Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 630/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 630/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-08-2014 în dosarul nr. 630/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 630 / CO / LPF
Ședința publică din data de 18 august 2014
Curtea constituită din:
Președinte: C. B.
Grefier: C. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial București.
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația declarată de contestatorul-condamnat I. M. împotriva sentinței penale nr. 545/27.06.2014 a Tribunalului I. - Secția Penală, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-condamnat, personal, în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Pasala D., care depune în ședință delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr._/12.08.2014, emisă de Baroul București – S. de Asistență Judiciară.
Procedura de citareeste legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
La interpelarea Curții, contestatorul-condamnat precizează că își menține contestația formulată.
Curtea, nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Apărătorul contestatorului-condamnat, având cuvântul, solicită admiterea contestației, iar pe fond, diminuarea cuantumului pedepsei aplicate, conform legii penale noi, aceasta fiind mai favorabilă, conform art. 595 N.C.pr.pen. rap. la art. 15 N.C.pen., art. 81 din Legea 187/2012 și art. 367 N.C.pen.
De asemenea, consideră că se impune reducerea pedepsei conform art. 598 lit. d N.C.pr.pen.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc nu se impune a fi modificată, având în vedere că maximul special al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc coincide cu pedeapsa aplicată.
Pe de altă parte, în ceea ce privește pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, aceasta depășește maximul prevăzut de Noul Cod penal, motiv pentru care consideră că se impune reducerea acestei pedepse la maximul prevăzut de legea nouă, aceasta având consecințe juridice întrucât poate produce efecte juridice în raport cu alte instituții de drept penal, de exemplu, o eventuală lege de grațiere.
Pentru aceste motive, solicită admiterea contestației, reducerea pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 la 5 ani și menținerea pedepsei rezultante.
Contestatorul-condamnat, având ultimul cuvânt, precizează că lasă la aprecierea instanței soluția pe care o va pronunța.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Sentința penală contestată
Prin sentința penală nr. 545/27.06.2014 pronunțată de Tribunalul I. – Secția Penală în dosarul nr._, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C.pr.pen., cu referire la art. 6 NCP, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de petentul-condamnat I. M.; în baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 100 de lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În motivarea în fapt și în drept a sentinței penale, Tribunalul a reținut următoarele:
În raport de art. 6 NCP, prima instanță a constatat că în ceea ce privește pedeapsa de 8 ani de închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 37 lit. a VCP, aceasta se situează peste limita maximă de 5 ani de închisoare prevăzută de art. 367 NCP, cu aplic. art. 39 alin. 1 NCP, sens în care s-ar impune reducerea acesteia, conform art. 6 NCP .Dar, având în vedere dispozițiile art. 38 NCP rap. la art. 39 NCP, condamnatul în cauză ar urma să execute o pedeapsă de 12 ani închisoare, la care s-ar adăuga 1/3 din pedeapsa de 5 ani de închisoare, pedeapsa rezultantă fiind mai mare decât cea de 12 ani de închisoare pe care o execută condamnatul în prezent.
Având în vedere cele mai sus menționate, prima instanță nu a redus pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 37 lit. a VCP, deoarece constată că doar reducerea acesteia, fără a urma algoritmul prevăzut de art. 39 NCP (deoarece i s-ar crea acestuia o situația mai grea), face ca această reducere a pedepsei închisorii să fie fără efecte juridice în ceea ce-l privește pe condamnat la acest moment. Măsura se impune și datorită faptului că rațiunea art. 6 NCP nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în situația aceluia care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, în sensul ca cel condamnat să nu execute, în prezent, o pedeapsă rezultantă (rămasă definitivă sub imperiul legii vechi) mai mare decât limita maximă prevăzută de legea nouă (legea nouă însemnând inclusiv art. 38 NCP rap. la art. 39 NCP) pentru respectivele infracțiuni.
Împotriva acestei sentințe, la data de 01.07.2014, în termenul legal de 3 zile de la comunicarea sentinței, condamnatul I. M. a formulat contestație pe care a motivat-o oral.
Contestația a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 28.07.2014 sub nr. unic de dosar_ (nr. în format vechi_ ).
Motivele de contestație
Condamnatul a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale contestate și, pe fond, rejudecând, admiterea contestației la executare și aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul diminuării cuantumului pedepsei aplicate.
Curtea, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale contestate, atât prin prisma motivelor invocate de către contestatorul-condamnat, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, apreciază contestația ca fiind nefondată, pentru următoareleconsiderente:
Situația de fapt
În prezenta cauză, contestatorul-condamnat execută pedeapsa principală rezultantă de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 673/05.06.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2007, definitivă prin decizia penală nr. 3572/03.11.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, pentru care s-a emis M.E.P.Î. nr. 1128/05.11.2009.
Prin această sentință penală, contestatorul a fost condamnat pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. a din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, și
- trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal.
Dispoziții legale incidente
În temeiul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 163/06.03.2014, maximul special al pedepsei prevăzute pentru această infracțiune este de 12 ani închisoare.
În baza art. 367 alin. 2 din Noul Cod penal, maximul special al pedepsei prevăzute pentru această infracțiune este de 10 ani închisoare.
În baza art. 4 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Analiza motivelor de contestație
În raport de ansamblul textelor de lege anterior enunțate, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 6 alin. 1 din Noul Cod penal, pentru următoarele motive.
Pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată condamnatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 nu depășește maximul special de 12 ani închisoare prevăzut de dispozițiile Legii nr. 143/2000, republicată în anul 2014, pentru această infracțiune.
De asemenea, pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 – actualmente, art. 367 alin. 2 din Noul Cod penal - nu depășește maximul special de 10 ani închisoare prevăzut de dispozițiile Noului Cod penal pentru această infracțiune.
În acest context, referitor la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, Curtea apreciază ca fiind necesare următoarele precizări.
Astfel, având în vedere că infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat, respectiv trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din legea nr. 143/2000, este sancționată de lege cu închisoarea mai mare de 10 ani, respectiv 12 ani închisoare, rezultă, în mod indubitabil, faptul că în speță, infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 îi corespunde infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. 2 din Noul Cod penal, iar nu cea prevăzută de art. 367 alin. 1 din Noul Cod penal, cum în mod eronat a reținut prima instanță.
În consecință, Curtea reține că în cauză sunt incidente prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Noul Cod penal.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că solicitarea contestatorului de aplicare a legii penale mai favorabile este neîntemeiată.
Pentru aceste motive și având în vedere precizările făcute cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. 2 din Noul Cod penal, Curtea apreciază că sentința penală contestată este legală și temeinică.
Soluția ce va fi pronunțată în cauză
În consecință, în raport de ansamblul motivelor de fapt și al temeiurilor de drept expuse pe parcursul prezentelor considerente, Curtea, în baza art. 597 alin. 8 C.pr.pen., va respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul-condamnat I. M. împotriva sentinței penale nr. 545/27.06.2014 pronunțate de Tribunalul I. – Secția Penală în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei, reprezentând contravaloarea onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 597 alin. 8 C.pr.pen., respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul-condamnat I. M. împotriva sentinței penale nr. 545/27.06.2014 pronunțate de Tribunalul I. – Secția Penală în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei, reprezentând contravaloarea onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.08.2014.
Președinte, Grefier,
C. B. C. B.
Red. Jud. C.B.
Tehnored. Jud. C.B. / Gref. C.B.
20.08.2014 / 2 ex.
Tribunalul I. – Secția Penală
Dosar nr._
Judecător fond: M. R. R.
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 294/2014. Curtea de... → |
|---|








