Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 17/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 17/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 17/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.17/R
Ședința publică din data de 6 ianuarie 2014
Curtea compusă din:
Președinte: C.-V. G.
Judecător: D. P.
Judecător: V. B.
Grefier: O.-C. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Criminalității este reprezentat prin procuror M. S..
Pe rol, se află judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat K. A. împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 23.XII.2013 a Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr._/3/2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv, și asistat juridic de apărătorul ales V. M., cu împuternicirea avocațială ., nr._/6.I.2014, depusă fila 11 din dosar, astfel că încetează delegația nr.335/3.I.2014 a apărătorului din oficiu S. L., atașată la fila 10 din dosar, în prezența interpretului de limbă turcă M. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că, prin Decizia penală nr.2.439/R din data de 27.XII.2013, din Dosarul nr._/3/2013/a1 (4268/2013), Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpatul K. A. împotriva aceleiași încheieri de ședință.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită respingerea recursului, ca inadmisibil.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibil, a recursului.
Recurentul-inculpat, personal și prin intermediul interpretului de limbă turcă, arată că nu are nimic de spus.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 23.XII.2013, din Dosarul nr._/3/2013, Tribunalul București - Secția I-a penală, în temeiul art.300/1, alin.1, Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului K. A., față de care, în temeiul art.300/1, alin.3, Cod procedură penală, raportat la art.160/b, alin.3, Cod procedură penală, a menținut starea de arest preventiv, apoi a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii de arest preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpat.
În motivare, instanța de fond a arătat că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea tuturor dispozițiilor procedurale, iar temeiurile inițiale ale arestului preventiv continuă să existe și nu s-au schimbat, respectiv atât cerința revăzută de art.143, Cod procedură penală, cât și condițiile cumulative prevăzute de art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală, și anume pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă din natura și gravitatea infracțiunii de trafic de influență reținută în sarcina sa, precum și din antecedența penală a inculpatului.
În termen legal, inculpatul a declarat recurs, nemotivat în scris sau oral.
A fost atașată fișa Dosarului nr._/3/2013/a1 (4268/2013) al Curții de Apel București – Secția a II-a penală.
Analizând actele de la dosar, Curtea constată că recursul este inadmisibil.
Astfel, constată că, prin Decizia penală nr.2.439/_ .2013, din Dosarul nr._/3/2013/a1 (4268/2013), Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpatul K. A. împotriva aceleiași încheieri de ședință, respectiv a Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 23.XII.2013 a Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr._/3/2013.
Prin urmare, încheierea de ședință de verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive și de menținere a stării de arest preventiv a intrat în puterea de lucru judecat, prin soluționarea recursului, astfel că un al doilea recurs împotriva aceleiași hotărâri judecătorești nu mai este posibil.
În consecință, în temeiul art.385/15, punctul 1, litera a, Cod procedură penală, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-inculpat K. A. împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 23.XII.2013 a Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr._/3/2013, apoi, în temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, va obliga pe recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar suma de 25 lei, onorariul parțial al apărătorului din oficiu, precum și onorariul interpretului de limbă turcă, pentru 4 ore, în regim normal, se vor suporta din fondul Ministrului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.385/15, punctul 1, litera a, Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-inculpat K. A. împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 23.XII.2013 a Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr._/3/2013.
În temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial al apărătorului din oficiu, în sumă de 25 lei, precum și onorariul interpretului de limbă turcă, pentru 4 ore, în regim normal, se suportă din fondul Ministrului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 6.I.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-V. G. D. P. V. B.
GREFIER,
O.-C. B.
Red.și dact.: jud. D.P.
Trib. București - Secția a I-a penală: V. andriescu.
2 ex.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 16/2014. Curtea de Apel... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|








