Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 746/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 746/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 746/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 746/R
Ședința publică de la data de 17 aprilie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - L. C.
JUDECĂTOR - V. C.
JUDECĂTOR - S. C.
GREFIER - M. G.
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – D.N.A. - reprezentat prin procuror E. A..
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpații B. M. și P. B. M., împotriva încheierii de ședință din data de 10 aprilie 2013, pronunțată de către Tribunalul București – Secția a II a penală, în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul inculpat B. M., în stare de arest și asistat de avocat Eliodor T., cu împuternicire avocațială depusă la dosarul de fond și recurentul inculpat P. B. M., în stare de arest și asistat de avocat R. A. C., cu împuternicire avocațială depusă la dosarul de fond.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constată că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul recurentului inculpat B. M. arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 10.04.2013 prin care s-a menținut măsura arestării preventive. Solicită a se observa că la fiecare menținere a măsurii arestării preventive nu au apărut elemente noi față de temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri și apreciază că în acest moment procesual, nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv, iar lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Invocă practică judiciară, solicitând totodată a fi avute în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, și în principal, admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, prin reaprecierea probatoriilor, continuarea judecării cauzei cu acesta în stare de libertate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.
Apărătorul recurentului inculpat P. B. M. apreciază încheierea recurată ca fiind nelegală și netemeinică, în opinia sa, la acest moment procesual nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, se va prezenta la termenele de judecată și nu va influența bunul mers al procesului penal. Solicită a se avea în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, are familie organizată iar până la momentul reținerii sale avea un loc de muncă, respectiv o societate prin care și-a desfășurat activități în țări din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, cu contracte deosebite. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, prin reaprecierea probatoriilor, continuarea judecării cauzei cu inculpatul în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că încheierea Tribunalului București - Secția I penală pronunțată la data de 10.04.2013 este legală și temeinică, în mod corect instanța fondului a analizat atât circumstanțele reale cât și pe cele personale ale recurenților inculpați, aceste circumstanțe sunt apte să impună menținerea stării de arest preventiv a acestora, ținând cont și de modalitatea concretă de comitere a faptelor, de modalitatea de concepere și punere în aplicare a rezoluțiilor infracționale de către aceștia, de mijloacele și metodele folosite conturate prin manopere dolozive săvârșite. Nu în ultimul rând, față de starea de recidivă în raport de care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților trebuie să fie avut în vedere și împrejurarea că recurentul inculpat B. M. se află în executarea unei pedepse de 6 ani pentru săvârșirea unei săvârșirea unei infracțiuni similare iar celălalt recurent inculpat P. B. M. se află în executarea unei pedepsei de 13 ani pentru săvârșirea unei infracțiuni similar. De asemenea, arată că nu există nici un element probator administrat până la acest moment care să atestă că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea măsurii arestării preventive. Prin urmare, solicită respingerea recursurilor inculpaților, ca fiind nefondate.
Având pe rând ultimul cuvânt, recurenții inculpați solicită judecarea lor în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față, deliberând constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 10.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală în dosarul nr._ 13, în baza art.3002 alin.2 raportat la art.160b C. pr. pen. a fost menținută starea de arest a inculpaților B. M. și P. B. M..
Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu privire la măsura obligării de a nu părăsi localitatea/țara, formulate de inculpați.
Instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 417/P/2012 din data de 14.02.2013, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților B. M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de înșelăciune, prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 Cod penal și uz de fals în formă continuată, prev. de art. 291 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, și P. B. M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de înșelăciune, prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 20 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 Cod penal.
În fapt, s-a reținut că inculpatul B. M., în scopul vânzării imobilului situat în .-9, sector 3, București care aparține . SRL și care este evaluat la suma de 1.544.172 euro, a indus în eroare mai multe instituții publice, prezentându-se ca administrator al societății comerciale menționate, a depus la acestea mai multe înscrisuri contrafăcute, încercând totodată, prin intermediul mai multor persoane, să găsească un cumpărător de bună credință al imobilului menționat, iar inculpatul P. B. M. l-a ajutat pe inculpatul B. M. în demersurile acestuia de a crea o aparență de legalitate cu privire cu privire la calitatea sa de asociat și administrator în cadrul . SRL, punându-i la dispoziție mai multe înscrisuri contrafăcute și în aceea că l-a ajutat și în încercarea acestuia de a identifica un cumpărător de bună - credință al imobilului situat în .-9.
Instanța de fond a reținut că în cauză există date și indicii temeinice din care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și subzistă în continuare temeiurile prev. de art.143 și art.148 lit.f C. pr. pen., constatându-se că măsura este legală și temeinică.
Conform art.3002 C. pr. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160b din același cod.
Potrivit art.160b C. pr. pen. în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în cazul inculpaților majori, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Cand instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea aretării preventive.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații B. M. și P. B. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând a se avea în vedere circumstanțele personale, iar continuarea judecății să se facă cu aceștia în stare de libertate.
Analizând conținutul actelor dosarului, Curtea constată că probatoriul administrat până în prezent, conferă indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații B. M. și P. B. M. au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv tentativă la înșelăciune și uz de fals în formă continuată (B. M.) și infracțiunea de complicitate la tentativă de înșelăciune (P. B. M.).
Prin urmare, Curtea apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 raportat la art.681 Cod procedură penală, din probele anterior menționate rezultă indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.
De asemenea, probatoriul administrat în cauză ulterior luării măsurii arestării preventive a inculpaților nu a fost de natură a infirma concluzia inițială, aceea a întrunirii condițiilor prevăzute de art. 143 rap. la art. 681 din Codul de procedură penală.
Totodată, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a acestor inculpați.
Astfel, temeiul prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală reținut de instanță cu prilejul luării măsurii arestării preventive a inculpaților, se menține și în prezent, respectiv sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse de textul menționat.
Așa cum rezultă din actele dosarului, inculpații au fost arestați preventiv și trimiși în judecată, pentru săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
În ceea ce privește existența unor probe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, Curtea apreciază că și această condiție este realizată, fiind dedusă atât din gravitatea concretă a faptelor comise cât și din circumstanțele ce țin de persoana acestora. Inculpatul B. M. prin faptul că acesta nu are un loc de muncă, nu este la primul contact cu legea penală (fiind anterior condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune), nu are nicio sursă de venit, precum și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, multitudinea manoperelor dolosive folosite în atingerea scopului său precum și cuantumul pagubei, care putea fi produsă părții vătămate, în lipsa intervenției organelor de urmărire penală. Demersurile inculpatului de identificare a unui cumpărător al imobilului nu au încetat, ci au fost oprite de organele de urmărire penală. Inculpatul P. B. M. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție unde a fost condamnat în primă instanță la 13 ani închisoare, pedeapsă menținută de instanța de apel.
De asemenea, nu există niciun element probator administrat până la acest moment care să atestă că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea măsurii arestării preventive.
Or, gravitatea concretă a infracțiunilor săvârșite de inculpați rezidă din modalitatea concretă de comitere a faptelor și punerea în aplicare a rezoluțiilor infracționale, de mijloacele și metodele folosite, conturate prin manopere dolosive săvârșite, înstrăinarea unul imobil, scăderea prestigiului autorităților și instituțiilor publice române, precum și creșterea indicelui de percepție al relațiilor sociale normale în domeniul justiției.
Datele favorabile ce țin de persoana inculpaților, atitudinea sinceră prin raportare la gravitatea infracțiunilor comise, sunt insuficiente pentru a convinge instanța că lăsarea lor în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, Curtea apreciază că nu se justifică luarea de măsuri alternative, singură, arestarea preventivă a inculpaților putând conduce la atingerea scopului prev. de art.136 alin.1 Cod procedură penală, acela al bunei desfășurări a procesului penal.
Față de considerentele anterior expuse, Curtea constată că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive subzistă și justifică, în continuare, privarea de libertate a inculpaților B. M. și P. B. M..
Prin urmare, apreciind ca neîntemeiate criticile formulate de către inculpat, și constatând totodată că în raport de stadiul procesual se impune menținerea inculpaților în stare de arest, Curtea va respinge recursurile ca nefondate, soluție în raport de care, în baza art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, îi va obliga la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații B. M. și P. B. M., împotriva încheierii de ședință din 10.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală în dosarul nr._ 13.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
L. C. V. C. S. C.
GREFIER,
M. G.
Red. S.C.
Dact. A.L. 2 ex./07.06.2013
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 738/2013. Curtea de Apel... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
