Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 424/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 424/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 424/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 424/C/LPF
Ședința publică din data de 23.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – O. B.
GREFIER – I. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ÎCCJ - D. Serviciul Teritorial București a fost legal reprezentat de doamna procuror G. V..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul G. D. împotriva sentinței penale nr. 462/26.05.2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția I Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul – condamnat personal, adus de la locul de deținere – P. J., asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat I. C., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/20.06.2014.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 462/26.05.2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția I Penală și, rejudecând, să se facă aplicarea legii penale mai favorabile în sensul reducerii pedepsei aplicate contestatorului. Precizează că instanța fondului a respins contestația cu motivarea că nu sunt aplicabile prevederile art. 6 din Noul cod penal. Contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea faptei încadrate la art. 2 alineat 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal. Solicită reanalizarea situației juridice a contestatorului și aplicarea legii penale mai favorabile în sensul reducerii pedepsei aplicate în raport de încadrările juridice prevăzute de Noul cod penal.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondate. Contestatorul este condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000. Chiar dacă, aparent, cuantumul pedepsei de 13 ani îl depășește pe cel de 12 ani, pedeapsă maximă pentru infracțiunile prevăzute la art. 2 alineatele 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, instanța fondului corect a apreciat că nu se impune aplicarea legii penale mai favorabile, deoarece această pedeapsă este compusă din două pedepse principale de 10 ani pentru art. 2 alineatele 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, doi ani pentru art. 4 alineatele 1 și 2 și o revocare a unei suspendări condiționate a pedepsei de 3 ani, rezultând o pedeapsă de 13 ani. De analizat sunt cele două pedepse principale de 10 ani și doi ani, ambele nedepășind cuantumul maxim prevăzut în urma modificărilor legii penale.
Contestatorul – condamnat, având ultimul cuvânt, solicită să beneficieze de o lege penală mai blândă.
CURTEA
Asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.462/F din 26.05.2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția penală, în baza art.23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 NCPP, cu referire la art. 6 NCP a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul G. D..
În baza art. 275 alin. 2 NCPP a fost obligat contestatorul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 100 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 672/06.06.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția II-a în dosarul nr._ , definitivă prin decizia penala nr. 648/05.02.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza disp. art. 2 alin 1, 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a din C. pen. a fost condamnat inculpatul G. D. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
In baza art. 4 alin 1, 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit a din C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul disp. art 33 lit a, 34 lit b din C. pen. S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare .
În temeiul disp. art 83 din C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1381/25.09.2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului3 București, pedeapsă pe care o cumulează cu cea aplicată prin prezenta sentință, in final inculpatul execută pedeapsa de 13 ani închisoare.
În temeiul disp art 65 din C. pen. s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II-a și lit b din C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Potrivit art. 6 alin. (1) NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 2 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.187/2012, pedeapsa maximă prevăzută de lege este 12 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.
Conform art. 4 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea 187/2012, pedeapsa maximă prevăzută de lege este 3 ani închisoare.
Având în vedere că numitul G. D. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săv. infr. prev. de art. 2 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 și art 37 lit a din C. pen. și pentru săv. infr. prev. de art. 4 alin 1, 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit a din C. pen. a fost condamnat D. V. la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar pedepsele aplicate nu depășesc maximul prev. de 12 ani închisoare, respectiv 3 ani închisoare, s-a constatat că nu sunt aplicabile disp. art. 6 NCP.
Disp. art. 6 NCP nu sunt aplicabile nici în ceea ce privește pedepsele complementare aplicate, dat fiind că acestea se situează sub 5 ani, respectiv au fost aplicate pentru o perioadă de 3 ani.
Cu privire la revocarea suspendării condiționate, instanța a reținut că, potrivit art. 15 al. 2 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod penal, „regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul Penal din 1969”, astfel încât, nici în ceea ce privește disp. privind revocarea suspendării condiționate nu se poate vorbi de o lege penală mai favorabilă.
În ceea privește cererea contestatorului de reindividualizare a pedepsei prin aplicarea principiului proporționalității prev. de art. 15 din Codul penal din 1968, aceasta este neîntemeiată datorită lipsei unei prevederi exprese în acest sens în noul Cod penal conform art. 4 din LPACP.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul G. D..
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, Curtea apreciază contestația ca fiind nefondată, în considerarea următoarelor argumente:
Contestatorul se află în executarea pedepsei rezultante de 13 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 672/06.06.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția II-a în dosarul nr._ , definitivă prin decizia penala nr. 648/05.02.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, petentului i-au fost aplicate următoarele pedepse:
- 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000;
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
Curtea învederează cu precădere că potrivit art. 6 al. 1 Cod penal, aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei vizează exclusiv situațiile în care pedeapsa aplicată prin hotărârea rămasă definitivă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită și constă în aceea că se reduce la acest maxim.
Or, se constată că pedepsele aplicate contestatorului se încadrează în limita maximă prevăzută de legea penală nouă pentru infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat.
Este adevărat că în forma actuală, textul incriminator prevede o limită maximă de 12 ani închisoare, mai mică decât aceea de 20 de ani închisoare prevăzută în forma anterioară pentru infracțiunea prev. de art. 2 al. 1 și 2 din L. 143/2000 și de 3 ani închisoare, mai mică decât aceea de 5 ani închisoare prevăzută în forma anterioară pentru infracțiunea prev. de art. 4 al. 1 și 2 din L. 143/2000, însă pedepsele de 10 ani, respectiv 2 ani închisoare nu depășesc respectiva limita maximă.
Cât privește tratamentul sancționator prev. de art. 83 Cod penal din 1969, în mod just a constatat prima instanță că acesta este în continuare aplicabil contestatorului în raport de dispoziția tranzitorie, art. 6 Cod penal nefiind incident.
Se constată că și pedeapsa complementară aplicată contestatorului se încadrează în limita de 5 ani.
Față de considerentele expuse, urmează a respinge contestația formulată și a obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul G. D., împotriva sentinței penale nr. 462/26.05.2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Penală.
Obligă pe contestator la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2014.
PREȘEDINTE,
O. B.
GREFIER,
I. D.
Red. B.O./07.08.2014
Dact. A.L. 2 ex.
T. I. – jud. A. R.
| ← Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art. 189 C.p.. Decizia nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1226/2014. Curtea de... → |
|---|
