Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 716/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 716/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-04-2012 în dosarul nr. 716/2012
DOSAR NR._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.716/R
Ședința publică din data de 09 aprilie 2012
Curtea compusă din:
Președinte: N. S.
Judecător: D. P.
Judecător: C. V. G.
Grefier: I. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de petenții F. V. și F. A. împotriva Sentinței penale nr.456/F/25.11.2011, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul petent F. V., personal (legitimat cu CI . nr._, CNP_), asistat juridic de apărător ales D. I., în baza împuternicirii nr._/09.04.2012, lipsind recurenta petentă F. A., care este reprezentată juridic de același avocat, în baza aceleiași împuterniciri avocațiale, și intimatul G. T., care este reprezentat juridic de apărător ales R. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales al recurenților petenți depune la dosar note scrise privind obiecțiile de neconstituționalitate.
Reprezentantul Ministerului Public arată că, în raport cu dispozițiile art.2781 alin.10 din Codul de procedură penală, hotărârea instanței de fond nu este supusă niciunei căi de atac, astfel încât solicită respingerea ca inadmisibile, a recursurilor declarate de petenți. Cu privire la excepția de neconstituționalitate depusă în fața instanței de recurs, consideră că se impune sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra acesteia.
Apărătorul ales al recurenților petenți solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată și motivată în scris. Susține că art.2781 din Codul de procedură penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010, nu este constituțional, deoarece încalcă drepturile prevăzute de Constituție și de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Cu privire la recurs, solicită admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat și dezvoltat prin notele scrise depuse la dosar. Precizează că recursul vizează, atât soluția privind plângerea, cât și cea de respingere a excepției de neconstituționalitate.
Apărătorul ales al intimatului consideră că recursul de față reprezintă un abuz de drept procesual penal, deoarece petenții, deși sunt conștienți că este inadmisibil, justifică necesitatea exercitării acestei căi de atac pentru a avea acces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Solicită respingerea ca inadmisibil, a recursurilor.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, invocată în fața instanței de fond, solicită să se observe că, în mod corect, prima instanță a dispus respingerea acesteia.
De asemenea, solicită să se dispună respingerea excepției de neconstituționalitate invocată în fața instanței de recurs, existând un punct de vedere unitar în practica judiciară și literatura juridică că aceste prevederi sunt constituționale. Solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței aflată la fila 14 din dosarul Tribunalului I..
Apărătorul ales al recurenților petenți solicită să se aibă în vedere hotărârea CEDO în cazul R. c. României, despre care a făcut vorbire și în notele scrise depuse la acest termen. Susține că dreptul la recurs este un drept constituțional, de care petenții nu pot fi privați.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca inadmisibil, a recursului în privința soluției pronunțate pe plângere.
De asemenea, solicită respingerea ca nefondat, a recursului în ceea ce privește soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că, în mod corect, prima instanță a apreciat că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea pe fond a cauzei.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate, invocată în fața instanței de recurs, solicită să se dispună sesizarea Curții Constituționale
CURTEA
Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 456/25.11.2011 Judecătoria Cornetu, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedură penală a respins ca nefondată, plângerea formulată de petenții F. V. și F. A. împotriva rezoluției nr. 6926/P/2007 din 13.01.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, menținută prin rezoluția nr. 311/II-2/2011 a P. Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au fost menținute rezoluțiile atacate; au fost obligați petenții la 950 lei cheltuieli judiciare către stat și la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimatul G. T. reprezentând onorariu avocat ales.
Prin aceeași sentință, instanța a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată de petenți, cu privire la art. 2781 Cod procedură penală în raport de dispozițiile art. 20, 21, 44, 149 și art. 129 din Constituția României, cu motivarea că excepția invocată nu are legătură cu obiectul cauzei deduse judecății.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rezoluția nr. 6926/P/2007 din 13.01.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de intimatul G. T. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin.1 din Codul penal, prin reținerea temeiului prevăzut de art. 11 pct. 1 lit. b rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Prin aceeași rezoluție, s-a mai dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul G. T. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin.1 din Codul penal, în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală, iar în temeiul art. 38 Cod procedură penală, a fost disjunsă cauza înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Cornetu sub nr. 3988/P/2000, constituindu-se un nou dosar în care se efectuează cercetări față de intimatul G. T..
Prin rezoluția nr. 233/II-2/2011, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a respins plângerea formulată de petenții F. V. și F. A. împotriva rezoluției nr. 6926/P/2007 din 13.01.2011.
Analizând rezoluția procurorului, prin prisma criticilor formulate de petent, și în limitele prevăzute de art. 2781 alin. 7 Cod procedură penală, care prevăd că instanța soluționează plângerea pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța a reținut că soluția dispusă în cauză este legală și temeinică. Se reține că la data de 30.10.2007, la P. de pe lângă Judecătoria Cornetu s-a înregistrat plângerea formulată de petentul F. V. împotriva vecinului său, intimatul G. T. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin.1 din Codul penal și distrugere, prev. de art. 217 alin.1 din Codul penal.
În susținerea plângerii petentul a arătat că intimatul a ridicat o construcție fără autorizație, la limita dintre proprietăți, astfel încât precipitațiile (apă, gheață) cad în curtea sa, stricându-i geamurile de la ferestre și fundația propriului imobil. În plus, intimatul a mutat linia de hotar, pe o lungime de 150 metri ocupând în acest fel o suprafață de aproximativ 100 mp.
Audiați fiind, atât petentul cât și intimatul au susținut că terenurile pe care le ocupă le aparțin, nefiind încălcat dreptul de proprietate.
În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize tehnice având ca obiective identificarea celor două imobile, stabilirea vecinătăților și a suprafețelor proprietăților și dacă intimatul G. T. deține suprafețe de teren în plus față de titlul de proprietate.
Prin raportul de expertiză întocmit, expertul Ț. V. a concluzionat că cele două terenuri au fost identificate, măsurate și poziționate și nu s-au constatat plusuri sau minusuri în suprafețele real delimitate de proprietari, măsurătorile înscriindu-se în toleranța admisă în astfel de cazuri. Expertul a mai arătat că intimatul G. T. nu deține nicio suprafață în plus, atât în acte cât și în teren.
Litigiul dintre părți a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei B., în care intimatul G. T. în contradictoriu cu petenții F. V. și F. A. a solicitat delimitarea/grănițuirea celor două proprietăți vecine.
Raportul de expertiză întocmit în această cauză civilă a arătat, raportat la măsurătorile efectuate și susținerile părților, că intimatul G. T. (împreună cu fratele acestuia) nu dețin suprafețe de teren suplimentare față de cele din acte.
Suplimentar, în cauză a fost dispusă o altă expertiză, expertul desemnat I. S. concluzionând că intimatul G. T. a amenajat un drum de acces care, pe o porțiune de cca. 56 cm trece pe terenul petenților F. V. și F. A., astfel încât acesta ar ocupa nejustificat o suprafață de 30 mp.
În ceea ce privește infracțiunea de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin.1 din Codul penal instanța a constatat că legiuitorul penal a sancționat ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, urmărind astfel să ocrotească posesia asupra bunurilor imobile.
Analizând conținutul constitutiv al acestei infracțiuni, din punct de vedere al laturii subiective, se constată că tulburarea de posesie se săvârșește numai cu intenție. Acest fapt presupune ca făptuitorul să fi știut, în momentul săvârșirii faptei, că ocupă fără drept imobilul aflat în posesia altuia. Raportat la materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că lipsește intenția intimatului G. T. de a ocupa o parte din terenul învecinat, deținut de petenții F. V. și F. A..
În ceea ce privește infracțiunea de distrugere, prev. de art. 217 alin.1 din Codul penal se constată că procurorul, în mod corect, a reținut că ne aflăm în prezența unui litigiu civil, întemeiat pe nerespectarea disp. art. 615 Cod civil, potrivit căruia orice proprietar este obligat să-și facă streașina casei sale, astfel încât apele de ploaie să se scurgă pe terenul său, sau pe stradă, iar nu pe terenul vecinului său.
Instanța a constatat că, deși procurorul a motivat soluția de neurmărire penală a intimatului întrucât ne aflăm în prezența unui litigiu civil, acesta a consemnat drept temei de drept al soluției dispuse disp. art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală.
Reglementând instituția plângerii în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, legiuitorul a indicat, în cuprinsul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală, soluțiile pe care le pronunță judecătorul în astfel de situații, respectiv:
a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată;
b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă;
c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
Având în vedere decizia nr. 44/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 423 din 22 iunie 2009 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la admisibilitatea plângerii formulate, în temeiul art. 2781 din Codul de procedură penală, de persoana față de care s-a dispus netrimiterea în judecată, dacă aceasta solicită schimbarea temeiului de drept al soluției dispuse prin rezoluție sau ordonanță ori prin dispoziția cuprinsă în rechizitoriu, instanța a reținut numai din punct de vedere formal, ca temei al soluției de neîncepere a urmăririi penale a intimatului G. T., doar dispozițiile art. 228 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 10 lin. 1 lit. b Cod procedură penală, neputând însă admite plângerea.
Raportat la aceste aspecte, instanța a apreciat că plângerea este nefondată, soluția dispusă de către procuror și menținută de procurorul ierarhic superior fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petenții F. V. și F. A. prin care au susținut că, deși art. 2781 alin. 10 Cod procedură penală (introdus prin Legea nr. 202/2010) prevede că o astfel de hotărâre este definitivă, calea recursului au promovat-o pentru a îndeplini cerința art. 13 din CEDO, în sensul respectării dreptului la un recurs efectiv.
Petenții au invocat totodată și o excepție de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 2781 Cod procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, întrucât se încalcă accesul la calea de atac exercitată la instanță împotriva actelor procurorului, aceste dispoziții fiind contrare art. 20, art. 21 art. 44, art. 129 și art. 148 din Constituția României, excepția reiterând criticile invocate și la prima instanță.
Prin decizia penală nr. 23/R/30.01.2012 Tribunalul I. – Secția Penală, în temeiul art. 39 Cod procedură penală a admis excepția necompetenței materiale a instanței tribunalului și în temeiul art. 42 Cod procedură penală a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București.
Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că în privința competenței materiale de soluționare a recurs se constată că potrivit art.28/1 pct.3 Cod procedură penală coroborat cu art.27 pct.3 Cod procedură penală competența generală de soluționare a recursurilor declarate împotriva sentințelor pronunțate, după . Legii nr. 202/2010, de Judecătorii, în primă instanță, revine Curții de Apel, Tribunalul fiind doar prin excepție, instanță de recurs, în cazurile limitativ prevăzute de art. 27 pct.3 C.p.p .
Având în vedere faptul că, după . Legii nr. 202/2010, legiuitorul nu a reglementat în mod expres instanța competentă în soluționarea căilor de atac declarate împotriva sentințelor pronunțate de Judecătorii în această materie se constată că în cauză competența materială revine instanței cu competență generală în soluționarea recursurilor declarate împotriva sentințelor pronunțate de Judecătorii, deci Curții de Apel.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București la 13.02.2012, iar din examinarea recursurilor declarate de petenți, prin prisma dispozițiilor art. 2781 și art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală se constată că acestea sunt inadmisibile, urmând a fi respinse ca atare, în ceea ce privește soluția de respingere a plângerii și, sunt nefondate, în ce privește soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate.
În cauză, se constată că plângerea petenților împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată a intimatului, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2781 Cod procedură penală.
Potrivit art. 2781 alin. 10 Cod procedură penală (text introdus prin Legea nr. 202/2010) „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alineatului 8 este definitivă”.
Așa fiind, se constată că prin voința legiuitorului s-a reglementat caracterul definitiv al unei hotărâri pronunțate în temeiul art. 2781 alin. 8 Cod procedură penală, ca cea din cauză și care a fost recurată, nemaifiind reglementată nicio altă cale de atac împotriva unei astfel de hotărâri.
În aceste condiții, recursul petenților nu este o cale de atac prevăzută de lege, așa încât acesta va fi respins ca inadmisibil, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a Cod procedură penală.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată la instanța de fond, se constată că, în raport cu obiectul dedus judecății în fața primei instanțe, respectiv plângere împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată a intimatului, excepția nu are legătură cu obiectul cauzei, critica petenților se referea la o chestiune străină cauzei și care privea caracterul definitiv al hotărârii, situație în care instanța a respins în mod corect excepția, ca inadmisibilă, recursul petenților sub acest aspect fiind nefondat și urmează a fi respins ca atare, potrivit art.385/15 pct.1.lit.b Cod procedură penală.
Cu privire la aceeași excepție de neconstituționalitate, invocată în recurs și a solicitării de a fi sesizată Curtea Constituțională, în legătură cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 2781 Cod procedură penală, Curtea reține că, deși petenții menționează că au în vedere la invocarea excepției de neconstituționalitate dispozițiile art.278/1 Cod procedură penală, criticile sunt îndreptate împotriva alin.1o al articolului menționat (astfel cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010), care stabilește caracterul definitiv al unei hotărâri pronunțate în temeiul alin.8 al art.278/1 Cod procedură penală.
Art. 2781 alin. 10 Cod procedură penală (în formularea modificată prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010) prevede că „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă”.
În legătură cu dispozițiile art. 2781 alin. 10 Cod procedură penală, în forma modificată prin Legea nr. 202/2010 se constată că acest text a fost suspus examinării de către instanța de contencios constituțional (Decizia nr. 242/17.02.2011), statuându-se că acest text este în concordanță cu dispozițiile Constituției României.
În opinia Curții de Apel, aceste dispoziții procesual penale sunt constituționale, întrucât, pe lângă faptul că această reglementare a urmărit o soluționare cu celeritate a cauzelor, pe de altă parte, nici nu se îngrădește accesul la justiție, fiind reglementată calea plângerii la instanță împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, potrivit art. 2781 alin. 1 Cod procedură penală.
Este un atribut exclusiv al legiuitorului, de a reglementa căile de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor ori ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.
Totodată, această reglementare este în concordanță cu dispozițiile Convenției apărării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nefiind reglementat ori statuat prin jurisprudență, că lipsa unui dublu grad de jurisdicție, în urma eliminării unei căi de atac, ar constitui o împiedicare a exercitării dreptului de acces la justiție.
Dar în legătură cu acest text, sesizarea Curții Constituționale este justificată, prin incidența art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, dar și pentru că este vorba de o excepție invocată în fața instanței de judecată cu privire la o dispoziție legală ce are legătură cu soluționarea cauzei, așa cum prevede art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca potrivit art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1002 să fie sesizată Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. 10 Cod procedură penală.
Urmează a face aplicarea art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
Urmează a obliga pe fiecare recurent, la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată, către intimatul G. T., reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței nr._/27.01.2012 (fila 14 din dosarul Tribunalului I.), conform art.193 alin.3 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992 republicată, sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate invocată de petenții F. V. și F. A. cu privire la dispozițiile art.278/1 alin.10 din Codul de procedură penală.
În temeiul art.385/15 pct.1 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul de procedură penală, respinge recursurile declarate de petenții F. V. și F. A., ca inadmisibile, în ceea ce privește soluția dispusă prin Sentința penală nr.456/F din data de 25 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr._ și respectiv, ca nefondate, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, de către aceeași instanță, a excepției de neconstituționalitate, invocată de petenți în dosarul anterior menționat.
În temeiul art.192 alin.2 și 4 din Codul de procedură penală, obligă pe recurenții petenți la plata sumei de câte 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art.193 alin.6 din Codul de procedură penală rap. la art.277 din Codul de procedură civilă, obligă pe recurenții petenți la plata sumei de câte 1.000 lei fiecare, cheltuieli de judecată către intimatul G. T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 09.04.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. S. D. P. C. V. G.
GREFIER,
I. P.
Red. N.S.
Dact. G.P./02.05.2012
2 ex.Red. N.C. M. – Judecătoria Cornetu
| ← Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 2193/2012.... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|
