Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1962/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1962/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 1962/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr.1962/R
Ședința publică din data de 23.10.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. L.
JUDECĂTOR: D. D.
JUDECĂTOR: M. D.-G.
Grefier: C. G.
Ministerului Public–P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție–Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de procuror C. S..
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul E. T.-D. împotriva încheierii de ședință din 18.10.2013, pronunțată de Tribunalul I.–Secția penală în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat E. T.-D. personal, în stare de arest și asistat de apărător ales, av. Nazat M. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat faptul că dosarul este la primul termen de recurs.
Curtea acordă posibilitatea apărătorului ales să ia legătura cu recurentul-inculpat.
Nemaifiind cereri prealabile de discutat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul, arată că se critică încheierea instanței de fond pentru că aceasta a fost preocupată a se pronunța pe aspecte care țin de vinovăția inculpatului și nu să justifice care sunt motivele pentru care se menține măsura arestării preventive a inculpatului și de respingere a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Arat că în cuprinsul încheierii de ședință din 18.10.2013 pronunțată de Tribunalul I.–Secția penală în dosarul nr._ 13, se face referire la o hotărâre C.E.D.O. cu privire la folosirea investigatorilor sub acoperire care nu are nici o legătură cu cele discutate la ultimul termen de judecată din 18.10.2013.
Menționează că instanța de fond mai reține și o periculozitate concretă deosebită a infracțiunilor, care ar justifica în opinia instanței de fond măsura menținerii arestării preventive a inculpatului, solicitând a se observa că este pentru prima oară când mijloacele de probă sunt obținute în exclusivitate prin folosirea investigatorilor sub acoperire.
Solicită a se observa că investigatorii sub acoperire sunt cei care inițiază toate activitățile care fac obiectul cercetării, insistă și-l contactează pe inculpat, făcând demersuri inclusiv pentru contactarea unuia dintre prietenii inculpatului, împrejurări care ar trebui să convingă judecătorul fondului să nu mai mențină măsura arestării preventive.
Învederează că, din cuprinsul încheierii de ședință atacată nu rezultă pentru ce se justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului, mai ales că în curând se împlinesc 4 luni de arest, iar ceilalți 3 coinculpați sunt cercetați în stare de libertate tot pentru infracțiuni de corupție.
În privința infracțiunii de luarea de mită, solicită a se observa că inculpatul este cel care a refuzat solicitarea investigatorilor sub acoperire, împrejurări ce sunt suficiente pentru ca instanța de fond să constate că în cauză nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive.
Precizează că în calitatea de cadru didactic al Universității „Ovidius” din C. a format timp de 20 de ani generații, este apreciat pentru activitatea sa pedagogică și științifică, însă instanța de fond a considerat că tocmai această prodigioasă activitate ar justifica menținerea măsurii arestării preventive.
Apreciază că faptele reținute în sarcina inculpatului E. reprezintă un accident în cariera profesională și nu poate justifica la infinit menținerea măsurii arestării preventive.
Solicită a se observa că ultima amânare a cauzei nu a intervenit la solicitarea inculpatului E. T., fiind solicitată amânarea cauzei de către unul dintre coinculpați în vederea angajării unui apărător ales și în vederea pregătirii apărării.
Consideră că, toate considerentele amintite, gradul înalt de integrare socială și profesională a inculpatului, situația sa familială, ar fi trebuit să îndreptățească judecătorul fonului să înlocuiască măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, astfel încât toți inculpații din cauză să beneficieze de același tratament juridic.
Crede că la mai bine de 3 luni de zile de la luarea măsurii arestării preventive este cazul ca și acest inculpat să fie redat familiei și cercetat în stare de libertate.
Apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului nu este posibil nici unul din riscurile identificate de C.E.D.O., iar buna desfășurare a procesului penal ar fi garantată prin însoțirea măsurii obligării de a nu părăsi țara de un set de interdicții, care să-l împiedice pe inculpat să ia legătura cu părțile din dosar și cu martorii, urmând ca inculpatul să le respecte cu strictețe, fiind o persoană care conștientizează pe deplin rostul măsurilor preventive.
Precizează că societatea în ansamblul ei nu a fost periclitată în nici un fel prin privarea de libertate a inculpatului sau prin starea sa de libertate anterioară.
În concluzie, solicită admiterea recursului și redarea inculpatului familiei sale, cu reținerea activității îndelungate în spațiul universitar care ar fi argumentul cel mai convingător pentru admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului inculpatului ca nefondat.
Arată că a fost criticată încheierea atacată sub aspectul motivării sale și pentru faptul că probele care incriminează inculpatul se bazează doar pe investigatori sub acoperire, apreciind că nu există nici un impediment din acest punct de vedere, existând și alte probe de administrat în cauză.
Precizează că motivarea judecătorului fondului nu ține de faptul că se sancționează activitatea meritorie a inculpatului în calitatea sa de rector al Universității „Ovidius” din C., ci tocmai conduita manifestată de acesta în contradicție cu cea care ar fi trebuit să o adopte, care ar fi trebuit să constituie un model pentru tinerii studenți.
Cu privire la posibilitatea înlocuirii măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate, solicită a se avea în vedere că, dacă față de alți inculpați s-a luat o astfel de măsură, există la pagina 2 a încheierii atacate s-a atras atenția unuia dintre inculpați că încearcă să influențeze martorii, apreciind că alte măsuri decât cea privativă de libertate se dovedesc insuficiente.
Consideră că pericolul pentru ordinea publică este pe deplin dovedit și actual, solicitând a se avea în vedere nu numai faptul că este vorba de o infracțiune de luarea de mită săvârșită de un rector, dar și aspectul că persoane promovate prin aceste metode ajung să prepare medicamente în farmacii putând pune în pericol sănătatea celor din jur.
În concluzie solicită respingerea recursului ca nefondat.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul în replică, arată că împrejurarea invocată de reprezentantul Ministerului Public cu privire la inculpatul față de care judecătorul fondului i-a atras atenția că încearcă să influențeze martorii, privește pe acea persoană și nu are nimic în comun cu inculpatul E. T., iar în acel incident, instanța de fond nu a înțeles să pună în discuție revocarea acelei măsuri, considerând că era o împrejurare minoră care a îndreptățit judecătorul fondului să privească cu rezerve acea solicitare depusă la dosar.
Recurentul-inculpat E. T.-D., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu cele învederate de apărătorul său ales, precizând că-și dorește mult să fie judecat în stare de libertate, să fie alături de cei doi copii minori și de soție, care au probleme de sănătate.
Crede că a dedicat societății românești cea mai mare parte din viața sa, fiind angajat de când a terminat cursurile Universității în rândul eminenților, parcurgând toate treptele, ajungând rector.
Arată că în CV-ul său sunt peste 20 de cărți scrise, peste 300 de articole publicate în țară și străinătate, peste 40 de contracte de cercetare, apreciind că nu prezintă un pericol pentru societate.
Consideră că nu are nici o vină că un alt inculpat din dosar încearcă să ia legătura cu martorul, dar rămâne în libertate, iar el de 3 luni stă în condiții de detenție inumane și improprii. Solicită a i se acorda șansa de a începe o nouă viață.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 18.10.2013, pronunțată de Tribunalul I. în dosarul nr._ 13, instanța a hotărât următoarele:
În temeiul art. 300 ind.2 Cod procedură penală rap. la art.160b alin. 3 Cod procedură penală, a menținut starea de arest a inculpatului E. T. D. (fiul lui M. și E., născut la data de 27.02.1971 în Mun. Medgidia, jud. C., cu domiciliul în Mun. C., Ale. Nalbei nr.3, ., . . nr._ eliberat de SPCLEP C., CNP_) constatând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat.
În temeiul art. 139 alin.1 Cod proc. pen. rap. la art.1451 Cod proc. pen, a respins ca neîntemeiată solicitarea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventiva a obligării de a nu părăsi țara, cerere formulată de inculpat prin avocat ales.
În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas in sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 12.09.2013 întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție în dosarul nr.9/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului E. T. D. pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, ambele prev. de art. 254 al. 1 din Codul penal cu apl. art. 6 din Legea nr.78/2000 și pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 12 lit. b din Lg. 78/2000, toate trei cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului, în esență, că profitând de calitatea sa de rector al Universtității Ovidius din C., ar fi pretins și ar fi primit sume de bani în scopul admiterii unor candidați pe locuri cu taxă sau bugetate, în funcție de opțiunile exprimate și sumele de bani remise și ar fi remis mai multe pagini conținând subiectele cu răspunsurile aferente pentru disciplinele biologie și chimie, pentru examenul de admitere la Facultatea de farmacie din cadrul Universtității Ovidius din C..
Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpat, Tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă cu respectarea art. 1491 Cod procedură penală, fiind îndeplinite condițiile prev.de art. 68 ind.1 Cod procedură penală cu referire la art. 143 Cod proc. pen. raportat la art. 148 alin.1 lit.f Cod proc. penală.
În concret, în cazul de față, prin încheierea de ședință din data de 31.07.2013 a Tribunalul București - Secția a II-a Penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului E. T. D. pe o durată de 29 de zile, de la 31.07.2013 la 28.08.2013, inclusiv, măsura fiind apoi prelungită succesiv.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța (Tribunalul București) a avut în vedere că în cauză există date și indicii temeinice, potrivit art. 143 C.p.p., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, relevante în acest sens fiind următoarele mijloace de probă: procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, denunțul și declarațiile numitului Tarălungă G., proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, înscrisuri, procesele verbale întocmite de investigatorii cu nume de cod „P. F.” și “M. E.-I.”, redările discuțiilor ambientale derulate între acestea și inculpat, transcrierile ambientale de la dosar, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului Tala S..
De asemenea, la luarea măsurii arestării preventive instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile art. 148 alin. 1) lit. f) C.p.p., având în vedere că pentru infracțiunile comise legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, dar și natura și gravitatea faptelor, împrejurările, modalitatea în care se reține că acestea au fost comise, rezultatul produs.
Tribunalul a apreciat, la acest moment, că în mod temeinic s-a reținut la momentul soluționării propunerii de luare a măsurii arestării preventive că în cauză există indicii temeinice, în sensul art. 143 C.p.p., ale săvârșirii de către inculpat a infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de inculpare și că în privința acestuia sunt întrunite condițiile art. 148 alin. 1) lit. f) C.p.p., presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit cele trei infracțiuni întemeindu-se pe probele mai sus enunțate.
De asemenea, Tribunalul a constatat la acest moment că în mod corect s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1) lit. f) C.p.p., respectiv că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale este închisoarea mai mare de 4 ani și că există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, concluzia existenței acestui pericol (în sensul că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică) se întemeiază în opinia instanței de fond și pe atitudinea procesuală a inculpatului, care, prin raportare la rechizitoriul emis în cauză, pare a fi, în continuare, nesinceră. În acest sens, instanța a avut în vedere la acest moment procesual ultimul cuvânt al inculpatului la termenul de judecată din 16.09.2013, ultim cuvânt în care inculpatul a arătat că ,,investigatorii în cauză au fost instigatori”, ,,au fost provocări repetate”… Din această perspectivă, fără a face o analiză exhaustivă a probelor administrate până la acest moment în cauză (această obligație revenind judecătorului atunci când dă o soluție ,,de fond” în orice dosar…), instanța a constatat că, așa cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ludi contra Elveției, din momentul în care acuzatul își dă seama că îndeplinește un act ce cade sub incidența legii penale, își asumă riscul de a întâlni un funcționar al poliției infiltrat (,,sub acoperire”…) și care încearcă în realitate să-l demaște.
Împrejurările mai sus prezentate, relevând pericolul social concret al faptei și al făptuitorului, nu au fost infirmate până in prezent. Astfel, la prezentul termen de judecată, în ultimul cuvânt inculpatul a insistat asupra prodigioasei sale cariere universitare și asupra problemelor de sănătate din familia sa, neavând nicio poziție procesuală relativ la cele trei ,,capete de acuzare” pentru care a fost trimis în judecată.
În plus, Tribunalul nu a putut ignora faptul că asemenea fapte (de corupție), precum cele de care e acuzat inculpatul E., sunt de natură să genereze indignare publică, dar și un puternic sentiment de neîncredere (și chiar de lehamite) in rândul populatiei.
Instanța apreciază că la luarea măsurii arestării preventive au fost respectate garanțiile dreptului la apărare, atât inculpatul cât și apărătorii acestuia având acces la actele dosarului de urmărire penală, în vederea pregătirii apărării .
De asemenea, Tribunalul a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat până la acest moment și, în raport de stadiul procesual al cauzei, justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Totodată, Tribunalul a apreciat că în cauză sunt în continuare întrunite condițiile cazului de arestare preventivă reglementat de art. 148 alin. 1) lit. f) C.p.p., intervalul de timp trecut de la data luării măsurii arestării preventive fiind insuficient pentru schimbarea radicală a modului de raportare a inculpatului la normele de conviețuire socială și pentru atenuarea sentimentului de indignare produs în rândul opiniei publice de faptele pe care, potrivit indiciilor temeinice existente în cauză, le-a comis inculpatul.
In privința duratei măsurii arestării preventive deja dispuse față de inculpat, s-a observat că verificarea respectării exigențelor art. 5 alin. 1 lit. c CEDO se realizează in concret, prin raportare la circumstanțele cauzei (principiu stipulat prin jurisprudența CEDO în cauzele V. der Tang c Espagne, 13.07.1995; Pantano c Italiei, 06.11.2003).
Pentru a decide in sensul mentinerii arestarii preventive in speța, judecătorul a înlăturat ca nefondate argumentele privind circumstanțele personale ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale, situațiile cu caracter medical existente în familia inculpatului, prodigioasa sa carieră universitară, astfel cum au fost învederate de către acesta ), având în vedere faptul că, atunci când decide asupra necesității menținerii măsurii arestării preventive, judecătorul are obligația de a cumpăni intre aceste circumstanțe și interesele sociale, generale, iar in cauză gravitatea deosebită a faptelor pentru care este cercetat inculpatul precum și poziția sa procesuală nesinceră relevă un pericol social concret sporit ce reclama cercetarea inculpatului, în continuare, în stare de arest preventiv.
În același context însă, Tribunalul nu a putut să nu observe că tocmai prodigioasa carieră universitară a inculpatului l-a adus pe acesta în funcția de rector al Universtității Ovidius din C., și apoi, conform rechizitoriului, sunt indicii temeinice că tocmai din funcția de rector univeritar inculpatul ar fi pretins și ar fi primit sume de bani în scopul admiterii unor candidați pe locuri cu taxă sau bugetate, în funcție de opțiunile exprimate și sumele de bani remise și ar fi remis mai multe pagini conținând subiectele cu răspunsurile aferente pentru disciplinele biologie și chimie, pentru examenul de admitere la Facultatea de Farmacie din cadrul Universtității Ovidius din C..
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul E. T.-D., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond revocarea măsurii arestării preventive ori înlocuirea acesteia cu o măsura obligării de a nu părăsi țara.
În motivarea recursului inculpatulE. T.-D., prin apărătorul ales, arată că instanța de fond nu a justificat care sunt motivele pentru care se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Arat că în cuprinsul încheierii de ședință din 18.10.2013 pronunțată de Tribunalul I.–Secția penală în dosarul nr._ 13, se face referire la o hotărâre C.E.D.O. cu privire la folosirea investigatorilor sub acoperire care nu are nici o legătură cu cele discutate la ultimul termen de judecată din 18.10.2013.
Menționează că este pentru prima oară când mijloacele de probă sunt obținute în exclusivitate prin folosirea investigatorilor sub acoperire. Aceștia sunt cei care inițiază toate activitățile care fac obiectul cercetării, insistă și-l contactează pe inculpat, făcând demersuri inclusiv pentru contactarea unuia dintre prietenii inculpatului, împrejurări care ar trebui să convingă judecătorul fondului să nu mai mențină măsura arestării preventive.
Învederează că, din cuprinsul încheierii de ședință atacată nu rezultă pentru ce se justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului, mai ales că în curând se împlinesc 4 luni de arest, iar ceilalți 3 coinculpați sunt cercetați în stare de libertate tot pentru infracțiuni de corupție.
În privința infracțiunii de luarea de mită, solicită a se observa că inculpatul este cel care a refuzat solicitarea investigatorilor sub acoperire, împrejurări ce sunt suficiente pentru ca instanța de fond să constate că în cauză nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive.
Apreciază că faptele reținute în sarcina inculpatului E. reprezintă un accident în cariera profesională și nu pot justifica la infinit menținerea măsurii arestării preventive.
Consideră că, toate considerentele amintite, gradul înalt de integrare socială și profesională a inculpatului, situația sa familială, ar fi trebuit să îndreptățească judecătorul fonului să înlocuiască măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, astfel încât toți inculpații din cauză să beneficieze de același tratament juridic.
Apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului nu este posibil nici unul din riscurile identificate de C.E.D.O., iar buna desfășurare a procesului penal ar fi garantată prin însoțirea măsurii obligării de a nu părăsi țara de un set de interdicții, care să-l împiedice pe inculpat să ia legătura cu părțile din dosar și cu martorii, urmând ca inculpatul să le respecte cu strictețe, fiind o persoană care conștientizează pe deplin rostul măsurilor preventive.
Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.3856 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată următoarele:
Sediul materiei îl constituie dispozițiile art.3856 alin.3 C. proc. pen., ce reglementează limitele recursului în cazul hotărârilor ce nu pot fi atacate cu apel, cum este cazul încheierii recurate și art.3002 rap. la art160b C. proc. pen., referitoare la verificarea arestării inculpatului în cursul judecății, conform căruia „În cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160b”.
Prima instanță a apreciat în mod corect, cu prilejul verificării legalității și temeiniciei arestării preventive, că se impune menținerea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul E. T.-D., având în vedere că în speță există probe și indicii temeinice, în sensul art.143 C. proc. pen., care să justifice presupunerea rezonabilă, pentru un observator obiectiv, că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care este judecat-luare de mită (două acte materiale).
În acest sens Curtea observă că există nu numai indicii simple, dar chiar probe directe, respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, denunțul și declarațiile martorului Ț. G., procese-verbale de redare a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental, coroborat în parte cu declarația inculpatului.
În mod corespunzător este întrunit în mod cumulativ și cazul prevăzut de art.148 lit.f C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.356/2006, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce face obiectul judecății este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Acest pericol este evidențiat de modul și împrejurările săvârșirii faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, determinată de natura și valorile sociale lezate, de sumele mari de bani primite cu titlu de mită, funcția deținută de inculpate la momentul comiterii faptelor-rector universitar, aspecte care în mod evident trezesc un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice. În raport de aspectele evidențiate anterior, puse în balanță cu circumstanțele personale favorabile inculpatului, Curtea apreciază că singura măsură care se impune, în vederea bunei desfășurări a procesului penal, o constituie arestarea preventivă.
D. urmare, apreciind că se impune menținerea stării de arest a recurentului-inculpat, nefiind oportună în interesul bunei soluționări a cauzei luarea unei alte măsuri preventive Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul E. T. împotriva încheierii de ședință din data de 18 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul I..
În temeiul art. 192 alin. 2 cod de procedură penală va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b cod de procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul E. T. împotriva încheierii de ședință din data de 18 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul I..
În temeiul art. 192 alin. 2 cod de procedură penală obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică astăzi 23 octombrie 2013 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. L. D. D. M. D. G.
GREFIER
C. G.
Red./Tehnored.- jud.D.D.
Dact.R.C.D.
2 ex/11.12.2013
Tribunalul I. - Secția Penală - jud. M.R.R.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1976/2013. Curtea... → |
|---|
