Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 343/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 343/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 343/2013

DOSAR NR._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 343/A

Ședința publică de la 19.11.2013

PREȘEDINTE - D. L.

JUDECĂTOR - A. P. M.

GREFIER - S. N.

* * * * * *

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror N. N..

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Tribunalul G., de inculpații T. I. și T. A., de partea civilă A. S. și de A. V. I. împotriva sentinței penale nr. 226/27.03.2013 pronunțate de Tribunalul G. - Secția Penală în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul inculpat T. I., personal și asistat de apărător ales A. P., cu împuternicire avocațială la dosar și de apărător din oficiu Armăsescu M., în substituire pentru avocat Armăsescu A., recurenta inculpată T. A., personal și asistată de apărător ales M. R. C., cu împuternicire avocațială la dosar și de apărător din oficiu I. C., cu delegație la dosar, apelanta parte civilă A. S., personal și asistată de apărător ales P. I., cu împuternicire avocațială la dosar și apelantul A. V. D., personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apelantul A. V. I. arată că retrage apelul declarat în cauză și că renunță la constituirea de parte civilă.

Nefiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra apelurilor declarate în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public arată că apelul declarat de P. vizează greșita reținere a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 lit.c C.pen. în contextul aplicării dispozițiilor art.320¹ Cod de procedură penală, fiind o dublă valorificare a poziției de recunoaștere a inculpatului. Mai critică și nelegalitatea pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art.292 C.pen. cu aplicarea art.320¹ Cod de procedură penală și art. 74 lit. a și c C.pen., fiind aplicată o pedeapsă de 1 an închisoare, în condițiile în care minimul special prevăzut de lege, pentru această infracțiune, redus cu o treime, este de 2 luni închisoare, fiind incidente astfel prevederile art.76 lit. e teza finală C.pen., de aplicare a unei amenzi ce nu poate fi mai mică de 200 de lei. Solicită astfel admiterea apelului declarat de P., desființarea în parte a hotărârii atacate, urmând a se proceda în sensul celor precizate. Arată că pe latură civilă, nu mai susține apelul declarat.

Apărătorul ales al apelantului inculpat T. I. solicită respingerea apelului declarat de P. cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art.74 alin.1 lit. c C.pen., considerând că instanța de fond a apreciat în mod corect că se impune reținerea acestor dispoziții legale. Cu privire la apelul declarat de inculpat, arată că instanța de fond s-a mărginit să observe cuantumul prejudiciului material creat prin infracțiunea de înșelăciune, ignorând împrejurările concrete de comitere a acesteia. Arată că din analiza materialului probator administrat în cauză, rezultă că inculpatul nu a premeditat comiterea faptei și că modalitatea de comitere a faptei poate fi considerată ca și o circumstanță atenuantă. Solicită admiterea apelului declarat de inculpat și reducerea cuantumului pedepsei până la cuantumul de 3 ani, putând a fi astfel aplicate dispozițiile art.86¹ C.pen., fiind îndeplinit astfel scopul pedepsei conform art.52 C.pen..

Apărătorul ales al apelantei inculpate T. A. solicită respingerea apelului declarat de P., fiind de acord cu cele spuse de către antevorbitorul său. Cu privire la apelul declarat de inculpată, arată că acesta vizează atât latura penală, cât și latura civilă a cauzei. Cu privire la latura penală, solicită redozarea pedepsei și schimbarea modalității de executare, arătând că inculpata beneficiază de circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit. a, b, c C.pen., deși instanța de fond nu a reținut prevederile art.74 lit.a C.pen., față de buna conduită a inculpatei, lipsa antecedentelor penale și lipsa de premeditare în comiterea faptei, săvârșită fără voia ei. Cu privire la recuperarea prejudiciului, arată că de la data săvârșirii faptei și până la data formulării plângerii, s-au continuat relațiile de afaceri dintre inculpați și partea vătămată și s-au reglat o . probleme financiare pe aspectul prejudiciului. Mai arată că inculpata a recunoscut prejudiciul cauzat și a depus toate eforturile pentru recuperarea prejudiciului. Apreciază ,astfel, că sunt îndeplinite și cerințele art.74 lit.b C.pen. și solicită reducerea cuantumului pedepsei la minimul de 3 ani închisoare și suspendarea condiționată a executării pedepsei. Consideră că în mod netemeinic instanța de fond nu a reținut și dispozițiile art.74 lit.c C.pen. față de buna conduită a acesteia, a atitudinii sincere. Pe latură civilă, arată că în mod incorect s-a acordat părții vătămate o dobândă legală aferentă sumei de 90.000 de euro, de la data achitării efective și până la restituirea integrală. Arată că încă de la urmărirea penală partea vătămată a refuzat restituirea parțială a prejudiciului, ajungându-se în final la o sumă egală cu dublul prejudiciului, ceea ce constituie o îmbogățire fără just temei în favoarea părții vătămate. Mai apreciază că în cauză nu s-a produs un grav prejudiciu moral.

Apărătorul ales al apelantei părți civile A. S. solicită admiterea apelului declarat de P. cu privire la nelegala aplicare a pedepsei pentru fapta prevăzută de art.292 C.pen. și cu privire la greșita reținere a dispozițiilor art.74 lit.a,c C.pen.. Apreciată că pedepsele aplicate inculpaților sunt prea mici față de modalitatea de comitere a faptei și a împrejurării că o infracțiune de înșelăciune presupune un act premeditat. Arată că partea vătămată a fost luată în derâdere prin încercarea inculpaților de a achita suma de 2000 de lei, din prejudiciul de 90.000 lei, iar inculpatul a declarat că nu va da părții vătămate niciun ban pentru că acesta din urmă a formulat plângere la poliție. Solicită respingerea apelurilor declarate de inculpați, admiterea apelului declarat de P. și admiterea apelului părții civile în sensul aplicării unor pedepse în cuantum majorat.

Apărătorul ales al apelantului inculpat T. I. solicită respingerea apelului declarat de partea civilă, apreciind motivele acesteia de apel ca nefiind fondate față de cele invocate anterior in susținerea apelului declarat de inculpat.

Apărătorul ales al apelantei inculpate T. A. solicită respingerea apelului declarat de partea vătămată, ca nefondat.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelurilor declarate de inculpați doar cu privire la nelegalitatea aplicării pedepsei cu privire la infracțiunea prevăzută de art.292 C.pen.. Apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art.74 lit.a, c C.pen., pedeapsa fiind judicios aplicată. Cu privire la latura civilă a cauzei, apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind corectă, deși cu privire la daunele morale acordate în cauză, potrivit practicii în materie, acestea se acordă în cazul infracțiunilor contra persoanei și nu contra patrimoniului, iar daunele materiale sunt suficiente pentru acoperirea pagubei suferite, daunele morale neavând astfel o justificare. Cu privire la apelul declarat de partea civilă, pe latură penală, apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind judicioasă în ceea ce privește cuantumul pedepsei, astfel că nu se mai impune redozarea acesteia.

Apărătorul ales al apelantei părți civile A. S. arată că nu există o practică unitară cu privire la acordarea de daune morale în astfel de cazuri, apreciind că aceste daune pot fi acordate în cazul în care prejudiciul afectează și persoana.

Apelantul inculpat T. I., în ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului declarat, arătând că este de acord cu cele spuse de apărătorul său.

Apelanta inculpată T. A., în ultimul cuvânt, arată că regretă comiterea faptei.

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor penale de față, constată că:

Prin sentința penală nr. 226 din 27.03.2013, pronunțată de Tribunalul G., în baza art. 215 alin. 1,2,3,5 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., în referire la art. 320¹ pct. 7 C. pr. pen. și art. 74 alin. 1 lit. a și c, art.76 alin.1 lit. a C.pen., au fost condamnați inculpații T. I. și T. A., la câte 5 ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 292 C.pen., cu aplicarea art. 320¹ pct. 7 C. pr. pen. și art. 74 alin. 1 lit. a și c, 76 alin. 1 lit. e C.pen., au fost condamnați aceiași inculpați la câte 1 an închisoare fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b C.pen., s-a stabilit că inculpații execută pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare fiecare.

S-a aplicat inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.

Au fost obligați, în solidar, inculpații să plătească părți vătămate A. S. suma de 90.000 Euro plus dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data plății efective și până la achitarea integrală.

A fost admisă, în parte, cererea de daune morale formulată de partea vătămată și obligă inculpații în solidar să îi plătească acesteia suma de 10.000 Euro.

S-a dispus anularea următoarelor înscrisuri false: antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 912/19.09.2006 la BNP J. V. C.; actul adițional nr. 21/11.01.2007, autentificat de același birou notarial; actul adițional nr. 3584/23.08.2007 autentificat la BNP „Etica”.

În baza art. 191 C. pr. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din data de 04.07.2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au fost trimiși în judecată inculpații T. I. și T. A., reținându-se în sarcina fiecăruia săvârșirea infarcțiunilor de înșelăciune și fals în declarații, prevăzute și pedepsitre de art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 292 C.pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen..

Din actul de sesizare a instanței, a rezultat că la data de 26.08.2009, partea vătămată A. S. a sesizat Postul de Poliție al comunei Adunații C., județul G., cu două plângeri penale formulate împotriva inculpaților T. I. și T. A.. Prin prima plângere (înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria G. sub nr. unic 3532/P/2009), partea vătămată A. S. a solicitat cercetarea inculpatului T. I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, constând în aceea că, în cursul anului 2006, ar fi primit suma de 50.000 euro de la partea vătămată A. S. în scopul achiziționării unor terenuri în zona județului G., potrivit procurii nr. 3391/20.10.2006 și, respectiv, declarației nr. 3392/30.10.2006, ambele autentificate la Biroul Notarului Public M. M. Ț., însă acesta nu și-a îndeplinit obligația asumată și nici nu a restituit suma primită.

Prin a doua plângere penală (înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria G. sub nr. unic 3533/P/2009), partea vătămată A. S., a solicitat cercetarea inculpaților T. I. și T. A., dar și a fiicei acestora, numita T. E. O., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în declarații și uz de fals, constând în aceea că aceștia ar fi indus-o în eroare cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 912/19.09.2006 la Biroul Notarului Public J. V. C., precum și cu prilejul întocmirii actelor adiționale la acest antecontract, având ca obiect vânzarea cumpărare unui teren în suprafață de 2.113 mp pe care există o casă de locuit cu două camere, și a unui teren în suprafață de 2.255 mp, situat în continuarea primului teren. Inducerea în eroare s-ar fi referit la calitatea de proprietari a promitenților vânzători, în fapt, terenurile și casa de locuit fiind vândute de aceștia anterior încheierii antecontractului.

De asemenea, partea vătămată A. S. a arătat că la momentul întocmirii antecontractului de vânzare-cumpărare inculpații T. I. și T. A. ar fi declarat în fața notarului public J. V. C., în mod necorespunzător realității, că imobilul nu a fost înstrăinat în nici un fel.

Dosarele penale nr. 3532/P/2009 și 3533/P/2009 au fost conexate sub nr. 3532/P/2009, prin ordonanța nr. 3532/P/2009 din 22.10.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria G..

Ulterior, respectiv la datele de 01.09.2009 și 14.09.2009, plângeri cu același obiect s-au înregistrat la P. de pe lângă Tribunalul G. sub nr. 397/VIII/1/2009 și, respectiv, nr. 598/P/2009, ambele cauze fiind trimise la P. de pe lângă Judecătoria G., spre competentă soluționare, unde s-au înregistrat sub nr. de dosar 3670/P/2009 și, respectiv, 3757/P/2009. Dosarul penal nr. 3757/P/2009 a fost conexat la dosarul penal nr. 3670/P/2009, prin ordonanța nr. 3670/P/2009 din data de 22.09.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria G., iar acesta, la rândul său, a fost conexat la dosarul penal nr. 3532/P/2009, potrivit ordonanței nr. 3532/P/2009 din 24.11.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria G..

Prin rezoluția nr._ din 21.03.2011 a Procurorului General al P. de pe lângă Curtea de Apel București, dosarul nr. 3532/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G. a fost preluat spre soluționare de către P. de pe lângă Curtea de Apel București, unde s-a înregistrat sub nr. de dosar 543/P/2011.

La data de 19.09.2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 912/19.09.2006 la Biroul Notarului Public J. V. C., inculpații T. I. și T. A. au indus în eroare pe partea vătămată A. S., prezentându-i ca adevărată împrejurarea că terenul în suprafață de 2.113 mp, situat în . G., pe care era edificată o casă cu două camere, precum și terenul în suprafață de 2.255 mp, aflat în continuarea primului, ar fi proprietatea învinuiților. În fapt, primul teren, în suprafață de 2.113 mp, și casa edificată pe acesta, erau înstrăinate încă din anul 2002 către martorii S. G. F. și S. V., iar cel de-al doilea teren fusese înstrăinat fiicei inculpaților, martorei T. E. O., cu șase luni înainte de încheierea antecontractului de vânzare - cumpărare. La momentul semnării antecontractului sus-menționat, partea vătămată A. S. a achitat inculpaților T. I. și T. A. cu titlu de avans suma de 10.000 euro.

Inculpații T. I. și T. A. au menținut-o în eroare pe partea vătămată A. S. și cu prilejul încheierii a două acte adiționale la antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 912/19.09.2006, respectiv la datele de 11.01.2007 și 23.08.2007 (acesta din urmă fiind semnat doar de inculpatul T. I.), ocazie cu care s-a prelungit succesiv termenul de perfectare a contractului de vânzare - cumpărare și s-a achitat și restul prețului, în două tranșe, a câte 40.000 euro fiecare.

Prin fapta lor, inculpații T. I. și T. A. au prejudiciat partea vătămată A. S. cu suma de 90.000 euro, reprezentând prețul celor două terenuri și al casei care au format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, preț achitat în trei tranșe, la datele de 19.09.2006 (10.000 euro), 11.01.2007 (40.000 euro) și, respectiv, 23.08.2007 (40.000 euro).

De asemenea, la data de 19.09.2006, cu prilejul autentificării antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 912/19.09.2006, inculpații T. I. și T. A. au declarat în scris, în mod necorespunzător realității, în fața notarului public, potrivit clauzei inserate în antecontract, că nu au mai înstrăinat imobilele ce formau obiectul convenției, în scopul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare și pentru a o determina pe parte vătămată A. S. să încheie convenția.

În fapt, din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că în luna iulie 2006, partea vătămată A. S. i-a cunoscut pe soții T. I. și T. A., printr-un intermediar, în scopul achiziționării unui teren cu casă în județul G.. Inculpații T. I. și T. A. i-au propus părții vătămate A. S. să achiziționeze terenul în suprafață de 2.113 mp, situat în . G., pe care era edificată o casă bătrânească, pentru suma de 90.000 euro, preț ce includea și o altă suprafață de teren de 2.255 mp, aflată în spatele imobilului sus-menționat. Partea vătămată A. S. a fost de acord, mai ales că soții T. i-au inspirat încredere, aceștia prezentându-i întreaga familie, inclusiv pe fiica lor, martora T. E. O., precum și afacerea lor, respectiv cultivarea de flori, chiar oferindu-se să o sprijine în a-și porni propria afacere cu același obiect de activitate.

Văzând că partea vătămată A. S. era interesată de achiziționarea și a altor terenuri, în scop de investiție, inculpatul T. I. s-a oferit să o sprijine.

Astfel, în perioada următoare, respectiv în luna august 2006, partea vătămată A. S. a încheiat mai multe antecontracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenuri situate în zona G., prin intermediul inculpatului T. I., în calitate de mandatar al proprietarilor.

Astfel cum a rezultat din declarația părții vătămate A. S., motivul pentru care se încheiau antecontracte de vânzare-cumpărare era acela că în județul G. nu exista plan parcelar, terenurile neavând cărți funciare, acte necesare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.

Sub același pretext și în cazul vânzării terenurilor și casei situate în . G., între partea vătămată A. S. și inculpații T. I. și T. A. s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.912/19.09.2006 la Biroul Notarului Public J. V. C., și nu un contract de vânzare-cumpărare. În plus, inculpații i-ar fi spus părții vătămate că pentru casa edificată pe terenul în suprafață de 2.113 mp nu exista autorizație de construcție. Cu ocazia încheierii acestui antecontract, partea vătămată A. S. a achitat avansul în cuantum de 10.000 euro, restul de preț urmând a fi achitat la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, până cel târziu la data de 31.12.2006.

Cu ocazia încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare sus-menționat, inculpații T. I. și T. A. au declarat în fața notarului public, potrivit clauzei inserate în cuprinsul antecontractului, că imobilul ce făcea obiectul vânzării nu a mai făcut obiectul nici unei promisiuni de vânzare-cumpărare, nu a mai fost înstrăinat în nici un fel și nu se află în litigii cu nicio persoană fizică sau juridică, și nu este grevat de nici un fel de sarcini.

În fapt, declarația inculpaților T. I. și T. A., inserată în cuprinsul antecontractului, era necorespunzătoare realității, fiind dată de inculpați atât în scopul încheierii convenției, cât și în scopul inducerii în eroare a părții vătămate A. S..

Astfel, terenul în suprafață de 2.113 mp și casa edificată pe acesta, situate în comuna Adunații C., . G., era înstrăinat de soții T. I. și T. A. încă din anul 2002, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3687/03.12.2002 la Biroul Notarului Public M. V., către martorii S. G. F. și S. V., pentru suma de_ lei ROL, echivalentul a 5.000 USD.

În plus, atât terenul, cât și casa edificată pe acesta erau intabulate inițial în Cartea Funciară nr. 60/N a localității Adunații C., județul G., iar ulterior înstrăinării către soții S., imobilul a fost intabulat în noua Carte Funciară nr. 117/N, astfel cum a rezultat și din încheierea nr._/2008 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară G..

De asemenea, cel de-al doilea teren în suprafață de 2.255 mp, fusese înstrăinat de inculpații T. I. și T. A. către fiica lor, T. E. O., la data de 24.03.3006, deci cu aproximativ șase luni înainte de încheierea antecontractului cu partea vătămată A. S., potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 735/20.03.2006 la Biroul Notarului Public C. V..

Și acest teren era intabulat în Cartea Funciară nr. 5750/2006 a Judecătoriei G..

Așadar, la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912/19.09.2006, inculpații T. I. și T. A. nu mai erau proprietarii celor două terenuri și ai casei, imobile ce au format obiectul antecontractului încheiat cu partea vătămată A. S., aspect ce nu a fost adus la cunoștința acesteia, cu intenția clară de a o induce în eroare în scopul încasării avansului din prețul cuvenit.

Reaua-credință a inculpaților T. I. și T. A. a rezultat, de asemenea, și din comportamentul ulterior al acestora, de menținere în eroare a părții vătămate A. S., în baza aceleiași rezoluții infracționale.

Astfel, întrucât termenul de încheiere a contractului expirase fără a se perfecta vânzarea - cumpărarea, la data de 11.01.2007, inculpații T. I. și T. A. au convenit cu partea vătămată A. S. încheierea unui act adițional la antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 21/11.01.2007 la Biroul Notarului Public J. V. C., prin care s-a prelungit termenul de încheiere a contractului până la data de 31.05.2007 și s-a majorat avansul cu suma de 40.000 euro, sumă ce a fost plătită la data autentificării actului adițional, potrivit declarației părților, inserate în act.

Nici până la data de 31.05.2007 nu s-a perfectat contractul, astfel că la data de 23.08.2007, s-a încheiat între inculpatul T. I. și partea vătămată A. S. un nou act adițional cu nr. 2, autentificat sub nr.3584/23.08.2007 la Biroul Notarilor Publici Asociați "Etica", de notarul public R. D.. Și cu această ocazie s-a prelungit termenul de încheiere a contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică, până la data de 25.12.2007 și s-a achitat restul de preț, respectiv suma de 40.000 de euro.

Așadar, profitând de lipsa de diligentă și de încrederea acordată de partea vătămată A. S., dar și de împrejurarea că, la încheierea unui antecontract de vânzare - cumpărare a unui imobil nu este necesară verificarea informațiilor existente la Cartea Funciară, inculpații T. I. și T. A. au indus și menținut în eroare pe partea vătămată, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 912/09.09.2006 la Biroul Notarului Public J. V. C. și actelor adiționale la acest antecontract, autentificate sub nr. 21/17.01.2007 la Biroul Notarului Public J. V. C. și, respectiv, nr. 3584/23.08.2007 la Biroul Notarilor Publici Asociați "Etica", prezentându-se în mod nereal ca fiind proprietarii imobilelor, cu scopul de a obține suma de bani stabilită ca preț al vânzării.

Pentru a întări încrederea părții vătămate A. S. în onestitatea lor, inculpații T. I. și T. A., au declarat în mod necorespunzător realității, potrivit clauzei inserate în cuprinsul antecontractului, că imobilele vândute nu au mai făcut obiectul niciunei promisiuni de vânzare - cumpărare și nu au mai fost înstrăinate în nici un fel, în fapt acestea fiind vândute din decembrie 2002 și, respectiv, martie 2006. De asemenea, potrivit clauzelor antecontractului de vânzare - cumpărare nr. 912/19.06.2006, inculpații T. I. și T. A. s-au obligat să îndeplinească toate formalitățile prealabile, în special întocmirea documentației cadastrale și întabulare (acesta fiind motivul pentru care între părți a intervenit un antecontract și nu un contract) deși, în fapt, imobilele erau deja intabulate, având cărți funciare.

Fiind audiați, inculpații T. I. și T. A. au negat săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Astfel inculpatul T. I. a declarat că, în fapt, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912/19.06.2006, era un act simulat, partea vătămată A. S. dorind să aibă o garanție pentru sumele înmânate lui T. I., cu scopul de a intermedia cumpărarea unor terenuri în județul G.. De altfel, împrejurarea că termenele de încheiere a contractelor în formă autentică au fost prelungite de două ori, ar fi o dovadă în acest sens. În plus, inculpatul T. I. a arătat că nu știa că terenul în suprafață de 2.113 mp și casa edificată pe acesta, erau vândute, contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu soții S. fiind un act fictiv, încheiat pentru garantarea unui împrumut.

Ulterior, inculpatul T. I. și-a modificat declarația, arătând că, în fapt, a crezut că, până la perfectarea contractului în formă autentică cu partea vătămată A. S., numitul S. G. F. îi va revinde terenul și construcția edificată pe acesta, astfel că, la rândul său, le va putea vinde părții vătămate A. S.. în ceea ce privește al doilea teren ce făcea obiectul antecontractului încheiat cu partea vătămată A. S., inculpatul T. I. a declarat că știa că și pe acesta îl vânduse fiicei sale, T. E. O., justificând acest fapt prin aceea că societatea la care era unic acționar, S.C. TAN PRODUCT S.R.L., intrase în faliment și, pentru a nu fi executat silit, s-a decis să îl scoată din patrimoniul său.

Fiind reaudiat de procuror, inculpatul T. I. a declarat că partea vătămată A. S. cunoștea împrejurarea că imobilele ce au format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912/19.06.2006 nu mai erau în proprietatea inculpaților T. I. și T. A., dar a fost de acord cu încheierea acestui act pentru a avea o garanție a banilor remiși inculpatul T. I. pentru intermedierea cumpărării altor terenuri. în plus, suma de 10.000 euro plătită ca avans de partea vătămată A. S. urma să fie folosită de inculpatul T. I. pentru a achita împrumutul către numitul S. F., ceea ce s-a și întâmplat, dar fără întocmirea vreunui document de atestare a plății, însă numitul S. F. ar fi refuzat revocarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu acesta în 2002. Despre declarația necorespunzătoare realității din cuprinsul antecontractului, inculpatul T. I. a precizat că aceasta este o frază tip pe care a semnat-o ca atare, deși nu era în fapt proprietarul imobilelor ce formau obiectul vânzării. în ceea ce privește actele adiționale încheiate ulterior, inculpatul T. I. a precizat că acestea s-au încheiat pentru a se face dovada remiterii de către partea vătămată A. S. a altor sume de bani, tot în scopul intermedierii unor cumpărări de terenuri, în fapt el neprimind efectiv vreo sumă de bani la datele autentificării acestor acte adiționale. A mai arătat inculpatul T. I. că în luna noiembrie 2010 a revocat contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu fiica sa, martora T. E.-O., dar partea vătămată A. S. a refuzat să-1 mai cumpere, astfel că 1-a vândut înapoi fiicei lui.

Inculpata T. A. a declarat că, în fapt, ea nu a cunoscut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu partea vătămată A. S., știind de la soțul ei că este un contract pentru garantarea restituirii unor sume de bani date de aceasta soțului ei. De asemenea, a precizat că nici ea nu cunoștea faptul că terenul și casa edificată pe acesta erau vândute soților S., ea având convingerea că actul semnat de ea era un act pentru garantarea restituirii unui împrumut de 5.000 USD.

Declarațiile inculpaților T. I. și T. A. sunt nesincere, fiind contrazise de probele administrate în cauză.

Astfel, în ceea ce privește susținerile inculpatului T. I. în sensul că, în fapt antecontractul nr. 912/19.09.2006, era un act fictiv, încheiat din dorința părții vătămate A. S. de a avea o garanție pentru sumele date inculpatului T. I., pentru achiziționarea de terenuri în județul G., acestea nu sunt confirmate de probatoriu, ci contrazise atât de declarațiile părții vătămate A. S., cât și de comportamentul acesteia, ulterior încheierii acestui antecontract.

În speță, partea vătămată A. S. a declarat că la baza încheierii acestui antecontract a fost intenția sa reală de a cumpăra un teren cu casă în județul G., pentru a fi mai aproape de părinții săi, care locuiesc în . nu a cunoscut împrejurarea că imobilele respective nu sunt proprietatea inculpaților T. I. și T. A.. Ulterior, partea vătămată A. S. a făcut demersuri pentru prelungirea termenului stabilit pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, de două ori, fiind încheiate actele adiționale autentificate sub nr. 21/11.01.2007 și, respectiv nr. 3584/23.08.2007, aspect ce dovedește interesul acesteia pentru cumpărarea reală a imobilelor respective. Văzând că inculpații T. I. și T. A. întârzie în mod deliberat perfectarea contractului și având unele suspiciuni legate de intenția acestora de a-i vinde efectiv imobilele, partea vătămată A. S. a apelat la sprijinul unui avocat, și i-a notificat pe promitenții vânzători să se prezinte la notariat în vederea încheierii contractului în formă autentică. Astfel cum a rezultat din încheierea de certificare nr. 1936/07.04.2008, întocmită de notarul public C. V., inculpații T. I. și T. A. nu s-au prezentat.

Cu ocazia încercării de a nota în cartea funciară antecontractul său, partea vătămată A. S. a aflat că terenurile și casa ce formau obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912/19.09.2006 erau, de fapt, în proprietatea altor persoane și nu a inculpaților T. I. și T. A., cerere sa de notare fiind respinsă prin încheierea nr._/2008 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară G., tocmai pe considerentul că inculpații nu mai erau proprietarii imobilelor. În încercarea de a-și recupera prejudiciul, partea vătămată A. S. l-a convins pe inculpatul T. I. să se oblige printr-un înscris olograf să-i restituie acesteia suma de 130.000 euro (90.000 euro - prețul achitat pentru imobilele ce formau obiectul antecontractului, și 40.000 euro - sume înmânate pentru diverse operațiuni, respectiv intermediere cumpărări terenuri sau contravaloarea unor flori), până la data de 31.11.2008, lucru ce nu s-a realizat.

Așadar, din ansamblul materialului probator a reieșit că, în fapt, antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 912/19.09.2006 la Biroul Notarului Public J. V. C. este un înscris ce atestă o convenție reală și nu una fictivă, dovedind astfel intenția inculpaților T. I. și T. A. de a induce în eroare pe partea vătămată A. S.. În sprijinul acestei concluzii, se evidențiază împrejurarea că în cuprinsul antecontractului s-au inserat și clauzele referitoare la obligația asumată de inculpați de a intabula imobilele (în fapt, acestea fiind intabulate deja) și declarația nereală a acestora că imobilul nu a mai fost înstrăinat, clauze ce nu erau strict necesare pentru încheierea antecontractului, dar inserate tocmai în scopul inducerii în eroare a părții vătămate A. S..

În ceea ce privește afirmațiile inculpaților T. I. și T. A. în sensul că, în fapt, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3687/03.12.2002, încheiat cu martorul S. G. F., era un act fictiv, fiind încheiat în fapt cu scopul de a garanta restituirea unui împrumut de 5.000 U.S.D., și acestea sunt contrazise de probatoriu.

Astfel, pe de o parte, martorul S. G. F. a negat că respectivul contract ar fi fost fictiv, acesta declarând că a achiziționat terenul și construcția edificată pe acesta de la inculpatul T. I. în scop de investiție, iar în anul 2008 1-a revândut, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 524/21.02.2008 la Biroul Notarului Public C. V..

Pe de altă parte, astfel cum a rezultat din actele dosarului, martorul S. G. F. a împrumutat unele sume de bani, respectiv 2.000 USD către S.C. TAN PRODUCT S.R.L., prin asociat unic T. I., și 15.000 USD către T. L., sume ce au fost însă garantate prin constituirea unor ipoteci pe un teren proprietatea S.C. TAN PRODUCT S.R.L., în suprafață de 53.100 mp., situat în comuna Adunații C., . G., și respectiv, pe un teren în suprafață de 2.213 mp și construcția edificată pe acesta, proprietatea numitei T. L., situate în . G..

Așadar, chiar în ipoteza avansată de inculpatul T. I., a existenței împrumutului de 5.000 USD, firesc ar fi fost ca martorul S. G. F. să solicite constituirea unei ipoteci pe imobilele lui T. I., ca și în situațiile descrise mai sus, și nu încheierea unui contract fictiv de cumpărare a acestora.

Nici explicația oferită de inculpatul T. I. în sensul că spera ca martorul S. G. F. să-i revândă imobilele cumpărate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3687/03.12.2002, nu este plauzibilă. Astfel, martorul S. G. F. a declarat că nu intenționa să revândă inculpatului respectivele imobile, între ei neexistând nicio discuție în acest sens sau vreo ofertă avansată de inculpatul T. I.. De altfel, în anul 2008, martorul S. G. F. a revândut imobilul cumpărat de la inculpații T. I. și T. A. către alte persoane.

Din actele depuse la dosar a rezultat că cererile pentru declanșarea procedurii falimentului S.C. TAN PRODUCT S.R.L. au fost înregistrate la Tribunalul G. începând cu anul 2007, potrivit informațiilor aflate pe portalul instanțelor de judecată, deci după încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare cu partea vătămată A. S.. Astfel, s-a constatat că afirmația inculpatului T. I. în sensul că cel de-al doilea teren ce făcea obiectul antecontractului autentificat sub nr. 912/19.09.2006 fusese anterior vândut fiicei sale, T. E. O., cu scopul de a-l scoate din patrimoniul sau pentru a nu fi executat silit pentru datoriile societății al cărei administrator unic era, nu este reală.

De asemenea, nimic nu îi împiedica pe inculpații T. I. și T. A. să îi aducă la cunoștință părții vătămate A. S. situația imobilului înstrăinat fiicei lor, T. E. O., împrejurare în care aceasta din urmă putea să fie parte la antecontractul de vânzare-cumpărare, în calitate de adevărat proprietar.

Prin urmare, reaua-credință a inculpaților T. I. și T. A. a rezultat în mod clar din succesiunea evenimentelor prezentate.

Apărările inculpatei T. A. în sensul că a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912/19.09.2006 fără a cunoaște obiectul acestuia, vor fi înlăturate ca nesincere, acestea nefiind plauzibile în cazul unor acte încheiate în fața notarului public, care are obligația de a citi actul și de a le explica părților consecințele încheierii acestuia. De altfel ulterior încheierii acestui antecontract, s-au mai încheiat două acte adiționale, ocazie cu care s-au și achitat sume importante de bani, împrejurări ce vin să contrazică apărările inculpatei T. A. referitoare la necunoașterea obiectului actelor semnate de ea.

Pentru considerentele expuse mai sus, a rezultat că inculpații T. I. și T. A. se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,2, 3, 5 C.pen. și fals în declarații, prev. de art. 292 C.pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen..

Referitor la plângerea formulată de numita A. S. împotriva martorei T. E.-O., fiica inculpaților T. I. și T. A., din ansamblul probator nu au rezultat indicii care să confirme împrejurarea că aceasta ar fi contribuit în vreun fel la inducerea în eroare a părții vătămate A. S., astfel că față de aceasta s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prev. de art.26 C.pen. raportat la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 C.pen..

În ceea ce privește plângerea formulată de partea vătămată A. S. împotriva inculpatului T. I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, constând în aceea că, în cursul anului 2006, ar fi primit suma de 50.000 euro de la partea vătămată A. S. în scopul achiziționării unor terenuri în zona județului G., potrivit procurii nr. 3391/20.10.2006 și, respectiv, declarației nr. 3392/30.10.2006, ambele autentificate la Biroul Notarului Public M. M. Ț., însă acesta nu și-a îndeplinit obligația asumată și nici nu a restituit suma primită, din actele de urmărire penală a rezultat că, sub acest aspect, nu rezultă săvârșirea vreunei fapte cu caracter penal.

Astfel cum a rezultat din actele dosarului, inculpatul T. I. s-a ocupat în anul 2006 de intermedierea vânzării către partea vătămată A. S. a unor terenuri din județele G. și I., demersuri concretizate în încheierea unor antecontracte de vânzare-cumpărare.

Întrucât această activitate desfășurată de inculpatul T. I. a avut la bază o convenție de mandat între acesta și partea vătămată A. S., raporturilor juridice dintre aceștia li se aplică dispozițiile civile, în speță nerezultând exercitarea de către T. I. a unor manopere dolosive de inducere în eroare a părții vătămate A. S., sub acest aspect.

Fapta inculpatului T. I. care, la data de 19.02.2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912/19.09.2006 la Biroul Notarului Public J. V. C., a indus în eroare pe partea vătămată A. S., prezentându-i ca adevărată împrejurarea că imobilele ce formau obiectul convenției ar fi proprietatea inculpaților, în fapt, acestea fiind înstrăinate din anul 2002 și, respectiv, din anul 2006, iar ulterior, la datele de 11.01.2007 și 23.08.2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, menținând în eroare pe partea vătămată cu prilejul încheierii a două acte adiționale la acest antecontract, creând părții vătămate A. S. un prejudiciu de 90.000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

Elementul material al infracțiunii de înșelăciune a constat în inducerea în eroare, cu intenție, a părții vătămate A. S., prin prezentarea ca adevărată a împrejurării că inculpații T. I. și T. A. ar fi proprietarii terenului în suprafață de 2.113 mp, situat în . G., pe care era edificată o casă cu două camere, precum și ai terenului în suprafață de 2.255 mp, aflat în continuarea primului. În realitate, primul teren, în suprafață de 2.113 mp, și casa edificată pe acesta, erau înstrăinate încă din anul 2002 către martorii S. G. F. și S. V., iar cel de-al doilea teren fusese înstrăinat fiicei inculpaților, martorei T. E. O., cu șase luni înainte de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare cu partea vătămată A. S..

În scopul convingerii părții vătămate A. S. să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare, inculpatul T. I. s-a prezentat în mod nereal în fața notarului public care a autentificat antecontractul, ca fiind proprietar, însușindu-și astfel o calitate mincinoasă, astfel că în speță sunt aplicabile și dispozițiile alin.2 ale art.215 C.pen..

Întrucât inducerea în eroare s-a realizat cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare în sarcina inculpatului T. I. s-au reținut și dispozițiile alin.3 al art.215 C.pen., precum și prevederile art.41 alin.2 C.pen..

De asemenea, având în vedere că prejudiciul creat părții vătămate, în cuantum de 90.000 euro, depășește suma de 200.000 lei, în speță sunt aplicabile și dispozițiile alin.5 ale art215 C.pen., referitoare la producerea consecințelor deosebit de grave, astfel cum sunt definite de art. 146 C.pen..

Întrucât ulterior, cu prilejul încheierii celor două acte adiționale la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.912/19.09.2006, respectiv la datele de 11.01.2007 și 23.08.2007, inculpatul T. I. a menținut în eroare pe partea vătămată A. S., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în speță sunt aplicabile și dispozițiile art.41 alin.2 C.pen. privind unitatea infracțiunii continuate.

Urmarea imediată a faptelor comise de inculpatul T. I. a constat în producerea unei pagube materiale în patrimoniul părții vătămate A. S., respectiv suma de 90.000 euro.

Din punct de vedere al laturii subiective, infracțiunea este săvârșită cu vinovăție sub forma intenției directe, inculpatul T. I. având reprezentarea rezultatului faptelor sale, rezultat pe care l-a urmărit prin săvârșirea acestora.

Instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului T. I. care, la data de 19.02.2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912/19.09.2006, a declarat în scris, în fața notarului public, în mod necorespunzător realității, potrivit clauzei inserate în antecontract, că nu a mai înstrăinat imobilele ce formau obiectul convenției, în scopul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare și pentru a o determina pe partea vătămată A. S. să încheie convenția, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art.292 C.pen..

Elementul material al infracțiunii de fals în declarații reținută în sarcina inculpatului T. I. a constat în acțiunea de declarare, în scris, în mod necorespunzător adevărului, în fața notarului public, potrivit clauzei inserate în antecontract, că nu a mai înstrăinat imobilele ce formau obiectul convenției. Declarația făcută de inculpatul T. I. servește la producerea unei consecințe juridice, astfel cum impune textul art.292 C.pen., în sensul că aceasta a fost făcută în scopul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare și pentru a o determina pe partea vătămată A. S. să încheie convenția.

Urmarea imediată a constat în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică în declarațiile făcute în mod oficial. În speță, s-a produs și un rezultat concret, reprezentat de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare.

Din punct de vedere al laturii subiective, fapta este săvârșită cu vinovăție sub forma intenției directe, inculpatul T. I. având reprezentarea rezultatului faptei sale, rezultat pe care l-a urmărit prin săvârșirea acesteia.

Întrucât faptele au fost comise de inculpatul T. I. înainte de a fi condamnat pentru vreuna dintre acestea, în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art.33 alin.1 lit.a C.pen., privind concursul real de infracțiuni.

Fapta inculpatei T. A. care, la data de 19.02.2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912/19.09.2006 la Biroul Notarului Public J. V. C., a indus în eroare pe partea vătămată A. S., prezentându-i ca adevărată împrejurarea că imobilele ce formau obiectul convenției ar fi proprietatea inculpaților, în fapt, acestea fiind înstrăinate din anul 2002 și respectiv, din anul 2006, iar ulterior, la data de 11.01.2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a menținut în eroare pe partea vătămată și cu prilejul încheierii unuia din cele două acte adiționale la acest antecontract, creând părții vătămate A. S. un prejudiciu de 90.000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 C.pen..

În scopul convingerii părții vătămate A. S. să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare, inculpata T. A. s-a prezentat în mod nereal în fața notarului public care a autentificat antecontractul, ca fiind proprietar, însușindu-și astfel o calitate mincinoasă, astfel că în speță sunt aplicabile și dispozițiile alin.2 ale art.215 C.pen..

Întrucât inducerea în eroare s-a realizat cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare în sarcina inculpatei T. A. s-au reținut și dispozițiile alin.3 ale art. 215 C.pen..

De asemenea, având în vedere că prejudiciul creat părții vătămate, în cuantum de 90.000 euro, depășește suma de 200.000 lei, în speță sunt aplicabile și dispozițiile alin.5 ale art. 215 C.pen., referitoare la producerea consecințelor deosebit de grave, astfel cum sunt definite de art. 146 C.pen.

Întrucât ulterior, cu prilejul încheierii unuia din cele două acte adiționale la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.912/19.09.2006, respectiv la data de 11.01.2007, inculpata T. A. a menținut în eroare pe partea vătămată A. S., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în speță sunt aplicabile și dispozițiile art.41 alin.2 C.pen., privind unitatea infracțiunii continuate.

Urmarea imediată a faptelor comise de inculpata T. A. a constat în producerea unei pagube materiale în patrimoniul părții vătămate A. S., respectiv suma de 90.000 euro.

Din punct de vedere al laturii subiective, infracțiunea este săvârșită cu vinovăție sub forma intenției directe, inculpata T. A. având reprezentarea rezultatului faptelor sale, rezultat pe care l-a urmărit prin săvârșirea acestora.

Fapta inculpatei T. A. care, la data de 19.02.2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912/19.09.2006, a declarat în scris, în fața notarului public, în mod necorespunzător realității, potrivit clauzei inserate în antecontract, că nu a mai înstrăinat imobilele ce formau obiectul convenției, în scopul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare și pentru a o determina pe partea vătămată A. S. să încheie convenția, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art.292 C.pen..

Elementul material al infracțiunii de fals în declarații reținută în sarcina inculpatei T. A. a constat în acțiunea de declarare, în scris, în mod necorespunzător adevărului, în fața notarului public, potrivit clauzei inserate în antecontract, că nu a mai înstrăinat imobilele ce formau obiectul convenției. Declarația făcută de inculpata T. A. servește la producerea unei consecințe juridice, astfel cum impune textul art.292 C.pen., în sensul că aceasta a fost făcută în scopul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare și pentru a o determina pe partea vătămată A. S. să încheie convenția.

Din punct de vedere al laturii subiective, fapta este săvârșită cu vinovăție sub forma intenției directe, inculpata T. A. având reprezentarea rezultatului faptei sale, rezultat pe care l-a urmărit prin săvârșirea acesteia.

Întrucât faptele au fost comise de inculpata T. A. înainte de a fi condamnată pentru vreuna dintre acestea, în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art.33 alin.1 lit.a C.pen., privind concursul real de infracțiuni.

Faptele reținute în sarcina inculpaților au fost stabilite prin: plângerile și declarațiile părții vătămate; declarațiile inculpaților, declarații de martori, acte în original și copii privind antecontractele de vânzare – cumpărare încheiate de inculpați cu partea vătămată.

La dosar partea vătămată A. S. a depus cerere prin care s-a constituit parte civilă alături de soțul său A. V. D. cu următoarele sume: 90.000 euro, remisă inculpaților la: 19.09.2006 (10.000 euro) cu ocazia perfectării antecontractului nr. 912; 11.01.2007 (40.000 euro) cu ocazia perfectării actului adițional nr. 21 la antecontractul încheiat anterior; 23.08.2007 (40.000 euro) cu ocazia perfectării actului adițional nr. 3584; plata dobânzilor legale aferente acestor sume de la data înmânării către inculpați și până la restituirea efectivă, cuantumul și întinderea acestora urmând a fi realizată în cadrul executării silite; suma de 50.000 euro reprezentând dublul avansului conform clauzei penalizatoare de arvună menționată în antecontarctul de vânzare – cumpărare nr. 912/2006 și menținută în actul adițional de 11.01.2007; daune morale în cuantum de 30.000 euro reprezentând suferințele morale pricinuite, respectiv afectarea sănătății, înțelegerii în familie, bunăstarea materială și spirituală, prejudiciu de agrement prin neefectuarea concediului de odihnă timp de 5 ani.

Inculpații au răspuns în scris la cererea de constituire de parte civilă arătând că A. V. D. nu are calitatea de parte vătămată în procesul penal și au fost de acord să achite doar suma de 90.000 euro reprezentând prejudiciul efectiv creat părții vătămate A. S. și reținut în rechizitoriu.

Fiind audiată de către instanță, partea vătămată A. S. a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei totale de 170.000 euro, din care 90.000 euro reprezintă prețul vânzării imobilelor 50.000 euro – clauza precontractuală și 30.000 euro daune morale.

Inculpații au declarat în fața instanței că recunosc săvârșirea faptelor, își însușesc materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, pe baza căruia au solicitat judecata. Cu privire la pretențiile părții civile au fost de acord cu suma de 90.000 euro reținută în rechizitoriu.

În circumstanțiere, inculpații au depus acte respectiv caracterizări din partea unor persoane, acte medicale, acte de stare civilă.

Analizând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul a reținut că faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată au fost comise în împrejurările și modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanței.

Vinovăția inculpaților este pe deplin dovedită, relevantă fiind proba cu actele aflate la dosar din care rezultă că inculpații au acționat cu intenția directă de a induce în eroare partea vătămată că sunt proprietarii unor imobile ce nu fuseseră înstrăinate anterior, obținând astfel pentru ei, un folos injust, producând părții vătămate o pagubă de 90.000 euro.

Iunculpații au recunoscut faptele comise și sunt de acord să achite părții vătămate prejudiciul creat, așa cum a fost reținut prin rechizitoriu, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320¹ Cod procedură penală.

Având în vedere că inculpații nu posedă antecedente penale, instanța de fond a reținut în sacina lor doar această circumstanță și să reducă pedepsele sub minimul prevăzut de lege.

Față de împrejurările concrete în care s-au comis faptele, de atitudinea inculpaților timp de aproape șapte ani, de a nu recunoaște faptele decât în fața instanței, de faptul că nu au restituit părții vătămate nici o parte din prejudiciu, nu poate coborî pedepsele până la minimul prevăzut de 76 alin. 1 lit. a C.pen., acela de 3 ani pentru a putea beneficia de suspendarea condiționată a pedepselor.

Se apreciază că scopul pedepselor poate fi atins în speță prin privarea de libertate a inculpaților, deoarece au produs părții vătămate un prejudiciu considerabil, folosindu-se de banii acesteia, pe care i-au obținut prin mijloace frauduloase și au nesocotit suferința, stresul și lipsurile pe care i le-au produs.

Faptul că la ultima ședință de judecată inculpatul T. I. a depus o chitanță de consemnare a sumei de 2.000 lei pe numele părții vătămate nu poate crea instanței o imagine pozitivă, având în vedere că suma reprezintă o „picătură într-un ocean” (sub 500 euro).

Cu privire la cererea de constituire de parte civilă a părții vătămate, instanța a apreciat-o ca întemeiată în parte.

Prejudiciul creat efectiv de către inculpați prin faptele acestora este de 90.000 euro, sumă la care aceștia au fost obligați în solidar să o plătească părții vătămate, precum și dobânda legală aferentă sumei, de la data achitării efective și până la restituirea integrală.

Instanța de fond a respins cererea părții vătămate de obligare a inculpaților să achite dublul sumei achitate cu titlu de avans, conform clauzei penale inserate în contract, argumentându-se că această clauză a contractului poate fi valorificată de partea vătămată separat, pe calea unei acțiuni civile, întrucât izvorăște din contractul ce reprezintă voința părților.

Cu privire la cererea de daune morale, Tribunalul a apreciat că este întemeiată în parte. S-a arătat că rezultă fără dubiu că în afară de prejudiciul material cauzat prin fapta inculpaților, s-a produs și un prejudiciu moral părții civile constând în teama că nu va mai putea recupera suma, nu își mai poate achiziționa un imobil pentru care probabil a făcut sacrificii imense, economii, a renunțat la alte priorități, toate acestea creând un impact negativ asupra sănătății. Instanța de fond a considerat că suma de 10.000 euro poate asigura o minimă reparație morală părții vătămate și îi poate crea garanția că poate o va încasa vreodată de la inculpați.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P. de pe lângă Tribunalul G., inculpații T. I. și T. A., partea civilă A. S. și A. V. D., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București secția a II-a Penală la data de 25.06.2013 sub nr._ (_ ).

Motivele de apel depuse în scris de către P. au vizat:

- Greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților T. I. și T. A., prin reținerea în mod eronat a dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. doar prin raportare la lipsa antecedentelor penale ale inculpaților, respectiv a dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. c C.pen. fără a se motiva în nici un mod reținerea acestei din urmă circumstanțe atenuante;

- Omisiunea instanței de a menționa în considerente admiterea sau respingerea cererii de constituire de parte civilă formulată de A. V. D., care s-a constituit parte civilă împreună cu soția sa, A. S., iar în dispozitiv făcându-se precizarea că inculpații sunt obligați, în solidar, la plata de despăgubiri materiale și morale doar pentru partea vătămată A. S.. Ministerul Public, însă, cu ocazia susținerii orale a apelului a arătat că nu mai susține acest motiv de apel.

- În susținerea orală a apelului declarat, P. a criticat și nelegalitatea pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art.292 C.pen. cu aplicarea art.320¹ Cod de procedură penală și art. 74 lit. a și c C.pen., fiind aplicată o pedeapsă de 1 an închisoare, în condițiile în care minimul special prevăzut de lege, pentru această infracțiune, redus cu o treime, este de 2 luni închisoare, fiind incidente astfel prevederile art.76 lit. e teza finală C.pen., de aplicare a unei amenzi ce nu poate fi mai mică de 200 de lei.

Inculpata T. A. a criticat hotărârea sub aspectul laturii penale, în sensul că a solicitat redozarea pedepsei și schimbarea modalității de executare, arătând că beneficiază de circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit. a, b, c C.pen.. A învederat că instanța de fond nu a reținut prevederile art.74 lit.a C.pen., deși s-ar fi impus față de buna conduită, lipsa antecedentelor penale și lipsa de premeditare în comiterea faptei, săvârșită fără voia ei; totodată, nu s-a ținut cont de eforturile făcute pentru acoperirea prejudiciului, existând în acest sens dovezi la dosar, și nici de atitudinea sinceră a inculpatei, care a recunoscut fapta din timpul urmăririi penale.

În ceea ce privește latura civilă, a considerat că în mod greșit i s-a acordat părții vătămate dobânda legală aferentă sumei de 90.000 euro, de la data achitării efective și până la restituirea integrală, întrucât partea vătămată a refuzat în mod nejustificat să primească plăți care să acopere parțial prejudiciul. Inculpata a mai arătat că părții civile nu i s-a produs și un prejudiciul moral, relațiile comerciale dintre părți continuând ulterior, pe parcursul a 3 ani.

Inculpatul T. I., a criticat hotărârea cu privire la faptul că instanța de fond s-a mărginit să observe cuantumul prejudiciului material creat prin infracțiunea de înșelăciune, ignorând împrejurările concrete de comitere a acesteia. Arată că din analiza materialului probator administrat în cauză, rezultă că nu a premeditat comiterea faptei și că modalitatea de comitere a faptei poate fi considerată ca și o circumstanță atenuantă. Solicită admiterea apelului declarat și reducerea cuantumului pedepsei până la cuantumul de 3 ani, cu reținerea art. 74 alin. 2 C.pen., putând a fi astfel aplicate dispozițiile art.86¹ C.pen., fiind îndeplinit scopul pedepsei conform art.52 C.pen..

Partea civilă A. S. a criticat hotărârea instanței de fond pe motiv că a fost admisă numai în parte acțiunea civilă și că în mod nelegal a fost respinsă cererea de obligare a inculpaților la plata daunelor materiale în sumă de 50.000 Euro (dublul avansului), iar suma de 10.000 euro, acordată cu titlu de daune morale este o sumă mică, solicitând ca această sumă să fie în cuantum de 30.000 euro.

În susținerea orală a apelului declarat, partea civilă a arătat că nu mai susține apelul pe latură civilă, ci critică soluția instanței pe aspectul laturii penale în sensul că nu se impunea reținerea de circumstanțe atenuante în sarcina inculpaților, cu consecința unei greșite individualizări a pedepselor aplicate acestora, impunându-se majorarea pedepselor aplicate de instanța de fond prin raportare la circumstanțele săvârșirii faptei și atitudinea procesuală a inculpaților după săvârșirea faptei, depunerea sumei de 2000 lei dintr-un prejudiciu de 90.000 Euro neputând fi calificată drept efort de acoperire a prejudiciului.

A. V. D., la termenul de judecată din 19.11.2013, a declarat că își retrage apelul declarat împotriva sentinței penale nr.226/27.03.2013 și renunță la constituirea de parte civilă formulată în cauză.

În fața instanței de apel nu s-au formulat cereri sub aspectul probatoriului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 371 C. pr. pen., Curtea reține următoarele:

Cu privire la apelul formulat de către A. V. D., apelantul a declarat personal în fața instanței de apel că își retrage apelul declarat, așa încât Curtea, în baza art. 369 C.p.p., va lua act de retragerea apelului formulat de A. V. D..

Cu privire la celelalte apeluri formulate în cauză

Realizând un examen propriu asupra cauzei, Curtea constată că probatoriul administrat demonstrează, fără echivoc, că:

-Fapta inculpatului T. I. care, la data de 19.02.2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912/19.09.2006 la Biroul Notarului Public J. V. C., a indus în eroare pe partea vătămată A. S., prezentându-i ca adevărată împrejurarea că imobilele ce formau obiectul convenției ar fi proprietatea inculpaților, în fapt, acestea fiind înstrăinate din anul 2002 și, respectiv, din anul 2006, iar ulterior, la datele de 11.01.2007 și 23.08.2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, menținând în eroare pe partea vătămată cu prilejul încheierii a două acte adiționale la acest antecontract, creând părții vătămate A. S. un prejudiciu de 90.000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

-Fapta inculpatului T. I. care, la data de 19.02.2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912/19.09.2006, a declarat în scris, în fața notarului public, în mod necorespunzător realității, potrivit clauzei inserate în antecontract, că nu a mai înstrăinat imobilele ce formau obiectul convenției, în scopul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare și pentru a o determina pe partea vătămată A. S. să încheie convenția, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art.292 C.pen..

-Fapta inculpatei T. A. care, la data de 19.02.2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912/19.09.2006 la Biroul Notarului Public J. V. C., a indus în eroare pe partea vătămată A. S., prezentându-i ca adevărată împrejurarea că imobilele ce formau obiectul convenției ar fi proprietatea inculpaților, în fapt, acestea fiind înstrăinate din anul 2002 și respectiv, din anul 2006, iar ulterior, la data de 11.01.2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a menținut în eroare pe partea vătămată și cu prilejul încheierii unuia din cele două acte adiționale la acest antecontract, creând părții vătămate A. S. un prejudiciu de 90.000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 C.pen.

-Fapta inculpatei T. A. care, la data de 19.02.2006, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 912/19.09.2006, a declarat în scris, în fața notarului public, în mod necorespunzător realității, potrivit clauzei inserate în antecontract, că nu a mai înstrăinat imobilele ce formau obiectul convenției, în scopul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare și pentru a o determina pe partea vătămată A. S. să încheie convenția, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art.292 C.pen.

Inculpații nu au contestat această situație de fapt, care a reieșit din probele administrate în faza de urmărire penală (prin intermediul mijloacelor de probă reprezentate de declarațiile martorilor T. E. O., C. N., S. G. F., S. V. M., D. M. și N. I., dar și declarațiile părții vătămate A. S. și înscrisurile constând în antecontractele de vânzare-cumpărare și celelalte acte referitoare la procedurile notariale și efectuarea formalităților de publicitate imobiliară, dar și declarațiile inculpaților), aceștia recunoscându-și vinovăția și apelând la procedura simplificată de judecată prevăzută de art. 320 ¹C.proc.pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpaților, aspect criticat de către toți apelanții, Curtea reține că potrivit art. 72 din C.pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de: dispozițiile părții generale a Codului penal; limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; gradul de pericol social al faptei săvârșite; persoana infractorului; împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Curtea apreciază că în favoarea inculpaților se justifică reținerea circumstanței atenuante a conduitei bune înainte de săvârșirea faptelor, însă trebuie înlăturată reținerea prevederilor art. 74 alin. 1 lit. c C.pen., respectiv nu se justifică incidența în cauză a dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. b C.pen.

Astfel, Curtea constată că instanța de fond a reținut corect în favoarea inculpaților circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a C.pen., având în vedere lipsa antecedentelor penale, faptul că au o familie organizată, sunt căsătoriți, au o îndeletnicire stabilă din care obțin venituri licite, așa cum rezultă și din numeroasele caracterizări depuse la dosar, aspecte care se circumscriu noțiunii de conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii.

Curtea apreciază, însă, că susținerile Ministerului Public și ale părții civile în sensul că instanța de fond nu trebuia să rețină dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. c C.pen. sunt întemeiate. Instanța de fond nu a motivat în niciun mod reținerea acestei circumstanțe, iar inculpații au invocat atitudinea sinceră, respectiv recunoașterea faptelor, pentru a se reține circumstanța atenuantă menționată. În acest context, Curtea reține că în cazul aplicării dispozițiilor art. 320¹ C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valență juridică.

Așa cum s-a arătat și în jurisprudența instanței supreme, dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 320¹ C. proc. pen., numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Instanța de fond nu a reținut existența unei alte atitudini a inculpaților după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, iar Curtea, în examenul propriu al cauzei, nu identifică o astfel de atitudine care să justifice aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Referitor la apărarea inculpaților în sensul că ar fi trebuit să se rețină și dispozițiile 74 alin. 1 lit. b C.pen. întrucât au făcut eforturi pentru acoperirea prejudiciului, Curtea constată că este nefondată, întrucât sumele modice achitate față de cuantumul total al prejudiciului material, de 90.000 Euro, nu echivalează cu efectuarea unor demersuri efective și reale de acoperire măcar parțială a prejudiciului, într-o perioadă de aproximativ 7 ani de la data săvârșirii faptei și până în prezent. În ceea ce privește împrejurarea că partea civilă ar fi refuzat să primească sume de bani în vederea reparării prejudiciului, Curtea constată că acesta nu ar fi trebuit să fie un impediment în efectuarea de demersuri pentru repararea prejudiciului de către inculpați, cât timp atât sub imperiul Vechiului cod civil ( art. 1114 și urm.), cât și potrivit Noului Cod Civil ( art. 1510 și urm.) se putea apela la oferta reală urmată de consemnațiune, în cazul în care creditorul refuză să primească plata datorată de către debitor, procedura fiind reglementată expres și detaliat în codul de procedură civilă (cel vechi, art. 586 – 590 C.p.c., respectiv actualul Cod de procedură civilă – art. 1005 și urm.).

Raportat la aceste considerente, Curtea va înlătura dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. c C.pen.

Totodată, constată că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților în cazul infracțiunilor de înșelăciune, pedepsele de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție fiind suficiente pentru a fi atins scopul preventiv educativ al acestora. Astfel, trebuie să se țină cont la aprecierea cuantumul pedepsei nu numai de prejudiciul cauzat, ci și de circumstanțele reale ale producerii faptei – pe fondul unor relații comerciale derulate anterior între părți –, de intervalul de timp de la data săvârșirii faptelor până în prezent (aproximativ 7 ani), de vârsta inculpaților (46 de ani) și starea lor de sănătate ( înscrisurile medicale depuse la dosar atestând existența unor probleme de sănătate).

În același timp, însă, nu se impune reducerea cuantumul stabilit de către instanța de fond, față de cuantumul prejudiciului cauzat și de lipsa unor eforturi reale (iar nu derizorii) ale inculpaților de a acoperi prejudiciul timp de aproximativ 7 ani.

Referitor la pedepsele aplicate de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații, Curtea constată că acestea sunt nelegale.

Prin aplicarea art.320¹ Cod de procedură penală și art. 74 lit. a C.pen., stabilirea unei pedepse de 1 an închisoare, în condițiile în care minimul special prevăzut de lege, pentru această infracțiune, redus cu o treime, este de 2 luni închisoare, este nelegală, fiind incidente prevederile art.76 lit. e teza finală C.pen., ce instituie obligația instanței de aplicare a unei amenzi ce nu poate fi mai mică de 200 de lei.

În raport de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen. și de circumstanțele reale ale cauzei și cele personale ale inculpaților prezentate mai sus, Curtea - în baza art. 292 C.pen., cu aplicarea art. 320¹ pct. 7 Cod procedură penală și art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. combinat cu art. 76 alin. 1 lit. e C.pen., va condamna pe fiecare inculpat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

În baza art. 33 C.pen. și art. 34 lit. d C.pen., va contopi pedepsele aplicate în prezenta cauză fiecărui inculpat, respectiv de 5 ani închisoare și pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3000 lei, în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, fiecare inculpat urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea va lua act de renunțarea la constituirea de partea civilă a numitului A. V. D., manifestare de voință exprimată în fața instanței de apel, Ministerul Public nemaisusținând motivul de apel ce viza latura civilă cu privire la numitul A. V. D..

În ceea ce privește modul de stabilire de către instanța de fond a cuantumului daunelor materiale, Curtea constată că nu s-au formulat critici cu privire la acest aspect, partea civilă A. S. arătând în fața instanței de apel că își susține apelul doar cu privire la latura penală, renunțând la criticile formulate în scris cu privire la latura civilă, precizând că soluția instanței de fond referitoare clauza contractuală a restiturii dublului avansului este corectă. Și instanța de apel constată că soluția este legală și temeinică cu privire la acest aspect, constatarea existenței și executarea obligației menționate putând fi solicitată de partea vătămată separat, pe calea unei acțiuni civile, întrucât izvorăște din contractul ce reprezintă voința părților, neavând un temei delictual.

Referitor la obligarea inculpaților și la plata dobânzii legale aferente sumei reprezentând prejudiciul material, în cuantum de 90.000 Euro, Curtea constată că inculpații au formulat critici care nu sunt fondate, partea civilă având dreptul și la restituirea dobânzii legale aferente care reprezintă, de fapt, beneficul nerealizat, cuantificat de către legiuitor ca fiind echivalentul dobânzii legale în cazul obligației de a restitui o sumă de bani. Împrejurarea că partea civilă ar fi refuzat să primească sume de bani de la inculpați în vederea acoperirii prejudiciului creat nu reprezintă un argument pentru a exonera inculpații de obligația de a plăti dobânda legală aferentă, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, inculpații puteau apela la procedura ofertei reale urmate de consemnațiune.

Cu privire la obligarea în solidar a inculpaților la plata către partea civilă A. S. a sumei de 10.000 Euro cu titlu de daune morale, Curtea constată că susținerile inculpaților sunt fondate, neexistând un prejudiciu moral care să se fi produs părții civile prin fapta inculpaților.

Infracțiunea de înșelăciune face parte din Titlul III - Partea Specială a Codului Penal "infracțiuni contra patrimoniului", fiind susceptibilă de producerea unui prejudiciu patrimonial, cuantificabil în bani, astfel cum a statuat practica judiciară constantă în materie, iar nu de producerea unor prejudicii nepatrimoniale, morale.

Apelanta parte civilă susține producerea - prin comiterea de către inculpați a infracțiunii de înșelăciune - a unui prejudiciu moral, invocând discuțiile în contradictoriu avute cu soțul și problemele ivite în căsnicie după săvârșirea infracțiunii de către inculpați, împrejurarea că a fost lipsită de o sumă de bani foarte mare, respectiv 90.000 Euro, ceea ce a determinat dificultăți financiare, deplasările repetate la P. și poliție în vederea finalizării anchetei penale, sumele cheltuite cu deplasările la instanță și cu avocații, precum și presiunile exercitate de către inculpați asupra părții civile în sensul de a accepta suma de 50.000 Euro pentru a se considera reparat integral prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii (filele 18-19 dosar fond).

Curtea constată că simplele afirmații referitoare la problemele apărute între partea civilă și soțul acesteia ca urmare a săvârșirii infracțiunii de către inculpații nu sunt suficiente pentru angajarea răspunderii patrimoniale a inculpaților în repararea pretinsului prejudiciu moral, iar celelalte aspecte invocate reprezintă elemente care ar fi putut contura angajarea unei răspunderi a inculpaților pe planul răspunderii civile delictuale în repararea unui prejudiciu patrimonial, cu excepția pretinselor cheltuieli efectuate în cadrul procesului penal – prezentările la P., poliție instanță și achitarea onorariilor avocaților – care puteau fi solicitate prin formularea unei cereri de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către partea civilă, iar nu în cadrul constituirii de parte civilă cu titlu de daune morale.

Curtea constată, însă, că nu s-a formulat o astfel de solicitare, nefiind depuse la dosar nici un fel de acte justificative și neexistând nici un fel de probe referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare efectuate de către partea civilă în cadrul procesului penal.

Pe cale de consecință, Curtea va înlătura obligația inculpaților în sensul de a plăti părții civile A. S. suma de 10.000 Euro cu titlu de daune morale, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în vederea reparării unui prejudiciu moral pretins a fi cauzat părții civile prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

Față de cele reținute, Curtea, în temeiul art. 379 pct.1 lit. b C.p.p. va respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă A. S., iar în temeiul art. 379 pct.2 lit. a C.p.p., va admite apelurile formulate de P. de pe lângă Tribunalul G. și de inculpații T. I. și T. A..

Se va desființa, în parte, sentința penală apelată și în fond, rejudecând, se vor repune în individualitatea lor pedepsele aplicate în cauză fiecărui inculpat, de 5 ani închisoare și, respectiv, de 1 an închisoare.

Se va înlătura aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c C.pen. cu privire la fiecare inculpat.

În baza art. 292 C.pen., cu aplicarea art. 320¹ pct. 7 Cod procedură penală și art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. combinat cu art. 76 alin. 1 lit. e C.pen., va fi condamnat fiecare inculpat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

În baza art. 33 C.pen. și art. 34 lit. d C.pen., se vor contopi pedepsele aplicate în prezenta cauză fiecărui inculpat, respectiv de 5 ani închisoare și pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3000 lei, în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, fiecare inculpat urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

Se va lua act de renunțarea la constituirea de partea civilă a numitului A. V. D..

Va fi înlăturată obligația inculpaților de a plăti părții civile A. S. suma de 10.000 Euro cu titlu de daune morale.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p va fi obligată apelanta parte civilă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor din oficiu ai apelanților inculpați, în cuantum de câte 100 lei fiecare, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 369 C.p.p. ia act de retragerea apelului formulat de A. V. D..

În temeiul art. 379 pct.1 lit. b C.p.p., respinge ca nefondat apelul formulat de partea civilă A. S..

În temeiul art. 379 pct.2 lit. a C.p.p., admite apelurile formulate de P. de pe lângă Tribunalul G. și de inculpații T. I. și T. A..

Desființează, în parte, sentința penală nr. 226/27.03.2013, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Penală și în fond, rejudecând:

Repune în individualitatea lor pedepsele aplicate în cauză fiecărui inculpat, de 5 ani închisoare și, respectiv, de 1 an închisoare.

Înlătură aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c C.pen. cu privire la fiecare inculpat.

În baza art. 292 C.pen., cu aplicarea art. 320¹ pct. 7 Cod procedură penală și art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. combinat cu art. 76 alin. 1 lit. e C.pen., condamnă fiecare inculpat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

În baza art. 33 C.pen. și art. 34 lit. d C.pen., contopește pedepsele aplicate în prezenta cauză fiecărui inculpat, respectiv de 5 ani închisoare și pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3000 lei, în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, fiecare inculpat urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

Ia act de renunțarea la constituirea de partea civilă a numitului A. V. D..

Înlătură obligația inculpaților de a plăti părții civile A. S. suma de 10.000 Euro cu titlu de daune morale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p obligă apelanta parte civilă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor din oficiu ai apelanților inculpați, în cuantum de câte 100 lei fiecare, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2013.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

D. LupașcuAlina P. M.

GREFIER,

S. N.

Red. A.P.M.

Dact. A.L. 2 ex./28.11.2013

T. G. – jud.: P. Ghe.

← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr....		Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... →

Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 343/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 343/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI