Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 2221/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2221/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 2221/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 2221
Ședința publică din data de 02 decembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: V. B.
JUDECĂTOR: N. S.
JUDECĂTOR: D. P.
GREFIER: L. A. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat, de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea recursul declarat de recurenta-inculpată M. R. împotriva Încheierii de ședință din data de 19.11.2013 a Tribunalului București – Secția I penală în dosarul nr._/3/2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-inculpată M. R., personal, aflat în stare de arest preventiv, asistată de apărător ales, I. D., fără delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, pe recurs:
Apărătorul ales al recurentei-inculpate M. R., solicită admiterea recursului, casarea Încheierii Tribunalul București iar rejudecând pe fond solicită revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatei în stare de libertate, având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestări preventive nu mai subzistă și nu au apărut altele noi care să justifice privarea de libertate a inculpatei, iar din actele dosarului nu rezultă date sau indicii că inculpata ar influența în vreun fel bunul mers al procesului penal, și nu prezintă un pericol social concret.
Solicită a se avea în vedere starea de sănătate a inculpatei care în urmă cu o săptămână a suferit o pareză pe partea stângă și nu poate beneficia de tratamentul necesar în unitatea de penitenciar.
În consecință, solicită în principal revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatei în stare de libertate, iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentanta Ministerului Public, solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, menținerea Încheierii Tribunalului București ca fiind legală și temeinică, în raport de natura și gravitatea faptei de omor calificat, pentru care este cercetată, și având în vedere modalitatea de comitere a acesteia, prin folosirea unui cuțit, fiind îndeplinite astfel condițiile prev de art. 143 Cod de Procedură penală, în raport de imaginile camerelor de supraveghere, declarațiile martorilor și convorbirile telefonice ale inculpatei, astfel încât, apreciază că lăsarea inculpate în stare de libertate prezintă un pericol, social concret pentru ordinea publică, vând în vedere că prin acțiunea sa a adus atinge uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, dreptul la viață al unei persoane și având în vedere că inculpata avut o atitudine nesinceră pe parcursul urmăririi penale.
În raport de toate aceste aspecte, Ministerul Public apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestări preventive subzistă, iar pentru o bună desfășurare a procesului penal se impune menținerea inculpatei în stare de arest preventiv.
Recurenta-inculpată M. R., arată că nu este vinovată de săvârșirea faptei.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin încheierea din 19.11.2013 Tribunalul București – Secția a II-a Penală, în temeiul art.3002 C.p.p. rap. la art. 160b alin. 1 C.p.p., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților I. M. și M. R..
În temeiul art.3002 C.p.p. rap. la art. 160b alin. 3 C.p.p., a menținut măsura arestării preventive a inculpaților I. M. și M. R..
În temeiul art. 139 Cpp, a respins ca nefondata cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul M. R..
Pentru a pronunța această încheiere instanța a reținut că inculpata a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 – 175 lit. i Cod penal (alături de inculpatul I. M.) constând în aceea că la data de la 08.04.2013 în imobilul (. în mun. București, ., inculpata M. R. ar fi lovit victima C. G.-R. cu cuțitul în zona coapsei stângi, treime medie, în apropierea arterei femurale, după care inculpatul I. M. i-ar fi aplicat o altă lovitură cu cuțitul având drept consecință lezarea pericardului și cordului, acțiuni ce au condus la decesul victimei.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat faptul că în cauză există indicii temeinice de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul art. 143 alin. 1, art. 681 C.p.p. și al art.5 par.1 lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că inculpații M. R. și I. M. au comis infracțiunea dedusă judecății.
În cauză, Tribunalul a constatat faptul că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, ele decurgând din materialul probator administrat în cauză, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fata locului si planșele foto, fisa de constatări preliminare nr.A3/457/09.04.2013 întocmita de I.N.M.L. „M. Minovici” București, planșe fotografice privind aspectele fixate, probele si mijloacele materiale de proba ridicate la data de 09.04.2013 la INML „M. Minovici” București cu ocazia necropsiei victimei C. G. R., proces-verbal de vizionare a imaginilor surprinse in data de 08.04.2013 de camerele de supraveghere montate la parterul blocului O13 de pe ., sector 6, București, declarațiile martorilor I. C., I. D., I. L., C. A., I. D., M. A., D. C. P., M. D., D. R. A., proces-verbal de redare in forma scrisa a convorbirilor telefonice purtate de utilizatorul postului telefonic cu nr._ (in speța inculpata M. R.) si a SMS-urilor expediate de aceasta in zilele de 08-09.04.2013, declarațiile inculpaților date pana in acest moment procesual – elemente de proba ce au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până în prezent.
Pe de altă parte, în cauză există situația prev. de art. 148 lit. f C.p.p., respectiv inculpații au comis o faptă pentru care legea prevede o pedeapsă mai mari de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea acesteia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește această ultimă condiție, Tribunalul a avut în vedere faptul că aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților îl prezintă nu trebuie făcută evident prin abstracție de gravitatea faptei pentru care sunt cercetați inculpații. Sub acest aspect existența pericolului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii deduse judecății, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni.
Prin urmare, la stabilirea pericolului pentru ordinea publică nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. În consecință, analizând circumstanțele reale existente în cauză, instanța a constatat faptul că li se impută inculpaților săvârșirea unei infracțiuni de omor calificat, infracțiune cu un grad de pericol social concret ridicat, având în vedere importanța valorii sociale ocrotite penalmente. În contextul întăririi atitudinii de combatere a acestui tip de conduită socială, presupunerea săvârșirii unei atare infracțiuni este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor asemenea fapte.
Totodată, Tribunalul a constatat că arestarea inculpaților corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. 1 C.p.p., impunându-se pentru o bună desfășurare a procesului penal și că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă până la acest moment.
Într-adevăr, potrivit articolului 5 par.(3) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privarea de libertate nu trebuie să depășească un termen rezonabil. Curtea a menționat în repetate rânduri că:
„Continuarea încarcerării nu se justifică, într-o speță concretă, decât dacă indici concreți manifestă o adevărată exigență a interesului public ce prevalează, în pofida prezumției nevinovăției, asupra regulei de respectare a libertății individuale” (Neumeister c. Austria).
Persistența motivelor rezonabile de a presupune că persoana arestată a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a legalității menținerii în detenție, dar nu este suficientă; Curtea trebuie să mai stabilească dacă și alte motive invocate de autoritățile judecătorești continuă să legitimeze privarea de libertate. Când ele se dovedesc a fi „pertinente” și „suficiente”, ea verifică în plus dacă autoritățile naționale competente au manifestat o „promtitudine particulară” la administrarea procesului (Assenov c. Bulgaria).
Începutul perioadei de detenție luată în considerare de judecătorii de la Strasbourg corespunde momentului reținerii și se încheie în momentul eliberării. Conform judecătorilor de la Strasbourg, noțiunea de „termen rezonabil” trebuie să fie interpretată în lumina datelor concrete ale fiecărui caz și nu trebuie să depindă de un termen maximal fixat in abstracto.
Tribunalul a constatat că, în cauză, inculpații au fost privați de libertate în data 24 04 2013, în ceea ce o privește pe inculpata M. R., și, respectiv, în data de 11 04 2013 în ceea ce îl privește pe inculpatul I. M., organelor judiciare investite cu soluționarea prezentei cauze dând dovadă de diligență sporită în administrarea probatoriului necesar justei soluționări a cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata M. R., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul menținerii stării de arest preventiv, arătând că temeiurile inițiale care au justificat luarea măsurii nu mai subzistă, nu au apărut altele noi care să justifice privarea de libertate, astfel că se impune lăsarea inculpatei în libertate.
Inculpata arată de asemenea, că are o stare de sănătate precară și nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică dacă este lăsată în libertate.
Solicită revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Curtea, examinând potrivit art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală recursul declarat de inculpată constată că acesta nu este întemeiat.
Instanța fondului a făcut o corectă aplicare a disp.art.160b Cod procedură penală, art.681 și art.143 Cod procedură penală, cum și a art.148 lit. f Cod procedură penală, măsura fiind legală și temeinică.
Din probele administrate până la acest moment procesual se constată că în cauză există mai mult decât indicii temeinice în sensul art.681 Cod procedură penală, existând și dovezi că inculpata a participat la comiterea infracțiunii pentru care este cercetată și trimisă în judecată (instanța menționând în încheiere mijloacele de probă avute în vedere), apărarea inculpatei, în sensul participației în forma complicității, urmând a fi examinată în ansamblul probatoriilor administrate cu privire la împrejurările de fapt ale cauzei.
Sunt de asemenea regăsite și cerințele art.148 lit. f Cod procedură penală și lăsarea inculpatei în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dat fiind natura infracțiunii de violență extremă asupra victimei, gravitatea faptei, după cum, nu trebuie omise nici împrejurările comiterii faptei, dar nici necesitatea prezervării ordinei de drept și înlăturarea sentimentului de insecuritate ivit în situația comiterii unor astfel de fapte, cum și respectarea cerinței art.136 alin.1 și 8 Cod procedură penală cu privire la luarea unei măsuri preventive și pentru a asigura o bună desfășurare a procesului penal.
În cauză au fost respectate și cerințele rezonabilității măsurii arestării preventive (inculpata fiind arestată din data de 24.04.2013), această împrejurare fiind examinată de prima instanță, atât prin prisma circumstanțelor cauzei, dar și prin prisma jurisprudenței CEDO, astfel că nu se poate concluziona că s-a depășit perioada rezonabilității măsurii, având în vedere complexitatea cauzei, necesitatea administrării unui probatoriu amplu, iar din actele dosarului nu reiese că au existat motive de tergiversare a soluționării cauzei imputabile organelor judiciare.
Toate aceste elemente justifică restrângerea libertății persoanei prin luarea și menținerea arestării preventive, fiind îndeplinite toate cerințele legale incidente, la acest moment procesual nefiind justificată înlocuirea acestei măsuri preventive, cu o alta mai puțin severă.
Așa fiind, urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatei potrivit art.38515 pct.1 lit. b Cod procedură penală.
Urmează a face aplicarea art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515, punctul 1, litera b, Cod de procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – inculpat M. R. împotriva încheierii de ședință din data de 19.XI.2013, pronunțată de Tribunalul București secția a II-a penală, din dosarul nr._ 13.
În temeiul art. 192, alin. 2, cod de procedură penală, obligă pe recurentul - inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 02 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. B. N. S. D. P.
GREFIER,
A. L. P.
Red. N.S.
Dact.G.P.
2 ex.
Red. G. C. – Tribunalul București – Secția a II-a Penală
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 2303/2013.... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 2255/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
