Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 197/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 197/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 197/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR.197/R
Ședința publică din data de 10 februarie 2014
Curtea constituită din:
Președinte: A. A.
Judecător: C. S.
Judecător: O. B.
Grefier: E.–A. N.
* * * * * * * * *
Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de procuror C. A..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul I. N. împotriva încheierii de ședință din data de 27 ianuarie 2014 a Tribunalului București - Secția I penală, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspunsrecurentul - inculpat I. N., aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales - avocat Șurghie F., conform împuternicirii avocațiale nr._, emisă de Baroul București.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost atașată la dosar minuta și încheierea de îndreptare eroare materială din data de 07 februarie 2014 din partea Tribunalului București - Secția I penală, după care,
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului - inculpat I. N., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, iar, pe fond, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive.
În subsidiar, solicită luarea măsurii arestării la domiciliu și depune la dosar o cerere în acest sens.
De asemenea, solicită a se avea în vedere timpul de când inculpatul este arestat, respectiv 1 an și 3 luni, iar, la vremea respectivă limitele de pedeapsă erau unele foarte mari, însă, cu aplicarea NCP, limitele de pedeapsă sunt mult mai mici.
În acest sens, precizează că judecătorul instanței de fond a motivat perpetuarea măsurii arestării preventive pe gravitatea faptelor, respectiv limitele de pedeapsă, ceea ce nu se mai impune, având în vedere prevederile NCP.
În opinia sa, măsura arestării preventive este de aceeași intensitate cu măsura arestului la domiciliu.
De asemenea, solicită a se avea în vedere circumstanțele personale ale acestuia, în sensul că are o familie, trei copii minori și o mamă văduvă care este grav bolnavă.
Depune la dosar motive de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii recurate, ca fiind cea legală și temeinică, raportat la complexitatea cauzei, la numărul de martori care urmează a fi audiați, precum și la gravitatea faptelor.
În ceea ce privește solicitarea inculpatului, în sensul înlocuirii măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, apreciază că nu este una temeinică față de dispozițiile art. 218, 221, 242 NCPP, neoferind toate garanțiile unei bune desfășurări a procesului penal.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că inițial inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, iar, ulterior, a revenit asupra declarațiilor.
Recurentul-inculpat I. N., personal, în ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii și va respecta toate condițiile impuse de către instanță.
Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 27.01.2014 pronunțată de Tribunalul București, în baza art. 3oo2 C.p.p. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv a inculpatului I. N. iar în baza art. 3oo2 C.p.p. raportat la art. 16ob alin. 1 și 3 C.p.p., s-a dispus menținerea arestării preventive a acestuia.
Totodată, în baza art. 139 alin. 1 C.p.p. s-a dispus respingerea ca nefondată a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat, mai întâi, că prin încheierea din data de 02.12.2o12 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin încheierea nr. 432/R din data de 14.12.2o12, a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, în baza art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 2.12.2o12 până în 3o.12.2o12, inclusiv.
Ulterior în cursul urmăririi penale această măsură a fost prelungită în mod succesiv, iar apoi – după sesizarea instanței de judecată prin rechizitoriu – măsura preventivă a fost verificată la termenele din 27.4.2o13, 17.6.2o13, 29.7.2o13, 9.9.2o13, 7.1o.2o13, 2.12.2o13 și 6.1.2o14.
S-a reținut că potrivit art. 139 alin. 1 C.p.p. măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Instanța de fond a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea și prelungirea măsurii arestului preventiv, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p. subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Instanța a constatat că starea de fapt avută în vedere de judecătorul delegat la momentul dispunerii măsurii arestării preventive nu a suferit modificări.
S-a mai arătat că într-adevăr, a început cercetarea judecătorească și inculpatul a fost deja audiat, dar fără ca să se vădească elemente de fapt care să modifice substanțial situația de fapt reținută în actul de sesizare. De altfel, este abia începutul administrării probelor în etapa cercetării judecătorești, fiind ascultați doar câțiva martori în faza de judecată.
S-a apreciat că nu echivalează cu o schimbare a stării de fapt împrejurarea că apărătorii inculpaților opinează că declarațiile martorilor sunt favorabile inculpatului, și nici împrejurarea că martorii audiați de către instanța de judecată își mențin declarațiile date în faza de urmărire penală și formulează declarații în același sens cu cele anterioare.
S-a apreciat că dimpotrivă, un astfel de curs al evenimentelor nu face decât să confirme starea de fapt care a fost deja avută în vedere în cauză și că analiza probelor – atât cele readministrate în faza de judecată, cât și cele administrate acum pentru prima dată – nu este o operațiune pe care judecătorul să o efectueze la fiecare termen de judecată și să o consemneze în încheierea de ședință. Analiza probelor, indiferent că au fost propuse de Ministerul Public sau de către părți, se situează în etapa deliberării cu privire la fondul învinuirii deduse judecății.
S-a reținut că argumentul propus de către apărătorii inculpatului, privind „pipăirea” fondului, nu este întemeiat, deoarece, pe de o parte, trebuie evitată orice posibilitate de antepronunțare într-un sens sau altul, iar pe de altă parte, nu este nevoie de a se proceda la o astfel de pipăire atâta vreme cât nu s-au vădit elemente de fapt care să modifice substanțial situația de fapt reținută în actul de sesizare.
S-a mai constatat de către instanță că temeiurile menționate subzistă atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, cât și cu referire la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea reprezenta acesta în cazul lăsării în libertate.
Acest pericol concret se poate deduce din natura și gravitatea faptelor despre care P. afirmă că au fost săvârșite și urmările produse. Astfel, s-a constatat că inculpatul este cercetat pentru infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, ce rezultă nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor [pericolul social abstract], ci și din amploarea deosebită și modul elaborat de săvârșire a acestora, suma importantă de bani despre care P. arată că i s-a schimbat destinația, situația generală a absorbției fondurilor europene puse la dispoziția României [pericolul social concret].
S-a apreciat că aceste împrejurări creează un puternic ecou în opinia publică, în contextul în care problema absorbției fondurilor europene și fraudele comise în legătură cu acestea este de maximă actualitate și atrage atenția și interesul constant al opiniei publice.
În continuare s-a observat că inculpatul a fost trimis în judecată doar pentru o parte din faptele cu privire la care s-au derulat cercetări, pentru alte fapte fiind dispusă disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor.
Această argumentație nu înseamnă că se sprijină ideea unei „executări anticipate a pedepsei” ci reprezintă reacția adecvată a societății, prin organele abilitate, față de comiterea unor fapte grave.
S-a arătat că față de cele constatate la termenul din data de 6.1.2o14 și cele constatate acum nu se poate afirma că ar exista vreun element de noutate, cu excepția faptului că a mai trecut o anumită perioadă de timp, crescând astfel durata totală a intervalului în care inculpatul este privat de libertate în scop preventiv.
S-a apreciat că acesta este, de fapt, singurul argument pertinent al acestei discuții, celelalte aspecte ridicate de către inculpat, prin apărători, fiind doar reinterpretări și reformulări a unor argumente prezentate și la termenele anterioare și față de care instanța s-a pronunțat în sensul netemeiniciei lor.
Or, instanța de fond a considerat că nu se poate afirma că s-ar fi depășit deja un termen rezonabil al duratei acestei măsuri, deoarece durata ei se analizează prin raportare nu la un termen fix, fie el de 6 luni, 9 luni, 12 luni etc., ci prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei. Față de acest criteriu, s-a reținut că nu a fost încălcat caracterul rezonabil al privării preventive de libertate a inculpatului aflat în curs de judecată.
De asemenea, s-a mai reținut că nu se poate afirma că ar fi scăzut gradul de complexitate al cauzei doar prin aceea că au fost deja audiați o . martori. Complexitatea cauzei nu variază în funcție de etapa procesuală în care se află, ci în funcție de întregul ansamblu al cauzei [număr de părți, de martori, de mijloace de probă care au fost sau vor fi administrate, timpul necesar pentru derularea procedurilor etc.].
În fine, s-a apreciat că menținerea măsurii preventive sub imperiul căreia se află în prezent inculpatul este necesară și pentru continuarea procesului penal în bune condiții.
Prin urmare, s-a reținut că se impune încă, la acest moment, menținerea stării de arest preventiv și pe cale de consecință nu se poate dispune revocarea sau înlocuirea acesteia.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul I. N. criticând-o sub aspectul temeiniciei.
Examinând încheierea recurată, față de motivele invocate și din oficiu, conform art. 385 indice 6 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând trebuie precizat că având în vedere dispozițiile art. 18 din Legea nr. 255/2013 conform cărora recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva încheierilor prin care, în cursul judecății, s-a dispus menținerea măsurilor preventive, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit regulilor prevăzute de legea veche, prezenta cauză este judecată conform regulilor din Codul de procedură penală de la 1968.
În al doilea rând, se constată că Tribunalul a analizat în mod temeinic și complet subzistența temeiurilor avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpat, probele administrate ulterior luării măsurii neavând aptitudinea de a infirma teza inițială privind existența indiciilor temeinice care să întemeieze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, respectiv:
1. infracțiunea împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene prevăzută de art. 182 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 78/2ooo cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (61 de acte materiale, 19 acte materiale pentru care a fost începută urmărirea penală prin rezoluția din data de 28.12.2o12 și a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin ordonanța din data de 1.12.2o12 și 42 de acte materiale pentru care a fost începută urmărirea penală prin ordonanța din data de 25.3.2o13 și a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin rechizitoriu);
2. infracțiunea de utilizarea cu rea-credință a creditului societății prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea 31/199o cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (3 acte materiale, cu privire la sumele achitate către firmele în care era interesat sau pentru firmele în care . era acționar: 9.58o.ooo lei noi către . AERIAN SA, 86.629,69 lei noi către ., 58.151,55 lei noi către .);
3. infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. 1 și alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (136 acte materiale din care 7 acte materiale pentru care a fost începută urmărirea penală prin ordonanța din data de 1.12.2o12 și a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin ordonanța din aceeași dată, 89 de acte materiale pentru care a fost începută urmărirea penală prin ordonanța din data de 21.2.2o13, 4o de acte materiale pentru care a fost începută urmărirea penală prin ordonanța din data de 25.3.2o13);
4. infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 29o C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (2o acte materiale de instigare și 7 de autorat pentru care a fost începută urmărirea penală prin ordonanța din data de o1.12.2o12 și a fost pusă în mișcare acțiunea penală);
5. infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 29o alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (35 de acte materiale din care 2o de acte materiale de autorat și 15 acte materiale de instigare pentru care a fost începută urmărirea penală prin ordonanța din data de 25.3.2o12);
6. infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2oo2 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.(suma supusă operațiunii de spălare a banilor, circa 25.ooo.ooo lei noi, infracțiune pentru care a fost începută urmărirea penală prin rezoluția din data de 28.12.2o12 și s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale prin ordonanța din data de 1.12.2o12);
7. infracțiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea 656/2oo2 republicată (infracțiune pentru care a fost începută urmărirea penală prin ordonanța din data de 26.3.2o13 și a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin rechizitoriu);
8. infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, alin. 2, alin. 3 și alin. 5 C.p. (pentru care s-a dispus începerea urmării penale prin ordonanța din data de 13.3.2o13 și a fost pusă în mișcare acțiunea penală prin rechizitoriu), parte civilă Banca Comercială Română SA.
9. infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, alin. 2, alin. 3 și alin. 5 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (2 acte materiale pentru care a fost începută urmărirea penală prin ordonanța din data de 13.3.2o13 și a fost pusă în mișcare acțiunea prin rechizitoriu, toate cu aplicarea art.33 lit. a C.p.
Curtea constată, de asemenea, că subzistă cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f C.p.p. pentru inculpat, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de deturnare de fonduri, delapidare și spălare de bani pentru care acesta este cercetat sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică.
În acest sens, are în vedere, similar instanței de fond, că pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta punerea în libertate a inculpatului, rezultă din chiar aptitudinea faptelor pentru care este cercetat de a genera o stare de neliniște în rândul societății civile, timpul scurs de la data arestării preventive nefiind apt să epuizeze ecoul negativ al faptelor dată fiind gravitatea deosebită a acestora. Este indiscutabil că cercetarea în libertate a inculpatului, dată fiind natura și gravitatea faptelor presupus a fi săvârșite de acesta, în contextul în care problema absorbției fondurilor europene și a fraudelor comise cu ocazia folosirii acestora este de maximă actualitate, modalitatea de operare a inculpatului și numărul persoanelor implicate în comiterea lor, precum și a implicațiilor sociale grave ce decurg din săvârșirea infracțiunilor pentru care acesta este cercetat, este de natură a genera o stare de indignare, neîncredere și insecuritate în rândul opiniei publice.
Curtea apreciază că nu se poate face abstracție de periculozitatea pe care o denotă comportamentul infracțional al inculpatului, iar luarea unei alte măsuri restrictive de libertate, nu garantează realizarea scopului măsurii preventive, în principal, prezervarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. În acest sens, Curtea reține existența indiciilor temeinice că inculpatul a încercat să inducă în eroare a reprezentanților Departamentului pentru Luptă Antifraudă prin înaintarea către această instituție a unor documente false pentru a acoperi operațiunile efectuate în vara anului 2011 precum și cu privire la faptul că nu a pus la dispoziția organelor judiciare totalitatea actelor contabile în vederea stabilirii situației de fapt.
În același timp, circumstanțele personale ale acestuia (vârsta acestora, lipsa antecedentelor penale, situația familială) nu relevă, prin ele însăși, o încetare a temeiurilor ce au stat la baza arestării preventive, cât timp măsura procesuală analizată a fost justificată de motive ce țin, în principal, de gravitatea faptelor, motive ce subzistă și în prezent la care se adaugă atitudinea inculpatului, așa cum s-a arătat anterior.
În ceea ce privește durata rezonabilă a măsurii arestării preventive, Curtea apreciază că în raport de maniera de desfășurare a urmăririi penale și a judecării cauzei în primă instanță, de complexitatea cauzei, de atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, și în raport de data la care a fost luată măsura preventivă (02.12.2012), aceasta se circumscrie unui termen rezonabil.
În consecință, constatând că încheierea recurată este legală și temeinică, Curtea va respinge recursul formulat ca nefondat, iar în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, urmează a obliga inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat I. N..
Obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi,10.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
A. A. C. S. O. B.
GREFIER,
E. A. N.
Red./dact.C.St. 2 ex./26.02.2014
Trib. B.. S.I – jud.: A. V.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 64/2014.... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 67/2014.... → |
|---|
