Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 79/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 79/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 79/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 79A
P. - A. P. M.
JUDECĂTOR - D. L.
GREFIER - D. P.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol soluționarea apelului declarat de revizuientul I. G. împotriva sentinței penale nr. 28/14.01.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul revizuient I. G. în stare de deținere, asistat de avocat din oficiu P. G. cu împuternicire avocațială nr._/2013.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul apelului.
Apărătorul apelantului revizuient, având cuvântul, arată că a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 28/14.01.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, pe care o apreciază ca fiind netemeinică.
Solicită a se avea în vedere că prin această sentință a fost respinsă cererea condamnatului de revizuire la inadmisibilă.
Arată că cererea este întemeiată pe prev. art. 394 al.1 lit. a C.pr.pen, în sensul că au existat împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. În cererea formulată revizuientul arată că a formulat un denunț la 03.05.2012, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, însă acest denunț s-a concretizat prin prinderea și tragerea la răspundere a persoanelor denunțate, astfel cum rezultă din adresa aflată la dosar. În art. 19 din Legea 682/2002 se menționează că denunțul trebuie formulat până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Potrivit art.2 pct.3 din Legea 682/2002 are calitatea de martor și persoana care se află în cursul executării unei pedepse privative de libertate.
În raport de aceste considerente, apreciază că trebuie să se aplice revizuientului textul de lege mai sus invocat.
Concluzionând solicită admiterea apelului, urmând a se trimite cauza la instanța de fond pentru a-i fi aplicabile disp.art.403 al.3 C.pr.pen, în sensul pronunțării unei încheieri de admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului, ca nefondat.
În raport de faptul că acest denunț a fost formulat ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, chiar și în situația în care era anterior, ar fi trebui să rezulte o soluție contrară, cea de achitare contrară celei de condamnare.
Condiție care nu este îndeplinită, cel mult valorificarea acestui denunț putea duce la o pedeapsa mai mică.
Față de împrejurările invocate consideră că în mod corect instanța fondului a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu cele susținute de avocatul său.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată că:
Prin sentința penală nr. 28/14.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._ s-a dispus, în baza art. 403 alin. 3) C.p.p., respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuentul condamnat I. G., fiul lui T. și C., născut la 19.09.1978 în Urziceni, jud. Ialomița, deținut la Penitenciarul Jilava, cu privire la sentinta penala nr. 1149/30.09.2008 a Tribunalului Bucuresti, pronuntata in dosarul nr._/3/2007, ramasa definitivă prin decizia penală nr 2123/05.06.2009 a Inaltei Curti de Casatie și Justiție- Secția Penală la data de 05.06.2009.
În baza art. 192 alin. 2) C.p.p., a fost obligat pe revizuentul-condamnat la plata a 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a penală la data de 19.12.2012, sub nr._, petentul-condamnat I. G. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună revizuirea sentinței penale nr. 1149/30.09.2008 a Tribunalului București-sectia a-II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 2123/05.06.2009 a Inaltei Curți de Casație si Justiție.
În motivarea cererii, petentul a arătat că în cauză s-au descoperit fapte, împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, respectiv, faptul că la data de 03.05.2012 a formulat un denunț la DIICOT-Structura Centrală,înregistrat sub nr. 104/D/P/2012.
În baza denunțului formulat de revizuient s-a dispus trimiterea în judecată a mai multor inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de Legea nr. 143/2000, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București-sectia I Penală, sub nr._/3/2012.
Condamnatul a invocat neaplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, ca urmare a unui denunț formulat la data de 03. 05.2012.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 394 alin. 1 lit a C.p.p.
În dovedirea cererii, au fost depuse la dosarul cauzei: referatul nr. 4362/III-6/2012 întocmit de P. de pe lângă ICCJ-DIICOT –Structura centrală, copia sentinței penale nr.1149 F din 30 sept.2008 pronunțată de Tribunalul București-sectia a-II-a Penală, în dosarul nr._/3/2007, cu mențiunea rămânerii definitive.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 1149 F din 30 sept.2008 pronunțată de Tribunalul București-sectia a-II-a Penală, în dosarul nr._/3/2007, în baza art.10 din Legea nr.143/2000 rap. la art.2 alin.1, 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 al.2 C.p.și art.37 lit.a C.p., a condamnat pe inculpatul I. G. zis „G. O.”, la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în forma continuată și formă agravantă a organizării unor astfel de fapte. În baza art.65 alin.2 C.p. combinat cu art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b C.p. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei închisorii.În baza art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.a C.p. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu în forma continuată. În baza art.5 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.a C.p. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere la dispoziție a locuinței cu știință și cu titlu gratuit, în vederea consumului de droguri în formă continuată .În baza art.65 alin.2 C.p.combinat cu art.5 din Legea nr.143/2000 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II ași lit.b C.p. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.În baza art.271 alin.4 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.a condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești în formă continuată.În baza art.33 lit.a C.p., art.34 lit.b C.p. inculpatul I. G. va executa pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II -a și lit.b C.p. ca pedeapsa complementară În baza art.83 C.p.a revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.629 din 18.06.2007 a Judecătoriei Sectorului 2 București în dosarul nr._ definitivă prin neapelare la data de 29.06.2007 astfel că inculpatul I. G. va executa o pedeapsă de 13 (treisprezece) ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și lit.b C.p. ca pedeapsa complementară, după executarea pedepsei principale. A făcut aplicarea art.71, art.64 lit.a teza II și lit.b C.p. Conform art.88 C.p.a computat timpul prevenției pentru inculpat de la 05.09.2007 (reținut în baza ordonanței nr.91 din 05.09.2007 și ulterior arestat în baza încheierii din 29._ din 06.09.2007 dată de Tribunalul București - Secția a II a Penală) la zi și în baza art.350 alin.1 C.p.p., a menținut starea de arest a inculpatului .
La dosarul cauzei a fost depusă sentința penală nr. 1149/30.09.2008 a Tribunalului Bucuresti, pronuntata in dosarul nr._/3/2007, ramasa definitivă prin decizia penală nr 2123/05.06.2009 a Inaltei Curti de Casatie și Justiție- Secția Penală la data de 05.06.2009.
Analizând cererea de revizuire formulată, în raport de dispozițiile art. 397 și urm. C.p.p., instanța de fond a apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuient ca fiind inadmisibilă pentru următoarele considerente:
În motivarea cererii, revizuientul a arătat, în esență că pedeapsa aplicata de judecător este prea mare, având în vedere că ulterior condamnării sale definitive, a formulat un denunț la data de 03. 05.2012, iar în baza denunțului formulat de revizuient s-a dispus trimiterea în judecată a mai multor inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de Legea nr. 143/2000, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București - secția I Penală, sub nr._/3/2012. Condamnatul a invocat neaplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, ca urmare a unui denunț formulat la data de 03. 05.2012, deci după rămânerea definitivă a sentintei penala nr. 1149/30.09.2008 a Tribunalului Bucuresti, pronuntata in dosarul nr._/3/2007, prin decizia penală nr. 2123/05.06.2009 a Inaltei Curti de Casatie și Justiție- Secția Penală la data de 05.06.2009.
Din economia dispozițiilor art. 393 și 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.
Din aceleași dispoziții rezultă, concomitent, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cauzele prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac, la alte situații privitoare la pretinsa nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau cu privire la raționamente jurisdicționale eronate este exclusă, în raport cu dispozițiile procesuale menționate și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.
D. urmare, coroborarea acestor dispoziții legale, în opinia instanței de fond, impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate, de exercitarea cererii de revizuire în condițiile legii, cu referire la dispozițiile art. 393 și 394 C. proc. pen. și a inadmisibilității controlului judiciar, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația exprimării de către partea interesată a simplei nemulțumiri a acesteia cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei acesteia, neîncadrabile în dispozițiile legale menționate.
Instanța de fond a mai reținut că pe calea revizuirii nu se poate efectua o readministrare sau o prelungire a probatoriului și nici o reindividualizare a pedepsei aplicată în mod definitiv de către instanța de judecată, motivele invocate de condamnat nu se înscriu în nici unul dintre cazurile de revizuire prev. de art.394 C.p.p. Este inadmisibil să se obțină, pe calea revizuirii, o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.
În consecință, instanța de fond a constatat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea în principiu a cererii, revizuientul nefăcând dovada existenței faptelor sau împrejurărilor noi de natură a proba netemeinicia hotărârii judecătorești de condamnare.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel revizuientul condamnat I. G. la data de 05.11,2012, sentința penală fiindu-i comunicată la data de 30.01.2013 ( filele 2-3 dosar apel), fără a indica motivele de apel.
În fața instanței de apel, apelantul revizuient - asistat de apărător din oficiu - a arătat că cererea este întemeiată pe prev. art. 394 al.1 lit. a C.pr.pen, în sensul că au existat împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, respectiv a formulat un denunț la 03.05.2012, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, însă acest denunț s-a concretizat prin prinderea și tragerea la răspundere a persoanelor denunțate, astfel cum rezultă din adresa aflată la dosar. S-a mai invocat faptul că art. 19 din Legea 682/2002 menționează că denunțul trebuie formulat până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, dar potrivit art.2 pct.3 din Legea 682/2002 are calitatea de martor și persoana care se află în cursul executării unei pedepse privative de libertate.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelantul revizuient, cât și din oficiu sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 371 alin. 2 C.proc.pen., Curtea apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Tribunalul a reținut în mod corect că motivul invocat de revizuient, respectiv faptul că formularea unui denunț – în temeiul dispozițiilor Legii nr. 682/2002 – după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, nu se încadrează în niciuna din ipotezele de la art. 394 alin. 1) C.p.p.
Potrivit art. 394 alin. 1 din Codul de procedură penală, cazurile în care poate fi exercitată calea de atac a revizuirii sunt următoarele:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Astfel, faptul că revizuientul a formulat un denunț la data de 03.05.2012, deci la aproape 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinței sale de condamnare, și astfel, în opinia sa, ar trebui să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsă, conform dispozițiilor Legii nr. 682/2002 nu se circumscrie niciuneia dintre cazurile prevăzute în mod limitativ de art. 394 alin. 1 C.proc.pen.
Potrivit dispozițiilor legale invocate de către apelantul revizuient, respectiv art. 19 din Legea nr. 682/2002, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Este adevărat că potrivit art. 2 lit. a pct. 3, are calitatea de martor în sensul actului normativ menționat și persoana care se află în cursul executării unei pedepse privative de libertate și, prin informațiile și datele cu caracter determinant pe care le furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave sau la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni.
Pe de altă parte, însă, dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 sunt foarte clare, în sensul că se aplică doar persoanelor prevăzute de art. 2 lit. a pct.1 și 2, deci nu și persoanei prevăzute de art. 2 lit. a pct. 3.
Totodată, chiar dacă ar fi fost îndeplinite condițiile art. 19 din legea nr. 682/2002, această împrejurare nu ar fi putut justifica exercitarea căii de atac a revizuirii, întrucât potrivit art. 394 alin.2 C.proc.pen., cazul de la litera a constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Împrejurarea invocată de revizuient nu este de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, ci se invocă numai existența unui temei privind individualizarea mai favorabilă a pedepsei, respectiv reținerea unei cauze de reducerea a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege care să atragă aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus. Acest aspect nu ar determina netemeinicia hotărârii de condamnare, în sensul art. 394 alin. 2 C.proc.pen., ci doar aplicarea unei pedepse mai ușoare, ceea ce nu constituie, potrivit legii, caz de revizuire.
Calea de atac a revizuirii este una extraordinară, prin reglementarea acesteia urmărindu-se posibilitatea înlăturării erorilor judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Fiind o cale de atac extraordinară, poate fi exercitată numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 C.proc.pen.
Pe cale de consecință, se constată că Tribunalul a pronunțat o sentință legală și temeinică, astfel încât Curtea, în baza 379 pct. 1 lit. b C.p.p., va respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul – revizuient I. G. împotriva sentinței penale nr. 28/14.01.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a Penală.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. va obliga apelantul revizuient la plata a 300 lei cheltuieli judiciare datorate statului, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul – revizuient I. G. împotriva sentinței penale nr. 28/14.01.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a Penală.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă apelantul revizuient la plata a 300 lei cheltuieli judiciare datorate statului, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru Ministerul Public și de la comunicare pentru apelantul revizuient.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
A. P. M. D. L.
Tehn./Red. APM/01.04.2013
D.P. 01 Aprilie 2013
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 436/2013. Curtea de... → |
|---|
