Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 703/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 703/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 703/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 703
Ședința publică de la 18 aprilie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE C.-B. I.-T.
JUDECĂTOR M. O.
JUDECĂTOR M. C.
GREFIER I. P.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a participat procuror M. C..
Pe rol se află judecarea cauzei penale, privind contestația în anulare formulată de contestatoarea recurentă B. I. împotriva Deciziei penale nr. 370 din data de 28.02.2013, pronunțată de Curtea de Apel București Secția I Penală, în Dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea recurentă B. I., personal în stare de detenție, asistată de apărător desemnat din oficiu, Slăvuică M., în baza delegației nr._/08 04 2013, depusă la dosar (fila 20).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Curtea pune în discuția părților admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.
Apărătorul desemnat din oficiu, având cuvântul, consideră că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 386 lit. a Cod procedură penală, ca fiind incidente în speță, întrucât contestatoarea nu a fost legal citată și pune concluzii de constatare a admisibilității în principiu a contestației în anulare formulată de contestatoarea recurentă B. I..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că nu este incident nici unul dintre cazurile în care poate fi formulată contestație în anulare, împotriva unei hotărâri definitive, reglementate de art. 386 Cod procedură penală, astfel că pune concluzii de respingere a contestației în anulare ca inadmisibilă. În fapt, contestatoarea se consideră nevinovată și motivarea contestației vizează fondul cauzei ceea ce nu este admisibil în lumina art. 386 Cod procedură penală.
Contestatoarea recurentă, având ultimul cuvânt, arată că nu este vinovată, adevăratul vinovat a recunoscut în apel faptele. Solicită să-i fie admisă în principiu contestația în anulare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 21 martie 2013, de către petenta contestatoare B. I., s-a format pe rolul Curții de Apel București – Secția I-a Penală, dosarul nr._ .
Cererea sa vizează o contestație în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 370 din data de 28.02.2013, pronunțată de Curtea de Apel București Secția I Penală, în Dosar nr._, prin care s-a respins – ca nefondat – recursul formulat de către petentă împotriva sentinței penale nr.224/31.10.2012, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede – Secția Penală, în dosarul nr._ .
Prin contestația în anulare formulată, petenta contestatoare condamnată B. I. a arătat că a fost condamnată pe nedrept, încălcându-i-se toate drepturile, a invocat, prin cererea scrisă, dispozițiile art.386 lit.a, b, c și d Cod procedură penală, susținând că le va dovedi în fața instanței.
Curtea, examinând contestația în anulare formulată de către petenta contestatoare B. I., constată că aceasta nu a invocat niciun caz de contestație în anulare, în concret.
Într-adevăr, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ea vizează hotărârile definitive, însă dispozițiile art.386 Cod procedură penală arată care sunt cazurile când se formulează o astfel de cerere, și anume:
a)când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b)când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c)când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f) - i^1), cu privire la care existau probe în dosar;
d)când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;
e)când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. 11 ori art. 38516 alin. 1.
Potrivit art.388 Cod procedură penală, contestația în anulare se introduce pentru motivele prev.de art.386 lit.a-c și e, de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți în termen de 30 de zile, de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.
În alineatul al doilea al aceluiași articol, se prevede că, în cazul prevăzut în art. 386 lit. d), contestația pentru poate fi introdusă oricând.
În cauza dedusă judecății, prin cererea formulată, petenta își exprimă – în fapt - nemulțumirea, în raport cu soluțiile primite.
Petenta contestatoare a fost citată, pentru a-și clarifica cererea, în sensul precizării temeiului juridic al contestației în anulare, iar la primul termen de judecată acordat – 18.IV.2013 – s-a prezentat, personal în stare de detenție și asistată de apărător desemnat din oficiu, care a înțeles să precizeze instanței investită cu soluționarea cauzei sale că temeiul de drept pentru care a formulat contestație în anulare este art.386 lit.a Cod procedură penală, întrucât contestatoarea nu a fost legal citată.
Examinând cererea de contestație în anulare sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu, conform art. 386 – 388 Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr.224 din 31.X.2012, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede (dosar nr._ ), petenta din speță a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare, alături de alți 5 inculpați, respectiv, la 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.26 rap. la art. 215 alin. 1 și 2 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art.75 alin. 1 lit. a C.pen., cu aplic. art. 37 al. 1 lit. a C.p., la care a fost adăugată, prin revocarea suspendării sub supraveghere, pedeapsa de 4 ani închisoare, ce fusese stabilită anterior, prin sentința penală nr.371/2009 a Tribunalului București – Secția a II-a Penală.
Împotriva acestei sentințe, alături de alții, a declarat recurs și petenta din speță, solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât hotărârea conține grave erori de fapt și de drept și este nemotivată, inculpații au fost condamnați fără a se face o diferențiere, iar, în subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, avându-se în vedere că nu există nicio probă din care să rezulte că a avut cunoștință de proveniența banilor, respectiv că aceștia ar fi rezultat din săvârșirea unei infracțiuni.
Prin decizia penală nr.370 din 28.II.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I-a Penală - în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală – a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B. I. împotriva sentinței penale nr.224 din 31.X.2012, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede (dosar nr._ ), cu motivarea că, pe baza probelor, în mod just și dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă, instanța de fond a stabilit că inculpații se fac vinovați de infracțiunile reținute în sarcina lor, negarea acestora de către inculpați fiind una formală față de evidența probelor de vinovăție.
Referitor la motivul de recurs invocat de inculpații R. și B., care au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, față de nemotivarea hotărârii, Curtea a reamintit apărătorului inculpatului că acest recurs este unul integral devolutiv și nu este limitat la cazurile de casare, lipsa de motivare neputând constitui un temei pentru trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pe de altă parte, Curtea a constatat că sentința este motivată prin trimitere la probele administrate cu referire la fiecare dintre inculpați și, chiar dacă se fac dese trimiteri la rechizitoriu, acestea sunt menționate explicit de instanța de fond, care, reținând aceiași situație de fapt și declarațiile de recunoaștere a celor mai mulți dintre inculpați, a apreciat că nu se impune analiza în detaliu a fiecărei declarații în parte, Curtea apreciind că hotărârea este motivată atât în fapt cât și în drept cu privire la fiecare faptă reținută și la fiecare dintre inculpați.
Cu privire la solicitările inculpaților de achitare, față de lipsa probelor de vinovăție, Curtea a reținut că probele administrate fac dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile, iar soluția de condamnare dispusă de instanța de fond este una legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii penale (nr.371/28.02.2013), petenta B. I. a formulat contestație în anulare, indicând ca temei de drept dispozițiile art. 386 lit. a din Codul de procedură penală.
Conform dispozițiilor art. 391 Cod procedură penală, contestația în anulare poate fi admisă în principiu dacă cererea este făcută în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele în mod expres de dispozițiile art. 386 Cod procedură penală și că în sprijinul acesteia se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Examinând cererea formulată de contestatoarea B. I., în raport cu dispozițiile textului de lege anterior enunțat, Curtea constată că aceasta nu se încadrează în niciunul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 386 Cod procedură penală.
Astfel, din partea introductivă (practicaua) a deciziei penale contestate, rezultă că, la apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns „recurenta inculpată B. I. în stare de arest, asistată de apărător ales, R. V. în baza delegației avocațiale depusă la dosar”, astfel că nu se poate reține incidența dispozițiilor art.386 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, invocate de contestatoare, întrucât procedura de citare a acesteia a fost legal îndeplinită, potrivit art.291 alin.1 și 8 Cod procedură penală.
Pe de altă parte, văzând și jurisprudența în această materie, Curtea arată că neîndeplinirea procedurii de citare la judecarea recursului, ca motiv de contestație în anulare, poate fi invocată numai în situația în care această împrejurare se referă la partea care formulează o astfel de contestație, iar nu și la altă parte din proces. Prin urmare, inculpatul contestator nu se poate prevala, drept temei al contestației în anulare formulate, de nelegala citare la judecarea recursului său a unei alte părți.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.391 din Codul de procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea B. I., pe care o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 391 Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibilă, în principiu contestația in anulare formulată de contestatoarea recurentă condamnată B. I. împotriva Deciziei penale nr. 370 din data de 28.02.2013, pronunțată de Curtea de Apel București Secția I Penală, în Dosar nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe contestatoare la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-B. I.-T. M. O. M. C.
GREFIER,
I. P.
red.C.B.I.T.
dact.L.G.
ex.2
| ← Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 748/2013. Curtea de Apel... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 715/2013. Curtea... → |
|---|
