Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 570/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 570/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-08-2014 în dosarul nr. 570/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 570/CO
Ședința publică din data de 04.08.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. C. A.
GREFIER: S. V.-V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – Serviciul Teritorial București a fost reprezentat de procuror M. M..
Pe rol se află soluționarea contestației declarată de inculpații I. I., T. T. și I. M. împotriva încheierii de ședință din data de 24.07.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul nr._/3/2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorii-inculpați I. I. și T. T., ambii personal, aflați în stare de arest preventiv, și asistați de avocat din oficiu M. G. în baza delegației nr._/2014 pe care o depune la dosarul cauzei și I. M., personal, aflată în stare de arest preventiv, și asistată de avocat din oficiu Chiorsacu A. în baza delegației nr._/2014, aflată la dosarul cauzei la fila nr. 24.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul în susținerea contestației.
Apărătorul din oficiu al contestatorilor-inculpați I. I. și T. T. pune concluzii de admitere a contestației, revocarea măsurii arestării preventive și punerea inculpaților în stare de libertate, învederând faptul că inculpații au recunoscut și au regretat faptele reținute în sarcina lor.
Apărătorul din oficiu al contestatoarei-inculpate I. M. pune concluzii de admitere a contestației declarate, revocarea măsurii arestării preventive, învederând faptul că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, inculpata recunoscând și regretând fapta comisă iar lăsarea acesteia în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, învederând faptul că scopul procesului penal prevăzute de art. 202 Noul Cod de procedură penală, poate fi atins și cu inculpata în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestațiilor ca neîntemeiate, învederând faptul că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive iar lăsarea inculpaților în libertate ar impieta buna desfășurare a procesului penal.
Contestatorul-inculpat, I. I. având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile avocatului său.
Contestatorul-inculpat,T. T. având ultimul cuvânt, învederează că lasă soluția la aprecierea instanței.
Contestatoarea-inculpată I. M., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile avocatului său.
Curtea:
Asupra contestatiilor de fata,
Prin încheierea de ședință din data de 24.07.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul nr._/3/2014, in temeiul art.362 C.p.p. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților T. T., I. I., I. M., B. R. Ș., R. NINEL, D. M. zisă C. și s-a mentinut măsura arestării preventive a acestora.
Pentru a pronunta aceasta incheiere, prima instanta a retinut ca, în cauză există indicii temeinice de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul art. 223 al. 2 C.p.p. și al art.5 par.1 lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că în data de 03.04.2014 inculpatul R. Ninel a vândut colaboratorului I. M. cantitatea de 0,05 grame substanță care conținea heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, în schimbul sumei de 40 lei; în data de 04.04.2014 inculpata D. M. a vândut colaboratorului I. M. cantitatea de 0,03 grame substanță care conținea heroină în amestec cu cofeină și paracetamol în schimbul sumei de 30 lei, în data de 07.04.2014 a vândut aceluiași colaborator cantitatea de 0,03 grame substanță care conținea heroină în amestec cu cofeină și paracetamol în schimbul sumei de 40 lei și în aceeași dată, 07.04.2014, a pus la dispoziție locuința sa unei persoane rămase neidentificate pentru consumul ilicit de droguri; în data de 14.05.2014 inculpatul B. R. Ș. a procurat și deținut fără drept cantitatea totală de 1,90 grame heroină destinată comercializării și consumului propriu; în data de 09.04.2014 în jurul orei 14,15 inculpatul I. I. a vândut colaboratorului I. M. cantitatea de 0,04 grame substanță care conținea heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, primind de la coinculpata I. M. suma de 40 lei reprezentând contravaloarea heroinei, încasată de aceasta de la colaborator, în data de 09.04.2014 în jurul orei 18,45 a vândut aceluiași colaborator cantitatea de 0,03 grame substanță care conținea heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, în schimbul sumei de 38 lei, drogurile de mare risc supuse comercializării fiindu-i distribuite de coinculpatul T. T. și în aceeași dată a deținut fără drept cantitatea de 0,15 grame heroină, împreună cu coinculpații T. T. și I. M., în vederea comercializării; în data de 07.04.2014 inculpata I. M. a vândut colaboratorului I. M. cantitatea de 0,05 grame substanță care conținea heroină în amestec cu cofeină și paracetamol în schimbul sumei de 40 lei, în aceeași dată, 07.04.2014 a pus la dispoziție locuința sa unei persoane pentru consumul ilicit de droguri, în data de 09.04.2014 în jurul orei 14,15 a primit de la colaboratorul I. M. suma de 40 lei reprezentând contravaloarea cantității de 0,04 grame substanță care conținea heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, sumă pe care a remis-o coinculpatului I. I. și a solicitat predarea unei doze de heroină către colaborator, în data de 14.05.2014 a vândut suspectului I. N. o doză de heroină în schimbul sumei de 50 lei și în data de 14.05.2014 a deținut fără drept împreună cu coinculpații I. I. și T. T. cantitatea totală de 0,15 grame heroină destinată comercializării; în data de 07.04.2014 inculpatul T. T. a vândut prin intermediul coinculpatei I. M. zisă M. cantitatea de 0,05 grame substanță care conținea heroină în amestec cu cofeină și paracetamol în schimbul sumei de 40 lei către colaboratorul I. M., în data de 09.04.2014 în jurul orei 14,15 a vândut colaboratorului I. M. cantitatea de 0,04 grame substanță care conținea heroină în amestec cu cofeină și paracetamol prin intermediul coinculpaților I. M. și I. I. în schimbul sumei de 40 lei, în data de 09.04.2014 în jurul orei 18,45 a vândut prin intermediul coinculpatului I. I. cantitatea de 0,03 grame substanță care conținea heroină în amestec cu cafeină și paracetamol către colaboratorul I. M. în schimbul sumei de 38 lei, în data de 14.05.2014 o a vândut o doză de heroină în schimbul sumei de 38 lei către suspecta Andruha I. R. și de a deține fără drept în vederea comercializării la aceeași dată cantitatea de 0,15 grame heroină, împreună cu coinculpații I. I. și I. M..
Articolul 5 par.1 lit. c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
În hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură), indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.
Totuși faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejja v. Malta).
În cauză, prima instanta a retinut că atât în momentul luării măsurii privative de libertate cât și pe parcursul acesteia indiciile temeinice ale săvârșirii de către inculpați a infracțiunilor imputate existau și persistă, ele decurgând din materialul probator administrat în cauză, respectiv: procesul verbal de sesizare din oficiu; procesele verbale de supraveghere operativă; procesul verbal de redare a declarației consimțământ colaborator; procesele verbale întocmite de investigatorul sub acoperire; rapoartele de constatare tehnico – științifică; procesele verbale de redare a convorbirilor directe; planșele fotografice; procesele verbale de constatare a săvârșirii infracțiunii flagrante; procesele verbale de constatare a efectuării de percheziții domiciliare; declarațiile martorilor; declarațiile inculpaților; declarațiile suspecților Andruha I. R. și I. N.; procesele verbale de identificare de pe planșe fotografice.
Potrivit art.223 al.1 C.p.p. „măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, ... numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.”
Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanta a constatat că, în cauză există situația prev. de art. 223 al.2 C.p.p., respectiv inculpații au comis fapte de trafic de stupefiante și există probe certe că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce privește această ultimă condiție, s-a retinut ca, aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă nu trebuie făcută evident prin abstracție de gravitatea faptelor a căror săvârșire i se impută. Sub acest aspect existența pericolului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii deduse judecății, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului pentru ordinea publică nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate.
În consecință, analizând circumstanțele reale existente în cauză, prima instanța a constatat faptul că li se impută tuturor inculpaților săvârșirea de infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu (în cazul inculpatului B. R. Ș.) și de punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri (în cazul inculpatelor D. M. zisă C. și I. M.), infracțiuni cu un grad de pericol social concret ridicat, având în vedere că acest gen de infracțiuni, prin amploarea lor deosebită aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori proteguite de legea penală, respectul datorat condiției umane, reprezentând totodată una din cele mai grave forme ale criminalității organizate. În contextul întăririi atitudinii de combatere a acestui flagel social, presupunerea săvârșirii unei atare infracțiuni este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor asemenea fapte.
Totodată s-a constatat faptul că inculpații T. T., R. Ninel, D. M. și I. I. nu sunt pentru prima oară implicați într-un raport penal de conflict, aceștia fiind condamnați anterior pentru săvârșirea de infracțiuni de trafic de stupefiante, dovedind astfel perseverență infracțională și un potențial criminogen ridicat.
A mai retinut prima instanta că arestarea inculpaților corespunde scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 C.p.p., impunându-se pentru o bună desfășurare a procesului penal și că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă până la acest moment.
Într-adevăr, potrivit articolului 5 par.(3) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privarea de libertate nu trebuie să depășească un termen rezonabil. Curtea a menționat în repetate rânduri că:
„Continuarea încarcerării nu se justifică, într-o speță concretă, decât dacă indici concreți manifestă o adevărată exigență a interesului public ce prevalează, în pofida prezumției nevinovăției, asupra regulei de respectare a libertății individuale” (Neumeister c. Austria).
Persistența motivelor rezonabile de a presupune că persoana arestată a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a legalității menținerii în detenție, dar nu este suficientă; Curtea trebuie să mai stabilească dacă și alte motive invocate de autoritățile judecătorești continuă să legitimeze privarea de libertate. Când ele se dovedesc a fi „pertinente” și „suficiente”, ea verifică în plus dacă autoritățile naționale competente au manifestat o „promptitudine particulară” la administrarea procesului (Assenov c. Bulgaria).
Începutul perioadei de detenție luată în considerare de judecătorii de la Strasbourg corespunde momentului reținerii și se încheie în momentul eliberării. Conform judecătorilor de la Strasbourg, noțiunea de „termen rezonabil” trebuie să fie interpretată în lumina datelor concrete ale fiecărui caz și nu trebuie să depindă de un termen maximal fixat in abstracto.
S-a constatat ca, în cauză, inculpații T. T., I. I., I. M., R. Ninel, D. M. au fost privați de libertate din data 14.05.2014, iar inculpatul B. R. Ș. din data de 15.05.2014, organele judiciare investite cu soluționarea prezentei cauze dând dovadă de diligență sporită în administrarea probatoriului necesar justei soluționări a cauzei, dispunând trimiterea în judecată a acestora în data de 24.06.2014.
Impotriva acestei incheierei au formulat contestatii inculpatii I. I., T. T. și I. M., motivele fiind expuse oral in fata instantei de control judiciar, de catre aparatorii acestora, astfel cum au fost consemnate in practicaua prezentei decizii.
Examinând contestatiile în conformitate cu dispozițiile art. 206 c.p.p., Curtea constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 362 alin. 2 c.p.p. raportat la art. 208 alin. 4 c.p.p., in tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat, dispozitiile art. 207 alin. 3 - 5 aplicandu-se în mod corespunzător.
Potrivit disp. art. 207 alin. 4 c.p.p., când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.
Alineatul 5 al aceluiasi articol prevede că, dacă au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Curtea constata faptul că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele alin. 4 al art. 207 c.p.p., in sensul că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și în prezent, așa cum în mod corect s-a retinut si in cuprinsul incheierii contestate, motiv pentru care se impune menținerea acestei măsuri.
Astfel, probele administrate in cauza, mentionate de instanta de fond in incheierea recurata, creeaza suspiciunea rezonabilă că inculpatii au săvârșit infractiunile pentru care s-a dispus trmiterea lor in judecata.
Aprecierea subzistentei temeiului reglementat de art. 223 alin 2 c.p.p. se justifică nu doar față de pedeapsa prevăzuta de lege pentru infracțiunile pentru savarsirea carora a fost trimis in judecata inculpatul în prezenta cauză, ci și față de faptul că lăsarea sa în libertate prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.
Starea de pericol pentru ordinea publica rezulta din natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi fost comise de contestatorii inculpati, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acestora, astfel cum sunt descrise în hotărârea atacată,urmarea produsă si care se poate produce, respectiv afectarea sănătătii si vietii consumatorilor, sentimentul puternic de teamă și insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează în rândul societății civile, în conditiile în care acest fenomen cunoaste o îngrijorătoare amploare si frecventă, iar consecintele consumului de droguri de mare risc asupra vietii si sănătătii consumatorilor sunt foarte grave, uneori letale, dar si împrejurarea că inculpatii T. T. si I. I. nu sunt la prima încălcare a legii penale, fiind anterior condamnati pentru acelasi gen de infractiuni.
In ceea ce priveste recunoasterea savarsirii faptei de catre inculpati, aceasta nu este relevanta pentru analiza necesității menținerii sau nu a măsurilor preventive, atitudinea sincera de recunoaștere și cooperare interesand soluția pe fond a cauzei, iar nu soluția cu privire la măsurile preventive, deoarece această categorie de măsuri urmărește îndepărtarea unui pericol concret și actual pentru ordinea publică.
Faptul că o persoană recunoaște săvârșirea unor fapte penale nu înseamnă că nu există riscul reluării conduitei ilicite pe care o recunoaște.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatei este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate".
Prin prisma dispozițiilor art. 6 și art. 5 paragraf 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale termenul rezonabil de soluționare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpat în arest preventiv și prin prisma principiului conform căruia, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu caracter definitiv, o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin prisma criteriilor cum sunt natura cauzei deduse judecății, complexitatea acesteia, numărul părților implicate în cauză, natura probelor ce se impun a fi administrate ș.a.
Prin urmare, judecatorul de drepturi si libertati este obligat să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a fost savarsita de inculpata.
Asadar, luand in considerare natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi fost comise de contestatorii inculpati, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acestora, Curtea apreciaza ca, la acest moment cand au trecut aproximativ 79 de zile de la momentul arestarii preventive a inculpatilor, interesul general prevalează în raport cu interesul acestora de a fi pusi în stare de libertate, astfel ca nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru lăsarea lor în libertate și nu se justifică, în raport cele mai sus expuse, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o alta masura preventiva mai putin severa.
In consecință, incheierea prin care s-a dispus mentinererea arestarii preventive a inculpatilor este legală și temeinică, iar contestatiile formulate de inculpații I. I., T. T. și I. M. împotriva încheierii de ședință din data de 24.07.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul nr._/3/2014 sunt nefondate, urmand a fi respinse ca atare, în temeiul art. 206 C.pr.pen.
Vazand si disp. art. 275 alin 2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații I. I., T. T. și I. M. împotriva încheierii de ședință din data de 24.07.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul nr._/3/2014.
Obligă contestatorii inculpați la câte 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 100 lei fiecare, onorariul cuvenit apărătorilor din oficiu desemnați celor 3 inculpați se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 04.08.2014.
Judecator
G. C. A.
Grefier S. V.-V.
Red./tehnored. G.C.A.
Jud. Prima instanta C.J.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
