Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 46/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 46/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 46/CO/LPF
Ședința publică de la data de 07 martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. S.
GREFIER: M. C.
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror AMARYL S..
Pe rol, soluționarea contestației formulată de condamnatul P. A. împotriva sentinței penale nr.69 din data de 14.02.2014 pronunțată de Tribunalul I.- Secția penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat P. A., personal, în stare de privare de libertate și asistat de avocat ales A. GILIOLA, cu împuternicire avocațială la fila 15 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Constatând că nu sunt excepții de invocat si cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul in susținerea contestației.
Apărătorul ales al contestatorului condamnat P. A. solicită admiterea contestației, desființarea sentinței și rejudecând, pronunțarea unei hotărâri în sensul reducerii pedepsei rezultante de 5 ani închisoare sub minimul special al noilor încadrări ale infracțiunilor de complicitate la înșelăciune si spălare a banilor, având in vedere faptul că prin sentință fost condamnat la pedepse sub minimul special al încadrărilor prevăzute de art. 26 C.p. raportat la arte 215 alin. 1,2,3, si 5 C.pen. și art. 23 litera c din Legea 656/2002, ambele cu aplicarea art. 74,76 C.pen. (1969).
Solicită repunerea in individualitatea lor a celor două pedepse de 5 ani si 2 ani închisoare, recalificarea faptelor prevăzute de art. 26 C.p. raportat la art. 215 alin. 1,2,3 si 5 C.p. cu aplicarea art. 74,76 C.p. si art. 23 litera c din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 74,76 C.p. in art. 48 NCP raportat la art. 244 alin. 1,2 NCP si art. 29 alin. 1 din Legea pentru prevenirea si sancționarea spălării banilor, ambele cu aplicarea art. 76 NCP, urmând ca pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune reducerea pedepsei de 5 ani închisoare sub minimul special al noilor încadrări de 1-5 ani reduse cu o treime, conform art. 76 NCP, respectiv sub 8 luni închisoare (8 luni - 3,4 luni) respectându-se în acest fel autoritatea de lucru judecat al hotărârii prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 5 ani închisoare sub minimul special al încadrării de 10 - 20 ani, cu aplicarea art. 74, 76 Cod penal.
Pentru infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 litera c din Legea 656/2002, solicită reducerea pedepsei de 2 ani închisoare sub minimul special al noii încadrări de 3-10 ani, reduse cu o treime prin aplicarea art. 76 NCP ( 2 - 6,8 ani), respectiv sub 2 ani închisoare respectând autoritatea de lucru judecat al hotărârii prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare sub minimul special al încadrării de 3-12 ani cu aplicarea art. 74,76 Cod penal, contopirea noilor pedepse de 8 luni, respectiv 1 an, se va realiza in baza art. 33, 34 C.P., acestea fiind dispozițiile mai favorabile in raport de reglementările cuprinse in art. 10 din Legea 187/2012 privind pluralitatea de infracțiuni, motivat si de împrejurarea ca faptele au fost comise sub imperiul legii vechi iar din acest motiv nu pot fi incidente dispozițiile art. 36 alin. 1 si 39 alin. 1 litera e NCP.
In acest sens s-a pronunțat definitiv Curtea de Apel București prin Deciziile nr. 66/11.02.2014 in dosarul nr._/_ si Decizia nr. 42/06.02.2014 pronunțata in dosarul nr._/4/2013.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea contestației formulată, apreciind că în cauză nu sunt incidente disp.art.6 C.pen.
In ultimul cuvânt, contestatorul condamnat P. A. reiterează concluziile apărătorului ales și solicită admiterea contestației și reducerea cuantumului pedepsei.
CURTEA
Asupra contestației:
Prin Sentința penală nr. 69/14.02.2014 pronunțată de Tribunalul I. în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de P. D. A..
Pentru a pronunța această soluție, a reținut prima instanță că, prin sentința penală nr. 477 din data de 0106.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în baza art. 26 c.p. rap. art. 215 alin. 1,2,3,5 c.p. cu aplic. art. 41 al. 2 c.p. a fost condamnat inculpatul P. A. la pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b c.p. pe 10 ani. In baza art. art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b C.p. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b c.p. pe 10 ani. Prin decizia penală nr. 322/A din data de 02.11.2012 a Curții de Apel București Secția I s-au admis apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul București și inculpatul P. A. împotriva sentinței penale nr.477/01.06.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, desființând în parte sentința apelată și în fond, rejudecând, in baza art. 26 din Codul penal rap. la art. 215 al. 1, 2, 3, 5 din Codul penal cu aplic. art. 41 al. 2 din Codul penal, art. 74 alin.2 și art. 76 alin.1 lit. a din Codul penal a condamnat pe inculpatul P. A. la pedeapsa de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată. Conform art. 65 alin.2 din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b din Codul penal pe o durată de 4 ani. În baza art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 alin.2 și art. 76 alin.1 lit. c din Codul penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 33 alin. 1 lit. a, art. 34 alin. 1 lit. b și 35 alin.1 din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 Iit. a teza a II-a, b din Codul penal. Prin decizia din data de 27.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul a fost respins ca nefondat.
A constatat prima instanță că, potrivit art. 244 al. 1 și 2 C.p., pedeapsa maximă prevăzută de C.pen. actual este 5 ani închisoare. La această pedeapsă poate fi adăugat un spor de 3 ani închisoare, conform art. 36 al. 1 NCP dat fiind că infracțiunea a fost săvârșită în formă continuată. De asemenea, conform art. 29 din Legea 656/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea 187/2012, pedeapsa maximă prevăzută de legea în forma actuală este 10 ani închisoare. Având în vedere că numitul P. A. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infr. prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 215 al. 1,2,3 și 5 C.p. cu aplic. art. 74 al. 2 și art. 76 al. 1 lit. a C.p. C.p.p. și la o pedeapsă de 2 ani pentru săvârșirea infr. prev. de art. 23 lit. c din Legea 656/2002 cu aplic. cu aplic. art. 74 al. 2 și art. 76 al. 1 lit. c C.p., pedepsele aplicate nu depășesc maximele prev. de legea nouă, adică 8 ani închisoare și respectiv de 10 ani închisoare.
De asemenea aplicând noile dispoziții privitoare la concursul de infracțiuni, art. 39 al. 1 lit. b C.p., prima instanță a constatat că pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare (5 ani închisoare plus 1/3 din 2 ani închisoare) este mai grea decât pedeapsa pe care o execută în prezent condamnatul.
Prima instanță nu a raportat pedepsele aplicate condamnatului la limitele noi prevăzute de lege reduse cu 1/3 conform art. 76 al. 1 NCP, reținând că conform 187 NCP, prin sintagma „pedeapsă prevăzută de lege” se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. Măsura se impune și datorită faptului că rațiunea disp. art. 6 NCP nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în situația aceluia care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, în sensul ca cel condamnat să nu execute o pedeapsă mai mare decât limita maximă prevăzută de noua lege.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație, în termen legal, condamnatul P. A., solicitându-se reaprecierea pedepsei și prin prisma maximului special redus conform art. 76 C.pen., totodată aplicându-se regula de contopire a pedepselor prevăzută de art. 33-34 C.pen. (1969)
Examinând actele dosarului și hotărârea penală contestată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 595 C.proc.pen. rap. art. 425 ind. 1 alin. 4 C.proc.pen., Curtea urmează a respinge ca nefondată contestația formulată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Prin urmare, durata pedepsei închisorii aplicate condamnatului se raportează exclusiv la maximul pedepsei prevăzute de legea mai favorabilă pentru infracțiunea reținută prin hotărâre definitivă.
Circumstanțele nu se confundă cu cauzele modificatoare ale pedepsei, cum ar fi stările de agravare sau stările de atenuare ori de diferențiere a pedepsei.
Este adevărat că aceste stări, situații, întocmai ca și circumstanțele, sunt relevante pentru periculozitatea socială a infractorului și implicit sunt edificatoare cu privire la gradul de pericol social al faptei săvârșite dar, spre deosebire de circumstanțe, stările de agravare sau de atenuare își exercită aceste influențe în mod autonom de sine stătător, ca instituții independente create de legiuitor în raport cu obiectivele sale de politică penală. Acestea influențează gravitatea faptei și persoana făptuitorului fără o legătură nemijlocită cu fapta concretă și cu persoana făptuitorului.
Spre deosebire de stările de agravare sau de atenuare, circumstanțele sunt legate de fapta comisă, influențează pedeapsa ca urmare a unor stări, situații, împrejurări care însoțesc fapta săvârșită și care contribuie la determinarea gravității acesteia, precum și a situației infractorului. În concluzie, circumstanțele se apreciază doar în activitatea de judecată, nefiind posibilă, pe calea contestației la executare (art. 595 C.proc.pen. coroborat art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen.), o repunere în discuție a gravității faptei și situației infractorului și deci a cuantumului pedepsei aplicate în considerarea acestor aspecte.
În ce privește pluralitatea de infracțiuni, se observă că, în reglementarea anterioară datei de 01.02.2014, concepția legiuitorului a fost în sensul de a lăsa la aprecierea autorității judecătorești aplicarea și cuantificarea sporului. Concluzia se impune din interpretarea prevederilor art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. (1969), potrivit cărora, ”când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani”. Această concepție a legiuitorului (abandonată începând cu 01.02.2014 cât timp potrivit art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. pedeapsa rezultantă se stabilește, obligatoriu, prin adăugarea unui spor la pedeapsa cea mai grea, spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite pentru infracțiunile concurente) are ca premisă, întocmai ca și în cazul circumstanțelor, activitatea de judecată, ceea ce înseamnă că pedeapsa reținută prin hotărârea definitivă nu poate fi reevaluată pe calea contestației la executare. Judecătorul învestit în soluționarea contestației este îndreptățit să intervină în stabilirea pedepsei principale doar reținând aspecte obiective – reducerea maximului special, reglementarea unor stări de diferențiere a pedepsei fără legătură nemijlocită cu speța concretă, nicidecum neputând fi repusă în discuție gravitatea faptei și situația infractorului prin prisma unor aspecte care, lăsate fiind anterior la aprecierea instanței, ar echivala reluării activității de judecată. Acceptarea opiniei contestatorului condamnat ar însemna ca judecătorul învestit în limitele aplicării legii penale mai favorabile condamnatului să fie pus în situația de a putea îndrepta pedeapsa cea mai grea spre maximul prevăzut de lege și de a putea spori acest maxim, dacă ar aprecia că nu este îndestulător. Or, toate aceste aspecte impun, în aplicarea art. 34 C.pen. (1969), o reapreciere pe fondul cauzei, deci o negare a autorității lucrului judecat, astfel încât teza contestatorului este vădit nefondată.
Pentru aceste considerente, constatând că, aplicând dispozițiile art. 39 C.pen., ce permit stabilirea pedepsei rezultante fără apreciere pe fondul cauzei, pedeapsa rezultantă este mai mare decât pedeapsa în executarea căreia se află contestatorul, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, în baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b C.proc.pen., art. 597 C.proc.pen. va fi respinsă contestația formulată de contestatorul-condamnat P. A., ca nefondată.
În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen va fi obligat contestatorul-condamnat P. A. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta procedură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul-condamnat P. A. împotriva Sentinței penale nr. 69/14.02.2014 pronunțată de Tribunalul I. în dosarul nr._ .
Obligă contestatorul-condamnat P. A. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.03.2014.
Președinte, | Grefier, | |
R. S. | M. C. |
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... → |
|---|
