Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1242/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1242/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 1242/2014

Dosar nr._

(_ )

RO M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1242/A

Ședința publică din data de 15.10.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: N. M.

JUDECĂTOR: C. C. C.

Grefier: V. E.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror S. M..

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de către inculpații Ludușanu O. D. și S. C. V., precum și de către partea civilă Ț. F. împotriva sentinței penale nr. 106 din data de 4 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul cu nr._ .

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 12.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, Curtea stabilind data pronunțării la data de 26.09.2014 și amânând pronunțarea la datele de 10.10.2014 și 15.10.2014 când, în aceeași compunere, a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor formulate, constată următoarele:

Tribunalul Călărași, Secția Penală, prin sentința penală nr.106 din data de 04.07.2011, pronunțată în dosarul nr._ a respins cererile formulate de către inculpați în baza art. 334 și art.11 pct.1 lit. a rap. la art. 10 lit d c.pr.pen.

În baza art. 215 al.1, 3 și 5 C.pen., cu apl. art. 41 al.2 c.pen. și a art. 74 al.1 lit. a și c și art. 76 al.1 lit. a c.pen., a condamnat pe inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. la câte 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit.a teza a II-a și lit. b c.pen.

A făcut în cauză aplicarea art. 71 și art. 64 al.1 lit.a teza a II-a și lit. b c.pen. pentru ambii inculpați.

A făcut în cauză aplicarea art. 71 al. ultim și a art.86¹și art. 86² c.pen. pentru ambele pedepse și pentru ambii inculpați pe o durată de 7 ani, ce constituie termen de încercare pentru fiecare dintre aceștia.

A obligat pe inculpați să respecte, potrivit art. 86³ al.1 lit. a-d c.pr.pen., următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București (inc. S. C. V.) și la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași (inc. Ludușanu O. D.);

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

În baza art. 86ind.3 al. ultim c.pen., deleagă Serviciilor de Probațiune de pe lângă Tribunalul București și Tribunalul Călărași (pentru inc. S. C. V. și, respectiv inc. Ludușanu O. D.) supravegherea executării obligațiilor stabilite conf. art. 86ind.3 al.1 lit. a-d c.pen., servicii cărora li se va comunica prezenta sentință, în baza art. 86ind.3 al. 2 c.pen.

A atras atenția inculpaților asupra dispozițiile art. 86/4 c.pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 14 c.pr.pen. a admis cererile de despăgubiri civile formulate de către părțile civile C. T., B. G., Ț. F., M. G. și Ș. S. Nicușor, așa cum au fost modificate.

A obligat pe inc. S. C. V. și Ludușanu O. D., în solidar, să plătească părților civile următoarele sume, după cum urmează:

- părții civile C. T. suma de 39.975, 90 lei, plus dobânzile bancare, calculate de la data achitării sumei și până la data plății efective;

- părții civile B. G. suma reprezentând dobânzile bancare aferente sumei de 38.638, 16 lei, calculate de la data achitării sumei și până la data plății efective;

- părții civile Ț. F. suma de 36.451 lei, plus dobânzile bancare calculate de la data achitării sumei și până la data plății efective;

- părții civile M. G. suma în lei reprezentând echivalentul a 9750 euro, calculată la data plății efective;

- părții civile Ș. S. Nicușor suma de 2000 lei, calculate de la data achitării sumei și până la data plății efective.

În baza art. 14 al.3 lit.a c.pr.pen., a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractelor de vânzare-cumpărare și a dispus:

- anularea contractului nr.95/30.04.2009 încheiat între partea civilă C. T. și .;

- anularea contractului nr. 86/10.04.2009 încheiat între partea civilă B. G. și .;

- anularea contractului nr. 101/16.06.2009 încheiat între partea civilă Ț. F. și .;

- anularea contractului nr. 103/3._ încheiat între partea civilă Ș. S. Nicușor și .;

- anularea contractului nr. 104/21.07.2009 încheiat între partea civilă M. G. și ..

A dispus obligarea părții civile C. T. să restituie autoturismul Hyundai Accent, . NLHCM41VP8Z084204, . D4FA7U367238 societății de leasing . București.

A dispus obligarea părții civile Ț. F. să restituie autoturismul Hyundai Accent, . NLHCM41VP8Z091530, . D4FA7U4000716 societății de leasing . (România) SA București.

A obligat pe fiecare inculpat la câte 500 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași din 6.03.2010 au fost trimiși în judecată inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D., pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 215 al. 1,3 și 5 c.pen., cu aplicarea art. 41 al.2 c.pen.

În actul de inculpare s-a reținut că, în luna mai 2006, inc. S. C. V. a semnat un contract de consultanță încheiat între . și ., prin care devenea director de proiect cu obiectivul: vânzarea de autovehicule Hyundai, el fiind angajat la ..

În data de 20.09.2006, inc. S. C. V. a fost numit administrator la ., semnând, în acest sens, un contract.

După înființarea punctului de lucru din Călărași s-a ocupat de vânzarea autoturismelor Hyundai.

În luna mai 2009, numitul D. M. i-a propus inc. S. C. V. să preia părțile sociale ale . și să devină asociat unic și administrator al societății.

Pentru a putea derula afacerea și a beneficia de discount, din lipsă de resurse financiare, inc. S. C. V., în calitate de administrator, a apelat la finanțarea unor societăți de leasing. Astfel, autoturismele erau luate de la Distribuitorul Național Hyundai și expuse spre vânzare în show-room în Călărași.

Societățile de leasing erau adevărații proprietari, iar . devenea utilizator.

În acest sens, era încheiat un contract de leasing financiar, în care se stipula că utilizatorul are dreptul să expună autoturismele în show-room. De asemenea, are dreptul să le vândă, însă cu știrea societății de leasing, urmând a fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare între societatea de leasing și cumpărător. De regulă, clienții de prezentau la show-room în Călărași, își alegeau autoturismul, se semna contractul de vânzare-cumpărare și se emitea factură pro-formă.

După achitarea, de către client, a sumei de bani, . trebuia să achite societății de leasing integral autoturismul, în baza unei cereri de închidere anticipată a programului de leasing.

În perioada 31.08.2009 – 02.10.2009 părțile vătămate B. G., Ș. S. Nicușor, C. T., Ț. F. și M. G. au formulat plângeri la poliție în care au sesizat că ., dealer autorizat Hyundai, le-a vândut autoturisme marca Hyundai, pe care, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, proprietar nu era ., ci o firmă de leasing.

În data de 10.04.2009 partea vătămată B. G. s-a deplasat la Punctul de lucru al . din Călărași, dealer autorizat Hyundai, în vederea achiziționării autoturismului. Partea vătămată s-a hotărât să cumpere autoturismul Hyundai Accent, . NLHCM41VP8Z981531, achitând un avans de 2000 lei în aceeași zi și o diferență de 36.638,16 lei în data de 29.04.2009, prin ordin de plată.

La data de 14.05.2009, părții vătămate i s-a predat autoturismul în baza unui proces verbal și care, la data primirii, avea numere provizorii. Partea vătămată a beneficiat de programul de înnoire a parcului auto, predând unui centru autorizat autoturismul vechi. Ajutorul oferit de stat, în valoare de 3.800 lei a fost scăzut din prețul inițial al autoturismului.

În contractul de vânzare-cumpărare încheiat pe 10-04.2009 se prevede că proprietatea asupra bunului se va transmite de la vânzător la cumpărător la data plății integrale a autovehiculului.

După achiziționarea acestuia și expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de circulație provizorie, partea vătămată B. G. a încercat să intre în posesia cărții de identitate a autovehiculului, însă a obținut, de la inc. S. C. V., doar promisiunea de rezolvare. În realitate, cartea de identitate se afla la adevăratul proprietar, respectiv firma de leasing – . SA București.

Din cauza neplății ratelor, în data de 21.08.2009, . SA București a reziliat contractul încheiat cu .. Partea vătămată B. G. s-a constituit parte civilă cu suma de 42.438,16 lei, prejudiciu nerecuperat.

În data de 30.04.2009 partea vătămată C. T. s-a deplasat la . din Călărași, în vederea achiziționării unui autoturism marca Hyundai și s-a decis asupra unui Hyundai Accent, . NLHCM41VP8Z084204, achitând integral suma de 39.975, 90 lei pe data de 30.04.2009, prin transfer bancar. A primit autoturismul pe data de 5.05.2009 în baza unui proces verbal de predare-primire, acesta având numere provizorii de circulație.

În contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu . se prevede că proprietatea asupra bunului se va transmite de la vânzător la cumpărător la data plății integrale a autovehiculului. La rubrica „vânzător” era trecut, în calitate de proprietar, .. Nu i s-a adus la cunoștință părții vătămate că adevăratul proprietar este ., iar între această societate de leasing și . este încheiat, de fapt, un contract de leasing financiar.

După achiziționarea acestuia și expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de circulație provizorie, partea vătămată C. T. a încercat să intre în posesia cărții de identitate a autovehiculului, însă a obținut, de la inc. S. C. V., doar promisiunea de rezolvare. În realitate, cartea de identitate se afla la adevăratul proprietar, respectiv firma de leasing – . București.

Din cauza neplății ratelor, în data de 24.09.2009, . București a reziliat contractul încheiat cu .. Partea vătămată C. T. s-a constituit parte civilă cu suma de 39.975,90lei, prejudiciu nerecuperat, plus dobânzile bancare, la data plății efective.

În data de 9.06.2009, partea vătămată Ț. F. s-a deplasat la sediul . din Călărași, în vederea achiziționării unui autoturism Hyundai, acesta alegând un Hyundai Accent, . NLHCM41VP8Z091530, achitând un avans de 15.000 lei în aceeași zi și o diferență de 21.451 lei pe data de 23.06.2009, prin ordin de plată.

Partea vătămată a primit autoturismul pe data de 25.06.2009, având numere provizorii de circulație, în total achitând către . suma de 36.451 lei.

Partea vătămată a beneficiat de programul de înnoire a parcului auto, predând unui centru autorizat autoturismul vechi. Ajutorul oferit de stat, în valoare de 3.800 lei a fost scăzut din prețul inițial al autoturismului.

În contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu . se prevede că proprietatea asupra bunului se va transmite de la vânzător la cumpărător la data plății integrale a autovehiculului. La rubrica „vânzător” era trecut, în calitate de proprietar, .. Nu i s-a adus la cunoștință părții vătămate că adevăratul proprietar este . SA, iar între această societate de leasing și . este încheiat, de fapt, un contract de leasing financiar.

După achiziționarea acestuia și expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de circulație provizorie, partea vătămată Ț. F. a încercat să intre în posesia cărții de identitate a autovehiculului, însă a obținut, de la inc. S. C. V., doar promisiunea de rezolvare. În realitate, cartea de identitate se afla la adevăratul proprietar, respectiv firma de leasing – . SA București.

Din cauza neplății ratelor, în data de 21.08.2009, . SA București a reziliat contractul încheiat cu .. Partea vătămată Ț. F. s-a constituit parte civilă cu suma de 40.251 lei, prejudiciu nerecuperat.

În data de 3.07.2009 partea vătămată Ș. S. Nicușor s-a deplasat la . din Călărași, în vederea achiziționării unui autoturism marca Hyundai și s-a decis asupra unui Hyundai Accent, . NLHCM41AP8Z085959, achitând în total suma de 43.180 lei pe data de 16.07.2009. A primit autoturismul la aceeași data în baza unui proces verbal de predare-primire, acesta având numere provizorii de circulație.

În contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu . se prevede că proprietatea asupra bunului se va transmite de la vânzător la cumpărător la data plății integrale a autovehiculului.

La rubrica „vânzător” era trecut, în calitate de proprietar, .. Nu i s-a adus la cunoștință părții vătămate că adevăratul proprietar este . SA, iar între această soc. de leasing și . este încheiat, de fapt, un contract de leasing financiar.

După achiziționarea acestuia și expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de circulație provizorie, partea vătămată Ș. S. Nicușor a încercat să intre în posesia cărții de identitate a autovehiculului, însă a obținut, de la inc. S. C. V., doar promisiunea de rezolvare. În realitate, cartea de identitate se afla la adevăratul proprietar, respectiv firma de leasing – . SA București.

Din cauza neplății ratelor . SA București a reziliat contractul încheiat cu .. Partea vătămată Ș. S. Nicușor și-a recuperat suma de 43.180 lei în luna decembrie 2009 de la inc. S. C. V. și s-a constituit parte civilă cu suma de 2000 lei, reprezentând asigurările pentru autoturismul pe care nu l-a putut folosi.

În data de 21.07.2009 partea vătămată M. G. s-a deplasat la . din Călărași, în vederea achiziționării unui autoturism marca Hyundai și s-a decis asupra unui Hyundai Accent, . NLHCM41AP8Z05720, achitând integral suma de 40.166 lei pe data de 23.07.2009, prin transfer bancar. Nu a mai primit autoturismul și a plătit . suma de 40.166 lei.

La rubrica „vânzător” era trecut, în calitate de proprietar, .. Nu i s-a adus la cunoștință părții vătămate că adevăratul proprietar este ., iar între această soc. de leasing și . este încheiat, de fapt, un contract de leasing financiar.

În contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu . se prevede că proprietatea asupra bunului se va transmite de la vânzător la cumpărător la data plății integrale a autovehiculului.

Partea vătămată M. G. a încercat să intre în posesia autovehiculului, însă a obținut, de la inc. S. C. V., doar promisiunea de rezolvare. În realitate, cartea de identitate se afla la adevăratul proprietar, respectiv firma de leasing – . București.

Partea vătămată M. G. s-a constituit parte civilă cu suma de 40.166 lei.

În perioada în care s-a săvârșit infracțiunea, inc. S. C. V. a virat banii încasați de la părțile vătămate către firmele de leasing. Întrucât avea datorii mai vechi, la care se adăugau și penalități, societățile de leasing au folosit sumele de bani virate pentru achitarea unor datorii. Astfel, după trecerea celor 30 de zile, clienții au constatat că nu pot înmatricula autoturismele. Cu această ocazie, au constatat că au fost înșelați.

Din contractul de distribuitor autorizat încheiat între .” SRL, în calitate de „Distribuitor Național” și ., în calitate de distribuitor autorizat, rezultă că poate îndeplini calitatea de distribuitor autorizat orice agent economic care îndeplinește standardele minime aplicabile pentru crearea și managementul unei rețele de distribuție pentru autovehiculele Hyundai și Accesorii Hyundai. În scopul creării unui sistem de distribuție selectivă pentru furnizarea și vânzarea de autovehicule Hyundai, distribuitorul autorizat își asumă obligația de a nu furniza în mod direct sau indirect autovehicule Hyundai în scopul revânzării către revânzătorii care nu au fost desemnați ca distribuitori autorizați Hyundai sau către revânzători care nu au fost desemnați ca Reparatori Autorizați Hyundai. În acest caz, distribuitorul autorizat nu va avea dreptul de a primi plăți pentru furnizările făcute în acest scop. Distribuitorul autorizat nu este considerat agentul sau reprezentantul legal al Distribuitorului Național, al HMC, sau al Afiliaților acestuia, în nici un scop, iar directorii, agenții sau angajații distribuitorului autorizat nu sunt considerați agenți sau angajați ai Distribuitorului Național, care poate vinde autovehicule Hyundai și Accesorii Hyundai numai către clienții finali. În plus, distribuitorul autorizat poate vinde autovehicule Hyundai către un vânzător numai dacă revânzătorul respectiv este un Distribuitor Național Hyundai sau un Distribuitor autorizat Hyundai. Pentru evitarea oricăror îndoieli, o societate de leasing nu va fi considerată ca fiind revânzător decât în cazul în care contractele de leasing utilizate de societatea de leasing prevăd transferul proprietății sau o opțiune de cumpărare pentru autovehicule Hyundai înainte de expirarea contractelor de leasing. Distribuitorul autorizat are dreptul de a solicita o copie a contractului standard de leasing utilizate de societatea de leasing, pentru a verifica dacă acestea prevăd transferul proprietății înainte de expirarea contractului de leasing.

Distribuitorul autorizat poate vinde autovehicule Hyundai către clienții finali care utilizează serviciile unui intermediar cu condiția ca intermediarul respectiv să fi obținut o autorizație scrisă din partea clientului final pentru cumpărarea unui anume autovehicul Hyundai și pentru acceptarea livrării acestuia, în numele clientului final.

Distribuitorul autorizat va solicita intermediarului, în fiecare caz, să îi furnizeze o copie a cărții de identitate sau a pașaportului clientului final.

Distribuitorul autorizat își asumă obligația de a ține cel puțin stocul minim de autovehicule Hyundai și de accesorii Hyundai comunicat de Distribuitorul Național.

Distribuitorul autorizat s-a asumat obligația de a nu atrage și de a nu încerca să atragă răspunderea Distribuitorului Național și de a nu crea sarcini pe contul Distribuitorului Național și de a nu accept nici o comandă, de a încheia un contract care să atragă obligații pentru Distribuitorul Național, fără ca acesta să convină, în prealabil, asupra condițiilor acestuia.

Distribuitorul autorizat a depus toate eforturile pentru a vinde cât mai multe autovehicule și accesorii Hyundai la prețuri cu amănuntul, care să nu depășească prețurile maxime care îi sunt comunicate periodic de către Distribuitorul Național.

La vânzarea autovehiculelor Hyundai, Distribuitorul autorizat beneficia de un discount, cuprins între 7% și 11% din valoarea autovehiculelor, în funcție de model.

Din contractele încheiate între . și societățile de leasing (. SA, . SA, . SA, . SA) rezultă că între cele duoă părți au fost încheiate contracte de leasing. Obiectul acestor contracte îl constituie cedarea dreptului de folosință asupra bunului (autovehicule Hyundai). Utilizatorul își exprimă opțiunea ca la încetarea contractului, în mod irevocabil, să achiziționeze bunul. Pe toată perioada contractului, finanțatorul rămânea proprietar unic și neîngrădit al bunului. Utilizatorului nu îi era permis, fără acceptul finanțatorului, să constituie, asupra bunului drepturi în favoarea terților sau să transmită terților drepturi dobândite în temeiul prezentului contract. La sfârșitul perioadei de leasing, în schimbul plății valorii reziduale, dreptul de proprietate asupra bunului era transferat de la finanțator la utilizator.

Contractul intră în vigoare de la: plata avansului de către utilizator; încheierea, de către finanțator și furnizor, a contractului de vânzare-cumpărare a bunului sau acceptarea în scris a ofertei furnizorului atât de către utilizator, cât și de către finanțator; prezentarea, de către utilizator, a cererii de finanțare completată și semnată însoțită de toate documentele aferente menționate în această cerere, ce este supusă aprobării finanțatorului.

La prezentele contracte au fost încheiate acte adiționale, în care se prevedea că utilizatorul va urmări, în cadrul procesului de vânzare-cumpărare identificarea unor cesionari interesați în preluarea prin cesiune a contractului de leasing. Utilizatorul a adus la cunoștința fiecărui potențial cesionar condițiile contractului de leasing și a întocmit, pentru aceștia, un dosar de leasing, care va conține toate documentele solicitate de proprietar în vederea analizei situației financiare și de risc.

Cauza a intrat pe rolul Tribunalului Călărași la data de 21.03.2011 și, în ședința publică din 24 mai 2011, audiat fiind, inc. S. C. V. nu a recunoscut comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, cu motivarea că, anterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu părțile civile nu a cunoscut persoanele cu această calitate în proces și consideră că acestea trebuiau să se informeze cu privire la calitatea de vânzătoare a ... A mai precizat inculpatul că nu a împuternicit-o pe inc. Ludușanu O. D. să încheie contracte cu părțile civile în numele firmei. Ceea ce este esențial de menționat este faptul că patronul „de facto” al firmei era, și la acel moment, martorul D. M., cel care a investit o importantă sumă de bani în societate și conducea, în realitate, toată activitatea ce se desfășura, dând indicații, prezidând ședințe de lucru, angajând personal și având semnătură în bancă. În același timp, inc. S. C. V. a declarat că nu cunoștea ce obligații îi revin în societate, potrivit legii nr.31/1990, în calitatea pe care o avea, aceea de administrator. Martorul D. M. a deținut doar calitatea de director, în acte, dar, în realitate, conducea firma, cu tot ce implică această atribuție. Inculpatul a preluat funcția de administrator în cadrul . după ce soția lui D. M. i-a vândut părțile sociale din firmă, inc. S. C. V. dorind, prin preluarea acestora și a funcției de administrator, doar să-l ajute pe martorul D. M., care era administrator în altă societate și nu mai putea avea aceeași funcție în altă firmă. De martorul D. M. l-a legat o strânsă prietenie. Inc. S. C. V. a fost convins că, orice s-ar întâmpla în societatea ., el nu va avea nici o răspundere, cât timp finanțatorul și patronul ei era martorul D. M., cel ce decidea toată activitatea firmei și cel ce era cunoscut drept „boss” de către angajați și în relațiile cu terții. Referitor la contractele încheiate cu părțile civile, inc. S. C. V. a precizat că, după ce acestea l-au informat că nu pot să înmatriculeze autoturismele, martorul D. M. le-a oferit acestora autoturisme de curtoazie, până la rezolvarea situației financiare cu societățile de leasing. De altfel, concilierea ce a avut loc între părțile civile și inc. S. C. V. și s-a ținut în prezența martorului D. M., care conducea discuțiile și care a propus soluții concrete de remediere a situației, soluții care s-au dovedit a fi ineficiente, până la sfârșit, societățile de leasing neînțelegând să deblocheze operațiunile financiare aflate în derulare la .. Inc. S. C. V. nu a supravegheat activitatea din show-room-ul din Călărași, întrucât avea obligații de serviciu de realizat la sediul firmei din București.

Audiată fiind în instanță, inc. Ludușanu O. D. nu a recunoscut împrejurarea că . nu este proprietara autoturismelor pe care aceasta le-a vândut și care se aflau în grija sa exclusivă, inculpata precizând că nu a cunoscut statutul juridic al lor, dat fiind că mașinile veneau în show-room-ul de la Călărași doar cu avizul de însoțire a mărfii. Inc. Ludușanu O. D. a recunoscut că a semnat contractele de vânzare-cumpărare cu părțile civile, dar că făcea acest lucru cu toți cumpărătorii întrucât inc. S. C. V. îi dădea dispoziție verbală în acest sens. Toate contractele de leasing se țineau la sediul firmei din București, iar inc. Ludușanu O. D. nu considera necesar să cunoască statutul juridic al autoturismelor, dat fiind că procedurile de vânzare ale acestora erau identice, inculpata semnând multe contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect autoturisme Hyundai Accent, pe care cumpărătorii le-au putut înmatricula. În ceea ce privește situația părților civile, inc. Ludușanu O. D. a declarat că, după ce aceștia au reclamat imposibilitatea înscrierii în circulație a autoturismelor Hyundai Accent, aceasta l-a contactat telefonic pe Inc. S. C. V., care a liniștit-o, spunându-i că va remedia situația, dat fiind că ține de obligațiile sale profesionale. Martorul D. M. a fost persoana care a angajat-o în firmă pe inc. Ludușanu O. D., aceasta descriind o stare de lucruri notorie, respectiv aceea că martorul menționat conducea ., dădea dispoziții cu privire la toată activitatea, se implica în problemele de orice natură din societate. În legătură cu activitatea sa, inc. Ludușanu O. D. a precizat că nu a cunoscut că . nu poate vinde autoturismele părților vătămate, întrucât, neavând probleme de nici un fel, nu a cunoscut împrejurarea că firmă respectivă nu putea încheia contracte de vânzare-cumpărare având drept obiect autoturisme Hyundai Accent, iar lista cu respectivele mașini oferite spre vânzare nu cuprindea mențiuni distincte față de autoturismele aflate în leasing. Inc. Ludușanu O. D. a arătat că nu a avut beneficii de pe urma vânzării autoturismelor Hyundai Accent, nici către terți și nici către părțile civile, dat fiind că avea salariu fix și nu primea bonificații pentru numărul de mașini vândute. Documentația aferentă fiecărei mașini se ținea în dosar separate, la sediul din București, la care angajații show-room-ului din Călărași nu aveau acces. Pentru rezolvarea situației în care s-au aflat părțile civile după plata autoturismelor cumpărate, inc. Ludușanu O. D. a declarat că s-a consultat atât cu Inc. S. C. V., cât și cu martorul D. M..

Audiat fiind în ședința publică din 24 mai 2011, martorul D. M. a arătat că avea calitatea de director în cadrul . la momentul încheierii celor 5 contracte de vânzare-cumpărare. Martorul nu-și explică motivele pentru care toți angajații . îl considerau stăpânul de fapt și de drept al societății menționate, pentru că actele relevăm o altă situație de drept, iar la departamentul vânzări nu avea atribuții. De asemenea, implicarea totală a acestuia în activitatea . a fost determinată și de faptul că, uneori, Inc. S. C. V. nu răspundea la telefon, iar problemele ivite necesitau decizii rapide și eficiente. În ceea ce privește situația reclamată de către părțile civile martorul D. M. a afirmat că inc. Ludușanu O. D. știa de contractele de leasing, pentru că acestea se aflau în biblioraft, la show-room-ul din Călărași și, oricum, aceasta avea legături directe cu reprezentanții societăților de leasing. Pentru contractele de vânzare-cumpărare a autoturismelor marca Hyundai existau formulare tipizate, ce s-au folosit încă din perioada anilor 2006-2007 și care s-au semnat tot de către consultanții de vânzări și nu au existat probleme pentru cumpărători. În cadrul ., de relațiile parteneriale cu societățile de leasing sa ocupa inc. S. C. V., care răspundea și de întocmirea documentației necesare circulației autoturismelor pe drumurile publice, după perfectarea vânzărilor autoturismelor Hyundai Accent.

Martorii D. M., M. V. C., Cioparu E., G. E. P., în calitate de foști angajați ai . (cu excepția martorei D. M.) au arătat că patronul, finanțatorul și șeful de facto al societății menționate era martorul D. M., care plătea angajații, dădea dispoziții și urmărea îndeplinirea lor, se ocupa îndeaproape de toate problemele specifice activității firmei, deși toată lumea știa că acesta era doar director în cadrul .. De remarcat este și faptul că show-room-ul din Călărași era supravegheat de către martorul D. M., care montase mai multe camere de supraveghere și prin intermediul cărora vedea online toată activitatea ce se desfășura în zona respectivă. Și inc. S. C. V. avea autoritate în cadrul ., dar deciziile sale nu erau niciodată deasupra celor ale martorului D. M., cei doi sfătuindu-se în toate problemele care se iveau și care erau cunoscute, în egală măsură, de amândoi. Nu se elibera nicio sumă din bancă fără știrea martorului D. M., acestea ținând ședințele de lucru și prin telefon când nu se putea deplasa la Călărași, iar angajații, chiar când inc. S. C. V. se afla la sediul firmei din Călărași, tot îl contactau pe martorul D. M., care ținea să fie informat cu privire la absolut toată activitatea ce se desfășura în show-room-ul din Călărași.

Din adresa aflată la fila 31 din dosarul instanței rezultă că . și-a încetat activitatea, în prezent fiind radiată.

Tribunalul, examinând probatoriul administrat în ambele faza procesuale, a reținut în fapt următoarele:

În perioada 31.08._09 părțile civile B. G., Ș. S. Nicușor, C. T., Ț. F. și M. G. au sesizat IPJ Călărași și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Călărași cu privire la faptul că ., dealer autorizat Hyundai, le-a vândut autoturisme marca Hyundai, achitate integral, care nu au putut fi înmatriculate, întrucât nu au putut intra în posesia cărților de identitate ale respectivelor autoturisme. În urma probatoriului administrat s-a stabilit că, în momentul achiziționării autoturismelor de către părțile civile, acestea nu aparțineau ., deși au fost încheiate contracte de vânzare cumpărare între societate și părți, ci mai multor societăți de leasing financiar de pe raza mun.București.

Deși apărările inculpaților au fost în sensul că martorul D. M. director la ., era cel care cunoștea statutul juridic al autoturismelor ce urmau a fi vândute, dat fiind că el conducea în fapt toată activitatea din firmă și că nu au avut cunoștință despre împrejurarea că autoturismele vândute părților civile aparțin de drept societăților de leasing financiar, probele administrate în cauză le infirmă această teză, motivat de împrejurarea că inc. Ludușanu O. D. se consulta atât cu coinculpatul, cât și cu martorul D. M. la momentul în care un potențial client își manifesta intenția de cumpărare a unui autoturism Hyundai. Dovezile administrate nu au reliefat instigarea celor doi inculpați de a vinde, în numele . mașini care nu aparțineau acestei societăți, în schimb probele existente la dosar relevă împrejurarea că inc. Ludușanu O. D. îi ținea la curent atât pe inc. S. C. V., administratorul ., cât și pe martorul D. M. despre intențiile cumpărătorilor de achiziționare a mașinilor aflate în show-room-ul din Călărași, aceasta primind de la amândoi sau de la fiecare în parte acceptul de a încheia contracte de vânzare cumpărare cu clienții și, implicit, cu părțile civile, unde semna în locul inc. S. C. V., care îi dădea dispoziție verbală în acest sens. Este indubitabil faptul că inc. S. C. V. știa care autoturisme aparțin societăților de leasing, cu toate că s-a încercat acreditarea ideii că statutul financiar al mașinilor a rămas necunoscut celor doi inculpați atât timp cât dosarele de leasing se aflau la sediul din București, dar chiar inc. Ludușanu O. D., cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, a recunoscut că a vândut mașini care nu aparțineau ., ci societăților de leasing financiar. Este adevărat că această modalitate de lucru nu a adus prejudicii altor cumpărători ai autoturismelor aflate spre vânzare în show-room-ul din Călărași, dar situația reclamată de cele 5 părți civile a scos la iveală un sistem de lucru defectuos și nelegal, care era cunoscut de către ambii inculpați și de martorul D. M., fiind evident că oferirea autoturismelor de curtoazie părților civile s-a datorat faptului că aceștia și-au recunoscut culpa la momentul imposibilității înmatriculării autoturismelor cumpărate, termenul pentru care acele mașini au fost date spre folosință părților civile fiind necesar deblocării fondurilor și achitării ratelor de leasing, lucru care nu s-a mai întâmplat, întrucât societățile de leasing au reziliat unilateral contractele încheiate cu ..

Este adevărat că inculpații s-au apărat și în sensul că nu au obținut vreun profit material de pe urma vânzării unor autoturisme care nu aparțineau ., cât timp aceștia au fost plăți cu salariu fix și nu în funcție de numărul mașinilor vândute, dar această teză este contrazisă de faptul că . avea drept principal obiect de activitate înstrăinarea de autoturisme marca Hyundai, întrucât era dealer autorizat al acestui concern, iar atribuția principală a inculpaților era aceea de a încheia contracte de vânzare cumpărare având ca obiect autoturismele existente în show-room-ul din Călărași, fiind evident că aducerea profitului în societate înseamnă și obținerea de profit de către cei ce realizau vânzările, respectiv inc. S. C. V., care era administrator al firmei și inc. Ludușanu O. D., consilier de vânzări și persoană care și-a pus semnătura pe majoritatea actelor de înstrăinare a autoturismelor Hyundai doar în baza unei dispoziții verbale și în deplină cunoștință de cauză, după propria declarație, în ceea ce privește statutul juridic al mașinilor.

Obținerea de profit din vânzarea autoturismelor a fost scopul principal al activității celor doi inculpați și acest aspect rezultă cu atât mai mult din faptul că inc. S. C. V. s-a conformat dispozițiilor nelegale ale martorului D. M., în pofida obligațiilor pe care acesta le avea în baza legii 31/1990 și care trebuiau să-i fie cunoscute, inc. Ludușanu O. D. fiind aceea care își punea semnătura pe un act ce atesta o situație neconformă cu realitatea, cunoscută de aceasta și perpetuată în ciuda tuturor evidențelor și speranței că deblocarea leasingului se va face într-un termen rezonabil, ce nu va fi niciodată cunoscut de către cumpărători.

Fapta inc. S. C. V. care, în calitate de administrator al ., în baza aceleiași rezoluții infracționale le-a indus în eroare pe părțile vătămate C. T., Ț. F., M. G., Ș. S. Nicușor și B. G. cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare, pretinzând că societatea pe care o administra este proprietara unor autoturisme Hyundai și le poate vinde, deși în realitate aceste autoturisme aparțineau unor firme de leasing, cauzând un prejudiciu de 210.399 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.1, 3 și 5 c.pen., faptă în temeiul căreia urmează a fi condamnat inculpatul.

Fapta inc. Ludușanu O. D. care, în calitate de agent de vânzări la ., în baza aceleiași rezoluții infracționale le-a indus în eroare pe părțile vătămate C. T., Ț. F., M. G., Ș. S. Nicușor și B. G. cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare, pretinzând că societatea pe care o reprezenta în calitate de agent de vânzări este proprietara unor autoturisme Hyundai și le poate vinde, deși în realitate aceste autoturisme aparțineau unor firme de leasing, cauzând un prejudiciu de 210.399 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.1,3 și 5 c.pen., faptă în temeiul căreia urmează a fi condamnată inculpata.

Este adevărat că inculpații, prin apărători, au solicitat achitarea lor de orice penalitate, în baza art. 11 pct.2 lit.1 rap. la art. 10 lit.d c.pr.pen., dar această solicitare a lor nu poate fi admisă, dat fiind că, din întreg probatoriul administrat (mai ales din declarațiile olografe ale celor doi inculpați) a rezultat că aceștia au cunoscut despre împrejurarea că autoturismele înstrăinate părților civile aparțineau unor societăți de leasing financiar, al căror statut juridic de la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu părțile civile nu se putea modifica sau transforma chiar dacă, așa cum au susținut chiar inculpații, în apărarea lor, leasingul se debloca, se achitau ratele și penalitățile, iar părțile civile puteau să-și înscrie în circulație autoturismele cumpărate. Ceea ce este evident și în deplină concordanță cu probele din dosar este împrejurarea că, la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, . nu era proprietara autoturismelor plătite integral de către părțile civile, iar aspectul era cunoscut și de inc. Ludușanu O. D. și de inc. S. C. V., fiecare dintre aceștia încercând să detensioneze situația creată părților civile, care reclamau imposibilitatea înmatriculării mașinilor, dar nefăcând, în fața părților civile, nici o referire despre faptul că nu trebuiau să încheie contractele a căror anulare urmează să se dispună de către instanță. Complicitatea inculpaților în ceea ce privește cunoașterea situației juridice a autoturismelor pe care le-au vândut, fără nici un titlu juridic valabil, părților civile este reliefată de împrejurarea că, între aceștia, au existat o permanentă colaborare și un continuu contact (telefonic și electronic), iar maniera de lucru descrisă anterior (în care cumpărătorii nu încheiau contracte de vânzare-cumpărare cu societățile de leasing) era dictată de realizarea scopului principal al ., acela de a obține profit. În acest fel se conturează și existența intenției de a induce și menține în eroare părțile civile a inculpaților, prin crearea convingerii că . este proprietara autoturismelor pe care le-a vândut, fiind evident că inc. S. C. V. nu putea da dispoziții verbale inc. Ludușanu O. D. de a semna contractele în numele său, dacă aceasta din urmă nu era la curent cu efectele juridice ale actului semnării asupra părților și terților. D. în ipoteza în care inc. S. C. V. ar fi semnat contractele încheiate cu părțile civile s-ar fi pus problema inexistenței intenției de a înșela a inc. Ludușanu O. D., dar modul de derulare a situației de fapt îi incriminează pe ambii inculpați de inducere și menținere în eroare a părților civile, indiferent de modalitățile, ulterioare tranzacțiilor, în care societățile de leasing financiar ar fi deblocat plata ratelor și a penalităților de întârziere.

Și cererile inculpaților de schimbare a încadrării juridice a faptelor urmează a fi respinse ca neîntemeiate, câtă vreme calculul prejudiciului produs părților civile se raportează la momentul încheierii contractelor și care constituie latura obiectivă a infracțiunii, chiar dacă, ulterior acestui moment, inc. S. C. V. a returnat părții civile Ș. S. Nicușor contravaloarea autoturismului cumpărat, iar partea civilă B. G. a încheiat contract de vânzare-cumpărare și cu firma Hyundai, având ca obiect același autoturism „cumpărat” de la .. Prin urmare, atât timp cât, din contravaloarea autoturismelor cumpărate de părțile civile s-au scăzut cei 3.800 lei rezultați din valorificarea programului „Rabla”, tribunalul urmează a constata că valoarea prejudiciului s-a stabilit în mod corect, aceasta intrând sub incidența al. 5 al art. 215 c.pen., peste valoarea de 200.000 lei.

Referitor la pedepsele pronunțe împotriva inculpaților, tribunalul a reținut, pe lângă pericolul social ridicat al faptelor deduse judecății (reprezentat de valoarea prejudiciului produs părților civile și lipsei de folosință a acestora cu privire la bunurile achiziționate după toate normele imperative ce guvernează modalitatea de încheiere a unei tranzacții oneroase), circumstanțele personale ale acestora, respectiv atitudinea cooperantă manifestată mai ales la urmărirea penală, lipsa lor de antecedente penale, diligențele manifestate în ceea ce privește despăgubirea părților civile (s-au pus la dispoziția acestora autoturisme de curtoazie). În acest sens, nu este de neglijat aprecierea modului în care inculpații s-au lăsat manipulați de către martorul D. M. și persuasiunea pe care acesta a manifestat-o în relațiile de serviciu cu inculpații, dar care nu diminuează răspunderea lor și culpa vădită în perpetuarea unor practici greu de înțeles în relațiile sociale, profesionale și interumane normale și principiale într-o societate democrată. Probele au relevat existența unui șantaj emoțional pe care martorul D. M. l-a practicat nu doar cu inculpații, dar și cu alți angajați ai ., determinat de împrejurarea că acesta din urmă a clădit firma, a finanțat-o și a organizat-o după bunul său plac, numai că răspunderea penală este generată de propriile fapte, acțiuni și inacțiuni, la dosar neexistând date și indicii de instigare a comiterii lor de către martorul D. M., în sensul dispozițiilor art. 25 c.pen.

În acest context, față de modul de derulare a faptelor ce au determinat comiterea infracțiunilor deduse judecății și față de circumstanțele personale favorabile ale inculpaților, tribunalul a apreciat oportună aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 74 și 76 c.pen., și reducerea pedepselor ce urmează a fi individualizate în cauză, iar ca modalitate de executare suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, aprecierea instanței fiind în sensul că scopul acestora și reeducarea inculpaților se pot realiza și fără privarea lor de libertate.

În ceea ce privește modalitatea de rezolvare a laturii civile a cauzei, tribunalul a făcut aplicarea art. 445 c.pr.pen., referitor la contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu părțile civile C. T., Ț. F., M. G., Ș. S. Nicușor și B. G. și a art. 14 al.3 lit. a c.pr.pen., ce vizează repunerea părților în situația anterioară încheierii tranzacției materializate în înscrisuri ce au fost declarate false.

Părțile civile C. T. și Ț. F. urmează să restituie autoturismele societăților de leasing financiar, partea civilă B. G. urmând să rămână în posesia autoturismului achiziționat, dat fiind că acesta a încheiat contract și cu firma Hyundai.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. și partea civilă Ț. F.

Curtea de Apel București – Secția I Penală, prin decizia penală nr.135 din data de 03.05.2012, pronunțată în dosarul nr._ , a respins, ca nefondate apelurile declarate de partea civilă Ț. F. și de inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. împotriva sentinței penale nr. 106/04.07.2011, pronunțată de Tribunalul Călărași.

Conform reglementărilor Codului de procedură penală anterior în vigoare la momentul respectiv, împotriva deciziei penale susmenționate au declarat recurs, în termenul legal, inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. și partea civilă Ț. F..

Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, prin decizia nr.1354 din data de 18.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ , a admis recursurile declarate de inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. și partea civilă Ț. F. împotriva deciziei penale nr. 135 din data de 03.05.2012 a Curții de Apel București, Secția I Penală și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe – Curtea de Apel București.

La adoptarea acestei soluții s-au avut în vedere următoarele:

Din analiza coroborată a ansamblului material probator administrat, prima instanță a constatat vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor - infracțiunea prev. de art.215 alin.1, 3 și 5 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal,- procedând la tragerea la răspundere penală a inculpaților Ludușanu O. D. și S. C. V..

Instanța de fond a apreciat că acuzația adusă inculpaților este fondată, probele cauzei relevând, fără dubiu, că aceștia au desfășurat activități infracționale constând în inducerea în eroare a părților vătămate C. T., Ț. F., M. G., Ș. S., Buruianu G. cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare - cumpărare pretinzând că societatea pe care o administra inculpatul S. C. V. și pe care o reprezenta, în calitate de agent de vânzări, inculpata Ludușanu O. D., este proprietara unor autoturisme Hyundai și le poate vinde deși, în realitate, aceste autoturisme aparțineau unor firme de leasing, cauzând un prejudiciu de 210.399 lei.

Criticile formulate de inculpații Ludușanu O. D. și S. C. V. în fața instanței de prim control judiciar au vizat aspecte de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii instanței de fond, astfel cum se constată din încheierea de amânare a pronunțării din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel București - Secția I Penală și din motivele de apel scrise, amplu dezvoltate, depuse la dosarul cauzei.

Aceleași critici au fost reiterate în fața instanței de recurs cu ocazia dezbaterii recursurilor formulate de inculpați vizând, în esență, aceleași aspecte referitoare la judecarea fondului cauzei.

În plus, recurentul inculpat S. C. V. a invocat motivarea necorespunzătoare a deciziei atacate și nepronunțarea instanței asupra unor cereri esențiale, în concret, motive de apel care erau de natură să garanteze drepturile sale și să influențeze soluția procesului, din perspectiva greșitei condamnări urmare a neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1, 3 și 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Observând decizia atacată din perspectiva motivării, în raport și de criticile aduse, circumscrise cazurilor de casare prev. de art.385⁹ alin.1 pct.9 și 10 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că susținerile inculpatului S. C. V. sunt întemeiate.

Obligația instanțelor de judecată de a-și motiva hotărârile reprezintă o garantei a dreptului la un proces echitabil consacrat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudența sa, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a apreciat că obligația de motivare a hotărârilor este inerentă procesului echitabil (cauza Hiro B. c. Spania).

Tot Convenția Europeană a Drepturilor Omului a statuat că motivarea nu poate să prezinte un caracter lapidar, reamintind că dreptul la un proces echitabil, garanțiile art.6 alin.1 din Convenție, înglobează, printre altele, dreptul părților la proces de a prezenta observațiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor (cauza Georgiadis c. Greciei).

Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzoriu ci a unor drepturi concrete și efective, iar dreptul nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt într-adevăr „ascultate", adică analizate temeinic de către instanța sesizată (cauza Artico împotriva Italiei, Hot. din 13 mai 1980).

Cu alte cuvinte, art.6 implică, în special, în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de probe ale părților (cauza Parez împotriva Franței).

Tot astfel, în motivarea hotărârii din 1 iulie 2013, pronunțată în cauza Suminem c. Finlandei, Curtea a arătat că o altă funcție a motivării hotărârilor este aceea de a demonstra părților că au fost ascultate.

Din perspectiva celor arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivarea deciziei penale atacate este lacunară și neconvingătoare, întrucât din cuprinsul acesteia nu rezultă motivele pentru care apelul formulat de inculpatul S. C. V. a fost respins.

Deși, în mod aparent, considerentele deciziei penale nr.135 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București cuprind argumentele care au determinat instanța să pronunțe soluția cauzei, în realitate motivarea acesteia reprezintă în mare parte o preluare a stării de fapt reținută de judecătorul fondului, în condițiile în care instanța de prim control judiciar, chemată să judece și să soluționeze calea de atac într-un efect devolutiv, în cadrul unei noi judecăți cu caracter autonom care să aibă ca obiect reexaminarea acelor dispoziții din hotărâre care au fost omise sau nelegal soluționate, s-a limitat la a aprecia că „din analiza actelor dosarului s-a constatat că la judecarea în fond a cauzei au fost respectate prevederile art.62 din Codul de procedură penală, cauza fiind lămurită sub toate aspectele pe bază de probe în interesul aflării adevărului judiciar, iar în urma unei evaluări judicioase și obiective a materialului probator administrat în speță în conformitate cu prevederile art.63 Cod penal a stabilit în mod corect situația de fapt dedusă judecății, vinovăția inculpaților și încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată".

Nici sub aspectul laturii civile, hotărârea atacată nu este motivată, întrucât din considerentele acesteia nu rezultă care sunt argumentele instanței de apel care au determinat concluzia anulării contractelor de vânzare cumpărare încheiate între S.C. M. T. S.R.L. și cele cinci părți civile.

Este adevărat că în practica Convenției Europene a Drepturilor Omului (cauza B. contra România) noțiunea de proces echitabil permite ca o instanță internă, să-și motiveze hotărârea folosind motivele oferite de o instanță inferioară, cu condiția ca aceasta să fi examinat cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției și nu să confirme, pur și simplu, concluziile unei instanțe inferioare.

Or, în cauza de față, critica vizează tocmai împrejurarea că instanța de apel nu a răspuns unor cereri esențiale, nu a examinat efectiv apărările formulate de către inculpat în calea de atac exercitată.

Pe de altă parte este cunoscut că, în cazul apelului, legiuitorul a reglementat un efect devolutiv integral, atât în fapt cât și în drept, ceea ce înseamnă că apelul promovează o reexaminare a cauzei sub toate aspectele, nu numai cu privire la temeiurile și cererile formulate de procuror și de părți .

În cazul de față, instanța de apel nu a procedat la analizarea cauzei sub toate aspectele în sensul că nu a evaluat, printr-o examinare proprie cererile, susținerile inculpaților în contextul criticilor formulate și a motivelor de apel, amplu detaliate.

În acest sens, s-a precizat că aspectele criticate,in soluționarea laturii penale a cauzei, sub aspectul solicitării inculpatului S. C. V. de achitare în baza art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit. c din Codul de procedură penală, nici măcar nu au fost evocate în considerentele deciziei atacate.

Cum motivele de apel constituie cereri esențiale de natură a garanta drepturile părților și de a influența soluției procesului, omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra unui asemenea motiv, atrage casarea deciziei în temeiul art.385⁹ alin.1 pct.10 din Codul de procedură penală.

Concluzionând, aspectele invocate de către inculpat sunt esențiale în aflarea adevărului, conform art.3 din Codul de procedură penală, întrucât în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, demersuri de natură să asigure realizarea scopului procesului penal și anume acela că orice infractor să fie pedepsit numai în măsura vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

În contextul arătat de inculpații Ludușanu O. D. și S. C. V. s-a impus admiterea tuturor recursurilor declarate în cauză, deoarece activitatea infracțională pretins săvârșită de aceștia, coroborată cu împrejurările învederate și criticile formulate de partea civilă, sunt în strânsă legătură cu aspectele asupra cărora instanța de trimitere urmează a dispune.

Procedând la rejudecarea cauzei, în ansamblul ei, instanța de apel trebuie să procedeze la ascultarea inculpaților, examinarea tuturor apărărilor și criticilor formulate de inculpații Ludușanu O. D. și S. C. V. și de partea civilă, la administrarea oricărei probe rezultată din dezbateri după cum și a oricărei probe considerată necesară în contextul lămuririi tuturor aspectelor referitoare la faptele imputate inculpaților, cu respectarea drepturilor lor procesuale și constituționale, în scopul justei soluționări a cauzei cu respectarea principiului „non reformațio în pejus".

Pe rolul Curții de Apel București, Secția I Penală cauza a fost reînregistrată la data de 24.05.2013 sub nr._

Cu ocazia rejudecării apelului au fost depuse înscrisuri, au fost solicitate și primite relații de la Registrului Auto Român, Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Rutieră, Hyundai România, . România, ., au fost reaudiați martorii D. M. și D. M. și părțile civile Ț. F., B. G. și C. T..

La solicitarea instanței de apel, inculpații Ludușanu O. D. și S. C. V. au precizat că nu doresc să dea declarații.

Prin căile de atac exercitate, inculpatul S. C. V. a solicitat, în principal, achitarea sa în temeiul art. 16 alin.1 lit.b Cod procedură penală în ceea ce le privește pe părțile civile C. T. și Ț. F., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii și în temeiul art.16 alin.1 lit. a Cod procedură penală în ceea ce le privește pe părțile civile Ș. S. Nicușor și B. G., întrucât faptele nu există, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât motivarea sentinței penale apelate este lacunară și neconvingătoare, instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ în vederea stabilirii adevărului și nu a administrat toate probele care se impuneau și că având în vedere că prejudiciul nu este cel menționat în rechizitoriu, prima instanță nu era competentă material să soluționeze cauza, arătând totodată că pe latura civilă competența de soluționare a cauzei aparține instanței civile și nu penale și că în mod greșit instanța de fond a anulat contractele de vânzare – cumpărare încheiate între ..R.L și părțile civile C. T. și Ț. F..

Inculpata Ludușanu O. D. a solicitat, în principal, achitarea sa în temeiul art.16 alin.1 lit. a Cod procedură penală în privința părților civile C. T. și Ș. S. Nicușor sau în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală pentru toate părțile civile, iar, în subsidiar, suspendarea condiționată a executării pedepsei, în cazul aplicării legii penale mai vechi ca lege penală mai favorabilă, apreciind că în cazul stabilirii legii noi ca lege penală mai favorabilă este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, pe latură civilă arătând că este nelegală dispoziția instanței de fond de anulare a contractelor de vânzare – cumpărare.

Partea civilă Ț. F. a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaților cu privire la modalitatea de executare, înlăturarea dispozițiilor privind anularea contractului de vânzare – cumpărare nr.101/16.06.2009 și obligarea sa la restituirea autoturismului, obligarea inculpaților la plata prejudiciului cauzat constând în lipsa de folosință a autoturismului cuantificat la suma cu care s-a constituit parte civilă și să se dispună înscrierea în circulație a autoturismului pe numele său și eliberarea unui duplicat după cartea de identitate fără a plăti taxa de înmatriculare, întrucât în anul 2009 nu se plătea această taxă și radierea autoturismului de pe numele proprietarului.

Analizând actele și lucrările dosarului și sentinței penală atacată, conform dispozițiilor art. 408 și urm. Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

I.Cu privire la apelurile declarate de inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D., constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Soluția de condamnare a inculpaților S. C. V. și Ludușanu O. D. adoptată de instanța de fond este pe deplin justificată și susținută de întregul material probator existent la dosarul cauzei.

Curtea constată că instanța de fond a stabilit și a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptelor deduse judecății în raport cu dispozițiile legale în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate și vinovăția inculpaților S. C. V. și Ludușanu O. D., nefiind incident în cauză niciunul dintre cazurile de achitare prevăzute de art.16 alin. 1 lit. a – d Cod procedură penală.

În opinia Curții, din probele administrate în cauză, atât de prima instanță, cât și în calea de atac a apelului rezultă cu certitudine, fără nici-un dubiu, că inculpatul S. C. V., în calitate de administrator al . și inculpata Ludușanu O. D., în calitate de agent de vânzări la ., în baza aceleiași rezoluții infracționale le-au indus în eroare pe părțile vătămate C. T., Ț. F., M. G., Ș. S. Nicușor și B. G. cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare, pretinzând că societatea pe care o administra,respectiv o reprezenta în calitate de agent de vânzări, este proprietara unor autoturisme Hyundai și le poate vinde, deși în realitate aceste autoturisme aparțineau unor firme de leasing, cauzând un prejudiciu total de 210.399 lei.

Potrivit art. 215 alin. 1,3 Codul penal din anul 1969 inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.

Conform art. 244 alin.1,2 Cod penal inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

Din examinarea acestor texte de lege rezultă că în oricare dintre variantele infracțiunii de înșelăciune elementul material al acestei infracțiuni constă într-o acțiune frauduloasă de amăgire ori inducere în eroare a părții vătămate, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, care a avut ca urmare imediată producerea unui pagube.

Pentru existența infracțiunii de înșelăciune este necesar ca prezentarea frauduloasă, denaturată sau alterată a realității trebuie să fie în măsură să o inducă în eroare pe persoana vătămată sau să o mențină în eroarea produsă anterior, această acțiune de inducere în eroare putându-se realiza prin orice mijloace.

În ceea ce privește latura subiectivă, având în vedere că acțiunea ce formează elementul material se realizează cu un scop bine determinat (de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust), infracțiunea de înșelăciune se săvârșește cu intenție directă.

În prezenta cauză, din probele administrate rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele deduse judecății comise de inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. există, constituie infracțiunea de înșelăciune și au fost săvârșite cu vinovăția cerută de lege pentru existența acestei infracțiuni.

Astfel, din actele dosarului rezultă că între S.C. M. T. S.R.L.– dealer autorizat Hyundai și mai multe societăți de leasing au fost încheiate contracte de leasing financiar, în baza cărora S.C. M. T. S.R.L., în calitate de utilizator, avea dreptul să expună autoturismele marca Hyundai ce formau obiectul acestor contracte în show-room și să le vândă, contractul de vânzare – cumpărare al acestor autoturisme urmând a fi încheiat între societatea de leasing care era proprietara autoturismelor și cumpărători, iar după ce cumpărătorul plătea suma de bani reprezentând contravaloarea autoturismului, S.C. M. T. S.R.L. trebuia să achite această sumă societății de leasing care transmitea documentele necesare înmatriculării autoturismului( filele 68-75; 110-132, 165-175 vol.I dup.; filele 35-40, 69-86 vol. II dup.).

Cu toate acestea, între S.C. M. T. S.R.L. și părțile civile B. G., C. T., Ț. F., Ș. S. Nicușor și M. G. au fost încheiate direct contracte de vânzare – cumpărare pentru autoturismele Hyundai nr. 86/10.04.2009 (parte civilă B. G.), nr. 95/30.04.2009 (parte civilă C. T.), nr. 101/16.06.2009 (parte civilă Ț. F.), nr. 103/03.07.2009 (parte civilă Ș. S. Nicușor) și nr. 104/21.07.2009 (parte civilă M. G.), semnate pentru S.C. M. T. S.R.L. de inculpata Ludușanu O. D., contracte în care S.C. M. T. S.R.L. avea calitatea de vânzător și în care se menționează că proprietatea asupra autoturismului contractat se va transmite de la vânzător la cumpărător la data plății integrale a autovehiculului respectiv de către cumpărător (filele 34, 90, 142 vol. I dup.; fila 5, 49, vol. II dup.),deși autoturismele respective erau în proprietatea societăților de leasing . București, . și . SA.

Din declarațiile persoanelor vătămate constituite părți civile B. G., C. T., Ț. F., Ș. S. Nicușor și M. G. rezultă că acestea nu au cunoscut la momentul semnării contractelor de vânzare-cumpărare susmenționate că autoturismele respective în fapt nu sunt în proprietatea S.C. M. T. S.R.L.

Partea civilă Ț. F. a declarat că la încheierea contractului inculpata Ludușanu O. D. i-a spus că mașina este proprietatea S.C. M. T. S.R.L., care este dealer autorizat și ca atare poate fi vândută.

Partea civilă B. G. a declarat că inculpata Ludușanu O. D. i-a spus că S.C. M. T. S.R.L. este dealer autorizat să vândă aceste autoturisme și că se consideră înșelat de inculpatul S. C. V. întrucât i-a fost vândută o mașină care nu aparținea acestei societăți.

Partea civilă C. T. a arătat că în contractul de vânzare– cumpărare apărea inculpatul S. C. V. în calitatea sa de administrator al S.C. M. T. S.R.L., societate proprietară a autoturismului, însă contractul a fost semnat de agentul de vânzări care i-a spus că are dreptul să semneze acest contract în numele firmei și să vândă această mașină, considerând că a fost înșelat de S.C. M. T. S.R.L. ,prin administratorul S. C. V. care i-a vândut un autoturism care nu îi aparține.

De asemenea, și părțile civile Ș. S. Nicușor și M. G. au declarat că se consideră înșelate întrucât le-au fost vândute autoturisme care nu aparțineau societății, partea civilă M. G. arătând că inculpata Ludușanu O. D. nu i-a precizat niciodată că acel autoturism nu aparține societății, ci unei firme de leasing financiar.

În contextul celor arătate, este evident că în prezenta cauză elementul material al infracțiunii de înșelăciune s-a realizat pe deplin, părțile civile B. G., M. G., Ț. F., C. T. și Ș. S. Nicușor fiind induse în eroare cu ocazia încheierii contractelor de vânzare – cumpărare susmenționate de inculpata Ludușanu O. D., în calitate de agent de vânzări în cadrul S.C. M. T. S.R.L. și inculpatul S. C. V., în calitate de administrator al aceleiași societăți, care nu le-au adus la cunoștință că S.C. M. T. S.R.L. nu este adevăratul proprietari al autoturismelor respective și pe cale de consecință nu au dreptul să vândă respectivele autoturisme, pretinzând contrariul.

Părțile civile au achitat contravaloarea autoturismelor astfel cumpărate, iar S.C. M. T. S.R.L. a virat banii încasați către firmele de leasing.

Datorită însă unor datorii anterioare, societățile de leasing au folosit aceste sume de bani pentru achitarea acestor datorii, motiv pentru care s-a ajuns la situația în care părțile civile au fost în imposibilitatea de a-și înmatricula autoturismele și de a le folosi.

De asemenea, Curtea constată că faptele deduse judecății au fost săvârșite de cei doi apelanți inculpați cu intenție directă, inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. cunoscând foarte bine situația juridică a respectivelor autoturisme și anume că acestea nu erau proprietatea S.C. M. T. S.R.L., ci a societăților de leasing și prin urmare nu aveau dreptul să le vândă în mod direct părților civile.

Curtea are în vedere în aceste sens, declarația dată de inculpata Ludușanu O. D. în faza de urmărire penală în care recunoaște că a semnat contractul de vânzare – cumpărare cu aprobarea inculpatului S. C. V. deoarece aceasta era politica firmei, precizând că a avut cunoștință la momentul la care a semnat aceste contracte că autoturismele erau ale unor firme de leasing, dar erau expuse în show-room-ul din Călărași și că nu le-au adus la cunoștință persoanelor vătămate că autoturismele nu aparțin S.C. M. T. S.R.L., ci unei firme de leasing, persoanele vătămate luând la cunoștință de acest aspect după trecerea celor 30 de zile, când au sesizat că nu pot înmatricula autoturismele.

Inițial, în prezenta cauză, inculpata Ludușanu O. D. a fost audiată în calitate martor, ocazie cu care a declarat că a semnat cele cinci contracte de vânzare – cumpărare în numele inculpatului S. C. V., cu acordul și împuternicirea acestuia, ca de fiecare dată când se ivea posibilitatea vânzării unui autoturism îl anunța pe inculpatul S. C. V., ca și în cazul celor cinci autoturisme l-a anunțat de fiecare dată că are un cumpărător și că autoturismul respectiv aparține unei societăți de leasing, precizând că avea cunoștință despre mașinile care erau ale societății de leasing financiar.

Și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpata Ludușanu O. D. a declarat că recunoaște că în calitate de consilier de vânzări și cu acordul inculpatului S. C. V. a semnat contractele de vânzare – cumpărare ale autoturismelor Hyundai către persoanele interesate, fără a le aduce la cunoștință acestora că autoturismele aparțin de fapt unor firme de leasing și nu sunt proprietatea S.C. M. T. S.R.L.

Ulterior, inculpata Ludușanu O. D. a adoptat o poziție procesuală nesinceră, arătând în fața instanței de fond că nu cunoștea că S.C. M. T. S.R.L. nu este proprietara autoturismelor, că nu era în măsură vreun moment să cunoască titlul juridic cu care acestea erau livrate, precizând că inculpatul S. C. V. era cel care o împuternicea verbal să vândă fiecare autoturism, dându-i dispoziție verbală în sensul încheierii contractelor, că orice potențial cumpărător și orice potențială tranzacție era adusă la cunoștința inculpatului S. C. V. și a martorului D. M. și că nici-o mașină nu a ieșit din show-room fără știrea acestora.

Curtea apreciază această atitudine procesuală a inculpatei Ludușanu O. D. din cursul judecății ca fiind vădit nesinceră, în raport cu declarațiile date în faza de urmărire penală în calitate de martor și învinuit și calitatea pe care inculpata o avea în cadrul S.C. M. T. S.R.L., respectiv agent de vânzări, calitate în care aceasta consilia persoanele interesate în vedere cumpărării unui autoturism și se ocupa de toate formalitățile necesare încheierii contractelor de vânzare – cumpărare pe care, de altfel, le-a și semnat, cunoscând, prin urmare, foarte bine situația juridică a respectivelor autoturisme.

În ceea ce-l privește pe inculpatul S. C. V., inițial, în declarația dată la urmărirea penală a arătat că datorită faptului că banii erau de la societățile de leasing, aceștia deveneau proprietari de drept, mașinile fiind expuse la vânzare în show-room, că a împuternici agenții de vânzări să semneze contractele de vânzare – cumpărare cu clienții, că în cazul celor cinci autoturisme s-au încasat sumele de bani de la clienți, s-au făcut anumite plăți, însă nu s-a reușit achitarea autoturismului în cauză datorită existenței unor penalități și dobânzi care au fost stinse cu prioritate de societățile de leasing, nereușindu-se astfel obținerea documentelor care să fie transmise către clienți, precizând că regretă faptul că nu a oprit vânzarea acelor autoturisme către cei cinci clienți.

Cu ocazia judecării cauzei în fond, inculpatul S. C. V. a revenit asupra declarației date în cursul urmăririi penale, arătând că nu recunoaște comiterea infracțiunii de înșelăciune față de părțile civile, dat fiind că nu a cunoscut cumpărătorii autoturismelor decât după încheierea contractelor care au fost semnate în numele firmei de inculpata Ludușanu O. D., că nu a împuternicit-o pe inculpata Ludușanu O. D. să încheie contractele de vânzare – cumpărare în numele firmei, că are convingerea că părțile civile au cunoscut calitatea de dealer a S.C. M. T. S.R.L., referitor la vânzarea autoturismelor Hyundai și că trebuia să se informeze cu privire la calitatea de vânzător și că s-a ocupat personal de aspectele referitoare la aducerea autoturismelor în show-room de la societățile de leasing, ai căror reprezentanți au fost de acord cu vânzarea autoturismelor în orice modalitate.

Aceste susțineri ale inculpatului din faza de cercetare judecătorească sunt infirmate de probele administrate în cauză, respectiv contractele de leasing financiar în care se menționează în mod expres condițiile în care pot fi vândute autoturismele respective, anterior menționate și declarațiile inculpatei Ludușanu O. D., astfel cum au fost expuse și din care rezultă implicarea clară a inculpatului S. C. V. în vânzarea acestor autoturisme.

De asemenea,Curtea are în vedere în acest sens și declarația martorului M. V. C., consilier de vânzări în cadrul S.C. M. T. S.R.L., din care rezultă că această calitate nu i-a permis să vândă autoturisme fără să consulte pe inculpatul S. C. V..

Prin urmare, Curtea constată că atât inculpatul S. C. V. cât și inculpata Ludușanu O. D. au cunoscut foarte bine care era situația juridică a celor cinci autoturisme vândute de S.C. M. T. S.R.L. persoanelor vătămate în prezenta cauză, faptele deduse judecății, care au avut drept urmare prejudicierea părților civile B. G., C. T., Ț. F., Ș. S. Nicușor și M. G.., fiind săvârșite cu intenție directă, în mod evident în scopul de a obține un folos material necuvenit pentru S.C. M. T. S.R.L.

În ceea ce privește susținerile inculpatului S. C. V. cu privire la părțile civile B. G. și Ș. S. Nicușor, infracțiunea de înșelăciune s-a consumat în momentul încheierii contractelor de vânzare–cumpărare nr.86/10.04.2009,respectiv nr.103/03.07.2009 și achitării de către părțile civile a contravalorii autoturismelor cumpărate în baza acestor contracte de vânzare cumpărare, neavând nici-o relevanță pentru existența acestei infracțiuni, împrejurarea că ulterior a fost încheiat un nou contract de vânzare – cumpărare între parte civilă B. G. și firma Hyundai și că părții civile Ș. S. Nicușor i-a fost restituită de inculpatul S. C. V. integral suma achitată,iar aceasta a restituit autoturismul.

De asemenea, în raport cu sumele de bani achitate de părțile civile Ț. F., C. T., B. G., M. G. și Ș. S. Nicușor în baza contractelor de vânzare cumpărare anterior menționate pentru autoturismele Hyundai cumpărate și sumele de bani ce au fost scăzute din prețui inițial al autoturismelor pentru persoanele vătămate care au predat autoturismele vechi la un centru autorizat și au beneficiat de programul de înnoire a parcului auto și care reprezintă prejudiciul cauzat acestora prin faptele inculpaților S. C. V. și Ludușanu O. D. și dispozițiile art. 41 alin. 2 Codul penal din anul 1969, în mod corect reținute și ale art. 146 teza I din Codul penal din anul 1969, conform cu care prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei, Curtea constată că în prezenta cauză competența materială și teritorială de soluționare în fond aparține Tribunalului Călărași,având în vedere prevederile art. 27 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală anterior și art. 30 din Codul de procedură penală anterior, în vigoare la data sesizării instanței de fond și judecării în fond a cauzei, prejudiciul total fiind mai mare de 200.000 lei, astfel cum în mod corect, justificat de actele dosarului s-a reținut prin actul de sesizare a instanței și hotărârea instanței de fond.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă ,potrivit art. 5 Cod penal în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.

Având în vedere că de la data săvârșirii faptelor deduse judecății și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o lege nouă, respectiv un nou Cod penal ce a intrat în vigoare la data de 01.02.2014, Curtea a avut în vedere, potrivit dispozițiilor art.5 Cod penal, determinarea și aplicarea legii penale mai favorabile.

În vederea stabilirii și aplicării legii penale mai favorabile, în doctrina penală și practica judiciară s-au stabilit criterii de determinare a legii penale mai favorabile în raport de situația juridică concretă a fiecărui inculpat, criterii ce vizează condițiile de tragere la răspundere penală a inculpatului și regimul sancționator și care se aplică ținând cont de toate instituțiile de drept penal incidente într-o cauză,care concură la stabilirea tratamentului juridic aplicabil într-o cauză .

Condițiile de incriminare,urmărire sau de judecată din legi penale succesive vor fi examinate în legătură cu toate consecințele pe care le atrage încadrarea juridică potrivit uneia sau celeilalte legi cu toate consecințele pe care le prevede,cu excluderea absolută a celeilalte legi,legea penală identificată ca fiind mai favorabilă aplicându-se cu toate dispozițiile pe care le cuprinde ,chiar dacă unele sunt mai aspre decât în cealaltă lege.

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 265/06.05.2014 prin care a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția penală în dosarul nr. 5._ , a constatat că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile,decizie definitivă și general obligatorie.

Analizând, având în vedere principiul fundamental de drept „mitior lex”, în ansamblu, dispozițiilor legale aplicabile în ceea ce-i privește pe inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. din ambele coduri penale, Curtea constată ,în aplicarea dispozițiilor art. 5 Cod penal, că în prezenta cauză legea penală mai favorabilă este Codul penal din anul 1969.

Curtea are în vedere în acest sens că deși pentru art.215 alin.1,2 și 5 C.p. din anul 1969, ce are corespondent în art. 244 alin.1 Cod penal sunt prevăzute limite de pedeapsă cu mult mai mari(închisoare de la 10 la 20 ani, comparativ cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ),potrivit actualului cod penal nu mai pot fi reținute dispozițiile legale ce reglementează infracțiunea continuată ,întrucât potrivit art.35 alin.1 C.p. infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Deși actualul Cod penal prevede un regim sancționator cu mult mai blând pentru infracțiunea prevăzută de art.244 alin.1 C.p., regimul concursului de infracțiuni reglementat în art.39 alin. 1 lit. b Cod penal,dispoziții legale aplicabile în situația aprecierii actualului cod penal ca fiind lege penală mai favorabilă ,prin stabilirea unui spor fix și obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite este mult mai aspru decât cel prevăzut în art.41 alin.2 din Codul penal din 1969, care lasă la aprecierea judecătorului dacă se aplică sau nu un spor de pedeapsă.

De asemenea, și prin prisma modalității de executare a pedepsei, stabilită de instanța de fond, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 86ind.1 și urm. din Codul penal din anul 1969, Curtea constată că tot Codul penal din anul 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă, în raport cu prevederile art. 83 și urm. Cod penal și art. 91 și urm Cod penal ce reglementează amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere cuantumul pedepsei maxime ce poate fi stabilită în caz de concurs de infracțiuni ,obligațiile ce trebuie impuse inculpatului și efectele suspendării.

De altfel, potrivit art. 16 alin.1 din Legea nr. 187/2012 măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după . Codului penal, iar potrivit alin. 2 pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art.5 din Codul penal ,instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive ,cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.

Prin urmare, având în vedere în ansamblu, dispozițiilor legale aplicabile în ceea ce-i privește pe inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. din ambele coduri penale, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de art. 215 alin.1,3,5 C.p. din anul 1969 și cele prevăzute de art.244 alin.1 din Codul penal, regimul sancționator al concursului de infracțiuni și modalitatea de executare pe care o va menține,Curtea constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal din anul 1969.

Referitor la pedepsele aplicate inculpaților S. C. V. și Ludușanu O. D. de instanța de fond, Curtea constată că au fost corect individualizare, atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare având în vedere atât dispozițiile art.72 C.p. din anul 1969 ,cât și criteriile consacrate prin art.74 C.p.

Pedeapsa este o măsură de constrângere cu caracter strict personal și se aplică persoanei infractorului cu scopul de a împiedica comiterea de noi infracțiuni din partea acestuia, persoana infractorului fiind aceea asupra căruia trebuie să acționeze pedeapsa prin funcțiile sale.

Aptitudinea funcțională a pedepsei depinde de măsura în care aceasta corespunde persoanei infractorului, la stabilirea ei trebuind să se ținea seama de periculozitatea socială a acestuia, exprimat de gradul de înapoiere a conștiinței sale, de măsura în care sunt înrădăcinate în conștiința sa mentalitatea și deprinderile antisociale și deci de probabilitatea că în viitor el să săvârșească fapte socialmente periculoase, de trăsăturile specifice de temperament și de caracter ale infractorului, care determină un anumit mod de a reacționa sub influența pedepsei,iar o pedeapsă necorespunzătoare acestor particularități ale persoanei infractorului pierde din aptitudinea ei funcțională, putând duce la rezultate contrare celor urmărite prin aplicarea și executarea ei.

În prezenta cauză,Curtea apreciază că,prima instanță aplicând fiecăruia dintre inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. câte o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.215 alin.1,3 și 5 cu aplicarea art.41 alin.2,art.74 alin.1 lit.a,c și art.76 alin.1 lit.a C.p. din anul 1969 și dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în condițiile art.86ind.1 și urm. C.p. din anul 1969 pe durata unui termen de încercare de 7 ani,a realizat o justă individualizare a sancțiunilor, în raport cu gravitatea în concret a faptelor comise și periculozitatea autorilor acestora, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

La aprecierea acestor pedepse ,Curtea are în vedere natura și gravitatea faptelor comise, împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunilor deduse judecății și urmarea produsă,respectiv prejudicierea părților civile cu sume importante de bani.

De asemenea,Curtea ține cont și de conduita bună a inculpaților înainte de comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, împrejurarea că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale,precum și atitudinea ulterioară a acestora ,rezultând din diligențele depuse pentru despăgubirea părților civile și rezolvarea pe cale amiabilă a litigiilor, din prezentarea în fața instanțelor de fond și control judiciar.

Totodată,Curtea nu poate ignora atitudinea nesinceră a inculpaților din fața instanței de judecată,aceștia nerecunoscând comiterea faptelor deduse judecății în pofida evidenței probelor.

Prin urmare,în opinia Curții ,împrejurările de fapt menționate,cert rezultate din actele dosarului sunt în măsură să justifice menținerea pedepselor stabilite de instanța de fond atât sub aspectul cuantumului,cât și a modalității de executare.

Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei păstrează caracterul de măsură coercitivă penală, caracterul coercitiv constând în obligația impusă celui condamnat de a avea o bună conduită pe durata termenului de încercare și de a nu mai comite noi infracțiuni, pe durata acestui termen de încercare destul de îndelungat în prezenta cauză de 7 ani, inculpații fiind amenințați să piardă beneficiul suspendării și să execute cumulat cele două pedepse în regim de detenție, în cazul comiterii unei noi infracțiuni, inculpații putând scăpa de executarea pedepsei numai printr-o conduită corectă și deci prin reeducare.

De asemenea,față de împrejurarea că a fost identificată ca lege penală mai favorabilă Codul penal din anul 1969 ,Curtea costată că și pedepsele accesorii și complementare au fost corect stabilite.

Cu privire la pedepsele accesorii,Curtea are în vedere natura faptelor comise, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocoalele Adiționale și la jurisprudența CEDO în materie .

D. fiind prevederile art.215 alin.5 C.p. din anul 1969 conform cu care înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi, precum si pedepsea principală stabilită pentru infracțiunea reținută în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpați, Curtea constată că,în mod justificat, instanța de fond, în baza art. 65 C.p.din anul 1969, a interzis acestora drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a-II-a și lit. b C.p.din anul 1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale,motiv pentru care va menține aceste pedepse.

În ceea ce privește celelalte critici formulate de inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D., Curtea constată că sunt nefondate.

Motivarea mai mult sau mai puțin corespunzătoare, convingătoare a hotărârii atacate și împrejurarea că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ și nu a administrat toate probele care se impuneau nu sunt în măsură, în raport de dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, să conducă la o soluție de desființarea sentinței penale apelate și de rejudecare a cauzei de către prima instanță.

Având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, consacrat prin art. 417 Cod procedură penală, Curtea poate administra sau readministra orice probă necesară și utilă soluționării juste a cauzei, ceea ce s-a și realizat sau să complinească, dacă este cazul, motivarea hotărârii instanței de fond.

În ceea ce privește instanța competentă să soluționeze latura civilă a cauzei, potrivit art. 19 alin.1,4 Cod procedură penală acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

Acțiunea civilă se soluționează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depășește durata rezonabilă a procesului.

Este evident, prin urmare că instanța de fond sesizată prin rechizitoriu se pronunță în cadrul procesului penal și cu privire la acțiunea civilă exercitată de persoanele vătămate.

Referitor la anularea contractelor de vânzare – cumpărare dispusă de prima instanță, Curtea constată că soluția adoptată este legală și temeinică, în condițiile în care aceste contracte de vânzare – cumpărare, prin inducerea în eroare ,în modalitatea arătată, a părților civile Ț. F., C. T., M. G. B. G. și Ș. S. Nicușor ,s-au încheiat între părțile civile și S.C. M. T. S.R.L. care nu avea calitatea de proprietar al autoturismelor și nu putea, nu era autorizată să vândă respectivele autoturisme în mod direct în calitate de vânzător, contractele de vânzare cumpărare putând fi încheiate numai între societatea de leasing – adevăratul proprietar și cumpărător.

II.Cu privire la apelul declarat de partea civilă Ț. F., Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Referitor la criticile ce vizează reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaților S. C. V. și Ludușanu O. D. și dispoziția referitoare la anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 101/16.06.2009, Curtea a analizat aceste aspecte în secțiunea referitoare la apelurile declarate de inculpați, astfel încât nu le va mai relua.

În ceea ce privește dispoziția instanței de fond de obligare a sa la restituirea autoturismului către adevăratul proprietar, respectiv societatea de leasing financiar, aceasta este o consecință firească, legală a anulării contractului de vânzare cumpărare nr.101/16.06.2009.

În contextul celor arătate, în raport cu obiectul și părțile acestei cauze, este evident că solicitările formulate de partea civilă exced cadrului procesual și nu se poate dispune de către instanța de judecată înscrierea în circulație a autoturismului respectiv pe numele părții civile Ț. F. și eliberarea unui duplicat după cartea de identitate fără a plăti taxa de înmatriculare.

Curtea constată însă că apelul formulat de partea civilă Ț. F. este fondat sub aspectul sumei pe care inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. trebuie să i-o plătească urmare a săvârșirii infracțiunii deduse judecății.

Din actele dosarului rezultă că persoana vătămată Ț. F. s-a constituit parte civilă cu suma de_ lei, plătită în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 101/16.06.2009, din care suma de 36.451 lei reprezentând contravaloarea autoturismului marca Hyundai ce a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare nr. 101/16.06.2009 (echivalentul a 8556 euro) - fără taxa de casare și suma de suma de 3800 lei,suma de bani ce au fost scăzută din prețui inițial al autoturismului pentru partea civilă care a predat autoturismul său vechi la un centru autorizat și a beneficiat de programul de înnoire a parcului auto ,suma de_ lei reprezintând prejudiciul cauzat părții civile Ț. F. prin faptele inculpaților S. C. V. și Ludușanu O. D..

Referitor la prejudiciul ce constă în lipsa de folosință a autoturismului, Curtea constată că persoana vătămată Ț. F. nu s-a constituit parte civilă cu această sumă în termenul prevăzut de lege, respectiv până la citirea actului de sesizare a instanței.

Ca atare, pentru considerentele arătate, Curtea în baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. va admite apelul declarat de partea civilă Ț. F. impotriva sentintei penale nr.106 din data de 04.07.2011, pronuntată Tribunalul Călărași,Secția Penală in dosarul nr._ .

Va desființa, in parte, sentinta penale atacată si rejudecând, in fond:

Va obliga pe inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. ,în solidar,să plătească părții civile Ț. F. suma de 40 251 lei ,plus dobânzile bancare ,calculate de la data achitării sumei și până la data plății efective.

Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale atacate.

In baza art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul declarat de partea civilă vor rămâne in sarcina acestuia.

În baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ,ca nefondate, apelurile declarate de inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art.275 alin.2 C.p.p.va obliga A fiecare apelant inculpat la plata sumei de 400 lei,reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul parțial cuvenit aparatorilor desemnați din oficiu,in cuantum de 75 lei pentru fiecare dintre inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. ,se va avansa din fondul Ministerului Justitiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

In baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de partea civilă Ț. F. impotriva sentintei penale nr.106 din data de 04.07.2011, pronuntată Tribunalul Călărași,Secția Penală in dosarul nr._ .

Desfiintează, in parte, sentinta penale atacată si rejudecând, in fond:

Obligă pe inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. ,în solidar,să plătească părții civile Ț. F. suma de 40 251 lei ,plus dobânzile bancare ,calculate de la data achitării sumei și până la data plății efective.

Mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale atacate.

In baza art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul declarat de partea civilă rămân in sarcina acestuia.

În baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p.respinge ,ca nefondate, apelurile declarate de inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art.275 alin.2 C.p.p. obligă fiecare apelant inculpat la plata sumei de 400 lei,reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul parțial cuvenit aparatorilor desemnați din oficiu,in cuantum de 75 lei pentru fiecare dintre inculpații S. C. V. și Ludușanu O. D. ,se va avansa din fondul Ministerului Justitiei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.10.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

N. M. C. C. C.

GREFIER

V. E.

Red. M.N.

Dact. G.P.

10 ex.

Red. G. T. – Tribunalul Călărași – Secția Penală

← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1239/2014. Curtea...		Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 1236/2014. Curtea de... →

Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1242/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1242/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI