Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 832/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 832/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 832/2014
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 832
Ședința publică din data de 25.06.2014
Completul compus din
Președinte: G. M.-E.
Judecător: R. A. A.
Grefier: C. G.
Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror N. A.-M..
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorul 2 București și de inculpații B. M. și N. C. A. împotriva sentinței penale nr. 370/15.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorul 2 București în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința din 18.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, instanța stabilind data pronunțării la 25.06.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 370 din data de 15 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în baza art. 386 alin 1 C.proc.pen, raportat la art. 5 alin 1 C.pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor puse în sarcina inculpatului B. M., din două infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin 1,2 C.pen din 1969, cu aplicarea art.41 alin 2 C.pen din 1969 și art. 37 alin. 1 lit. a C.pen din 1969, aflate în concurs real, într-o singură infracțiune de înșelăciune, prevăzută de art 244. alin. 1, 2 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen și a art. 37 alin 1 lit. a C.pen. din 1969, în formă continuată.
În baza art. 244 alin. 1, 2 C.pen, cu aplicarea art. 35 alin 1 C.pen și a art. 37 alin 1 lit. a C.pen din 1969, a fost condamnat inculpatul B. M. [fiul lui I. și M., ns. la data de 22.01.1986 în Găești, județul Dâmbovița, în prezent încarcerat în Penitenciarul G., cetățean român, recidivist, studii - 10 clase, stare civilă – necăsătorit, fără ocupație, domiciliat în ., ., județul Dâmbovița, CNP:_], la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art. 39 alin 2 din C.pen din 1969,cu aplic. art. 5 alin 1 C.pen., s-a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sen.pen nr. 1132/21.05.2013 a Judecătoriei Ploiești, modificată și definitivă prin dec.pen nr. 324/25.06.2013 a Tribunalului Prahova, sentință prin care au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului prin sen.pen. nr. 153/30.01.2012 a Judecătoriei Ploiești, ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, și prin sen.pen nr. 30/03.02.2012 a Judecătoriei Găești, rest de 698 de zile, cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în speță, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare.
În baza art.12 din legea nr. 187/2012, raportat la art. 67 alin 1 C.pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin 1 lit. a, b C.pen, timp de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 65 alin.1 C.pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin 1 lit. a, b C.pen,pe durata executării pedepsei principale.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în prezenta cauză, de la 26.06.2013 la 10.12.2013.
În baza art. 72 alin. 1 C.pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv și perioada deja executată, de la 13.05.2013, la zi.
S-a dispus anularea mandatele de executare a pedepsei închisorii emise în baza sen.pen nr. 1132/21.05.2013 a Judecătoriei Ploiești, a sen.pen nr.153/30.01.2012 a Judecătoriei Ploiești și a sen.pen nr. 30/03.02.2012 a Judecătoriei Găești și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, potrivit sentinței.
Au fost admise acțiunile civile formulate de către părțile civile B. C. și D. Ș..
În baza art. 397 C.proc.pen., raportat la art. 19 C.proc.pen., cu aplic. art. 1049 și 1057 C.civ., au fost obligați, în solidar, inculpații B. M., N. C. A. [fiul lui F. și A., născut la data de 07.06.1983 în Ploiești, jud. Prahova, în prezent încarcerat în Penitenciarul G., cetățean român, stare civilă - căsătorit, cu domiciliul în ., jud. Prahova, CNP:_] și Ș. A. D. [fiica lui D. T. și F., ns. la data de 20.05.1996 în Oraș Vălenii de M., jud. Prahova, cetățean român, studii gimnaziale, fără antecedente penale, cu domiciliul în . D., ., jud. Prahova și f.f.l. în Mun. Ploiești, Bariera Unirii, ., jud. Prahova, CNP –_], pe aceasta din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente Ș. F., la plata sumei de 6.752 către parte civilă B. C. și la plata sumei de 1.660 lei către partea civilă D. Ș., reprezentând despăgubiri civile pentru prejudicii materiale.
În baza art.274 alin 1 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul B. M. la plata sumei de 160 de lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat.
S-a dispus ca onorariul avocați oficiu inculpați se fie virat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul București, pentru avocați S. M.-200 de lei- și R. D.-500 de lei.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
În perioada aprilie-mai 2013, coinculpații B. M. și N. C. A., în timp ce se aflau în executarea unor pedepse privative de libertate în Penitenciarul Ploiești, fiind cazați în aceeași cameră, și urmare a postării unui anunț în ziarul „Click”, la rubrica „Propuneri afaceri”, potrivit căruia se acordau credite la domiciliu, în urma unor convorbiri telefonice repetate, și în baza aceleiași rezoluții infracționale, au indus în eroare părțile vătămate B. C. și D. Ș., care, la solicitarea celor doi, sub diferite pretexte, au depus în mai multe rânduri diferite sume de bani crezând că vor obține în final credite, fapt nerealizat, sumele depuse fiind ridicate de către inculpați cu ajutorul inculpatei Ș. A. D., concubina inculpatului B. M. și a martorilor B. A. M., A. M. V. și P. I. M.. S-a mai reținut că prejudiciul cauzat părții vătămate B. C. a fost de 6.752 lei iar cel cauzat părții vătămate D. Ș. a fost de 1.660 lei, sume cu care părțile vătămate s-au constituit părți civile.
Situația de fapt astfel cum a fost descrisă a fost temeinic dovedită pe baza mijloacelor de probă administrate în ambele faze ale procesului penal (urmărire penală și cercetare judecătorească), probe ce au fost expuse și analizate pe larg de judecătorul fondului.
Prin urmare, judecătorul fondului a concluzionat că – în drept – fapta inculpatului B. M. întrunește, atât din punct de vedere al laturii obiective, cât și în ceea ce privește latura subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. 1, 2 C.pen.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei pusă în sarcina inculpatului, la termenul de judecată din data de 08.04.2014, instanța a pus din oficiu în discuția părților, în baza art. 386 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 5 alin. 1 C.proc.pen., schimbarea încadrării juridice a faptei, atât în sensul reținerii unei singure infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, iar nu a două infracțiuni în formă continuată, dar și în concurs real, așa cum s-a reținut prin actul de sesizare a instanței, cât și sub aspectul reținerii art. 244 alin. 1, 2 C.pen., acesta fiind textul care incriminează în prezent infracțiunea de înșelăciune pusă în sarcina inculpatului.
Sub primul aspect, s-a arătat că trebuie observat că întreaga activitate infracțională a inculpatului, desfășurată pe parcursul lunilor aprilie – mai 2013, a avut loc în baza unei rezoluții infracționale unice, anterioară primului act de executare și care s-a menținut pe parcursul întregii activități infracționale, aspect ce rezultă din scopul avut în vedere de către inculpat, acela de a obține diferite sume de bani prin inducerea în eroare a părților vătămate, și prin modalitatea de săvârșire a faptelor, adică prin intermediul convorbirilor telefonice purtate în repetate rânduri între inculpat și părțile vătămate.
În aceeași ordine de idei – arată judecătorul fondului - faptul că există două părți vătămate nu poate determina existența unui concurs de infracțiuni, neputându-se reține o activitate infracțională distinctă a inculpaților față de fiecare parte vătămată separat, ci o activitate unică, continuată, caracterizată prin scopul avut în vedere de către inculpat, și anume acela de a obține sume de bani prin inducerea în eroare a părților vătămate. De aceea, instanța apreciază că trebuie reținută o singură infracțiune de înșelăciune, săvârșită în formă continuată.
Relativ la al doilea motiv de schimbare a încadrării juridice, instanța de fond a reținut că de la momentul săvârșirii faptei pusă în sarcina inculpatului, până la momentul soluționării cauzei, dispozițiile legale care incriminau infracțiunea de înșelăciune s-au modificat, în prezent această infracțiune fiind reglementată de art. 244 alin. 1, 2 C.pen., care prevede un regim sancționator mai blând față de art. 215 alin. 1, 2 C.pen. din anul 1969, constituind de aceea legea penală mai favorabilă.
Tot în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în rechizitoriu, la același termen de judecată din data de 08.04.2014, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice și sub aspectul reținerii circumstanței agravante prevăzută de art. 77 lit. d C.pen., constând în săvârșirea faptei împreună cu un minor. Sub acest aspect, instanța de fond a apreciat că respectiva circumstanță agravantă nu poate fi reținută, atât timp cât din nicio probă nu rezultă cu certitudine că inculpatul ar fi cunoscut care este vârsta reală a inculpatei minore, existând cel puțin un dubiu în această privință, dubiu care profită inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului N. C. A., judecătorul fondului a avut în vedere criteriile generale de individualizare, sens în care s-a reținut că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, ci a săvârșit fapta ce formează obiectul prezentei cauze în timp ce se afla în executarea unei pedepse aplicate pentru comiterea unei fapte similare, ceea ce denotă perseverență și specializare infracțională, inculpatul ignorând cu desăvârșire avertismentul reprezentat de prima condamnare, și continuând să săvârșească fapte de aceeași natură. De aceea, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse de 5 ani închisoare, reprezentând maximul special prevăzut de lege, este aptă să corespundă scopului preventiv și educativ al pedepsei, având în vedere și caracterul continuat al infracțiunii, situație în care maximul special al pedepsei se poate majora cu cel mult 3 ani.
La individualizarea modalității de executare a pedepsei judecătorul fondului a arătat că, întrucât inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, este obligatorie executarea pedepsei în regim de detenție, potrivit art. 39 alin. 2 C.pen., impunându-se contopirea restului de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1132/21.05.2013 a Judecătoriei Ploiești, sentință prin care au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 153/30.01.2012 a Judecătoriei Ploiești ce constituie primul termen al recidivei, rest de 698 de zile, cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
De asemenea, tot sub aspectul laturii penale, instanța de fond a arătat că mai trebuie precizat că inculpatul a fost arestat preventiv în prezenta speță, de la 26.06.2013 la 10.12.2013, perioadă ce urmează a fi dedusă din pedeapsa aplicată, ca și perioada deja executată, de la 13.05.2013 la zi.
Procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a arătat că părțile vătămate B. C. și D. Ș. s-au constituit părți civile cu sumele de 6.752 lei și respectiv de 1.660 lei, reprezentând despăgubiri civile pentru prejudicii materiale. Întrucât atât inculpatul B. M., cât și ceilalți doi inculpați au recunoscut existența acestui prejudiciu, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea civilă formulată de către cele două părți civile, dând deplină eficiență principiului disponibilității, specific procesului civil.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, inculpații B. M. și N. C. A..
I.Apelantul P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a susținut că hotărârea este nelegală sub aspectul greșitei încadrări juridice reținute în cazul inculpatului B. M., deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra schimbării de încadrare juridică, cu reținerea art.77 alin.1 lit.a și d Cp., pusă în discuția părților în ședința publică din data de 08.04.2014.
În acest sens, s-a precizat că inculpatul B. M., împreună cu inculpatul N. C. A., după ce au postat mai multe anunțuri în ziarul „Click" având ca obiect acordarea unor credite la domiciliu, au fost contactați telefonic în mai multe rânduri de către părțile vătămate B. C. și D. Ș., cărora le-au propus acordarea unor credite la domiciliu. în condiții avantajoase și le-au solicitat diferite sume dc bani, sub diferite pretexte, cum ar fi comisionul de deschidere a dosarului de credit, sume ce erau virale de către paliile vătămate în diferite conturi indicate de către inculpați și care erau deschise pe numele martorilor P. N. I. și A. M. V.. respectivele sume fiind ridicate de către coinculpata Ș. A. D. cu ajutorul celor doi martori, rezultă din coroborarea declarațiilor inculpatului N. C. A., cu declarațiile inculpatei Ș. A. D., ale martorilor menționați anterior, ale paliilor vătămate, precum și cu procesele verbale de consemnare a convorbirilor și comunicărilor interceptate și cu procesele verbale de percheziție efectuate în Penitenciarul Ploiești, unde au fost descoperite telefoanele folosite de către inculpați.
Astfel, din declarațiile martorilor P. N. I. și A. M. V. rezultă că la solicitarea inculpatei Ș. A. D., au fost de acord să o ajute pe aceasta, minoră fiind, să ridice niște sume de bani, despre care susținea că i-au fost trimise dc către rude ale prietenului său, aliat în penitenciar, martorii necunoscând adevărata proveniență a banilor. De asemenea, inculpata Ș. A. D. a arătat că deși inițial nu cunoștea proveniența banilor, la sfârșitul lunii aprilie a aflat care este modalitatea reală dc obținere a acestora, continuând cu toate acestea activitatea de sprijin a celor doi inculpați, întrucât fusese convinsă de către inculpatul B. M. că se vor căsători.
De asemenea, toate aceste probe se coroborează și cu declarația inculpatului B. M., dată în fața instanței, prin care acesta a recunoscut săvârșirea faptei, descriind în detaliu modul de comitere al acesteia, deși pe parcursul urmăririi penale a negat constanta fapta pusă în sarcina sa.
Faptele reținute în sarcina celor trei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. 1 și 2 NCPP cu aplicarea art. 41 alin. 1 NCP, în formă continuată, cu reținerea circumstanțelor agravante, prev. de art.77 alin.l lit.a Cp, respectiv săvârșirea infracțiunilor de mai sus de către trei sau mai multe persoane, raportat la persoanele vătămate față de care au acționat împreună și pentru care însăși instanța a reținut pe latura civilă că, este necesar obligarea ce/or trei în solidar; Avem în vedere în acest context faptele comise de cei trei inculpați, în paguba următoarelor persoane vătămate, respectiv față de părțile civile B. C. și D. Ș., reprezentând despăgubiri civile pentru prejudicii materiale.
S-a mai reținut, și că în perioada aprilie-mai 2013, coinculpații B. M. și N. C. A., în timp ce se aflau în executarea unor pedepse privative de libertate în Penitenciarul Ploiești, fiind cazați în aceeași cameră, și urmare a postării unui anunț în ziarul „Click", la rubrica „Propuneri afaceri", potrivit căruia se acordau credite la domiciliu. în urma unor convorbiri telefonice repetate, și în baza aceleiași rezoluții infracționale, au indus în eroare părtile vătămate B. C. și D. Ș., care, la solicitarea celor doi, sub diferite pretexte, au depus în mai multe rânduri diferite sume de bani crezând că vor obține în final credite, fapt nerealizat, sumele depuse fiind ridicate de către inculpați cu ajutorul inculpatei minore Ș. A. D., concubina inculpatului B. M. și a martorilor B. A. M., A. M. V. și P. lonuț M.. S-a reținut că, prejudiciul cauzat părții vătămate B. C. a fost de 6.752 lei iar cel cauzat părții vătămate D. Ș. a fost de 1.660 lei, sume cu care părțile vătămate s-au constituit părți civile, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiune de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1. 2. cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. a C.proc.pen., în formă continuată, cu reținerea circumstanțelor agravante, prev. de art.77 alin.l lit.a și d Cp, săvârșirea infracțiunii de către un infractor major, dacă ce aceasta a fost comisă împreună cu un minor, respectiv de trei sau mai multe persoane;
Prin urmare, fapta inculpatului B. M. constând în aceea că în perioada aprilie - mai 2013 a indus în eroare părtile vătămate B. C. și D. Ș., solicitându-le să depună diferite sume de bani în diverse conturi, în vederea acordării unor credite în condiții avantajoase, fapt nerealizat, activitatea de inducere în eroare având loc prin intermediul convorbirilor telefonice purtate între inculpat, ce se prezenta sub numele de S. R., și părtile vătămate și având ca scop obținerea unor sume de bani, a fost probată și întrunește, atât din punct de vedere al laturii obiective, cât și în ceea ce privește latura subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. 1, 2 C.pen.. cu aplic, art.77 alin.l lit.a și d Cp.
II. Inculpații B. M. și N. C. A. nu și-au motivat calea de atac în condițiile prevăzute de art. 412 alin. 4 Cod proc. penală, însă susținerile lor orale au fost consemnate pe larg în practicaua prezentei decizii.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale ce au incidență în cauză, dar și sub toate aspectele în condițiile art. 417 alin. 2 Cod proc. penală, Curtea a reținut următoarele:
I. În privința primului motiv de apel invocat oral de Ministerul Public, referitor la existența unui caz de nulitate absolută a hotărârii pronunțate, Curtea reține că prin rechizitoriul cu nr. 5861/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B. M., N. C. M. și Ș. A. D. pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune, respectiv de complicitate la înșelăciune în formă continuată.
La primul termen de judecată în faza cercetării judecătorești, instanța a dispus disjungerea cauzei față de inculpații N. C. M. și Ș. A. D., care au solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 cod proc. penală, iar în privința lor s-a pronunțat sentința penală nr. 962/7.11.2013.
Curtea observă că judecătorul fondului a formulat două cereri de abținere consecutive, motivat de faptul că în urma pronunțării acestei hotărâri penale a devenit incompatibil de a soluționa cauza cu privire la inculpatul B. M., în temeiul disp. art. 64 alin. 1 lit. f Cod proc. penală. Cele două cererei de abținere au fost respinse potrivit încheierilor de ședință din 21.11.2013 (fila 99) și 28.03.2014 (fila 235).
Prin urmare, existența cazului de incompatibilitate a judecătorului fondului a făcut obiectul unei cercetări judecătorești, stabilindu-se prin două încheieri definitive că acesta nu se află în situația de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. 1 lit. f Cod proc. penală. Or, această situație a fost analizată atât anterior cât și ulterior redactării hotărârii judecătorești referitoare la ceilalți doi inculpați ce și-au recunoscut vinovăția.
Pe de altă parte, din motivarea sentinței penale nr. 962/7.11.2013 (fila 214) nu rezultă că instanța ar fi făcut referiri ample la vinovăția inculpatului B. M., așa cum a susținut apelantul. Astfel, menționarea numelui acestuia în contextul ”...N. C. A. ...împreună cu B. M., după ce au postat mai multe anunțuri în ziarul Click...” nu reprezintă o antepronunțare cu privire la situația sa juridică, ci doar consecința reținerii acuzațiilor recunoscute de ceilalți doi inculpați ce au solicitat urmarea procedurii simplificate, având relevanță doar în privința acestora. Este evident că din lecturarea sentinței penale menționate mai sus, nu se poate aprecia în sensul că instanța s-a antepronunțat cu privire la vinovăția inculpatului B., simplele referiri cu privire la persoana acestuia nefiind de natură să încalce prezumția sa de nevinovăție, cum la fel nu sunt de natură să atragă incidența în cauză a situației de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. 1 lit. f Cod proc. penală.
Ca atare, primul motiv de apel al Parchetului este nefondat, având în vedere că, nu se poate stabili cum că judecătorul fondului a soluționat cauza cu încălcarea cazului de incompatibilitate arătat mai sus și deci hotărârea este lovită de nulitate absolută, în condițiile în care acesta a formulat două cereri de abținere în acest sens, ce i-au fost amplu motivat respinse.
În privința celorlalte motive de apel extinse, așa cum au fost susținute la ultimul termen de judecată, acestea au fost apreciate ca întemeiate după cum urmează:
Inculpatul B. M. a fost condamnat de prima instanță la o pedeapsa de 5 ani închisoare în urma schimbării încadrării juridice din două infracțiuni de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. 1,2 Cod penal din 1969, aflate în concurs real, într-o singură infracțiune de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1,2 Cod penal actual, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal actual și art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal din 1969.
Se observă că instanța fondului a făcut o aplicare a legii penale mai favorabile pe instituții autonome, reținând că infracțiunea de înșelăciune este mai puțin aspru pedepsită în codul penal actual, însă a stabilit că principiile sancționării recidivei sunt mai favorabile în codul penal anterior și a făcut aplicarea acestora.
Totuși, prin decizia nr. 625 din data de 6 mai 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 5 din Codul penal, Curtea Constituțională a statuat că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În motivarea acestei decizii s-a stabilit că inculpații care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecați potrivit legii noi trebuie să aibă, în funcție de legea mai favorabilă, o situație juridică identică, ori cu cei condamnați anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor săvârși infracțiuni potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancționator ce combină dispoziții din ambele coduri.
În raport de dispozițiile obligatorii ale acestei decizii, Curtea va stabili care este legea penală mai favorabilă inculpatului B. M., prin raportare la dispozițiile de ansamblu ale celor două legi succesive care reglementează situația juridică a acestuia.
Se constată că, într-adevăr în noul cod penal infracțiunea de înșelăciune este mult mai blând sancționată, însă în sarcina inculpatului s-a reținut o singură faptă continuată, săvârșită împotriva a două persoane vătămate, ceea ce ar fi inadmisibil potrivit prevederilor noului cod, care în art. 35 alin. 1 statuează că pentru îndeplinirea condițiilor ca o infracțiune să fie considerată continuată trebuie ca actele materiale ale aceleiași rezoluții infracționale să fie îndreptate împotriva unui subiect pasiv unic. Ca atare, în condițiile noului cod penal, în sarcina inculpatului ar trebui reținute două fapte de înșelăciune aflate în concurs real.
Mai mult, având în vedere starea de recidivă constatată în mod corect de instanța de fond, prevederile art. 39 alin. 2 din codul penal anterior sunt evident mai favorabile inculpatului, deoarece potrivit acestui text de lege se realizează o contopire între pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior și restul rămas neexecutat, pe când în baza art. 43e alin. 2 din noul cod penal, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultantă se adaugă la restul rămas neexecutat.
Așadar, în ansamblul ei, legea penală veche este mai favorabilă inculpatului, sens, în care Curtea va face aplicarea dispozițiilor legale ale Codului penal din 1969 citate anterior.
În ce privește motivul de apel referitor la nelegala reținere a prevederilor art. 75 lit. a și c Cod penal anterior, Curtea observă că este fondat, deoarece cele două agravante menționate sunt incidente în cauză. Astfel, deși în cauză nu există o complicitate concomitentă clasică, deoarece s-a dovedit că inculpații B. și N. se aflau în penitenciar, iar coinculpata N. în stare de libertate, totuși, este de necontestat că aceștia au săvârșit faptele împreună, cei doi postau anunțuri în ziarul Click, fiind contactați în mai multe rânduri de părțile vătămate cărora le-au propus acordarea de credite și le-au solicitat anumite sume de bani ce au fost virate în conturi deschise cu ajutorul coinculpatei aflată în libertate. Această situație a fost recunoscută de cei trei inculpați, iar întreaga situație de fapt a fost stabilită pe baza probelor administrate la dosarul cauzei.
Pe de altă parte, din interceptările telefonice autorizate și consemnate în procesele-verbale aflate la dosar rezultă cu certitudine că inculpatul B. avea cunoștință că Ș. A. este minoră, cu atât mai mult cu cât i-a promis în mai multe rânduri acesteia că după eliberare se vor căsători. Mai mult, martorii P. I. și A. M. V. au relatat că au fost de acord să o ajute pe Ș. A. să ridice niște sume de bani trimise de rude ale prietenului ei din penitenciar, având în vedere că aceasta era minora.
Așadar, prevederile art. 75 lit. a și c Cod penal sunt ambele incidente în cauză și Curtea le va reține la încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat.
II. În privința apelului declarat de inculpatul B. M., Curtea apreciază că și acesta este fondat, în condițiile în care raportându-se la textul de lege incident – art. 215 alin. 1,2 din codul penal anterior, se va orienta către o pedeapsă minimă, având în vedere împrejurarea că acesta a recunoscut în final faptele comise și a colaborat cu organele judiciare. Pe de altă parte, vor fi reținute și circumstanțele reale ale săvârșirii faptei dar și antecedentele penale ale inculpatului.
În raport de toate aceste considerente, în baza disp. art. 421 pct. 2 lit. a Cod proc. penală, în urma admiterii apelurilor declarate de Ministerul Public și Buibar M., va fi desființată sentința atacată și în rejudecare va fi schimbată încadrarea juridică a faptei din din art. 244 alin. 1,2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal din 1968 în art. 215 alin. 1,2 Cod penal din 1968 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, art. 37 alin.1 lit. a Cod penal din 1968, art. 75 lit. a și c Cod penal din 1968 și art. 5 alin. 1 Cod penal.
În baza acestui text de lege va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 5 ani închisoare, iar în temeiul art. 39 alin.2 Cod penal din 1968 contopește restul de 2 ani și 10 luni, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1132/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești definitivă prin decizia penală nr. 324/25.06.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul B. M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
III. Cu privire la apelul declarat de inculpatul N. C. A. referitor la latura civilă a cauzei, Curtea va lua act de poziția procesuală a acestuia și în temeiul disp. art. 415 Cod proc. penală va constata că manifestarea sa de voință expresă a fost în sensul de a-și retrage apelul declarat.
În baza prevederilor art. 275 alin. 2 Cod proc. penală inculpatul N. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelurile declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI și inculpatul B. M. împotriva sentinței penale nr. 370 din data de 15 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ .
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod proc. penală desființează în parte sentința apelată, în latură penală și în rejudecare:
În baza art. 386 alin. 1 Cod proc. penală schimbă încadrarea juridică a faptei din art. 244 alin. 1,2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal din 1968 în art. 215 alin. 1,2 Cod penal din 1968 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, art. 37 alin.1 lit. a Cod penal din 1968, art. 75 lit. a și c Cod penal din 1968 și art. 5 alin. 1 Cod penal
În baza art. 215 alin. 1,2 Cod penal din 1968 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, art. 37 alin.1 lit. a Cod penal din 1968, art. 75 lit. a și c Cod penal din 1968 și art. 5 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul B. M. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 39 alin.2 Cod penal din 1968 contopește restul de 2 ani și 10 luni, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1132/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești definitivă prin decizia penală nr. 324/25.06.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul B. M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal din 1968 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal din 1968 pe durata executării pedepsei principale.
Înlătură dispoziția privind aplicarea pedepsei complementare.
Înlătură dispoziția privind anularea mandatelor de executare a pedepsei emise în baza sentinței penale nr. 153/30.01.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești și sentinței penale nr. 30/03.02.2012 pronunțată de Judecătoria Găești.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În baza art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv și perioada deja executată de la 13.05.2013 la zi.
Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul N. C. A. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 275 alin.3 Cod proc. penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și inculpatul B. M. rămân în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod proc. penală obligă apelantul-inculpat N. C. A. la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții-inculpați B. M. și N. C. A. se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. M.-E. R. A. A.
GREFIER,
C. G.
Red.G.M.E.
dact.L.G.
ex.5
red.C.B.-Jud.Sect.2
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1226/2014. Curtea de... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 828/2014.... → |
|---|
