Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1325/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1325/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-07-2013 în dosarul nr. 1325/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ nr. 1325/R
Ședința publică din: 16.07.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - S. C.
JUDECĂTOR - I. C.
JUDECĂTOR – V. C.
GREFIER - B. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de S.C C. Poroschia S.A împotriva sentinței penale nr. 159 din data de 27.05.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurenta parte civilă consilier juridic, care depune împuternicire (fila 17), intimatul inculpat M. M., în stare de deținere, asistat de apărător din oficiu M. E., cu delegație aflată la fila 18 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului declarat.
Consilierul juridic al recurentei parte civilă S.C C. Poroschia S.A, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pe latură civilă și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile în cuantumul solicitat, arătând că inculpatul a fost condamnat pentru comiterea faptei comise în dauna recurentei, astfel încât se impune obligarea sa la repararea prejudiciului cauzat.
Apărătorul din oficiu al intimatului inculpat M. M. solicită respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, față de împrejurarea că inculpatul a fost condamnat pentru o infracțiune de pericol, prevăzută de Legea nr. 59/1934.
Intimatul inculpat M. M., având ultimul cuvânt, solicită respingerea acțiunii civile.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 159 din 28.05.2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._, în baza art. 334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute in sarcina inculpatului M. M., din infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,4 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal și emiterea unui CEC căruia îi lipsește unul din elementele esențiale prev. de art. 84 alin. 1 pct. 3 teza a II-a din Legea nr. 59/1934, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal în infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,4 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal si emitere a unui CEC căruia îi lipsește unul din elementele esențiale prev. de art. 84 alin. 1 pct. 3 teza a II-a din Legea nr. 59/1934.
În baza art. 215 alin. 1, 4 Cod penal, cu aplic. art.37 lit. a Cod penal, art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul M. M., recidivist, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 575 din 19.10.2007 a Judecătoriei T., definitivă prin neapelare, și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 3 ani închisoare, astfel încât inculpatul va executa 4 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 864 Cod penal și art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 4 din 21.01.2009 a Judecătoriei Târgu S., definitivă prin nerecurare, și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 3 ani închisoare, astfel încât inculpatul va executa 6 ani închisoare.
În baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 4 din 08.01.2008 a Judecătoriei R., definitivă prin neapelare, și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 3 ani închisoare, astfel încât inculpatul va executa 6 ani închisoare.
În baza art. 84 alin. 1 pct. 3 teza a II-a din Legea 59/1934, cu aplic. art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 575 din 19.10.2007 a Judecătoriei T., definitivă prin neapelare, și dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 6 luni închisoare, astfel încât inculpatul va executa 2 ani închisoare.
În baza art. 864 Cod penal și art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 4 din 21.01.2009 a Judecătoriei Târgu S., definitivă prin nerecurare, și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 6 luni închisoare, astfel încât inculpatul va executa 3 ani si 6 luni închisoare.
În baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 4 din 08.01.2008 a Judecătoriei R., definitivă prin neapelare, și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa 6 luni închisoare, astfel încât inculpatul va executa 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art.33 lit. a Cod penal rap. la art. 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele de 4 ani și 4 luni, 6 ani, 6 ani, 2 ani, 3 ani și 6 luni, 3 ani și 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pe cea mai grea dintre acestea, adică 6 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 346 Cod de procedură penală rap. la art. 14 Cod de procedură penală coroborat cu art. 998-999 cod civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă . SRL, în prezent radiată, și a fost obligat inculpatul M. M. la plata către asociații P. Sumălan S.-I. si Z. C. C., pentru partea civilă . SRL. a sumei de 22.000 lei cu titlul de despăgubiri civile, conform părților sociale deținute în cadrul societății, astfel: 21.450 lei către asociatul P. Sumălan S.-I. și 550 lei către asociatul Z. C. C..
În baza art. 346 Cod de procedură penală rap. la art. 14 Cod de procedură penală a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă exercitată in cadrul procesului penal de partea civilă .. A..
În baza art. 191 alin.1 C. pr. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că inculpatul M. M. a fost asociat unic și administrator al . B., societate înregistrată la ORC Teleorman sub nr. J_, având ca obiect de activitate comerț.
În calitate sa de administrator, inculpatul M. M. a încheiat, la data de 02.04.2009, contractul de vânzare cumpărare nr. 098/MVC/2009, între firma sa și . SRL București, având ca obiect confecționare montaje și livrare de uși metalice de apartament, termenul de execuție al lucrărilor având data aproximativă de montaj a celor 40 de uși metalice, 10-14.04.2009.
Valoarea totală a contractului a fost de 22.000 lei, valoare pentru care inculpatul a completat și semnat fila CEC BTRL 1BB nr._, instrument pe care l-a emis și înmânat ca mijloc de plată a contravalorii celor 40 de uși metalice, scadentă la 16.04.2009.
În perioada 02.-15.04.2009, potrivit facturii fiscale, comenzii și proceselor verbale de recepție, . SRL București și-a executat obligația asumată prin contract, livrând cele 40 de uși metalice, după care fila CEC în cauză a fost introdusă la plată în bancă spre decontare, fiind refuzată la plată pentru lipsa totală de disponibil în cont.
Din declarațiile numitului C. V. M., reprezentant al . SRL București, a rezultat că inculpatul a completat în totalitate fila CEC în cauză, pe care a emis-o și înmânat-o ca mijloc de plată.
Ulterior, fila CEC a fost învestită cu formulă executorie.
Inculpatul M. M. a declarat că, la momentul emiterii filei CEC, a avut disponibil în cont, dar nemulțumit fiind de modalitatea executării obligațiilor contractuale de către . SRL București, a retras după emitere provizia în tot, pricinuind o pagubă posesorului CEC–ului, respectiv suma de 22.000 lei.
În aceeași calitate de administrator la . B., la data de 19.06.2008, inculpatul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 6/_ între firma pe care o administra și ., constând în livrarea și achiziționarea de produse alimentare din carne, relație comercială ce s-a derulat fără probleme.
Ulterior, între cele două firme, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 15/19.03.2009 cu același obiect, respectiv livrare și achiziție de produse alimentare din carne. Potrivit contractului, plata urma a se face prin una din modalitățile de plată prevăzute de lege.
Prin factura nr._/19.03.2009, inculpatul a achiziționat, de la ., produse alimentare din carne, constând în conserve din carne, în valoare de 14.684,01 lei, plata urmând a se face, conform facturii, în termen de 36 zile de la livrare cu ordin de plată. La încheierea contractului susmenționat, inculpatul M. M. a emis fila CEC BTRL 1BB nr._, în alb, fiind doar semnată de învinuit, lăsând-o drept garanție.
Datorită faptului că inculpatul M. M. nu a achitat marfa achiziționată la termenul stabilit prin factura de livrare, reprezentanții . au completat și introdus la plată în bancă spre decontare fila CEC în cauză, filă ce a fost refuzată pe motiv „lipsă totală disponibil în cont”.
Din declarațiile martorilor B. G. și B. R. a rezultat că inculpatul, la fiecare livrare de marfă, lăsa o filă CEC drept garanție și ulterior achita prin alte mijloace de plată.
Inculpatul M. M. i-a adus la cunoștință martorului B. R. că factura nr._/19.03.2009 va fi achitată cu fila CEC susmenționată. Pe cale de consecință, . a avut cunoștință că inculpatul, la momentul emiterii filei CEC, nu a avut disponibil în cont, fiind de acord ca plata produselor livrate să se facă potrivit modalității susrubricate, respectiv în termen de 36 de zile de la livrare.
Având în vedere că pedeapsa prev. de lege pentru infracțiunea prev. de 84 alin. 1 pct. 3 teza a II-a din Legea nr. 59/1934 este de la 6 luni la 1 an sau amendă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența celui de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, motiv pentru care instanța a dispus schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice a faptei.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului M. M. care, în calitate de administrator al . B.. s-a aprovizionat cu mărfuri de la mai mulți agenți economici, emițând două file CEC, una ca instrument de plată, iar cealaltă necompletată, ci doar semnată, fiind refuzate la plată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 215 alin.1, 4 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal (parte vătămată S.C F. E. Metal S.R.L București) și art. 84 alin.1 pct. 3 teza a II a din legea nr. 59/1934 (partea vătămată S.C C. S.A A.).
Din analiza fișei de cazier judiciar a rezultat că inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, prin sentința penală nr. 575 din 19.10.2007 a Judecătoriei T., definitivă prin neapelare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat conform art. 81 Cod penal, iar faptele deduse judecății au fost săvârșite înăuntrul termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, stabilit prin sentința mai sus menționată, în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a Cod penal.
Totodată, a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 4 din 08.01.2008 a Judecătoriei R., definitivă prin neapelare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat conform art. 81 Cod penal, iar faptele deduse judecății au fost săvârșite de inculpat înăuntrul termenului de încercare de 5 ani, stabilit prin sentința mai sus menționată, în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a Cod penal.
De asemenea, inculpatul a mai fost condamnat la de 3 ani închisoare, prin sentința penală nr. 4 din 21.01.2009 a Judecătoriei Târgu S., definitivă prin nerecurare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere conform art. 861 Cod penal, iar faptele deduse judecății au fost săvârșite înăuntrul termenului de încercare de 5 ani, în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a Cod penal.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute în textul incriminator pentru faptele săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor relevat de modul de săvârșire al acestora, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care a colaborat cu organele judiciare, dar care a săvârșit prezentele fapte în stare de recidivă postcondamnatorie.
Instanța de fond a apreciat că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 Cod penal, având în vedere gravitatea concretă a faptelor comise, inculpatul perseverând în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, deși beneficiase de suspendarea executării pedepselor anterioare.
În baza art. 346 Cod de procedură penală rap. la art. 14 Cod de procedură penală coroborat cu art. 998-999 Cod civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă . SRL, în prezent radiată, și a fost obligat inculpatul M. M. la plata către asociații P. Sumălan S.-I. si Z. C. C., pentru partea civilă . SRL. a sumei de 22.000 lei cu titlul de despăgubiri civile, conform părților sociale deținute in cadrul societății, astfel: 21.450 lei către asociatul P. Sumălan S.-I. (pentru procentul de 97,5%) si 550 lei către asociatul Z. C. C. (pentru procentul de 2,5%).
În baza art. 346 Cod de procedură penală rap. la art. 14 Cod de procedură penală a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă exercitată in cadrul procesului penal de partea civilă ., deoarece, așa cum s-a statuat prin decizia nr. 43/2008 a ICCJ, Secțiile Unite, infracțiunile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 sunt infracțiuni de pericol, iar nu de prejudiciu, partea civilă având la îndemână investirea cu formulă executorie a CEC-ului și punerea în executare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal,partea civilă S.C C. S.A, care a criticat soluția dispusă pe latură civilă pentru motive de nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susținut, în esență, că soluția de respingere a acțiunii civile exercitată de către recurentă este urmarea unei greșite aplicări a legii. Partea civilă a apreciat că dispoziția de condamnare a inculpatului pe latură penală impunea și obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile, solicitând casarea sentinței în consecință.
Examinând actele dosarului și sentința penală recurată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. 3 C.p.p., Curtea constată că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Calea de atac declarată în cauză a vizat exclusiv latura civilă, partea civilă S.C C. S.A. înțelegând să formulezecritici doar pentru motive de nelegalitate a soluției de respingere a acțiunii sale civile. O atare posibilitate este recunoscută expres părții civile de dispozițiile art. 3852 C.p.p. coroborat cu art. 362 alin. 1 lit. d C.p.p.
Consecința imediată a recursului formulat în aceste limite este însă devoluarea parțială a cauzei, exclusiv sub aspectul laturii civile, și . judecat a soluției dispuse pe latură penală. Așa fiind, elementele ce țin de încadrarea juridică a faptelor și, eventual, de legalitatea tratamentului sancționator, nu pot fi cenzurate în cel de-al doilea grad de jurisdicție.
Recursul părții civile antamează însă chestiunea naturii infracțiunii comise și a măsurii în care ea este susceptibilă de a produce un rezultat reparabil, în natură sau prin echivalent, în procesul penal. Prin urmare, o justă evaluare a cauzei implică și o examinare a elementelor legate de fapta penală imputată inculpatului, însă doar în măsura în care o astfel de analiză interesează sub aspectul admisibilității acțiunii civile.
În acest sens, Curtea constată că, referitor la activitatea infracțională desfășurată în dauna S.C C. S.A, în sarcina inculpatului M. M. s-a reținut fapta de a fi emis, la data de 19.03.2009, o filă CEC ce nu cuprindea elemente esențiale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 59/1934, respectiv ordinul de a plăti o anumită sumă de bani, data și locul emiterii instrumentului de plată.
Probatoriul testimonial a relevat neechivoc faptul că fila CEC a fost emisă cu titlu de garanție, fiind doar semnată de către inculpat, urmând ca produsele livrate conform facturii nr._/19.03.2009 să fie achitate în termen de 36 de zile de la livrare, cu ordin de plată. Această mențiune este inserată expres în cuprinsul facturii anterior indicate.
În acest context probator, Curtea constată temeinică aprecierea instanței de fond în sensul că acceptarea unei file CEC emise cu titlu de garanție în aceste împrejurări relevă faptul că reprezentanții S.C C. S.A au cunoscut, în momentul emiterii ei, că nu există disponibilul necesar acoperirii cec-ului la tras, lipsind, așadar, elementul constitutiv al inducerii în eroare specific infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 1 C.p.
Soluția instanței este în deplină concordanță cu interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea art. 215 C.p., prin decizia de recurs în interesul legii nr. IX/2005.
Din această perspectivă, soluția dispusă pe latură civilă este în totalitate legală.
Faptele prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 sunt infracțiuni de pericol, scopul incriminării fiind acela de a determina emiterea corectă a cecurilor, iar nu acoperirea vreunei pagube materiale. Aceste infracțiuni nu sunt cauzatoare de prejudicii prin ele însele, astfel încât instanța penală învestită cu judecarea acțiunii penale nu este competentă să soluționeze și acțiunea civilă alăturată celei penale.
Prin urmare, instanța de fond a concluzionat corect că acțiunea civilă exercitată de S.C C. S.A este inadmisibilă, soluția dispusă fiind în totalitate conformă și deciziei de recurs în interesul legii nr. 43/13.10.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (M.O. nr. 372 din 3 iunie 2009) prin care s-a decis că „Instanța penală învestită cu judecarea infracțiunilor prevăzute de din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, nu va soluționa acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, urmând a pronunța respingerea ca inadmisibilă a acțiunii civile”.
Pentru aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile recurentei, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., va fi obligată recurenta parte civilă la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă S.C C. S.A,împotriva sentinței penale nr. 159 din 28.05.2013, pronunțată de Judecătoria A..
Obligă recurenta parte civilă la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 iulie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
S. CîrnaruIoana ConstantinViorica C.
Proces verbal
Pentru judecător aflat în C.O, semnează
PREȘEDINTE COMPLET
GREFIER,
B. C.
Red./th.red. S.C.
2 ex. – 24.07.2013
Jud. A. – jud.: I. M.C.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1337/2013. Curtea de Apel... | Extrădare pasivă. Legea 302/2004. Sentința nr. 33/2013.... → |
|---|








