Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 710/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 710/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 710/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 710
Ședința publică de la 18 aprilie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE C.-B. I.-T.
JUDECĂTOR M. O.
JUDECĂTOR M. C.
GREFIER I. P.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a participat procuror M. C..
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de recurenții inculpați I. C. și D. M. împotriva sentinței penale nr. 169/22 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții inculpați I. C. și D. M., în stare de arest, asistați de apărător desemnat din oficiu, avocat D. C., în baza delegațiilor nr._ și_ din data de 02 04 2013, depuse la dosar (filele 14 și 15).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Părțile întrebate fiind de către instanță declară că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul desemnat din oficiu, având cuvântul, critică hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor aplicate.
Invocă incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 14 Cod procedură penală, solicită să fie remarcat regretul sincer al inculpaților, prejudiciul redus și faptul că inculpații nu au exercitat acte de violență asupra părții vătămate.
Sub aspectul celor susținute, solicită să fie admise recursurile, casată hotărârea atacată și pe fond reindividualizate pedepsele aplicate inculpaților.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate atât sub aspectul cuantumului acestora cât și al modalității de executare, ambii inculpați fiind cunoscuți cu antecedente penale.
Recurentul inculpat I. C., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția pe care o va pronunța.
Recurentul inculpat D. M., având ultimul cuvânt, regretă fapta și solicită să-i fie admis recursul și să-i fie aplicată o pedeapsă într-un cuantum redus.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 169/22 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în baza art. 334 Cod proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii cu privire la care a fost cercetat inculpatul D. M. din infracțiunea de complicitate la tâlhărie, prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c, alin. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal în infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c, alin. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal.
În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c, alin. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal și art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal rap. la art. 80 alin. 1 Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul D. M. [fiul natural al Vioricăi, născut la data de 28.11.1984, în București, cetățean român, fără studii, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, domiciliat în București, .. 48, sector 2. CNP_, recidivist], la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.
În baza art. 61 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate a pedepsei de 7 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 248/21.02.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 720/7.05.2007, pronunțată de Curtea de Apel București și a fost contopit restul rămas neexecutat, de 397 zile închisoare, cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în speță, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.
În baza art. 350 alin. 1 Cod proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului D. M. pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr. 2/4.01.2013 emis de Judecătoria Sectorului 6 București, iar în baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și a arestării preventive de la 3.01.2013 la zi.
Prin aceeași sentință penală, în baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c, alin. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal și art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal rap. la art. 80 alin. 1 Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul I. C. [fiul lui V. și M., născut la data de 15.12.1989, în ., cetățean român, fără studii, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, domiciliat în București, ., sector 2, CNP_], la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.
În baza art. 350 alin. 1 Cod proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului I. C. pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr. 1/4.01.2013 emis de Judecătoria Sectorului 6 București, iar în baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și a arestării preventive de la 3.01.2013 la zi.
S-a luat act că partea vătămată S. A. F., domiciliat în București, ., ., ., nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind acoperit integral prin restituire.
În baza art. 118 alin. 1 lit. b Cod penal, s-a dispus confiscarea de la fiecare dintre inculpații D. M. și I. C. a câte unei perechi de mănuși, aflate la camera de corpuri delicte a Poliției sector 6 București, conform dovezilor . nr._ (f. 75 d.u.p.), respectiv . nr._ (f. 88 d.u.p.).
În baza art. 191 alin. 1 Cod proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpații D. M. și I. C. la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de câte 700 lei.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 3 ianuarie 2013, în jurul orei 18:30, inculpații I. C. și D. M. l-au urmărit pe partea vătămată S. F. A. până în scara D a blocului 22C, unde acesta locuiește și, surprinzându-l în cabina liftului, inculpatul I. C. i-a sustras, prin amenințare, din buzunarul gecii, un telefon mobil marca BlackBerry Curve 8250, în timp ce inculpatul D. M. ținea ușa liftului pentru a facilita plecarea celor doi de la locul faptei. Văzând modelul telefonului și considerând că acesta are o valoare redusă, inculpatul I. C. i l-a înapoiat părții vătămate, însă inculpatul D. M. i l-a smuls imediat din mână, după care cei doi au părăsit scara blocului menționat.
Din declarația părții vătămate S. F. A. (filele 19, 20, 21-22 d.u.p.), s-a reținut că în seara zilei de 03.01.2013, în timp ce se pregătea să intre în blocul nr 22C de pe . domiciliază, a observat în spatele său două persoane necunoscute, care au pătruns după el în imobil. Ulterior, unul dintre aceștia l-a întrebat dacă nu are minute în rețeaua Cosmote, iar apoi l-a îmbrâncit în cabina liftului și a început să îl controleze în buzunare. Încercând să îi îndepărteze mâinile, partea vătămată a fost amenințată cu exercitarea unor acte de violență asupra sa, astfel încât s-a conformat și i-a permis individului necunoscut să îi sustragă un telefon marca BlackBerry Curve 8250 cu IMEI_. În tot acest timp, cealaltă persoană necunoscută ținea ușa liftului deschisă.
În urma cercetărilor efectuate, au fost descoperite, pe Bulevardul Uverturii, două persoane ale căror semnalmente corespundeau cu cele reținute de către partea vătămată, fiind astfel indentificați inculpații I. C. și D. M. (procesul-verbal din data de 03.01.2012, fila 7 d.u.p.). Asupra inculpatului D. M. a fost găsit, cu ocazia efectuării percheziției corporale (potrivit procesului-verbal de la fila 7 d.u.p.) un telefon marca BlackBerry, având IMEI_.04._.3 (fila 14 d.u.p.), același cu telefonul sustras de la partea vătămată.
În urma prezentării pentru recunoaștere, partea vătămată S. F. A. l-a recunoscut pe inculpatul I. C. ca fiind persoana care l-a deposedat prin amenințare și exercitarea unor violențe fizice de telefonul mobil (conform procesulu-verbal întocmit cu ocazia efectuării recunoașterii din grup a inculpatului, fila 49 d.u.p.) și pe inculpatul D. M. ca fiind persoana care a ținut ușa liftului (astfel cum rezultă din procesul-verbal de recunoaștere, fila 52 d.u.p.).
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile date de inculpatul I. C., atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței (filele 75 d.u.p., 31), acesta arătând că a l-a urmărit pe partea vătămată, împreună cu inculpatul D. M. până în scara blocului menționat, după care l-a acostat în cabina liftului și l-a întrebat dacă deține vreun telefon mobil. Întrucât aceasta a răspuns negativ, inculpatul a căutat în buzunarele gecii și a luat un telefon mobil marca BlackBerry, însă, observând că modelul respectiv are o valoare redusă, a hotărât să îl restituie. Inculpatul D. M. a confirmat aceste împrejurări de fapt, prin declarația dată în cursul cercetării judecătorești (fila 33), arătând atât că ideea de a-l urmări pe partea vătămată i-a aparținut, precum și faptul că a smuls telefonul din mâna acestuia, după ce inculpatul I. C. i l-a restituit.
De asemenea, prezența inculpatului D. M. la locul săvârșirii faptei este confirmată de procesul-verbal de cercetare la fața locului, coroborat cu raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 22.01.2013 (filele 38-47 d.u.p.). Astfel, în timpul cercetării la fața locului efectuată de organele de poliție (filele 27-33 d.u.p.), pe partea interioară a ușii liftului a fost prelevată o amprentă papilară, iar în urma raportului de constatare tehnico-științifică menționat, urma a fost identificată, stabilindu-se că aceasta a fost creată de degetul mijlociu de la mâna dreaptă a inculpatului D. M..
Având în vedere că susținerile inculpatului D. M. (fila 82 d.u.p.) din timpul urmăririi penale potrivit cărora nu a participat la săvârșirea infracțiunii nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, fiind contrazise chiar de către declarațiile ulterioare ale inculpatului, instanța de fond le-a înlăturat, ca fiind nesincere.
Totodată, au fost înlăturate și acele susțineri ale părții vătămate S. F. A. (filele 21-22 d.u.p., 29), potrivit cărora inculpații au plecat imediat după ce i-au sustras telefonul, fără ca inculpatul I. C. să i-l restituie, iar inculpatul D. M. să i-l smulgă din mână, deoarece nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Situația de fapt reținută cu privire la această împrejurare rezultă din declarațiile coroborate date de către cei doi inculpați în cursul cercetării judecătorești (filele 31, 33), aceștia arătând că după ce au surprins-o pe partea vătămată în cabina liftului, inculpatul I. C. l-a controlat prin buzunare și l-a deposedat de telefonul mobil, însă, observând că modelul respectiv nu valorează foarte mult, i l-a înapoiat, moment în care inculpatul D. M. a intervenit și a smuls telefonul din mâna părții vătămate.
Cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului D. M., instanța fondului a reținut următoarele:
În ședința publică din data de 15.02.2013, instanța a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului D. M., din complicitate la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.26 raportat la art. 211 alin. 1 alin. 2 lit. b și c, alin. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal, în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1 alin. 2 lit. b și c, alin. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal.
Astfel, s-a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, fapta sa constând în aceea că, la data de 03.01.2013, în jurul orei 18:30, l-a însoțit pe inculpatul I. C. în scara D a blocului 22C situat pe . și, ținând ușa liftului, l-a ajutat pe acesta să o deposedeze pe partea vătămată S. F. A. de telefonul mobil avut asupra sa.
Participarea unei persoane la săvârșirea unei infracțiuni în calitate de complice, ca formă a participației penale, presupune, potrivit art. 26 Cod penal, săvârșirea unor acte materiale de înlesnire sau ajutare în orice mod a autorului la comiterea faptei prevăzute de legea penală. În cazul infracțiunii de față, actele de complicitate se pot concretiza prin prezența complicelui la locul săvârșirii faptei - complicitate comcomitentă, act care, pe de o parte, întărește rezoluția autorului, acesta simțindu-se asigurat prin existența la fața locului a unei persoane cunoscute, iar pe de altă parte înfrânge rezistența părții vătămate, aceasta simțindu-se amenințată și fiindu-i, astfel, redusă posibilitatea de a opune rezistență.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile coroborate date de cei doi inculpați în cursul cercetării judecătorești, rezultă că inculpatul I. C., după ce a deposedat-o pe partea vătămată de telefon, i l-a restituit, considerând că are o valoare neînsemnată, moment în care inculpatul D. M. a smuls bunul din mâna părții vătămate.
Ambii inculpați au exercitat acte de natură a induce o stare de temere a părții vătămate, deduse din următoarele împrejurări: poziția în care partea vătămată a fost surprinsă – cabina liftului, loc de unde nu își putea asigura scăpare, prin prezența inculpaților într-un spațiu restrâns alături de aceasta, vârsta părții vătămate, care nu îi dă posibilitatea de a riposta. De asemenea, astfel cum s-a reținut la analiza situației de fapt, inculpatul a smuls din mâna părții vătămate telefonul mobil, realizându-se astfel elementul material specific infracțiunii de furt (art. 208 Cod penal), respectiv deposedarea acesteia și împosedarea inculpatului.
Întrucât din probatoriul administrat în cauză (inculpații declarând că au urmărit partea vătămată pentru a-i sustrage telefonul) rezultă și legătura dintre cele două acte, amenințările fiind exercitate pentru a înlesni deposedarea părții vătămate de bunul său, instanța de fond a apreciat că actele materiale de intimidare și deposedare a părții vătămate de bunul aflat în posesia acesteia, exercitate de către inculpatul D. M., reprezintă o contribuție directă, nemijlocită, caracteristică autoratului la infracțiunea de tâlhărie.
Ținând seama de considerentele expuse, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, judecătorul fondului a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului D. M. prin rechizitoriu din complicitate la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, alin. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal, în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, alin. 21 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal.
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpaților D. Maeius și I. C. – constând în aceea că, împreună, la data de 03.01.2013, în jurul orei 18:30, au deposedat, prin amenințare, în cabina liftului din scara D a blocului 22C din . Sector 6 București, pe partea vătămată S. F. A. de un telefon mobil marca BlackBerry Curve 8250 - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, alin. 21 lit. a Cod penal.
Instanța de fond a reținut varianta agravată a infracțiunii, fiind aplicabile dispozițiile art. 211 alin. 2 lit. b și c, alin 21 lit. a Cod penal, pentru următoarele argumente:
Fapta a fost comisă în scara blocului, aceasta fiind loc public în accepțiunea art. 152 lit. a Cod penal. Chiar dacă accesul în imobil era limitat, existând un sistem de închidere care permitea deblocarea ușii doar prin folosirea unui dispozitiv magnetic, acest aspect nu schimbă natura acestuia de a fi public, deoarece este întotdeauna accesibil tuturor persoanelor care se află deja în imobil, în apartamentele acestuia. Pe de altă parte, la momentul la care au pătruns în scara blocului sistemul de asigurare nu era activat, atât timp cât aceștia nu se aflau în posesia unei chei ce le-ar fi permis accesul. De asemenea, fapta a fost comisă în timpul nopții având în vedere că în luna ianuarie la ora 18:30 – ora comiterii faptei, întunericul luase locul luminii, fiind fără relevanță dacă locul comiterii faptei a fost iluminat artificial. De asemenea, la infracțiune a participat și inculpatul D. M., astfel încât este incidentă și circumstanța agravantă ca fapta să fie comisă „de două sau mai multe persoane”.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului I. C., acesta a mai fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prin sentința penală nr. 66/14.01.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr.4471/01.03.2011 a Curții de Apel București, fiind liberat la 10.01.2012, cu un rest de executat de 208 zile. Față de această condamnare, instanța de fond a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal, fapta care face obiectul prezentei cauze fiind comisă în stare de recidivă postexecutorie.
Astfel sunt întrunite condițiile privind primul termen al recidivei, fiind îndeplinite cerințele textului menționat, și anume: inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă mai mare de 6 luni închisoare, pedeapsă care a fost executată înainte de data săvârșirii prezentei fapte – 03.01.0213. În ceea ce privește al dolilea termen al recidivei, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune – tâlhărie, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta este mai mare de 1 an închisoare – de la 7 la 20 ani închisoare. De asemenea, instanța constată că nu este incident vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 38 Cod penal, care să înlăture starea de recidivă.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului D. M. rezultă că acesta a mai suferit o condamnare prin sentința penală nr. 248/21.02.2007 a Judecătoriei Sectorului 2 București la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fiind liberat condiționat la data de 03.09.2012 și având un rest de executat de 397 zile.
Față de această condamnare, instanța fondului a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal. Astfel, fapta este comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, pedeapsa menționată îndeplinind condițiile primului termen al recidivei, și anume: hotărârea de condamnare a rămas definitivă, iar pedeapsa aplicată nu a fost executată. În ceea ce privește al doilea termen al recidivei, inculpatul a comis din nou, cu intenție o infracțiune – tâlhărie, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de un an. De asemenea, nu este incident vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 38 Cod penal.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 C. proc. pen., în sensul că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpați cu forma de vinovăție prevăzută de lege, judecătorul fondului a dispus condamnarea acestora, pentru infracțiunile săvârșite.
La individualizarea pedepsei principale, pentru fiecare inculpat, instanța de fond a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele conform art. 52 Cod penal și criteriile generale de individualizare enumerate de art. 72 alin. 1 Cod penal, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, între care și cele referitoare la complicitate și tratamentul sancționator (art.26, 27); limitele de pedeapsă fixate în art. 211 alin. 21 și art 194. alin. 1 din partea specială (închisoarea de la 7 la 20 ani); gradul de pericol social; persoana fiecărui inculpat; împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Gradul de pericol social se apreciază în funcție de criteriile prevăzute de art. 18¹ Cod penal, și anume: modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, persoana și conduita inculpatului.
Raportând aceste criterii generale la circumstanțele concrete în care fapta dedusă judecății a fost comisă, instanța de fond a constatat că inculpații au săvârșit infracțiunea față de un minor, incapabil de a riposta din cauza vârstei fragede – 15 ani și forței inferioare a acestuia față de cei doi inculpați, într-un loc retras, în timpul nopții – cabina liftului dintr-o scară de . posibilitatea de a fi surprinși. De asemenea, prima instanță a reținut că inculpații sunt cunoscuți cu antecedente penale, inculpatul I. C. săvârșind anterior fapte penale care aduc atingere patrimoniului, iar inculpatul D. M. fapte de violență, care aduc atingere atât patrimoniului – tâlhărie, cât și fapte îndreptate împotriva persoanei. Astfel, inculpații au dat dovadă de perseverență infracțională, precum și de o specializare în săvârșirea de fapte de același fel.
Pe de altă parte, instanța fondului a reținut că prejudiciul produs prin comiterea faptei este redus, că nu s-au produs consecințe grave, deoarece inculpații nu au exercitat acte de violență asupra părții vătămate. De asmenea, inculpatul I. C. neinteresat de valoarea bunului a vrut să-i înapoieze telefonul mobil părții vătămate.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpaților, instanța de fond a reținut că aceștia nu sunt școlarizați și nu sunt calficați pentru a exercita o meserie. Inculpatul I. C. a declarat că, la data comiterii faptei, era angajat fără forme legale în complexul comercial „Dragonul R.”, susțineri ce nu au fost, însă, probate, însă, în prezent, nu este încadrat în muncă, în timp ce inculpatul D. M. nu desfășoară nicio activitate, asigurându-și existența din comiterea faptelor de natură penală, astfel cum rezultă din declarația dată în cursul cercetării judecătorești („Mai luam un telefon”).
Față de atitudinea celor doi inculpați din timpul cercetării judecătorești, de recunoaștere a săvârșirii faptei și a modului în care aceasta a fost comisă, instanța de fond a dat relevanță acestor împrejurări de fapt, reținând, în favoarea inculpaților, circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, și drept urmare, în temeiul art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal, pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de art. 211 alin. 21 Cod penal, acela de 7 ani.
Având în vedere toate aceste circumstanțe, judecătorul fondului a aprecit că se impune condamnarea inculpatului I. C. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, iar a inculpatului D. M. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru infracțiunea săvârșită.
Potrivit fișei de cazier judiciar a inculpatului D. M., acesta a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 248/21.02.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 720/7.05.2007, pronunțată de Curtea de Apel București. Din această pedeapsă a fost liberat condiționat la 03.09.2012, având un rest de executat de 397 zile. Întrucât în intervalul de timp de la liberarea condiționată până la împlinirea duratei pedepsei inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune, pentru care este judecat în prezenta cauză, instanța de fond a revocat liberarea condiționată și a contopit, potrivit art. 61 Cod penal, restul rămas de executat de 397 zile cu noua pedeapsă aplicată, dispunând ca inculpatul execute în final pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
Față de situația de fapt reținută în cauză și soluția ce a fost pronunțată, instanța de fond a apreciat că se impune - în continuare - privarea de libertate a celor doi inculpați, astfel încât, în temeiul art. 350 Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a fiecărui inculpat, pusă în executare prin mandatele nr. 1/04.01.2013 (pentru inculpatul D. M.) și 2/04.01.2013 (pentru inculpatul I. C.) emise de Judecătoria Sectorului 6 București, făcând – totodată - aplicarea art.88 Cod penal pentru fiecare inculpat, cu deducerea perioadei reținerii și a arestării preventive, de la 03.01.2013 la zi.
Având în vedere că, la săvârșirea infracțiunii, inculpații s-au folosit de câte o pereche de mănuși cu degetele tăiate, bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Poliției sector 6 București, conform dovezilor . nr._ (f. 75 d.u.p.), respectiv . nr._ (f. 88 d.u.p.), instanța de fond a dispus confiscarea acestora, în temeiul art. 118 alin. 1 lit. b Cod penal.
Trecând la soluționarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a constatat că partea vătămată S. F. A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind integral recuperat prin restituirea telefonului, potrivit dovezii de la fila 26 d.u.p.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, au declarat recurs inculpații I. C. și D. M., fără a-l motiva în scris conform art.38510 alin.1 și 2 din Codul de procedură penală.
Cu ocazia dezbaterilor (consemnate în practicaua acestei decizii), inculpații, care au beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu (în lipsa angajării unui avocat ales), au invocat cazul de casare prevăzut de art.3859 alin.1 pct.14 din Codul de procedură penală (ce va fi examinat de Curte prin prisma prevederilor art.38510 alin.21 din Codul de procedură penală), în raport cu care s-a solicitat reindividualizarea pedepsei – în ceea ce privește cuantumul acesteia - în considerarea faptului că nu au exercitat acte de violență asupra părții vătămate.
Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, în raport cu toate actele și lucrările dosarului, cu motivele anterior menționate, dar și în limita celorlalte cazuri de casare prevăzute în art.3859 alin.3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că recursul cu care a fost sesizată este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că instanța de fond a stabilit temeinic situația de fapt și împrejurările comiterii acesteia, reținând că inculpații (recurenți în speță) au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, în forma reținută în urma schimbării de încadrare juridică.
Vinovăția inculpaților a fost stabilită - cu certitudine și fără echivoc – pe baza probelor administrate în ambele faze ale procesului penal (urmărire penală și cercetare judecătorească), respectiv proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, plângere și declarații parte vătămată, dovada de restituire a bunului, procese verbale de recunoaștere din grup, fișe de cazier declarații, declarațiile inculpaților, nerezultând împrejurări care să conducă la existența vreunei cauze care să înlăture caracterul penal al faptei ori a lipsei de pericol social corespunzător infracțiunii.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.14 Cod procedură penală, invocat de inculpații recurenți, prin apărător, Curtea reține că acesta este nefondat pentru următoarele argumente:
Apreciind ca și chestiune prealabilă (deși apărarea nu a invocat), Curtea arată că, la data de 15.02.2013, când inculpații au fost audiați la instanța de fond, le-au fost aduse la cunoștință prevederile art.3201 Cod procedură penală, aceștia au arătat că recunosc și regretă faptele comise, însă au relatat o altă situație de fapt, decât cea reținută prin actul de inculpare, prin aceasta urmărind clar reducerea răspunderii.
Curtea apreciază că, față de această împrejurare, judecătorul fondului nu a soluționat cauza în procedura simplificată.
Sancțiunile de drept penal se aplică pentru restabilirea ordinii de drept încălcate, constrângerea și reeducarea infractorului, context în care, instanțele – procedând la individualizarea pedepsei – operațiune, de altfel, extrem de complexă, adaptează pedeapsa la nevoile de apărare socială, în raport cu gravitatea abstractă (sau concretă) a faptei, cât și cu periculozitatea infractorului, pentru a asigura îndeplinirea funcțiilor și scopului respectivei pedepse.
Pornind de la aceste repere – expres consacrate de dispozițiile art.72 Cod penal coroborate cu dispozițiile art.52 Cod penal – instanța care a judecat fondul cauzei a realizat o justă individualizare a sancțiunii aplicate fiecărui inculpat, pedepsele pe care aceștia urmează să le execute - în cuantum și modalitate de executare - reflectând atât gradul de pericol social al faptei, cât și periculozitatea inculpaților corespunzător datelor personale ale fiecăruia, cu reținerea stării de recidivă, aceștia săvârșind infracțiunea de două sau mai multe persoane (alin.21 lit.a), în loc public (alin.2, lit.e) și în timpul nopții (alin.2 lit.b).
Chiar și în aceste condiții, inculpaților I. C. și D. M. (recurenți în speță) le-au fost aplicate pedepse situate la nivelul minimului special prevăzut de lege, clemența manifestată de instanța de fond fiind evidentă și datorându-se atitudinii procesuale a inculpaților, nejustificând o reducere a cuantumului pedepsei, în cazul acestora neexistând alte împrejurări ce ar putea fi apreciate drept circumstanțe atenuante.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, Curtea subliniază că, în speță, aceștia nu doar că au comis faptele în condițiile agravante mai sus reținute, dar pentru fiecare s-a reținut în mod corect starea de recidivă prev.de art.37 lit.a Cod penal – pentru D. M., respectiv art.37 lit. b C.p. – pentru inculpatul I. C..
Astfel, la filele 67 (I. C.) și 80 (pentru D. M.), din dosarul de urmărire penală, se află fișele de cazier judiciar ale acestor recurenți, care demonstrează activitatea infracțională avută anterior de fiecare dintre ei, între infracțiunile reținute regăsindu-se și cele contra patrimoniului.
Pe cale de consecință, deși în privința ambilor inculpați, se rețin cauze de agravare, instanța de fond a dat dovadă de clemență, atunci când a aplicat - pentru fiecare inculpat în parte - pedepse situate sub minimul prevăzut de lege.
Curtea consideră că în cauză au fost examinate toate criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, cuantumul acestora, reflectând, atât gravitatea faptelor comise, cât și circumstanțele personale, ținându-se cont și de regimul sancționator corespunzător concursului între cauzele de agravare și atenuare, iar pedeapsa aplicată – în cuantum și modalitate de executare - este aptă să realizeze scopul preventiv educativ, astfel cum este prevăzut la art.52 Cod penal.
Pentru toate aceste considerente și, cum din oficiu nu sunt motive de nelegalitate a hotărârii atacate, urmează a respinge, ca nefondate, recursurile inculpaților I. C. și D. M., în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
În conformitate cu prevederile art.383 alin.2 Cod procedură penală, constatând că temeiurile care au stat la baza luării arestării preventive nu s-au schimbat, Curtea va deduce din durata executării pedepselor aplicate inculpaților, perioada 3.01.2013, la zi, pentru ambii inculpați.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicarea art.192 alin.2 și alin. 4 Cod procedură penală și îi va obliga pe recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I. C. și D. M. împotriva sentinței penale nr. 169/22 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._ .
În baza art.385/17 alin.4 Cod procedură penală rap. la art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, deduce din durata executării pedepselor aplicate inculpaților, perioada 3.01.2013, la zi.
În baza art. 192 alin. 2, 4 Cod procedură penală, obligă pe recurenții inculpați la plata sumelor de câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru fiecare inculpat se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-B. I.-T. M. O. M. C.
GREFIER,
I. P.
red.M.O.
dact.L.G.
ex.2
red.L.P.-Jud.Sect.6
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... → |
|---|
