Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1939/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1939/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 1939/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1939 R
Ședința publică din data de 17 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M.
JUDECĂTOR: A. E. B.
JUDECĂTOR: F. D.
GREFIER: R. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București – a fost reprezentat de doamna procuror Floretina L..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul M. M. împotriva încheierii de ședință din data de 10.10. 2013 a Tribunalul București – Secția a II a penală, pronunțată în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat M. M. personal in stare de arest și asistat de avocat ales T. V., cu împuternicirea avocațială nr._ din data de 15.10.2013 emisă de Baroul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea în temeiul art. 70 alin. 2 din Codul de procedură penală aduce la cunoștință recurentului inculpat M. M. faptele care formează obiectul cauzei și că are dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fii folosit si împotriva sa.
Recurentul inculpat M. M., având cuvântul, arată că nu dorește să dea declarație în fața Curții, dar își menține declarațiile date in cauză.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului declarat.
Apărătorul recurentului inculpat M. M. solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 10.10.2013 a Tribunalul Călărași, pronunțată în dosarul nr._ 13 și rejudecând să fie revocată măsura arestării preventive a inculpatului urmând a se avea in vedere împrejurarea că la acest moment singura probă care îl incriminează pe inculpat este declarația martorului M. R., probă administrată în cauză. De asemenea, arată că de la momentul arestării preventive si până în prezent nu au mai fost administrate alte acte de urmărire penală.
Totodată, solicită a se constata că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată pentru buna desfășurare a urmăririi penale, iar la acest moment această măsură este inutilă.
Nu în ultimul rând, solicită a se avea in vedere circumstanțele personale ale inculpatului.
Cu privire la drogurile găsite la inculpat arată că acestea erau deținute doar pentru consum.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea încheierii de ședință din data de 10.10.2013 a Tribunalul Călărași, pronunțată în dosarul nr._ 13 ca fiind temeinică și legală, urmând a se avea in vedere cantitatea mare de droguri găsită la inculpat, respectiv 151, 39 grame cannabis, porționate într-un recipient din plastic și 45 punguțe de diferite dimensiuni și o altă pungă de dimensiuni mari, și cantitatea de 11,84 grame cocaină, introdusă in 16 punguțe,
Totodată solicită a se avea in vedere atitudinea procesuală a inculpatului.
Recurentul inculpat M. M., având ultimul cuvântul, arată că nu a vândut niciodată droguri.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din 10.10.2013, Tribunalul București – Secția a II-a Penală, în baza art. 3001 alin.1 Cpp, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului M. M. și, în temeiul art. 3001 alin.3 Cpp, i-a menținut această măsură.
Judecătorul fondului și-a argumentat soluția considerând că luarea măsurii arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică, fiind respectate cumulativ dispozițiile art. 136 alin. ultim C.p.p., art. 143 alin. 1 C.p.p., raportate la art. 148 lit. f C.p.p.
Totodată, s-a constatat că există probe din care rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este trimis în judecată, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele săvârșite este mai mare de 4 ani închisoare și că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere și circumstanțele reale ale faptei.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului, reglementate de art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p., se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului și nu se constată intervenția unor împrejurări noi, care să determine schimbarea acestora.
Cu privire la probele din care rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, Tribunalul a avut în vedere în acest sens procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, rapoartele de constatare tehnico-științifice, declarațiile martorilor și a inculpatului (parțial), toate aflate la dosarul de urmărire penală și care a format un amplu ansamblu probator și din care au rezultat indicii temeinice că inculpatul a săvârșita fapta pentru care este trimis în judecată.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică, acesta a rezultat din gravitatea, modalitatea concretă de comitere a infracțiunii, cantitatea mare de stupefiante găsită asupra inculpatului (151,39 grame cannabis, porționată într-un recipient din plastic și 45 punguțe de diferite dimensiuni și o altă pungă de dimensiuni mai mari, și cantitatea de 11,84 grame cocaină), atitudinea inculpatului parțial nesinceră, existând temerea că, odată pus în libertate, ar constitui un pericol concret deosebit de ridicat pentru ordinea publică, fiind îndeplinite disp. art. 148 al. 1 lit. f Cod de procedură penală.
Astfel, reținându-se pericolul social concret pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului, așa cum a fost motivat anterior, a rezultat convingerea că se impune menținerea stării de arest preventiv a acestuia.
Luând în considerare la solicitarea apărării, posibilitatea înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura prevăzuta de art. 145 C.p.p., Tribunalul a apreciat, în raport de același argumente prezentate anterior, că, având în vedere stadiul procesului penal, gravitatea faptelor, cât și împrejurarea că cercetarea judecătorească va presupune readministrarea probelor realizate în cursul urmăririi penale, că luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate reglementate de art. 145 C.p.p. nu constituie o opține viabilă de natură a garanta pe viitor buna administrare a cauzei.
În ceea ce privește durata stării de arest preventiv a inculpatului, Tribunalul a apreciat că o durată a stării de arest preventiv de 1 lună și jumătate, prin raportare la complexitatea cauzei și actele de cercetare pe care aceasta le-a presupus în faza de urmărire penală, nu depășește limitele unei durate rezonabile a stării de arest, iar împrejurarea că urmărirea penală a fost finalizată sau susținerea apărării în sensul că durata judecății nu va fi lungă nu justifică, în aprecierea instanței, lăsarea în libertate a inculpatului.
Încheierea a fost recurată de inculpat, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie ce țin de greșita menținere a arestării sale preventive, pentru considerentele susținute oral, prin avocatul său ales, și consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, Curtea, similar primei instanțe, consideră că există dovezi suficient de convingătoare care mențin presupunerea rezonabilă că inculpatul M. M. a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, de la momentul arestării sale neintervenind niciun element de fapt sau de drept care să înlăture această bănuială legitimă.
Totodată, nici pericolul pe care l-ar reprezenta pentru comunitate lăsarea în libertate a inculpatului nu s-a estompat prin trecerea timpului, din analiza strict criminologică a probelor deja existente la dosarul cauzei reieșind această concluzie.
În consecință, cum nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, conform art. 3856 alin.3 Cpp, Curtea, în baza art. 38515 pct.1 lit.b Cpp, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M. M..
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat M. M. împotriva încheierii de ședință din data de 10.10. 2013 a Tribunalul București – Secția a II a penală, pronunțată în dosarul nr._ 13.
Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M.A. E. B. F. D.
GREFIER,
R. S.
Red. A.E.B./Dact. P..A.M.. 2 ex./06.11.2013
Tribunalul București S a II-a– jud: B. M.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 343/2013. Curtea de... → |
|---|
