Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 1583/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1583/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 1583/2014

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1583

Ședința publică din data de 16 decembrie 2014

Curtea constituită din:

Președinte: P. V. A.

Judecător: C. E. R.

Grefier: R. C. D.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. F..

Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de apelantul inculpat T. I. G. împotriva sentinței penale nr.113/07.05.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă apelantul inculpat T. I. G. personal și asistat juridic de apărător ales substituent, avocat R. M. cu delegație de substituire nr._/17.11.2014 depusă la dosar și intimatul parte civilă V. C. personal și asistat juridic de apărător ales, avocat B. I. cu împuternicire avocațială nr._/23.09.2014 atașată la fila nr.14 din dosar precum și martorul B. D., lipsind martorul G. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

În temeiul dispozițiilor art.420 alin.11 rap. la art.381 alin.1 Cod procedură penală, Curtea procedează la ascultarea martorului B. D., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Având cuvântul, apărătorul ales al apelantului inculpat, solicită a se lua act că renunță la audierea martorului G. I..

Curtea ia act de susținerile apărătorului ales al ales al apelantului inculpat în sensul că renunță la administrarea probei constând în audierea martorului G. I..

Fiind întrebat de Curte, apelantul inculpat precizează că nu dorește să dea o nouă declarație în prezenta cauză și își menține declarațiile anterioare, la care nu are nimic de adăugat sau de modificat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:

Apărătorul ales al apelantului inculpat, având cuvântul, solicită achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.290 alin.1 din vechiul Cod penal în temeiul art.11 pct.2 lit. a coroborat cu art.10 lit. d Cod procedură penală ținând cont de împrejurările care vor indica exact lipsa unor elemente constitutive ale infracțiunii, respectiv că infracțiunea a fost reținută pentru falsificarea scrierii unui înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță de mână” înscris care, ca obiect material al laturii obiective trebuia semnat și datat de persoana de la care emană.

În lipsa semnăturii acestui înscris, nu se poate vorbi de o chitanță de mână ci, în cel mai bun caz, de o notă lipsită la rândul ei de puterea de a produce vreun efect juridic.

Chitanța de mână poate fi într-o primă accepțiune un antecontract de vânzare-cumpărare care să aibă ca finalitate încheierea unui contract în forma cerută de lege, numai în această situație putând produce efecte juridice.

În aceste condiții, chitanța de mână trebuie să fie un act bilateral și trebuie semnată de părți, ceea ce nu este cazul.

Astfel, un asemenea act nu poate face obiectul unei infracțiuni, nefiind un înscris sub semnătură privată.

Cerința esențială a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului prevede ca actul să fi fost executat în vederea producerii unei consecințe juridice. Ori în doctrină se apreciază că această cerință este îndeplinită dacă înscrisul falsificat are aparența unui act veritabil, cu o anumită semnificație juridică și capabil să aibă o putere probatorie.

Aparența unui act veritabil este aptă a fi reținută atunci când înscrisul este și semnat, în caz contrar neputând vorbi de un act.

De asemenea, inculpatul a primit un mandat pentru a proceda de această manieră de la P. I. care, achiziționând această mașină în condiții suspecte a știut probabil că nu poate face acte legale și a vrut să se debaraseze de aceasta.

Mandatul fiind un contract verbal între părți, produce efecte prin această notă, neputând fi vorba de efecte juridice, întrucât pe baza unui astfel de înscris, nicio societate de profil nu ar fi putut să facă un act de vânzare-cumpărare valabil.

Mai mult, intenția inculpatului nu a fost aceea de a frauda legea, în concret de a falsifica un înscris pentru a putea valida actul de vânzare-cumpărare astfel încât să fie recunoscut legal.

În opinia sa, nu poate fi vorba de o alterare a înscrisului întrucât trebuie să existe anterior un alt înscris perfect valabil asupra căruia să se intervină ilegal, astfel că nu se poate reține infracțiunea de fals.

Instanța de fond a împrumutat forțat elemente constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, operațiune juridică ce a fost apoi argumentată mai mult prin prisma înțelesului lingvistic al termenilor decât prin prisma înțelesului și semnificației juridice a unei astfel de interpretări. În subsidiar, solicită menținerea condamnării de 3 luni pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, descontopirea pedepselor ca urmare a încetării procesului penal pentru infracțiunea de înșelăciune raportat la acordul de mediere depus la dosar, astfel încât, în urma descontopirii să fie reținută dosar pedeapsa de 3 luni, înlăturarea prevederilor art.33 Cod penal privitor la concursul de infracțiuni, înlăturarea art.37 Cod penal privind recidiva postcondamnatorie pentru considerentul că la data de 05.04.2013 a intervenit reabilitarea de drept din oficiu pentru infracțiunea săvârșită anterior de către inculpat.

Menționează că până la acea dată și nici ulterior acesteia nu a fost dispusă revocarea suspendării executării pedepsei, faptă ce ar constitui al doilea termen al recidivei fiind descoperită după împlinirea termenului de încercare, ceea ce înseamnă că instanța de fond a încălcat principiul autorității de lucru judecat.

Astfel, ca efect al intervenirii reabilitării de drept au fost înlăturate orice interdicții și decăderi dar și antecedentele penale astfel încât condamnarea nu mai poate fi luată în seamă la stabilirea stării de recidivă.

Ca modalitate de executare a pedepsei astfel reținute, solicită aplicarea art.86¹ Cod penal sau art.81-82 Cod penal, ținându-se cont de pericolul social scăzut al faptei, dar și de scopul avut în vedere la săvârșirea acesteia precum și de urmăririle minime produse.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că în ceea ce privește infracțiunea prev. de art.290 Cod penal, legiuitorul nu prevede nicăieri că înscrisul plăsmuit, falsificat sau alterat trebuie să fie un înscris cu un cuprins și o semnătură.

Din probele administrate, rezultă că inculpatul a contrafăcut scrierea martorului P., iar din declarația acestuia a rezultat că nu a existat niciun fel de mandat, niciun fel de întâlnire. Mai mult inculpatul a pierdut actul de identitate al acestui martor.

Martorul audiat la acest termen de judecată își amintește foarte bine după 4 ani că a mers și a cunoscut o persoană, iar acest martor apare în stadiul procesual al apelului, după pronunțarea hotărârii de condamnare în primă instanță.

În ceea ce privește consecințele juridice ale acelui înscris, este evident că înscrisul a fost plăsmuit în scopul producerii unor consecințe juridice care de altfel s-au și produs în sensul că acel autovehicul, pe baza acelei chitanțe a fost vândut către persoana vătămată din această cauză.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune, apreciază că legea medierii prevede acordul de mediere drept o cauză care înlătură răspunderea penală în materie penală și nu se discută nimic despre termenul la care poate interveni acest acord de mediere.

În Codul de procedură penală, nu se prevede acest acord de mediere decât în dispozițiile art.16 drept o cauză de încetare a procesului penal.

Art.159 din Codul penal prevede instituția împăcării care este o cauză similară de înlăturare a răspunderii penale, împăcarea și medierea fiind identice în sensul că produc aceleași efecte juridice, diferența fiind în cazul medierii când intervine o terță persoană autorizată, respectiv mediatorul.

În condițiile în care și Curtea Constituțională prin Decizia nr.508/2014 vorbește despre principiul securității raporturilor juridice și eliminarea incertitudinilor într-o asemenea situație și că este absolut firesc ca în cazul împăcării să se instituie un termen până la care să poată opera această cauză de înlăturare a răspunderii penale și încetarea procesului penal ca o consecință pe plan procesual penal, apreciază că în lipsa unor dispoziții exprese în legea medierii trebuie avut în vedere cadrul general, respectiv Codul Penal și să se aibă în vedere momentul până la care acordul de mediere poate fi încheiat având drept consecință înlăturarea răspunderii penale, respectiv până la citirea actului de sesizare al instanței.

Astfel, apreciază că nu se impune încetarea procesului penal ca urmare a medierii, acordul de mediere depus la dosar în faza procesuală a apelului neputând avea efect decât asupra laturii civile.

În situația în care instanța nu va achiesa la punctul său de vedere, având în vedere importanța acestei chestiuni de drept asupra soluției ce urmează a se pronunța în această cauză și în toate cauzele ce vor fi pe rol și se va ridica această discuție, apreciază că sunt întrunite toate condițiile pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție – completul de dezlegare a unor chestiuni de drept.

În opinia sa, nu a intervenit reabilitarea de drept, fiind incident art.83 alin.1 din Vechiul Cod Penal întrucât termenul de încercare expira la data de 22.01.2011, iar fapta a fost comisă la data de 19.01.2010 fiind descoperită până la acel moment.

Apărătorul ales al apelantului inculpat, având cuvântul în replică, solicită a se avea în vedere că împăcarea și medierea sunt două instituții similare, însă numai în raport cu rezultatele pe care le oferă pentru inculpat, în rest fiind diferite.

Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat și că a vândut și a cumpărat cu bună-credință.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.113/07.05.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. l-a condamnat, în baza art.244 alin.1 și 2 din noul Cod penal cu aplic.art.5 din noul Cod penal și art.37 lit.a din vechiul Cod penal, pe inculpatul T. I. G. (C.N.P._, fiul lui C. și E., născut la 19.05.1977 în mun.Slatina, județ O., recidivist, cu domiciliul în mun. Slatina ., ., . județ O., studii 12 clase, fără ocupație) la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune (faptă din 19.01.2010 parte vătămată V. C.).

În baza art.83 Cod penal a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.745/08.10.2007 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin neapelare la 22.10. 2007, dispunându-se ca această pedeapsă să se execute alături de pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru înșelăciune, în total 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.290 din vechiul Cod penal cu aplicarea art.5 din noul Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a din vechiul Cod penal, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (faptă din 21.01. 2010).

În baza art.83 Cod penal a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.745/08.10.2007 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin neapelare la 22.10.2007, dispunându-se ca această pedeapsă să se execute alături de pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru fals, în total 1 an și 9 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a și art.34 alin.1 lit.b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatului dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, fără adăugarea unui spor.

În baza art.14, art.19, art.25, art.397 Cod procedură penală și art. 998 – 999 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă și obligat inculpatul la plata către partea civilă V. C. a sumei de 6.500 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând despăgubiri materiale.

În baza art.25 alin.3 Cod procedură penală s-a dispus desființarea înscrisului intitulat chitanță de mână datat din 21.01. 2010 executat de inculpat pe verso-ul cărții de identitate a numitului P. I..

Pentru a hotărî astfel, examinând mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 26.01.2010, numitul D. I. M., după ce în prealabil văzuse un anunț postat pe site-ul www.autovit.ro privind vânzarea unui autoturism marca „Volkswagen Golf 6” înmatriculat în Spania, s-a întâlnit cu vânzătorul autoturismului - numitul C. C. D. în municipiul București, sectorul 4, în zona Piața Sudului și a cumpărat de la acesta respectivul autoturism, înmatriculat în Spania cu nr.de înmatriculare 0489GMG, . WVWZZZ1KZ9W538737, plătindu-i suma de 10.400 euro, încheind contractul de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit din 26.01.2010. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul marca „Volkswagen Golf 6 1.9 DTI” a fost cumpărat la data de 21.01.2010 de către numitul C. C. D. de la inculpatul T. I. G. cu suma de 7.500 euro.

La dosar a fost depusă o copie de pe cartea de identitate a martorului P. I., pe versoul căreia sunt înscrise olograf, următoarele: „Subsemnatul P. I. am înstrăinat mașina Golf numitului C. C., 21.01.2010”.

Fiind audiat ca martor, atât la organele de poliție cât și la procuror, martorul P. I. a declarat că nu a deținut vreodată un autoturism „Volkswagen Golf”, nu-l cunoaște pe numitul C. C. și nu i-a vândut vreodată acestuia un autoturism. A mai declarat că în luna noiembrie 2009, în timp ce se afla pe raza municipiului Slatina, județul O., și-a pierdut cartea de identitate într-un autoturism taxi, fără a-și da seama pe moment de acest fapt; a observat pierderea cărții de identitate după 5-6 zile iar până la 20.05.2010 s-a legitimat cu pașaportul, declarând între timp pierderea actului de identitate.

Prin raportul de constatare tehnico–științifică nr._/2011 întocmit de I.P.J. Teleorman – Serviciul Criminalistică asupra înscrisului din „chitanța de mână” de pe versoul cărții de identitate a martorului P. I., folosindu-se ca model de comparație declarația olografă a inculpatului T. I. G., s-a concluzionat că scrisul respectiv a fost executat de inculpat; acesta a încredințat spre folosire acest înscris numitului C. C. D. în vederea vânzării ulterioare a autoturismului marca „Volkswagen Golf 6” către alte persoane.

La data de 19.01.2010, partea vătămată V. C. din municipiul A., la propunerea martorului Comînceanu G. M., finul său - care avea cunoștință că inculpatul T. I. G. are spre vânzare un autoturism marca „Volkswagen Passat” la un preț convenabil - s-a deplasat în municipiul Slatina și a cumpărat autoturismul „Volkswagen Passat” cu nr.de înmatriculare 0315FRP, . WVWZZZ3CZ9E028043, plătindu-i efectiv suma de 6.500 euro și încheind un contract de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit la 19.01.2010, de față fiind martorul Comînceanu M.. Cu această ocazie, inculpatul T. I. G. i-a predat părții vătămate o singură cheie de contact a autoturismului precum și actele autoturismului, în copie (conform declarațiilor părții vătămate și martorului Comînceanu G. M. date în fata organelor de urmărire penală și instanța).

Partea vătămată V. C. a declarat că, intenționând să înmatriculeze autoturismul pe numele său a descoperit, cu ocazia verificărilor la organele de poliție, că actele predate de inculpat nu erau originale, iar numărul autoturismului achiziționat ar aparține unui alt autoturism marca Renault Clio, care fusese radiat din circulație.

Ulterior, la solicitările repetate ale părții vătămate, inculpatul T. I. G. nu i-a putut remite acesteia în original actele autoturismului, comunicându-i părții civile „disponibilitatea” de a efectua înmatriculare în Bulgaria, deoarece autoturismul a fost luat în leasing în Spania și nu se poate înmatricula în România.

În cursul lunii februarie 2011, cumpărătorii de bună credință D. I. M. și partea vătămată V. G., solicitând organelor abilitate înmatricularea respectivelor autoturisme, au aflat de la Serviciul Înmatriculări faptul că autoturismul marca „Volkswagen Golf 6” cu . WVW6661KZ9W538737 figurează sustras de pe teritoriul Spaniei la data de 08.07.2009 iar autoturismul marca „Volkswagen Passat” cu . WVWZZZ3CZ9E028043 figurează sustras de pe teritoriul Germaniei la data de 27.09.2009.

Aflând aceste aspecte, cei doi au formulat plângeri penale împotriva celor care le-au vândut autoturismele, C. C. D. și respectiv inculpatul T. I. G..

Audiat în fata instanței, inculpatul T. I. G. a declarat că a cumpărat autoturismul marca VW Passat de la martorul Leulescu I. din C. pentru prețul de 7.000 euro, iar martorul i-ar fi înmânat documentele autoturismului, respectiv cartea de identitate, certificat de înmatriculare și cheile autoturismului. Întrucât a aflat că taxa de înmatriculare este de 1.500 euro, inculpatul a luat hotărârea de a o vinde și a postat un anunț pe internet pentru prețul de 8.000 euro, fiind contactat în acest sens de Comînceanu G. M., finul părții vătămate. A mai arătat inculpatul că partea vătămată a verificat autoturismul, au negociat prețul de 6.500 euro și au încheiat contractul de vânzare cumpărare în ianuarie 2010, iar prețul trecut a fost mai mare de 10.000 euro. A mai declarat inculpatul că după ce a primit suma de bani, prețul negociat de 6.500 euro, i-a predat părții vătămate documentele si cheile primite de la martorul Leulescu I. în 2009.

Declarația inculpatului T. I. G. în sensul că nu a cunoscut faptul că mașina era furată si ca ar fi cumpărat-o de la târgul de mașini de la C. de la martorul Leulescu I. cu suma de 6.000 euro a fost contrazisă de declarația martorului Leulescu I. care a arătat că nu cunoaște persoane din Slatina cărora să le fi vândut autoturisme și că nu a deținut niciodată autovehicule în proprietate. De asemenea, martorul a mai arătat că nu a fost niciodată în târgul auto din C., iar pe inculpat a arătat că nu îl cunoaște și nu l-a văzut niciodată în viața sa. Totodată, același martor a mai arătat că nu a semnat nici un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu inculpatul, iar semnătura din dreptul vânzătorului nu ii aparține.

Totodată, martorul C. C. I. a arătat ca l-a însoțit pe inculpat la momentul vânzării autoturismului WV Passat, ocazie cu care partea vătămata i-a cerut inculpatului sa treacă în actul de vânzare cumpărare o sumă mai mare respectiv 10.000 euro în loc de 6.500 euro, pentru a-l putea revinde ulterior. Tot martorul a arătat că ulterior a aflat de la inculpat ca cel care a achiziționat autoturismul marca WV Passat i-a reproșat ca i-ar fi înstrăinat un autoturism pe care nu l-a putut înmatricula si i-ar fi cerut prețul înapoi.

Totodată, din adresa nr._/RCS/20.04.2010 a C.C.P.I. – B.N. Interpol a reieșit faptul că nr.de înmatriculare 0315 FRP (aferent autoturismului „Volkswagen Passat” vândut părții vătămate V. C.) corespunde unui vehicul „Renault Clio” proprietatea firmei Renault Retail D S.A. cu sediul în Spania, vehiculul menționat fiind radiat din circulație la data de 21.07. 2008.

Apărările inculpatului in sensul celor susținute nu au fost reținute de instanță, fiind contrazise în mod flagrant de materialul probator anterior prezentat.

Situația de fapt a fost reținută pe baza coroborării declarațiilor părții vătămate cu cele ale martorului Leulescu I., ale martorului C. C. I. si Comînceanu G. M., cu procesele-verbale privind verificarea situației juridice a autoturismului, cu actele de proprietate ale autoturismului, cu verificările efectuate la ASF Interpol, cu contractele de vânzare-cumpărare ale autoturismelor.

Martorul P. I. a declarat că în cursul lunii noiembrie 2009 a pierdut cartea de identitate în mun. Slatina, iar cu privire la faptul ca în cursul lunii ianuarie 2010 ar fi vândut un autoturism marca VW Golf acesta a arătat că nu a deținut niciodată un astfel de autovehicul și că semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu C. C. D. nu îi aparține. De asemenea, martorul a arătat că scrisul de pe verso-ul cărții de identitate atașată la acest contract nu îi aparține și că nu a vândut această mașină.

La dosar se află o copie a cărții de identitate a numitului P. Iliuta din orașul Piatra O., care cuprinde pe verso mențiunea olografă: subsemnatul P. I. am înstrăinat mașina Golf numitului C. C., datată 21.01.2010.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr._/08.09.2011 întocmit de I.P.J. Teleorman, având ca obiect scrisul olograf din cuprinsul declarației încheiate pe versoul cărții de identitate a lui P. Iliuța, s-a concluzionat ca acesta a fost executat de numitul T. I. G..

Înscrisul olograf a fost încredințat de inculpat în vederea folosirii către numitul C. C. D., în vederea vânzării ulterioare a autoturismului.

În declarația dată în fata organelor de urmărire penală, învinuitul C. C. D. a arătat că în data de 21.01.2010 a cumpărat un autoturism marca Golf de culoare neagră înmatriculat în Spania, însă cu siguranță martorul P. I. nu era persoana de la care a cumpărat acest autovehicul, nu a văzut-o niciodată pe aceasta și nu a discutat niciodată cu ea.

În raport cu situația de fapt reținută, pe baza întregului probatoriu administrat in cauza, instanța a constatat ca faptele inculpatului T. I. G. anterior prezentate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune în forma agravată și fals în înscrisuri sub semnătura privată, în stare de recidiva postcondamnatorie, în concurs real, prev. de art.215 al.1, 2 si 3 Cod penal vechi si art.290 Cod penal cu aplic.37 lit.a Cod penal, cu aplic. art.33 lit.a Cod penal.

În privința faptei de înșelăciune (comisă în dauna părții vătămate V. C.), elementul material al laturii obiective a constat în totalitatea acțiunilor inculpatului menite să creeze părții vătămate impresia că este adevăratul proprietar al autoturismului VW Passat pe care l-a oferit la vânzare, eroare în lipsa căreia victima nu ar fi cumpărat autoturismul. Aceste acțiuni ilicite au avut ca rezultat nemijlocit producerea unei pagube în patrimoniul părții vătămate, constând în contravaloarea prețului si în faptul ca aceasta nu a putut înmatricula autoturismul, care era dat în urmărire internațională de autoritățile germane. Incidența formei agravate prev. la alin.2 al art.215 Cod penal a fost dată de folosirea de către inculpat a unor mijloace frauduloase (folosirea înscrisului olograf de pe versoul cărții de identitate a martorului P. Iliuța, scriere falsificată de către inculpat).

În raport de prev. art.5 din noul Cod penal, instanța a reținut ca și calificare juridică corectă data faptei inculpatului prevederile art.244 alin.1 si 2 din noul Cod penal, ca lege mai favorabilă, apreciind că există continuitate de incriminare în acest sens în legea nouă, chiar dacă înșelăciunea în convenții nu se mai regăsește în legea nouă, aceasta fiind înglobata în forma agravată a infracțiunii.

Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, instanța a apreciat că activitatea acestuia realizează elementul material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.290 alin.1 din vechiul Cod penal.

Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.290 alin.1 din vechiul Cod penal de care a fost acuzat inculpatul a constat în aceea ca a falsificat scrierea de pe verso-ul copiei cărții de identitate a martorului P. I. și a fost pusă ulterior, încredințată, de acesta la dispoziția învinuitului C. C. D. pentru vânzarea autoturismului marca Golf.

Elementul material al acestei infracțiuni a constat în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prevăzut în vreunul din modurile arătate la art.288 Cod penal, nu și în art.289 Cod penal, adică doar în alterarea sau contrafacerea înscrisului nu și în atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin emiterea cu știință de a însera unele date sau împrejurări.

Prima instanță reține că potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române „a contraface” înseamnă a reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos dându-l drept autentic și este sinonim cu a falsifica. Potrivit aceleiași lucrări „a falsifica” înseamnă a alcătui, a confecționa un lucru asemănător cu altul, cu scopul de a înșela, a plăsmui, a contraface, iar „a plăsmui” înseamnă a crea, a produce, a făuri, a alcătui, a înfăptui, a inventa, a născoci, a scorni.

Potrivit explicației lexicologice dată de DEX „a falsifica” înseamnă și „a plăsmui” care înseamnă a crea, a făuri, a născoci în mod fraudulos un document care nu exista înainte. A plăsmui nu presupune existența unui document original, esențială fiind născocirea documentului respectiv cu intenție frauduloasă.

În cauză inculpatul a întocmit în mod fraudulos un act de vânzare cumpărare, înscris sub semnătură privată, prin falsificarea scrierii în mod fraudulos pentru a face dovada unei vânzări nereale.

Având în vedere aceste considerente, instanța a reținut că fapta inculpatului T. I. G. care a întocmit in mod fraudulos un act de vânzare cumpărare, înscris sub semnătură privată, prin falsificarea scrierii de pe verso-ul copiei cărții de identitate a martorului P. I., prin care arată că numitul P. I. a vândut autoturismul marca Golf către învinuitul C. C., înscris care a fost pus ulterior la dispoziția numitului C. C., pentru a-l folosi la revânzarea mașinii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin.(1) Cod penal.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului a reieșit ca acesta are înscrisă mențiunea punerii în mișcare a acțiunii penale în data de 02.04.2013 în dosarul nr.731/P/2010 al Judecătoriei A..

Din adresa I.P.J. O. Serviciul Cazier Judiciar a reieșit că inculpatul figurează cu condamnare la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare cu suspendare condiționată conform art.81-82 Cod penal pe o perioada de 3 ani si 6 luni, aplicata prin sentința penală nr.745/08.10.2007 a Judecătoriei Slatina pentru care a fost reabilitat de drept la data de 05.04.2013 din oficiu.

Întrucât inculpatul a săvârșit faptele de înșelăciune si fals în înscrisuri sub semnătura privata in termenul de încercare al suspendării condiționate, la datele de 19.01.2010 si 21.01.2010, pedeapsă ce a fost reabilitată la data de 05.04.2013, ulterior punerii in mișcare a acțiunii penale, instanța de fond a reținut ca faptele au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind incidente disp.art.37 lit.a Cod penal.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere, pe de o parte, ca acesta este cunoscut cu antecedente penale, iar pe de alta parte pericolul social concret extrem de ridicat al faptelor de înșelăciune (dat de modul premeditat de săvârșire, de prejudiciul cauzat părții vătămate care nu a fost acoperit până în prezent, cât si de consecințele negative referitoare la situația juridică a autoturismului). Totodată, instanța a avut în vedere și faptul că, prin comportamentul său procesual, inculpatul nu a dovedit că ar regreta comiterea acestor fapte și nu a înțeles să colaboreze cu organele judiciare pentru a se lămuri modul în care autoturismele tranzacționate intrau pe teritoriul României. Pe de altă parte, instanța a avut în vedere si faptul ca exista posibilitatea încheierii unei înțelegeri cu partea vătămată, chiar aceasta din urmă solicitând si termen în acest sens.

Văzând aceste criterii, în raport si de disp. art.74 alin.1 din noul Cod penal instanța a aplicat inculpatului pedeapsa cu închisoare orientata spre minim pentru ambele infracțiuni, respectiv 1 an închisoare pentru înșelăciune in forma agravată si 3 luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Referitor la acțiunea civilă formulată de partea vătămată V. C. în cadrul procesului penal, instanța a constatat că sunt pe deplin întrunite condițiile prev. de art.998-999 cod civil pentru angajarea răspunderii civile, întrucât acesta, prin fapta ilicită de înșelăciune comisă cu vinovăție sub forma intenției directe, i-a produs nemijlocit părții civile un prejudiciu material constând în contravaloarea prețului plătit de acesta. În aceste condiții, temeiul art.14, art.19, art.25 si art.397 Cod de procedura penală instanța a admis acțiunea civilă si l-a obligat pe inculpat să repare prejudiciul material cauzat părții civile, în cuantum de 6.500 de euro, reprezentând prețul primit pentru autoturism.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul T. I. G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea căii de atac și în fond să se dispună încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de înșelăciune ca urmare a încheierii unui acord de mediere (art.16 lit.g din noul Cod pr.penală) iar cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a solicitat în principal achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit. a coroborat cu art.10 lit.d din vechiul Cod procedură penală (pentru lipsa unor elemente constitutive ale infracțiunii, respectiv că infracțiunea a fost reținută pentru falsificarea scrierii unui înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță de mână” înscris care, ca obiect material al laturii obiective trebuia semnat și datat de persoana de la care emană) și în subsidiar menținerea condamnării de 3 luni, descontopirea pedepselor ca urmare a încetării procesului penal pentru infracțiunea de înșelăciune raportat la acordul de mediere depus la dosar, astfel încât, să fie reținută doar pedeapsa de 3 luni, înlăturarea prevederilor art.33 Cod penal privitor la concursul de infracțiuni, înlăturarea art.37 lit. a Cod penal privind recidiva postcondamnatorie pentru considerentul că la data de 05.04.2013 a intervenit reabilitarea de drept din oficiu pentru infracțiunea săvârșită anterior de către inculpat. A mai arătat apelantul inculpat că până la acea dată și nici ulterior acesteia nu a fost dispusă revocarea suspendării executării pedepsei, faptă ce ar constitui al doilea termen al recidivei fiind descoperită după împlinirea termenului de încercare, ceea ce înseamnă că instanța de fond a încălcat principiul autorității de lucru judecat. Astfel, a arătat apelantul inculpat, ca efect al intervenirii reabilitării de drept, au fost înlăturate orice interdicții și decăderi dar și antecedentele penale așa încât condamnarea nu mai poate fi luată în seamă la stabilirea stării de recidivă. Ca modalitate de executare a pedepsei, apelantul inculpat a solicitat aplicarea art.86¹ Cod penal sau art.81-82 Cod penal, ținându-se cont de pericolul social scăzut al faptei, dar și de scopul avut în vedere la săvârșirea acesteia precum și de urmăririle minime produse.

Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.2 Cod pr.penală, Curtea constată și reține următoarele:

În ceea ce privește motivul de apel prin care s-a solicitat achitarea inculpatului pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 VCP, Curtea constată că susținerile inculpatului vizând obligativitatea îndeplinirii de către respectivul înscris a unor anumite caracteristici, în lipsa cărora nu poate fi reținută această infracțiune, exced conținutului constitutiv al infracțiunii astfel cum este prevăzut de art. 290 VCP.

Astfel, împrejurarea că respectivul înscris, obiect material al infracțiunii nu a fost semnat și datat de persoana de la care emană, nu este de natură să determine nereținerea acestei infracțiuni în sarcina inculpatului sau concluzia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestia, în condițiile în care legea nu definește noțiunea de „înscris sub semnătură privată”.

În literatura de specialitate s-a arătat că prin „înscris sub semnătură privată” trebuie să înțelegem orice înscris care emană de la o persoană particulară, care conține o manifestare de voință ori constatarea unui act, fapt sau împrejurări cu semnificație juridică și care este susceptibil de a dovedi existența, modificarea sau stingerea unui drept sau a unei obligații.

Prin urmare pentru a constitui obiect material al infracțiunii cercetate, respectivul înscris trebuie să îndeplinească două condiții: să emane de la o persoană particulară și să fie producător de consecințe juridice.

Înscrisul olograf a fost încredințat de inculpat în vederea folosirii către numitul C. C. D., în vederea vânzării ulterioare a autoturismului.

În aceste condiții este evident că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.290 alin.1 din vechiul Cod penal de care a fost acuzat inculpatul a constat în aceea ca a falsificat scrierea de pe verso-ul copiei cărții de identitate a martorului P. I., pe care a încredințat-o ulterior numitului C. C. D. spre a fi folosită la vânzarea ulterioară a autoturismului marca VW Golf.

Curtea reține că inculpatul a săvârșit această infracțiune prin contrafacerea înscrisului, ceea ce înseamnă reproducerea unui document original, în scop fraudulos, dându-l drept autentic.

Susținerea inculpatului din apel, potrivit căreia lipsa semnăturii determină imposibilitatea condamnării sale pentru săvârșirea acestei infracțiuni, se impune a fi înlăturată, în condițiile în care, înscrisul respectiv este de natură să producă consecințe juridice, fiind scris și datat de către inculpat, potrivit celor de mai sus.

De altfel consecința juridică a înscrisului a constat în aceea că numitul C. C. D., la data de 26.01.2010, i-a vândut numitului D. I. M., autoturismul marca „Volkswagen Golf 6” înmatriculat în Spania, pentru care a primit suma de 10.400 euro, încheind contractul de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit din 26.01.2010.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va cenzura ce neîntemeiate susșinerile inculpatului vizând aceste motiv de apel.

În ceea ce privește starea de recidivă post condamnatorie a inculpatului, Curtea reține că din fișa de cazier judiciar a inculpatului a reieșit ca acesta are înscrisă mențiunea punerii în mișcare a acțiunii penale în data de 02.04.2013 în dosarul nr.731/P/2010 al Judecătoriei A..

Curtea consideră că mențiunea din acesată adresă privind reabilitarea de drept la data de 05.04.2013, din oficiu, nu este în măsură să înlăture starea de recidivă post condamnatorie a inculpatului, întrucât anterior împlinirii termenului de reabilitare, care coincide cu data împlinirii termenului de încercare, respectiv în cursul termenului de încercare, inculpatul a săvârșit faptele din cauza de față, pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală chiar în interiorul acestui termen.

Mai mult, infracțiunile deduse judecății au fost descoperite înaintea împlinirii termenului de încercare.

Întrucât inculpatul a săvârșit faptele de înșelăciune si fals în înscrisuri sub semnătura privata in termenul de încercare al suspendării condiționate, la datele de 19.01.2010 si 21.01.2010, pedeapsă ce ar fi fost reabilitată la data de 05.04.2013, ulterior punerii in mișcare a acțiunii penale, instanța de fond în mod corect a reținut ca faptele au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind incidente disp.art.37 lit.a VCP.

Pentru aceste considerente, Curtea va înlătura ca neîntemeiate, susținerile inculpatului din apel vizând greșita reținere a disp. art. 37 lit. a VCP.

În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, parte vătămată V. G., Curtea constată că între inculpat și partea vătămată menționată a fost încheiat un acord de mediere care cuprinde și dispoziția de împăcare a celor doi pe latură penală a cauzei, precum și tranzacționarea laturii civile a cauzei, astfel încât partea vătămată nu mai are nici o pretenție de la inculpat.

De asemenea, Curtea observă că prin soluția apelată au fost nesocotite cele dispuse de Curtea Constituțională prin decizia nr.265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr.372/20.05.2014, referitoare la interpretarea art. 5 NCP, instanța de fond aplicând legea penală mai favorabilă nu în mod global, așa cum s-a stabilit de către Curtea Constituțională, ci, pe instituții autonome, combinând dispozițiile favorabile inculpatului din cele două legi penale.

În consecință, având în vedere acordul de mediere încheiat care potrivit art. 16 al. 1 lit. g teza finală NCPP reprezintă o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale, cu consecința evidentă a încetării procesului penal pentru fapta respectivă, în condițiile art. 17 al.2 NCPP, raportat la conținutul acestui acord, cu referire la intervenirea împăcării dintre cele două părți, Curtea apreciază că pentru a da eficiență practică și juridică respectivului acord, se impune concluzia aplicării ca lege penală mai favorabilă, a legii noi, conform și disp. art. 244 al. 3 NCP.

Deși din punct de vedere al consecințelor juridice asupra procesului penal, împăcarea părților și încheierea unui acord de mediere între acestea, care pe lângă înțelegea privind pretențiile civile cuprinde și mențiunea referitoare la împăcare, cum este cazul în speța de față, produc aceleași efecte prev. de art. 16 al. 1 lit. g cu referire la art. 17 al. 2 NCPP, cele două instituții nu sunt deloc identice, ci cel mult similare, astfel încât și condițiile în care pot interveni și modalitatea de încheiere a lor sunt diferite.

Curtea nu poate fi de acord cu opina Parchetului care a arătat că date fiind disp. art. 16 al. 1 lit. g NCPP, cele două instituții sunt identice, astfel încât momentul până la care pot interveni este același, respectiv până la citirea actului de sesizare a instanței conform art. 159 al. 3 NCP.

Curtea constată că singurele dispoziții legale din actualul cod de procedură penală referitoare la acordul de mediere sunt conținute de art. 16 și 23 NCPP, iar în noul cod penal astfel de dispoziții nu există.

Mai mult în Legea nr. 192/2006 actualizată, legea medierii, art. 67-70 care cuprind dispoziții speciale privind medierea în cauzele penale, nu este prevăzut nici un termen limită până la care poate fi încheiat un astfelde acord de mediere, art. 69 din lege făcând referire la intervenirea medierii înaintea începerii procesului penal, iar art. 70 din lege făcând referire la intervenirea medierii, după începerea procesului penal.

În aceste condiții, din interpretarea logică și sistematică a textelor de lege menționate, reținând și considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 508/2014 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 159 al. 3 NCP, (care ar fi fost aplicabilă în cauză, în situația împăcării părților, datorită faptului că citirea actului de sesizare a intervenit anterior datei de 01.02.2014), prin care s-a stabilit că în cauzele în care la data de 01.02.2014 se depășise momentul citirii actului de sesizare, împăcarea poate interveni până la primul termen de judecată stabilit ulterior datei publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea apreciază că impunerea unei date limită până la care poate fi încheiat un acord de mediere ce conține și dispoziția de împăcare a părților, în lipsa oricărei prevederi legislative în acest sens, prin simpla similitudine cu disp. art. 159 al. 3 NCP, ar fi excesivă și contrară voinței legiuitorului exprimată prin Legea nr. 192/2006, rap. la art. 16 al. 1 lit. g teza finală NCPP.

Dacă la momentul reglementării posibilității încetării procesului penal ca urmare a încheierii unui acord de mediere cu efecte și în ceea ce privește latura penală a cauzei, cu consecința firească a înlăturării răspunderii penale, intenția legiuitorului ar fi fost de stabilire a unui moment limită până la care poate fi încheiat un astfel de acord, era evident că o asemnea dispoziție, de o asemenea însemnătate pentru cursul procesului penal, se impunea a fi expres subliniată, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

D. urmare, opinând în sensul că cele două instituții, împăcarea și încheierea unui acord de mediere cu privire atât la latura penală, cât și la latura civilă a cauzei nu sunt aplicabile în condiții identice, chiar dacă prin raportare la disp. art 16 al. 1 lit. g NCPP, efectul lor asupra procesului penal și asupra răspunderii penale a inculpatului este același, Curtea va înlătura susținerile Parchetului și va da eficiență acordului de mediere încheiat în cauză.

Referitor la susținerile invocate în subsidiar de către inculpat, în apelul declarat, vizând aplicarea art.86¹ VCP sau a disp. art.81-82 VCP, cu referire la pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 VCP, Curtea le va cenzura ca neîntemeiate, având în vedere concluzia că legea penală mai favorabilă, în cauză, este legea nouă, precum și considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 și nu în ultimul rând dată fiind starea de recidivă a inculpatului care exclude alte posibilități de individualizare judiciară a executării pedepsei.

Dacă s-ar aprecia în sensul că legea veche este legea penală mai favorabilă, prin aplicarea ei în mod global așa cum impune decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, acordul de mediere ar avea efecte numai cu privire la latura civilă a cauzei, nemaiputând fi incidente disp. art. 244 al. 1 și 2 NCP, ci disp. art. 215 al. 1, 2 și 3 VCP care nu prevedeau posibilitatea împăcării sau a încheierii unui acord de mediere.

În acest fel, prin aplicaea lefgii noi, este înlăturaztă și pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului real, reținută conform legii vechi, rămânând incidente numai dispozițiile referitoare la recidivă și la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată anterior inculpatului.

Se cuvine precizat referitor la pedeapsa pe care Curtea o consideră oportună pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 NCP, că în condițiile în care limitele de pedeapsă pentru această infracțiune sunt mai mari, (6 luni-3 ani sau amendă), decât cele prev. de art. 290 VCP, (3 luni-2 ani sau amendă), având în vedere că ne aflăm în calea de atac a inculpatului, că prima instanță i-a aplicat o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru această faptă, sub limita minimă prev. de art. 322 NCP, că în ambele reglementări este prevăzută ca pedeapsă alternativă amenda penală, precum și că se impune respectarea principiului prev. de art. 418 al. 1 NCPP, singura sancțiune aplicabilă în cauză pentru această faptă care să respecte toate condițiile enunțate este amenda penală.

În ceea ce privește cuantumul acestei amenzi, Curtea va face aplicarea disp. art.61 al.2 rap. la art.61 al.4 lit.c NCP, respectiv numărul zilelor amendă va fi minim, de 180 zile, iar suma corespunzătoare unei zile amendă va fi minimă, de 10 lei, raportat la toate elementele de individualizare prev. de art. 74 NCP, dar și la incidența disp. art. 15 din Legea nr.187/2012, rap. la art.83 din vechiul Cod penal cu referire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 745/08.10. 2007 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin neapelare la data de 22.10.2007, pedeapsă care se va executa alături de pedeapsa de 1.800 lei amendă penală.

D. urmare, Curtea, în baza art.421 pct.2 lit.a din noul Cod pr.penală va admite apelul declarat de apelantul-inculpat T. I. G., împotriva sentinței penale nr.113/07.05.2014 a Judecătoriei A., va desființa, în parte, sentința penală atacată și rejudecând pe fond:

Va face aplicarea dispozițiilor art.5 din noul Cod penal, astfel cum a fost interpretat prin decizia Curții Constituționale nr.265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr.372/20.05.2014, și în consecință:

Va constata că în cauză, legea penală mai favorabilă pentru inculpatul T. I. G., este legea nouă și astfel:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, în pedepsele componente, respectiv:

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.244 al.1 și 2 din noul Cod penal, cu aplic.art.5 din noul Cod penal și art.37 lit.a din vechiul Cod penal (fapta din 19.01.2010, parte vătămată V. C.);

- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.745/08.10. 2007 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin neapelare la 22.10.2007, devenită executabilă ca urmare a aplicării dispozițiilor art.83 din vechiul Cod penal prin sentința apelată;

- pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (faptă din 21.01.2010), prev. de art. 290 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a din vechiul Cod penal.

În baza art.17 al.2 rap. la art.16 al.1 lit.g teza finală din noul Cod pr.penală va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art.244 al.1 și 2 din noul Cod penal, cu aplic. art.41 al.1 din noul Cod penal.

Va dispune condamnarea inculpatului T. I. G., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.322 din noul Cod penal, cu aplic.art.41 al.1 din noul Cod penal, la pedeapsa amenzii penale, în sumă de 1.800 lei, calculată conform art.61 al.2 rap. la art.61 al.4 lit.c din noul Cod penal, respectiv numărul zilelor amendă este de 180 zile, iar suma corespunzătoare unei zile amendă este 10 lei.

În baza art.15 din Legea nr.187/2012, rap. la art.83 din vechiul Cod penal va revoca beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 745/08.10. 2007 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin neapelare la data de 22.10.2007, urmând ca această pedeapsă să se execute alături de pedeapsa de 1.800 lei amendă penală.

Totodată, va înlătura obligarea inculpatului la plata sumei de 6.500 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând despăgubiri materiale către partea civilă V. C. și va lua act de acordul de mediere încheiat între cele două părți la data de 12.09.2014, aflat la filele 48-49 dosar apel.

Restul dispozițiilor sentinței penale apelate, vor fi menținute.

Văzând și disp. art.275 alin.3 NCPP.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.421 pct.2 lit.a din noul Cod pr.penală admite apelul declarat de apelantul-inculpat T. I. G., împotriva sentinței penale nr.113/07.05.2014 a Judecătoriei A..

Desființează, în parte, sentința penală atacată și rejudecând pe fond:

Face aplicarea dispozițiilor art.5 din noul Cod penal, astfel cum a fost interpretat prin decizia Curții Constituționale nr.265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr.372/20.05.2014, și în consecință:

Constată că în cauză, legea penală mai favorabilă pentru inculpatul T. I. G., este legea nouă și astfel:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, în pedepsele componente, respectiv:

În baza art.17 al.2 rap. la art.16 al.1 lit.g teza finală din noul Cod pr.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art.244 al.1 și 2 din noul Cod penal, cu aplic. art.41 al.1 din noul Cod penal.

Condamnă inculpatul T. I. G., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.322 din noul Cod penal, cu aplic.art.41 al.1 din noul Cod penal, la pedeapsa amenzii penale, în sumă de 1.800 lei, calculată conform art.61 al.2 rap. la art.61 al.4 lit.c din noul Cod penal, respectiv numărul zilelor amendă este de 180 zile, iar suma corespunzătoare unei zile amendă este 10 lei.

În baza art.15 din Legea nr.187/2012, rap. la art.83 din vechiul Cod penal revocă beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 745/08.10. 2007 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin neapelare la data de 22.10.2007, urmând ca această pedeapsă să se execute alături de pedeapsa de 1.800 lei amendă penală.

Înlătură obligarea inculpatului la plata sumei de 6.500 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând despăgubiri materiale către partea civilă V. C. și ia act de acordul de mediere încheiat între cele două părți la data de 12.09.2014, aflat la filele 48-49 dosar apel.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 decembrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

V. A. P. E. R. C.

GREFIER,

C. D. R.

Red. CER

2 ex./22.12.2014

Dosar fond nr._ -Jud. A.

Jud. fond – M. I. M.

← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013....		Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... →

Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 1583/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 1583/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI