Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 201/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 201/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 201/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 201/R
Ședința publică de la 14.02.2014
Curtea constituită din:
P.- L. C. N.
JUDECĂTOR – S. M.
JUDECĂTOR - F. D.
GREFIER- D. P.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – D.I.I.C.O.T – STRUCTURA TERITORIALĂ BUCUREȘTI – a fost reprezentat de procuror G. V..
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de inculpații B. M., Ș. D., M. B., I. C., A. L. A. împotriva încheierii de ședință din 31.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns:
recurentul inculpat B. M., în stare de arest, asistat de avocat din oficiu R. E. Valentino cu împuternicire avocațială nr.5579/2014,
recurentul inculpat Ș. D. în stare de arest, asistat de avocat ales S. I. și de avocat din oficiu C. M. cu împuternicire avocațială nr.5575/2014,
recurentul inculpat M. B. în stare de arest, asistat de avocat din oficiu B. M. cu împuternicire avocațială nr.5576/2014,
recurentul inculpat, I. C., în stare de arest, asistat de avocat din oficiu C. G. cu împuternicire avocațială nr.5577/2014,
recurentul inculpat A. L. A., în stare de arest, asistat de avocat din oficiu C. E. în substituirea d-lui avocat M. L. cu împuternicire avocațială nr.5578/2014.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se prezintă avocat din oficiu C. M. și solicita a se lua act de încetarea mandatului pentru recurentul inculpat Ș. D., prin prezentarea apărătorului ales, de asemenea solicită a se aprecia asupra onorariului parțial.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursurilor.
Apărătorul recurentei inculpat B. M. având cuvântul, arată că inculpata a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 31.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, pe care o apreciază ca fiind netemeinică.
Solicită a se avea în vedere că aspectele favorabile ce pot fi reținute în favoarea inculpatei apreciind că se poate lua față de aceasta o măsură preventivă mai blândă respectiv controlul judiciar, controlul judiciar de cauțiune, arestarea la domiciliu.
Apreciază că inculpata în libertate fiind nu va influența buna desfășurare a procesului penal, mai mult menționează că urmărirea penală este finalizată.
Consideră că trebuie ase avea în vedere că inculpata a fost sinceră, a recunoscut și regretat sincer fapta comisă, are un copil minor în întreținere, nu re nici un sprijin tatăl copilului fiind plecat din țară.
Concluzionând solicită admiterea, casarea încheierii de ședință din 31.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, și pe fond a se dispune cercetarea inculpatei în stare de libertate.
Apărătorul recurentului inculpat Ș. D., având cuvântul, arată că inculpații au formulat contestații împotriva încheierii de ședință din 31.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, pe care o apreciază ca fiind netemeinică.
Solicită admiterea recursului declarat de inculpatul, clientul său și pe fond a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
Consideră că trebuie a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat sincer faptele comise, nu va influența buna desfășurare a cercetărilor și nici nu va impieta asupra derulării procesului penal.
Concluzionând solicită admiterea recursului formulat de inculpat, casarea încheierii de ședință și pe fond a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate. În subsidiar solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu una din măsurile preventive prev. de art.202 NC.p.p.
Apărătorul recurentului inculpat M. B. având cuvântul, arată că inculpatul a formulat contestație împotriva încheierii de ședință din 31.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, pe care o apreciază ca fiind netemeinică.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei, este infractor primar, are un copil minor în întreținere, apreciază că lăsarea acestuia în libertate nu ar impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal, mai mult urmărirea penală este finalizată.
Concluzionând solicită admiterea recursului formulat de inculpat, casarea încheierii de ședință și pe fond a se dispune cercetarea acestuia în stare de libertate. În subsidiar solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art.202 lit.b NC.p.p.
Apărătorul contestatorului inculpat I. C. având cuvântul, arată că a formulat inculpatul a formulat contestație împotriva încheierii de ședință din 31.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, pe care o apreciază ca fiind netemeinică.
În opinia sa nu se mai impune menținerea în continuare a măsurii arestării preventive care este cea mai drastică măsură
Solicită a se avea în vedere că inculpatul a colaborat pentru aflarea adevărului, a avut o atitudine sinceră, a avut o conduită exemplară, are copii minori în întreținere iar lăsarea acestuia în libertate nu ar impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal .
Concluzionând solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate. În subsidiar solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art.202 lit.b NC.p.p.
Apărătorul contestatorului inculpat A. L. A. având cuvântul, arată că a formulat inculpatul a formulat contestație împotriva încheierii de ședință din 31.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, pe care o apreciază ca fiind netemeinică.
În opinia sa nu se mai impune menținerea în continuare a măsurii arestării preventive dat fiind că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării nu mai subzistă în continuare.
Concluzionând solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate. În subsidiar solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art.202 lit.b NC.p.p.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea recursurilor formulate de inculpați, ca fiind nefondate, urmând a fi menținută încheierea de ședință ca fiind legală și temeinică.
Apreciază că în cauză nu au intervenit temeiuri noi, iar cele ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin în raport de natura infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuat.
Consideră că trebuie a se avea în vedere modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, faptul că inculpații B. M., M. B. și S. D. au comis infracțiunile în stare de recidivă.
În opinia sa se impune menținerea stării de arest față de toți inculpații cu atât mai mult cu cât aceștia nu au locuri de muncă, nici ocupații astfel că își pot relua oricând activitatea infracțională care devenise pentru aceștia un adevărat mod de viață
Recurentul inculpat B. M., având ultimul cuvânt, arată că lasă soluționarea recursului la aprecierea Curții .
Recurentul inculpat Ș. D., având ultimul cuvânt, menționează că a recunoscut comiterea faptelor și solicită a fi judecat în stare de libertate.
Recurentul inculpat M. B. având ultimul cuvânt, solicită a fi judecat în stare de libertate, a recunoscut comiterea faptelor, nu este traficant, arată că are 1 copil este unicul întreținător al familiei.
Recurentul inculpat I. C. având ultimul cuvânt, arată că este necunoscut cu antecedente penale, consideră că nu prezintă pericol dacă ar fi judecat în stare de libertate, nu este traficant.
Recurentul inculpat A. L. A. având ultimul cuvânt, arată că lasă soluționarea recursului la aprecierea Curții, solicită a fi judecat în stare de libertate pentru a face tratament.
CURTEA ,
Prin încheierea din data de 31.01.2014 Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 300 /1 alin. 1 și 3 C.p.p. Cod pr . penală de la 1968, a fost menținută arestarea preventivă a inculpaților I. Orlando, N. C. C., B. M., I. C., Ș. D., M. B. și A. L. A..
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. 2109D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-DIICOT, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații I. Orlando, N. C., B. M., I. C., Ș. D., M. B., A. L., pentru infracțiunile de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 .
S-a reținut în sarcina inculpatului că, în perioada aprilie – noiembrie 2013, inculpatul I. Orlando, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină și methadonă; în sarcina inculpatei N. C. s-a reținut că, în perioada aprilie –noiembrie 2013, a vândut heroină, colaboratorului introdus în cauză; în sarcina inculpatei B. M. s-a reținut că, în perioada aprilie-noiembrie 2013, a vândut heroină; în sarcina inculpatului I. C. s-a reținut că, în perioada aprilie-noiembrie 2013, a vândut heroină ; în sarcina inculpatului Ș. D. s-a reținut că, în perioada aprilie –noiembrie 2013, a vândut droguri de mare risc, respectiv heroină, atât prin intermediul altor inculpați din cauză cât și personal; inculpații M. B. și A. L. B. au vândut în perioada aprilie-noiembrie 2013, heroină .
Tribunalul a reținut că, măsura arestării preventive a inculpaților a fost dispusă cu respectarea art. 149/1 C.p.p, cu referire la art. 143 C.p.p., deoarece în cauză, există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați.
În opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, existența motivelor rezonabile presupune existența faptelor ori informațiilor apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi comis infracțiunea –cauza Fox, Campbell și Hartley contra Regatului Unit . Faptele care suscită bănuieli nu au același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și, cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea. Rolul măsurii preventive trebuie să fie acela de a permite clarificarea, respectiv înlăturarea suspiciunilor.
Datele existente în această direcție sunt furnizate de mijloacele de probă administrate în cauză: procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, procese verbale de investigații, procese verbale de redare a declarațiilor colaboratorului, procese verbale de percheziție domiciliară, rapoarte de constatare tehnico-științifică, dovezi de predare a bunurilor, chitanțe, declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților.
Tribunalul a reținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a celor șapte inculpați nu au dispărut și nu s-au schimbat, impunând în continuare privarea lor de libertate .
Ca atare, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1 litera f C.p.p., pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile de care sunt acuzați sunt mai mari de 4 ani închisoare și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică depinde de natura, modalitatea de comitere a infracțiunilor, numărul acestora, infracțiunile comise fiind deosebit de grave, cantitatea de droguri traficată fiind mare.
Tribunalul a mai reținut și faptul că inculpații I. C. și A. L. A., sunt recidiviști.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal au declarat recurs inculpații, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele aspecte:
Inculpata B. M. a criticat încheierea, pentru aceea că, împotriva inculpatei poate fi luată o măsură preventivă mai blândă, respectiv controlul judiciar pe cauțiune sau arestare la domiciliu, lăsarea sa în libertate nu influența buna desfășurare a procesului penal deoarece urmărirea penală este finalizată. Inculpata a fost sinceră, are un copil minor în întreținere, nu are nici un sprijin, tatăl minorului fiind plecat din țară.
Inculpatul Ș. D. a solicitat casarea încheierii recurate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu. Inculpatul a recunoscut faptele comise astfel încât nu va influența buna desfășurare a procesului penal .
Inculpatul M. B. a criticat încheierea pentru aceea că, a recunoscut și regretat comiterea faptei, este infractor primar, are un copil minor în întreținere și apreciază că lăsarea sa în libertate nu ar impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal, cu atât mai mult cu cât urmărirea penală este finalizată.
A solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu controlul judiciar. Inculpatul I. C. a arătat că nu se justifică luarea măsurii arestării preventive, fiind cea mai drastică dintre măsurile preventive. A avut o atitudine sinceră, a colaborat în vederea aflării adevărului, are copii minori în întreținere iar lăsarea acestuia în libertate nu ar impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal .
A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și rejudecând, să se dispună cercetarea inculpatului în stare de libertate. În subsidiar solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art.202 lit.b NC.p.p.
Inculpatul A. L. A., a criticat încheierea pentru aceea că, nu se justifică menținerea în continuare a măsurii arestării preventive dat fiind că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării nu mai subzistă în continuare.
A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și cercetarea inculpatului în stare de libertate. În subsidiar solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art.202 lit.b NC.p.p.
Examinând recursurile declarate în cauză sub aspectul motivelor invocate, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, potrivit art. 300 ind. 1 C.p.p., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, înainte de expirarea duratei arestării, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
În mod legal și temeinic a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat, acestea fiind reprezentate de pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea inculpaților în libertate.
Inculpații sunt cercetați pentru infracțiuni care la acest moment, în rândul societății civile,dar mai ales în rândul tinerilor reprezintă un adevărat flagel. Pericolul pentru ordinea publică este reprezentat nu doar de gradul de pericol social generic al infracțiunilor dar mai ales de gravitatea concretă a acestora, care este dată de numărul mare de acte infracționale, de repetabilitatea traficului, de caracterul organizat al infracțiunii și numărul de participanți.
Existența indiciilor temeinice că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, rezultă din toate probele administrate în cauză, inclusiv declarațiile inculpaților prin care au recunoscut faptele.
Referitor la tulburarea ordinii publice, prin prisma cauzelor Dinler contra Turciei din 31 mai 2005, Dumont-Maliverg contra Franței din 31 mai 2005, CEDO recunoaște că prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anume timp. Acest factor nu este pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea deținutului ar tulbura liniștea publică. În plus, detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică continuă să fie efectiv amenințată; menținerea în detenție preventivă nu poate fi dispusă numai în anticiparea unei pedepse privative de libertate. Așadar, conform jurisprudenței Curții, riscul de tulburare a ordinii publice nu trebuie să fie apreciat în mod abstract, motivarea instanței cu privire la prelungire trebuind să se refere la toate temeiurile ce impun detenția provizorie.
Curtea apreciază că trecerea unui interval de timp de 4 luni de la arestarea preventivă a inculpaților nu a diminuat pericolul pentru ordinea publică, iar în cauză nu a fost începută cercetarea judecătorească.
Pe de altă parte, gravitatea infracțiunii - existența unei bănuieli puternice de participare la săvârșirea unor infracțiuni grave, - determină Curtea să aprecieze - că legitimează și singură o detenție provizorie (cauza Naus c.Poloniei din 16 sept.2008).
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că recursurile inculpaților sunt neîntemeiate și potrivit art. 385/15 pct. 1 litera b C.p.p. de la 1968, va respinge recursurile ca neîntemeiate.
Potrivit art., 192 alin. 2 C.p.p. va obliga inculpații recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații B. M., Ș. D., M. B., I. C., A. L. A. împotriva încheierii de ședință din 31.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul nr._ 14.
Obligă pe inculpatul Ș. D. la 150 lei cheltuieli judiciare statului din care onorariu avocat oficiu parțial 50 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției și pe ceilalți inculpați la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariu oficiu, câte 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. – N. L. M. S. D. F.
GREFIER,
D. P.
Red:C.N.L.
Thred:V.D./10 ex./27.03.2014
T.B.S1 – jud.C.M.C.
Partea superioară a machetei
Anulează
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 2/2014.... → |
|---|








