Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1333/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1333/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-07-2013 în dosarul nr. 1333/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1333/R
Ședința publică din data de 15.07.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. V. G.
JUDECĂTOR: V. B.
JUDECĂTOR: D. P.
GREFIER: C. M. S.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de recurentul inculpat S. M. A. împotriva încheierii de ședință din data de 8.07.2013, prin care s-a menținut măsura arestării preventive a acestuia, pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția Penală, în dosarul cu nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat S. M. A., personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător ales, avocat, C. R., cu împuternicire avocațială nr._/15.07.2013, emisă de Baroul București și atașată la fila 4 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 340 Cod procedură penală, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, invocând dispozițiile art. 300 ind. 1 alin. 4) rap. la art. 300 ind. 1 alin. 3) Cod procedură penală, pune concluzii de admitere a recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 8.07.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași. În acest sens, apreciază că temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive nu mai impun privarea de libertate a inculpatului. Astfel, precizează că infracțiunea a fost săvârșită după provocarea inculpatului de către partea vătămată, care în urma unei neînțelegeri cu acesta, în loc să aleagă o modalitate amiabilă de recuperare a sumei de bani pretinse de la inculpat, în urma unei activități comune desfășurată la o seră în București, partea vătămată crezând că inculpatul a luat banii care i se cuvin, a ales să contacteze telefonic inculpatul și să adreseze injurii soției acestuia.
Deși nu contestă concluziile raportului medico-legal aflat la dosarul cauzei, în sensul că viața părții vătămate a fost pusă în pericol, apreciază că inculpatul nu a mers înarmat la partea vătămată, ci cu intenția de a avea o discuție amiabilă. Totodată, deși s-a susținut de către organele de urmărire penală că partea vătămată ar fi fost lovită într-o zonă vitală, apreciază că zona în care a fost lovită, respectiv coapsa stângă, nu reprezintă o zonă vitală a corpului.
De asemenea, precizează că inculpatul a avut un comportament corespunzător după comiterea faptei, întrucât acesta a anunțat imediat salvarea și mai mult, a făcut tot posibilul pentru a opri sângerarea, urcându-l în mașină și plecând în direcția Călărași, în vederea întâmpinării organelor medicale, cu care s-au întâlnit în apropierea orașului Budești. Totodată, deși se consideră că prin tăietura aplicată părții vătămate inculpatul i-a pus viața în pericol, precizează că tot inculpatul a salvat și viața părții vătămate prin ajutorul imediat acordat.
Mai mult, precizează că atitudinea inculpatului demonstrează împrejurarea că acesta nu a acceptat producerea rezultatului și, ca atare, în opinia sa, s-ar putea pune în discuție schimbarea de încadrare juridică, întrucât nu este incidentă tentativa la infracțiunea de omor calificat, decât cu forma de vinovăție a intenției fie directă, fie indirectă. Astfel, invocând dispozițiile art. 174-175 și art. 182 alin. 2) teza finală rap. la art. 20 Cod penal, precizează că elementul distinctiv în această situație îl reprezintă latura subiectivă a infracțiunii.
Totodată, precizează că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, cu excepția celor două sancțiuni administrative aplicate pentru infracțiunea de furt de lemne, a fost crescut de bunica sa până la vârsta de 16 ani, ulterior crescând singur.
Concluzionând, apreciază că temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive nu mai impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, sens în care solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, apreciind soluția instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Astfel, consideră că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în raport de gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului, respectiv tentativă la infracțiunea de omor calificat, având în vedere că inculpatul este cel care a urmărit partea vătămată, față de împrejurarea că aceasta a fost lovită și după ce a căzut. Mai mult, precizează că s-a adus atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv dreptul la viață al unei persoane, având în vedere modul violent în care inculpatul a înțeles să acționeze, dată fiind și antecedența sa penală. Astfel, menționează că inculpatul a mai fost sancționat administrativ pentru furt calificat.
Concluzionând, apreciază că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, solicitând respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurentul inculpat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că recunoaște și regretă săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și că îi pare rău de cele întâmplate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată:
Prin încheierea de ședință din data de 8.07.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția Penală, în dosarul cu nr._, în baza art. 300 ind.1 C.p.p., a fost menținută starea de arest a inculpatului S. M. A. – fiul lui V. și V., născut la data de 25.06.1990 în București, sector 2, domiciliat în . – trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 174-175 alin.1 lit.i C.p. cu aplic. art. 75 alin.1 lit.a C.p.
A fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de inculpat, prin apărător.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sunt întrunite cumulativ exigențele art.148 lit.f Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul, S. M. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei mențineri a stării de arest.
Curtea, analizând încheierea sub aspectele de fapt și de drept, apreciază calea de atac ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.20 C.p. rap. la art. 174-175 alin.1 lit.i C.p. cu aplic. art. 75 alin.1 lit.a C.p., constând în aceea că, în ziua de 7.03.2013, împreună cu inc. Ș. G. – Stelică și cu complicitatea inc. M. M., într-un loc public, deschis accesului tuturor persoanelor, pe câmpul satului Sohatu, i-a aplicat părții vătămate N. L. mai multe lovituri cu picioarele și cu gâtul unei sticle sparte, a înjunghiat-o în fesa și coapsa stângă, secționându-i artera iliacă stângă și provocându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie (în cauză fiind trimiși în judecată în stare de libertate și inculpații Ș. G. Stelică, Muțai G. și M. M.).
În mod corect prima instanță a reținut că se mențin temeiurile care au dus la luarea măsurii inițiale, fiind întrunite cumulativ exigențele art.148 lit.f Cod procedură penală astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului creează pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din modul de operare, circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, și circumstanțele personale ale inculpatului. În plus, la luarea măsurii preventive au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art.136 alin.8 Cod procedură penală, măsura fiind judicios aleasă în raport cu persoana acestuia.
În consecință, Curtea, conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat și în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.385 ind. 15 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S. M. A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la data de 08 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Penală în Dosarul nr._ .
În temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iulie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. V. G. V. B. D. P.
GREFIER,
C. M. S.
red.V.B.
dact.L.G.
ex.2
red.R.R.-Trib Călărași
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 147/2013. Curtea de... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 190/2013.... → |
|---|
