Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 259/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 259/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 259/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.259
Ședința din Camera de Consiliu din data de 23 mai 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. D. G.
GREFIER: D. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. REYHAN.
Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale, având ca obiect judecarea Sesizării nr. 2908/II-5/2012 din data de 29 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind recunoașterea și punerea în executare a hotărârii din data de 28 septembrie 2011, pronunțată în dosarul nr.11-040424AST-ALAG de Curtea de Apel Agder, definitivă la data de 3 februarie 2012, în procedura soluționării cererii de transfer într-un penitenciar din România, a condamnatului persoană transferabilă T. F. E., în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani și 3 luni închisoare, cerere formulată de Ministerul Regal al Justiției și al Siguranței Publice din Regatul Norvegiei.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22 mai 2013 și au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar Curtea, în temeiul art.306 din Codul de procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de astăzi, 23 mai 2013, când, în aceeași compunere, a hotărât astfel:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:
La data de 29.X.2012, s-a înregistrat pe rolul acestei Curți sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind recunoașterea și punerea în executare a hotărârii din data de 28.IX.2011, pronunțată în dosarul nr.11-040424AST-ALAG de Curtea de Apel Agder, definitivă la data de 3.II.2012, în procedura soluționării cererii de transfer într-un penitenciar din România, a condamnatului persoană transferabilă T. F. E., în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani și 3 luni închisoare, cerere formulată de Ministerul Regal al Justiției și al Siguranței Publice din Regatul Norvegiei.
Pentru o mai bună administrare a justiției a fost anexat dosarul nr.2908/II-5/2012, întocmit în cauză de către P. de pe lângă Curtea de Apel București.
Examinând actele și lucrările efectuate în acest dosar, prin prisma dispozițiilor legale incidente în speța dedusă judecății, Curtea reține și constată următoarele:
Prin adresa nr._/2012 a Ministerului Justiției - Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară, prin care a fost transmisă cererea nr._/KLE din data de 20.VIII.2012 formulată de Ministerul Regal al Justiției și al Siguranței Publice din Regatul Norvegiei prin care se solicită transferarea persoanei condamnate T. F. E. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicată față de susnumit de către instanța de judecată din statul solicitant.
Din examinarea înscrisurilor comunicate de statul de condamnare în aplicarea dispozițiilor art.147 al.2 lit.a-c din Legea nr.302/2004, republicată și art. 4 - art.6 din Tratatul dintre România și Regatul Norvegiei privind transferarea persoanelor condamnate, semnat la Olso la 20 septembrie 2010, ratificat prin Legea nr. 296/2011, se constată că prin hotărârea din data de 28.IX.2011, pronunțată, în dosarul nr. 11-040424AST-ALAG de Curtea de Apel Agder, rămasă definitivă la data de 03.II.2012, numitul T. F. E. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată (3 fapte), prev. de art. 268 alin. 2 corelat cu art. 267 alin. 1 din Codul penal norvegian și furt, prev. de art.257 corelat cu art. 62 alin. 1 din Codul penal norvegian.
Pe situația de fapt, s-a reținut că persoana transferabilă T. F. E. împreună cu alte persoane, la datele de 09.VIII.2010, 11.VIII.2010 și 12.VIII.2010 au pătruns în trei locuințe și prin violențe fizice exercitate asupra părților vătămate au sustras sume de bani, bijuterii și alte bunuri, iar la data de 10.VIII.2012 i-au sustras o geantă unei părți vătămate.
Potrivit certificatului comunicat de autoritățile judiciare norvegiene în conformitate cu dispozițiile art. 4 și art. 5 din Tratatul dintre România și Regatul Norvegiei, privind transferarea persoanelor condamnate, semnat la Olso la 20 septembrie 2010, executarea pedepsei de 7 ani și 3 luni închisoare aplicată față de numitul T. F. E. încetează la data de 26.X.2017, ca urmare a deducerii perioadei arestării preventive, iar în prezent susnumitul este încarcerat în Penitenciarul Ringerike.
Referitor la examinarea îndeplinirii condiției dublei incriminări conform disp. art.143 lit.e din Legea nr.302/2004 republicată, autoritățile judiciare norvegiene au comunicat că infracțiunile pentru care a fost condamnat numitul T. F. E. fac parte din infracțiunile indicate în dispozițiile art. 7 alin. 1 din Tratatul dintre România și Regatul Norvegiei privind transferarea persoanelor condamnate, semnat la Olso la 20 septembrie 2010, respectiv tâlhărie și furt, pentru care nu se mai impune verificarea de către autoritățile judiciare române a cerinței dublei incriminări a faptelor, astfel încât nu mai este necesară transmiterea de către statul solicitant a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.
De asemenea, s-a examinat îndeplinirea condițiilor prevăzute în dispozițiile art. 143 lit. a-d rap.la art.2 lit. p din Legea nr.302/2004 republicată și art. 4 alin. 1 lit. a și art. 6 din Tratatul dintre România și Regatul Norvegiei privind transferarea persoanelor condamnate, semnat la Olso la 20 septembrie 2010, obținându-se relații cu privire la cetățenia și domiciliul numitului T. F. E., conform adreselor nr._ din 17.X.2012 și nr._/11 din 15.X.2012 emise de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, respectiv Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, precum și cu privire la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a susnumitului și la restul de pedeapsă rămasă de executat, numitul T. F. E. manifestându-și la data de 18.VI.2012 consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei.
În speță, Curtea a depus diligențele necesare pentru a se comunica de către autoritățile judiciare străine, care este data arestării persoanei transferabile, astfel că, prin adresa nr._/13.05.2013 (fila 84 dosar C.), Ministerul Justiției din România a fost înștiințat că persoana transferabilă T. F. E. a fost reținută la data de 12.VIII.2010, măsura arestării fiind luată din data de 13.VIII.2010.
Pentru aceste argumente, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege în această materie, va admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București; va recunoaște hotărârea din data de 28.IX.2011, pronunțată în dosarul nr. 11-040424AST-ALAG de Curtea de Apel Agder, Norvegia, definitivă la data de 3.II.2012, privind pe condamnatul T. F. E..
Va dispune transferarea persoanei condamnate T. F. E., într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani și 3 luni închisoare aplicate prin sentința penală mai sus menționată.
Va deduce din pedeapsă perioada executată din data de 12.VIII.2010 la zi.
Va dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.
Recunoaște hotărârea din data de 28.IX.2011, pronunțată în dosarul nr. 11-040424AST-ALAG de Curtea de Apel Agder, Norvegia, definitivă la data de 3.II.2012, privind pe condamnatul T. F. E..
Dispune transferarea persoanei condamnate T. F. E. [cetățean român, fiul lui D. și G., născut la data de 9.X.1986, în orașul M., județul Prahova, cu domiciliul în orașul M., ..61, județul Prahova, titular al cărții de identitate ., nr._, eliberată la data de 29.XII.2005 de către SPCLEP M. și având atribuit C.N.P.:_], într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani și 3 luni închisoare aplicate prin sentința penală mai sus menționată.
Deduce din pedeapsă perioada executată din data de 12.VIII.2010 la zi.
Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru condamnat.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 mai 2013.
PREȘEDINTE,
M. D. G.
GREFIER,
D. T.
red.M.D.G.
dact.L.G.
ex.2
| ← Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 139/2013. Curtea de Apel... | Abuz în serviciu contra intereselor publice. Art.248 C.p..... → |
|---|








