Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1267/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1267/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 1267/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1267/R
Ședința publică din data de 02 iulie 2013
Curtea constituită din:
Președinte: L. S.
Judecător: D. L.
Judecător: I. C.
Grefier: E. – A. N.
* * * * * * * * *
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. C..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul D. C.-D. împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu de la data de 26 iunie 2013 a Tribunalului I., pronunțată în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspunsrecurentul-inculpat D. C.-D., aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales-avocat V. L., cu împuternicire avocațială nr._, emisă de Baroul I. și de apărător din oficiu-avocat Ț. Andromeda, conform delegației pentru asistență judiciară nr._, emisă de Baroul București.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul desemnat din oficiu să acorde asistență juridică recurentului-inculpat D. C.-D., avocat Ț. Andromeda solicită a se constata că împuternicirea sa avocațială a încetat, urmare a prezentării apărătorului ales astfel că solicită a i se acorda onorariu parțial, conform protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Baroul de Avocați București.
Curtea constată încetată delegația apărătorului desemnat din oficiu să acorde asistență juridică recurentului-inculpat D. C.-D..
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, potrivit art._ Cod procedură penală.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, iar, pe fond, rejudecând revocarea măsurii arestării preventive, având în vedere că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă la acest moment procesual.
Precizează că, la urmărirea penală, a depus o cerere pentru a-i asigura apărarea inculpatului, însă aceasta a fost respinsă, încălcându-i astfel drepturile procesuale.
În acest sens, arată că la fila 143-dosar urmărire penală există un proces-verbal care trebuia semnat și de către apărătorul ales al inculpatului.
Mai arată că judecătorul nu se putea pronunța asupra măsurii arestării preventive, având în vedere că acesta a descris o altă situație de fapt.
Solicită a se avea în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, soția acestuia se află într-o stare de sănătate precară.
Totodată, solicită a se avea în vedere că în cauză s-a dispus o schimbare a încadrării juridice a faptei.
De asemenea, arată că, odată pus în libertate, inculpatul nu ar putea influența în nici un fel buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită a fi menținută măsura arestării preventive, fiind întrunite dispozițiile art.136, art.143 și art.148 lit.f Cod procedură penală și chiar dacă în cauză a intervenit o schimbare juridică a faptei.
Arată că dintr-o simplă discuție, inculpatul a scos briceagul și i-a aplicat o lovitură de cuțit părții vătămate, astfel că acesta ar putea crea o stare de insecuritate și de temere.
Concluzionând, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca fiind legală și temeinică.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul, în replică, arată că inculpatul are unde să locuiască în București, iar cuantumul pedepsei aplicate de către instanța de fond, în opinia sa, ar putea coborî sub 4 ani.
Recurentul-inculpat D. C.-D., personal, în ultimul cuvânt, arată că nu este un pericol concret pentru ordinea publică și a reacționat deoarece a fost provocat de către partea vătămată.
Totodată, arată că dorește să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față,
Prin încheierea de ședință din data de 26.06.2013 pronunțată de Tribunalul I. în dosarul nr._ 13 în baza art. 3001 alin. 1) Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul D. C. D. - fiul lui F. și al lui R. G., născut la data de 23.09.1988 în București, fără ocupație, căsătorit, necunoscut cu antecedente penale, cu domiciliul în comuna Moara Vlăsiei, ., nr.34, J. I., posesor C.I. . nr._, CNP:_, arestat în baza M.A.P. nr.5/UP/05.03.2013.
În baza art.3001 alin.3) Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
În temeiul art.192 alin. 3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din data de 25.06.2013 întocmit de P. de pe lângă Tribunalul I. în dosarul nr.171/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D. C. D. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. de art.20 rap. la art.174 – 175 alin.1 lit. i și alin.2, cu aplicarea art.73 lit. b Cp.
Instanța de fond a reținut că la data de 03.03.2013, în jurul orelor 21:45, în timp ce se afla la magazinul „La Boitza”, pe fondul unui conflict în cursul căruia inculpatul D. C. D. și partea vătămată I. P. F. și-au adresat injurii și loviri reciproce, inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu cuțitul, tip briceag, pe care îl avea asupra sa, provocându-i acesteia leziuni care i-au pus viața în pericol.
În urma analizei actelor dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 3001 alin. 1) C.p.p., după înregistrarea dosarului la instanță, în cazurile în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datorare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
În cazul de față, măsura arestării preventive a fost luată față de inculpat prin încheierea nr.22 din data de 05.03.2013 a Tribunalului I. - Secția Penală pronunțată în dosarul nr._, pentru o perioadă de 29 de zile, de la 05.03.2013 până la 02.04.2013, măsura fiind apoi succesiv prelungită până la 01.07.2013.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a avut în vedere că în cauză există date și indicii temeinice, potrivit art. 143 C.p.p., din care a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, relevante în acest sens fiind următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate I. P. F. care a arătat că, la data de 03.03.2013, a fost înjunghiat cu un briceag în zona abdominală de inculpatul D. C. D.; proces-verbal din data de 03.03.2013, din care a rezultat că, în jurul orei 22.00, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Moara Vlăsiei, organele de poliție au fost sesizate telefonic cu privire la faptul că în . . o persoană înjunghiată; deplasându-se la fața locului, a fost identificată partea vătămată I. P. F. care prezenta urme de sânge în zona abdominală și care primea îngrijiri medicale din partea unui echipaj SMURD; la scurt timp a fost depistat inculpatul D. C. D. care a prezentat urme de lovire în zona feței pe care le-a explicat prin prisma faptului că între el și partea vătămată a avut loc o altercație în cursul căreia el și partea vătămată s-au lovit reciproc cu pumnii; a arătat inculpatul că a scos un cuțit din buzunar cu care a înjunghiat partea vătămată în zona abdominală; proces-verbal de cercetare la fața locului din care reiese că organele de poliție au identificat în curtea imobilului situat pe . un cuțit tip briceag despre care martorii S. N. G. și B. A. au afirmat că a fost aruncat în acel loc de inculpatul D. C. D.; aceeași martori au declarat organelor de cercetare penală că, în jurul orei 22.00, după o discuție în contradictoriu între inculpat și partea vătămată I. P. F. și după ce aceștia și-au aplicat reciproc mai multe lovituri, inculpatul D. C. D. i-a aplicat părții vătămate o lovitură de cuțit în zona abdominală; declarațiile martorilor S. N. G. și B. A.; proces-verbal din data de 04.03.2013 din care reiese că medicul de gardă din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Elias a comunicat organelor de poliție diagnosticul prezentat de partea vătămată ca fiind „plagă penetrantă hepatică”.
Din toate acestea a rezultat incidența indiciilor temeinice, în accepțiunea art. 68 indice 1 din C.pr.pen., care a justificat presupunerea rezonabilă că inculpatul D. C. D. a comis fapta pentru care este cercetat, fără a se afecta prezumția de nevinovăție de care beneficiază acesta.
Fiind audiat cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă Tribunalul I., în dosarul nr._ al Tribunalului I. - Secția Penală, inculpatul a adoptat o poziție de recunoaștere doar parțială a faptei săvârșite, afirmând ca nu a vrut să înjunghie victima, ci doar să o sperie, pentru a putea să fugă de la locul incidentului.
De asemenea, la luarea măsurii arestării preventive instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile art. 148 alin. 1) lit. f) C.p.p., având în vedere că pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, dar și natura și gravitatea faptei, împrejurările, modalitatea în care se reține că a fost comisă, rezultatul produs.
Prin raportare la art. 300 ind.1 Cpp Tribunalul a apreciat și la acest moment că în mod temeinic s-a reținut la momentul soluționării propunerii de luare a măsurii arestării preventive că în cauză există indicii temeinice, în sensul art. 143 C.p.p., ale săvârșirii de către inculpat a infracțiunii reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, și că, în privința acestuia, sunt întrunite condițiile art. 148 alin. 1) lit. f) C.p.p., presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit această infracțiune întemeindu-se pe probele mai sus enunțate precum și pe probele ulterior administrate în cauză, relevantă fiind în acest ultim sens expertiza medico-legală traumatologică a victimei.
De asemenea, Tribunalul a constatat că în mod corect s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1) lit. f) C.p.p., respectiv că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale este închisoarea mai mare de 4 ani și că există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Concluzia existenței acestui pericol s-a întemeiat pe gravitatea concretă deosebită a infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat ( acțiunea violentă a inculpatului a fost îndreptată împotriva celei mai importante valori sociale ocrotite de legea penală și anume viața, faptul că acesta purta asupra sa un cuțit tip briceag cu lamă groasă și lungă de aprox. 6 cm, pe care nu a ezitat să-l folosească în sensul înjunghierii victimei, intensitatea loviturii aplicate, zona anatomică vitală vizată –zona abdomenului -, gravitatea leziunii produse, care i-a pus viata in primejdie părții vătămate ) dar și pe atitudinea procesuală a inculpatului ,care e doar parțial sincera, acesta încercând inițial dar și în prezent să acrediteze ideea că a înjunghiat victima ,,din greșeală”, că nu a vrut să înjunghie victima, ci doar să o sperie, pentru a putea să fugă de la locul incidentului. În acest sens au fost prima declarație dată de către inculpat în fața instanței dar și mențiunile arătate de către inculpat în ultimul cuvânt de astăzi, astfel cum apar acestea redate în practicaua prezentei încheieri.
Aceste împrejurări, relevând pericolul social concret al faptei și făptuitorului, nu au fost infirmate până in prezent. În acest sens, s-a avut in vedere si împrejurarea că asemenea fapte deosebit de violente sunt de natură să genereze indignare publică, dar și un puternic sentiment de temere, de insecuritate in rândul populației.
Instanța a apreciat că la luarea măsurii arestării preventive au fost respectate garanțiile dreptului la apărare, atât inculpatul cât și apărătorul ales al acestuia având acces la actele dosarului de urmărire penală, în vederea pregătirii apărării .
Potrivit art. 3001 alin. 3) C.p.p., dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea aretării preventive. În cazul de față, Tribunalul a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat până la acest moment și, în raport de stadiul procesual al cauzei, justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, între timp nu au fost administrate probe care să contureze o situație de fapt diferită de cea avută în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Dimpotrivă, concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuată confirmă ipoteza ca lovitura de cuțit aplicată de către inculpat i-a pus viata in primejdie părții vătămate.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt în continuare întrunite condițiile cazului de arestare preventivă reglementat de art. 148 alin. 1) lit. f) C.p.p., intervalul de timp trecut de la data luării măsurii arestării preventive fiind insuficient pentru schimbarea radicală a modului de raportare a inculpatului la normele de conviețuire socială și pentru atenuarea sentimentului de temere și indignare produs în rândul opiniei publice de fapta pe care, potrivit indiciilor temeinice existente în cauză, a comis-o inculpatul. In privința duratei măsurii arestării preventive deja dispuse față de inculpat, s-a obsevat faptul că verificarea respectării exigențelor art. 5 alin. 1 lit. c CEDO se realizează in concret, prin raportare la circumstanțele cauzei (principiu stipulat prin jurisprudența CEDO în cauzele V. der Tang c Espagne, 13.07.1995; Pantano c Italiei, 06.11.2003).
Pentru a decide in sensul menținerii arestării preventive in speța, judecătorul a înlăturat ca nefondate (în sensul de: insuficiente) argumentele privind circumstanța ,,provocării” în care se pretinde că s-a săvârșit fapta precum și situația cu caracter medical a soției inculpatului . Astfel, la acest moment procesual nu sunt motive pentru a se înlătura circumstanța atenuantă a,,provocării”, reținută de altfel și în încadrarea juridică din rechizitoriu (art. 73 lit. b) Cod penal), și nici nu s-a contestat situația cu caracter medical a soției inculpatului, dar aceste circumstanțe atenuante sunt insuficiente pentru a ,,contrabalansa” maniera concretă în care s-a reținut că a fost aplicată lovitura de înjunghiere a victimei, atitudinea procesuală a inculpatului, care și la acest moment e doar parțial sincera precum și antecedentele penale ale inculpatului – cele șase amenzi cu caracter administrativ aplicate acestuia inclusiv pentru fapte săvârșite cu violență –art.217 cod penal-, astfel cum a rezultat din fișa de cazier a inculpatului.
Prezenta instanță a avut în vedere faptul că, atunci când decide asupra necesității menținerii duratei măsurii arestării preventive, orice judecător are obligația de a cumpăni intre circumstanțele favorabile sau defavorabile inculpatului, dar ținând cont și de interesele sociale, generale; iar in cauză gravitatea deosebită a faptei pentru care este cercetat inculpatul, antecedentele penale ale inculpatului precum și atitudinea procesuală a inculpatului relevă (toate acestea cumulativ) un pericol social concret sporit ce reclama cercetarea inculpatului, în continuare, în stare de arest preventiv.
Desigur că, dacă la primul termen de judecată pe fondul cauzei inculpatul își va schimba atitudinea procesuală avută în fața instanței în ultimul cuvânt și va solicita aplicarea prevederilor art. 320 ind.1 Cpp, situația sa ar putea fi ,,reevaluată” din perspectiva acestui ultim criteriu de apreciere a pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta-o.
În dezacord cu avocatul ales al inculpatului, instanță a apreciat că, față de gravitatea deosebită a faptei pentru care este cercetat inculpatul, antecedentele penale ale inculpatului precum și atitudinea procesuală prezentă a inculpatului (prin raportare la acuzația în fapt din rechizitoriu…), față de stadiul procesual prezent, măsura arestării preventive este, în prezent, singura în măsură a răspunde scopului măsurilor preventive, răspunzând, totodată, și exigențelor art. 136 alin. 8 Cod procedură penală. In acest sens, s-a constatat că în speța nu se impune revocarea măsurii arestării preventive, astfel cum a solicitat avocatul ales al inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D. C. D., care a criticat-o pentru netemeinicie, arătând în cuprinsul motivelor de recurs expuse oral că nu există probe că lăsarea sa în liberate, raportat la circumstanțele sale personale, ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, atât prin prisma motivelor invocate de recurentul-inculpat cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art.3856 alin.3 C.p.p., Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.3001 C.p.p., după înregistrarea dosarului în instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Curtea constată că la acest moment, în continuare, sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 al.1 C.p.p., rap. la art. 681 C.p.p., avute în vedere și prin încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D. C. D., reținându-se că în cauză există probe temeinice din care rezultă că acesta este prezumtivul autor al infracțiunilor reținute în sarcina sa, constând în aceea că, la data de 03.03.2013, în jurul orelor 21:45, în timp ce se afla la magazinul „La Boitza”, pe fondul unui conflict în cursul căruia inculpatul D. C. D. și partea vătămată I. P. F. și-au adresat injurii și loviri reciproce, inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu cuțitul, tip briceag, pe care îl avea asupra sa, provocându-i acesteia leziuni care i-au pus viața în pericol.
Relevante în dovedirea situației de fapt reținută mai sus sunt următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate I. P. F., procesul-verbal din data de 03.03.2013 de sesizare telefonică cu privire la faptul că în . . o persoană înjunghiată; procesul-verbal de cercetare la fața locului; declarațiile martorilor S. N. G. și B. A.; procesul-verbal din data de 04.03.2013 din care reiese că medicul de gardă din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Elias a comunicat organelor de poliție diagnosticul prezentat de partea vătămată ca fiind „plagă penetrantă hepatică”.
Instanța constată că sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art.148 lit. f C.p.p., atât sub aspectul minimului de gravitate prevăzut de lege pentru fapta cu privire la care inculpatul este cercetat (pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare), de tentativă la omor calificat, prev. de art.20 rap. la art.174 – 175 alin.1 lit. i și alin.2, cu aplicarea art.73 lit. b Cp., cât și sub aspectul existenței pericolului concret pentru ordinea publică.
În aprecierea acestei din urmă condiții, Curtea are în vedere natura și modalitatea de săvârșire a faptei pentru care inculpatul este cercetat: infracțiune împotriva vietii, agentul vulnerant folosit (cutit), împrejurările săvârsirii faptei, în mod spontan, urmarea care s-ar fi putut produce, existând în privința inculpatului pericolul de a mai săvârși fapte penale.
Ținând seama și de prevederile art.136 C.p.p., rezultă din actele dosarului că există motive temeinice a se crede în necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal prin crearea posibilității administrării tuturor probelor în vederea aflării adevărului, fiind îndeplinite și cerințele prevederilor art.5 par.1 lit. c și par.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, raliindu-ne și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor omului, potrivit căreia „prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie” (cazul Letellier v. Franța).
Față de cele reținute, constatând că hotărârea recurată este legală și temeinică, în baza art.38515 pct.1 lit. b C.p.p., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat D. C.-D. împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu de la data de 26 iunie 2013 a Tribunalului I., pronunțată în dosarul nr._ 13.
Conform art. 192 alin. 2 codul de procedură penală va obliga pe inculpat la 150 lei cheltuieli judiciare statului din care onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu în sumă de 50 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de D. C.-D. împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu de la data de 26 iunie 2013 a Tribunalului I., pronunțată în dosarul nr._ 13.
Obligă recurentul inculpat la plata care onorariul parțial pentru avocat oficiu, 50 lei, se va avansa din fondurile Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 iulie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. Savoanea D. L. I. C.
Proces-verbal
pentru d-ul jud.D.L.
aflat în C.O. semnează
Președinte complet
GREFIER,
E.-A. N.
Red.I.C./10.07.2013
Dact.EA-2ex
T.I.- jud.R.M.R.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|
