Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 255/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 255/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 255/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._/3/2014 (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 255/Co
Ședința publică din 13.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. P. M.
GREFIER – T. S.
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE ȘI JUSTIȚIE – D.I.I.C.O.T. – SERVICIUL TERITORIAL BUCUREȘTI a fost reprezentat prin procuror M. M..
Pe rol se află soluționarea contestației declarate de condamnatul N. G. împotriva sentinței penale nr. 1253 din data de 23.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._/3/2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat N. G., personal și asistat de apărător din oficiu D. E., în substituirea av. S. Z., cu împuternicire avocațială nr._, la fila 6 din dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul contestației.
Apărătorul din oficiu al contestatorului solicită instanței admiterea contestației, apreciind, față de intervenirea unei legi penale mai favorabile, că pedeapsa aplicată contestatorului este mult prea mare.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a contestației, apreciind că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 6 N.C.p. De asemenea, arată că pedeapsa se încadrează în limitele noii legi.
Contestatorul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită instanței aplicarea legii penale mai favorabile.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației de față, constată că:
Prin sentința penală nr.1253 pronunțată de Tribunalul București la data de 23.04.2014 în dosarul nr._ s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulată de petentul N. G., deținut în P. R., fiind obligat contestatorul - condamnat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 18.04.2014 sub nr._ pe rolul Tribunalului București Secția I Penală, petentul N. G. a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare, în a cărei executare se află.
În motivarea cererii petentul a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
Prin sentința penală nr. 507 din 20.06.2013 a Tribunalului București – Secția I Penală inculpatul N. G. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 6 ani și 8 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, pentru infracțiunile prev. de Legea 143/2000.
Sentința penală a rămas definitivă prin decizia penală nr.218/23.08.2013 a Curții de Apel București Secția a II-a Penală.
S-a reținut că actualul Cod penal prevede în mod expres care sunt situațiile în care poate avea loc o modificare a cuantumului unei pedepse aplicate, reglementări care sunt de strictă interpretare și aplicare, fără a putea fi reanalizate aspecte de fond avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei sau aspecte care sunt legate de alte instituții de drept cu reglementare distinctă.
În procesul de stabilire a dispozițiilor penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, procesul de individualizare nu poate avea decât un caracter unitar, urmărind ori legea veche, ori cea nouă, în urma aplicării instituțiilor de drept incidente ce nu pot fi combinate.
S-a constatat că petentul condamnat se află în executarea pedepsei 6 ani și 8 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, pentru infracțiunile prev. de Legea 143/2000.
Cum potrivit dispozițiilor art.6 alin. 1 Noul Cod penal doar în cazul în care sancțiunea aplicată inițial depășește maximul special prevăzut de legea nouă, prevăzut pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim, instanța a constatat contestația la executare formulată de condamnat ca fiind neîntemeiată, constatând că petentul se află în executarea unei pedepse de 6 ani și 8 luni închisoare, deci sub maximul prevăzut de noua lege pentru infracțiunile săvârșite.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație în termen legal condamnatul N. G., cauza fiind înregistrată la data de 09.05.2014 la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală sub nr._ (_ ).
În susținerea contestației formulate, s-a arăatt că se impuen aplicarea rt. 6 Cod penal față de intervenirea unei legi penale mai favorabile, susținâdnu-se că pedeapsa aplicată contestatorului are un cuantum prea mare.
Examinând sentința contestată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea - având în vedere și motivarea lapidară a instanței de fond - reține următoarele:
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M. Of. nr. 510/24.07.2009, a intrat în vigoare la data de 01.02.2014, iar potrivit art. 6 C.pen. (care reglementează situațiile în care se impune aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei), atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile art. 6 alin. (1) - (4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta. Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
Totodată, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
În cauză, se reține că petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 507 din 20.06.2013 a Tribunalului București – Secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.218/23.08.2013 a Curții de Apel București Secția a II-a Penală, astfel:
În baza art.2 alin.1,2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.a C.p. și art.3201 alin.7 C.p.p. la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare, iar în baza art. 65 alin. 2 C.p. i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b C.p. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.a C.p. și art.3201 alin.7 C.p.p. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.61 alin.1 teza aII a C.p. a fost revocat restul de 723 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr.451/2009 a Tribunalului București, definitivă prin d.p. nr.4192/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b, art.35 alin.1 și art. 61 alin.1 C.p. au fost contopite pedepsele de 6 ani și 8 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b C.p. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, 1 an și 6 luni închisoare și restul rămas neexecutat de 723 zile închisoare și i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mei grea de 6 ani și 8 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b C.p. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C.p. i-a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și lit.b C.p.
Curtea constată că în urma modificărilor aduse Legii nr. 143/2000 prin art. 81 pct. 1 și 3 din Legea nr. 187/2012, intrate în vigoare la data de 01.02.2014, sancțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1, 2 din actul normativ menționat este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, iar pedeapsa prevăzută de art. 4 alin. 1, 2 este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Pe cale de consecință, se constată că pedepsele aplicate condamnatului, de 6 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, respectiv de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, nu depășesc limita maximă prevăzută de legea nouă, așa încât sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012, astfel de pedepse neputând fi reduse în urma intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Codului penal.
De asemenea, durata pedepsei complementare aplicate nu depășește durata maximă de 5 ani prevăzută de art. 66 alin. 1 C.pen.
Susținerile contestatorului legate de necesitatea reindividualizării pedepselor aplicate ca urmare a limitelor de pedeapsă prevăzute de legea nouă sunt nefondate.
Astfel, în cazul persoanelor care săvârșesc infracțiuni sub imperiul Codului penal din 1968 și sunt judecate definitiv după . Legii nr. 286/2009 sunt aplicabile dispozițiile art. 5 C.pen., care prevăd că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
O cu totul altă situație este cea a persoanelor condamnate definitiv sub imperiul Codului penal din 1968, în privința cărora sunt aplicabile prevederile art. 6 C.pen. care reglementează situațiile în care se impune aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
Prin urmare, cu privire la aceste din urmă persoane nu este exclusă aplicarea legii penale mai favorabile, însă aceasta trebuie să aibă loc în condițiile și cazurile prevăzute de lege. Într-o atare situație, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excede maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă.
Dacă în cazul aplicării legii penale mai favorabile, în cursul procesului, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanța trebuie să realizeze, în concret, o individualizare a sancțiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre legile succesive și să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabilă, acest procedeu este total diferit în raport cu ipotezele avute în vedere în art. 6 din Cod penal. Pe cale de consecință, nu se încalcă în acest mod principiul egalității în fața legii sau principiului tratamentului nediscriminatoriu, întrucât persoana aflată în curs de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se află într-o situație juridică diferită de cea a persoanei condamnate definitiv sub imperiul Codului penal din 1968.
Prin urmare, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, Curtea, în baza art.23 alin.10 din Legea nr.255/2013, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.116/2013, va respinge contestația formulată de către contestatorul condamnat N. G. împotriva sentinței penale nr. 1253 din data de 23.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.23 alin.10 din Legea nr.255/2013, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.116/2013, respinge contestația formulată de către contestatorul condamnat N. G. împotriva sentinței penale nr. 1253 din data de 23.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, se avansează din fondurile Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. M. T. S.
Red.A.P.M
Dact.EA-5 ex/
T.B.S.I.P. – jud.C.M.M.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 227/2014.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 744/2014. Curtea de... → |
|---|
