Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 176/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 176/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 176/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ nr. 176/R
Ședința publică de la 28 ianuarie 2013
Curtea compusă din :
REȘEDINTE S. E.
JUDECĂTOR A. A.
JUDECĂTOR S. C.
GREFIER V. B.
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR: I. L..
Pe rol, soluționarea recursului declarat de către petiționarul, B. G., împotriva sentinței penale nr. 2738, din data de 23.10.2012 pronunțată de Judecătoria sector 4, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit recurentul – petiționar, B. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Curtea, pune în discuție excepția de necompetență materială a acestei instanțe și excepția privind admisibilitatea acestui recurs.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că această instanță nu este competentă să soluționeze cauza, ci, Tribunalul București, fiind vorba de o plângere prealabilă, însă, dacă se însușește opinia Înaltei Curți, solicită respingerea ca inadmisibil a prezentului recurs.
CURTEA ,
Deliberând, asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2738 din data de 23.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._ s-a admis excepția tardivității, invocată de procuror.
În baza art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, s-a respins ca tardiv introdusă plângerea formulată de petentul B. G. în contradictoriu cu intimata Vargyas G..
S-a menținut rezoluția nr. 9075/P/2009 dată la data de 07.12.2011 de P. de pe lângă Judecătoria Sector 4 București.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătorie Sector 4 București la data de 01.08.2012, sub nr._, petentul a atacat rezoluția nr. 1123/II-2/2012/22.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, găsită în cutia poștală pe 26.07.2012, alături de somația de plată a unei amenzi. Cu privire la motivele plângerii, petentul a făcut trimitere la plângerea adresată primului procuror în care a susținut în esență că nu se face vinovat de săvârșirea faptei ce i s-a reținut în sarcină (agresarea numitei Vargyas G. ).
La plângere s-au atașat copii de pe înscrisuri, respectiv: rezoluția nr. 1123/II-2/2012/22.05.2012 a P.-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, adresa de comunicare a acesteia, plângere adresată primului-procuror sus-arătat, ordonanța nr. 9075/P/2009/07.12.2011 a procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, adresa și plicul de comunicare a acesteia, rezoluția nr. 9069/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 193 și 206 Cp.
La data de 21.09.2012 s-a atașat dosarul nr. 9075/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București împreună cu rezoluția nr. 1123/II-2/2012 a primului-procuror și cu plângerea formulată de petent împotriva ordonanței procurorului de caz –nr. 9075/P/2009/07.12.2011.
La 17.10.2012, în baza dispozițiilor conținute de încheierea din 25.09.2012, s-au atașat copii de pe borderourile de expediere a soluțiilor procurorului de caz și primului procuror.
În ședința publică din 23.10.2012 procurorul de ședință a invocat excepția tardivității plângerii formulate de petent, instanța rămânând în pronunțare asupra acestui aspect.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin ordonanța nr. 9075/P/2009 din 07.12.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în baza art. 262 pct. 2 Cpp rap. la art. 11 pct. 1 lit. b și art. 10 lit. b/1 Cpp, art. 18/1 Cp și art. 91 Cp, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petentului B. G., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 180 alin. 1 Cp asupra numitei Vargyas G., cu aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 500 lei.
Soluția de mai sus a fost menținută prin rezoluția nr.1123/II-2/2012/22.05.2012 a P.-procurorului al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, dispunându-se respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului.
Ordonanța nr. 9075/P/2009/07.12.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a fost comunicată petentului la data de 04.01.2012, astfel cum a rezultat din copia borderoului de expediere din respectiva dată.
La data de 25.04.2012 petentul a formulat plângere la primul-procuror, aceasta fiind înregistrată sub nr. 1123/II-2/2012 din 25.04.2012 .
Soluția conținută de rezoluția nr. 1123/II-2/2012/22.05.2012 a P.-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a fost comunicată petentului la 05.06.2012, astfel cum a rezultat din borderoul de expediere din acea dată .
La data de 01.08.2012 petentul a depus plângere, conform art. 278/ 1 Cpp, la Judecătoria Sectorului 4 București, cauza fiind înregistrată sub nr._ .
Potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. 1 Cpp, după respingerea plângerii împotriva soluției de netrimitere în judecată (neînceperea urmăririi penale, clasare, scoatere de sub urmărire penală ori încetare a urmăririi penale), persoana vătămată poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Conform art. 2781 alin. 2 Cpp, în cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, Procurorul General al Parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut de art. 277 (20 de zile), termenul prevăzut în alineatul 1 curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile.
Potrivit dispozițiilor art. 186 alin. 2 Cpp, la calcularea termenelor pe zile nu se socotește ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește. Conform Deciziei nr. XV/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secțiile Unite – recurs în interesul legii (M.O. 735/29.10.2009), termenele la care se referă art. 278/1 alin. 2 Cpp sunt de decădere.
În speță plângerea petentului către primul-procuror, înregistrată sub nr. 1123/II-2/2012 din 25.04.2012, a fost soluționată la 22.05.2012, cu depășirea termenului de 20 zile prev. de art. 277 Cpp (cel mai târziu la 16.05.2012), iar termenul procedural de 40 de zile în care aceasta avea dreptul de a formula plângere la instanță împotriva acestei soluții s-a împlinit la 05.06.2012 (40 de zile calculate începând cu 26.04.2012),plângerea petentului fiind înregistrată la instanță la data de 01.08.2012 (a se vedea viza olografă de primire inserată pe coperta dosarului).
S-a mai observat că în cauză nu este aplicabil termenul de 20 de zile la care se referă art. 278/1 alin. 2 Cpp, acesta operând exclusiv în ipoteza în care prim-procurorul, sesizat conform art. 278 alin. 3 Cpp, a soluționat în termenul legal plângerea împotriva soluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul B. G., fără a învedera Curții motivele de recurs.
Examinând sentința recurată, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea, în majoritate, constată că recursul declarat este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește competența materială de soluționare a recursului de față, Curtea reține că, potrivit modificărilor intervenite prin Legea „micii reforme” nr. 202/2010, această instanță are o competență generală cu privire la judecarea căilor de atac exercitate împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii, cu excepția recursurilor date, prin excepție, în competența tribunalelor, conform dispozițiilor art. 28 indice 1 pct. 3 din Codul de procedură penală.
Or, se constată că obiectul recursului de față nu se regăsește printre cele prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 27 pct. 3 din Codul de procedură penală ca fiind de competența tribunalului, interpretarea sintagmei „recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”, neputând fi decât una strictă, dat fiind caracterul de excepție al acesteia, în sensul că se referă la soluționarea unei cauze penale în fond, situație ce nu se regăsește în speță.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că, în același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, cu ocazia soluționării unui conflict negativ de competență ivit într-o situație similară, conform hotărârii nr. 1621/10.12.2012 pronunțată în dosarul nr._ .
Ca atare, Curtea, analizând actele și lucrările din dosarul cauzei, constată că recursul nu a fost declarat cu respectarea condițiilor legale, fiind inadmisibil, deoarece calea de atac a fost exercitată împotriva unei hotărâri nesusceptibilă de recurs.
Aceasta, întrucât legea procesual penală nu prevede posibilitatea atacării, cu vreo cale de atac, a hotărârii instanței de judecată dată în condițiile art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin.10 din Codul de procedură penală, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 al aceluiași articol este definitivă.
Or, sentința penală nr. 2738 din data de 23.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, pe care petentul a înțeles să o recureze, a rămas definitivă, în conformitate cu dispozițiile art. 416 pct. 1 din Codul de procedură penală, la data pronunțării.
Astfel, în raport de data pronunțării sentinței atacate, respectiv, 23.10.2012 și având în vedere dispozițiile tranzitorii stipulate în art. XXIV din Legea nr. 202/2010, dar și principiul imediatei aplicări a legii procesual penale, sentința recurată este definitivă, având în vedere că hotărârea a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a actului normativ enunțat mai sus.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a din Codul de procedură penală, Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B. G. împotriva sentinței penale nr. 2738 din data de 23.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, va obliga recurentul la plata contravalorii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În majoritate:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B. G. împotriva sentinței penale nr. 2738 din data de 23.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
S. E. A. A.
GREFIER,
V. B.
Red. A.A.
Dact.EA-2ex/31.01.2013
J.S.4 B. - jud. D.S.G.
Opinie separată
Prioritar examinării admisibilității recursului, am apreciat că este necesară stabilirea instanței competente material în soluționarea prezentei căi de atac.
Sub acest aspect, contrar opiniei majoritare, consider că tribunalului îi revenea competența materială de a soluționa recursul declarat de petent împotriva hotărârii pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București.
Sentința recurată a fost pronunțată în procedura reglementată de art. 2781 C.p.p., text care, în urma modificărilor aduse alin. 10 prin Legea nr. 202/2010, nu mai cuprinde prevederi exprese în privința căilor de atac, fiind aplicabile, prin urmare, normele de drept comun în materie.
În acest sens, consider că, potrivit art. 281 pct. 3 C.p.p., Curtea de Apel are competența generală de a judeca recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii, cu excepția celor date în competența tribunalului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
Acestor excepții li se subsumează, printre altele, sentințele pronunțate de judecătorii cu referire la infracțiuni pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, conform art. 27 pct. 3 C.p.p. Caracterul de strictă interpretare al normei de procedură reclamă recunoașterea competenței tribunalului de a soluționa recursurile în orice cauză penală având ca obiect infracțiuni pedepsite la plângere prealabilă, și nu doar a celor în care instanța a fost sesizată în fond cu rechizitoriu (a se vedea, în acest sens, și încheierea nr. 1028/18.07.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată pe site-ul curții).
Valorificarea inexistenței unei prevederi exprese sub acest aspect și excluderea subsecventă, din competența tribunalului, a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate conform art. 2781 C.p.p., dar vizând infracțiuni pedepsite la plângere prealabilă, tinde la o interpretare restrictivă a normei de procedură, de natură a contraveni însăși rațiunii sale. Neinserarea unor norme exprese de procedură care să disciplineze competența în recurs este, în cazul de față, doar consecința firească a caracterului definitiv al hotărârii.
Absența unei astfel de norme nu înlătură însă regulile de principiu ce se desprind din coroborarea celorlalte dispoziții vizând competența în recurs pe linie verticală și din care rezultă, neechivoc, excluderea oricărei competențe a Curții de Apel de a se pronunța în cauze la plângerea prealabilă, indiferent că este vorba de rezolvarea dată acțiunii penale ori de chestiuni accesorii.
A accepta interpretarea contrară conduce la concluzia paradoxală că, în cauzele în care instanța sesizată în fond face aplicarea art. 2781 alin. 8 lit. c C.p.p., recursul împotriva hotărârii sale pronunțate în urma judecării se soluționează de către tribunal, iar în cauzele în care instanța respinge plângerea, fie ca tardivă/inadmisibilă, fie ca nefondată, recursul împotriva hotărârii sale se soluționează de către Curtea de Apel.
Aceeași interpretare conduce la concluzia că, deși nu are competența de a soluționa recursul dat împotriva sentinței pe fond, Curtea de Apel are competența de a judeca recursul împotriva hotărârilor vizând chestiuni adiacente, cum ar fi plângeri împotriva măsurilor asigurătorii ori măsuri de siguranță, ce pot fi dispuse și în cauzele la plângere prealabilă, în condițiile art. 168, respectiv art. 162 C.p.p.
Consider o atare concluzie contrară normelor generale în materie de competență și rațiunii lor, motiv pentru care am opinat în sensul că, potrivit art. 42 C.p.p., s-ar fi impus declinarea competenței în favoarea Tribunalului București, urmând ca, în baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
Judecător
C. S.
| ← Extrădare pasivă. Legea 302/2004. Sentința nr. 33/2013.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 147/2013. Curtea de... → |
|---|
