Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 453/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 453/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 453/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 453/A
Ședința publică din data de 08.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: S. C.
JUDECĂTOR: O. B.
GREFIER: I. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de domnul procuror L. I..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul S. C. A. împotriva sentinței penale nr. 1800/06.12.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 31.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, în baza art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a stabilit termen de pronunțare la data de 08.04.2014.
CURTEA
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1800/06.12.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, s-a dispus, în baza art. 215 alin.1,3 și 4 C.p. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. și art. 320 indice 1 alin.7 C.p.p. condamnarea inculpatului S. C. A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
În baza art. 71 C.p. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b C.p. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 84 alin.1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. și art. 320 indice 1 alin. 7 C.p.p. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de emitere a unei file cec cu dată falsă în formă continuată.
În baza art. 71 C.p. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b C.p. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) C.p. și art.34 lit. b) C.p. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta executând pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C.p. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C.p.
În temeiul art. 71 alin. ultim C.p., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.p. și art.84 C.p., care reglementează cazurile în care intervine revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 14 C.p.p și art. 346 alin.1 C.p.p a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C B. S. Supplliers S.R.L. și a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 71.703,94 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.
În baza art. 348 C.p.p. au fost desființate mențiunile necorespunzătoare adevărului din înscrisurile falsificate, folosite de inculpat, respectiv mențiunile referitoare la data întocmirii filelor CEC: . nr._ în valoare de_,37 lei, . nr._/11.09.2009 în valoare de 2036,33 lei, . nr._/10.09.2009 în valoare de_,51 lei și . nr._/02.09.2009 în valoare de 8300,73 lei.
În baza art.191 alin.1 C.p.p. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în perioada iulie-octombrie 2009, inculpatul S. C. A. a achiziționat marfă de la S.C B. S. Supplliers S.R.L și a emis, în schimb, 4 file CEC . nr._, în valoare de 43.135,37 lei; . nr._/11.09.2009, în valoare de 2036,33 lei; . nr._/10.09.2009, în valoare de_,51 lei și . nr._/02.09.2009, în valoare de 8.300,73 lei, fără a avea disponibil în cont, totodată aflându-se în interdicție bancară și fără a aduce la cunoștința reprezentanților S.C B. S. Supplliers S.R.L acest fapt. În aceeași perioadă, inculpatul a emis către aceeași societate comercială patru file CEC, menționând la rubrica “data emiterii” o dată falsă, respectiv o dată ulterioară.
Situația de fapt mai sus reținută a rezultat din coroborarea probatoriului administrat la urmărirea penală și însușit de către inculpat în fața instanței de judecată.
În acest sens, s-a reținut că, la data de 07.09.2009, Poliția Sectorului 3 – Serviciul de Investigare a Fraudelor a fost sesizată de către Pireus Bank – Sucursala Unirea cu privire la faptul că S.C CRIAD G. S.R.L, prin administratorul său, S. C. A., a emis filele CEC . nr._ în valoare de 43.135,37 lei; . nr._/11.09.2009 în valoare de 2036,33 lei; . nr._/10.09.2009 în valoare de_,51 lei; . nr._/02.09.2009 în valoare de 8.300,73 lei, toate în favoarea S.C B. S. Supliers S.R.L, fără a asigura la tras disponibilul necesar, cecurile fiind emise de un trăgător aflat în interdicție bancară.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în cursul anului 2004, a început relația economică între S.C. Criad G. S.R.L., în calitate de cumpărător, și S.C B. S. Supplliers S.R.L., în calitate de vânzător, având ca obiect vânzarea –cumpărarea de materiale de instalații.
În baza acestor relații, S.C Criad G. S.R.L, al cărui administrator era inculpatul S. C. A., a achiziționat mărfuri de la S.C B. S. Supplliers S.R.L., iar în perioada iulie–octombrie 2009, a emis 4 (patru) file cec în valoare de 43.135,37 lei, 2036,33 lei, 18.231,51 lei și 8300,73 lei, care, fiind introduse la plată, au fost refuzate de către bancă pentru lipsă totală disponibil și pentru că trăgătorul, S.C Criad G. S.R.L, se află în interdicție bancară.
În vederea clarificării situației, organele de urmărire penală au procedat la audierea martorei P. M. A., reprezentant al S.C B. S. Supplliers S.R.L, aceasta arătând că inculpatul S. C. A. a emis cele 4 file CEC fără a aduce la cunoștință vânzătorilor faptul că societatea se află în interdicție bancară. Totodată, martora a precizat că inculpatul, în momentul completării filelor CEC, a completat la rubrica “data emiterii” o dată ulterioară.
Susținerile martorei vizând persoana care a completat filele CEC s-au coroborat cu concluziile raportului de constatare tehnico–științifică grafoscopică, care a atestat că scrisul și semnăturile aplicate pe filele CEC aparțin inculpatului S. C. A..
În faza de urmărire penală, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, arătând că a emis cele 4 file CEC fără a cunoaște, la momentul emiterii, că societatea la care era asociat unic și administrator se afla în interdicție bancară. Inculpatul a negat constant săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, recunoscând doar faptul că a completat o dată ulterioară emiterii pe filele CEC.
Instanța de fond a constatat că declarația inculpatului din faza de judecată, în care acesta s-a prevalat de dispozițiile art. 320 indice 1 C.p.p., se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală, astfel încât a înlăturat ca nesincere susținerile inițiale ale inculpatului.
S-a reținut că Pireus Bank a expediat, prin scrisoare cu confirmare de primire, către S.C Criad G. S.R.L., un număr de 5 somații, în care i s-a adus la cunoștință inculpatului faptul că societatea se află în interdicție bancară, începând cu data de 24.03.2009. Somațiile au fost expediate de bancă începând cu data de 30.03.2009, respectiv la datele de 30.03.2009, 03.06.2009, 03.09.2009, 08.09.2009 și 22.09.2009.
Cu prilejul audierii sale la urmărirea penală, inculpatul a arătat că nu a primit nicio somație, afirmând că nu a semnat de primire vreo scrisoare de la bancă, deși probatoriul administrat în cauză a atestat că 4 dintre cele 5 scrisori expediate de unitatea bancară au fost primite sub semnătură, la adresa S.C Criad G. S.R.L. Prin urmare, inculpatul cunoștea, la momentul emiterii filelor CEC, că societatea pe care o administra se află în interdicție bancară.
În urma efectuării unei constatări tehnico – științifice grafoscopice, s-a constatat că semnăturile de pe formularele confirmărilor de primire din datele de 03.09.2009 și 08.09.2009 aparțin numitei S. A. M., soția inculpatului, care a declarat că a primit corespondența și că nu-și amintește dacă a dat acele scrisori soțului său. Având în vedere relația existență între cei doi, inculpatul fiind soțul martorei, instanța a apreciat că declarațiile acesteia trebuie analizate cu precauție, neputând fi luate în considerare fără rezerve.
S-a avut în vedere și declarația martorei P. M. A., care a menționat că, după ce S.C B. S. Supplliers S.R.L. a introdus la plată prima dintre cele 4 file CEC emise, respectiv cea cu . nr._, în valoare de_,37 lei și pentru care a primit refuz de la bancă, reprezentanții S.C B. S. Supplliers S.R.L l-au anunțat pe inculpat de refuzul de plată al băncii pe motivul lipsei disponibilului și al interdicției bancare, aspect recunoscut, de altfel, și de către inculpat, cu ocazia audierii sale în data de 06.10.2009.
Faptul că inculpatul cunoștea interdicția de a emite file cec încă din data de 28.07.2009, când a emis fila CEC PIRB1BD nr._ în valoare de_,37 lei, pe care a menționat o dată ulterioară, a rezultat și din declarația martorei B. R.. Aceasta a declarat că, la data de 16.09.2008, a semnat cu inculpatul S. C. A., în calitate de reprezentant al S.C Criad G. S.R.L, un contract având ca obiect realizarea unui imobil, la roșu, în localitatea B., jud I. contra sumei de 56.000 euro, din care i-a plătit 53.883 euro. A mai precizat martora că inculpatul nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile ce îi reveneau potrivit contractului și pentru a nu-l reclama, în luna decembrie 2008, a acceptat să primească, în alb, de la acesta fila CEC . 1BD_.
Inculpatul a abandonat însă lucrările la imobilul din localitatea B., motiv pentru care a introdus la plată fila CEC cu suma de_,80 lei, refuzată la plată pentru lipsa disponibilului în data de 25.03.2009, împrejurare notificată inculpatului de către martoră, atât prin fax, cât și prin e-mail.
Faptul că inculpatul cunoștea că se află în interdicție bancară la momentul emiterii celor 4 file CEC a rezultat și din aceea că, la data de 09.07.2009, i-a fost adusă la cunoștință învinuirea în dosarul nr. 172/P/2009, aflat pe rolul Tribunalului București, una dintre fapte fiind infracțiunea prev. de art. 215 alin.1,3 și 5 C.p., constând în emiterea filei CEC fără a avea disponibil în cont.
Având în vedere probatoriul administrat la urmărirea penală, astfel cum a fost analizat, instanța de fond a constatat că acest probatoriu dovedește existența faptelor de înșelăciune și de emitere a unui cec cu dată falsă, vinovăția inculpatului, dar și împrejurarea că aceste fapte au fost săvârșite de inculpat în baza aceleiași rezoluții infracționale.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului S. C. A. care, în perioada iulie-octombrie 2009, a achiziționat marfă de la S.C B. S. Supplliers S.R.L și a emis în schimb 4 file CEC . nr._ în valoare de 43.135,37 lei; . nr._/11.09.2009 în valoare de 2036,33 lei; . nr._/10.09.2009 în valoare de_,51 lei și . nr._/02.09.2009 în valoare de 8.300,73 lei, fără a avea disponibil în cont, totodată aflându-se în interdicție bancară și fără a aduce la cunoștința reprezentanților S.C B. S. Supplliers S.R.L acest fapt, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin.1,2,3 și 4 C.p. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p.
Faptele aceluiași inculpat care, în perioada iulie-octombrie 2009, a emis către . SRL 4 file CEC, menționând la rubrica “data emiterii” o dată falsă, respectiv o dată ulterioară, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de emitere a unui cec cu dată falsă, în formă continuată, prev. de art. 84 alin.1 pct.3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p.
În ce privește infracțiunea de înșelăciune, elementul material s-a concretizat în inducerea în eroare a reprezentanților S.C B. S. Supplliers S.R.L, prin prezentarea ca adevărată a unei situații mincinoase, în speță faptul că societatea S.C Criad G. SRL avea disponibil în cont și că avea posibilitatea legală de a emite file cec ca instrumente de plată. Demersurile ilicite ale inculpatului au fost săvârșite în vederea obținerii unui folos material, cu caracter injust, întrucât inculpatul a cumpărat de la partea vătămată marfă în valoare totală de 71.703,94 lei, cunoscând că nu are disponibil în cont și că este în interdicție bancară, astfel încât partea vătămată nu a reușit să obțină contravaloarea mărfii livrate societății inculpatului.
Reținerea formei agravate a infracțiunii de înșelăciune, astfel cum este prevăzută de art. 215 al. 2 C.p., a fost justificată de faptul că, în vederea inducerii în eroare a reprezentanților părții vătămate, inculpatul a folosit mijloace frauduloase, care constituie ele-însele infracțiuni, respectiv s-a folosit de file CEC completate cu date false. Acțiunea de inducere în eroare fiind comisă cu prilejul derulării unor relații comerciale concretizate în contracte simplificate reprezentate de emiterea unor facturi fiscale, sunt incidente dispozițiile art. 215 al. 3 C.p., ce incriminează înșelăciunea în convenții. În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 215 alin.4 C.p. întrucât fapta inculpatului a constat în emiterea unor file cec cunoscând, la momentul emiterii, că nu are disponibil în cont, împrejurare pe care nu a adus-o la cunoștință reprezentanților părții vătămate.
De asemenea, au fost reținute și dispozițiile art.41 alin.2 C.p., deoarece inculpatul a comis acte repetate în baza aceleiași rezoluții infracționale.
La individualizarea judiciară a pedepselor stabilite, s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C.p., respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, reduse cu 1/3 ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 indice 1 alin.7 C.p.p., gradul de pericol social concret, dedus din împrejurările comiterii faptelor, ce a presupus inducerea în eroare a unui partener de afaceri vechi, relațiile comerciale debutând din 2004, în scopul obținerii unor foloase ilicite, întinderea prejudiciului cauzat, forma continuată a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, dar și circumstanțele personale ale inculpatului.
S-a reținut că acesta nu este la primul conflict cu legea penală, fiind sancționat administrativ pentru infracțiunea la legea cecului dedusă judecății, dar și pentru alte fapte penale, iar pe parcursul procesului penal a avut o atitudine preponderent sinceră, nerecunoscând de la început săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Instanța a avut în vedere și faptul că inculpatul are studii superioare, fiind de profesie inginer, are doi copii minori care, deși sunt încredințați mamei, totuși erau și în întreținerea inculpatului, acesta fiind obligat să le plătească pensie de întreținere. Instanța a avut în vedere și scrisorile de recomandare depuse de inculpat în cadrul probei cu înscrisuri în circumstanțiere, care evidențiază faptul că munca acestuia, prestată în cadrul raporturilor de serviciu, era apreciată.
Raportat la valoarea prejudiciului cauzat părții vătămate, care nu a fost reparat, dar și la forma continuată a infracțiunilor deduse judecății, instanța a apreciat că nu sunt incidente, în cauză, dispozițiile art.18 indice 1 C.p., astfel încât nu au fost reținute apărările inculpatului, prin avocat, în sensul că faptele sale nu au gradul de pericol social concret al unei infracțiuni.
Sub aspectul individualizării modalității de executare a pedepsei, văzând faptul că inculpatul nu a mai fost condamnat până la data săvârșirii faptelor deduse judecății, instanța a constatat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără privarea de libertate a acestuia, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C.pen. pentru a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a admis acțiunea civilă . SRL, reținând că societatea s-a constituit parte civilă în procesul penal, invocând un prejudiciu de 71.703,94 lei reprezentând contravaloarea mărfii livrate, pentru care inculpatul a eliberat cele 4 file CEC.
Cu privire la pretențiile civile, inculpatul a arătat că ele nu pot fi acordate, întrucât partea civilă a participat cu aceste pretenții în procedura insolvenței referitoare la S.C Criad G. SRL. În cadrul concluziilor scrise depuse la dosar, apărătorul inculpatului a solicitat respingerea acțiunii civile, întrucât, prin sentința comercială nr. 2268/24.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a comercială, în dosarul nr._/3/2009, s-a închis procedura insolvenței, fără a fi atrasă răspunderea patrimonială a administratorului S. C. A. și s-a dispus radierea S.C Criad G. S.R.L din Registrul Comerțului.
Judecătoria a constatat că, pentru admiterea acțiunii civile formulate în procesul penal, trebuie îndeplinite mai multe condiții, în mod cumulativ: existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu cert, care să nu fi fost reparat, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a săvârșit fapta ilicită, cu mențiunea că, în materia răspunderii civile delictuale, se răspunde și pentru cea mai ușoară culpă.
Or, în cauza de față partea civilă a făcut dovada răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului S. C. A.. Astfel, fapta ilicită a inculpatului a constat în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, comisă cu forma de vinovăție prevăzută de lege, care a cauzat părții civile un prejudiciu de 71.703,94 lei (reprezentând contravaloarea mărfii livrate societății inculpatului și neachitate), între fapta ilicită a inculpatului și urmarea imediată existând legătură de cauzalitate.
Instanța a constatat că este îndeplinită și cerința referitoare la prejudiciul cert, atât sub aspectul existenței sale cât și sub aspectul întinderii, prejudiciul nefiind reparat până la acest moment. Este adevărat că partea vătămată a participat la procedura insolvenței declanșate cu privire la ., procedură finalizată cu respingerea cererii lichidatorului judiciar formulată împotriva inculpatului, în baza art. 138 lit.c din Legea nr. 85/2006, cu închiderea procedurii insolvenței debitorului S.C Criad G. SRL și radierea acestuia din Registru Comerțului.
Însă, în procedura insolvenței, tribunalul a analizat cerințele răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului strict în raport de starea de insolvență a societății al cărei administrator era la acel moment, răspundere civilă delictuală care ar fi atras răspunderea patrimonială a inculpatului pentru datoriile debitorului S.C Criad G. SRL față de toți creditorii care s-au înscris la masa credală, inclusiv S.C B. S. Supplliers S.R.L. Este adevărat că în cauză tribunalul a ajuns la concluzia că lichidatorul judiciar nu a dovedit legătura de cauzalitate între fapta imputată fostului administrator și starea de insolvență a debitorului ., motiv pentru care a respins cererea lichidatorului judiciar cu consecința neatragerii răspunderii patrimoniale a fostului administrator S. C. A..
Totuși, raportat la cerințele răspunderii civile delictuale și văzând că, în cadrul procedurii insolvenței, partea vătămată nu si-a recuperat prejudiciul, întrucât societatea debitoare S.C G. Criad SRL nu avea bunuri în patrimoniu, care ar fi putut fi valorificate, instanța a admis acțiunea civilă astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, inculpatul S. C. A., cererea sa fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 22.01.2014.
Cauza s-a aflat în situația tranzitorie reglementată de art. 10 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, astfel încât, la primul termen de judecată din data de 03.03.2014, Curtea a dispus continuarea procedurii conform dispozițiilor legii noi referitoare la apel.
În dezvoltarea motivelor de apel prezentate în scris și susținute oral, apelantul-inculpat, prin apărător ales, a solicitat desființarea sentinței și aplicarea legii penale mai favorabile, în conformitate cu prevederile art. 5 din noul Cod penal. În acest sens, a apreciat că se impune identificarea legii penale mai favorabile în raport cu fiecare infracțiune reținută în sarcina sa, normele Legii nr. 286/2009 fiind, evident, mai favorabile sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de înșelăciune.
Apelantul a susținut, totodată, că instituția concursului de infracțiuni are caracter autonom, concluzie ce se desprinde din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012. Prin urmare, a apreciat că tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni era mai favorabil sub imperiul Codului penal din 1969 și se impune aplicarea acestuia și în prezenta cauză.
O ultimă critică a vizat modalitatea de individualizare a pedepsei, inculpatul S. C. A. apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 80 C.pen. pentru a se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei. Sub acest aspect, apelantul a făcut trimitere la contextul economic în care au fost comise faptele (lipsa disponibilităților bănești datorându-se prejudicierii inculpatului de către alți parteneri de afaceri), la comportarea sa în familie și în societate și la lipsa antecedentelor penale, elemente ce ar justifica, în acord cu dispozițiile art. 74 lit. e, f, g C.pen., aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus.
Pe parcursul dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de înșelăciune, în sensul reținerii incidenței formei calificate prevăzute de alineatul 2 al art. 215 din Codul penal din 1969, cu înlăturarea celei prevăzute de alineatul 4 al aceluiași articol. Totodată, a solicitat să se constate intervenită prescripția specială a răspunderii penale pentru fapta prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, ca urmare a împlinirii termenului prevăzut de art. 122 alineat 1 lit. e și art. 124 din Codul penal din 1969, solicitare la care a achiesat și apărătorul ales al inculpatului S. C. A..
Inculpatul S. C. A. nu s-a prezentat personal la vreunul dintre cele două termene de judecată fixate în apel.
Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 417 alin. 2 C.pr.pen., Curtea apreciază fondat apelul formulat, în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente:
Soluționarea cauzei în procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii vinovăției s-a făcut cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 3201 alin. 1, 2, 3 din Codul de procedură penală din 1968, inculpatul S. C. A. declarând, anterior începerii cercetării judecătorești, că recunoaște faptele reținute în actul de sesizare și solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Situația de fapt reținută de către instanța de fond nu a făcut obiect de critică în cel de-al doilea grad de jurisdicție, Curtea însăși constatând, în virtutea efectului integral devolutiv al căii de atac declarate, temeinicia hotărârii din această perspectivă.
Probatoriul administrat confirmă neîndoielnic faptul că, în perioada iulie-august 2009, în derularea unui contract comercial încheiat între partea civilă S.C B. S. Supplliers S.R.L și S.C Criad G. S.R.L (societate administrată de inculpat în perioada de referință), în baza unei rezoluții infracționale unice, apelantul S. C. A. a indus în eroare reprezentanții părții civile, prin emiterea a patru file CEC pentru acoperirea cărora nu exista disponibilul necesar, trăgătorul aflându-se, totodată, în interdicție bancară pe o perioadă de 12 luni, începând cu data de 24.03.2009.
Inculpatul-apelant a ascuns reprezentanților părții civile faptul supunerii societății sale unei interdicții bancare și a continuat să emită cecuri în pofida acestei interdicții, scopul urmărit fiind acela de a obține, pentru sine, un folos material injust, reprezentat de valoarea mărfurilor achiziționate de la partenerul său contractual, fără plata prețului datorat.
Instanța de fond a evaluat just toate elementele probatorii care atestau cunoașterea certă, de către inculpatul S. C. A., a interdicției de a emite cecuri în perioada martie 2009 – martie 2010, aspect pe care acesta din urmă îl negase în faza de urmărire penală. Relevante, în acest sens, sunt înscrisurile ce atestă primirea, la sediul S.C Criad G. S.R.L, a somației nr. 1/25.03.2009, prin care Pireus Bank aducea la cunoștința societății instituirea interdicției bancare ca urmare a emiterii unei file CEC fără acoperire, în beneficiul numitei B. R. A. (faptă ce a făcut obiectul unei cauze separate - f. 55 și urm. dup).
Inculpatul însuși a admis, în declarația din data de 02.08.2012, că această ultimă învinuire i-a fost comunicată oficial la data de 09.07.2009 (anterior, așadar, datei emiterii celor 4 file CEC), cunoscând, prin urmare, din acel moment, toate consecințele unui atare demers, inclusiv interdicția de a emite astfel de instrumente de plată pe o perioadă strict determinată.
Prejudiciul total cauzat părții civile prin actele materiale repetate de inducere în eroare este de 71.703, 94 lei și nu a fost recuperat până în prezent.
Probele administrate în faza de urmărire penală, cu precădere declarațiile numitei P. M. A. (economist la S.C B. S. Supplliers S.R.L) și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 399.887 din data de 20.10.2010 au relevat, de asemenea, ipoteza că toate cele patru cecuri emise de către apelant purtau, aparent, o dată falsă, ulterioară cu 30 zile datei reale a emiterii lor. În acest sens, P. M. a precizat că filele CEC – emise, în toate cazurile, ca instrumente de plată – au fost completate integral de către inculpat la data emiterii, respectiv la 28.07.2009, 02.08.2009, 10.08.2009 și 11.08.2009.
Curtea nu va insista asupra acestor împrejurări ori a inadvertențelor dintre presupusa dată reală a emiterii și cea menționată pe instrumentele de plată, deoarece, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, a constatat că răspunderea penală a inculpatului S. C. A. pentru această faptă s-a prescris. D. urmare, în absența unei solicitări a apelantului de continuare a procesului penal și în acord cu exigențele art. 18 C.pr.pen., acțiunea penală a rămas fără obiect sub acest aspect, urmând a se dispune o soluție de încetare a procesului penal.
Data reală a emiterii cecurilor prezintă însă relevanță din perspectiva determinării momentului de început al termenului de prescripție, context în care Curtea notează că fapta continuată, prevăzută de Legea nr. 59/1934, s-a epuizat la data emiterii ultimei file cec, respectiv data de 11.08.2009, acesta fiind și momentul luat în considerare la calculul prescripției.
Sub aspectul încadrării juridice a faptei de înșelăciune, instanța învestită în cel de-al doilea grad de jurisdicție constată că judecătoria a reținut corect incidența dispozițiilor art. 215 alin. 1, 3, 4 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969.
Inducerea în eroare a reprezentanților S.C B. S. Supplliers S.R.L pe parcursul executării unui contract comercial, realizată de către inculpat prin comiterea a patru acte materiale de emitere a unor cecuri, știind că pentru valorificarea lor nu exisă acoperirea necesară, iar trăgătorul se afla în interdicție bancară, în scopul și cu urmările prejudiciabile anterior descrise, întrunește, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii înșelăciune continuată, în forma calificată prevăzută de textul anterior menționat.
Solicitarea Ministerului Public de a se înlătura incidența alin. 4 al articolului 215, cu reținerea, în schimb, a aplicabilității dispozițiilor alin. 2 al aceluiași articol, este neîntemeiată.
În varianta prevăzută de art. 215 alin. 4 din Codul penal din 1969, legiuitorul a incriminat înșelăciunea comisă prin ”emiterea unui cec asupra unei instituții de credit, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul prevăzut la alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului”.
Această variantă calificată a înșelăciunii sancționează, în esență, o formă particulară de utilizare a unui mijloc fraudulos, cecul constituind, în ipoteza analizată, înscrisul cu o aparență mare de veridicitate, folosit de infractor tocmai în considerarea aptitudinii sale de a facilita o reprezentare eronată a victimei asupra realității și, implicit, consumarea mai ușoară a infracțiunii.
În jurisprudența instanței supreme s-a subliniat în mod constant că, pentru a fi incidentă această agravantă, este necesar ca cecul să fi fost emis cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 59/1934, de către o persoană care avea calitatea cerută de lege, respectiv era legal împuternicită să semneze un astfel de instrument de plată (deciziile nr. 3748/16.09.2003 și nr. 1927/11.04.2002, ambele pronunțate de ÎCCJ, Secția penală, în ”Repertoriu, Jurisprudență selectivă în domeniul dreptului penal și procesual penal, perioada 1990-2005”, Ed. Juris Argessis).
Prevederile art. 1 din Legea nr. 59/1934 enumeră mențiunile obligatorii pe care un cec valid trebuie să le cuprindă, respectiv: denumirea de cec, ordinul necondiționat de a plăti o sumă de bani, numele trasului, arătarea locului unde plata trebuie făcută, arătarea locului și a datei emiterii, semnătura trăgătorului. Conform dispozițiilor art. 2 ale aceluiași act normativ, titlul căruia îi lipsește una dintre mențiunile arătate anterior nu va fi considerat cec, cu excepția situațiilor expres arătate în art. 2 și următoarele, a căror analiză nu interesează însă în mod particular în speța de față.
Interpretarea coroborată a dispozițiilor anterior enunțate susține rațional concluzia că validitatea cecului nu este condiționată de preexistența consimțământului trasului, cum eronat s-a invocat în apel, fiind suficientă simpla indicare a numelui instituției bancare în cuprinsul titlului.
Condiționarea existenței înșelăciunii, în forma prevăzută de art. 215 alin. 4 C.pen. din 1969, de neaflarea trăgătorului sub incidența unei eventuale interdicții bancare tinde, astfel, la o interpretare restrictivă a normei de incriminare, ca efect al adăugării unor cerințe suplimentare, pe care legiuitorul nu le-a prevăzut.
În plus, o atare condiționare echivalează cu excluderea din sfera de aplicare a normei penale a majorității faptelor de înșelăciune cu cecuri regăsite în practică, a căror caracteristică este, deseori, acea că infractorul – trăgător al cecului – ascunde beneficiarului faptul că este în interdicție bancară tocmai pentru a facilita atingerea scopului ilicit urmărit și a asigura consumarea infracțiunii.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază lipsită de suport solicitarea de schimbare a încadrării juridice formulată de procuror, astfel încât va da în continuare eficiență normei de incriminare ce a constituit temeiul condamnării inculpatului în primă instanță.
În interesul rigorii juridice, va nota, însă, inadvertențele existente între dispozitivul sentinței de condamnare (în care s-a reținut incidența art. 215 alin. 1, 3, 4 C.pen. din 1969) și considerentele aceleiași hotărâri, în cuprinsul cărora s-a făcut referire la forma prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 C.pen. din 1969. Făcând trimitere la argumentele expuse anterior, Curtea notează că cecul fără acoperire constituie un mijloc fraudulos particular, care, în condițiile textului, atrage incidența acestei agravante speciale, excluzând însă valorificarea concomitentă și a formei agravante prevăzute de alin. 2 al aceluiași articol.
*****
Reținând astfel încadrarea juridică, Curtea constată, cu prioritate, că, odată cu . data de 01.02.2014, a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a prevederilor art. 250 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a acestuia, legea penală sub imperiul căreia inculpatul a comis faptele deduse judecății a fost parțial abrogată.
Faptele continuă să fie incriminate și de legea nouă, în dispozițiile art. 244 alin. 1, 2 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (referitoare la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată) și în cele ale art. 84 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934.
Devin astfel aplicabile dispozițiile art. 5 alin. 1 C.pen., potrivit cărora, în cazul în care, de la data săvârșirii faptei și până la soluționarea definitivă a cauzei, se succed în timp cel puțin două legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În determinarea legii mai favorabile aplicabilă în speță, Curtea reține, cu valoare de principiu și contrar aprecierii apelantului inculpat, că „aplicarea legii mai favorabile” înseamnă identificarea și valorificarea unei singure legi, în exclusivitate, care permite în cazul concret stabilirea unei pedepse mai mici ori a unui tratament sancționator în ansamblu mai puțin restrictiv.
O atare concluzie decurge din interpretarea gramaticală a normei penale inserate în art. 5 C.pen., care, într-o atare ipoteză, instituie obligația de aplicare a „legii mai favorabile”, iar nu a „dispozițiilor mai favorabile din legile succesive”.
Înțelesul astfel dat conceptului de ”lege penală mai favorabilă” este, totodată, singurul conform exigențelor principiului constituțional consacrat de art. 15 alin. 2 din legea fundamentală și interpretării sale obligatorii dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale. Curtea notează, în acest sens, sublinierea neechivocă a instanței de contencios constituțional că „determinarea concretă a legii penale mai favorabile … vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze” (a se vedea, mutatis mutandis, deciziile Curții Constituționale nr. 1470/08.11.2011 și nr. 1483/08.11.2011).
Trimiterea apelantului-inculpat, prin apărător, la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 este nepertinentă, din perspectiva a două argumente distincte.
Pe de o parte, norma invocată presupune, prin ipoteză, comiterea uneia dintre infracțiunile ce alcătuiesc pluralitatea sub forma concursului anterior intrării în vigoare a noului cod, și a uneia sau mai multora dintre infracțiunile pluralității ulterior acestei date. O atare ipoteză nu se regăsește în speță, deoarece ambele fapte imputate inculpatului S. C. A. au fost comise anterior datei de 01.02.2014.
Pe de altă parte, intervenirea prescripției răspunderii penale pentru fapta prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934 face ca tragerea la răspundere penală a inculpatului-apelant să fie obiectiv posibilă, în prezent, pentru o singură infracțiune, nu pentru un concurs de fapte, trimiterea la dispozițiile art. 34 din Codul penal din 1969 excedând, prin urmare, specificului cauzei.
*****
Din această perspectivă, pentru identificarea legii penale mai favorabile, Curtea va avea în vedere toate particularitățile cauzei deduse judecății, efectuând o analiză comparativă a normelor existente în cele două legi succesive, relevante pentru situația apelantului-inculpat – respectiv cele referitoare la condițiile de incriminare, la condițiile de tragere la răspundere penală, la criteriul sancțiunii principale, la situațiile ce pot constitui circumstanțe atenuante și la tratamentul sancționator al infracțiunii continuate.
În urma evaluării tuturor acestor dispoziții, Curtea constată că legea în vigoare la data comiterii faptelor este mai favorabilă, deoarece permite, printr-o reglementare mai permisivă a prescripției răspunderii penale și prin efectul circumstanțelor atenuante, aplicarea unei pedepse mai reduse în cazul inculpatului S. C. A.
Astfel, sub un prim aspect, constată că pedepsele pentru fapta de emitere a unei file cec cu dată falsă, prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 (în forma anterioară modificărilor aduse prin art. 23 din Legea nr. 187/2012), erau amenda și închisoarea de la 6 luni la 1 an (limitele închisorii fiind identice și în noua legislație).
Potrivit art. 122 alin. 1 lit. e și alin. 2 C.pen. din 1969, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 1 an sau amenda, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 3 ani și curge, în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.
Dispozițiile art. 124 C.pen. din 1969 (în forma anterioară modificărilor aduse prin…) prevedeau că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 este depășit cu jumătate. Aceasta înseamnă că, în cazul infracțiunilor de natura celei analizate, termenul de prescripție a răspunderii penale era de 4 ani și 6 luni, durată mai scurtă decât cea impusă de art. 122 C.pen. din 1969 (în forma modificată prin …) ori de art. 154 alin. 1 lit. e - art. 155 din noul Cod penal care prevăd, ambele, un termen de prescripție specială de 6 ani.
Raportat la data reală a emiterii ultimei file cec dintre cele 4 ce fac obiectul cauzei - 11.08.2009 – rezultă că termenul de prescripție specială a răspunderii penale s-a împlinit, conform legii vechi, la data de 10.02.2014, împrejurare care înlătură răspunderea penală a inculpatului și impune o soluție de încetare a procesului penal, conform art. art. 396 alin. 6 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. f din Codul de procedură penală.
O a doua împrejurare care conferă legii vechi un caracter mai favorabil vizează efectul reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969, cărora Curtea le va da eficiență în beneficiul inculpatului, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Legea nouă nu mai permite recunoașterea unui efect atenuant datelor legate exclusiv de persoana sau conduita inculpatului, iar în absența altor elemente obiective, care să se subsumeze circumstanțelor prevăzute de noul Cod penal, dispozițiile art. 75 și art. 76 din această lege nu sunt aplicabile în speță.
Legea veche permite, în schimb, prin raportare la dispozițiile art. 74 și art. 76 alin. 1 lit. d din Codul penal din 1969, stabilirea unei pedepse mai reduse decât cea permisă de noua legislație pentru infracțiunea de înșelăciune. Astfel, aplicarea Codului penal din 1969, inclusiv a dispozițiilor art. 3201 C.pr.pen. din 1968, conduce, în cazul concret, la posibilitatea alegerii unei pedepse situate între minimul de 15 zile închisoare (echivalent minimului până la care s-ar putea ajunge ca urmare a reducerii pedepsei) și maximul de 2 ani închisoare (echivalent minimului special prevăzut pentru înșelăciune, redus cu 1/3).
Pedeapsa poate fi individualizată, așadar, în limite mai favorabile decât cele prevăzute de art. 244 alin. 1, 2 C.pen. care, ca efect al aplicării art. 396 alin. 10 C.pr.pen., s-ar situa, în speță, între 8 luni închisoare și 3 ani și 4 luni închisoare.
Determinând astfel legea mai favorabilă și raportându-se la toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din Codul penal din 1969, Curtea apreciază că exigențele unei juste individualizări reclamă valorificarea, în beneficiul inculpatului, a datelor favorabile legate de persoana sa și, implicit, ușoara reducere a pedepsei stabilite pentru infracțiunea de înșelăciune.
Modalitatea concretă de comitere a faptei, caracterul repetat al actelor materiale desfășurate de inculpatul S. C. A. și urmările produse prin actele de inducere în eroare relevă un grad de pericol social moderat al faptei de înșelăciune, ce reclamă aplicarea unei pedepse corespunzătoare.
Gravitatea concretă a activității infracționale este, însă, nuanțată de alte împrejurări obiective, pe care Curtea le va avea în vedere la individualizarea pedepsei. Astfel, rezultă că cele 4 incidente cu file cec au survenit în contextul unei colaborări comerciale de durată cu partea civilă, pe parcursul căreia, anterior lunii iulie 2009, inculpatul s-a manifestat cu bună-credință.
Plasarea acestor patru incidente într-un interval de doar 2 săptămâni permite caracterizarea activității infracționale ca având, în ansamblu, un caracter izolat, recursul inculpatului la mijloace frauduloase de obținere a unor beneficii comerciale fiind, într-o oarecare măsură, explicabil și prin prisma dificultăților economice ivite în cursul anului 2009.
Din această perspectivă, circumstanțele personale ale apelantului, care, anterior comiterii faptelor, nu a mai intrat în conflict cu legea penală, s-a manifestat pozitiv atât în mediul familial, cât și în cel social, iar, ulterior încetării activității ., a depus în continuare diligențe pentru prestarea unor activități licite, justifică reținerea incidenței art. 74 lit. a C.pen. din 1969.
Evaluate și în raport de conduita procesuală a inculpatului care, în cursul judecății, a înțeles să își asume consecințele faptelor sale, aceste date justifică reducerea efectivă a pedepsei sub limita minimă specială, chiar în condițiile reținerii și a formei continuate a infracțiunii ori a incidenței art. 80 alin. 2 C.pen. din 1969.
Sub aspectul modalității de individualizare a executării pedepsei, Curtea se va raporta la dispozițiile legii penale identificate ca fiind mai favorabile în raport cu infracțiunea săvârșită, aceasta fiind, în speță, legea veche.
Sub un prim aspect, făcând trimitere la înțelesul constituțional al noțiunii de ”lege penală mai favorabilă”, astfel cum a fost enunțat în considerentele prezentei decizii, apreciază că eventuala aplicare a normelor noului Cod penal, doar sub aspectul analizat, ar echivala cu o combinare hibridă, pe cale judecătorească, a dispozițiilor din legile penale succesive și crearea, astfel, a unei lex tertia.
Pe de altă parte, așa cum corect a apreciat și instanța de fond, gradul de pericol social concret al faptei de înșelăciune este unul suficient de ridicat pentru a permite caracterizarea acesteia ca infracțiune și a exclude incidența art. 181 din Codul penal din 1969.
Din această perspectivă, în raport de exigențele art. 81 C.pen. din 1969, opțiunea instanței de fond de a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei este temeinic justificată, astfel încât Curtea va menține această măsură și în rejudecarea cauzei. Evaluate și prin prisma intervalului de timp relativ îndelungat scurs de la data comiterii faptei, datele personale favorabile inculpatului și conduita sa procesuală de ansamblu conduc la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea efectivă a pedepsei.
Ca efect al rejudecării cauzei în aceste limite, raportat la dispozițiile art. 12 din Legea nr. 187/2012, va menține pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. din 1969, în condițiile prevăzute de art. 71 alin. 5 din același cod.
Pe latură civilă, Curtea constată, din oficiu, eroarea strecurată în dispozitivul sentinței cu privire la denumirea subiectului de drept căruia i se cuvin despăgubirile civile acordate. Astfel, judecătoria a constatat judicios îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale a inculpatului în raport de partea civilă . SRL și a dispus, în mod legal, admiterea acțiunii civile a acestei părți.
Dispunând obligarea inculpatului la plata sumei de 71.703,94 lei despăgubiri civile, instanța de fond a menționat însă eronat că plata acestei sume se va efectua statului, iar nu părții civile, eroare de natură a afecta semnificativ eventuala punere în executare ulterioară a hotărârii.
Prin urmare, Curtea va înlătura această inadvertență și va dispune ca inculpatul să plătească părții civile S.C B. S. Suppliers S.R.L despăgubirile civile datorate. O atare rectificare a denumirii părții nu este de natură a antrena, doar prin ea însăși, o agravare a situației apelantului în propria cale de atac, cât timp existența, în sine, a obligației de plată și cuantumul despăgubirilor – corect stabilite prin sentință – rămân nemodificate.
Pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., Curtea va admite apelul declarat de inculpatul S. C. A. împotriva sentinței penale nr. 1800/06.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.
Va desființa, în parte, sentința penală apelată și rejudecând în fond:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului S. C. A., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.
Va face aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal și în consecință:
În baza art. 396 alin. 6 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. f din Codul de procedură penală și art. 122 alin. 1 lit. e și art. 124 din Codul penal din 1969 va înceta procesul penal față de inculpatul S. C. A. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.
Va face aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și art. 76 alin. 1 lit. d din Codul penal din 1969 și va reduce pedeapsa aplicată inculpatului S. C. A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1, 3 și 4 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 și a art. 3201 alin.7 din Codul de procedură penală din 1968 de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare.
În baza art. 81 din Codul penal din 1969 va suspenda condiționat executarea pedepsei principale astfel stabilită pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 din Codul penal din 1969.
Va obliga pe inculpat să plătească părții civile S.C B. S. Suppliers S.R.L suma de 71.703,94 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale.
Va menține dispozițiile sentinței referitoare la pedeapsa accesorie, la consecințele prevăzute de art. 83 și art. 84 din Codul penal din 1969, precum și toate celelalte dispoziții care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen.. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul S. C. A. împotriva sentinței penale nr. 1800/06.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.
Desființează, în parte, sentința penală apelată și rejudecând în fond: Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului S. C. A., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
Face aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal și în consecință:
În baza art. 396 alin. 6 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. f din Codul de procedură penală și art. 122 alin. 1 lit. e și art. 124 din Codul penal din 1969 încetează procesul penal față de inculpatul S. C. A., sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.
Face aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și art. 76 alin. 1 lit. d din Codul penal din 1969 și reduce pedeapsa aplicată inculpatului S. C. A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1, 3 și 4 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 și a art. 3201 alin.7 din Codul de procedură penală din 1968 de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare.
În baza art. 81 din Codul penal din 1969 suspendă condiționat executarea pedepsei principale astfel stabilită pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 din Codul penal din 1969.
Obligă pe inculpat să plătească părții civile S.C B. S. Suppliers S.R.L suma de 71.703,94 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale. Menține dispozițiile sentinței referitoare la pedeapsa accesorie, la consecințele prevăzute de art. 83 și art. 84 din Codul penal din 1969, precum și toate celelalte dispoziții care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S. C. O. B.
GREFIER,
I. D.
Red.S.C.
Dact.EA- 5 ex/19.05.2014
J.S.3Buc- jud.A.E.C
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 454/2014.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
