Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 571/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 571/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-08-2014 în dosarul nr. 571/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 571/CO
Ședința publică din data de 04.08.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. C. A.
GREFIER: S. V.-V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror S. Amaryl.
Pe rol se află soluționarea contestației declarată de inculpatul M. G. împotriva încheierii de ședință din data de 24.07.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-inculpat M. G., personal, aflat în stare de arest preventiv, și asistat de avocat ales D. T., fără împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul în susținerea contestației.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat pune concluzii de admitere a contestației, învederând faptul că încheierea atacată este nelegală și netemeinică.
Inculpatul a fost arestat preventiv în anul 2013 pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, însă după sesizarea instanței, Curtea de Apel București a dispus revocarea și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara și ulterior cu măsura controlului judiciar fiind puse în sarcina inculpatului o . obligații printre care și aceea de a se prezenta periodic la organele de poliție. Arată că după data punerii în libertate s-a prezentat la sediul Secției 16 Poliție pentru a fi luat în evidență. S-a prezentat într-o zi de sâmbătă, însă lucrătorii de poliție au refuzat să-l ia în evidență, având loc câteva discuții în contradictoriu între aceștia și inculpat. Ulterior s-a prezentat în data de 18.11.2013, moment în care a fost luat în evidență. S-au făcut plângeri pentru ultraj de către doi lucrători de poliție, i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect dar nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de acesta, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege. La momentul formulării propunerii de arestare preventivă apărătorii inculpatului au făcut referire la Dispoziția nr. 9/10.09.2014 a IGPR privind metodologia de aplicare a controlului judiciar. La art. 31 se prevede că polițistul desemnat cu supravegherea întocmește o sesizare motivată pe care o înaintează de îndată procurorului în cursul urmăririi penale, judecătorului de cameră preliminară sau instanței în cursul judecății, atunci când se constată încălcarea cu rea-credință a obligațiilor impuse inculpatului. Arată că în momentul în care a fost sesizată instanța de judecată, sesizarea a fost făcută de către șeful Secției 16 Poliție, nefiind respectată metodologia mai sus arătată. Învederează faptul că inculpatul s-a prezentat de fiecare dată când a fost chemat la organele de poliție și nu a încălcat cu rea-credință obligațiile impuse, programul de prezentare neputând fi întocmit de către șeful de secție.
Totodată, arată că lăsare în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, inculpatul respectând obligațiile impuse de instanță. În consecință solicită revocarea măsurii arestării preventive și punerea inculpatului în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației ca neîntemeiată, învederând faptul că încheierea atacată este legală și temeinică, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistând astfel incat punerea în libertate a inculpatului nu se impune.
Contestatorul-inculpat, având ultimul cuvânt, învederează faptul că de când a fost pus în libertate, s-a prezentat de fiecare dată când a fost chemat la Secția 16 Poliție, respectând obligațiile puse în sarcina sa. Deși s-a prezentat la sediul secției pentru a fi luat în evidență și ulterior de fiecare dată când i s-a stabilit programul de supraveghere de către subofițerii desemnați, șeful acesteia a sesizat instanța pentru nerespectarea obligațiilor impuse iar față de subofițerii desemnați cu supravegherea s-a dispus cercetare disciplinară.
Curtea:
Asupra contestatei de fata,
Prin încheierea de ședință din data de 24.07.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul nr._ 13, in baza art. 362 alin 2 C.p.p. raportat la art. 208 alin.2 și 4 C.p.p., în referire la art.207 alin.3-5 C.p.p., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului M. G. și s-a mentinut măsura arestului preventiv.
A fost respinsa, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Cheltuielile judiciare au ramas in sarcina statului.
Pentru a pronunta aceasta incheiere, prima instanta a retinut ca măsura arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.
S-a retinut că, în cauză, există suficiente indicii temeinice, în sensul art. 209 Cod procedură penală raportat la art. 202 Cod procedură penală coroborat cu art. 223 Cod procedură penală, care conduc la suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Totodată, s-a retinut incidența dispozițiilor art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este închisoarea mai mare de 5 ani, iar privarea acestuia de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, dacă se ține cont de natura și modalitatea concretă de comitere a faptelor.
Prima instanta a apreciat că temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă nu numai că subzistă, dar impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, în acord cu dispozițiile art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.
In acest sens s-a retinut că inculpatul a încălcat cu rea-credință obligația de a se prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa conform programului de supraveghere.
Aceasta rezultă din adresele înaintate de către organele de poliție din cadrul Secției 16 Poliție și graficul de prezență aferent care confirmă cu prisosință faptul că inculpatul nu s-a prezentat săptămânal, în fiecare zi de luni la sediul secției conform programului de supraveghere întocmit.
Susținerile inculpatului că ar fi urmat dispozițiile verbale ale polițiștilor supraveghetori au fost infirmate de cele ce rezultă din cuprinsul adresei nr._ din 23.06.2014 anume că de la data luării în evidență și până în prezent programul de supraveghere nu a suferit modificări.
Examinând graficul de prezență aferent programului de supraveghere, prima instanța a constatat lipsa de regularitate a prezenței inculpatului la sediul secției.
Astfel, în luna martie inculpatul s-a prezentat o singură dată la sediul secției, în ziua de 18.03.2014, la trei săptămâni de la întrevederea din februarie.
Graficul de prezență corespunzător lunii aprilie a infirmat susținerea inculpatului privind existența unei dispoziții verbale de prezentare la un interval de două săptămâni; cu excepția intervalului 13 – 19, inculpatul s-a prezentat săptămânal la organul desemnat cu supravegherea.
Ca și concluzie, prima instanta a constatat că inculpatul s-a prezentat la organul de poliție desemnat cu supravegherea după bunul său plac, iar cu excepția perioadei inițiale, niciodată în ziua stabilită, respectiv luni.
In fața instanței, inculpatul a invocat existența unei dispoziții verbale dată de agenții de supraveghere. În schimb, la organele de poliție și-a justificat lipsa în mod cu totul diferit, invocând prezența în instanță, la parchet și la organele de poliție din cadrul Serviciului Furturi Auto.
Cât privește prezența la instanță, această variantă nu corespunde realității întrucât termenele de judecată în prezentul dosar nu au fost stabilite niciodată în ziua de luni.
De asemenea, nici la P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, inculpatul nu s-a prezentat într-o zi de luni, ci la 22.04.2014, adică într-o zi de marți.
Referitor la împrejurările cauzei și conduita inculpatului, prin prisma dispozițiilor art. 242 alin.3 NCPP, prima instanta a reținut ca, prin ordonanța nr._/P/2013 din 10.04.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București (depusă la dosar cu prilejul soluționării prezentei propuneri) s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul M. G. sub aspectul a trei infracțiuni de ultraj prev. de art.257 alin.1,4 NCP raportat la art.206 alin.1 NCP și a unei infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice prev. de art.371 NCP constând în aceea că la data de 16.11.2013 ar fi adresat amenințări față de agenții de poliție T. P. și Soreață D. din cadrul Secției 16 Poliție și față de inspectorul de poliție D. M. din cadrul Poliției Sector 4 – SIC și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică în Secția 16 Poliție și în fața sediului acestei instituții.
Totodată, prima instanta a reamintit că nu este prima dată pe parcursul prezentului proces penal când se discută înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive față de inculpatul M. G..
Astfel, la termenul din data de 04.04.2014, procurorul a solicitat înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive față de inculpat invocând împrejurarea că acesta ar fi comis infracțiunea prev. de art.272 C.p. constând în aceea că ar fi încercat să-l intimideze pe martorul A. N. cu prilejul audierii acestuia în scopul de a-i influența declarația.
Elementele invocate de către inculpat privitoare la o eventuală conduită a lucrătorilor de poliție însărcinați cu supravegherea sa și la inducerea sa în eroare cu privire la obligațiile pe care trebuia sa le respecte, nu au fost de natura să înlăture concluzia privitoare la necesitatea menținerii stării de arest fiind vorba despre obligații stabilite de către instanța de judecată, aduse la cunoștința inculpatului care nu a înțeles să se conformeze măsurii luate, încălcând în mod repetat obligațiile impuse.
Toate aceste elemente au condus la concluzia că și în prezent se impune privarea de libertate a inculpatului a cărui conduită constantă și repetată demonstrează că lăsarea în libertate ar periclita buna desfășurare a procesului penal.
Prima instanța a apreciat ca neintemeiata cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar luarea uneia dintre aceste măsuri nu poate fi compatibilă cu gradul de pericol social al inculpatului și al faptelor reținute in sarcina sa, acesta necorijându-si conduita si prezentând un pericol concret pentru ceilalți membri ai societății, lăsarea sa în libertate nefiind bine venită la acest moment.
Impotriva acestei incheierei a formulat contestatie inculpatul M. G., motivele fiind expuse oral in fata instantei de control judiciar, de catre aparatorul acestuia, astfel cum au fost consemnate in practicaua prezentei decizii.
Examinând contestatia în conformitate cu dispozițiile art. 206 c.p.p., instanta constată că aceasta este nefondata pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 362 alin. 2 c.p.p. raportat la art. 208 alin. 4 c.p.p., in tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat, dispozitiile art. 207 alin. 3 - 5 aplicandu-se în mod corespunzător.
Potrivit disp. art. 207 alin. 4 c.p.p., când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.
Alineatul 5 al aceluiasi articol prevede că, dacă au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Curtea constata faptul că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele alin. 4 al art. 207 c.p.p., in sensul că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și în prezent, așa cum în mod corect s-a retinut si in cuprinsul incheierii contestate, motiv pentru care se impune menținerea acestei măsuri.
Astfel, probele administrate in cauza creeaza suspiciunea rezonabilă că inculpatul a savarsit infractiunile de tentativă la omor și violare de domiciliu, fapte prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 174 alin. 1 C.pen. și art. 192 alin. 2 C.pen., cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. și art. 37 lit. b C.pen., pentru care a fost trimisi in judecata, fiind astfel indeplinita conditia prev. de art. 223 alin 2 c.p.p.
Aprecierea subzistentei temeiului reglementat de art. 223 alin 2 c.p.p. se justifică nu doar față de pedeapsa prevăzuta de lege pentru infracțiunile pentru savarsirea carora a fost trimis in judecata inculpatul în prezenta cauză, ci și față de conduită constantă și repetată a acestuia, conduita care demonstrează că lăsarea sa în libertate ar periclita buna desfășurare a procesului penal.
In acord cu prima instanta si pentru aceleasi argumente expuse pe larg si exhaustiv de aceasta in cuprinsul incheierii contestate, Curtea apreciaza ca inculpatul a încălcat cu rea-credință obligația de a se prezenta la organul de poliție conform programului de supraveghere.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate".
Or, in cauză trebuie avuta in vedere conduita inculpatului fata de care, pe parcursul prezentului proces penal, s-a mai discutat inca o data înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, la termenul din data de 04.04.2014, cand procurorul a invocat împrejurarea că inculpatul ar fi comis infracțiunea prev. de art.272 C.p. constând în aceea că ar fi încercat să-l intimideze pe martorul A. N. cu prilejul audierii acestuia în scopul de a-i influența declarația.
Prin urmare, raportându-se la scopul arestării preventive, astfel cum este definit în art. 202 din Codul de procedură penală si tinand seama de conduita contestatorului inculpat, Curtea apreciază că luarea față de acesta a unei măsuri alternative arestării preventive nu ar fi suficienta la acest moment, măsura privării de libertate neprezentând caracter nerezonabil prin raportare la interesul public ocrotit.
In consecință, incheierea prin care s-a dispus mentinererea arestarii preventive a inculpatului este legală și temeinică, iar contestatia formulata de inculpat este nefondata, urmand a fi respinsa ca atare, în temeiul art. 206 C.pr.pen.
Vazand si disp. art. 275 alin 2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația declarată de inculpatul M. G. împotriva încheierii de ședință din data de 24.07.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul nr._ 13, ca nefondată.
Obligă contestatorul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.08.2014.
Judecator
G. C. A.
Grefier S. V.-V.
Red./tehnored. G.C.A.
Jud. Prima instanta G.B.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 253/2014. Curtea de... → |
|---|
