Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1629/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1629/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 1629/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 1629

Ședința publică de la 12 septembrie 2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE C.-B. I.-T.

JUDECĂTOR - M. C.

JUDECĂTOR - V. B.

GREFIER - I. P.

* * * * * * * * *

MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror M. C. .

Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București și de inculpatul N. C. împotriva sentinței penale nr. 619 din 30.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns:

- recurentul intimat inculpat N. C., personal în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat P. I.;

și - intimatul parte vătămată C. G., personal, lipsă fiind intimatul parte vătămată D. T. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Inculpatul N. C., personal, declară că își retrage recursul.

Apărătorul desemnat din oficiu solicită să se ia act de manifestarea de voință a inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită să se ia act de manifestarea de voință a inculpatului care a declarat că își retrage recursul.

Curtea va lua act de manifestarea expresă de voință a inculpatului care a declarat că își retrage recursul.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe recursul declarat de Ministerul Public.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, susține oral motivele de recurs formulate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, depuse în scris la dosar ( filele 9-13).

Critică sentința penală nr. 619 din 30.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._ ,ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei.

Pune concluzii de admitere a recursului, casare a hotărârii atacate și rejudecând să fie pronunțată o hotărâre legală și temeinică în sensul celor susținute oral și detaliate în scris prin care să fie aplicată inculpatului o pedeapsă, într-un cuantum majorat, fără reținerea circumstanțelor atenuante.

Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea primei hotărâri întrucât, în opinia sa instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepselor având în vedere, în acest sens, disp. art. 72 și urm. Cod procedură penală .

Intimatul parte vătămată C. G., având cuvântul lasă la aprecierea Curții.

Inculpatul, în ultimul cuvânt, solicită să se ia act că și-a retras propriul recurs iar cu referire la recursul declarat de P. solicită să fie respins ca nefondat și menținută hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.

CURTEA,

Prin sentința penală nr.619/30.07.2013 a Judecătoriei sectorului 6 București s-au hotărât următoarele:

A fost condamnat inculpatul N. C. (născut la data de 13.08.1987 în București, fiul lui M. și A., cetățean român, studii 12 clase, ocupație- ospătar, loc de muncă- „Million Dollars”, domiciliat în mun.București, ..6, ., CNP_) pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, 2 lit.c C.pen. cu aplicarea art.3201 alin.7 C.pr.pen. și art.74 alin.2 raportat la art.76 lit.c C.pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare (faptă din data de 02.06.2013, parte vătămată D. T.).

În temeiul art.71, alin.1 și 2 C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor: de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art.64, alin. 1 lit. a teza a II-a și lit.b C.pen.

A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, 2 lit.c C.pen. cu aplicarea art.3201 alin.7 C.pr.pen. și art.74 alin.2 raportat la art.76 lit.c C.pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare (faptă din data de 28.05.2013, parte vătămată C. G.).

În temeiul art.71, alin.1 și 2 C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor: de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art.64, alin. 1 lit. a teza a II-a și lit.b C.pen.

II. În baza art.33 lit.a C.pen. raportat la art.34 alin.1 lit.b C.pen., a contopit cele două pedepse aplicate mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea- 2 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 2 luni, în total pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare (pedeapsă rezultantă).

În temeiul art.71, alin.1 și 2 C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor: de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art.64, alin. 1 lit. a teza a II-a și lit.b C.pen.

În temeiul art.88 C.pen., a dedus din pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare durata reținerii și arestării preventive de la 07.06.2013 la zi, conform ordonanței D.G.P.M.B.(fila 92 d.u.p.) și mandatului de arestare preventivă nr.71/07.06.2013, emis de Judecătoria Sectorului 6 București (dosar nr._ ).

În baza art.350 alin.1 C.pr.pen., a menținut starea de arest a inculpatului N. C. (născut la data de 13.08.1987 în București, fiul lui M. și A., cetățean român, studii 12 clase, ocupație- ospătar, loc de muncă- „Million Dollars”, domiciliat în mun.București, ..6, ..1, ., CNP_).

III. În baza art.118, alin.1 lit.e C.pen., a cofiscat de la inculpatul N. C. sumele de 1300 lei și 780 lei, obținute din amanetarea bunurilor sustrase la S.C. LRC Amanet S.R.L., conform contractelor nr.868/02.06.2013 (fila 77 d.u.p.) și nr.832/28.05.2013 (fila 124 d.u.p.).

A luat act că persoanele vătămate D. T., cu domiciliul în mun.București, sector 6, . și C. G., cu domiciliul în mun.București, sector 6, ., ., nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art.191 alin.1 C.pr.pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în raport de disp.art.3201 Cod procedură penală, aceeași situație de fapt ca în actul de sesizare, respectiv:

1. a. Conform declarațiilor constante ale inculpatului (filele 88, 90 verso d.u.p.), la data de 02.06.2013, în jurul orei 12.00, N. C. se afla pe . 6, ocazie cu care s-a deplasat la un magazin alimentar mic („butic”), despre care știa că există în zonă, pe .> Așa cum rezultă din declarațiile inculpatului și ale persoanei vătămate (filele 23, 24 d.u.p.), din afara magazinului (servirea făcându-se printr-un geam deschis - „ghișeu”- fila 40 d.u.p.), N. C. i-a solicitat vânzătoarei D. T. două pungi cu pufarine și a plătit suma de 2 lei.

După ce a luat produsele cumpărate, inculpatul a mai solicitat vânzătoarei încă o pungă cu pufarine iar, în momentul când aceasta s-a aplecat să îi dea produsul, N. C. a băgat mâna prin geamul deschis al magazinului și a smuls de la gâtul persoanei vătămate D. T. un lănțișor din aur, pe care l-a observat că aceasta îl purta.

S-a constatat că cele două mijloace de probă se coroborează în detaliuîn ceea ce privește modul de desfășurare al faptelor (2 momente în care inculpatul a cerut să cumpere produse, introducerea mâinii prin geamul deschis etc.), precum și că persoana vătămată l-a putut observa la față de agresor(prin geamul deschis). De asemenea, la scurt timp după comiterea faptei (în aceeași zi), persoana vătămată a indicat semnalmentele agresorului: „aproximativ 26-27 ani, î - 1,70 - 1,75 constituție slabă. Fața era deschisă la ten având coșuri pe toată suprafața feței. Părul scurt șaten deschis. Fiind îmbrăcat cu un tricou de culoare închisă.”, iar aceste semnalmente corespund cu cele ale inculpatului N. C., prezent în stare de arest preventiv în sala de judecată.

De altfel, chiar înainte de identificarea inculpatului în cursul urmăririi penale persoana vătămată D. T. l-a recunoscut după fotografii și l-a indicat pe inculpatul N. C., ca fiind persoana care i-a smuls lanțul de la gât în data de 02.06.2013, așa cum reiese din procesele-verbale, cu planșe foto (filele 27, 28-31 d.u.p.).

b. După smulgerea lănțișorului, inculpatul N. C. a fugit printre blocuri, pe . str.Răsăritului - ., împrejurare ce rezultă din declarațiile inculpatului (filele 88, 90 verso d.u.p.) și declarația martorului S. M. (filele 48-49 d.u.p.).

În acest sens, martorul S. M. a relatat că, în jurul orei 12.40, ieșind din scara blocului nr.114A de pe . o persoană de sex masculin, pe care o cunoaște din cartier sub numele de „C.”/„Cipa”, ce alerga pe . aproape să se lovească de martor, continuându-și însă alergarea (fila 48 d.u.p.).

De asemenea, martorul a relatat că l-a văzut la față pe cel care alerga(„l-am văzut doar la față”- fila 48 verso d.u.p.) și a descris îmbrăcămintea purtată de acesta („C. era îmbrăcat într-un tricou de culoare închisă și o pereche de blugi lungi de culoare bleumarin”- fila 48 verso d.u.p.), ce se coroborează cu îmbrăcămintea inculpatului N. C. din înregistrările video ale camerelor de supraveghere(filele 133-136 d.u.p.).

De altfel, chiar înainte de identificarea inculpatului, martorul S. A. l-a recunoscut după fotografii și l-a indicat pe inculpatul N. C., ca fiind persoana pe care o cunoaște din cartier sub numele „C.”/„Cipa” și pe care a văzut-o alergând pe . reiese din procesele-verbale, cu planșe foto (filele 52, 53-56 d.u.p.).

c. Conform declarației aceluiași martor (filele 48-49 d.u.p.) coroborată cu declarația persoanei vătămate (fila 25 d.u.p.), S. A. s-a deplasat la magazinul aparținând S.C. Divertis Boutique S.R.L., ocazie cu care persoana vătămată D. T. i-a relatat că în urmă cu 20-30 min., o persoană de sex masculin a deposedat-o prin violență de lănțișorul din aur.

După ce persoana vătămată i-a relatat semnalmentele agresorului, iar martorul i-a relatat că a observat o persoană de sex masculin alergând pe . și S. A. și-au dat seama că agresorul este persoana pe care martorul a văzut-o fugind (fila 48 verso d.u.p.).

d. După comiterea faptei, inculpatul N. C. s-a deplasat pe str.Răsăritului și ., iar apoi, cu un taxi, pe ..44, unde a valorificat lănțișorul la o casă de amanet.

Aceste împrejurări rezultă din declarațiile inculpatului (filele 88, 90 verso d.u.p.) coroborate cu procesul-verbal de redare a înregistrărilor video ale camerelor de supraveghere din incinta casei de amanet S.C. LRC Amanet S.R.L. (filele 128, 133-136 d.u.p.), în care se observă că, la ora 12:35:56 - deci, la scurt timp de la comiterea faptei (ora 12.00), în interiorul casei de amanet, intră o persoană de sex masculin, purtând îmbrăcămintea indicată de martorul S. A., care rămâne la ghișeu până la ora 12:38:35, când semnează un document.

Aceste două mijloace de probă se coroborează cu mențiunile contractului de amanet nr.868/02.06.2013 (fila 77 d.u.p.), încheiat pe numele inculpatului N. C., prin care acesta a amanetat un lanț din aur („DEF”), în greutate de 15, 46 g. pentru suma de 1300 lei, precum și cu procesul-verbal de recunoaștere a acestui bun de către persoana vătămată D. T., cu planșe foto (filele 34-37 d.u.p.).

e. Conform adresei nr._/06.06.2013 (fila 75 d.u.p.) și procesului-verbal din 13.06.2013 (fila 80 d.u.p.), organele de poliție au ridicat de la S.C. LRC Amanet S.R.L., cu sediul în ..44A, contractul de amanet nr.868/02.06.2013 și lănțișorul din aur ce a format obiectul acestui contract, pe care l-au prezentat pentru recunoaștere persoanei vătămate D. T., așa cum rezultă din procesul-verbal cu planșe foto (filele 34-37 d.u.p.).

Întrucât persoana vătămată a recunoscut bunul ca fiind cel de care a fost deposedată prin violență la data de 02.06.2013, lănțișorul din aur, în greutate de 15,46 g., i-a fost restituit în materialitatea lui, potrivit procesului-verbal de la fila 32 d.u.p.

f. În urma punerii în aplicare a ordonanței nr.7087/05.06.2013 de localizare, interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice (fila 61 d.u.p.), confirmată prin încheierea nr.364/ 07.06.2013 emisă de Judecătoria Sectorului 6 București (filele 68-69 d.u.p.), la data de 06.06.2013, în jurul orei 20.00, inculpatul N. C. a fost localizat în zona Piața Unirii, iar după ce a fost supravegheat pe traseul . S.- G.- Crângași- Constructorilor - Piața Drumul Taberei, a fost imobilizat de către organele de poliție.

2. a. Potrivit declarațiilor constante ale persoanei vătămate C. G. (filele 102, 108, 109, 110 d.u.p.), la data de 28.05.2013, în jurul orei 16.30, revenind la domiciliul său din ., sector 6, a fost urmată la . . de sex masculin, care vorbea la telefonul mobil, iar, în momentul când a ajuns la lift și s-a întors cu fața spre el, persoana de sex masculin i-a smuls de la gât lănțișorul din aur, cu două pandative, după care a fugit spre .>

Prin cele două declarații date chiar în ziua faptei (deci, la scurt timp de la comiterea acesteia - filele 102, 108 d.u.p.), persoana vătămată a indicat semnalmentele agresorului ca fiind: „tânăr...cu vârsta între 25-27 ani, slab, înălțime 1,65, 1,70, păr negru dat cu gel, de etnie romă”, iar acestea corespund semnalmentelor inculpatului N. C., prezent în stare de arest preventiv în sala de judecată.

Totodată, în declarația de la fila 109 d.u.p., persoana vătămată a indicat îmbrăcămintea agresorului: „pantaloni jeans 1/3 de culoare albastru deschis și bluză neagră”, elemente vestimentare ce sunt identice cu îmbrăcămintea persoanei din înregistrările video ale camerelor de supraveghere din incinta casei de amanet S.C. LRC Amanet S.R.L. (filele 129-132 d.u.p.).

De altfel, după identificarea inculpatului în cursul urmăririi penale, în prezența martorului asistent I. M., persoana vătămată C. G. l-a recunoscut și indicat, după fotografii, pe inculpatul N. C. ca fiind persoana care i-a smuls de la gât lănțișorul din aur, așa cum rezultă din procesele-verbale din 11.06.2013, cu planșe foto (filele 111, 112-115 d.u.p.).

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește credibilitatea declarațiilor persoanei vătămate C. G., s-a reținut, pe de o parte, că aceasta nu îl cunoștea anterior pe inculpatul N. C., iar pe de altă, că nu s-a constituit nici măcar parte vătămată în procesul penal (fila 116 d.u.p.), astfel încât nu ar avea vreun motiv ilicit să îl incrimineze pe acest inculpat.

b. Susținerile persoanei vătămate C. G. cu privire la identitatea agresorului se coroborează și cu procesul-verbal de redare a înregistrărilor video surprinse de camerele de supraveghere din incinta casei de amanet S.C. LRC Amanet S.R.L. (filele 128, 129-132 d.u.p.), în care se observă că, la ora 16:42:45 - deci, la scurt timp de la comiterea faptei (ora 16.30), în casa de amanet intră o persoană de sex masculin, cu semnalmentele și îmbrăcămintea indicată de C. G., având în mână un lănțișor, care efectuează o tranzacție la ghișeu, unde rămâne până la ora 16:45:58. Așa cum s-a arătat și în rechizitoriu (fila 146 verso d.u.p.), din înregistrările audio-video rezultă că la ora 16:43: 55, persoana de sex masculin o întreabă pe casieră câte grame are lănțișorul, iar aceasta îi răspunde că are 9,28 g, însemnând la plată 780 lei.

Pe baza acestor detalii ale bunului amanetat (9,28 g,, suma de 780 lei la plată), cu ocazia cercetărilor privind fapta din 02.06.2013 (adresa nr._/06.06.2013- fila 75 d.u.p. și procesul-verbal - fila 80 d.u.p.), la sediul S.C. LRC Amanet S.R.L. din ..44A, a fost identificat contractul de amanet nr.832/28.05.2013, încheiat pe numele N. C. și având ca obiect un lănțișor din aur și o cruce de 9,28 g (fila 124 d.u.p.).

Totodată, bunul aferent contractului de amanet nr.832/28.05.2013 a fost ridicat în materialitatea sa de către organele de poliție (proces-verbal - fila 80 d.u.p.) și recunoscut de partea vătămată ca fiind al său, smuls la data de 28.05.2013, așa cum rezultă din procesul-verbal cu planșe foto (filele 118-122 d.u.p.).

În consecință, lănțișorul din aur a fost restituit persoanei vătămate C. G., conform procesului-verbal din 14.06.2013 (fila 117 d.u.p.).

c. Din mijloacele de probă și împrejurările de fapt expuse mai sus, instanța de fond a concluzionat că mențiunile privindtitularul și obiectuldin contractul de amanet, coroborate cu înregistrările audio privind greutatea și suma obținută, dovedesc împrejurarea că persoana din imaginile de la filele 129-132 d.u.p. este inculpatul N. C.;

S-a reținut că această concluzie coroborată cu semnalmentele agresorului(indicate de persoana vătămată), precum și cu împrejurarea că N. C. a deținut bunul la scurt timp după comiterea faptei (ora 16:43:45, față de ora 16:30), determină fără dubiu concluzia că inculpatul N. C. este autorul infracțiunii din 28.05.2013.

d. Pe de altă parte, în cursul urmăririi penale, inculpatul N. C. nu a furnizat o explicație plauzibilă pentru care bunul sustras de la persoana vătămată C. G. s-a aflat în posesia sa la 15 minute după comiterea faptei sau de ce contractul de amanet nr.832/28.05.2013 a fost încheiat pe numele său.

Inculpatul a avut o poziție contradictorie, susținând fiecă avea bunurile de la prieteni pentru a le amaneta în schimbul unui comision (împrejurări nedovedite), fiecă nu își aduce aminte ce a făcut în data de 28.05.2013.

De altfel, asupra acestei poziții procesuale inculpatul a revenit în cursul judecății, recunoscând în totalitate comiterea faptelor conform art.3201 C.pr.pen. Din declarația dată conform art.3201 alin.3 C.pr.pen., mai rezultă că inculpatul cunoaște elemente concrete ale faptei din 28.05.2013: în apropierea unui lift, pe . aur, valorificarea bijuteriilor la aceeași casă de amanet.

La individualizarea pedepsei principale, pentru fiecare infracțiune, instanța de fond a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele conform art.52 C.pen. și criteriile generale de individualizare enumerate de art.72 alin.1 C.pen., respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal; limitele de pedeapsă fixate în art.211, alin.2 (închisoarea de la 5 la 20 ani), reduse cu o treime conform art.3201, alin.7 C.pr.pen. închisoarea de la 3 ani și 6 luni la 13 ani și 4 luni); gradul de pericol social; persoana inculpatului; și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Raportat la dispozițiile art.181 alin.2 C.pen., s-a reținut că inculpatul a comis infracțiunile în scopul de a face rost de bani pentru a-și procura droguri (filele 88, 90 verso d.i.), că a acționat asupra unor persoane de sex feminin, în vârstă (56 și, respectiv, 54 ani), ce au capacitate scăzută de apărare și forță fizică inferioară, precum și că faptele au fost săvârșită în plină zi și în locuri publice, fără teama de a fi prins de alte persoane, împrejurare ce denotă îndrăzneală și dezinhibiție în săvârșirea unor fapte antisociale.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere că violențele au avut un grad minim de intensitate, limitându-se la smulgerea intempestivă a lănțișoarelor de la gât, fără aplicarea altor lovituri și fără a produce victimelor suferințe fizice ori vătămări (nefiind vorba despre lănțișoare cu grosime semnificativă); - că violențele s-au întemeiat mai mult pe elementul surpriză decât pe forța fizică; - că victimele nu s-au constituit părți vătămate sau părți civile în procesul penal, împrejurare ce denotă că fapta nu a produs traume psiho-emoționale importante; precum și că bunurile sustrase au fost recuperate la scurt timp (chiar dacă nu prin contribuția directă a inculpatului).

Cu privire la persoana inculpatului N. C. s-a reținut vârsta tânără (26 ani) și gradul ridicat de educție școlară (12 clase), ce i-au permis să înțeleagă de la început caracterul antisocial al faptelor și consecințele juridice ale acestora, mai ales că a fost condamnat anterior la pedepse cu închisoarea (cu aplicarea art.81-82 C.pen.), pentru condamnarea din sentința penală nr.685/21.10.2008 a Judecătoriei sectorului 6 București (în care au fost contopite pedepsele), însă, a intervenit reabilitatea de drept, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar (fila 19 d.i.).

Pe de altă parte, s-a avut în vedere că, după ultima condamnare, inculpatul a făcut efortul pentru stoparea consumului de droguri (renunțând la acest viciu timp de 3 ani), și-a completat studiile (certificat de absolvire - fila 46 d.i.), a dobândit o calificare profesională, iar din 17.02.2012 a avut continuu un loc de muncă, cu forme legale (contract nr.61/17.02.2012- filele 48-49 d.i.). Instanța de fond a apreciat că aceste împrejurări dovedesc stăruința și preocuparea inculpatului pentru a se reintegra social (fapt pe care l-a și reușit pentru o perioadă apreciabilă de timp), însă consumul de droguri l-a implicat, din nou, în comiterea de fapte antisociale.

Cu privire la circumstanțele atenuante, s-a reținut că cele 4 sancțiuni cu caracter administrativ aplicate în perioada 2008-2012, înlătură posibilitatea reținerii conduitei bune anterioară infracțiunilor (art.74 lit.a C.pen.); că cele două lănțișoare au fost recuperate și restituite persoanelor vătămate de către organele de poliție, și nu prin voința inculpatului, motiv pentru care nu se impune reținerea dispozițiilor art.74 lit.b C.pen.; precum și că atitudinea de recunoaștere a faptei din 02.06.2013 (fapta din 28.05.2013, fiind recunoscută doar în cursul judecății) a fost deja valorificată prin aplicarea art.3201 alin.7 C.pr.pen. S-a reținut că, deși aplicarea acestui text nu exclude, în sine, și reținerea art.74 lit.c C.pen., în cauză, nu se impune acordarea unei relevanțe și mai substanțiale poziției de recunoaștere.

Sub același aspect, totuși, față de conținutul concret al infracțiunilor (violențele fiind minime și urmările nefiind grave), instanța de fond a apreciat că vârsta încă tânără a inculpatului, eforturile acestuia de a se reintegra în societate (finalizarea studiilor, dobândirea calificării profesionale, ocuparea continuă a unui loc de muncă), precum și împrejurarea că a indicat organelor de cercetare penală adresa casei de amanet unde a valorificat bunurile (filele 88, 90 verso d.u.p. - în urma căreia organele de poliție au reușit să recupereze bijuteriile), au împreună relevanța unor circumstanțe ce atenuează răspunderea penală în condițiile art.74, alin.2 C.pen.

Totodată, instanța de fond a avut în vedere și comportamentul manifestat nemijlocit, în fața instanței, la cele două termene de judecată, ce determină convingerea instanței că inculpatul conștientizează, pe deplin, faptele comise.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpatul N. C. și P. de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București.

Inculpatul, în ședință publică, a declarat că își retrage recursul formulat.

P. a criticat soluția sub aspectul individualizării pedepselor, respectiv greșita reținere a circumstanțelor prev. la art.74 alin.2 Cod penal.

Verificând sentința atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea constată următoarele:

Cauza a fost judecată conform procedurii prev. la art.3201 Cod procedură penală, astfel că, verificarea soluției se referă la individualizarea pedepsei, respectiv temeinicia reținerii circumstanțelor atenuante prev. la art.74 alin.2 Cod penal, fiind și unicul motiv de recurs al parchetului.

Motivând această împrejurare, instanța de fond a accentuat faptul că nu se pot reține celelalte împrejurări prev. la același text (lit.a, b sau c), printre care a enumerat chiar cele reținute, în final, în favoarea inculpatului. De exemplu: vârsta tânără și gradul de pregătire, consumul de droguri (pentru care pauza de 3 ani a însemnat o împrejurare favorabilă) sau stăruința de reintegrare socială, care este și favorabilă și nefavorabilă, deoarece a fost stopată de consumul de droguri.

În aceste condiții, cele reținute sunt aprecieri contradictorii și nu motivează reținerea circumstanțelor prev. la art.74 alin.2 Cod penal, altele decât cele prev. la același text, la lit.a, b, c Cod penal, pentru motivul că aceste împrejurări nu se regăsesc în cauză și, în consecință, nu pot fi reținute.

Aplicând procedura prev. la art.3201 Cod procedură penală, limitele de pedeapsă vor fi reduse cu o treime, aplicând inculpatului câte o pedeapsă orientată la limita minimă de 3 ani și 4 luni închisoare, individualizată conform art.72 Cod penal, cu posibilitatea atingerii scopului prev. la art.52 Cod penal.

Așa fiind, va admite recursul declarat de parchet, va casa parțial sentința și pe fond va aplica inculpatului câte o pedeapsă corespunzătoare, prin înlăturarea circumstanțelor reținute de instanța de fond.

Va aplica art.71-64 lit.a teza a II-a și b Cod penal.

Faptele fiind comise în concurs real, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 4 luni închisoare.

Va deduse din pedeapsa rezultantă perioada arestării preventive, la zi.

Va lua act de retragerea recursului inculpatului.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. d) Cod procedură penală admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria sector 6 București împotriva sentinței penale nr. 619/30.07.2013 pronunțată de Judecătoria sector 6 în dosarul nr._ .

Casează, în parte, sentința penală recurată și în fond rejudecând: Condamnă pe inculpatul N. C. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, 2 lit.c C.pen. cu aplicarea art. 3201 alin.7 C.pr.pen. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare (faptă din data de 02.06.2013, parte vătămată D. T.).

Condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, 2 lit. c C.pen. cu aplicarea art.3201 alin.7 C.pr.pen. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare (faptă din data de 28.05.2013, parte vătămată C. G.).

În baza art.33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen., contopește cele două pedepse aplicate mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare.

În temeiul art.71, alin.1 și 2 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor: de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art.64, alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.

În baza art. 385 ind. 17 alin. 4 rap. la art. 383 alin. 2 Cod procedură penală și art. 88 Cod penal deduce perioada de la 07.06.2013 la zi, conform ordonanței D.G.P.M.B.(fila 92 d.u.p.) și mandatului de arestare preventivă nr.71/07.06.2013, emis de Judecătoria Sectorului 6 București (dosar nr._ ).

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

În baza art.385 ind. 4 alin. 1 rap. la art. 369 Cod procedură penală ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul N. C. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din recursul Parchetului rămân în sarcina statului și în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 500 de lei, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C.-B. I.-T. M. C. V. B.

GREFIER,

I. P.

Red. – jud.V.B.

Tehnored. – M.A.

2 ex./10.09._

Judecătoria sectorului 6 București – jud.B.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1629/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI