Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 255/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 255/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 253/2014
Dosar nr._
(Număr în format vechi_
R.
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 255
Ședința publică de la 6 MARTIE 2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE M. D. G.
JUDECĂTOR I.-T. C.-B.
GREFIER P. I.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a participat procuror R. R.
Pe rol se află apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Z., împotriva Sentinței penale nr. 17 din 13 02 2013 pronunțată de Judecătoria Z. și apelul declarat de inculpata M. R. A. împotriva Sentinței penale nr. 100 din 21 06 2013 pronunțată de Judecătoria Z. în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27 februarie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când Curtea având în vedere disp. art.391 Cod procedură penală a stabilit termen de pronunțare, la data de astăzi, 06.03.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.17 din data de 13 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Z., în temeiul art. 184 alin. 2 și 4 din C.pen., cu aplicarea art. 76 alin. 1 lit. (e) rap. la art. 74 alin. (1), lit. a), b) și c) din C.pen. și a dispozițiilor art. 3201 din C.proc.pen., astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 202/2010, a fost condamnată inculpata M. R.-A. [domiciliată în mun. A., ., jud. Teleorman, de cetățenie română, necăsătorită, studii medii, tehnician instalații electrice, necunoscută cu antecedente penale], la pedeapsa de 1.000 lei amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În temeiul art. 349 raportat la art. 189 și art. 191 din C.proc.pen., a fost obligată condamnata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 200 lei.
În temeiul art. 3201 alin 5 din C.proc.pen., a fost disjunsă latura civilă a procesului penal și s-a stabilit termen de judecată la data de 06.03.2013, pentru când părțile au fost citate.
1.Pentru a pronunța această soluție – pe latură penală – judecătorul fondului a reținut că inculpata este posesoarea permisului de conducere categoria B, cu o vechime din data de 30.07.2010. În seara zilei de 30/31.07.2011, împreună cu numiții G. C. lonuț, M. F., P. M. și P. T. - toți din municipiul A. s-au deplasat către orașul Z. la o discotecă, deplasarea fiind făcută cu auto marca VOLVO cu număr_, ce aparține numitului G. I lonuț.
În jurul orei 0300, aceștia au hotărât să plece de la discotecă, să se întoarcă în A. și, întrucât proprietarul G. C. consumase băuturi alcoolice, la volanul autoturismului s-a urcat inculpata M. R. A., ceilalți pasageri ocupând următoarele locuri autoturism: G. C. lonuț locul dreapta față, P. T., F. A. și P. M. - pe bancheta din spate. În jurul orei 320, în timp ce circula pe DN 51A pe raza localității Suhaia, având direcția deplasare Z. - Piatra, în dreptul Km 11+500, din șanțul din dreapta al direcției de mers i-a apărut în față un câine. Pentru a-l evita, inculpata a virat stânga și apoi dreapta, însă autoturismul a intrat în derapaj și nu a mai putut fi controlat, izbindu-se de un stâlp din beton de sus rețelei electrice pe care l-a rupt după care s-a oprit în gardul locuinței nr. 76.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a numitului P. T., ceilalți pasageri neavând leziuni. Ca urmare a vătămărilor corporale grave suferite de victima P. T. a fost necesară transportarea lui cu ambulanța inițial la S. Județean de Urgență A., de unde, în aceeași zi, a fost transferat la S. C. de Urgență București – Ortopedie, unde a rămas în perioada 31.07._11. Partea vătămată a mai fost internată în același spital și în perioada 8-16.12.2011, fiind supusă unor noi intervenții chirurgicale.
Conform raportului de constatare medico-legală întocmit atât pe bază de acte, cât și prin examinarea persoanei, nr. 231/G/2012 din 31.05.2012, al SML Teleorman, a rezultat că partea vătămată a suferit leziuni traumatice produse prin lovire cu și de corp dur posibil în condițiile unui accident rutier, ce au necesitat pentru vindecare 150 de zile.
Imediat după producerea accidentului, inculpata a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din raportul de expertiză tehnică auto întocmit în cauză, ce se coroborează cu celelalte probe administrate, a rezultat că accidentul de circulație este rezultatul culpei inculpatei care, circulând cu viteza de 70 km/h, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă era de 50 km/h, nerespectând disp.art. 48 și 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 121 din R.A. al O.U.G., a efectuat, pentru evitarea coliziunii cu un câine, niște manevre inoportune cu situația de fapt creată. Conform concluziilor expertului, accidentul putea fi evitat dacă inculpata în condițiile date își continua deplasarea înainte și nu efectua viraj stânga-dreapta, concomitent cu frânarea intensă.
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită, pe baza mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale, probe pe care inculpata și le-a însușit, solicitând judecarea cauzei în procedura simplificată.
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatei M. R. A. - de a produce un accident de circulație, în urma căruia s-au cauzat părții vătămate P. T. leziuni ce au necesitat pentru vindecare 150 zile - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prev.de art. 184 alin. 2 și 4 c.p., text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatei.
La individualizarea pedepsei, față și de disp.art. 72 c.p., instanța de fond a avut în vedere că inculpata a recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost trimisă în judecată, că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale, că a achitat parțial prejudiciul cauzat, reținându-se incidența prevederilor art.76 lit. e – art. 74 lit. a, b, c c.pen.
Judecătorul fondului a avut în vedere și împrejurarea că partea vătămată a acceptat să circule cu autoturismul condus de inculpată, deși, așa cum rezultă chiar din declarația sa, a observat, împreună cu ceilalți pasageri, că inculpata nu stăpânește corespunzător autoturismul.
2.Prin sentința penală nr. 100 din 21 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Z. - pe latură civilă - a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă P. T., cu domiciliul în A., . 615, scara A, etajul 4, . și a fost obligată inculpata M. R. A. [fiica lui M. și D., născută la data de 31.03.1989 în A., județul Teleorman, CNP_, domiciliată în A., ., județul Teleorman, cetățenie română, studii medii, necăsătorită, electrician la S.C. Electrotel SA A.], în contradictoriu cu asigurătorul S.C. E. R. asigurare REASIGURARE S.A., să plătească aceste părți civile suma de 20.000 lei despăgubiri civile, precum și suma de 50.000 lei daune morale.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. de Urgență București și a fost obligată inculpata, în contradictoriu cu același asigurător să plătească părții civile S. C. de Urgență București, suma de 11.022,78 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea civilă P. T., la care se adaugă dobânda legală, începând cu data rămânerii definitive a hotărâri și până la achitarea integrală a debitului.
S-a luat act că S. Județean de Urgență A. nu s-a constituit parte civilă.
În baza disp. art.193 c.p.p., s-a luat act că partea civilă P. T. nu a depus la dosarul cauzei dovada cheltuielilor de judecată efectuate.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut că latura penală a prezentei cauzei a fost soluționată prin sentința penală nr.17/13.02.2013, pronunțată în dosarul cu același număr, reținându-se vinovăția inculpatei M. R. A., în temeiul art. 184 alin.2 și 4 din C.pen., cu aplicarea art. 76 alin. 1 lit.(e) rap. la art. 74 alin. (1), lit. a), b) și c) din C.pen. și a dispozițiilor art. 3201 din C.proc.pen, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 202/2010, dispunând condamnarea inculpatei M. R.-A., la pedeapsa de 1.000 lei amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În ceea ce privește acțiunea civilă disjunsă, judecătorul fondului - pe această latură - a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de echivalentul în lei a sumei de 40.000 de euro, din care suma de 20.000 lei despăgubiri materiale, reprezentând cheltuielile suportate de partea civilă cu intervențiile chirurgicale, cu proteze, deplasările la unitățile sanitare, iar diferența daune morale.
În dovedirea pretențiilor, partea civilă a depus la dosarul cauzei înscrisuri, precum și a solicitat și instanța a încuviințat, proba cu martorii G. C. I. și E. A. M. - la termenul din 22.05.2013, procedându-se la audierea acestora.
Examinând cererea formulată, atât prin prisma textelor de lege incidente în cauză, cât și a mijloacelor de probă administrate, instanța de fond a apreciat-o ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art.998 din vechiul cod civil,- în vigoare la data producerii accidentului, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar potrivit art.999 din același cod, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
În cauză, instanța de fond a reținut că, prin solicitarea de către inculpată a aplicării art.320 ind.1 c.p.p., aceasta a recunoscut vinovăția sa în producerea accidentului, astfel încât, sub acest aspect, răspunderea sa delictuală poate fi angajată.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului solicitat de partea civilă, instanța de fond a constatat că, pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză: înscrisuri reprezentând acte medicale, facturi, bilete de transport, precum și proba cu martori, partea civilă a făcut dovada pretențiilor solicitate de aceasta cu titlu de despăgubiri materiale, încât, în condițiile art.14 și următoarele c.p.p., art.346 din același cod, precum și în baza disp. art.998 și următoarele din vechiul cod civil invocat anterior, cererea formulată de partea civilă a fost admisă cu privire la aceste despăgubiri și în cuantumul solicitat de partea civilă.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de aceeași parte civilă, cu argumentele pronunțate anterior, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatei în producerea vătămării părții civile, față de numărul mare de zile de îngrijiri medicale pe care le-a necesitat partea civilă pentru vindecare, față de consecințele însemnate ale faptei inculpatei, față de împrejurarea că intervențiile repetate pe care le-a suferit partea vătămată presupun suferințe intrinseci, precum și având în vedere rațiunea pentru care se acordă daunele morale – aceea de a repara prejudiciul moral încercat de părțile civile, fără însă, ca, în același timp, să constituie un mijloc de înavuțire pentru acestea, judecătorul fondului a apreciat drept adecvat acestor criterii un cuantum de 50.000 de lei al daunelor morale cuvenite părții civile.
Văzând că la data producerii evenimentului rutier, autoturismul condus de inculpată era asigurat, instanța a obligat pe inculpată în contradictoriu cu asigurătorul la plata acestor sume către partea civilă.
Cum, pentru îngrijirile acordate părții civile, S. C. de Urgență București s-a constituit, de asemenea, parte civilă cu suma reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de partea vătămată, iar cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei a făcut dovada a cestor cheltuieli, instanța de fond, în baza acelorași texte de lege invocate anterior, precum, și în baza disp. art.313 din Legea nr.92/2006, a admis și această cerere și a obligat pe inculpată, în contradictoriu cu același asigurător să plătească părții civile S. C. de Urgență București, suma de 11.022,78 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea civilă P. T., la care se adaugă dobânda legală, începând cu data rămânerii definitive a hotărâri și până la achitarea integrală a debitului.
Totodată, s-a luat act că S. Județean de Urgență A. nu s-a constituit parte civilă.
În baza disp. art.193 c.p.p., s-a luat act că partea civilă P. T. nu a depus la dosarul cauzei dovada cheltuielilor de judecată efectuate
Împotriva sentinței penale nr. 17 din 13.02.2013 pronunțată de Judecătoria Z. a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Z., iar inculpata M. R. A. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 100 din 21.06.2013, pronunțată de Judecătoria Z. în dosarul nr._ .
Ministerul Public a criticat sentința penală nr.17 din 13.02.2013, prin care a fost soluționată latura penală a cauzei, pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei ce a fost aplicată inculpatei M. R. A..
Inculpata M. R. A. a criticat sentința penală nr.100 din data de 21.06.2013, prin care a fost soluționată latura civilă a cauzei, sub aspectul greșitei stabiliri a cuantumului despăgubirilor civile.
Examinând sentințele penale apelate, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 417 și art. 418 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul declarat de P. este fondat, iar cel declarat de inculpata M. R. A. este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
Prima instanță a reținut - în mod corect - situația de fapt, din probele administrate în faza urmăririi penale, respectiv: proces verbal de cercetare la fața locului, raport de expertiză tehnică auto, acte medico legale; declarații parte vătămată; declarații martori; declarații învinuită, rezultând cu certitudine și fără echivoc vinovăția inculpatei M. R. A., cu privire la săvârșirea faptei pentru care a fost trimisă în judecată aceasta, în sensul că, în seara zilei de 30/31 iulie 2011, a produs un accident de circulație, în urma căruia au fost cauzate părții vătămate P. T. leziuni ce au necesitat pentru vindecare 150 zile îngrijiri medicale.
Cu privire la aplicarea art. 5 din Noul Cod penal, respectiv legea penală mai favorabilă, în speță, această lege a fost identificată ca fiind legea nouă, raportat la încadrarea juridică a faptei și la regimul sancționator al aceste infracțiuni și legea veche, având în vedere principiul care se impune cu prioritate în recenta practică judiciară creată de la . noilor coduri, penal și de procedură penală, vizând aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții autonome și nu global.
Astfel, inculpata a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 2 și 4 din C.pen., din 1968, pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, limite care se reduc cu o treime prin reținerea dispozițiilor art. 320 ind.1 alin.7 Cpp din 1968.
În actuala reglementare, încadrarea juridică a faptei deduse judecății este vătămarea corporală din culpă, prev. art.196 alin.2 Ncp rap. la art.194 al. 1 lit. b Ncp, sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, limite care se reduc cu o treime, potrivit art.396 alin. 10 Ncp.
Conform art. 12 al. 1 Legea nr. 187/2012, ,,în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă”, ceea ce echivalează cu împrejurarea că legea aplicabilă pedepsei principale va fi aplicabilă și pentru pedepsele accesorii sau complementare.
Mai trebuie arătat, cu referire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei M. R. A., că instanța de apel opinează că această chestiune nu reprezintă o instituție autonomă ce trebuie tratată separat și independent de instituția pedepselor, ci derivă tocmai din aceasta, astfel încât, dacă pentru identificarea legii penale mai favorabile din punct de vedere al limitelor pedepsei principale, se aplică o anumită lege, în mod automat, pentru stabilirea în concret a pedepsei, între aceste limite, se aplică aceeași lege identificată ca fiind mai favorabilă.
În raport cu împrejurările și modalitatea de comitere a faptei, de persoana inculpatei care nu este cunoscută cui antecedente penale și a avut o atitudine sinceră, solicitând judecarea în procedura recunoașterii vinovăției, Curtea va aplica un cuantum de pedeapsă, redus cu o treime, apreciind că aceasta este de natură a o reeduca pe inculpată, reținând ca justificată și reținerea de circumstanțe atenuante.
Curtea constată că, în mod greșit, judecătorul fondului a dispus condamnarea inculpatei M. R. A. la pedeapsa de 1.000 de lei amendă penală, în situația în care pedeapsa aplicată nu a fost individualizată corespunzător conform disp. art. 52 și 72 C.pen., apreciindu-se în mod nejustificat că aceasta este îndestulătoare față de condamnarea sa la pedeapsa închisorii.
Astfel, în vechea reglementare, potrivit art. 72 al.1 C.pen., vizând „Criteriile generale de individualizare” - ,,La stabilirea pedepsei și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”, iar conform disp. art. 52 C.pen. „Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prin executarea pedepsei se urmărește formare unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului.”
Din motivarea hotărârii atacate (pe latură penală), rezultă că instanța de fond nu a dat eficiența corespunzătoare disp. art. 72 C.pen., nefăcând de altfel trimitere și la dispozițiile art. 52 C.pen., cu consecința nereținerii că pedeapsa trebuie să fie adaptată fiecărui infractor; ca atare, în speță, trebuia să se aibă în vedere atât persoana infractorului, cât și consecințele reale ale comiterii faptei și urmarea produsă, dar și cea care se poate produce, întrucât nu există certitudinea că nu pot apărarea complicații, cu privire la leziunile suferite de partea vătămată.
În acest context însă, deși instanța de fond face referire în motivarea hotărârii la circumstanțele personale ale inculpatei (care a recunoscut în totalitate fapta pentru care a fost trimisă în judecată, nefiind cunoscută cu antecedente penale și că achitat parțial prejudiciul cauzat), respectiv la împrejurarea că partea vătămată a acceptat să circule cu autoturismul condus de inculpată, deși a observat, împreună cu ceilalți pasageri, că inculpata nu stăpânește corespunzător autoturismul, totuși aceste aspecte reținute de instanță nu sunt suficiente pentru aprecierea că în speța de față este îndestulătoare pentru reeducarea sa, condamnarea inculpatei la plata unei amenzi penale, în detrimentul condamnării sale la pedeapsa închisorii.
Sub acest aspect este de notat și faptul că este lipsită de relevanță, în ceea ce privește stabilirea pedepsei aplicată inculpatei, împrejurarea că partea vătămată a acceptat ca inculpata să conducă autovehiculul, în contextul în care deja se înțeleseseră și cu ceilalți ocupanți ai autovehiculului (printre care și proprietarul) ca la întoarcerea din orașul Z., să conducă inculpata până în municipiul A., întrucât aceștia intenționau să consume băuturi alcoolice.
Or, împrejurarea că, pe drumul de întoarcere de la discoteca din orașul Z., partea vătămată ar fi observat că inculpata nu stăpânește corespunzător autoturismul nu poate fi reținută ca o circumstanță care să îi creeze o situație favorabilă inculpatei, în contextul în care aceasta avea permis de conducere, cunoștea regulile de circulație, iar manevra defectuoasă efectuată Ia apariția bruscă a unui câine îi este culpabilă, în împrejurarea în care însăși partea vătămată a precizat că i-a adus acesteia la cunoștință faptul că trebuie să conducă cu atenție și cu viteză redusă.
Mai mult, chiar inculpata dacă aprecia că nu poate conduce corespunzător autovehiculul avea posibilitatea de a refuza să îl conducă.
Pe de altă parte, este de asemenea de reținut că, urmare producerii accidentului rutier, părții vătămate P. T. (ocupant al autoturismului) i-au fost cauzate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr total de 150 de zile de îngrijiri medicale, cu consecința suportării mai multor intervenții chirurgicale, dar cu aceeași ocazie (în fapt a nerespectării unor reguli elementare), autoturismul s-a izbit de un stâlp din beton, de susținere a rețelei electrice, pe care l-a rupt (cauzând S.C. Distribuție S.A. A. o pagubă în valoare de 3.335,99 de lei), după care s-a oprit în gardul unei locuințe.
Judecătorul fondului nu a avut în vedere la stabilirea pedepsei și aspectul că inculpata a circulat cu o viteză de 70 km/h, încălcând astfel dispozițiile legislației rutiere, punând în pericol siguranța în trafic.
Mai mult, se impune a se avea în vedere și conduita sa ulterioară comiterii faptei, în condițiile în care inculpata, deși legal citată și având cunoștință despre procesul în care era cercetată, nu s-a prezentat la toate termenele acordate de instanța de judecată, fiind necesară aducerea sa la instanță pe baza unui mandat.
Pe de altă parte, deși în considerentele hotărârii pronunțate pe latura penală a cauzei, judecătorul a reținut cu ocazia individualizării judiciare că, practic ca și circumstanțe favorabile că „a achitat parțial prejudiciul cauzat”, din actele și lucrările dosarului, Curtea constată că inculpata nu a despăgubit cu vreo sumă de bani victima accidentului, ci a achitat doar prejudiciul cauzat S.C. Distribuție S.A. A..
Este adevărat că inculpata prezintă și anumite circumstanțe personale ce pot fi apreciate drept circumstanțe atenuante, însă deși este reprezintă mai mult o stare de normalitate, Curtea le va avea în vedere în alegerea modalității de executare a pedepsei.
Un alt motiv de netemeinicie susținut de P. a fost acela al greșitei stabiliri al cuantumului cheltuielilor judiciare efectuate de stat, pe care Curtea îl constată ca întemeiat, față de împrejurarea că instanța de fond a dispus obligarea inculpatei la plata sumei de doar 200 de lei, cu acest titlu, în contextul în care cauza a suferit mai multe termene și chiar aducere inculpatei în fața instanței, în baza unui mandat.
În ceea ce privește apelul inculpatei, care a criticat latura civilă a cauzei, din verificarea ansamblului probator, Curtea constată că motivele invocate sunt lipsite de fundament, daunele materiale fiind probate, iar cele morale corect apreciate.
Pentru toate aceste argumente, Curtea va admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Z. împotriva sentinței penale nr. 17 din data de 13 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Z., pe care o va desființa și rejudecând:
În baza art.196 alin.2 Ncp rap. la art.194 al. 1 lit. b Ncp și 396 alin. 10 Ncp și art.5 Ncp, va condamna pe inculpata M. R. A. la pedeapsa de 9 luni închisoare.
În baza art. 861Cp si 5 Ncp, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani stabilit în condițiile art. 862 Cod penal.
Pe durata termenului de încercare condamnata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere și obligații:
-Se va prezenta lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;
-Va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
-Va comunica și justifica schimbarea locului de muncă;
-Va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;
-Va urma în primul an al termenului de încercare un curs vizând siguranța circulației pe drumurile publice (cursurile teoretice ale unei școli de șoferi)
-Nu va conduce nicio categorie de vehicule.
Va pune în vedere condamnatei disp. art. 864Cp.
Va obligă pe inculpată la plata a 1.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în fond.
Va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpată împotriva sentinței penale nr.100 din data de 21 iunie 2013, pronunțată în același dosar în ceea ce privește latura civilă a cauzei.
Constatând culpa procesuală a apelantei, Curtea în temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, va obliga pe inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, efectuate în această fază procesuală.
Onorariul parțial al apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Z. împotriva sentinței penale nr. 17 din data de 13 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Z..
Desființează sentința apelată și, în fond, rejudecând:
În baza art.196 alin.2 Ncp rap. la art.194 al. 1 lit. b Ncp și 396 alin. 10 Ncp și art.5 Ncp, condamnă pe inculpata M. R. A. la 9 luni închisoare.
În baza art. 861Cp si 5 Ncp, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani stabilit în condițiile art. 862 Cod penal.
Pe durata termenului de încercare condamnata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații:
-Se va prezenta lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;
-Va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
-Va comunica și justifica schimbarea locului de muncă;
-Va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;
-Va urma în primul an al termenului de încercare un curs vizând siguranța circulației pe drumurile publice (cursurile teoretice ale unei școli de șoferi)
-Nu va conduce nicio categorie de vehicule.
Pune în vedere condamnatei disp. art. 864Cp.
Obligă pe inculpată la plata a 1.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în fond.
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpată împotriva sentinței penale nr.100/2013 pronunțată în același dosar în ceea ce privește latura civilă a cauzei.
Obligă pe apelanta inculpată la plata a 500 lei cheltuieli judiciare către stat, în apel.
Onorariul parțial al apărătorului din oficiu în cuantum de 50 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. D. G. I.-T. C.-B.
GREFIER,
P. I.
red.I.T.C.B.
dact.L.G.
ex.7
red.D.O./R.C.N.-Jud.Z.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 268/2014. Curtea de... → |
|---|
