astfel, dacă inculpații C. MARANATA, C. S. și I. M. zis “U.” acționau deseori cu violență prin răpirea victimelor și intimidarea acestora, inc. D. D. zis “C.” și G. F. zis “E.” se foloseau de calitățile fizice și, sub pretextul stabilirii unei relații de concubinaj cu tinere de pe raza municipiului București sau alte județe ale țării, le convingeau pe acestea de necesitatea câștigurilor pentru a-și construi împreună un viitor, prin prestarea de servicii sexuale contra cost.
În activitatea de răpire a tinerelor, inc. C. MARANATA se folosea de o armă, posibil de foc, și a fost sprijinit de către un cumnat al său, pe nume “A.”, identificat ulterior ca fiind D. A..
II.Cazarea și transportul tinerelor exploatate s-a realizat la nivelul anului 2009 în mod diferit, fie la diferite locații închiriate din zona Piața Romană – Piața Unirii, fie la diferite hoteluri de pe raza municipiului București, cum ar fi „CASA V.” – Piața Rahova, „ZENIX” sau „DOMINO” – Piața Progresul, iar o parte dintre victime au fost găzduite la domiciliul lui D. A. și al concubinei acestuia C. RUT, în fapt sora inculpaților C. MARANATA și C. S..
III. Exploatarea sexuală a victimelor se realiza la nivelul anului 2009 fie direct, prin exploatarea victimelor la locațiile dorite de către clienții racolați prin intermediul anunțurilor postate pe internet, fie, atunci când nu erau câștigați suficient de mulți bani sau victima nu prezenta interes din punct de vedere economic, prin predarea acestora contra cost altor persoane de pe raza municipiului București sau a județului G., în vederea exploatării sexuale.
În acest sens, în municipiul București, tinerele erau preluate și ulterior exploatate de G. F., zis “E.”, care era sprijinit în desfășurarea activității infracționale de către concubina sa G. M., rolul acesteia fiind de a instrui victimele, de a le cumpăra obiecte de îmbrăcăminte specifice, de a le supraveghea și de a colecta banii obținuți în urma prestării de servicii sexuale.
Transportul victimelor la locațiile clienților se realiza prin intermediul mai multor taximetriști, la nivelul anului 2009 fiind cunoscut inculpatul S. ANGEL - Ș..
G. F., G. F. - M., și S. ANGEL - Ș. zis „A.” aveau mai multe tinere pe care le exploatau împreună, fapt ce rezultă din redarea interceptărilor telefonice efectuate în cauză.
Gruparea infracțională organizată prezenta legături infracționale și pe raza județului G., această parte a grupării având rolul de a transporta, caza și exploata sexual tinerele pe teritoriul Italiei.
Dintre membrii grupării infracționale ce acționa pe raza municipiului G., precum și în Italia, au fost identificați inculpații S. M., zis “A.”, doi fii ai acestuia, G. N., zis “R.”, respectiv S. V. GIOVANI, și finul acestuia, M. V..
În acest sens, tinerele racolate de pe raza municipiului București, sau cele aduse din zona județului V. de către inc. C. G., erau transportate la domiciliul inc. S. M. și predate acestuia contra cost (practic vândute), cu această ocazie inculpatul intrând în posesia actelor de identitate ale victimelor sau ocupându-se, după caz, de obținerea documentelor necesare pentru a ieși din România.
În această perioadă, negocierile privind preluarea contra cost a tinerelor din România se făcea direct, prin telefon, între membrii grupării din G., respectiv S. M., fiii acestuia G. N., zis “R.” și S. V. GIOVANI, și membrii grupării din România, respectiv G. F., și D. D..
Victimelor găzduite la adresa inc. S. M., li se întocmeau actele necesare ieșirii din țară, li se procurau bilete necesare transportului și ulterior acestea erau trimise în Italia – zona orașului Milano, de cele mai multe ori fiind însoțite de către M. V. zis “R.”.
În Milano, membrii grupării conduse de inc. S. M. și fiii săi, aveau mai multe apartamente închiriate unde cazau tinerele, precum și autoturisme pe care le dețineau și cu care supravegheau victimele în permanență și le transportau până la și de la locul unde erau obligate să practice prostituția de către G. N., S. M., precum și de alți complici ai acestora, dintre care a fost identificată numita BACÎȘ D. – G. și E. M. – M..
Atât în România cât și în Italia, victimele au fost constrânse prin amenințări și violențe să întrețină raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani cu mai mulți clienți, în folosul celor de mai sus, fiind obligate să le predea acestora toate sumele de bani obținute.
După destructurarea de către autoritățile italiene a grupului infracțional ce acționa pe raza orașului Milano, persoanele care se ocupau cu transportul în Italia a victimelor, precum și cu exploatarea sexuală a acestora au primit pedepse privative de libertate diferite, exploatarea victimelor realizându-se ulterior pe raza municipiului București. În acest sens, G. N., S. M., zis S. V. GIOVANI, dar și C. MARANATA și concubina acestuia D. C., anchetați într-un alt dosar instrumentat de către autoritățile italiene, au executat pedepse privative de libertate pe teritoriul Italiei, pentru infracțiuni de trafic de persoane, proxenetism sau lipsire de libertate.
În această perioadă, pe teritoriul României, activitatea de racolare a victimelor și predare a acestora contra cost efectuată de către inc. C. G. a continuat, victimele fiind exploatate sexual pe raza municipiului București de către inc. C. S., un văr al acestuia identificat în persoana inc. C. I., G. F., G. F. M. și S. ANGEL Ș..
Modalitatea exploatării a constat, de asemenea, în racolarea de clienți prin intermediul anunțurilor postate pe internet, transportul victimelor la locațiile alese de clienți și prestarea de servicii sexuale contra cost, banii obținuți fiind în totalitate luați de membrii grupării infracționale sus-menționați.
În a doua jumătate a anului 2011, odată cu executarea pedepselor privative de libertate pe teritoriul Italiei și a întoarcerii în România, G. N., S. M., S. V. GIOVANI și C. MARANATA și-au reluat activitatea infracțională pe linia traficului de persoane.
În acest sens, activitatea de racolare a tinerelor s-a realizat de inc. C. G., de pe raza județelor V., B. și G., fiind ajutat în această perioadă de fratele său, C. F.. De asemenea, o altă legătură infracțională a acestuia de pe raza județului G., a fost identificată în persoana numitului C. F. zis „C.”. Acesta a fost însoțit de inc. C. G. și concubina acestuia C. S. L. în municipiul București, în vederea transportului și exploatării sexuale a unei minore.
Victimele sunt racolate în acest sens din mediul rural sub coordonarea inc. C. G., din familii cu posibilități materiale reduse, și, în baza promisiunii oferirii unui loc de muncă bine plătit, sau a unei relații de concubinaj cu unii dintre membrii grupării, sunt înșelate, aduse pe raza municipiului București și predate contra cost (vândute) nepoților săi, inculpații C. MARANATA și C. S., în vederea exploatării sexuale.
Pe raza municipiului București, grupul infracțional organizat alcătuit din cei doi frați C. MARANATA și C. S. și vărul acestora C. I. s-a extins, fiind în acest sens identificați mai mulți tineri care practică taximetria și care, în schimbul unui comision plasează tinerele la adresele date de către clienți în vederea exploatării sexuale, fiind coordonați de către persoanele sus-menționate. Astfel, inc. B. I. zis „I.”, unchiul lui C. S. și C. MARANATA, T. E. – B. zis „E.”, vărul lui C. S. și C. MARANATA, F. V. – L. zis „R.”, și C. F., toți de profesie taximetriști, au aderat la grupul infracțional organizat condus de către C. MARANATA și C. S. prin postarea anunțurilor pe internet, transportul și supravegherea tinerelor la adresele clienților și înapoi, precum și încasarea de comisioane pentru fiecare transport efectuat.
Tot în a doua jumătate a anului 2011, gruparea infracțională condusă de către C. MARANATA și C. S. a exploatat și exploatează sexual în prezent, pe raza municipiului București, mai multe minore, fiind sprijiniți în acest sens de alte două persoane identificate în persoana inc. F. P., văr primar al numiților C. MARANATA și C. S., și G. I.. Aceștia au racolat minorele prin seducerea acestora, întemeierea unor relații de concubinaj și apoi exploatarea lor în scopul declarat de a-și realiza un viitor împreună.
Tot sub coordonarea inc. S. M., își desfășura activitatea infracțională un alt grup, care racola, transpora și exploata sexual tinere, minore și majore din județele G., Dâmbovița și O..
În fapt, din cercetările efectuate până în prezent, rezultă că, cei în cauză, în perioada 2007 – 2011, au racolat, prin înșelăciune, mai multe tinere, inclusiv minore, de pe raza județelor G., Dâmbovița, O., V. și Municipiul București, pe care le-au cazat, găzduit, le-au transportat în Italia - regiunile Milano, Calabria-Rosarno și Messina, unde, prin amenințări și violențe, le-au obligat să practice prostituția în folosul lor.
Unele dintre părțile vătămate au fost, înainte de a fi transportate și exploatate în Italia, obligate de membrii grupării să practice prostituția pe raza Municipiului București.
Astfel, frații MARKOCSAN A. F., zis „F.” și MARKOCSAN S. C., zis „B.” coordonau și se implicau direct atât în activitatea de racolare a părților vătămate din România, cazarea, obținerea actelor de identitate sau de călătorie, transportul, cât și cazarea și respectiv exploatarea sexuală a victimelor în Italia.
Cei doi coordonau activitatea de racolare, prin promisiunea mincinoasă a obținerii unor locuri de muncă de către părțile vătămate, implicându-se în mod direct în această activitate, alături de ceilalți membrii ai grupării, respectiv: Ș. V., zis „U.”, MARKOCSAN G., zisă „A.”, DADILOVENU C., zis „L.” sau „CUȚIT”, BACĂR M., C. I., C. F. ATOS, zis „A.”, P. G. G., zis „G.”, T. A., zis „Ț.”, V. V., zisă „M.”, P. R. M., PREJOIANU N. și K. M. – I..
De asemenea, inculpații MARKOCSAN A. F., zis „F.” și MARKOCSAN S. C., zis „B.”, împreună cu unii membrii ai grupării, cu un rol mai important în activitatea infracțională, cumpărau de la alți traficanți, din diferite județe ale țării, ce aveau rolul de racolatori inițiali și direcți, printre care numiții L. I., zis „O.” și C. S., zisă „A.”, tinere ce erau vândute contra unor sume de bani numiților MARKOCSAN A. F., zis „F.” și MARKOCSAN S. C., zis „B.”.
Tinerele, odată racolate prin falsa promisiune a obținerii unor locuri de muncă în Italia sau cumpărate, în modalitatea descrisă mai sus, erau cazate sau găzduite în imobilele deținute de membrii grupării, unele dintre ele fiind obligate să practice prostituția pe raza municipiului București.
Ulterior, părțile vătămate, minore și majore, erau transportate de numiții MARKOCSAN A. F., și MARKOCSAN S. C., împreună cu Ș. V., MARKOCSAN G., DADILOVENU C., BACĂR M., C. I., C. F. ATOS, P. G. G., T. A., V. V., P. R. M., PREJOIANU N. și K. M. – I. în Italia, în regiunile Milano, Calabria-Rosarno și Messina, unde, de asemenea le-au cazat și găzduit în diferite imobile deținute și unde, prin amenințări și violențe, le-au obligat să practice prostituția în folosul lor.
În Italia, activitatea de exploatare era coordonată de numiții MARKOCSAN A. F., și MARKOCSAN S. C., împreună cu numitul S. M., fiind sprijiniți de inculpații P. D., Ș. V., DADILOVENU C., BACĂR M., C. I., C. F. ATOS, P. G. G., T. A., P. R. M., PREJOIANU N. și K. M. – I., ce aveau rolul de a supraveghea părțile vătămate, de a le transporta de la locul cazării/găzduirii la locul unde erau obligate să se prostitueze, de a le supraveghea pentru a nu fugi sau anunța organele de poliție, de a ridica sumele de bani obținute de la clienți.
De asemenea, după ce unele părți vătămate reușeau să fugă și să revină în țară, unii membrii ai grupării exercitau presiuni asupra acestora, amenințări și violențe, pentru a le determina să nu depună plângeri la poliție cu privire la faptul că au fost exploatate sexual sau să-și retragă aceste plângeri, după caz.
Potrivit probelor administrate, se reține faptul că inculpații s-au organizat în sensul comiterii unei infracțiuni grave, respectiv trafic de persoane, această activitate s-a desfășurat pe parcursul unei perioade lungi de timp, iar persoanele care fac parte din grupare aveau o ierarhie bine stabilită, cu atribuțiuni precise.
Analizând actele de urmărire penală efectuate în cauză, P. a apreciat că faptele comise de inculpați constituie infracțiuni, după cum urmează:
1. S. M., zis „A.”, este liderul grupării infracționale, cel care coordonează întreaga activitate de racolare, transport, găzduire a tinerelor, care cumpără efectiv tinerele de la racolatori, cu sume cuprinse între 2000 și 3000 de euro și pe care ulterior le obligă să practice prostituția în diferite locații din București, sau pe stradă în Italia, Milano.
În perioada 2008 – 2009, S. M. a cumpărat-o pe victima D. D. de la C. S., pe care ulterior a exploatat-o sexual în Italia împreună cu fiul său G. N. zis “R., a cumpărat-o pe F. C. de la G. F. zis “E.” și pe care ulterior a exploatat-o sexual în Italia împreună cu fiul său G. N. zis “R.”, a cumpărat-o pe victima P. N. de la C. Maranata și a sechestrat-o la domiciliul său, a cumpărat-o pe Kircu P. G. de la C. Maranata și a sechestrat-o la domiciliul său, a cumpărat-o pe partea vătămată C. R. A. de la C. S. și C. Maranata și ulterior a exploatat-o sexual în Italia împreună cu fiul său G. N. zis “R.”, a găzduit-o pe victima S. M. la domiciliul său din municipiul G., împreună cu concubina sa, E. M. M., care ulterior a sechestrat-o și a obligat-o să practice prostituția la domiciliu și în diferite hoteluri din G., apoi a dus-o în Italia, unde a fost obligată să se prostitueze la stradă de S. M. și fiul său G. N., a găzduit-o, în Italia, Milano, unde avea un apartament închiriat pe partea vătămată N. V., unde victima a fost obligată să se prostitueze de G. V., zis „G.”.
2. C. MARANATA, în cursul anului 2008 a exploatat-o sexual pe D. D., pe stradă în municipiul București (Piața Romană), împreună cu C. S., D. M. și I. M., care o transportau de la locul unde era cazată la locul unde racolau clienții, o supravegheau și își însușeau banii obținuți din exploatarea sexuală, la data de 10 iulie 2009 a răpit-o, împreună cu C. S. și D. A. pe partea vătămată C. R. A. pe care au transportat-o la locuința numitei C. Rut, iar ulterior au transportat-o la G., unde au vândut-o lui S. M., fiind exploatată sexual de acesta în Italia, a găzduit-o pe victima minoră M. S., în locuința sa, s-a ocupat de postarea anunțurilor pe internet în vederea racolării de clienți, a agresat-o fizic și verbal și a exploatat-o sexual, le-a răpit de pe stradă pe Kircu P. G. și P. N. împreună cu I. M. zis « U. », pe care le-au dus pe . rămase până în prezent neidentificate, unde Kircu P. G. a fost obligată de C. Maranata să întrețină relații sexuale și a fost agresată fizic și ulterior vândute lui S. M., a exploatat-o sexual în Italia pe partea vătămată S. C. I., a exploatat-o sexual pe minora P. A. E..
3. C. S., în perioada 2008-2012, a racolat-o pe D. D., pe care ulterior a vândut-o lui S. M. cu suma de 2000 de euro, a răpit-o din scara blocului pe C. R., pe care a pus-o în portbagajul autoturismului său și apoi a vândut-o lui S. M., care le-a obligat pe ambele să practice prostituția și și-a însușit sumele de bani obținute de acestea, a vândut-o pe partea vătămată F. C. lui G. F., acesta din urmă obligând-o să practice prostituția în Italia, a negociat cumpărarea minorei L. I., ce a fost adusă din V. de către unchiul său C. G., le-a obligat la practicarea prostituției pe M. S. (minoră), V. A. (minoră), V. L. (minoră).
4. D. C., în perioada 2008 – 2012, a găzduit-o la domiciliul său pe victima minoră M. S., racolată în scopul practicării prostituției de C. Maranata și C. F., a găzduit-o pe partea vătămată minoră V. L. F., racolată de C. Maranata, a găzduit-o la domiciliul său pe victima minoră P. L. A., racolată în vederea practicării prostituției de F. P., le-a obligat la practicarea prostituției pe D. D., precum și pe victimele minore V. A., V. L. F. și P. E. A., asigura transportul victimelor, fiind în legătură cu mai mulți șoferi de taxi, la domiciliile clienților sau diferite locuri de întâlnire și înapoi, gestionează anunțurile postate pe internet, ținând legătura în acest sens cu O. I. A. și M. I. G..
5. M. I. G., în perioada 2011-2012, sprijină gruparea infracțională prin postarea anunțurilor pe internet, gestionarea apelurilor telefonice primite de la clienți, negocierea tarifelor cu aceștia, însoțirea tinerelor la adresa clienților sau la alte locuri de întâlnire, a fost împreună cu C. Maranata în municipiul Rămnicu Sărat de unde acesta a cumpărat-o pe minora P. A. E. de la C. G., a transportat-o pe minora M. S. la locurile de întâlnire cu clienții și a încasat banii de la aceștia.
6. C. I., în perioada 2009 – 2011, a răpit-o din scara blocului pe minora M. S. împreună cu C. Maranata, a cazat-o la adresa de domiciliu a sa din municipiul București, unde împreună cu frații săi au exploatat-o sexual, până când aceasta a fugit la data de 30.12.2011, a găzduit-o pe victima D. D. pentru o perioadă la adresa sa de domiciliu, perioadă în care C. S. o exploata sexual pe raza municipiului București, începând cu luna decembrie 2011, găzduiește la domiciliul său tinere exploatate sexual de el și de ceilalți membri ai grupării, racolate de regulă de C. Maranata, se ocupă de întreținerea lor, le îmbracă, postează anunțuri pe internet în care sunt oferite servicii sexuale clienților, răspunde la telefon și negociază prețul cu clienții pentru activitatea sexuală prestată, se deplasează cu tinerele la adresele clienților și le controlează telefonic, atât la . și ulterior, pentru a le anunța că timpul ce trebuia acordat clientului a expirat.
7. G. F., zis „E.”, în perioada 2009 – 2011, a racolat-o prin înșelăciune pe partea vătămată F. C., pe care a transportat-o împreună cu C. I. Suraj de la G. la București și au găzduit-o la locuința numitei G. M., concubina lui G. F., iar ulterior a fost transportată de acesta de la București la G. și a fost vândută lui S. M., fiind ulterior exploatată sexual în Italia de acesta din urmă, a exploatat-o sexual în mun. București în decembrie 2006, pe parte vătămată minoră B. G. F., a obligat-o la practicarea prostituției pe victima N. A. M.. În anul 2008 în zona Pădurii M. alături de minora Mohamed-Abdulle G., a exploatat-o sexual pe L. I., a vândut-o pe C. A. M. lui S. M., care le-a exploatat sexual împreună cu E. M. M..
8. G. M., în perioada 2009 – 2011, împreună cu G. F. zis “E.”, au exploatat-o pe minora L. I. și o altă minoră pe nume “M.”, neidentificată până în prezent, a obligat-o la practicarea prostituției pe N. A. M., a găzduit-o 4 zile la domiciliul său pe F. C., aceasta fiind racolată de G. F. și C. I. Suraj.
9. G. I., în perioada 2011 – 2012, a racolat-o pe minora V. A., pe care a găzduit-o în locuința sa și pe care o exploatează sexual și în prezent pe raza municipiului București, minorei V. L. F. i-a postat anunțurile pe internet, și atunci când clienții doreau două fete, le ducea pe cele două minore la domiciliul acestora.
10. F. P., în cursul anului 2011, a racolat-o pe minora V. L. F., o preia pe aceasta de la domiciliul ei sau de la școală, postează anunțuri pe internet și o transportă la clienți, iar atunci când clienții doreau două fete, le transporta pe V. A. (minoră) și V. L. F. la domiciliul acestora.
11. O. I. A., în perioada 2011 – 2012, i-a sprijinit pe C. Maranata și D. C., prin postarea anunțurilor pe internet și a pozelor tinerelor pe care le deține în calculatorul său, efectuând aceste activități până în prezent pentru minorele V. L. F., M. S. și P. A..
12. C. G., în perioada 2009 – 2011, a racolat-o și a transportat-o pe minora L. I., a racolat-o, împreună cu fratele său, C. F., pe minora C. S. F. și pe sora acesteia, C. A. M., a vândut-o pe minora P. A. E. lui C. Maranata.
13. C. F., în cursul anului 2011, le-a racolat împreună cu fratele său, C. G., pe minora C. S. F. și pe sora acesteia C. A. M., sub pretextul oferirii unui loc de muncă în G., pe care le-au transportat până la PTF G., cu intenția de a le duce în G., pentru practicarea prostituției.
14. C. F., zis „C.”, a racolat-o pe minora M. S., pe care a transportat-o împreună cu C. Maranata de la G. până la București, unde s-a ocupat de postarea anunțurilor pe internet, transportul împreună cu C. S. la domiciliul clienților în vederea practicării de raporturi sexuale contra cost, de unde ulterior a fost răpită de către C. Maranata și C. I..
15. D. D., zis „C.”, în perioada 2009- 2011, a vândut-o pe D. F. L. lui S. M. și M. V. zis „R.”, a vândut-o pe N. M. lui S. M., a intenționat să o cumpere pe partea vătămată C. R. A. de la C. Maranata.
16. I. M., zis „U.”, în noaptea de 22/23.07.2009, le-a răpit de pe stradă, împreună cu C. Maranata pe P. N. și Kircu P. G., pe care le-au transportat până la G. și le-au vândut lui S. M..
17. S. ANGEL Ș., în perioada 2006 – 2008, le-a transportat cu taxiul pe care lucra, pe tinerele ce practicau prostituția pentru G. F. zis „E.” și G. M., a racolat-o și exploatat-o sexual pe minora B. G. F. împreună cu G. F.” și G. M..
18. T. E. B., taximetrist în cadrul firmei SHERIFF, transportă pentru membrii grupării tinerele la adresele clienților unde acestea întrețin raporturi sexuale contra unor sume de bani. Transportă în prezent minorele V. A., V. L. F., Polian A., precum și alte tinere neidentificate până în prezent D., L. - minoră și A. - gravidă în 5 luni ce e găzduită la adresa din Municipiul București, Calea Călărași, nr. 132. În prezent transportă minorele V. F. și P. A. la adresele clienților și le supraveghează, pentru ca acestea să nu poată anunța organele de poliție, a transportat-o minora M. S. la domiciliul clienților, a supravegheat-o și a intermediat postarea anunțurilor de pe internet pentru racolarea clienților.
19. G. C., în primăvara anului 2007, a vândut-o pe partea vătămată S. I. lui S. M., cu suma de 700 lei, după care a fost transportată până în Italia de V. M. până în Italia, cazată de G. N. și obligată să se prostitueze de S. M. și E. M. M..
20. T. A., în cursul anilor 2007-2008, împreună cu alt membru al grupării, V. V., a racolat, cazat și transportat pe părțile vătămate P. M.-Isaura – minoră și M. G. E. F. – minoră, care ulterior au fost exploatate sexual în România și Italia.
21. S. V. GIOVANI, în perioada 2008 – 2009, a participat, împreună cu S. M., I. M. zis “N.” la preluarea contra cost a părților vătămate Kircu P. G. și P. N. de la C. Maranata și I. M. zis “U.”, le-a luat actele de identitate, le-a găzduit la domiciliul său și al tatălui său S. M. din Municipiul G. și le-a supravegheat până în momentul în care acestea au fugit. De asemenea, S. V. Giovani a găzduit-o pe S. I. împreună cu S. M. la domiciliul din mun. G., a bătut-o motivând că au cumpărat-o de la G. C. pentru 600 – 700 lei, pentru a fi exploatată în Italia.
22. B. I., Incepând cu luna octombrie 2011, transportă pentru membrii grupării, tinerele la adresele clienților unde acestea întrețin relații sexuale contra unor sume de bani, le-a transportat pe minorele V. A., V. L. F., precum și pe A. F. și alte tinere neidentificate până în prezent, a racolat o tănără pe care în prezent o exploatează sexual, neidentificată până în prezent, a postat anunțuri de racolare a clienților pe internet.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că:
La data de 13.02.2009, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem”, pentru infracțiunile de trafic de persoane, prev. de art. 12, al 1 și 2 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, și art. 7 al. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, efectuându-se acte de urmărire penală în vederea stabilirii persoanelor vinovate de comiterea acestei infracțiuni.
Prin rezoluția nr. 32/28.02.2012 s-a dispus începerea urmăririi penale față de 40 de persoane.
Prin ordonanța din data de 29.02.2012, s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile sus-menționate.
În data de 01.03. 2012, au fost identificate și audiate 23 persoane față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-au emis 22 de ordonanțe de reținere pe o perioadă de 24 de ore, din data de 01.03.2012, până la data de 02.03.2012.
De asemenea, la data de 01.03.2012, cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare la locuințele membrilor grupării au fost găsite și identificate un număr de două părți vătămate minore, respectiv V. A. și P. E. A., care, cu ocazia audierilor au declarat faptul că au fost obligate să se prostitueze de către membrii grupării dar și amenințate de către aceștia în sensul că dacă vor anunța organele de poliție vor avea de suferit atât ele cât și membrii familiilor lor.
Se menționează că membrii grupării infracționale sunt deosebit de violenți, au amenințat atât victimele, cât și familiile acestora.
Astfel, din declarațiile părților vătămate C. R., Kircu P. Genina, M. S., rezultă faptul că acestea au fost amenințate cu pistolul de inculpatul C. Maranata.
De asemenea, din declarația părții vătămate P. E. A., minoră, rezultă că aceasta a fost amenințată de C. G., care i-a spus că știe centrul în care este internat copilul său și, dacă nu-l va asculta pe C. Maranata „va avea grijă de el”.
Inculpatul C. F. zis „C.” a contactat-o telefonic pe partea vătămată minoră M. S. și a amenințat-o că va veni peste ea la B., dacă nu-și schimbă declarația dată în fața organelor de poliție.
Totodată, partea vătămată M. S. a fost lovită și amenințată de C. I., pentru că dorea să se întoarcă acasă.
Pe de altă parte, inc. S. M. a fost condamnat pentru viol, tâlhărie, dar și pentru trafic de persoane, prin Sp nr. 25/21.01.2001, din dosarul nr. 4128/2002 al Tribunalului G., arestat la 02.12.2002, eliberat la 12.12.2006, cu un rest de pedeapsă de 720 de zile, fiind astfel recidivist în condițiile art. 37 lit. b C.p. Acesta a fost condamnat și în Italia pentru infr. de trafic de persoane, unde a executat o pedeapsă de 8 luni închisoare. Inc. C. I. a fost condamnat de mai multe ori pentru infracțiuni de furt și infracțiuni din OUG 195/2002, la o pedeapsă de 6 luni cu suspendare prin Sp nr. 1340/04.10.2011, a Judecătoriei D.. Inc. B. I. a fost condamnat la 1 an și 10 luni închisoare, pentru infr. prev. de art. 4 alin 1 și 2 din Legea nr. 143/2002, prin Sp nr. 158/21.02.2012, a TMB. Inc. C. G. a fost condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie. Inc. G. F. a fost condamnat pentru infr. de furt. Inc. C. Maranata a fost cercetat pentru infr. privind criminalitatea informatică. Inc. G. C. a fost condamnat pentru infracțiuni de furt și tâlhărie.
Prin încheierea din data de 02.03.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților: S. M., C. MARANATA, C. S., C. I., C. G., C. F., C. F., zis „C., D. D., F. P., G. C., G. F., G. I., G. M., I. M., M. I. G., O. I. A., S. ANGEL Ș., T. E. B., D. C., B. I. și S. V. GIOVANI, pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 02.03.2012, până la data de 30.03.2012, inclusiv.
De asemenea, prin încheierea nr._ a Tribunalului București, Secția I Penală, s-a dispus arestarea preventivă a inc. T. A., pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 07.03.2012, până la data de 04.04.2012, inclusiv.
Analizând ansamblul actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul a apreciat că luarea măsurii arestării preventive față de inculpați este legală și temeinică, fiind respectate cumulativ disp. art. 136 alin. ultim C.p.p., art. 143 alin. 1 și 3 C.p.p., raportate la art. 148 lit. f C.p.p., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea care se reține în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, s-a constatat că există probe si indicii temeinice în sensul art. 143 C.p.p. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată, reținându-se în acest sens următoarele mijloace de probă: plângeri părți vătămate, declarații părți vătămate, declarații inculpați, declarații martori, procese-verbale de recunoaștere de pe planșe foto, înscrisuri ș.a., toate aflate în dosarul de urmărire penală și care formează un vast ansamblu probator, care justifică luarea măsurii arestării preventive față de inculpați.
Relativ la caracterul rezonabil al detenției, împrejurare invocată de inculpați prin apărătorii acestora, tribunalul a observat că aprecierea duratei rezonabile a detenției se analizează potrivit art. 5 paragraful 3 din CEDO, in concreto în funcție de trăsăturile fiecărui caz în parte. Considerentele de genul probatoriul amplu de administrat, complexitatea cauzei, comportamentul părților, au relevanță în jurisprudența Curții Europene atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a procedurii din perspectiva art. 6 paragraf 1 din Convenție.
Aprecierea „limitelor rezonabile” ale unei detenții provizorii presupune luarea în considerare a circumstanțelor concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură există indicii temeinice, precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
Or, în prezenta cauză, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită (constituire a unui grup infracțional organizat - inc. S. M.; aderare la un astfel de grup - inc. C. Maranata, C. S., D. C., C. I., G. F., G. M., M. I. G., G. I., F. P., O. I. A., C. G., C. F., C. F. zis „C.”, D. D., I. M., S. Angel Ș., T. E. B., G. C., T. A., S. V. Giovani, B. I. - în vederea realizării traficului de persoane și de minori), de numărul mare al inculpaților care au acționat ca o structură organizată (sub conducerea liderului acestora reținut prin actul de inculpare ca fiind inc. S. M.), precum și de numărul mare de părți vătămate (unele constituite ca părți civile), s-a apreciat că simpla trecere a unei perioade de timp (de șase luni de la momentul dispunerii măsurii arestării preventive față de aceștia) nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, motivat de faptul că aceasta se apreciază în concret, așa cum am arătat, în raport cu atitudinea procesuală a părților și cu durata procedurilor în fața instanței.
Privitor la pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar determina pentru ordinea publică, în lumina disp. art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p., tribunalul a reținut că acesta este relevat de natura și gravitatea sporită a faptelor de care inculpații sunt acuzați (reflectată în regimul sancționator sever aplicabil acestora), modalitatea presupusă de comitere a faptelor respective (prin racolarea de fete tinere - unele minore - de pe raza mai multor județe ale țării și traficarea acestora în Italia, unde se pretinde că au fost sechestrate, obligarea acestora să se prostitueze), numărul mare al victimelor traficului de persoane, caracterul organizat al grupării infracționale care se ocupa cu astfel de acțiuni, amploarea acestei activități, durata în timp, puternica rezonanță negativă pe care astfel de fapte o au în rândul opiniei publice, recrudescența fenomenului infracțional de aceeași natură, elemente care în mod obiectiv și rezonabil justifică reacții ferme și credibile din partea organelor judiciare.
Tribunalul a apreciat că, raportat la prevederile art. 136 alin. 1 și 8 C.p.p., circumstanțele favorabile invocate de unii inculpați (lipsa antecedentelor penale, caracterul sincer al declarațiilor date în fața instanței) nu pot constitui, prin ele însele, temei al reconsiderării privării lor de libertate, acestea impunându-se a fi evaluate în contextul gravității sporite a faptelor de care sunt acuzați și a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, întrucât cercetarea judecătorească, deși avansată, este nefinalizată, în cauză mai fiind de audiat martori din acte, precum și o mare parte a părților vătămate și civile, existând riscul potențial al exercitării unor acte de intimidare și/sau influențare a victimelor și martorilor ce au depus mărturie împotriva inculpaților, date fiind vârsta tânără a acestora și natura faptelor ce fac obiectul judecății (în acest sens relevante sunt declarațiile părții vătămate M. S. care afirmă că a fost amenințată de C. F. zis „C.” în sensul că va veni peste ea la B. dacă nu-și schimbă declarația, ale părții vătămate P. E. A. - minoră - care susține că a fost amenințată de C. G. care i-a spus că știe centrul în care este internat copilul acesteia și că dacă nu-l ascultă pe C. Maranata „va avea grijă el”).
Întrucât pentru aceleași considerente expuse anterior nu se poate susține că au intervenit elemente noi care să modifice temeiurile ce au determinat arestarea inițială a inculpaților, tribunalul a constatat ca neîntemeiate cererile având ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen legal inculpații T. A. și I. M., fără a preciza motivele de recurs, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 11.03.2013 sub nr._ (_ ).
În motivarea orală a recursurilor formulate, posibilitate oferită de art. 385 indice 10 alin. 3 raportat la art. 385 indice 6 alin. 3 C.proc.pen, recurenții inculpați T. A. și I. M. au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință și, rejudecând, punerea în libertate a inculpaților sau sa înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, considerând că nu mai sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru menținerea arestării preventive.
Recurentul inculpat T. A. a arătat că inculpatul se află în stare de arest preventiv de o perioadă lungă de timp, respectiv de peste 1 an de zile, în situația în care se află la primul contact cu legea penală și mai mult, acesta s-a predat singur, revenind în țară când a aflat că este căutat la adresa de domiciliu de organele judiciare. A mai arătat că urmărirea penală este finalizată, fiind lămurită în mare parte participația sa penală, iar din materialul probator al cauzei nu rezultă existența vreunei persoane care să-l fi implicat pe inculpat în faptele pentru care este cercetat. A mai arătat că nu s-a făcut dovada acelui pericol pe care lăsarea inculpatului în libertate l-ar prezenta, mai mult acesta nu cunoaște părțile vătămate și nici adresele acestora. Inculpatul a mai invocat să se aibă în vedere atitudinea inculpatului, faptul că nu are antecedente penale, realiza venituri oneste și are un domiciliu stabil unde poate fi căutat în situația în care va fi pus în libertate.
Recurentul inculpat I. M. a precizat că lăsarea sa în libertate nu ar împiedica buna desfășurare a procesului penal prin raportare la faptul că a înțeles să recurgă la prevederile art.3201 C.p.p., poziția acestuia fiind de recunoaștere a faptei, nu este cunoscut cu antecedente penale, iar de la momentul săvârșirii faptei, respectiv anul 2009, în sarcina sa reținându-se un singur act material din data de 22-23.07.2009, iar măsura preventivă s-a luat în 2012inculpatul nu a mai săvârșit alte fapte penale, deși s-a luat măsura arestării preventive abia în anul 2012, însă a existat o monitorizare a acestui grup infracțional încă din 2009.
Curtea, examinând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, atât prin prisma motivelor invocate de recurenții-inculpați, cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 indice 6 alin. 3 C.p.p., apreciază că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În mod judicios instanța de fond a apreciat că se impune menținerea arestării preventive a inculpaților T. A. și I. M., apreciind că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și că buna desfășurarea a procesului penal ar putea fi afectată de punerea în libertate a acestora.
Astfel, prin încheierea de ședință din data de 02.03.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului I. M. alături de alți 20 inculpați, pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 02.03.2012, până la data de 30.03.2012, inclusiv, iar prin încheierea nr._ a Tribunalului București, Secția I Penală, s-a dispus arestarea preventivă a inc. T. A., pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 07.03.2012, până la data de 04.04.2012, inclusiv.
În pronunțarea acestei soluții judecătorul a apreciat că în cauză există indicii temeinice de natură să convingă un observator obiectiv în sensul art. 143 alin. 1, art. 681 C.p.p. și al art.5 par.1 lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, respectiv:
-I. M., învinuit de săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12, alin 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. disp. art. 41 alin. 2 C.p., și art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. disp. art. 33 lit. a C.p., constând în faptul că în noaptea de 22/23.07.2009, le-a răpit de pe stradă, împreună cu C. Maranata pe P. N. și Kircu P. G., pe care le-au transportat până la G. și le-au vândut lui S. M..
-T. A., învinuit de săvârșirea infracțiunilor prev. prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 33 lit. a C.p., constând în faptul că în cursul anilor 2007-2008, împreună cu alt membru al grupării, V. V., a racolat, cazat și transportat pe părțile vătămate P. M.-Isaura – minoră și M. G. E. F. – minoră, care ulterior au fost exploatate sexual în România și Italia.
La momentul luării măsurii privative de libertate, indiciile temeinice, în sensul art.68 ind. 1 C.p.p., ale săvârșirii de către inculpați a infracțiunilor imputate existau și persistă și la acest moment, ele decurgând din materialul probator administrat în cauză, respectiv: procesul verbal de sesizare din oficiu al organelor de poliție;declarațiile părților vătămate; declarațiile martorilor audiați în cauză; declarațiile învinuiților și inculpaților; procese verbale de recunoaștere după planșe foto; interceptările convorbirilor telefonice, procese verbale de percheziție domiciliară și activitățile de cooperare polițienească și cooperare judiciară internațională.
De asemenea judecătorul legal învestit cu soluționarea propunerii Ministerului Public a constatat incidența în cauză a disp. art. 148 al.1 lit.f C.p.p., în sensul că inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și, în plus, există probe că lăsarea în libertate a acesteia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică față de amploarea activității infracționale.
Instanța de recurs, în acord cu instanța de fond, constată că subzistă temeiul prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f C.proc.pen. și la acest moment, având în vedere natura infracțiunilor de care sunt învinuiți, de o gravitate sporită – aderare la grup infracțional organizat, dar și modalitatea în care s-a desfășurat activitatea infracțională: împreună cu alte persoane, prin răpire, cu un impact psihologic puternic asupra victimelor traficate; respectiv perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, în mod repetat, prin utilizarea de mijloace violente, prin restrângerea libertății de mișcare.
În acest sens, nu pot fi nesocotite realitățile sociale, ordinea publică trebuind a fi înțeleasă și ca reacție a cetățenilor în raport de comiterea faptelor de natură penală, sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității, sancționând prompt și eficient mai ales infracțiunile atât de grave cum sunt cele reținute în sarcina inculpaților.
Curtea mai reține că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor deosebită, modalitatea de comitere si prin reacția publicului la săvârșirea lor, pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, pericolul pentru ordinea publică fiind suficient să existe chiar si numai în zona percepției societății asupra manierei în care autoritățile acționează pentru stoparea fenomenului infracțional, în scopul de a descuraja eventuale alte comportamente ilicite similare și în scopul de a restaura încrederea în actul de justiție.
Chiar dacă, în condițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel cum acest text este interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inculpatul arestat preventiv are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil și de a fi eliberat în cursul procedurii, Curtea reține că oportunitatea înlocuirii măsuii preventive cu o măsură alternativă urmează a fi evaluată prin raportare nu doar la circumstanțele personale ale recurenților inculpați - de vârstă tânără, fără antecedente penale, ci și la stadiul actual al procedurii, în plină cercetare judecătorească, în cauză urmând a se administra proba testimonială cu mai mulți martori, precum și o mare parte a părților vătămate și civile, existând riscul potențial al exercitării unor acte de intimidare și/sau influențare a victimelor și martorilor ce au depus mărturie împotriva inculpaților, date fiind vârsta tânără a acestora și natura faptelor ce fac obiectul judecății.
În plus, se remarcă faptul că nu au intervenit elemente noi de natură să schimbe situația inculpaților de la momentul la care s-a apreciat în februarie 2012 de către o instanță de recurs că se impune menținerea privării de libertate a acestora, iar, pe de altă parte, durata arestării preventive a inculpaților nu este disproporționată în raport de importanța și complexitatea cauzei, precum și de gravitatea faptelor imputate.
Totodată, chiar dacă inculpatul I. M. a arătat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320 indice 1 C.proc.pen. – procedura simplificată de judecată în cazul recunoașterii vinovăției – Curtea constată că revine instanței de fond să stabilească dacă este aplicabilă o asemenea procedură și dacă recunoașterea faptelor se face pur formal, doar pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, sau recunoașterea acestora corespunde realității confirmate de materialul probator administrat în cauză.
Față de cele expuse anterior, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, așa încât în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p va respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții inculpați T. A. și I. M..
În baza art. 192 alin. 2,4 C.proc.pen. va obliga pe fiecare dintre recurenții inculpați la plata a câte 250 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de câte 50 de lei se va avansa din fondurile MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții inculpați T. A. și I. M. împotriva încheierii de ședință din data de 04.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2012.
În baza art. 192 alin. 2,4 C.proc.pen. obligă pe fiecare dintre recurenții inculpați la plata a câte 250 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de câte 50 de lei se avansează din fondurile MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. P. M. D. L. I. T.
GREFIER
D. P.
Jud. fond M. G. M.
Tribunalul București – Secția aII-a Penală - Dosar nr._/3/2012
Tehn APM/Red.jud. APM/2EX/01.04.2013
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 79/2013.... → |
|---|








