Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 515/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 515/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 515/2013

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

SENTINȚA PENALĂ NR.515

Ședința din Camera de Consiliu din 31.10.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – I. T.

GREFIER – S. N.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror L. I..

Pe rol se află soluționarea cauzei penale, având ca obiect sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, întemeiată pe dispozițiile art.162 alin.4 din Legea nr.302/2004 rep., privind persoana condamnată A. S. I., în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței penale nr.395/2012 din 07.12.2012 emisă de Instanța Penală nr.1 din Benidorm, modificată prin sentința penală pronunțată de Audiența Provincială Alicante din 05.03.2013, în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a condamnatului pentru a continua executarea pedepsei, formulată de autoritățile judiciare spaniole.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru condamnatul A. S. I., apărător din oficiu, R. A., în substituire pentru avocat B. A., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea la dosar a relațiilor solicitate de la Ministerul Afacerilor Externe.

Nefiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra sesizării Parchetului.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea sesizării Parchetului, recunoașterea sentinței penale nr. 395/2012 din 07.12.2012 emisă de Instanța Penală nr.1 din Benidorm, modificată prin sentința penală pronunțată de Audiența Provincială Alicante din 05.03.2013, transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicarea pedepselor accesorii și deducerea perioadei executate de la 20.09.2011 la zi.

Apărătorul din oficiu al persoanei condamnate A. S. I. solicită admiterea sesizării Parchetului și transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, fiind îndeplinite cerințele legale.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față:

Prin sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București, înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 16.09.2013, în conformitate cu dispozițiile art.162 al. 4 și art.163 din Legea nr.302/2004 republicată, s-a solicitat recunoașterea sentinței emise de autoritățile spaniole și a punerii în executare a acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 158 sau art. 159 din Legea nr. 302/2004, republicată, în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A. S. I. pentru a continua executarea pedepselor, formulată de Ministerul Justiției al Regatului Spaniei.

Au fost atașate la dosar: adresa autorității centrale din statul de condamnare (Regatul Spaniei), formularul din 02.03.2013 conținând consimțământul persoanei condamnate la transferare, referat întocmit de Ministerul Justiției privind stadiul executării pedepsei, declarația persoanei condamnate din 05.03.2013, copia sentinței nr. 395/2012 din 07.12.2012 a Instanței Penale nr.1 din Benidorm, decizia din 11.12.2012 a Instanței Penale nr.1 din Benidorm, referat întocmit de Instanța Penală nr.1 din Benidorm privind computarea duratei pedepsei și dispozițiile legale aplicabile.

La solicitarea instanței, au fost depuse la dosarul cauzei relațiile solicitate de la Ministerul Afacerilor Externe, respectiv declarația privind consimțământul la transfer și referatul privind situația familială și socială a acestuia.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Ca urmare a verificărilor efectuate, Ministerul Administrației și Internelor – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a comunicat că numitul A. S. I. este fiul lui S. și A., născut la data de 01.01.1980 în mun. Bârlad, jud. V., cu domiciliul în oraș O., ., titular al cărții de identitate ., nr._, eliberată la data de 23.06.2010 de către S.P.C.L.E.P. O., și al CNP:_ este cetățean român cu domiciliul în România, fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art.3 lit.a din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art.143 lit.a din Legea nr.302/2004 republicată.

Prin sentința penală nr. 395/2012 din 07.12.2012 emisă de Instanța Penală nr.1 din Benidorm reformată prin sentința penală pronunțată de Tribunalul Alicante din 05.03.2013, numitul A. S. I. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prin efracție prev. de art. 237 și art. 238 din Codul penal spaniol.

În fapt, s-a reținut că numitul A. S. I., în perioada 8-17.09.2011, a pătruns în două locuințe din Benidorm, forțând, în primul caz, fereastra și, în cel de-al doilea, ușa de la intrare, de unde și-a însușit mai multe bunuri, în valoare de 6061,55 euro, respectiv 5331,28 euro.

Sentința a rămas definitivă la data de 05.03.2013, astfel că se constată că este îndeplinită condiția prev. de art.3 lit.b din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit.b din Legea nr.302/2004.

În cauză este îndeplinită și condiția dublei incriminăriprev. de art.143 lit.e din Legea nr.302/2004 și art. 3 pct.1 lit.e din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislația penală română realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit.i Cp cu aplic. art. 41 alin.2 Cp.

Numitul A. S. I. a început executarea pedepsei la data de 20.09.2011, iar executare pedepsei se împlinește la data de 18.09.2015, astfel încât acesta are de executat o perioadă mai mare de 6 luni din durata pedepsei, fiind îndeplinită condiția prev. de art. 143 lit. c din Legea nr. 302/2004.

Totodată, persoana condamnată A. S. I. și-a exprimat consimțământul la transfer în fața consulului României în Castellon de la Plana, astfel că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 143 lit.d din Legea 302/2004.

D. urmare, în temeiul art.162 din Legea nr.302/2004, Curtea, constatând că, în raport de situația socială și familială a persoanei condamnate, așa cum reiese din referatul întocmit de consulul României în Castellon de la Plana, continuarea executării pedepsei în România va favoriza reinserția socială a acesteia, va admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București având ca obiect transferarea persoanei condamnate A. S. I. și va recunoaște sentința nr. din 07.12.2012 pronunțată de Instanța Penală nr. 1 din Benidorm- Spania, definitivă la 05.03.2013, modificată prin sentința nr. 112/2013 a Tribunalului Alicante- Secția 10, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Se va dispune transferarea persoanei condamnate A. S. I., într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei închisorii de 4 ani închisoare.

Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a, b Cp.

Va deduce din durata pedepsei perioada prevenției și a pedepsei executate din 20.09.2011 la zi.

În baza art.192 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu in cuantum de 320 lei se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București având ca obiect transferarea persoanei condamnate A. S. I..

Recunoaște sentința din 07.12.2012 pronunțată de Instanța Penală nr. 1 din Benidorm – Spania, definitivă la 05.03.2013, modificată prin sentința nr. 112/2013 a Tribunalului Alicante – Secția 10.

Dispune transferarea persoanei condamnate A. S. I. - cetățean român, fiul lui S. și A., născut la data de 01.01.1980 în mun. Bârlad, jud. V., cu domiciliul în oraș O., ., titular al cărții de identitate ., nr._, eliberată la data de 23.06.2010 de către S.P.C.L.E.P. O., și al CNP:_ – într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 4ani închisoare.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a, b Cp.

Deduce din durata pedepsei perioada prevenției si a pedepsei executate din 20.09.2011 la zi.

În baza art.192 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu in cuantum de 320 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. T. S. N.

Red.I.T./Th.red.P.A.M..-ex.3/11.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 515/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI