Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1579/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1579/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-08-2012 în dosarul nr. 1579/2012
DOSAR NR._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1579/R
Ședința publică din data de 22 august 2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: E. R. C.
JUDECĂTOR: DUMITRIȚA P.
GREFIER: I. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București
este reprezentat de procuror M. C..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat I. M. împotriva încheierii de ședință din data de 16.08.2012, pronunțată de Tribunalul I. în dosarul nr._ 12.
La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat I. M., personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător ales G. M., în baza împuternicirii nr._/22.08.2012, emisă de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat susține că nu se mai mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, în sensul că nu mai există probe care să conducă la concluzia că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Arată că, în fapt, partea vătămată a fost lovită de un microbuz, vătămările constate prin acte medicale fiind specifice unei asemenea lovituri. În privința probatoriului, învederează că a depus la dosar un CD care redă evenimentele în viteză reală, din care rezultă că partea vătămată nu a fost lovită de automobilul inculpatului. Consideră că actul de sesizare al instanței este superficial și plin de erori. Prin urmare, consideră că încadrarea juridică a faptei este îndoielnică. În altă ordine de idei, învederează datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv că este lipsit de antecedente penale și că era încadrat în muncă la momentul arestării. În consecință, ținându-se cont și de împrejurarea că inculpatul este arestat preventiv de 5 luni, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și, pe fond, în principal, punerea acestuia în libertate, iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv ..
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca nefondat, a recursului și menținerea încheierii atacate, ca fiind legală și temeinică, considerând că, în mod corect, Tribunalul a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, întrucât temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri se mențin și impun în continuare privarea lui de libertate. În acest sens, afirmă că există indicii și probe temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de care este acuzat, iar natura și gravitatea faptei săvârșite, modalitatea de comitere, care dovedește că inculpatul prezintă o toleranță scăzută la stres, comportament imprevizibil și înclinații spre violență, dovedesc pericolul concret pe care lăsarea sa în libertate l-ar determina pentru ordinea publică.
Recurentul-inculpat, personal, în ultimul cuvânt, arată că regretă incidentul din acea zi și că nu a avut nicio intenție de aduce atingere vieții cuiva.
CURTEA
Deliberând asupra recursului formulat, constată următoarele:
Tribunalul I., Secția Penală, prin încheierea de ședință din data de 16.08.2012, pronunțată în dosarul nr._ , în temeiul art. 3002 Cod procedură penală, rap. la art.160b alin. 3 Cod procedură penală și la art. 160e alin. 2 Cod procedură penală, a menținut starea de arest a inculpatului I. M. (fiul lui I. și I., născut la data de 23.05.1983 în oraș Răcari, jud. Dâmbovița, arestat in baza MAP nr.9/UP/29.03.2012 la Penitenciarul Rahova - constatând legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive.
A respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara formulată de către inculpat, prin avocat ales.
In temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas in sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.1139/P/2012 din data de 21.05.2012, P. de pe lângă Tribunalul I. a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului I. M. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod Penal raportat la art.174 Cod Penal – art.175 lit.i Cod penal.
În fapt s-a reținut că în ziua de 22.03.2012, în jurul orelor 14:00, în timp ce se afla în orașul Otopeni, pe . societății ., cu autoturismul marca F. Ducato cu numărul de înmatriculare_, inculpatul a lovit intentionat de două ori, cu autoturismul mai sus menționat, pe partea vătămată J. A., iar la un interval de cinci minute a mai încercat să îl lovească o dată în momentul când acesta se afla în fața autocisternei sale cu numărul de înmatriculare B-96-0VIT, și l-a amenințat cu moartea în repetate rânduri. Partea vătămată J. A. s-a prezentat la Spitalul Clinic de Urgență București, fiind supus mai multor investigații, diagnosticul fiind "contuzie coloană cervico-toracală antebrahială (anterioară de cot)", după care s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală I. unde a fost examinat din punct de vedere medico-legal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului I. sub numărul_ 12 la data de 21.05.2012.
La termenul de astăzi, 16.08.2012, instanța a pus in discuție, in conformitate cu dispozițiile art. 300/2 Cod procedura penala, legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului I. M., trimis in judecata in stare de arest preventiv.
Asistenta juridica a inculpatului a fost asigurata în fata instanței de apărător ales.
Potrivit art.3002 Cpp, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160b.
Potrivit art.160b alin.1 Cpp, in cursul judecății, instanța verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestării preventive.
In fine, potrivit art.160b alin3 Cpp, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Astfel, s-a constatat că există in continuare indicii temeinice, în sensul dispozițiilor art.681 Cpp din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta ce face obiectul prezentului dosar, în acest sens avându-se în vedere procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul – verbal de consemnare a denunțului numitului J. A., procesul – verbal de vizionare a înregistrării camerelor de supraveghere la sediul . SRL, adresa nr._/11.04.2012 – a IPJ I. – Serviciul Criminalistic, certificatul medico – legal nr.A2/J/198/26.03.2012, declarațiile părții vătămate, precum si depozițiile martorilor I. C. si M. C..
Pe de altă parte, este neîndoielnic faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce face obiectul prezentului dosar este mai mare de 4 ani, precum și faptul că există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în sensul disp. art. 148 alin. 1 lit. f Cpp.
Cu siguranță, gravitatea faptei si limitele de pedeapsa prevăzute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului social pentru ordinea publica. Așa cum s-a statuat in mod constat in jurisprudența CEDO, măsura arestării preventive este o măsura excepționala, astfel ca luarea, ca si menținerea ei, trebuie dispusa doar in cazuri temeinic justificate. Prezervarea ordinii publice este apreciata, insa ca un element pertinent si suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, daca se bazează pe fapte de natura sa arate ca eliberarea respectivei persoane ar tulbura in mod real ordinea publica. Este adevărat ca pericolul pentru ordinea publica nu se confunda cu pericolul social ca trăsătura esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă ca in aprecierea pericolului pentru ordinea publica trebuie făcuta abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect s-a constatat ca în speța existenta pericolului public a rezultat din însuși pericolul social al infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul I. M. (tentativa la infracțiunea de omor calificat), avându-se in vedere reacția publica la comiterea unei astfel de infracțiuni si posibilitatea comiterii unei fapte asemănătoare de către alte persoane in lipsa unei reacții ferme fata de cel bănuit ca fiind autorul unei asemenea fapte. Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea in vedere doar date legate de persoana inculpatului ci si date referitoare la faptă, date care in speța sunt de natura a crea un sentiment de insecuritate, credința ca justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționa-lității, în lipsa menținerii arestării preventive.
In acest sens este si practica Curții Europene a Drepturilor Omului(cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austriei) detenția preventiva putând fi justificata atâta timp cat exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusa atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării in stare de libertate.
Trebuie avute in vedere si disp.art.5 paragraf 3 din CEDO, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauza Letellier contra Frantei, admițând posibilitatea detenției preventive a unei persoane in vederea protejării ordinii publice, atunci când, prin gravitatea deosebita si prin reacția particulara a opiniei publice, o anumita infracțiune poate suscita o tulburare a acestei ordini publice.
Or, in prezenta cauza, fiind vorba de o infracțiune de violenta, Tribunalul a apreciat ca lăsarea in libertate a inculpatului, prin gravitatea deosebita a activității acestuia si prin reacția opiniei publice referitoare la persoanele care săvârșesc astfel de fapte, prin care se aduce o atingere grava a dreptului tuturor cetățenilor de a trai . liniște si siguranța, este susceptibila de a conduce la o tulburare a ordinii publice, motiv pentru care se impune menținerea arestării preventive a inculpatului, măsura preventiva fiind o condiție a asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
S-a retinut faptul ca nu s-au modificat si nu au încetat temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive.
In consecința, având in vedere faptul ca nu au încetat temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive fata de inculpat, s-a constatat ca nu sunt întrunite exigentele art. 160/b alin. 2 Cod procedura penala si, prin urmare, nu se impune revocarea măsurii arestării preventive.
Pentru argumentele anterior expuse, in special in considerarea pericolului social si pentru o buna desfășurare a procesului penal, instanța a apreciat necesara menținerea stării de arest.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 300 2Cpp rap. la art.160b alin3.Cpp, a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului I. M., și va menține arestarea preventivă a acestuia.
Pentru aceleași motive anterior arătate, a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, cerere formulată de către inculpat prin avocat ales.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul legal inculpatul I. M. care, personal și prin apărătorul ales,a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și, pe fond, în principal, punerea sa în libertate, iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv .,arătând că nu se mai mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, în sensul că nu mai există probe care să conducă la concluzia că lăsarea sa în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, că, în fapt, partea vătămată a fost lovită de un microbuz, vătămările constate prin acte medicale fiind specifice unei asemenea lovituri, în privința probatoriului, învederând că a depus la dosar un CD care redă evenimentele în viteză reală, din care rezultă că partea vătămată nu a fost lovită de automobilul inculpatului, că actul de sesizare al instanței este superficial și plin de erori, că încadrarea juridică a faptei este îndoielnică, că este lipsit de antecedente penale și că era încadrat în muncă la momentul arestării, că regretă incidentul din acea zi și că nu a avut nicio intenție de aduce atingere vieții cuiva și că este arestat preventiv de 5 luni.
Analizând actele si lucrările dosarului si încheierea atacata, in conformitate cu dispozițiile art. 385/1 si urm. C.p.p.,Curtea constata ca recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.300ind.2 C.p.p.în cauzele în care inculpatul este arestat instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea si temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160/b.
Conform art. 160/b alin. 3 C.p.p. când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Analizând actele și lucrările dosarului ,Curtea constată că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului I. M. nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, probele administrate în cauză și la care instanța de fond a făcut referire în încheierea atacată,relevă indicii temeinice ,în sensul art.143 alin.1 C.p.p. și art.68 ind.1 C.p.p.,din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul I. M. a săvârșit fapta prevăzută de legea penală, astfel cum a fost descrisă și retinută în sarcina acestuia.
În prezenta cauză, Curtea apreciază că probele administrate până în prezent sunt în măsură sa conducă la concluzia ca,la acest moment, sunt pe deplin îndeplinite în ceea ce-l privește pe inculpatul I. M. condițiile prevăzute de art.143 alin.1 C.p.p.,pentru menținerea măsurii arestării preventive,existând suficiente indicii temeinice rezultate din coroborarea acestor probe care să satisfacă atât exigențele dispozițiilor art.143 alin.1C.p.p. și ale art.68ind.1 C.p.p.,cât și pe cele ale art.5 parag.1 lit.c din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Totodată,Curtea constată că și la acest moment sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 alin.1 lit.f C.p.p., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, mai mare de 4 ani, dar si sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea celei de a doua condiții a art.148 alin.1 lit.f C.p.p.,Curtea are în vedere că pericolul pentru ordinea publică a fost definit în doctrină drept temerea că odată pus în libertate inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat.
În cadrul examinării acestei cerințe a pericolului social trebuie avute în vedere natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii,împrejurările în care inculpatul a acționat,urmările produse și datele ce caracterizează persoana inculpatului.
De asemenea,instanța trebuie să aibă în vedere dacă infracțiunea de care este acuzat inculpatul tulbură ordinea juridică,mediul social ocrotit prin normele dreptului penal și procesual penal,dacă creează o stare de primejdie pentru raporturile sociale și normala lor desfășurare.
În prezenta cauză,la aprecierea acestei ultime condiții,Curtea are în vedere natura și gravitatea faptei reținute în sarcina recurentului inculpat,modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptei presupus a fi fost comise de acesta,astfel cum au fost descrise,urmarea ce s-ar fi putut produce,sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societății civile,în condițiile în care viața omului reprezintă valoarea supremă ocrotită de lege, aspecte care în opinia Curții denotă periculozitate și impun si justifică în continuare o reacție fermă din partea autorităților statului, respectiv privarea de libertate a inculpatului I. M. în scopul protejării siguranței publice și pentru a asigura și buna desfășurare a procesului penal, lăsarea în libertate a recurentului inculpat prezentând și la acest moment un pericol social concret pentru ordinea publică.
Curtea apreciază că și în prezent infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată recurentul inculpat I. M., prin gravitatea acesteia și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării preventive, fiind satisfăcute și cerințele art. 5 parag.1 lit.c si parag.3 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (CEDO).
În opinia Curtii, datele personale ce caracterizează favorabil persoana inculpatului ,invocate de acesta prin apărătorul ales ca și perioada de timp petrecută în arest preventiv nu sunt în măsură, în raport cu aspectele anterior mentionate, să estompeze rezonanța socială negativă a faptei și să justifice lăsarea în libertate a recurentului inculpat I. M..
În ceea ce privește criticile referitoare la actul de sesizare a instanței și la încadrarea juridică a faptei în legătură cu care este cercetat recurentul inculpat,aceasta reprezintă un aspecte ce vizează fondul cauzei și care urmează a fi lămurite de instanța de fond în urma desfășurării procesului penal.
Ca atare,pentru considerentele expuse,Curtea ,în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.p.p.,va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat I. M., împotriva încheierii de ședință din data de 16.08.2012 pronunțată de Tribunalul I..
În baza art. 192 al. 2 C.p.p.va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 50 lei,reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat I. M., împotriva încheierii de ședință din data de 16.08.2012 pronunțată de Tribunalul I..
În baza art. 192 al. 2 C.p.p. obligă recurentul-inculpat la 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 august 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. N. E. R. C. Dumitrița P.
GREFIER,
P. I.
Red.M.N.
Dact.A.A.
2 ex.-26.09.2012
Tribunalul I. – Secția Penală
Jud. fond: P.R.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1574/2012. Curtea... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
