Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 810/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 810/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-05-2013 în dosarul nr. 810/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
DOSAR NR._
Nr. în format vechi_
DECIZIA NR. 810
Ședința publică din 02.05.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C. M.
JUDECĂTOR – M. R.
JUDECĂTOR – C. E. R.
Grefier – R. D. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror C. M..
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-inculpat S. D., împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 24.04.2013 a Tribunalului București, Secția I-a Penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-inculpat S. D., aflat în stare de arest preventiv, personal și asistat de apărător ales, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales al recurentului-inculpat S. D., solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că este de acord cu proba solicitată.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri în circumstanțiere pentru recurentul-inculpat.
Nemaifiind alte cereri sau excepții, de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat S. D., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea inculpatului în stare de libertate, apreciind că, în cauză, nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea față de inculpat a măsurii de prevenție și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea față de acesta a stării de arest preventiv.
Arată că, în opinia apărării, nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că la dosar nu există probe sau indicii temeinice care să conducă la temerea rezonabilă că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică sau ar influența într-un mod negativ buna desfășurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, dată fiind atitudinea procesuală sinceră a inculpatului, care a recunoscut și a regretat săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, colaborând cu organele de urmărire penală, în raport și de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, apreciază că se impune cercetarea acestuia în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât inculpatul intenționează să solicite la judecarea pe fond a cauzei aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciază că, din analiza materialului probator administrat în cauză, rezultă că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri se mențin și în prezent, motiv pentru care solicită să se mențină starea de arest preventiv a inculpatului, ca urmare a respingerii recursului său.
Recurentul-inculpat S. D., în ultimul cuvânt, a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și dorește să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA:
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 24.04.2013 a Tribunalului București, Secția I-a Penală, în baza art. 3001 alin. 3 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului S. D..
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele :
Prin rechizitoriul nr. 4666/P/2012 al Ministerului Public - P. de pe lângă Tribunalul București, inculpatul S. D. a fost trimis în judecată - în stare de arest preventiv - pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență, prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 78/2000 modif., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În sarcina inculpatului S. D., agent principal de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră - Serviciul Supraveghere Rutieră pentru Sectoarele 1 și 6, s-a reținut faptul că, în luna iulie 2012, le-a pretins martorilor-denunțători U. E. și A. M. Oliver D. suma de 2500 de euro, pentru a interveni pe lângă colegii săi polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, pentru ca dosarul penal în care numitul U. E. era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, să fie soluționat favorabil și mai rapid, agentul de poliție asigurându-i, în mod repetat, pe cei doi martori că U. E. își va recupera permisul de conducere care-i fusese reținut de către organele de poliție.
De asemenea, inculpatul S. D. i-a promis, în cursul lunii noiembrie 2011, martorului N. G.-L. că își va exercita influența pe lângă lucrători de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră - Biroul de Poliție Rutieră, precum și pe lângă procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, în vederea soluționării favorabile a unui dosar penal în care numitul N. G.-L. a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002. În baza acestei solicitări, în luna noiembrie 2011, inculpatul S. D. a primit de la martorul N. G.-L. suma de 1500 de euro, pentru ca, prin influența pe care a lăsat să se creadă că o exercită asupra lucrătorilor de poliție și a procurorului de caz, să-i determine pe aceștia să soluționeze favorabil dosarul în care era cercetat penal martorul-denunțător.
Prin încheierea de ședință - din Camera de Consiliu - din data de 29.03.2013 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, dată în dosarul nr._/3/2013, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului S. D., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 29.03.2013 până la data de 26.04.2013, inclusiv.
Pentru a dispune astfel, judecătorul a reținut că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 136, art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că, în cauză, există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală și existând cazul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Astfel, tribunalul a constatat că, în cauză, există probe și indicii temeinice, în sensul precizat de art. 681 Cod procedură penală, care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dacă se ține cont de natura și modalitatea concretă de comitere a faptelor.
În consecință, tribunalul în baza art. 3001 alin. 3 Cod procedură penală, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului S. D..
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul, solicitind admiterea acestuia, casarea incheierii pronuntata de prima instanta si cercetarea sa in stare de libertate.
Curtea, examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art._ pct.1 lit.b c.p.p. constată că recursul este nefondat, așa cum se va arăta în continuare:
Curtea reține că prin rechizitoriul nr. 4666/P/2012 al Ministerului Public - P. de pe lângă Tribunalul București, inculpatul S. D. a fost trimis în judecată - în stare de arest preventiv - pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență, prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 78/2000 modif., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Curtea constată că prin încheierea de ședință - din Camera de Consiliu - din data de 29.03.2013 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, dată în dosarul nr._/3/2013, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului S. D., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 29.03.2013 până la data de 26.04.2013, inclusiv, reținându-se a fi întrunite condițiile art. 143, art. 148 lit. f Cod proc. pen. și art. 1491 Cod. proc.pen..
Potrivit disp. art. 3001 C.p.p., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și în prezent, astfel încât se impune menținerea acestei măsuri.
Astfel, Curtea observă că din probele administrate până în prezent, rezulta existenta acelor indicii temeinice, în sensul art. 681 C.p.p. care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată.
În plus, în cauză rezultă incidența cazului prev. de art.148 lit. f din Codul de procedură penală, în sensul că exista indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat, respectiv că acesta, în calitate de agent principal de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră - Serviciul Supraveghere Rutieră pentru Sectoarele 1 și 6, în luna iulie 2012, le-a pretins martorilor-denunțători U. E. și A. M. Oliver D. suma de 2500 de euro, pentru a interveni pe lângă colegii săi polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, pentru ca dosarul penal în care numitul U. E. era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, să fie soluționat favorabil și mai rapid, agentul de poliție asigurându-i, în mod repetat, pe cei doi martori că U. E. își va recupera permisul de conducere care-i fusese reținut de către organele de poliție.
De asemenea, inculpatul S. D. i-a promis, în cursul lunii noiembrie 2011, martorului N. G.-L. că își va exercita influența pe lângă lucrători de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră - Biroul de Poliție Rutieră, precum și pe lângă procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, în vederea soluționării favorabile a unui dosar penal în care numitul N. G.-L. a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002. În baza acestei solicitări, în luna noiembrie 2011, inculpatul S. D. a primit de la martorul N. G.-L. suma de 1500 de euro, pentru ca, prin influența pe care a lăsat să se creadă că o exercită asupra lucrătorilor de poliție și a procurorului de caz, să-i determine pe aceștia să soluționeze favorabil dosarul în care era cercetat penal martorul-denunțător.
În drept, aceste fapte reprezintă două infracțiuni de trafic de influență, prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 78/2000 modif., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Astfel, temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, măsura fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, aceste temeiuri neschimbându-se până la această dată și nici nu au intervenit altele noi care să impună revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă.
În cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 143 c.p.p. și art. 148 lit. f C.p.p, faptele pentru care a fost trimis inculpatul în judecată sunt pedepsite de lege cu o pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare, existând probe certe ca lăsarea acestuia in libertate prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările și modalitatea de comitere a faptelor.
La aprecierea pericolului concret pe care lasarea in libertate l-ar reprezenta, Curtea are în vedere rezonanta pe care astfel de fapte o au și care, neurmate de o ripostă ferma a societății, ar intreține climatul infracțional si ar crea inculpaților impresia ca pot persista în sfidarea legii.
Potrivit jurisprudenței C.E.D.O. detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată liniștea publică.
Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei prevede la pct. 3 că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o noua infracțiune gravă. Punctul 4 al recomandării specifică în plus că, dacă existenta nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea totuși justifica, în mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.
Analizând aceste texte de lege prin prisma actelor și lucrărilor dosarului instanța de recurs constată că la dosarul cauzei există dovezi certe privind existența unuia dintre pericolele apreciate, atât de Codul de procedură penală, Constituția României, C.E.D.O. cât și de Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, ca fiind justificative pentru menținerea măsurii arestului preventiv și anume comiterea unor infracțiuni deosebit de grave sau orice alt delict de natură să pericliteze bunul mers al societății civile.
Din probele administrate până la aceasta dată în cauză rezultă indicii temeinice că inculpatul este presupusul autor al infracțiunilor pentru care a fost trimis in judecată, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există date certe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, așa încât judecarea acestuia în stare de libertate raportat la gravitatea faptelor comise, nu ar face decât să impieteze desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Susținerile inculpatului prin apărător, în sensul că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza arestării, sunt nefondate, în cauza nu au fost administrate până la acest moment procesual nici un fel de probatorii care să nu mai justifice menținerea arestării preventive a acestuia sau care să determine Curtea să ajungă la concluzia că s-au modificat temeiurile care au stat la baza arestării preventive, așa încât aprecierile menționate sunt pur subiective.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază ca menținerea măsurii arestului preventiv se impune și se întemeiază pe o stare de fapt periculoasă pentru societate și care necesită intervenția rapidă și fermă a instituțiilor statului abilitat, fiind dovedită existența pericolului pe care inculpatul îl reprezintă, pericol de natură a periclita buna desfășurare a procesului penal în curs, aspect care se pliază pe însăși scopul masurilor preventive, acesta vizând tocmai asigurarea bunei desfășurări a procesului penal (art. 136 Cod procedură penală), din actele dosarului reieșind în mod indubitabil existența și persistența unor indicii grave de vinovăție, care constituie conform jurisprudenței C.E.D.O. factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie.
Măsura menținerii arestului preventiv a inculpatului este astfel conforma scopului instituit prin art. 5 al CEDO, așa încât în mod corect prima instanță a făcut aplicarea disp. art. 3001 al. 1 și 3 Cod pr. penală și a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În plus, cercetarea judecătorească este abia la început, în cauză nu s-a administrat nici un mijloc de probă, inculpatul nu a fost încă audiat pentru a se verifica poziția procesuală a acestuia în cursul judecății.
Nu în ultimul rand, Curtea retine ca inculpatul este arestat preventiv din data de 29.03.2013, deci de aproximativ o lună de zile, perioada in care faza urmaririi penale a fost finalizata, a fost intocmit rechizitoriul si inculpatul a fost trimis in judecata, astfel incat nu se poate vorbi la acest moment de depasirea unui termen rezonabil al arestarii sale preventive.
Față de considerentele expuse, Curtea apreciază ca fiind corectă soluția instanței de fond privind menținerea stării de arest preventiv a inculpatului și în consecință în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. b c.p.p., va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.38515 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat S. D., împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 24.04.2013 a Tribunalului București, Secția I-a Penală.
În baza art. 192 al. 2 C.p.p. obligă recurentul-inculpat la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.05.2013.
Președinte, Judecători,
C. M. M. R. C. E. R.
Fiind în C.O., semnează
Președintele de complet
Grefier,
R. D. C.
Red. C.E.R.
2 ex./07.05.2013
Trib. București, Secția I-a Penală
Jud. fond – T. V. M.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 814/2013. Curtea de... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 819/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
