Violul. Art.197 C.p.. Decizia nr. 2239/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2239/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-11-2012 în dosarul nr. 2239/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI- SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
Decizia penală nr. 2239/ R
Ședința publică de la 21.11.2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - L. M.
JUDECĂTOR - S. C.
JUDECĂTOR - V. C.
GREFIER - M. C.
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat prin procuror E.- ELIANA B..
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul P. C. A. împotriva sentinței penale nr. 960/27.09.2012 pronunțată de JUDECĂTORIA SECTOR 3 în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde recurentul inculpat P. C. A. personal în stare de arest și asistat de avocat ales L. D., cu împuternicirea avocațială emisă de Baroul București și intimata parte vătămată C. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul inculpat depune un „Memoriu” în ședință publică.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicita a se lua o scurta declarație părții vătămate, nefiind lămurită situația de fapt.
Reprezentantul parchetului apreciază că nu este necesară reaudierea părții vătămate, in raport de faptul ca judecata in fond a cauzei a avut loc în condițiile proceduri simplificate, prevăzute de art.320/1 Cpp, si fata de poziția procesuala a inculpatului si a părții vătămate, in raport de celelalte doua fapte.
Curtea, după deliberare, respinge solicitarea, considerând că audierea părții vătămate, în raport de disp.art.320/1 Cpp aplicate de instanța de fond, este inadmisibilă.
Nemaifiind cereri de formulat, declarații suplimentare de făcut, Curtea constată cauză în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat.
Apărătorul ales al recurentului inculpat P. C. A. solicită admiterea recursului, în temeiul disp.art.385/9 pct.9, 12,14,17,17/1,18 Cpp, casarea hotărârii si pe fond, rejudecând, cu privire la pct.9, achitarea inculpatului, apreciind că hotărârea nu este motivată în raport de probe directe administrate, singura proba în acuzare fiind declarația părții vătămate.
In ceea ce privește disp.art.385/9 pct.12 Cpp, apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.189 cp, atât în ceea ce privește latura obiectiva cat si cea subiectivă, si solicita achitarea in temeiul disp.art.10 lit.a Cpp.
In susținerea temeiurilor prevăzute de art.385/9 pct.17 Cpp si art.385/9 pct.18 Cpp solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în art.189 alin.1 Cp întrucât nu s-au exercitat violențe fizice sau psihice asupra părții vătămate, si susține ca acesta este condamnat pentru o fapta față de care nu sunt întrunite elementele constitutive, fiind eronat reținuta situația de fapt, mai ales ca partea vătămată s-a urcat în mașina inculpatului pentru a se reîntoarce in capitală.
Susține ca, din punctul sau de vedere, daca s-ar retine infracțiunea de viol si lipsire de libertate, infracțiunea de lipsire de libertate ar fi absorbita de infracțiunea de viol.
In ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art.385/9 pct.14 Cpp, susține ca aplicarea disp.art.320/1 Cpp la judecarea în fond a cauzei nu exclude reținerea circumstanțelor prevăzute de art.74 alin.1 lit.a și c Cp, art.76 Cp, si solicita reindividualizarea pedepsei, reținerea acestor circumstanțe, mai ales ca inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are o bună conduită în societate, era încadrat în munca.
Reprezentantul Ministerului Public, in raport de fapta săvârșita in data de 13 aprilie 2012, astfel cum rezulta si din motivarea hotărârii instanței de fond, suferința fizica a părții vătămate este concludenta si dovedita prin declarațiile acesteia, care se coroborează cu declarațiile martorei B. A., iar infracțiunea de distrugere a fost dovedita.
Precizează că aceste critici au fost formulate de aparator si la instanța de fond.
In ceea ce privește individualizarea judiciara a pedepsei, precizează că este de acord cu reținerea circumstanțelor atenuante si coborârea cuantumului pedepsei, urmare a aplicării disp.art.320/1 Cpp sub limita de 4 ani si 8 luni închisoare.
Intimata parte vătămată C. M. apreciază ca starea de detenție a fost suficienta pentru inculpat, pentru a-si da seama de ceea ce a făcut.
In ultimul cuvânt, recurentul inculpat P. C. A. solicita reducerea cuantumului pedepsei, aplicarea circumstanțelor atenuante si suspendarea executării pedepsei.
CURTEA ,
Asupra recursului penal de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința penală nr.960 din 27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea inculpatului P. C. A., prin apărător ales, de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal reținută în sarcina inculpatului, din infracțiunea prev. de art.189 alin.1,2 C.p. în infracțiunea prev. de art.189 alin.1 C.p.
În baza art.189 alin.1,2 C.p. cu aplicarea art.320 indice 1 alin.7 C. pr. pen., a fost condamnat inculpatul P. C. A., la pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
În temeiul art.71 C. pen., i s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a, b C.p. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.350 alin.1 C. pr. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata reținerii și arestului preventiv de la 20.04.2012 la zi.
S-a luat act că partea vătămată C. M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal pornit împotriva inculpatului.
În baza art.11 pct.2 lit.b C.p.p. coroborat cu art. 10 lit.h) C.p.p. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol prev. de art.197 alin.1 C.p. la plângerea prealabilă a părții vătămate C. M., ca urmare a retragerii plângerii.
În baza art.11. pct. 2 lit.b C.p.p. coroborat cu art. 10 lit.h) C. pr. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin.1 C.p. la plângerea prealabilă a părții vătămate C. M., ca urmare a împăcării părților.
În baza art.191 alin.1 C. pr. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art.192 alin.1 pct.2 lit.b) C.p.p. au fost obligați inculpatul și partea vătămată să plătească fiecare către stat suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.
În temeiul art. 192 alin.1 pct.2 lit.c) C. pr. pen., a fost obligată partea vătămată să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 19.06.2012 a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe, sub nr. de dosar_, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București nr. 5817/P/2012 din data de 18.06.2012, prin care inculpatul P. C. A. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. de art.189 alin.1 și 2 C.p.; viol, faptă prev. de art.197 alin.1 C.p. și distrugere, faptă prev. de art.217 alin.1 C.p., toate cu aplicarea art.33 lit.a C.p.
În fapt, s-a reținut în actul de sesizare că la data de 13.04.2012, în jurul orei 00.15, în timp ce se afla cu partea vătămată C. M. în autoturismul său marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_ în fața blocului părții vătămate, în urma unor discuții contradictorii, pe fondul geloziei, după ce a aruncat pe geamul autoturismului telefonul părții vătămate, fără consimțământul acesteia, a plecat cu mașina în direcția Calea Griviței, de unde a urcat și martora B. A. M., iar în timpul deplasării a lovit-o și amenințat-o cu moartea pe partea vătămată, după care a oprit autoturismul pe un teren viran la marginea municipiului București și a exercitat asupra părții vătămate amenințări și violențe și, fără acordul părții vătămate, a întreținut cu aceasta raporturi sexuale orale și normale.
Organele de urmărire penală au arătat că faptele reținute în sarcina inculpatului s-a probat cu următoarele mijloace de proba: procese –verbale de efectuare acte premergătoare, conducere în teren, ridicări de obiecte, declarații parte vătămată, declarații martori, declarații inculpat, planșe fotografice, rapoarte de constatare tehnico–științifică privind comportamentul simulat, raport de expertiză medico– legală; raport de evaluare psihologică, alte înscrisuri;
La dosarul cauzei s-a atașat fișa de cazier judiciar a inculpatului.
La termenul de judecată din data 13.09.2012, cu privire la infracțiunea de viol prev. de art.197 alin.1 C.p. partea vătămată C. M. a precizat că își retrage plângerea penală prealabilă, iar cu privire la infracțiunea de distrugere prev. de art. 217 alin.1 C.p., părțile au precizat că se împacă, declarațiile părților date în acest sens, fiind consemnate și atașate la dosar.
La același termen de judecată, instanța a adus la cunoștință inculpatului dispozițiile art.3201 C.p.p., conform cărora poate recunoaște în totalitate fapta de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin.1 și 2 C.p., reținută în sarcina sa în cuprinsul rechizitoriului și poate solicita instanței ca judecata cu privire la această faptă să aibă loc în baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale, probe pe care le cunoaște și înțelege să și le însușească, ipoteză în care beneficiază de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta respectivă, inculpatul învederând instanței că înțelege să solicite ca această procedură simplificată să-i fie aplicată.
Instanța a admis cererea inculpatului în sensul ca judecata cauzei să se facă potrivit procedurii simplificate prevăzută de art.320/1 C. pr. pen., în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care acesta a arătat că le cunoaște și le însușește, încuviințând pentru inculpat și proba cu înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar.
La termenul de judecată din 13.09.2012 apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art.189 alin.1, alin.2 C.p. în infracțiunea prev. de art.189 alin.1 C.p., cerere pe care instanța a pus-o în discuție părților, rămânând în pronunțare ulterior atât pe cererea de schimbarea a încadrării juridice a faptei, cât și pe fondul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului privind infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal reținută în sarcina inculpatului în prezenta cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 12.04.2012,în jurul orelor 23.50, inculpatul P. C. A. a sosit cu autoturismul său marca Opel Corsa pe . sectorul 3, la adresa fostei sale prietene, C. M., după ce anterior a apelat-o telefonic pe aceasta dorind să se întâlnească și să poarte o discuție cu ea. Partea vătămată C. M. s-a urcat în mașina inculpatului iar în acel moment a fost apelată de soțul său, C. C., de care era despărțită în fapt. Pe fondul geloziei, inculpatul P. C. A. i-a luat telefonul acesteia și l-a aruncat pe geam după care a demarat în trombă cu autoturismul plecând din fața blocului părții vătămate și blocând portierele mașinii, deși partea vătămată i-a solicitat să o lase să coboare din mașină, ajungând pe Calea Griviței din sectorul 1, unde s-a urcat în autoturismul său și martora B. A. M. cu care locuia împreună, după ce aceasta fusese în prealabil apelată telefonic. Inculpatul a condus mașina în afara municipiului București, pe un câmp în zona localității Rudeni ce aparține orașului Chitila, jud. I., iar pe parcursul drumului a țipat la partea vătămată, i-a adus amenințări cu moartea și a lovit-o pe aceasta cu palma peste față, aspect observat de martora B. A. M..
La reținerea situației de fapt instanța a avut în vedere declarațiile părții vătămate C. M. care se coroborează cu declarațiile martorei B. A. M., cu declarațiile martorului C. C. dar și declarațiile date de inculpat în fața instanței la termenul de judecată din 13.09.2012, când a învederat instanței că se prevalează de dispozițiile art.320 indice 1 C.p.p., dând o declarație prin care a precizat că recunoaște săvârșirea faptei așa cum este descrisă în rechizitoriu. Instanța a avut în vedere și declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală numai parțial, în măsura coroborării conform artr.69 C. pr. pen., cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Astfel, prin plângerea penală și declarațiile date în cauză partea vătămată a arătat că a avut o relație de prietenie cu inculpatul din luna ianuarie 2011 și până la sfârșitul lunii decembrie 2011, când relația s-a terminat datorită nepotrivirii de caracter, întâlnindu-se ulterior cu acesta doar de trei ori. Cu privire la data de 12.04.2012, partea vătămată a menționat că a fost contactată telefonic de către inculpat, stabilind la orele 23.50 să se întâlnească în fața blocului de pe . a lămuri situația dintre ei. Partea vătămată a detaliat în cuprinsul declarațiilor sale ce s-a întâmplat ulterior, arătând că inculpatul a venit cu autoturismul său marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_, că a coborât în fața blocului și a urcat în mașina acestuia și că în timp ce vorbea cu inculpatul a fost contactată telefonic de soțul său, C. C., cu care se afla în divorț, și că în acel moment inculpatul i-a smuls telefonul în timp ce vorbea cu soțul său și i l-a aruncat pe geam. A mai precizat partea vătămată că inculpatul a demarat cu autoturismul de pe loc în direcția străzii B. N., fără a ține cont de faptul că-i cerea să o lase să coboare, blocând și portierele mașinii, ulterior urcând în autoturism o persoană de sex feminin, după ce în prealabil fusese sunată de inculpat, persoană pe care acesta i-a prezentat-o ca prietena sa. Partea vătămată a indicat expres în cuprinsul declarațiilor sale că, după ce s-a urcat în autoturism persoana de sex feminin, inculpatul și-a continuat deplasarea cu autoturismul și pe fondul geloziei a început să țipe la ea, să o amenințe cu moartea, spunându-i că unul dintre ei va muri în seara aceea, ulterior dându-i cu palma peste față. A mai menționat în final partea vătămată că inculpatul a mers cu mașina în afara municipiului București, unde a fost constrânsă de inculpat să întrețină cu acesta raporturi sexuale normale și orale, fiind insultată și amenințată cu acte de violență în acest timp, dar și lovită în mod repetat.
Susținerile părții vătămate, exceptând afirmațiile vizând săvârșirea infracțiunilor de viol și distrugere, pe care instanța nu le-a avut în vedere ca urmare a poziției sale procesuale exprimate la termenul de judecată din 13.09.2012, când și-a retras plângerea prealabilă vizând fapta de viol și s-a împăcat cu inculpatul în ceea de privește fapta de distrugere, s-a coroborat cu declarațiile date de martora B. A. M. în procesul penal. Astfel, audiată în cauză, martora a declarat că la sfârșitul lunii decembrie 2011 a vorbit pe un site de socializare și ulterior l-a cunoscut pe inculpatul P. C. A., cu care s-a împrietenit, acesta mutându-se la ea pe la sfârșitul lunii martie 2012, inculpatul povestindu-i și de relația anterioară cu partea vătămată despre care a menționat că s-a încheiat la sfârșitul lunii noiembrie 2011. Cu referire la noaptea de 12/13.04.2012, martora a arătat că în jurul orelor 00.00 a fost sunată de inculpat care i-a spus să coboare din casă și să aștepte lângă o biserică situată pe Calea Griviței, observând, după ce s-a urcat în autoturismul cu care venise inculpatul, că pe bancheta din față era partea vătămată C. M. pe care inculpatul i-a prezentat-o ca fiind prietena lui. A mai precizat martora că nu știa ce are de gând inculpatul, dar a observat că acesta țipa foarte tare la partea vătămată și o amenința cu moartea, solicitându-i să spună adevărul, văzând și momentul în care inculpatul a lovit-o cu palma peste față. În cuprinsul declarațiilor date, martora a precizat că s-a speriat foarte tare întrucât inculpatul era foarte agresiv verbal, amintindu-și că în urmă cu câteva săptămâni inculpatul i-a relatat că vrea să o omoare pe C. M., să o lase ciungă sau să nu o mai vadă întrucât l-a mințit și și-a bătut joc de el, la acel moment martora necrezând în vorbele acestuia. De asemenea, martora a făcut referire și la ce a observat în momentul în care inculpatul a ajuns cu mașina în afara municipiului București, aspectele declarate nefiind reținute de instanța la situația de fapt ca urmare a poziției procesuale a părții vătămate în ceea ce privește infracțiunea de viol, inculpatul nesolicitând în cauză aplicarea dispozițiilor art.13 C.p.p.
La reținerea situației de fapt instanța a avut în vedere și declarațiile martorului C. C., care a precizat că este soțul părții vătămate, de care este despărțit în fapt din 2010, și că inculpatul i-a adus de mai multe ori amenințări cu moartea în cazul în care nu se desparte de partea vătămată. Martorul a făcut referire în declarațiile sale și la ce s-a întâmplat în noaptea de 12/13.04.2012, precizând că în data respectivă, în jurul orelor 00.00, a hotărât să-și sune soția și, în timp ce vorbea cu ea, a constatat că aceasta plângea și era supărată, spunându-i că este cu A. după care a închis telefonul. A mai specificat martorul că a sunat-o din nou pe partea vătămată la scurt timp și în timp ce vorbea cu ea, inculpatul l-a amenințat cu moartea spunându-i să o lase în pace pe C. M. după care s-a întrerupt convorbirea.
Audiat în faza de urmărire penală cu privire la infracțiunile reținute în sarcina sa inculpatul a dat declarații contradictorii, instanța urmând să analizeze doar declarațiile vizând infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal. Astfel, în cuprinsul declarației date pe data de 19.04.2012 inculpatul P. A. C. a arătat că a cunoscut-o pe partea vătămată C. M. în anul 2010 pe un site de socializare, că a întreținut cu aceasta relații sexuale iar după câteva săptămâni a aflat că este măritată, cunoscând încă de la început că aceasta avea o relație cu un cetățean străin din Elveția. Cu privire la noaptea de 12/13.04.2012, inculpatul a menționat că a sunat-o pe partea vătămată și s-a întâlnit cu ea în jurul orelor 23.30 după care a luat-o cu autoturismul Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_ din fața blocului, aspecte învederate și de partea vătămată în declarațiile sale. Inculpatul a făcut referire și la convorbirea telefonică purtată de partea vătămată cu soțul ei, recunoscând că s-a enervat și i-a aruncat telefonul pe geam. Cu privire la atitudinea sa față de partea vătămată ulterior, inculpatul a recunoscut că a țipat la aceasta, negând că ar fi agresat-o în vreun fel. În cuprinsul aceleiași declarații, inculpatul a precizat că a sunat-o pe martora B. A. M. pentru a se întâlni cu el, ceea ce s-a și întâmplat, însă aspectele relatate ulterior nu vor fi reținute de instanță având în vedere faptul că nu se coroborează cu declarațiile date de partea vătămată și martora în cauză. Astfel, inculpatul a declarat că în timpul deplasării cu mașina el și partea vătămată s-au înjurat reciproc, a dat muzica mai tare pentru a nu auzi ce se întâmplă în jurul lui, precizând, din acest motiv, că exista posibilitatea ca partea vătămată să-i fi spus că vrea să coboare din mașină și el să nu fi auzit.
În declarațiile date ulterior în faza de urmărire penală, inculpatul a negat săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și viol, recunoscând doar săvârșirea infracțiunii de distrugere, acesta având o poziție procesuală oscilantă cu privire la infracțiunea de viol, în cuprinsul declarației date în absența apărătorului ales recunoscând că a comis-o.
În faza de judecată, inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art.320 indice 1 C. pr. pen., precizând expres că recunoaște săvârșirea faptei de lipsire de libertate în mod ilegal, așa cum este descrisă în actul de sesizare.
În drept, fapta inculpatului P. C. A., care în data de 12/13.04.2012 nu i-a permis părții vătămate C. M., la solicitarea acesteia, să coboare din autoturismul marca Opel Corsa, cu nr. de înmatriculare_, blocând portierele autoturismului, iar în timpul deplasării a țipat la partea vătămată, a amenințat-o cu moartea și a lovit-o peste față cu palma, întrunește în fapt și drept elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art.189 alin.1,2 C.p.
Inculpatul P. C. A. a săvârșit acte de executare nemijlocită ce constituie elementul material al infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind cel care nu i-a permis părții vătămate să coboare din autoturismul pe care-l conducea, deși partea vătămată i-a solicitat acest lucru, obligând-o pe acesta să se deplaseze cu el într-un loc cu privire la care nu și-a exprimat acordul.
Urmarea imediată constă într-o stare de încălcare a libertății de mișcare a părții vătămate, legătura de cauzalitate rezultând din însăși materialitatea faptei.
Reținerea formei agravate a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art.189 alin.2 C.p. se justifică raportat la probatoriul administrat în cauză conform căruia pe parcursul deplasării cu autoturismul, inculpatul, în prezența martorei B. A. M., a țipat la partea vătămată, a amenințat-o cu moartea și a lovit-o cu palma peste față, supunând-o astfel unor suferințe. Pentru reținerea formei agravante a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în aceste condiții nu interesează natura suferințelor la care este supusă victima, acestea putând fi de natura fizică sau psihică. De asemenea, suferințele pot decurge din modul în care făptuitorul a conceput și executat infracțiunea sau din tratamentul pe care i l-a aplicat victimei în timpul cât a lipsit-o de libertate. Singura condiție ce trebuie îndeplinită pentru reținerea formei agravante a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal raportat la suferințele la care este supusă victima se referă la intensitatea acestora. Or, raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța reține că partea vătămată a fost supusă unor suferințe atât de natura psihică cât și fizică, inculpatul prezentând un comportament violent în timpul deplasării cu autoturismul, aspect ce rezultă atât din declarațiile părții vătămate cât și din declarațiile martorei B. A. M.. În acest sens instanța reține că inculpatul a devenit agresiv în momentul în care partea vătămată a început să vorbească la telefon cu soțul său, împrejurare în care i-a smuls telefonul și l-a aruncat pe geam, aspect recunoscut chiar de inculpat în declarații, pornind autoturismul fără a solicita acordul părții vătămate, care urcase pe locul din dreapta pentru a sta de vorbă cu acesta. Totodată, instanța reține că în aceste condiții, deși partea vătămată i-a solicitat să oprească autoturismul, inculpatul, pe fondul geloziei, a început să țipe la partea vătămată, să o amenințe cu moartea, lovind-o și cu palma peste față, acțiuni ce au provocat părții vătămate suferințe de o intensitate de natură să atragă reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii prev. de art. 189 alin.1,2 C.p.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului, prin apărător ales, de schimbare a încadrării juridice a faptei de lipsire de libertate în mod ilegal, din infracțiunea prev. de art. 189 alin.1,2 C.p. în infracțiunea prev. de art. 189 alin.1 C.p.
Cu privire la aceste aspecte, instanța de fond a apreciat și faptul că susținerile reprezentantei Ministerului public și ale apărătorului părții vătămate învederate la momentul discutării cererii de schimbare a încadrării juridice, cu privire la natura suferințelor provocate părții vătămate (respectiv că partea vătămată a fost lovită cu pumnii în stomac și că la locul faptei inculpatul a avut o sabie), nu pot fi luate în calcul și analizate de instanță, acestea putând fi analizate doar în raport de infracțiunea de viol, infracțiune pentru care partea vătămată și-a retras plângerea prealabilă. Chiar dacă partea vătămată a indicat în declarații că înainte de viol, în timp ce se deplasau cu mașina spre ieșirea din București, a fost lovită cu pumnul în zona stomacului, instanța nu poate reține aceste susțineri, ținând cont că afirmațiile ei nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză. De altfel, afirmațiile părții vătămate în acest sens nu au fost reținute nici de procuror la descrierea situației de fapt anterioare descrierii situației de fapt referitoare la infracțiunea de viol. Cu privire la suferințele la care a făcut referire partea vătămată în declarații, în legătură cu infracțiunea de viol, instanța reține că atât în doctrină cât și în practica judiciară s-a consolidat opinia că infracțiunea de viol absoarbe în conținutul ei infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal necesară realizării actului sexual prin constrângere. D. dacă, după consumarea violului, victima este reținută în continuare, atunci infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal își recapătă autonomia, intrând în concurs cu violul, ceea ce nu este cazul în speța de față, raportat la probatoriul administrat în cauză. Lipsirea de libertate în mod ilegal își păstrează autonomia și atunci când violul, infracțiunea scop, nu s-a realizat (or, raportat la cauza dedusă judecății nu se mai poate analiza datorită poziției procesuale a părții vătămate care și-a retras plângerea prealabil). În acest sens, în practica judiciară s-a considerat că realizează conținutul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal fapta inculpaților care, în scopul de a săvârși infracțiunea de viol, au urcat victima, cu forța, în autofurgoneta condusă de unul dintre ei și au transportat-o împotriva voinței sale spre locul unde aveau intenția să săvârșească violul, infracțiune la a cărei executare ei nu au mai putut trece deoarece,în timpul mersului, victima a sărit în mașină. În speța dedusă judecății s-au reținut în sarcina inculpatului lipsirea de libertate în mod ilegal și violul, ultima infracțiune neputând să mai fie analizată ca urmare a poziției procesuale a părții vătămate care și-a retras plângerea prealabilă. Astfel, raportat la probatoriul administrat în cauză, indiferent de motivul pentru care nu s-a analizat infracțiunea de viol, instanța reține săvârșirea unei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal cu caracter autonom în sarcina inculpatului.
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a inculpatului față de faptă și de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art.19 alin.1 pct.1 lit.a C.p., deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale (încălcarea libertății de mișcare a părții vătămate și atingerea relațiilor sociale referitoare la integritatea corporală și sănătatea persoanei, dacă fapta a pus în pericol sănătatea victimei) și a urmărit producerea acestuia prin săvârșirea faptei.
Prin urmare, apreciind că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prev. de art.345 alin.2 C.p.p., în sensul că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat în forma de vinovăție prevăzută de lege, inculpatul va răspunde penal pentru infracțiunea comisă.
Având în vedere art.52 C.p., potrivit căruia pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului iar scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, instanța va proceda la stabilirea și aplicarea unei pedepse pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, cu observarea criteriilor de individualizare prevăzute de art.72 C.p., respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol al faptei comise, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cu privire la pericolul social concret al faptei comise, acesta va fi apreciat în baza art. 181 alin.2 C.p., urmând să țină cont de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-a aplicat inculpatului pentru fapta ce face obiectul cauzei, s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.p., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse cu 1/3 ca urmare a aplicării dispozițiilor art.3201 C. pr. pen. (închisoare de la 4 ani și 8 luni la 10 ani), gradul de pericol social concret, dedus din împrejurările comiterii faptei, respectiv din aceea că inculpatul a lipsit-o de libertate pe partea vătămată, timp în care a supus-o unor suferințe atât de natura fizică cât și de natură psihică, inculpatul având reprezentarea exactă a activității infracționale, însă se va ține seama și de natura și intensitatea suferințelor la care a fost supusă partea vătămată în timpul lipsirii de libertate, aspecte de natură a imprima faptei un pericol social moderat. Instanța va ține seama totodată de circumstanțele personale ale inculpatului, așa cum rezultă din declarațiile acestuia și din actele dosarului. Astfel, inculpatul, în vârstă de 34 ani, deși nu este cunoscut cu antecedente penale, a mai fost cercetat penal, în fișa de cazier judiciar fiind menționată o amendă administrativă de 700 lei pentru o faptă de lovire și alte violențe prev. de art. 180 alin.1 C.p., aspect pentru care instanța apreciază că inculpatul nu a avut o bună conduită anterioară săvârșirii faptei deduse judecății în prezenta cauză, motiv pentru care nu va reține la individualizarea pedepsei dispozițiile art. 74 alin.1 lit.a) C.p.
Opinia instanței are în vedere și declarațiile martorilor L. E. A. și E. I. V., care au relatat anumite împrejurări anterioare datei de 12/13.04.2012, împrejurări în care inculpatul a avut un comportament violent de natură să formeze convingerea instanței că acesta nu a avut o conduită bună înainte de săvârșirea faptei de libertate în mod ilegal. Este adevărat că inculpatul a prezentat un comportament violent doar în anumite situații, situații care vizează relațiile cu femeile din viața sa, fără ca acesta să capete un caracter general, în condițiile în care inculpatul are raporturi civilizate cu vecinii săi (conform caracterizării date de Asociația de proprietari ., depuse de inculpat la dosar-fila 64 d.i.)) dar acest lucru nu este suficient pentru instanță pentru a neglija derapajele comportamentale ale inculpatului manifestate chiar în mod excepțional, mai ales că acestea au avut o anumită intensitate de natură să îngrijoreze orice observator obiectiv. În acest sens, relevantă este declarația martorei L. E. A. care a relatat că în 25.02.2006 s-a căsătorit cu inculpatul P. A. C. iar ulterior s-au despărțit pentru o perioadă de timp, fiind amenințată cu moartea întrucât avea o altă relație, la un moment dat inculpatul impunându-i să își sune prietenul, după care, sub amenințarea cu bâta de baseball i-a obligat pe amândoi să întrețină raporturi sexuale de față cu el și altă fată A. M. căreia îi era foarte frică. Tot martora L. E. A. a făcut referire la un alt incident din trecutul inculpatului, care a amenințat și lovit o altă prietenă „pe E.”, după care a constrâns-o să își taie degetul mic de la mâna stângă cu un cuțit de bucătărie lovit cu un ciocan, numita E. tăindu-și cam 2 cm din deget, deget care nu a mai putut fi lipit la spital, și declarând ulterior că și-a tăiat accidental degetul. Relevantă este și declarația martorului E. I. V. nu numai cu privire la comportamentul violent al inculpatului anterior dar și cu privire la intensitatea suferințelor părții vătămate din cauza dedusă judecății. Astfel, acesta a relatat că o cunoaște pe partea vătămată C. M. de mai mulți ani, locuind cu aceasta din luna ianuarie 2011, la momentul mutării partea vătămată fiind măritată și având o relație cu inculpatul. Martorul a declarat că în perioada iunie –iulie 2012 inculpatul a venit la apartamentul părții vătămate și i-a reproșat pe un ton violent că a fost plecată în luna mai 2011 în Elveția, după care a smuncit-o și i-a adresat amenințări cu moartea, luând o sticlă de clor în mână și amenințând-o că îi toarnă clor pe gât. Raportat la declarația acestui martor, se justifică reacția părții vătămate de a–i solicita inculpatului să o lase să coboare din mașină în momentul în care a debutat comportamentul violent al acestuia cu smulgerea și aruncarea telefonului mobil, dată fiind experiența anterioară a acesteia. Din acest punct de vedere instanța nu poate neglija conduita nepreventivă a părții vătămate care a urcat în autoturismul părții vătămate, deși avusese o experiență anterioara cu comportamentul violent al inculpatului, însă acest lucru nu poate fi reținut în favoarea inculpatului într-o manieră de a justifica reținerea unei circumstanțe atenuante. În mod asemănător instanța nu poate reține ca circumstanțe atenuante susținerile apărătorului ales al inculpatului vizând poziția procesuală a părții vătămate cu privire la celelalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului în cauză, sau atitudinea acesteia ulterior datei de 12/13.04.2012 vizând vizitarea inculpatului în penitenciar.
În final la individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut în vedere și faptul că inculpatul are 12 clase și un copil minor, dar și faptul că și-a recunoscut în cele din urmă fapta, manifestând regret față de cele întâmplate.
În raport de toate aceste elemente de individualizare, instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul redus ca urmare a aplicării art. 320 indice 1 C.p.p, pedeapsă aptă să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C.p., respectiv 4 ani și 8 luni închisoare în regim de detenție.
Raportat la probatoriul administrat în cauză, văzând și concluziile raportului de evaluare psihologică nr._/11.06.2012 întocmit de DGPMB – Serviciul Criminalistic instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, așa cum au fost evidențiate de instanță mai sus, văzând și împrejurările comiterii faptei deduse judecății, nu poate fi atins decât prin executarea pedepsei în regim de detenție, perioadă în care inculpatul va analiza consecințele faptei sale și ale comportamentului violent manifestat atât în data de 12/13.04.2012 dar și anterior, participând activ la programele derulate în cadrul penitenciarului, de natura a ține sub control comportamentul violent al inculpatului.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond a avut în vedere jurisprudența CEDO, respectiv cauza Hirst contra Marii Britanii și cauza S. și P. contra României, precum și decizia LXXIV din 05.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, sistemul sancționator nu trebuie să conducă la compromiterea drepturilor individului, atunci când o sancțiune apare ca vădit disproporționată față de gravitatea infracțiunii. Instanța reține astfel că, în cauza Hirst contra Marii Britanii, Curtea Europeana a apreciat ca orice restricție a drepturilor electorale trebuie sa fie justificată și să urmărească un scop legitim, în special prevenția infracțiunilor și apărarea ordinii publice. Curtea a concluzionat ca interzicerea automata a dreptului de a participa la alegerile legislative, aplicabila tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând în aceste condiții o încălcare a art. 3 Protocol 1 din Convenție. În consecință, față de natura și gradul de pericol social al faptei, instanța de fond a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și lit. b C.pen., apreciind că interzicerea exercițiului dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe întreaga durată a executării pedepsei închisorii sunt proporționale cu scopul urmărit și raportat la gravitatea infracțiunii.
De asemenea, instanța de fond a constatat că prin Hotărârea S. și P. contra României, Curtea Europeană a statuat că la aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 Cod penal trebuie analizat tipul infracțiunii.
Prin urmare, cu titlu de pedeapsă accesorie, în temeiul art. 71 C.p. instanța de fond a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b C.p. pe întreaga durată a executării pedepsei principale.
În baza art.350 alin.1 C.p.p. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului, apreciind că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea măsurii arestării preventive.
În temeiul art. 88 C. pen., instanța de fond a dedus din durata pedepsei închisorii durata reținerii și arestului preventiv de la 20.04.2012 la zi.
Instanța de fond a luat act că partea vătămată C. M. nu s-a constituit parte vătămată în procesul penal pornit împotriva inculpatului cu privire la infracțiunea prev. de art.189 alin.1,2 C.p.
În baza art.11 pct.2 lit.b C.p.p. coroborat cu art. 10 lit.h) C.p.p. instanța va s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol prev. de art.197 alin.1 C.p. la plângerea prealabilă a părții vătămate C. M., ca urmare a retragerii plângerii. Opinia instanței are în vedere poziția procesuală a părții vătămate exprimată la termenul de judecată din 13.09.2012, când a precizat expres că își retrage plângerea prealabilă formulată în termenul prevăzut de lege cu privire la fapta de viol reținută în sarcina inculpatului, retragerea plângerii penale fiind o cauză de împiedicare a exercitării în continuare a acțiunii penale conform art. 10 lit.h) C.p.p.
În baza art.11. pct. 2 lit.b C.p.p. coroborat cu art. 10 lit.h) C.p.p., instanța de fond a dispus, totodată, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin.1 C.p. la plângerea prealabilă a părții vătămate C. M., ca urmare a împăcării părților. Opinia instanței are în vedere poziția procesuală a părților exprimată la termenul de judecată din 13.09.2012, când au precizat expres că înțeleg să se împace cu privire la fapta de distrugere reținută în sarcina inculpatului, precum și dispozițiile art.217 alin.6 C.p, împăcarea părților fiind o cauză de împiedicare a exercitării în continuare a acțiunii penale conform art. 10 lit.h) C.p.p.
În baza art.191 alin.1 C. pr. pen., instanța de fond a obligat inculpatul să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul P. C. A., solicitând admiterea recursului, în temeiul dispozițiilor art.385/9 pct.9, 12,14,17,17/1,18 C. pr. pen., casarea hotărârii și pe fond, rejudecând,, achitarea inculpatului, apreciind că hotărârea nu este motivată în raport de probe directe administrate, singura proba în acuzare fiind declarația părții vătămate.
Curtea, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, constată următoarele:
Examinând hotărârea recurată, Curtea reține că instanța de fond a analizat în mod judicios ansamblul probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, stabilind o situație de fapt aflată în deplină concordanță cu împrejurările de fapt ce rezultă din aceste mijloace de probă.
Curtea, reexaminând ansamblul probatoriu, în virtutea efectului integral devolutiv al recursului declarat, constată că săvârșirea, cu vinovăție, a infracțiunii deduse judecății, în modalitatea reținută prin hotărârea instanței de fond, este confirmată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probe certe și legal administrate.
Astfel, reține că instanța de fond a realizat o analiză exhaustivă a probatoriului administrat în cauză, la care Curtea achiesează întrutotul astfel că, în acord cu instanța de fond, reține că probele administrate în cauză, confirmă că, inculpatul P. C. A., care în data de 12/13.04.2012 nu i-a permis părții vătămate C. M., la solicitarea acesteia, să coboare din autoturismul marca Opel Corsa, cu nr. de înmatriculare_, blocând portierele autoturismului, iar în timpul deplasării a țipat la partea vătămată, a amenințat-o cu moartea și a lovit-o peste față cu palma., întrunește în fapt și drept elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art.189 alin.1,2 C.p.
Relevante sub acest aspect sunt declarațiile părții vătămate C. M. care se coroborează cu declarațiile martorei B. A. M., cu declarațiile martorului C. C. dar și declarațiile date de inculpat care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 3201 din Codul de procedură penală.
Fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art.189 alin.1,2 C.p.
Prin urmare, cererea formulată de inculpat prin care a solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii este neîntemeiată.De altfel manifestarea sa de voință, de a fi judecat în procedura prev. de art. 3201 din Codul de procedură penală este irevocabilă.
Sub aspectul încadrării juridice a faptei, în acord cu instanța de fond, Curtea constată că în mod corect a fost reținută varianta agravată a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev la alin. 2 a art.189 din Codul penal.
Reținerea formei agravate a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art.189 alin.2 C.p. este susținută de probatoriul administrat în cauză conform căruia pe parcursul deplasării cu autoturismul, inculpatul, în prezența martorei B. A. M., a țipat la partea vătămată, a amenințat-o cu moartea și a lovit-o cu palma peste față, supunând-o astfel unor suferințe. Inculpatul a avut un comportament violent în timpul deplasării cu autoturismul, aspect ce rezultă atât din declarațiile părții vătămate cât și din declarațiile martorei B. A. M.. Acțiunile violente ce au provocat părții vătămate suferințe sunt de natură să atragă reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii prev. de art. 189 alin.1,2 C.p.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea apreciază pedeapsa închisorii aplicată acestuia într-un cuantum reprezentând minimul special prevăzut de lege, ca fiind just cuantificată în raport de toate criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 72 din Codul penal.
În consecință, Curtea apreciază că sancțiunea aplicată inculpatului este proporțională cu gravitatea faptei, dar și circumstanțele personale, fiind aptă a asigura realizarea scopului și funcțiilor pedepsei.
D. urmare, în temeiul dispozițiilor art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P. C. A..
În baza art.38517 alin.4 C. pr. pen., se va deduce prevenția inculpatului de la 20.04.2012 la zi.
În baza art.192 alin.2 C. pr. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul P. C. A. împotriva sentinței penale nr.960 din 27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.
Deduce prevenția inculpatului de la 20.04.2012 la zi.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
L. MeraSilvia CerbuViorica C.
GREFIER,
M. C.
Red. S.C.
Dact. A.L. 2 ex./08.02.2013
Jud. Sect. 3 București – jud.: C. A.E.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
