Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 267/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 267/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 267/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR.267/A
Ședința publică din data de 07 martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: F. D.
JUDECĂTOR: D. C. C.
GREFIER: D. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. C..
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de asigurătorul . SA, împotriva sentinței penale nr.2083 din 11.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 28 februarie 2014 și au fost reținute în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 07 martie 2014, când a decis;
CURTEA,
Cu privire la apelul penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.2083 din 11.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în baza art. 184 alin. 2, 4 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. S. la 1 an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II și b C. pen.
În baza art. 81 și art.82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celor accesorii pe un termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 359 C. pr. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 și urm. C. pen.
În baza art. 14 și art.346 C. pr. pen., art. 55 Legea nr.136/_, art. 24 lit. b, art. 26, art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010 a fost obligat asigurătorul ASTRA ASIGURĂRI SA, la plata către partea civilă S. M. A., de daune materiale constând în: suma de 970,98 lei la care se adaugă penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 18.11.2011 și până la data plății efective, contravaloarea în lei la cursul BNR din data plății a sumei de 5800 euro la care se adaugă penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 18.11.2011 și până la data plății efective, de daune morale: contravaloarea în lei la cursul BNR din data plății a sumei de 50.000 euro la care se adaugă penalități de 0,1%pe zi de întârziere, calculate de la data de 18.11.2011 și până la data plății efective, cheltuieli judiciare: 2662 lei la care se adaugă penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 18.11.2011 și până la data plății efective.
În baza art. 191 C. pr. pen., a fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din 18 04 2013 dat in dosarul nr.8270/P/2010 al Parchetului de lângă Judecătoria sector 5 înregistrat sub nr._, a fost trimis in judecată inculpatul Barbuceanu S. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.184 al.4, C. pen.
Instanța de fond a constatat că la data de 11 08 2010, în jurul orei 12,00, inculpatul Barbuceanu S. a condus autoturismul marca Audi A4, cu nr. de înmatriculare_, pe . P. Eroilor către Palatul Cotroceni, pe banda a III a.
Ajungând în dreptul trecerii de pietoni aflată în apropierea străzii G-ral E. M. S., inculpatul a lovit cu autoturismul pe partea vătămată S. M. A., care traversa . pietoni, de la dreapta la stânga, privind dinspre sensul de mers al inculpatului.
Victima accidentului a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 80-90 zile de îngrijiri medicale, așa cum a rezultat din raportul de expertiză medico-legală nr.A_ al INML.
S-a dispus și efectuat o expertiză tehnico-științifică auto de către expert B. A. ale cărei concluzii au stabilit următoarele:
Autoturismul marca Audi cu nr._ condus de Barbuceanu S. se deplasa pe . Cotroceni către . victima S. M. A., care era angajată în traversarea drumului de la dreapta la stânga, raportat la direcția autovehiculului, a fost lovit cu partea frontală dreapta a acestuia.
In momentele premergătoare producerii accidentului, autovehiculul se putea deplasa cu o viteză de circa 30 km/h, iar victima cu 5,7 km/h.
Locul producerii accidentului în plan longitudinal și transversal nu poate fi determinat printr-un calcul analitic, pe baza unor probe materiale certe deoarece acestea nu s-au produs. Conform probelor testimoniale, accidentul s-a produs pe banda a III a . deplasare dinspre Podul Cotroceni către .-un punct situat la 6,5 metri de nivelul bordurii din dreapta și la 1,8 m după capătul de început al marcajului trecerii pentru pietoni din dreptul imobilului cu nr.16.
In condițiile producerii accidentului, stare de pericol efectiv și iminent pentru conducătorul auto a intervenit în momentul în care victima, venind din lateral dreapta, prin fața autodubei de culoare alb aflată pe banda a II a, a ajuns în câmpul sau vizual și pe direcția de deplasare a autoturismului Audi A4.
Spațiul parcurs de victimă din momentul intervenției stării de pericol și până în cel al impactului cu autovehiculul, nu poate fi determinat, datorită lipsei datelor necesare și nici estimat, întrucât din probele testimoniale nu rezulta nimic în acest sens.
Pe cale de consecinț, nu se poate face o analiză a posibilităților tehnice pe care le-a avut la dispoziție conducătorul auto Barbuceanu S. pentru a evita producerea accidentului și nu se poate determina viteza maximă de deplasare a autovehiculului Audi A4 la care conducătorul auto Barbuceanu S. putea evita lovirea pietonului.
Conducătorul auto Barbuceanu S. putea evita producerea accidentului daca ar fi redus viteza de deplasare a autoturismului întrucât se apropia de o trecere pentru pietoni, marcată și semnalizată cu indicator „Trecere pietoni”, ar fi oprit autoturismul și ar fi acordat prioritate de trecere victimei care era angajata in traversarea drumului printr-un loc permis.
Victima nu putea evita producerea accidentului, aceasta neputând preveni sau prevedea faptul ca numitul Barbuceanu S. nu va reduce viteza de deplasare a autoturismului său, nu va opri și nu-i va acorda prioritate de trecere, cu toate că era angajată în traversarea drumului printr-un loc permis, prevăzut cu marcaje și semnalizat cu indicator „trecere pietoni”.
Instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului Barbuceanu S. care, la data de 11.08.2010, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, a accidentat pe partea vătămată S. M. A. pieton aflat în traversarea regulamentară a străzii și care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 80 – 90 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 al.2, 4 C. pen., pentru care instanța l-a condamnat la o pedeapsa cu închisoarea.
La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere limitele speciale ale acesteia, de gradul de pericol social concret al faptei, de urmare produsă, de modalitatea de săvârșire, de persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, de atitudinea acestuia față de victimă după producerea accidentului, inculpatul neefectuând nici un demers pentru a se interesa de starea părții vătămate, astfel:
Față de împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are un loc de muncă – polițist Secția 3 Poliție, instanța apreciază că scopul educativ, preventiv, sancționator al pedepsei poate fi atins fără privarea lui de libertate, astfel că în baza art. 81, 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celor accesorii pe un termen de încercare de 3 ani.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că partea vătămată S. M. A. s-a constituit parte civilă cu suma de 75.000 euro despăgubiri materiale și morale, penalități de întârziere calculate astfel: 28.875 euro 0,1% pe zi de la data avizării de daună până la 06.12.2011, 23.250 euro 0,2% pe zi de la 06.12.2011 până la primul termen de judecată, 0,2 % pe zi de la primul termen până la plata efectivă, cheltuieli judiciare.
În motivarea cererii, partea civilă a arătat că vătămările suferite au reprezentat modificarea în mod definitiv și iremediabil a vieții de familie, sociale și profesionale, că a fost nevoit să demisioneze din funcția de expert la Ministerul Economiei Comerțului și Afacerilor nemaiputând suporta responsabilitatea și solicitarea fizică. A mai arătat că daunele materiale sunt în cuantum de 25.000 euro, reprezentând pierderea de venit survenită din schimbarea statului profesional, necesarul de resurse materiale în vederea compensării efortului fizic și psihic, cheltuieli avute în spital cu ocazia internărilor, cu tratamentul medicamentos și cu recuperarea medicală. A mai arătat partea civilă că a notificat societatea de asigurări la data de 15.11.2011 pentru avizarea de daună, astfel că sunt incidente prevederile art. 37 din Ordinul RCA 5/2010, 14/2011.
S-au depus la dosar: acte medicale ale părții vătămate, radiografii, certificate de concediu medical,_,_, cererea de avizare daună, dovada expedierii acesteia, raportul de expertiză medico legală, avizul comisiei superioare medico legale, bilet de trimitere pentru serviciu medicale, bilet de ieșire din spital 26.12.2011, 18.09.2010, 18.08.2010, referat medical, chitanțe și bonuri, certificat de producător, cereri de răscumpărare Raiffeisen Asset Management, cartea de muncă, notă de lichidare, ordinul 129/2011, adeverință privind concediul medical. A fost audiat martorul M. I..
Potrivit art.41 alin.1 din Legea nr.136/1995 „în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de persoanele terțe păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil".
Legea conferă calitate procesuală pasivă asigurătorului în sensul prevăzut de art.42 alin.2, conform căruia asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite, în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare. Conform art.43 din același act normativ, despăgubirea se stabilește și se efectuează în baza asigurării valabile la data producerii accidentului, fără a mai fi necesar acordul asiguratului din cauza căruia s-a produs paguba, ori prin hotărâre judecătorească. Art.54 prevede că despăgubirea se stabilește și se efectuează în condițiile art.43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanei păgubite prin accidente produse prin vehicule aflate în proprietatea persoanelor din România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.
În consecință, obligația de plată a asigurătorului izvorăște din contractul de asigurare și singura condiție pentru nașterea acestei obligații, dacă asiguratul a plătit ratele, este producerea evenimentului asigurat
Potrivit art.49 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asiguratorul acorda despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.
A rezultat deci că răspunderea asiguratorului este o răspundere contractuală, angajata în baza contractului de asigurare încheiat cu asiguratul și nu o forma a răspunderii civile delictuale.
În consecința, asiguratorul nu poate fi obligat în solidar cu asiguratul la plata despăgubirilor către victima accidentului.
Conform art.57 din Legea nr.136/1995, drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita și direct împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Aceasta înseamnă ca asiguratorul este obligat la despăgubiri numai în limitele prevăzute de lege pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
În cazul daunelor produse prin accidente de autovehicule survenite în anul 2010 aplicabil este Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule
Potrivit art. 24 din acest act normativ, „Limitele de despăgubire stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sunt: a) pentru pagubele materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse în anul 2010, la un nivel de 500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României. Pentru accidente produse in anul 2011, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un nivel de 750.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României. Pentru accidente produse în anul 2012, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un nivel de 1.000.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României; b) pentru vătămări corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse în anul 2010, la un nivel de 2.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României. Pentru accidente produse in anul 2011, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României. Pentru accidente produse în anul 2012, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.”
Potrivit art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, în redactarea anterioara adoptării O.U.G. nr. 61/2005, despăgubirile se plăteau de către asigurator nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat.
Chiar și față de aceste prevederi, s-a apreciat în practica judiciara ca răspunderea asiguratorului nu poate fi o răspundere solidara cu cea a autorului fapte ilicite sau a comitentului acestuia. De altfel, potrivit art.1041 din Codul civil în vigoare la 11.08.2010, obligația solidara nu se prezuma, trebuie să fie stipulată expres; aceasta regula nu încetează decât numai când obligația solidara are loc de drept, în virtutea legii, solidaritatea pasiva izvorând din lege sau din voința părților.
În acest sens s-a pronunțat de altfel și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite -, în Decizia Nr. I din 28 martie 2005, arătând că nici Legea nr.136/1995 si nici contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă nu prevăd ca față de persoanele prejudiciate prin accidente de autovehicule asiguratul și asiguratorul răspund în solidar. Dacă răspunderea părților ar fi o răspundere solidară, ar însemna ca, potrivit art. 1042 din Codul civil, creditorul obligației civile s-ar putea adresa la acela care va voi dintre debitori, deci ca acesta ar avea dreptul să urmărească pe acel debitor pe care si l-a ales întrucât toți debitorii sunt debitori principali, contrar prevederilor art.55 al.1 din Legea nr.136/1995.
Prin O.U.G. nr. 61/2005, intrata în vigoare la data de 10.08.2005, Legea nr. 136/1995 privind asigurările ș reasigurările în România a fost modificată și completata substanțial, inclusiv cu privire la cele expuse anterior.
Astfel, potrivit art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.22 din O.U.G. nr. 61/2005, despăgubirile se plătesc de către asigurator nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite. Prin urmare, s-a renunțat la condiția potrivit căreia asiguratorul plătea numai în măsura în care persoanele fizice sau juridice păgubite nu fuseseră despăgubite de asigurat. De asemenea, art.57 din Lege a fost și el abrogat prin art. I pct. 24 din O.U.G. nr. 61/2005.
În consecință, față de prevederile legale în vigoare în materie, nu se poate susține că răspunderea asiguratorului are un caracter subsidiar față de cea a asiguratului, cel dintâi putând fi obligat direct la repararea prejudiciului, ca urmare a producerii riscului asigurat.
Or, aceste din urma aspecte trebuie reținute la stabilirea răspunderii asiguratorului în prezenta cauza, din moment ce este vorba de un contract de asigurare încheiat după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 61/2005. Desigur, aceasta nu înseamnă ca autorul fapte ilicite nu trebuie obligat si el, în virtutea legii, alături de asigurator (dar nu în solidar cu acesta) la plata acestor despăgubiri (pentru a acoperi ipoteza în care asiguratorul nu ar fi în măsura să plătească despăgubirile, fiind, de pilda, în faliment, sau acestea ar depăși limitele de despăgubire prevăzute de lege în cazul răspunderii asiguratorului – ceea ce nu este cazul în speta), dând posibilitatea părții civile sa îi execute silit pe oricare din ei.
În ceea ce privește riscurile acoperite de asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, potrivit art. 26 din Ordinul 5/2010, “Asiguratorul are obligația de a despăgubi partea prejudiciata pentru prejudiciile suferite in urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate in cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de proba. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acorda despăgubiri, în forma bănească, pentru: a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) pagube materiale; c) pagube consecința a lipsei de folosința a vehiculului avariat; d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată. (2) Indiferent de locul in care a fost produs accidentul de vehicul, pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționarii vehiculului asigurat, asiguratorul acorda despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare, pentru: 1. prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii sau atașului tractat de vehicul; 2. prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat, inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului: - a condus vehiculul fără consimțământul explicit sau implicit al asiguratului; - nu este titularul unui permis care sa ii dea dreptul sa conducă vehiculul respectiv; - nu a respectat obligațiile legale de ordin tehnic cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv; 3. prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate; 4. cazul in care persoanele care solicita despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau ai oricărei alte persoane a cărei răspundere civilă este angajata într-un accident de vehicul; 5. prejudiciile provocate terților, consecința a deschiderii în timpul mersului, sau atunci când vehiculul este oprit ori staționează, a ușilor vehiculului de către pasagerii acestuia, fără asigurarea ca nu se pune în pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic.”
Răspunderea asigurătorului RCA, nu este o răspundere în solidar cu a autorului producerii accidentului rutier, ci este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de vehicule. Suma care depășește limita maximă de despăgubire prevăzută în polița RCA este suportată de autorul accidentului, care poartă răspunderea civilă delictuală pentru întregul prejudiciu produs persoanei vătămate sau, in cazul decesului acestuia de comitent..
S-a statuat constant în doctrina și jurisprudența ca din prevederile Legii nr. 136/1995 nu rezultă existența vreunui caz de solidaritate pasivă legală. Dimpotrivă, din prevederile art. 49, art. 50, art. 54, art. 55 și art. 58 din Legea nr. 136/1995 rezultă că drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se pot exercita și direct împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, fără ca natura juridică a obligației pe care și-o asumă societatea de asigurare prin încheierea contractului de asigurare să poată fi asimilată răspunderii pentru fapta altuia, reglementată de art. 1000 alin. (1) C.civ. sau răspunderii comitenților, pentru prejudiciul cauzat de prepușii lor, la care se referă art. 1000 alin. (3) C.civ.
Mai mult, inexistența unei solidarități pasive între cei asigurător și inculpat rezultă din faptul că, urmare plății făcute de asigurator părții civile (creditorului), asiguratorul nu este îndreptățit să se întoarcă împotriva celuilalt debitor (inculpatul), pe calea acțiunii derivând din subrogarea legală în drepturile creditorului plătit, în condițiile art. 1108 pct. 3 C.civ., decât în situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 58 din Legea nr. 136/1995
Astfel, art. 58 din Legea 136/1995 prevede ca “Asiguratorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri: a) accidentul a fost produs cu intenție; b) accidentul a fost produs in timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau in timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție; c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracțiunii săvârșite cu intenție încearcă să se sustragă de la urmărire; d) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus vehiculul fără consimțământul asiguratului.“
Potrivit art. 1041 cod civil “obligația solidară nu se prezumă, trebuie sa fie stipulată expres; aceasta regulă nu încetează decât numai când obligația solidară are loc de drept, în virtutea legii", ceea ce înseamnă că solidaritatea poate fi doar legală sau contractuală, caz în care trebuie să fie prevăzută expres în contract. Or, între inculpat și asigurătorul de răspundere civilă obligatorie auto, ambii părți contractante cu interese contrare în contractul de asigurare RCA, nu poate exista solidaritate convențională.
În ceea ce privește penalitățile solicitate de partea civilă, instanța are în vedere art. 36 din Ordinul 5/2010 care prevede că „Despăgubirea se plătește de către asiguratorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurator, sau de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătoreasca definitiva cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat sa o plătească. (2) Asiguratorul RCA poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în termen de cel mult 3 luni de la data avizării producerii evenimentului asigurat, în condițiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice.(3) Asiguratorul RCA are obligația să comunice în scris asiguratului și păgubitului intenția de a desfășura investigații privind producerea accidentului, in termen de maximum 10 zile de la data avizării daunei. (4) In termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciata ori de către asigurat, asiguratorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit propriilor investigații cu privire la producerea evenimentului asigurat, în cazul în care se dovedește îndeplinirea condițiilor de asigurare si producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA; b) fie sa notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire. (5) Asiguratorul RCA este obligat să elibereze asiguratului/utilizatorului, in termen de 15 zile de la înregistrarea solicitării acestuia, un certificat privind daunele înregistrate, pe parcursul ultimilor 5 ani de relații contractuale, sau absenta acestor daune. și ale art. 37 din același act normativ care prevede că „Dacă asiguratorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurator, se aplica o penalizare de 0,1%, calculata pentru fiecare zi de întârziere.”
În ceea ce privește daunele solicitate de partea civilă S. M. A. instanța reține ca dovedită suma de 970,98 lei daune materiale (calculată prin adunarea sumelor înscrise pe bonurile depuse la filele 53 – 65 ), suma de 5800 euro rezultată din înscrisurile bancare depuse la dosar.
În ceea ce privește cheltuielile judiciare efectuate de partea civilă, din înscrisurile depuse, instanța constată că acestea sunt în cuantum de 2662 lei.
Instanța a mai reținut, din actele medicale depuse, înscrisurile referitoare la profesia părții civile și declarația martorului audiat că partea civilă a suferit un prejudiciu moral constând în durerea și suferințele fizice produse de leziunile constatate și de tratamentele la care a fost supus, în pierderea pentru o perioadă considerabilă de timp a capacității de a se îngriji singur, de a munci, de a desfășura activități recreative, prejudiciul estetic creat de modificarea înfățișării (cicatricile celor două operații chirurgicale) dificultățile de deplasare, prejudiciu moral ce se impune a fi reparat prin acordarea de daune morale într-un cuantum de 50.000 euro.
Partea civilă a notificat asigurătorul cu privire la daună la data de 18.11.2011, asigurătorul nerespectând prevederile art. 36 redate mai sus și nefăcând dovada efectuării vreunei comunicări către partea civilă, fiind astfel incidente prevederile art. 37 din Ordinul CSA 5/2010, în vigoare la data accidentului și nu și cele ale Ordinului 14/2011.
În consecință, față de cele expuse mai sus, în baza art. 14 și art. 346 C. pr. pen., art.55 Legea nr.136/_, art. 24 lit. b, art. 26, art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010 instanța a obligat asigurătorul ASTRA ASIGURĂRI SA la plata către partea civilă S. M. A. de daune materiale constând în: suma de 970,98 lei la care se adaugă penalități de 0,1%pe zi de întârziere, calculate de la data de 18.11.2011 și până la data plății efective, contravaloarea în lei la cursul BNR din data plății a sumei de 5800 euro la care se adaugă penalități de 0,1%pe zi de întârziere, calculate de la data de 18.11.2011 și până la data plății efective, de daune morale: contravaloarea în lei la cursul BNR din data plății a sumei de 50.000 euro la care se adaugă penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 18.11.2011 și până la data plății efective, cheltuieli judiciare: 2662 lei la care se adaugă penalități de 0,1%pe zi de întârziere, calculate de la data de 18.11.2011 și până la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel asigurătorul . ASTRA SA criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Asigurătorul a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art.184 alin.2 și 4 C. pen. 1969 în infracțiunea prev. de art.196 alin.2 și 3 N C. pen., motivând că la data de 1.02.2014 a intrat în vigoare noul Cod penal care este o lege penală mai favorabilă, și în baza căreia a solicitat să de dispună achitarea inculpatului, susținând că pentru existența infracțiunii de vătămare corporală din culpă, noul text prevede ca numărul de îngrijiri medicale pentru vindecarea părții civile să fie mai mare de 90 zile, condiție care nu este îndeplinită în speță, iar prin aplicarea dispozițiilor art.25 alin.5 N C. pr. pen. a mai solicitat ca latura civilă a cauzei să fie lăsată nesoluționată.
În subsidiar, asigurătorul, invocând condițiile socio-economice ale părții civile, salariul lunar realizat de aceasta era de 925 lei, venitul mediu pe economie, stabilirea unor despăgubiri rezonabile și conforme și cu practica judiciară în materie.
Curtea examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar, în raport de motivele de apel invocate dar și din oficiu conform dispozițiilor art.417 alin.2 N C. pr. pen. constată fondat apelul.
Instanța de fond a manifestat rol activ în cauză pentru aflarea adevărului, a stabilit corect situația de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptei comisă de inculpat și a reținut judicios vinovăția acestuia în concordanță cu probele administrate în cauză.
Hotărârea instanței de fond a fost pronunțată la data de 11.10.2013 și a fost atacată în termen legal, cu recurs, doar de către asigurător, cale de atac ordinară care a devenit, conform art.9 din Legea nr.255/2013, apel, iar prin . data de 1.02.2014 a Legii nr.286/2009, modificată, privind Codul penal, Curtea constată că, în speță trebuie, conform art.5 N C. pen. aplicarea legii penale mai favorabilă, iar aceasta este Legea nr.286/2009, modificată, pentru următoarele motive:
Fapta inculpatului, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice și a accidentat pe partea vătămată, pieton, aflat în traversarea regulamentară a străzii și care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin.2 și 4 C. pen. din 1969.
În noul C. pen., Legea nr.286/2009, modificată, a fost schimbată calificarea faptei în dispozițiile art.196 alin.2 și 3 N C. pen. care prevăd însă, că infracțiunea de vătămare corporală din culpă constă în fapta săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități și prin care s-au produs leziuni traumatice a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile.
În raport de noile dispoziții penale, se constată că prevederile N C. pen. sunt mai favorabile în cauză, față de numărul de zile de îngrijiri medicale ce au fost necesare părții civile pentru vindecare, cel mult 90 de zile, îngrijiri ce determină să se dispună achitarea inculpatului, fapta comisă de acesta nu este prevăzută de noua lege penală, considerente față de care se va admite apelul asigurătorului în baza art.421 pct.2 lit.2 lit.a N C. pr. pen. se va desființa hotărârea atacată și rejudecând:
Se va constata, conform art.5 N C. pen. ca lege penală mai favorabilă dispozițiile acestui cod.
În baza art.386 alin.1 N C. pr. pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului din art.184 alin.2 și 4 C. pen. 1969 în art.196 alin.2 și 3 N C. pen.
În baza art.396 alin.5 N C. pr. pen., art.16 alin.1 lit.b N C. pr. pen. se va dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.196 alin.2 și 3 N C. pen.
În conformitate cu dispozițiile art.25 alin.5 N C. pr. pen. se va lăsa nesoluționată latura civilă a cauzei.
Văzând și dispozițiile art.275 N C. pr. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de . SA, împotriva sentinței penale nr.2083 din 11.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București și, rejudecând, dispune:
- constată, conform art.5 N C. pen., ca legea penală mai favorabilă este noul Cod penal;
- în temeiul art.386 alin.1 N C. pr. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din art.184 alin.2 și 4 C. pen. 1969 în art.196 alin.2 și 3 N C. pen.
- în temeiul art.396 alin.5 N C. pr. pen., art.16 alin.1 lit.b N C. pr. pen. achită pe inculpatul B. S. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.196 alin.2 și 3 N C. pen.
- în temeiul art.25 alin.5 N C. pr. pen. lasă nesoluționată latura civilă a cauzei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 martie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
F. D. C. C. D.
GREFIER,
D. P.
Red. D.F.
Dact. A.L. 7 ex./25.03.2014
Jud. Sect. 5 București – jud.: R. O.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 257/2014. Curtea de Apel... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
