Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 623/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 623/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 623/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 623
Ședința publică de la 4 aprilie 2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C.-B. I.-T.
JUDECĂTOR R. G.
JUDECĂTOR C. C.
GREFIER I. P.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Serviciul Teritorial București, a participat procuror F. L.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurentul inculpat M. GH. A. I., împotriva Încheierii de ședință din data de 22 martie 2013 a Tribunalului Teleorman - Secția Penală, din Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat M. GH. A. I., personal în stare de prevenție și asistat de apărător desemnat din oficiu, dna. avocat E. D., în baza delegației nr._/03.04.2013 depusă la dosar ( fila 20)
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat faptul că Secția II Penală a Curții de Apel București a soluționat recursul formulat de recurentul inculpat M. GH. A. I., împotriva încheierii de ședință din data de 13 martie 2013, prin Decizia penală nr. 498/15 martie 2013 iar recursul împotriva încheierii de ședință din data de 22 martie 2013 l-a soluționat prin Decizia penală nr. 586 din data de 26 martie 2013.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat învederează că inculpatul își retrage recursul ce formează obiectul dosarului de față.
Recurentul inculpat, personal, declară că își retrage recursul ce formează obiectul dosarului de față.
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de manifestarea expresă de voință a recurentului inculpat în sensul declarației de retragere a recursului.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 22.03.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Penală s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de M. M. în numele inculpatului M. I. A., cerere însușită de acesta.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea depusă la această instanță, mama inculpatului M. A. I. în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul IPJ Teleorman, a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar a fiului său, în temeiul art. 160/2 Cod procedură penală.
Cererea a fost însușită de inculpat.
În motivarea cererii se arată că prin încheierea nr. 12/05.03.2013 a acestei instanțe, inculpatul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu 6 martie până la 3 aprilie, la propunerea DIICOT – Biroul Teritorial Teleorman.
Instanța de fond a considerat că sunt întrunite cerințele impuse de art. 160/2 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că infracțiunea pentru care este judecat este pedepsită cu închisoarea ce nu depășește 18 ani.
De asemenea, a arătat că îndeplinește și condițiile prevăzute de alin. 2 al aceluiași articol, în sensul că nu ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului și nici nu ar influența martorii.
A menționat inculpatul că, în cazul în care îi va fi admisă cererea, va respecta în totalitate obligațiile impuse conform dispozițiilor art. 160/2 alin. 3 Cod procedură penală.
Cererea a fost atașată dosarului de fond și fiind însușită de inculpat, la termenul din 22.03.2013 instanța a pus în discuția părților și a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr. 68/D/P/2012 P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT - Biroul Teritorial Teleorman a trimis în judecată la data de 13.03.2013, în stare de arest preventiv pe inculpații:
- M. I., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal;
- M. A. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin.1 și 3 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și utilizare a serviciilor prestate de o persoană, victimă a traficului de persoane, prev. de art. 141 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
Prin același rechizitoriu a fost trimisă în judecată în stare de libertate și inculpata D. I., pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin.1 și 3 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.
S-a reținut de către organul de urmărire penală că minorele B. I., și B. F. M., în vârstă de 15 și respectiv 14 ani, au fost recrutate și exploatate sexual de către inculpatul M. I., cel care a pus și locuința proprie la dispoziție pentru desfășurarea activității infracționale. Acesta a fost ajutat de către inculpații M. A. I. și D. I., care au îndemnat și înlesnit practicarea prostituției de către cele două victime minore, contribuind la obținerea de foloase de către inculpatul M. I., de pe urma practicării prostituției de către minore, prin aceea că au recrutat bărbați pentru serviciile sexuale contra cost ale victimelor, au transportat beneficiarii serviciilor sexuale la locațiile unde au fost întreținute relațiile sexuale, aceste locații fiind locuințele inculpaților M. I. și D. I..
Prin rezoluția nr. 68/D/P/2012 din data de 11 februarie 2013, a Biroului Teritorial Teleorman din cadrul D.I.I.C.O.T., s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul M. I., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, reținându-se în sarcina sa, că în luna septembrie 2012, a recrutat, găzduit și primit la locuința sa, situată în municipiul Roșiori de Vede, .. 28, ., județul Teleorman, pe minora B. I., în vârstă de 15 ani, pe care a exploatat-o sexual din luna octombrie 2012 și până la data de 12 februarie 2013.
De asemenea, pe victima de 14 ani, B. F. M. a exploatat-o sexual în perioada iulie – august 2012, obținând sume importante de bani.
Recrutarea victimelor a fost săvârșită prin înșelăciune, violențe și amenințări, profitând de imaturitatea și imposibilitatea victimelor de a-și exprima voința, încălcând drepturi și libertăți fundamentale ale omului.
Prin ordonanța nr. 68/D/P/2012 din data de 20 februarie 2013, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpații M. A. I. și D. I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 329 alin. 1 și 3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, reținându-se în sarcina acestora că au îndemnat și au înlesnit practicarea prostituției de către victimele minore B. I. și B. F. M. și tragerea de foloase de către inculpatul M. I., de pe urma practicării prostituției de către acestea, prin aceea că au recrutat bărbați, care au întreținut relații sexuale contra cost cu victimele, au transportat beneficiarii serviciilor sexuale la locațiile unde au fost întreținute relațiile sexuale și în cazul inculpatei D. I., a fost pusă la dispoziție locuința sa, în vederea practicării relațiilor sexuale contra cost.
Prin aceeași ordonanță, față de inculpatul M. A. I., a fost începută urmărirea penală și pentru infracțiunea prev. de art. 141 din Legea nr. 678/2001, deoarece, la sfârșitul anului 2012, a întreținut relații sexuale contra cost cu minora B. I., deși cunoștea că aceasta era victimă a traficului de minori și exploatată sexual de către inculpatul M. I..
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, a rezultat că în perioada octombrie 2012 – 12 februarie 2013, în care a fost exploatată sexual minora B. I. și perioada iulie-august 2012, în care a fost exploatată sexual minora B. F. M., inculpatul M. I. a obținut sumele de 15.000 lei și respectiv 12.400 lei.
Prin ordonanțele cu nr. 68/D/P/2012 din data de 13 februarie 2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul M. I. și reținerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 13 februarie 2013, ora 18:35 și până la data de 14 februarie 2013, ora 18:35.
Prin încheierea nr. 7 din 14 februarie 2013, a Tribunalului Teleorman s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul M. I., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 14 februarie 2013 până la data de 14 martie 2013, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 2/U.P. din aceeași dată.
Prin ordonanța nr. 68/D/P/2012 din data de 05 martie 2013, s-a dispus măsura preventivă a reținerii față de inculpatul M. A. I., începând cu data de 05 martie 2013, ora 12:20 și până la data de 06 martie 2013, ora 12:20.
Prin încheierea nr. 12 din 05 martie 2013, a Tribunalului Teleorman, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. A. I., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 06 martie 2013 până la data de 03 aprilie 2013, inclusiv, emițându-se mandatul de arestare preventivă cu nr. 6/U.P. din 05 martie 2013.
La luarea măsurii arestării preventive, instanța a reținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143, art. 148 lit. f Cod procedură penală, condiții referitoare la existența unor fapte prevăzute de legea penală, pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, la existența probelor ce conduc la presupunerea rezonabilă, în sensul art. 68/1 Cod procedură penală, privind comiterea faptelor de către inculpați, la pericolul social concret pentru ordinea publică în cazul în care aceștia ar fi cercetați în libertate.
Pericolul pentru ordinea publică a rezultat din modul de săvârșire a faptelor, perioada mare de timp în care și-au exploatat victimele minore, din perseverența infracțională a inculpaților, dar și din faptul că în absența unei reacții ferme din partea autorităților statului, se poate determina o încurajare pentru alte persoane în săvârșirea de fapte identice.
Aprecierea asupra temeiniciei unei cereri de liberare provizorii trebuie făcută prin raportare la dispozițiile art. 160/8a alin. 2, teza II-a și alin. 6, teza II-a în corelare cu dispozițiile art. 136 alin. 1, teza I alin. 2 Cod procedură penală, instanța a constatat, pe lângă subzistența temeiurilor arestării preventive, dacă buna desfășurare a procesului penal poate fi realizată și prin liberarea provizorie a inculpatului.
Altfel spus, atunci când se constată de instanța de judecată că, deși temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, sunt împrejurări legate în special de persoana inculpatului și de comportarea sa în procesul penal care nu mai fac necesară privarea de libertate, se poate dispune liberarea provizorie, în condițiile art. 160/2 și urm. Cod procedură penală, prevenția fiind realizată în acest fel prin restrângerea unor drepturi.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. 2 Cod procedură penală, potrivit cărora „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune” corelate cu cele ale art. 160/2 Cod procedură penală, a rezultat că, pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite trei condiții: existența unei stări de arest efective, să privească infracțiuni comise din culpă sau intenționate, pentru acestea din urmă pedeapsa prevăzută de lege să nu depășească 18 ani, să nu existe date din care să rezulte că inculpatul intenționează să comită alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea de părți, martori sau experți, alterarea opri distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Îndeplinirea condițiilor susmenționate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, concluzie desprinsă din art. 160/2 alin. 1 Cod procedură penală, instanța de judecată având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Instanța nu poate însă să uzeze în mod discreționar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant dispozițiile art. 5 alin. 5 Cod procedură penală, art. 23 alin. 10 din Constituția României și art. 5 paragraful 3 din Convenție, așa încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie se pornește, așa cum a statuat instanța supremă, de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
O mare pondere în aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului.
În acest sens s-a pronunțat CEDO, care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată trebuie să se raporteze atât la gravitatea faptelor dar și la alte circumstanțe, în special cele care privesc caracterul persoanei în cauză, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia (cauza N. c. Austriei, Hotărârea din 27 iunie 1968).
Pentru infracțiunea de proxenetism, conform art. 329 alin. 1 și 3 Cod penal, pedeapsa prevăzută este închisoare de la 5 la 18 ani, iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 141 din Legea nr. 678/2001, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
În cazul inculpatului, se observă că pentru ambele fapte pentru care este judecat, pedeapsa prevăzută de lege nu depășește 18 ani închisoare, astfel că prima condiție pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie este îndeplinită.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 160/2 alin. 2 Cod procedură penală, statuează că liberarea provizorie nu se acordă atunci când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului să săvârșească alte fapte sau că acesta va încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori, etc.
Lipsa antecedentelor penale și susținerea că nu există date din care să rezulte că inculpatul ar putea săvârși alte infracțiuni, că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau să influențeze buna desfășurare a procesului penal, nu pot conduce în mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, ci trebuie avute în vedere circumstanțele cauzei și persoana inculpatului, în funcție de acestea putându-se constata că lăsarea inculpatului în libertate nu se justifică, iar scopul măsurii preventive nu poate fi realizat prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Tribunalul a constatat că în cauză subzistența temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, în sensul existenței indiciilor temeinice în sensul art. 68/1 Cpp, că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este trimis în judecată și a pericolului concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea sa în libertate. Acest pericol social concret pentru ordinea publică este prezent și actual, în condițiile în care cercetarea judecătorească nu a început, nu au fost audiați inculpații, nici părțile vătămate și nici martorii, iar menținerea stării de arest corespunde scopului pentru care această măsură a fost luată și anume de a asigura buna desfășurarea a procesului penal.
Raportând dispozițiile cuprinse în legea națională - art. 160/2 și urm. Cod procedură penală - corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din CEDO, la speța dedusă judecății, tribunalul constată că, la acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului ar fi insuficient pentru a realiza scopul procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală și că se impune menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel principiul proporționalității între măsura arestării preventive și gravitatea infracțiunilor pentru care este trimis în judecată, ce rezidă în natura infracțiunii, modul de săvârșire, starea de minoritate a victimelor și gradul ridicat de pericol social al faptelor pentru care urmează să răspundă penal.
Tribunalul a apreciat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M. A. I. este nefondată și în conformitate cu art. 160/8a alin. 6 și art. 160/2 alin. 2 Cod procedură penală, a fost respinsă.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M. Gh. A. I., iar la termenul din 04.04.2013, acesta a arătat că își retrage recursul.
Față de poziția exprimată de recurent, Curtea urmează, ca potrivit dispozițiilor art. 3854 rap. la art. 369 Cod procedură penală a lua act de manifestarea de voință a recurentului inculpat.
Va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 3854 rap. la art. 369 Cod procedură penală, ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul M. Gh. A. I. împotriva încheierii de ședință din data de 22.03.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Penală, în dosarul nr._ .
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, din 04.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C.-B. I.-T. R. G. C. C.
GREFIER
I. P.
Red. G.R.
Dact.G.P.
2 ex.
Red. L. D. – Tribunalul Teleorman – Secția Penală
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|
