Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1982/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1982/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 1982/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1982/R
Ședința publică de la data de 23 octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - V. C.
JUDECĂTOR – L. C-T. C.
JUDECĂTOR – C. A. G.
GREFIER – M. G.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat prin procuror E. ELIANA B..
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de către inculpatul U. B. N., asiguratorul . și partea civilă B. M., împotriva sentinței penale nr. 211 din data de 13 martie 2013, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns: recurentul inculpat U. B. N. personal și asistat de avocat C. I. cu împuternicire avocațială ._/2013 emisă de Baroul București – Cabinet individual depusă la fila 22 dosar, recurenta parte civilă B. M. pentru care a răspuns avocat C. B. cu împuternicire avocațială ._/2013 emisă de Baroul București – Cabinet individual depusă la fila 21 dosar,lipsă fiind: recurentul asigurator pentru care a răspuns avocat Ț. M. cu împuternicire avocațială emisă de Baroul O. – Cabinet individual și intimatul parte civilă S. U. de Urgență București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a procedat la verificarea identității recurentei părți civile B. M. legitimată cu C.I., .. Nr._ elib. de Depabd, CNP_.
Recurentul inculpat U. B. N. personal arată că înțelege să își retragă recursul declarat în cauză.
Apărătorul recurentului inculpat U. B. N. solicită a se lua act de retragerea recursului acestuia.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Având cuvântul avocat pentru recurentul asigurator susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate și rejudecând în fond, diminuarea daunelor morale întrucât apreciază că acestea au fost stabilite în mod greșit de către instanța de fond fără a fi raportate la împrejurările concrete ale accidentului fără a fi raportate la legislația națională în materia daunelor morale și în neconcordanță totală cu jurisprudența Curții de Apel București. Învederează că nu contestă existența prejudiciului moral, prejudiciu ca element esențial al răspunderii civile delictuale, ceea ce contestă este cuantumul daunelor morale așa cum a fost stabilit de către instanța de fond, cuantum în sumă de_ lei raportat la 70-80 zile de îngrijiri medical, apreciind acest cuantum ca fiind mult prea mare față de situații identice soluționate în alte cauzei similare. Mai arată că la dosarul cauzei nu există o expertiză medicală de specialitate care să dovedească afecțiuni ulterioare accidentului.
Apărătorul recurentei părți civile critică soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică. În ceea ce privește nelegalitatea invocă practică judiciară considerând că în mod greșit a fost obligat inculpatul alături de asiguratorul de răspundere civilă obligatorie . la plata despăgubirilor civile către partea civilă, și solicită obligarea asiguratorului singur la plata către partea civilă a despăgubirilor civile ce vor fi acordate de instanță. În ceea ce privește netemeinicia hotărârii instanței de fond consideră că aprecierea cu privire la cuantumul daunelor morale nu reflectă o judicioasă apreciere a materialului probator administrat în cauză, astfel încât, cuantumul daunelor morale nu este suficient în a compensa suferința psihică, urmare a afectării stării sufletești de bine, a afectării calității vieții, cât și suferința fizică pentru durerile cauzate de vătămarea corporală. Mai arată că daunele solicitate sunt necesare recuperării raportate la limita maximă trecută pe polița de asigurare. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând în fond, obligarea asiguratorului singur la plata despăgubirilor civile așa cum au fost solicitate de partea civilă, în cuantum de_ euro precum și la plata dobânzii legale aferente de la data pronunțării și până la data plății.
Apărătorul recurentului inculpat solicită a se aprecia asupra soluției ce se va pronunțat cu privire la acordarea cuantumului daunelor solicitate.
Reprezentantul Ministerului Public cu privire la recursul asiguratorului raportat la datele cauzei, la argumentul de practică judiciară, având în vedere urmarea imediată produsă, 75- 80 de zile îngrijiri medicale, apreciază că suma reprezentând daune morale este disproporționată în sensul unui cuantum mare raportat la elementele cauzei și solicită admiterea recursului asiguratorului și reținând cauza, redozarea cuantumului daunelor morale. Cu privire la recursul părții civile privind înlăturarea relației de solidaritate, practica este contradictorie în acest sens, ca atare solicită admiterea recursului acesteia urmând a înlătura relația de solidaritate și a se dispune ca daunele morale și materiale să fie suportate numai de către recurentul asigurator. Cu privire la
recursului inculpatului solicită a se lua act de manifestarea de voință a acestui în sensul retragerii recursului declarat în cauză.
Având cuvântul avocat pentru recurentul asigurator apreciază că în mod corect a fost obligat inculpatul în solidar sau alături la plata despăgubirilor. Cu privire la celălalt motiv de netemeinicie în sensul majorării daunelor morale solicită respingerea ca fiind nefondat.
Având ultimul cuvânt recurentul inculpat arată că regretă și este de acord cu concluziile puse de către apărătorul său.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința penală nr.211 din 13.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București s-a dispus în baza art.184 alin.2 și 4 C. pen., cu aplicarea art.3201 alin.7 C. pr. pen., condamnarea inculpatului U. B. N. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art.71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C. pen. ca pedeapsă accesorie.
În baza art.81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, fixându-se un termen de încercare de 2 ani și 4 luni, stabilit conform art.82 C. pen.
S-a făcut aplicarea art.71 alin.5 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Conform art.359 C. pr. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și art.84 C. pen.
În baza art.154 alin.2, alin.3 lit.b și alin.5 C. pr. pen. raportat la art.346 alin.12 C. pr. pen., coroborate cu art.998-999 C. civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. M. și s-a dispus obligarea inculpatului, alături de asiguratorul de răspundere civilă ., aceasta din urmă în principal, la plata către partea civilă a sumelor de 3.202,35 lei reprezentând daune materiale și la 200.000 lei daune morale, cu dobânzile legale aferente de la data pronunțării sentinței până la momentul plății.
În baza acelorași texte legale, coroborate cu art.313 din Legea nr.95/2006, au fost obligați inculpatul și asigurătorul de răspundere civilă obligatorie, acesta din urmă în principal, la plata către partea civilă S. U. de Urgență București la plata sumei de 13.696,44 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare privind-o pe partea vătămată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere materialul probator administrat atât pe parcursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești (procesele-verbale încheiate de organele de poliție, inclusiv cel de cercetare la fața locului, schița locului producerii accidentului și planșele foto, raportul de expertiză medico-legală și înscrisurile cu caracter medical, declarațiile părții vătămate B. M. și A. A., coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului), stabilind următoarea situație de fapt:
La data de 08.11.2010, în jurul orei 12.20, conducând autoturismul marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculate_ pe . 2, din direcția Calea Moșilor către . a efectuat un viraj la stânga, fără a respecta semnificația indicatorului rutier „Obligatoriu la dreapta”, lovind-o pe partea vătămată B. M., în vârstă de 63 ani care se angajase în traversare în mod regulamentar, pe trecerea de pietoni, la culoarea verde a semaforului. În urma impactului, victima a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 75-80 zile de îngrijiri medicale.
Instanța a reținut că fapta inculpatului întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.184 alin.2 și 4 C. pen. și constituie, în același timp, un fapt ilicit cauzator de prejudicii, în condițiile art.998 și urm. C. civil, fiind întrunite toate elementele sale componente.
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că este cert dovedite cu înscrisuri o pagubă materială de 3.202,35 lei.
În ceea ce privește prejudiciul moral, instanța a avut în vedere consecințele negative, pe plan fizic și psihic, suferite de victimă din culpa exclusivă a inculpatului, precum și dificultățile de deplasare și diminuarea drastică a realităților interpersonale. În raport de elementele concrete ale cauzei, s-a apreciat că o despăgubire de 200.000 lei pentru aceste suferințe este echitabilă și proporțională cu scopurile răspunderii civile delictuale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri inculpatul, partea civilă și asigurătorul de răspundere civilă, criticile referindu-se exclusiv la modul de soluționare a laturii civile a cauzei.
În ședința publică de la 23 octombrie 2013, inculpatul U. N., asistat de avocat ales, a declarat că înțelege să își retragă recursul.
În consecință, Curtea va lua act de această manifestare de voință, care reprezintă o expresie a principiului disponibilității.
În recursul său, partea civilă B. M. a criticat sentința sub două aspecte.
S-a susținut în primul rând că hotărârea este nelegală, deoarece inculpatul și asigurătorul de răspundere civilă nu răspund în solidar („alături de”), așa cum a dispus instanța de fond. Dispozițiile art.54 și art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995 sunt fără echivoc în sensul că „despăgubirile se plătesc de către asigurator persoanelor fizice sau juridice păgubite”.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și, în rejudecare, obligarea asiguratorului de răspundere civilă la plata despăgubirilor cuvenite victimei accidentului.
O a doua critică vizează netemeinicia soluției, în sensul că suma acordată cu titlu de daune morale este mult prea mică în raport de urmările grave ale accidentului. Suferințele fizice și psihice au fost majore și vor afecta victima până la sfârșitul vieții, ea necesitând și pe viitor o îngrijire cu totul specială, costisitoare și permanentă.
Ținându-se seama de elementele concrete ale cauzei, s-a solicitat ca în rejudecare să se acorde integral despăgubirile solicitate de partea civilă, în cuantum de 500.000 euro.
Prin recursul său, asigurătorul de răspundere civilă . a criticat sentința sub un singur aspect, și anume cuantumul despăgubirilor morale acordate victimei, despre care a arătat că este exagerat de mare și trebuie redus. S-au făcut ample trimiteri la jurisprudența instanțelor în această materie și s-a apreciat că, față de împrejurarea că victima nu a suferit o infirmitate permanență, suma de 200.000 lei, acordată de instanța de fond, este nejustificat de mare.
În faza procesuală a recursului nu s-au depus la dosarul cauzei alte înscrisuri cu caracter probatoriu.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs formulate și având în vedere și dispozițiile art.3856 alin.3 C. pr. pen., Curtea reține următoarele:
Prima critică formulată de recurenta parte civilă B. M. este întemeiată.
Potrivit prevederilor art.50 și 55 alin.1 din Legea nr.136/1995, astfel cum au fost interpretate, cu forță obligatorie, prin Deciziile în Legii nr.I/2005 și nr.XXIX/2009 ale Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, despăgubirile civile se plătesc de către asigurătorul de răspundere civilă persoanelor fizice sau juridice păgubite, fără a exista solidaritate cu autorul prejudiciului. Sub acest ultim aspect, soluția instanței de fond este greșită, astfel încât, admițându-se recursul în temeiul prevederilor art.38515 pct.2 lit.d C. pr. pen., se va casa în parte sentința și se va dispune obligarea asigurătorului de răspundere civilă să plătească părților civile B. M. și S. U. de Urgență București despăgubirile datorate de către asigurat – inculpatul U. B. N..
În ceea ce privește criticile formulate prin al doilea motiv de recurs al părții civile și prin recursul asiguratorului de răspundere civilă, vizând cuantumul daunelor morale acordate, Curtea le consideră ca nefiind fondate.
Stabilind, prin apreciere, un cuantum de 200.000 lei al acestor despăgubiri, instanța de fond a adoptat o soluție rezonabilă, echilibrată și proporțională cu scopurile răspunderii civile delictuale și cu datele concrete ale cauzei.
Este constant stabilit în doctrină și jurisprudență că nivelul despăgubirilor, morale, dificil de cuantificat, trebuie să răspundă unor criterii de echitate, în sensul de a alina, în măsura posibilului, și compensa, suferințele fizice și psihice, restrângerile aduse vieții sociale normale, cauzate victimei. În același timp însă, despăgubirile nu trebuie să se transforme într-o prestație exagerată, constituind un mijloc de îmbogățite fără just temei și, respectiv, într-o sarcină extrem de oneroasă pentru autorul faptului ilicit prejudiciabil.
În speță, este cert că accidentul a generat traume fizice și psihice majore, însă, așa cum rezultă din actele medico-legale necontestate, acesta nu i-a pus victimei viața în pericol și nici nu i-a cauzat vreo infirmitate permanentă.
În raport de aceste împrejurări, Curtea apreciază că nu se impune neconsiderarea cuantumului daunelor stabilite de instanța de fond, astfel încât cel de-al doilea motiv de recurs al părții civile B. M. și recursul declarat de asigurătorul de răspundere civilă . vor fi respinse ca nefondate, conform art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Văzând și dispozițiile art.192 și urm. C. pr. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I. Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul U. B. N..
II. Admite recursul declarat de partea civilă B. M. împotriva sentinței penale nr.211/13.03.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București.
Casează în parte sentința recurată și în fond, rejudecând:
În baza art. 50 al.1 și art. 55 al.1 din Legea nr.136/1995, astfel cum a fost modificat prin art. I pct.22 din O.U.G. nr. 61/2005, obligă pe asigurătorul . la plata sumelor datorate de către asiguratul său - inculpatul U. B. N. - către părțile civile B. M. și S. U. de Urgență București, în limita plafonului legal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
III. Respinge ca nefondat recursul declarat de asigurătorul ..
Obligă inculpatul și asigurătorul la plata sumei de câte 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, în recurs, avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. C. L. C-tin C. C. A. G.
GREFIER,
M. G.
Red. C.V.
Dact. A.L. 2 ex./03.12.2013
Jud. Sect. 2 București – jud.: M. M.
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
