Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art. 189 C.p.. Decizia nr. 2194/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2194/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-11-2012 în dosarul nr. 2194/2012
ROMÂNIA
DOSAR NR._
(_ )
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DECIZIA NR. 2194/R
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2012
Curtea constituită din:
P.- V. C.
JUDECĂTOR- L. C.
JUDECĂTOR- L. M.
GREFIER- E. B.
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR E. ELIANA B..
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul A. M. I. împotriva sentinței penale nr. 169 din 26.09.2012, pronunțată de Judecătoria T. M., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-inculpat A. M. I., personal și asistat de apărător ales, av. P. M., cu împuternicirea avocațială ., nr._/22.10.2012, depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv 4 caracterizări ale inculpatului, făcute de 2 vecini, respectiv E. I. V. și P. F., care este și cumnatul său, o caracterizare făcută de Primăria Olteanca și o alta de PFA N. M. V..
Reprezentantul ‚Ministerului Public nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri solicitată de apărătorul ales al recurentului-inculpat.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul ales al recurentului-inculpat, pe care o constată administrată.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susținerea pe fond a recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și, rejudecând, redozarea pedepsei aplicate acestuia.
Apreciază că este oportună reținerea ca circumstanțe atenuante în favoarea condamnatului, atitudinea bună avută înainte de săvârșirea faptelor, inculpatul neavând până la vârsta de 41 de ani nici un conflict cu legea penală, se află la prima abatere, a înțeles și regretă fapta săvârșită și în raport de acestea să aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.
Solicită, totodată, să se aibă în vedere circumstanțele reale în care s-a săvârșit fapta, inculpatul având relații de concubinaj cu Partea vătămată. Mai arată că atât inculpatul, cât și partea vătămată, aveau fiecare câte un copil dintr-o relație anterioară, pe care îi creșteau împreună.
Solicită, totodată, să se aibă în vedere că înainte de săvârșirea faptelor a fost prezent în câmpul muncii, actele în circumstanțiere depuse la dosar confirmând că a prestat numeroase activități remunerate în cadrul PFA N. M. V., existând posibilitatea să desfășoare în continuare anumite lucrări în cadrul aceleiași firme.
Apreciază că pedeapsa de 4 ani și 8 luni aplicată de instanța de fond este prea aspră și arată că dacă s-ar face aplicarea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, pedeapsa aplicată acestuia ar putea fi coborâtă sub 4 ani, iar acesta ar putea beneficia de o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere, fiind îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de lege.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond pe latură penală și, rejudecând, aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere.
În susținerea celor învederate oral, depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază întemeiat recursul inculpatului, în raport de datele concrete ale săvârșirii faptei și atitudinea procesuală a acesta și, având în vedere și împrejurarea că nu are cazier judiciar, apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond este prea mare.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței penale recurate și, rejudecând, reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate și suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, în baza dispozițiilor art. 861 C.p., pe un termen de încercare îndreptat spre maxim.
Recurentul-inculpat A. M. I., personal, în ultimul cuvânt, arată că recunoaște și regretă săvârșirea faptei, s-a împăcat cu partea vătămată și solicită admiterea recursului și aplicarea unei pedepse mai mici.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința penală nr.169 din 26.09.2012 pronunțată de Judecătoria T. M. s-a dispus în baza art.189 alin.1 și 2 C. pen., cu aplicarea art.3201 C. pr. pen. condamnarea inculpatului A. M. I. la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare (faptă comisă în dauna părții civile D. A.).
În baza art.181 alin.1 C. pen. cu aplicarea art.3201 C. pr. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 9 luni închisoare (fapta comisă în dauna aceleiași părți civile).
În baza art.180 alin.2 C. pen. cu aplicarea art.3201 C. pr. pen., inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare (faptă comisă în dauna părții civile D. G.).
În baza art.180 alin.2 C. pen. cu aplicarea art.3201 C. pr. pen. inculpatul a fost condamnat și la o pedeapsă de 6 luni închisoare (parte civilă D. E.).
Conform art.33 lit.a și 34 lit.b C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A. M. I., dispunându-se ca acesta să o execute în regim de detenție pe cea mai grea dintre acestea – cea de 4 ani și 8 luni închisoare.
În baza art.88 C. pen. s-au dedus din pedeapsă reținerea de o zi și arestarea preventivă de la 19.06.2012 la zi.
Conform art.350 C. pr. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art.71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii la terminarea executării pedepsei.
În baza art.14 C. pr. pen. raportat la art.1357 din noul cod civil a fost obligat inculpatul la plata următoarelor despăgubiri civile:
- 2000 lei reprezentând daune materiale și 5000 lei daune morale către partea civilă D. A.;
- câte 1000 lei daune materiale și câte 3000 lei daune morale pentru fiecare din părțile civile D. G. și D. E..
Inculpatul a mai fost obligat la plata de despăgubiri civile astfel:
- 1271,20 lei către Serviciul județean de ambulanță Teleorman;
- 285 lei către Spitalul municipal T. M.;
- 186 lei către Spitalul Clinic de Urgență „B. A.” București, în toate cazurile cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a hotărârii la plata efectivă a debitelor.
S-a luat act că Spitalul Județean de Urgență Teleorman nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, pe baza probatoriilor administrate, coroborate cu declarațiile constante de recunoaștere date de inculpat, în condițiile art.3201 C. pr. pen., următoarea situație de fapt:
În seara de 21.05.2012, în jurul orelor 19.00, inculpatul A. M. I., aflat sub influența băuturilor alcoolice, împreună cu fiul său A. V. C. a mers la locuința fostei sale concubine D. A. din ., cu un atelaj hipo, pentru a o convinge să revină la fostul domiciliu comun.
D. A., fiind strigată de inculpat, a ieșit la poartă, însoțită de părinții săi, D. G. și D. E..
D. A., ca de altfel și părinții acesteia, s-au opus reluării conviețuirii, astfel că inculpatul a apucat-o de mână și a tras-o spre căruță. Deoarece părinții au intervenit în sprijinul ei, inculpatul i-a lovit cu pumnul, trântindu-i la pământ. El și-a tras de păr fosta concubină și, în pofida opunerii ei disperate, a imobilizat-o și a urcat-o forțat în căruță, lovind-o cu palmele și amenințând-o că o taie dacă mai țipă.
În aceste condiții, inculpatul a părăsit locul faptei, împreună cu victima, lipsind-o de libertate și îndreptându-se spre domiciliul lui.
Organele de poliție, sesizate prin intermediul Serviciului de urgență 112, i-au găsit în apropiere de .> D. A. a suferit în urma agresiunii leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale, fiind internată succesiv la Spitalul din T. M., la Spitalul județean A. și în cele din urmă la Spitalul de Urgență B.-A. din București.
Părțile vătămate D. G. și D. E. au necesitat pentru vindecare 7-8, respectiv 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Pe parcursul procesului inculpatul s-a obligat să despăgubească victimele cu sumele pretinse, astfel încât instanța a admis în totalitate pretențiile acestora.
Împotriva sentinței a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de art.3859 pct.14 și 172 C. pr. pen. și solicitând:
- reducerea semnificativă a pedepselor, prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante privind comportamentul său corespunzător înainte de comiterea infracțiunilor;
- aplicarea prevederilor art.861 C. pen. în sensul suspendării sub supraveghere a executării sancțiunii rezultante.
Recurentul inculpat a susținut în esență că:
- a recunoscut și regretat faptele, se află la prima încălcare a legii penale și nu este în nici un caz un infractor periculos;
- conflictul dintre părți s-a datorat în mare măsură atitudinii ostile a tatălui concubinei sale;
- scopurile pedepsei pot fi atinse în cazul său și fără executarea efectivă a acesteia.
În faza procesuală a recursului s-au depus la dosarul cauzei, de către inculpat, înscrisuri în circumstanțiere, și anume caracterizări emise de Primăria Olteanca, respectiv PFA „N. M.-V.” și numiții P. F. și E. I. V..
Examinând actele și lucrările dosarului în contextul criticilor formulate și având în vedere și dispozițiile art.3856 C. pr. pen., Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a făcut o apreciere corectă asupra materialului probator administrat, reținând situația de fapt corespunzătoare adevărului și dând activității infracționale a inculpatului încadrarea juridică legală.
În ceea ce privește individualizarea răspunderii penale a recurentului inculpat, Curtea constată că au fost respectate criteriile generale prevăzute de art.72 C. pen., adecvate în raport de ansamblul circumstanțelor reale și personale incidente în cauză.
Făcând aplicarea prevederilor art.3201 alin.7 C. pr. pen., instanța de fond a stabilit în mod corect pedepse cu închisoarea situate spre mediul limitelor prevăzute de lege, dispunând ca sancțiunea cea mai severă să se execute în regim de deținere.
În acest sens, au fost avute în vedere gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor comise cu violență, numărul persoanelor agresate (între care victima D. Anițoara foarte grav), urmările produse, toate conferind faptelor un grad ridicat de pericol social.
Este reală împrejurarea că recurentul inculpat a manifestat sinceritate pe parcursul procesului, însă această atitudine a avut deja consecința reducerii semnificative a limitelor de pedeapsă, în condițiile art.3201 C. pr. pen.
Pe de altă parte, inculpatul nu este încadrat în muncă, prestând doar activități ocazionale și sporadice, iar faptul că nu a mai fost condamnat nu constituie prin el însuși un temei suficient pentru a i se aplica, în condițiile art.74 lit.a C. pen., circumstanțe atenuante.
Așa fiind, se constată că nu pot fi primite criticile formulate de recurentul inculpat, neexistând vreo justificare pentru atenuarea răspunderii penale, nici în privința reducerii pedepselor și nici a schimbării modului de executare.
În consecință, cum sentința atacată este legală și temeinică sub toate aspectele, recursul va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen.
În baza art.88 C. pen. se va computa prevenția inculpatului de la 18.06.2012 la zi.
Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. M. I. împotriva sentinței penale nr.169 din 26.09.2012 pronunțată de Judecătoria T. M..
Deduce prevenția de la 18.06.2012 la zi.
Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. C. L. C. L. M.
GREFIER,
E. B.
Proces-verbal
pentru grefier B. E. a cărei detașare a încetat,
semnează, GREFIER ȘEF,
Red. C.V.
Dact. A.L. 2 ex./27.12.2012
Jud. TR. M. – jud: N. F.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 934/2013. Curtea de... | Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 2193/2012.... → |
|---|








