Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 803/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 803/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-04-2012 în dosarul nr. 803/2012
DOSAR NR._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.803/R
Ședința publică din data de 20 aprilie 2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE D. D.
JUDECĂTOR D. P.
JUDECĂTOR C. V. G.
GREFIER C. M. S.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. B..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de inculpații I. G. și P. C. împotriva încheierii din data de 10 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Penală în Dosarul nr._ 11.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul inculpat I. G., personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărătorul ales, avocat Ș. J., în baza împuternicirii nr.8/2012 și recurentul inculpat P. C., personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat G. B., în baza delegației nr._/2012.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.
Apărătorul ales al recurentului inculpat I. G. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea în libertate a acestuia, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă. În acest sens, arată că, între timp, a fost audiat coinculpatul L. L., din a cărui declarație rezultă că participația penală a inculpatului recurent a fost una redusă. De asemenea, învederează circumstanțele personale ale acestuia, care este o persoană în vârstă și lipsită de antecedente penale și deține calitatea de administrator la o societate comercială, fiind respectat în mediul social.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat P. C. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea în libertate a acestuia, întrucât nu este vinovat, fiind doar o victimă a unor împrejurări. De asemenea, susține că faptele imputate inculpatului recurent sunt evidențiate doar în mod generic, iar acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a ambelor recursuri, ca nefondate și de menținere a încheierii de atacate, ca fiind legală și temeinică. Susține că măsura arestării preventive, în cazul ambilor inculpați recurenți, nu a fost menținută de către instanța de fond doar din inerție, ci pe baza probelor dosarului, în condițiile în care cercetarea judecătorească a debutat cu audierea celuilalt inculpat din dosar și a părții vătămate Amet L.. Mai susține că instanța de fond a apreciat, în mod corect, că se mențin condițiile prevăzute de art.143 alin.1 și art.148 lit.f din Codul de procedură penală, existând probe că ambii inculpați recurenți au aderat la grupul infracțional organizat constituit de coinculpatul L. L., care s-a ocupat cu recrutarea și exploatarea sexuală a celor două părți vătămate, realizată prin răpire și inducere în eroare, iar ulterior prin exercitarea de amenințări repetate, ajungându-se chiar la vânzarea acestora, în condițiile în care fusese deja semnalată dispariția lor. De asemenea, arată că durata arestării preventive a inculpaților recurenți se încadrează într-un termen rezonabil, întrucât măsura respectivă a fost dispusă la data de 29 noiembrie 2011, iar, între timp, a fost finalizată urmărirea penală și sesizată instanța, care a început deja cercetarea judecătorească. Apreciază că temeiurile arestării preventive subzistă, în cazul ambilor inculpați recurenți, raportat nu numai la specificul infracțiunilor deosebit de grave de care sunt acuzați, dar și la durata în care se reține că aceștia au acționat, de peste 1 an, din luna mai 2010 până în luna noiembrie 2011, împrejurări față de care lipsa antecedentelor penale nu poate înlătura pericolul concret pe care continuă să îl prezinte pentru ordinea publică.
Recurentul inculpat I. G., personal, în ultimul cuvânt, solicită punerea sa în libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Recurentul inculpat P. C., personal, având, la rândul său, ultimul cuvânt, solicită să fie pus în libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 10 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr._ 11, Tribunalul Teleorman – Secția Penală, în temeiul art.3002 rap. la art.160b din Codul de procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților L. L. G., I. G. și P. C. și a menținut starea de arest preventiv a acestora.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a constatat că temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive a inculpaților (prevăzute de art.143 și art.148 alin.1 lit.f din Codul de procedură penală, iar, în cazul inculpatului L. L. G., și de art.148 alin.1 lit.a, b și e din același cod) nu s-au schimbat, ci se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestora, în condițiile în care, potrivit rechizitoriului, inculpații au creat un grup infracțional organizat, coordonat de inculpatul anterior menționat, având ca scop săvârșirea de infracțiuni de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, care, în perioada mai 2010 - noiembrie 2011, prin inducere în eroare, răpire și, ulterior, prin exercitarea de amenințări repetate și profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra sau de a-și exprima voința, a racolat, a transportat, a transferat și a oferit cazare părților vătămate minore Amet L. și D. C. A., precum și părții vătămate majore Rîmariu G. I., urmărind obținerea de venituri din exploatarea sexuală a celor trei tinere. Astfel, în cursul anului 2010, inculpatul L. L. G. a pus bazele grupului infracțional organizat, la care au aderat și inculpații I. G. și P. C., recrutând inițial pe partea vătămată minoră Amet L., în vârstă de 17 ani, care a fost transportată, cazată și sechestrată în mai multe locații de pe raza județelor Teleorman și I. și a municipiului București, fiind constrânsă să întrețină relații sexuale, contra cost, cu mai mulți bărbați, până în vara anului 2010, când inculpatul L. L. G. „a vândut-o” unui cetățean albanez, care, la rândul său, a transportat-o în Italia, unde, cu ajutorul concubinei sale, M. R., a obligat-o, în continuare, să practice relații sexuale cu bărbați, în schimbul unor sume de bani. În cursul anului 2011, inculpații L. L. G., I. G. și P. C. le-au recrutat pe partea vătămată minoră D. C. A., în vârstă de 17 ani, profitând de imposibilitatea exprimării voinței acesteia și pe partea vătămată majoră Rîmariu G. I., determinându-le la practicarea prostituției, prin folosirea de acte de constrângere fizică și de amenințări cu moartea, precum și prin oferirea de sume de bani ori alte foloase. Aceștia le-au transferat pe cele două tinere în mai multe locații de pe raza județelor Teleorman și I., iar, ulterior, într-un imobil din municipiul București, în scopul exploatării lor sexuale, percepând diverse sume de bani de la mai mulți bărbați, cu care acestea au întreținut relații sexuale contra cost.
Tribunalul a apreciat că probele administrate până în prezent evidențiază îndeplinirea, în continuare, a cerinței prevăzute de art.143 din Codul de procedură penală, în speță existând indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt judecați, pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că subzistă, în cazul tuturor inculpaților, și temeiul de arestare preventivă prevăzut de art.148 alin.1 lit.f din Codul de procedură penală, existând dovezi că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în evaluarea căruia a avut în vedere gravitatea sporită a faptelor de care sunt acuzați, modul și împrejurările de săvârșire, amploarea activității infracționale, durata ei în timp, persistența inculpaților în a comite acte repetate de exploatare sexuală a părților vătămate, chiar după semnalarea dispariției lor la organele de poliție de către membri ai familiilor, precum și încercarea ulterioară a acestora de a influența declarațiile victimelor.
Totodată, Tribunalul a apreciat că menținerea inculpaților în stare de arest preventiv este necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, în condițiile în care cercetarea judecătorească se află la început, fiind audiat doar inculpatul L. L. G. și există posibilitatea influențării de către aceștia atât a părților vătămate, cât și a martorilor.
Tribunalul a reținut și faptul că durata arestării preventive a inculpaților, dispusă la data de 29 noiembrie 2011, nu depășește un termen rezonabil, precum și împrejurarea că, raportat la stadiul procesual al cauzei, punerea în libertate a acestora nu este oportună.
Împotriva încheierii Tribunalului, au declarat recurs în termenul legal (la data de 12 aprilie 2012) inculpații I. G. și P. C..
Recursurile inculpaților (nemotivate în scris) au fost înaintate de Tribunal și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 19 aprilie 2012.
Cu ocazia dezbaterilor de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), ambii inculpați recurenți au solicitat punerea lor în libertate, pe motiv că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive în ceea ce îi privește nu mai subzistă, având în vedere participația lor redusă la săvârșirea faptelor deduse judecății în primă instanță și circumstanțele personale favorabile.
Analizând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivul anterior menționat și împrejurările invocate în susținerea acestuia, precum și din oficiu, potrivit art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că ambele recursuri cu care a fost sesizată sunt fondate, întrucât dispoziția Tribunalului de menținere a măsurii arestării preventive, conform art.3002 din Codul de procedură penală, este nelegală, în cazul inculpatului P. C. și respectiv netemeinică, în cazul inculpatului I. G., pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
I. Inculpații P. C. și I. G. au fost reținuți la data de 28 noiembrie 2011 și arestați preventiv, începând cu data de 29 noiembrie 2011, pe o perioadă de câte 29 de zile, în temeiul art.143 alin.1 și art.148 alin.1 lit.f din Codul de procedură penală.
Înăuntrul duratei arestării preventive inițiale, respectiv la data de 21 decembrie 2011, cei doi inculpați au fost trimiși în judecată, iar Tribunalul Teleorman, sesizat cu judecarea pe fond a cauzei, a menținut starea lor de arest preventiv, mai întâi, prin încheierea din data de 22 decembrie 2011, potrivit art.3001 din Codul de procedură penală, iar apoi, în pofida lipsei de procedură (în condițiile în care aceștia nu au fost prezenți la judecată, nefiind aduși de la locul de deținere), prin încheierea din data de 14 februarie 2012, conform art.3002 din Codul de procedură penală.
Prin Decizia penală nr.363/R din data de 17 februarie 2012 (definitivă), pronunțată în Dosarul nr._ 11/a2, Curtea de Apel București – Secția I Penală a admis recursul declarat de inculpatul I. G. împotriva încheierii Tribunalului Teleorman din data de 14 februarie 2012, pe care a casat-o, în parte, numai cu privire la inculpatul respectiv și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru verificarea, în condiții legale, a măsurii arestării preventive a acestuia.
În motivarea acestei decizii penale, s-a arătat că încheierea Tribunalului este lovită de nulitate absolută, potrivit art.197 alin.2 din Codul de procedură penală, întrucât menținerea stării de arest preventiv a inculpatului I. G. s-a realizat în condițiile în care acesta nu a fost prezent la judecata în primă instanță, situație care, în mod evident, deși nereținută la acel moment, prin extinderea efectelor recursului, conform art.3857 alin.1 din Codul de procedură penală, este valabilă și în cazul inculpatului P. C., care, de asemenea, a lipsit la termenul de judecată din data de 14 februarie 2012, nefiind adus în fața Tribunalului de la locul de deținere, invocându-se, ca și în cazul primului inculpat, condițiile meteorologice nefavorabile.
În acest context, Curtea menționează, în acord cu soluția pronunțată prin decizia penală anterior menționată, că verificarea măsurii arestării preventive în cursul judecății, potrivit art.3002 din Codul de procedură penală, nu se poate realiza de către instanța sesizată decât în prezența inculpatului, a cărui aducere și participare la judecată este obligatorie, conform art.314 alin.1 și 2 din Codul de procedură penală, în condițiile în care primul articol citat, spre deosebire de art.3001 din Codul de procedură penală, nu face trimitere, în conținutul său normativ, la dispozițiile art.159 alin.4 din Codul de procedură penală, care permit examinarea stării de arest preventiv și în lipsa inculpatului, în cazurile în care, din motivele menționate de acele dispoziții, deplasarea sa la judecată nu este posibilă. De asemenea, Curtea menționează, în acord cu aceeași soluție, că, potrivit art.197 alin.2 teza a VI-a din Codul de procedură penală, dispozițiile relative la prezența inculpatului, când aceasta este obligatorie conform legii, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
În rejudecare, Tribunalul Teleorman a dispus, prin încheierea din data de 19 februarie 2012, menținerea măsurii arestării preventive, numai cu privire la inculpatul I. G., potrivit art.3002 din Codul de procedură penală, în același mod și pe același temei procedând ulterior, prin încheierea din data de 13 martie 2012, atât în privința acestuia, cât și în cazul inculpatului P. C..
Deși, din actele dosarului, nu rezultă că inculpatul P. C. ar fi atacat cu un recurs separat încheierea din data de 14 februarie 2012, Curtea constată că această împrejurare nu este de natură să înlăture nulitatea absolută a acelei încheieri, în ceea ce privește dispoziția de menținere a măsurii arestării preventive a acestuia, în condițiile lipsei sale de la judecată, pentru motivul anterior menționat, întrucât, potrivit art.197 alin.3 din Codul de procedură penală, această nulitate nu poate fi înlăturată în niciun mod și se ia în considerare, chiar din oficiu, în orice stare a procesului. De asemenea, dispozițiile art.3002 din Codul de procedură penală obligă instanța la verificarea permanentă a legalității măsurii arestării preventive și impun, prin trimiterea la prevederile art.160b din Codul de procedură penală, cu referire la alin.2 teza I, revocarea măsurii respective, în cazul în care constată că aceasta este nelegală.
D. urmare, reținând că, anterior încheierii din data de 14 februarie 2012 (lovită de nulitate de absolută), precedenta menținere legală a măsurii arestării preventive a inculpatului P. C. datează din 22 decembrie 2011, Curtea constată că următoarea menținere a aceleiași măsuri, dispusă prin încheierea din data de 13 martie 2012 (pe care, din actele dosarului, nu rezultă că inculpatul respectiv ar fi atacat-o cu recurs), s-a realizat după împlinirea termenului de 60 de zile, prevăzut de art.160b alin.1 din Codul de procedură penală, fiind astfel nelegală și, pe cale de consecință, și dispoziția similară din încheierea ulterioară, în prezent recurată, este afectată de nelegalitate, impunându-se astfel, potrivit 3002 rap. la art.160b alin.2 teza I din Codul de procedură penală, revocarea acelei măsuri și punerea de îndată în libertate a inculpatului respectiv, dacă nu este arestat în altă cauză.
II. În privința inculpatului I. G., Curtea, examinând acuzațiile formulate împotriva sa prin rechizitoriu, probatoriul pe care s-a întemeiat trimiterea lui în judecată, prezentat în detaliu în considerentele aceluiași act, precum și probele administrate până în prezent în cursul cercetării judecătorești în primă instanță (declarațiile coinculpatului L. L. G. și părții vătămate Amet L., ambii audiați, cea din urmă numai pe latură civilă, la termenul din data de 10 aprilie 2012), constată, în acord cu apărarea formulată în recurs, că participația acestuia la săvârșirea faptelor ce fac obiectul judecății a fost redusă, cel puțin în comparație cu cea a inițiatorului, coordonatorului și principalului beneficiar al acțiunilor ilicite ale presupusului grup infracțional organizat (coinculpatul L. L. G.), limitându-se la găzduirea, în scop de exploatare sexuală, a unei singure părți vătămate dintre cele trei la care se referă actul de acuzare (Amet L.) și la recrutarea unora dintre „clienți” pentru aceasta, în același scop.
În acest context, Curtea menționează că, prin rechizitoriu, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului I. G., cu privire la faptele care au presupus exploatarea sexuală a celorlalte două părți vătămate (D. C. A. și Rîmariu G. I.), reținându-se că el nu a avut nicio participație la activitățile de racolare, transport, cazare ori transfer ale acestora (pagina 26 din actul de sesizare), aspect ignorat total de Tribunal, care, nesocotind astfel însuși obiectul judecății, s-a referit, în mod vădit nelegal, în motivarea încheierii pronunțate, și la faptele respective.
De asemenea, Curtea constată, în privința aceluiași inculpat, că nu există date concrete că ar fi încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea, în vreun fel, a probatoriului care îl incriminează, iar, în condițiile în care singura parte vătămată la traficarea căreia se susține, în rechizitoriu, că ar fi participat (Amet L.) nu a relevat, nici în declarațiile din faza de urmărire penală, nici cu ocazia audierii realizate de către instanța de fond, că inculpatul respectiv ar fi exercitat vreo presiune asupra sa, riscul unui astfel de comportament, în viitor, nu este verosimil și, în plus, poate fi ușor contracarat prin impunerea restricției prevăzute de art.145 alin.12 lit.c din Codul de procedură penală.
În același timp, Curtea constată că inculpatul respectiv beneficiază de circumstanțe personale favorabile (nu are antecedente penale, este căsătorit, are un domiciliu stabil și o ocupație din care se poate întreține), astfel că nu este previzibilă reluarea de către acesta a activității infracționale de care este acuzat, cu atât mai mult cu cât inițiatorul și coordonatorul ei (coinculpatul L. L. G.) se află, în prezent, în stare de arest preventiv.
Raportat la toate aceste aspecte, evaluate prin prisma dispozițiilor art.136 alin.1 și 8 din Codul de procedură penală, Curtea apreciază că luarea, față de inculpatul I. G., a unei măsuri preventive alternative la arestare, respectiv obligarea de a nu părăsi țara, cu impunerea unor restricții și îndatoriri care să permită controlul eficient al comportamentului său, social și procesual, viitor, este oportună și suficientă pentru asigurarea bunei desfășurări, în continuare, a procesului penal în curs.
Față de considerentele mai sus expuse, Curtea, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, va admite recursurile declarate de inculpații I. G. și P. C., va casa, în parte, încheierea atacată, numai în ceea ce îi privește pe aceștia și, rejudecând cauza în fond, va dispune, în cazul celui dintâi, din oficiu, în temeiul art.139 alin.1 rap. la art.1451 din Codul de procedură penală, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, fără încuviințarea instanței de judecată, impunându-i să respecte obligațiile prevăzute de art.145 alin.11 lit.a-d și alin.12 lit.c din Codul de procedură penală și atrăgându-i atenția asupra dispozițiilor art.145 alin.22 din Codul de procedură penală, privind consecința încălcării cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor respective, iar, în cazul celui de-al doilea, în temeiul art.1403 alin.7 din Codul de procedură penală, revocarea măsurii arestării preventive, cu efectul punerii, de îndată, în libertate a ambilor inculpați, de sub puterea MAP nr.49/UP/2011 și respectiv nr.50/UP/2011, emise de Tribunalul Teleorman, dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii respective, care fie nu au fost atacate cu recurs în prezenta cauză, fie nu se constată, nici din oficiu, că ar fi afectate de vreun motiv de casare.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea ambelor recursuri vor rămâne în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu, desemnat să asigure asistența juridică obligatorie a recurentului inculpat I. G., fiind suportat din fondul Ministerului Justiției, conform art.189 alin.1 și 2 din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, admite recursurile declarate de inculpații I. G. și P. C. împotriva încheierii din data de 10 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Penală în Dosarul nr._ 11.
Casează, în parte, încheierea recurată și, în fond, rejudecând:
I. În temeiul art.139 alin.1 rap. la art.1451 din Codul de procedură penală, dispune, din oficiu, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului I. G. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, fără încuviințarea instanței de judecată.
În temeiul art.1451 alin.2 rap. la art.145 alin.11 și alin.12 din Codul de procedură penală, inculpatul va respecta, pe perioada măsurii de prevenție, următoarele obligații:
1) să se prezinte la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;
2) să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază, desemnată cu supravegherea acestuia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori va fi chemat;
3) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
4) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
5) să nu se apropie și să nu comunice cu coinculpații, cu partea vătămată Amet L. și cu martorii din rechizitoriu.
În temeiul art.145 alin.22 din Codul de procedură penală, atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare, cu rea-credință, a măsurii de prevenție sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Dispune punerea, de îndată, în libertate a inculpatului I. G. de sub puterea MAP nr.49/UP/29.11.2011, emis de Tribunalul Teleorman – Secția Penală în Dosarul nr._, dacă nu este arestat în altă cauză.
II. În temeiul art.1403 alin.7 din Codul de procedură penală, revocă măsura arestării preventive a inculpatului P. C. și dispune punerea, de îndată, în libertate a acestuia de sub puterea MAP nr.50/UP/29.11.2011, emis de Tribunalul Teleorman – Secția Penală în Dosarul nr._, dacă nu este arestat în altă cauză.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu pentru recurentul inculpat I. G., în sumă de 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. D. D. P. C. V. G.
GREFIER,
C. M. S.
Red. jud.C.V.G. / Ex.2 / 14.05.2012
L.D. - T.Teleorman
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 458/2012. Curtea de... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
