Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 546/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 546/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-07-2014 în dosarul nr. 546/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI- SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
_
DECIZIA PENALĂ NR. 546/CO/LPF
Ședința publică de la 30.07.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. T.
GREFIER – D. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE –D. S. CENTRALĂ a fost reprezentată de procuror – S. Ș..
Pe rol, soluționarea contestației formulată de condamnatul C. I. împotriva sentinței penale nr.840 din data de 19.03.2014 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ, în dosarul nr. _ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat C. I. personal și asistat de avocat desemnat din oficiu N. D. cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul contestatorului condamnat arata că s-a formulat contestație în temeiul art.425/1 al.7 pct.2 lit.a C.p.p, împotriva sentinței penale nr.840 din data de 19.03.2014 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ, în dosarul nr. _, pe care clientul său o apreciază ca fiind netemeinică.
Solicită admiterea prezentei contestații desființarea sentinței penale contestate și pe fond rejudecând a se aplica legea penală mai favorabilă și a se reduce pedeapsa de 15 ani aplicată prin sentința penală nr.150/2012 pronunțată de Tribunalul V., definitivă prin decizia penală nr.120/15.01.2014 a ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea contestației formulată de condamnat ca fiind nefondată.
Apreciază că în mod legal instanța de fond a dispus în sensul ca a constatat că nu se pot aplica prevederile art.6 NC.p.în condițiile în care contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni pentru infracțiunea de trafic de droguri, pentru care limita maximă de pedeapsă prevăzut de lege este de 12 ani închisoare.
De asemenea arată că instanța de fond a făcut aplicarea prev.art.320/1 C.p.p la judecata pe fondul cauzei.
Totodată face referire la decizia penală nr.14 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a statuat în mod expres că la aplicarea prev.art.6 NC.p., nu se iau în considerare cauzele de reducere sau majorare a pedepselor, cum este cazul prev.art.320/1 C.p.p
Contestatorul condamnat având ultimul cuvânt, arata că este de acord cu cele susținute de doamna avocat, este arestat de 16 luni și solicită a i se da o nouă șansă.
CURTEA,
Asupra contestației penale de față:
Prin sentința penală nr.840 din 19.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulata de condamnatul C. I. privind aplicarea legii penale mai favorabile ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.286/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Instanța a reținut că prin cererea înregistrată la data de 27.02.2014 pe rolul Tribunalului București – Secția I Penala sub nr.dosar_, a fost înaintată cererea formulată de condamnatul C. I., prin care a solicitat reducerea pedepsei în executarea căreia se află ca urmare a intervenirii unei legi penale mai favorabile.
Cererea nu a fost motivată în fapt.
In cursul judecații a fost atașată sentința penalî nr.150/05.07.2013 pronunțată de Tribunalul V., în dosarul nr._, însoțită de referatul privind modalitatea rămânerii definitive, mandatul de executare a pedepsei închisorii în executarea căreia se află condamnatul, nr.201/2013.
Analizând din oficiu contestația formulata de condamnatul C. I. prin raportare la dispozițiile art.23 alin.1 lit.a din Legea nr.255/2013, Tribunalul a reținut că prin sentința penală nr.150/05.07.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, menținută prin decizia penală nr.153/26.09.2013 a Curții de Apel Iasi și rămasă definitivă la data de 15.01.2014 prin decizia penală nr.120 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, contestatorul C. I. a fost condamnat la următoarele pedepse:
- 2 ani si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzuta de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1969, art.16 din Legea nr.143/2000, art.320 ind.1 alin.7 C.pr.pen. din 1968 si 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a si lit b Cod penal din 1969;
- 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzuta de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1969, art.16 din Legea nr.143/2000, art.320 ind.1 alin.7 C.pr.pen. din 1968.
In baza art.33 lit.a Cod penal din 1969, art.34 lit.b Cod penal din 1969 si art.35 alin.1 din același cod s-au contopit pedepsele aplicate si s-a dispus ca inculpatul-contestator sa execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani si 6 luni închisoare si 2 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit b Cod penal.
În baza art.71 Cod Penal s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și b Cod Penal.
În baza art.350 Cod pr.pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului iar în baza art.88 C.p. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 23.04.2013 la zi.
Tribunalul a reținut verificarea incidenței aplicării legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, presupune o analiză în două etape: 1. analizarea fiecăreia dintre pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente pentru a se stabili dacă depășesc maximul prevăzut de legea nouă și reducerea, dacă este cazul, a fiecăreia la noul maxim; 2. analizarea pedepsei rezultante inițiale pentru a se verifica dacă aceasta depășește limita maximă la care se poate ajunge potrivit legii noi – art. 38 și 39 Cod penal – procedându-se apoi la reducerea pedepsei la limita maximă la care se poate ajunge potrivit legii noi dacă este cazul.
1. Tribunalul a constatat că pedepsele de 2 ani si 6 luni închisoare și respectiv 3 luni închisoare aplicate contestatorului pentru infracțiunile nu depășesc maximul pedepsei închisorii prevăzute de art.2 alin.1 si respectiv art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 (cu modificările aduse la data de 01.02.2014), iar pedeapsa complementară și accesorie au fost aplicate în conținutul și limitele prevăzute de Codul penal actual (art.66 alin.1 lit.a si b).
In ce privește aplicarea art.396 alin.10 C.pr.pen. (fostul art.320 ind.1 C.pr.pen. in vigoare la data respectiva), instanța a reținut că o astfel de analiză este lipsită de relevanta din moment ce, în ipoteza în care s-ar da eficienta normei legale in discuție in interpretarea art.6 din noul Cod penal, aceasta nu ar produce nici un fel de consecințe raportat la situația condamnatului, întrucât pedepsele aplicate acestuia se situează sub maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, chiar redus cu 1/3 ca urmare a judecării cauzei prin aplicarea principiului recunoașterii vinovăției.
2. Instanța a mai constatat că pedeapsa rezultantă aplicată contestatorului potrivit legii vechi (2 ani si 6 luni închisoare) nu depășește maximul la care se poate ajunge prin aplicarea tratamentului sancționator prevăzut de art.39 alin.1 lit.b din Noul Cod Penal (ce impune adăugarea obligatorie a unui spor de 1/3 din pedeapsa de 3 luni închisoare la pedeapsa cea mai grea de 2 ani si 6 luni închisoare), astfel ca pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul C. I. care a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale și aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul reducerii pedepsei de 15 ani închisoare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept - Curtea consideră contestația ca fiind nefondată și o va respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr.150/05.07.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, menținută prin decizia penală nr.153/26.09.2013 a Curții de Apel Iasi și rămasă definitivă la data de 15.01.2014 prin decizia penală nr.120 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, contestatorul C. I. a fost condamnat la următoarele pedepse:
- 2 ani si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzuta de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1969, art.16 din Legea nr.143/2000, art.320 ind.1 alin.7 C.pr.pen. din 1968 si 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a si lit b Cod penal din 1969;
- 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzuta de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1969, art.16 din Legea nr.143/2000, art.320 ind.1 alin.7 C.pr.pen. din 1968.
In baza art.33 lit.a Cod penal din 1969, art.34 lit.b Cod penal din 1969 si art.35 alin.1 din același cod s-au contopit pedepsele aplicate si s-a dispus ca inculpatul-contestator sa execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani si 6 luni închisoare si 2 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit b Cod penal.
În baza art.71 Cod penal din 1969 s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza aII-a și b Cod penal din 1969.
În baza art.350 Cod pr.pen. 1969 s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului iar în baza art.88 C.p. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 23.04.2013 la zi.
Curtea observă că începând cu 1.02.2014, potrivit Codului penal și legilor speciale menționate:
- infracțiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi;
- infracțiunea de deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
Trebuie avute în vedere, sub acest aspect, și cele statuate de Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr.1/14.04.2014 (M. Of. nr.349 din 13 mai 2014), cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni:
"În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.
În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal.
În cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.
În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi."
De asemenea, prin Decizia nr.14/16.06.2014, Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a mai stabilit că: în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă, nu se va lua în considerare cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320/1 alin. (7) din Codul de procedură penală anterior, reținută condamnatului și valorificată în pedeapsa concretă. Pentru identitate de rațiune, nu se vor lua în considerare nici dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 (art. 15 în forma republicată).
Potrivit Deciziei nr.7/26.05.2014 (M. Of. nr. 471 din 26 iunie 2014) a Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală: În aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 6 din Codul penal, în cazul infracțiunilor continuate, prin sintagma "maxim special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită" se înțelege maximul special prevăzut de lege pentru infracțiune, fără luarea în considerare a cauzei de majorare a pedepsei prevăzută pentru infracțiunea continuată.
Față de cele redate anterior, dat fiind că niciuna din pedepsele aplicate contestatorului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, Curtea constată în speță lipsa de efect a dispozițiilor art. 6 din Codul penal, în ceea ce privește pedepsele principale la care a fost condamnat contestatorul.
În ceea ce privește pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, potrivit art. 66 alin. (1) C. pen., aceasta poate fi luată pe o perioadă de la 1 la 5 ani, spre deosebire de reglementarea anterioară (art. 53 pct.2 lit.a) CP 1968), potrivit căreia putea fi luată pe o perioadă de la 1 la 10 ani.
Art. 6 alin. (6) C. pen. prevede că dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
Față de pedeapsa complementară rezultantă aplicată condamnatului, de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal (1968), Curtea constată în speță lipsa de efect a dispozițiilor art. 6 din Codul penal și sub acest aspect.
Așa fiind, Curtea în baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul – condamnat C. I..
Văzând și dispozițiile art.275 alin. (2) și art.274 alin. (1) C.p.p.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 425/1 alin. (7) pct.1 lit. b) C. proc. pen., respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul-condamnat C. I., menținând hotărârea atacată, respectiv sentința penală nr.840 din 19.03.2014 (dosar nr._ ) a Tribunalului București - Secția I penală.
În baza art.275 alin. (2) C. proc. pen., obligă pe contestatorul-condamnat C. I. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.274 alin. (1) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a fi suportat din fondurile MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.07.2014.
PREȘEDINTE,
G. T.
GREFIER,
D. P.
Pentru grefier aflat în CO
Semnează grefier-șef
Red. G.T. / Dact. A.L. 2 ex.
T. București – S.I. – jud.: B. I.R.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
