Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 992/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 992/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 992/2013
DOSAR nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ nr. 992/R
Ședința publică din data de 24.05.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. A. G.
JUDECĂTOR - E. U.
JUDECĂTOR - S. M.
GREFIER - VICTORIȚA S.
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM – Serviciul Teritorial București –reprezentat de procuror C. I..
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații G. S. V., G. S. și T. G., împotriva încheierii din 14.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală, în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul inculpat G. S. V., personal, în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat P. C., cu împuternicirea nr._/24.05.2013 la dosar, recurentul inculpat G. S., personal, în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, avocat E. D., cu delegația nr._/24.05.2013 la dosar și recurentul inculpat T. G., personal, în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat C. D., în substituirea apărătorul ales A. P., având împuternicire avocațială nr._/25.05.2013 la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Apărătorulales al recurentului inculpat G. S. V., avocat P. C., având cuvântul, solicită admiterea recursului în temeiul art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală, casarea încheierii recurate și, în temeiul art.3002 Cod procedură penală raportat la art.160b pct.2 Cod procedură penală, revocarea măsurii arestării preventive și să se dispună continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate.
Arată că majoritatea probelor au fost administrate, că inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală și cu instanța, optând pentru aplicarea art.3201 Cod procedură penală și chiar dacă este cercetat pentru fapte incrimitate de către o lege specială cu pedepse într-un cuantum destul de ridicat, consideră că până la pronunțarea unei sentințe definitive inculpatul poate beneficia de o altă măsură decât cea a arestului preventive.
Mai arată că a dat dovadă că este o persoană care respectă orice măsură care i s-ar impune, acesta prezentându-se din propria inițiativă organelor de încarcerare în momentul în care a expirat măsura reținerii și s-a admis propunerea de arestare preventivă.
Totodată, învederează că, în cazul în care instanța apreciază că pentru buna desfășurare a procesului penale se poate aplica o altă măsură, solicită să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea București, cu atât mai mult cu cât acesta deține o proprietate în sectorul 1.
Apărătorulales al recurentului inculpat T. G., avocat C. D., având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de inculpat și continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate, invocând în susținerea cereri circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv faptul că acesta are susținerea familiei, părinții acestuia fiind profesori universitari, că are două fiice în îngrijire, fiind conștient de faptul că trebuie să se supună răspunderii penale.
Solicită să se aibă în vedere că deși faptele pentru care sunt acuzați inculpații sunt grave, în ceea ce-l privește pe inculpatul T. G., instanța de fond nu a făcut o individualizare cu privire la dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală.
În acest sens, arată că, critică încheierea recurată și pentru faptul că nu s-a făcut o motivare individuală, cu referire la fiecare persoană în parte, precum și pentru că nu s-a făcut o coroborare a principiilor de drept, a prevederilor legale și jurisprudenței CEDO, raportat la persoana fiecărui inculpat.
Solicită ca, raportat la art.136 Cod procedură penală, solicită a se avea în vedere că buna desfășurare a procesului penal, precum și scopul măsurilor preventive, pot fi atinse cu inculpatul T. G. în stare de libertate, arătând că acesta se va supune oricărei alte măsuri decât arestarea preventivă, dispusă de instanță.
Apărătoruldin oficiu al recurentului inculpat G. S., avocat E. D., având cuvântul, solicită admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive și să se dispună ca inculpatul să fie cercetat în stare de libertate, având în vedere că inculpatul a avut o poziție procesuală de recunoaștere și de regret.
Consideră că nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute la art.148 lit.f Cod procedură penală, în sensul că nu sunt probe că inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, solicită să fie avut în vedere și situația inculpatul G. S. din punct de vedere medical, precum și faptul că are mai multe societăți, că a avut loc de muncă, că are 5 copii dintre care 3 minori și o mamă în vârstă de 85 de ani căreia îi asigură întreținerea.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor celor 3 inculpați ca nefondate și menținerea încheierii prin care s-a dispus menținerea stării de arest a acestora, apreciind că în continuare se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și că nu au intervenit elemente noi care să justifice cercetarea inculpaților în stare de libertate.
Arată că modificarea poziției procesuale a celor trei inculpați, în sensul recunoașterii în parte a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, nu constituie un element care să justifice cercetarea lor în libertate, ținând cont de gravitatea faptelor și de modalitatea de săvârșire a faptelor.
Astfel, consideră că sunt suficiente elemente pentru a se continua cercetarea judecătorească cu inculpații în stare de arest preventiv.
Recurentul inculpat G. S. V., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate, arătând că s-a prezentat la organele de poliție în momentul în care s-a dispus arestarea preventivă și se va prezenta și dacă se va pronunța o sentință cu executare.
Recurentul inculpat G. S., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său și solicită să fie judecat în stare de libertate.
Recurentul inculpat T. G., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin Încheierea de ședință din data de 14.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._ , în baza art. 3002 Cpp cu referire la art. 160b alin. (3) Cpp a fost menținută starea de arest a inculpaților G. S., zis „S.” (fiul lui V. și E., născut la 02.07.1961 în municipiul Satu M., jud. Satu M., CNP:_, dom în București, . C, sector 1, arestat în baza MAP nr. 252/U.P./19.10.2012 de Tribunalul București Secția I Penală), T. G. (fiul lui V. și G., născut la 28.04.1965 în București, CNP:_, domiciliul în București, ., sector 1, arestat în baza MAP nr. 253/U.P./19.10.2012 de Tribunalul București Secția I Penală), S. P. (fiul lui P. și Rozsa, născut la data de 05.07.1964 în municipiul Satu M., jud. Satu M., CNP:_, domiciliul în Satu M., . .17, jud. Satu M., arestat în baza MAP nr. 254/U.P./19.10.2012 de Tribunalul București Secția I-a Penală), F. V. V., zis „V.” (fiul lui I. și I., născut la 06.10.1975 în municipiul Satu M., CNP_, domiciliul în Satu M., . UU26, ., . M., arestat în baza MAP nr. 255/U.P./19.10.2012 de Tribunalul București Secția I Penală) și G. S. V., zis „V.” (fiul lui S. și S., născut la 03.05.1991 în București, CNP_, domiciliul în București, . C, sector 1, arestat în baza MAP nr. 256/U.P./19.10.2012 de Tribunalul București Secția I-a Penală).
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut, în esență, faptul că în urma cercetărilor efectuate a fost identificată gruparea din care fac parte inculpații, grupare specializată în traficul droguri de mare risc, respectiv cocaină. Astfel, din cercetări a rezultat că inculpatul G. S., zis „S.”, se afla în posesia unei cantități mari de cocaină pe care intenționa să o vândă și prin intermediul fiului său - inculpatul G. S. V., zis „Vio”, a luat legătura cu colaboratorul „P. D.” solicitându-i să-l pună în legătură cu persoane care sunt apte de a cumpăra cantități de ordinul sutelor de kilograme.
S-a menționat totodată că la datele de 24.09.2012 și 10.10.2012, inculpatul G. S. ar fi negociat cu colaboratorul „Armando Giorgio” încheierea unor tranzacții privind oferirea/cumpărarea de cocaină, invocându-se o . interceptării telefonice.
De asemenea, o . interceptări de convorbiri telefonice și declarațiile colaboratorilor sunt invocate pentru activitatea infracțională a inculpaților S. P., F. V., privind transportul drogurilor Austria - Luiz - Romania.
Prin ordonanțele nr. 2700D/P/2012 din datele de 17.10.2012 și 18.10.2012, DIICOT - Serviciul Teritorial București a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații G. S. zis „S.”, T. G., S. P., F. V. V. zis „V.” și G. S. V. zis „Vio”.
Prin ordonanțele din data de 18.10.2012, D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial București a dispus reținerea inculpaților G. S. zis „S.”, T. G., S. P., F. V. V. zis „V.” și G. S. V. zis „Vio”.
Prin încheierea de ședință din data de 19.10.2012, în dosarul nr._/3/2012 al Tribunalului București Secția I-a Penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților G. S. zis „S.”, T. G., S. P., F. V. V. zis „V.” și G. S. V. zis „Vio” pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 19.10.2012 pană la data de 16.11.2012, inclusiv.
Tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive a inculpaților a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și totodată a apreciat că temeiurile legale care au determinat arestarea preventivă inițială a acestora continuă să existe și impun în continuare privarea acestora de libertate.
În acest sens, s-a avut în vedere faptul că art. 5 par. 1 lit. c) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994, stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
În hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu poate fi privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.
Totuși faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejjav. Malta).
Pe de altă parte, Tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente în continuare dispozițiile art. 148 lit. f ) Cpp, conform argumentelor de drept și de fapt de la momentul arestării preventive.
Nu poate fi omisă reacția publicului, față de acest gen de infracțiuni, ce produc o „tulburare socială" de natură să justifice menținerea inculpaților în stare de arest preventiv pe o anumită perioadă de timp.
În ceea ce privește această ultimă condiție, Tribunalul a concluzionat că aprecierea pericolului pentru ordinea publică, pe care lăsarea în libertate a inculpaților îl prezintă, nu trebuie făcută evident prin abstracție de gravitatea faptelor a căror săvârșire li se impută. Sub acest aspect, existența pericolului poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii deduse judecății, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului pentru ordinea publică nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpaților, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. În consecință, analizând circumstanțele reale existente în cauză, Tribunalul, cât privește aspectul referitor la împrejurarea că lăsarea în liberate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a retinut că în lipsa unei definiții legale a noțiunii de "pericol concret pentru ordinea publică", în doctrina și în practica judiciară s-au conturat mai multe criterii în funcție de care se analizează în concret această noțiune.
Astfel, pericolul concret pentru ordinea publică, rezultă atât din natura și gravitatea infracțiunii reținute, respectiv infracțiunea de trafic de droguri, cât și din modalitatea concretă și împrejurările de comitere, urmările produse și numărul inculpaților. În raport de aceasta, Tribunalul a apreciat că sunt incidente în continuare dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f) din Cpp, în sensul că lăsarea în liberate a inculpaților prezintă în mod evident un pericol concret pentru ordinea publică, generând implicit o stare de neîncredere și insecuritate în rândul peroanelor care respectă ordinea de drept și valorile sociale.
Noțiunea de pericol pentru ordinea publică nu trebuie înțeleasă doar ca o primejdie concretă și imediată, constând în posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, ci ea semnifică și o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negativă a faptului că inculpații asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni sunt cercetați în stare de libertate.
De asemenea, Tribunalul a avut în vedere amploarea pe care a luat-o acest gen de infracțiunii în țara noastră, cu o dezvoltare impresionantă în capitală, unde în fiecare zona există grupuri infracționale specializate pe traficul de droguri, organizate ierarhic, existând uneori tendința de a se exclude uni pe alții pentru acapararea de noi clienți consumatori de droguri, precum și răspândirea acestui gen de infracțiunii în rândul tineretului, acesta fiind punctul de atracție al marilor traficanți de droguri ce profită de lipsa de experiență de viață a acestora.
Astfel, în contextul întăririi atitudinii de combatere a fenomenului infracțional, presupunerea săvârșirii unei atare infracțiuni este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor asemenea fapte.
Cu privire la aspectele vizând persoana inculpaților, s-a apreciat că acestea vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei pe fond, în procesul individualizării sancțiunii penale, desigur în ipoteza în care instanța va ajunge la concluzia dovedirii vinovăției.
De remarcat este împrejurarea că inculpații, prin apărători, au susținut în mod constant, la termene succesive, că temeiurile de la momentul arestării preventive s-au schimbat, că persoanele inculpaților nu prezintă pericol pentru ordinea publică, solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi țara/localitatea.
Însă, în raport de toate considerentele de mai sus, Tribunalul a concluzionat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive, pentru următoarele considerente:
Este de necontestat că pe tot parcursul procesului penal, pană la pronunțarea unei hotărâri definitive, inculpații se bucura de prezumția de nevinovăție. Luarea sau menținerea stării de arest preventiv trebuie privită, în principal, prin prisma naturii faptelor deduse judecății și implicația acestora în ordinea publică, coroborat și cu necesitatea unei bune desfășurări a procedurilor în fața autorităților.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit principiul general în aceasta materie, în hotărârea Wemhoff c. Germaniei. Astfel, „detenția preventiva trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normala și ea nu trebuie sa se mențină dincolo de limite rezonabile independent de faptul ca ea se va imputa sau nu din pedeapsa”. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pentru a vedea în ce măsura „exista indicii precise cu privire la un interes public real, care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (Labita c. Italiei).
Astfel, Tribunalul a apreciat că nu s-a depășit un interval de timp rezonabil de la momentul sesizării instanței, de natură a duce la concluzia ca ar fi imputabilă autorității vreo culpă în administrarea probatorilor și respectiv cercetarea judecătorească. În acest context, s-a apreciat că este evident, din studiul dosarului, că judecătorul cauzei a depus toate diligențele pentru o administrare operativă dar și judicioasă a cercetării judecătorești.
Aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii se face în raport de circumstanțele concrete ale cauzei (complexitatea acesteia, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru părți a obiectului procedurii). În acest context, s-a statuat în practica CEDO că doar întârzierile datorate comportamentului autorităților sunt susceptibile să antreneze încălcarea convenției.
Analizând măsura preventivă și din perspectiva dispozițiilor art. 5 din CEDO, Tribunalul a considerat că menținerea măsurii privative de libertate este justificată, întrucât, prin proclamarea dreptului la libertate, se protejează libertatea individuală împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților, care însă nu trebuie să stânjenească eforturile instanțelor în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții (Cauza Tonasi vs Franța).
De asemenea, se va avea în vedere că pe lângă alte garanții ale procesului penal, judecarea cauzei într-un termen rezonabil are ca principal scop protejarea părților împotriva duratei excesive a procedurilor, asigurarea eficienței și credibilitatea actului de justiție, dar și evitarea menținerii persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiunii într-o stare de nesiguranță cu privire la situația sa pentru o perioadă de timp prea mare.
Instanța de judecată a încercat să respecte obligațiile de rezultat, constând în citarea, audierea inculpaților și administrarea altor probe solicitate de părți.
În ce privește cererile înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, formulate în subsidiar de către inculpații, prin avocați aleși, s-a apreciat că în acest moment procesual, având în vedere buna desfășurare a procesului penal, precum și scopul măsurilor preventive, gradul de pericol social al infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații, vârsta și circumstanțele personale ale acestora (criterii cu caracter complementar), nu sunt măsuri suficiente să-și atingă scopul în acest stadiu al urmăririi penale, tribunalul respingând aceste cererii.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 3002 Cpp raportat la art. art.160balin. 3 Cpp, Tribunalul a menținut starea de arest a inculpaților și a respins, ca nefondate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații G. S. V., G. S. și T. Gerorge, solicitând admiterea recursurilor, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea cauzei cu inculpații în stare de libertate, avându-se în vedere circumstanțele personale ale inculpaților, faptul că la acest moment procesual nu se mai impune arestarea preventivă în interesul urmăririi penale, precum și faptul că nu au fost relevate temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpaților.
Examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, cât și a motivelor de casare ce se iau în considerare din oficiu, Curtea constată recursurile ca fiind nefondate și urmează să le respingă în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) Cpp, pentru considerentele ce urmează.
Inculpații au fost arestați preventiv și ulterior trimiși în judecată prin rechizitoriul emis în dosarul de urmărire penală nr. 2700/D/P/2012, în data de 04.02.2013, de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial București, pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere/constituire a unui grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 7 alin. 1 și 3 raportat la art. 2 lit. b) pct. 11 din Legea nr. 39/2003, art. 3 alin. 2 și art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cp;
Curtea apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților subzistă în prezent și impun în continuare privarea acestora de libertate, menținerea măsurii arestării preventive fiind dispusă în mod legal și temeinic.
Astfel, sub aspectul dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală raportat la art. 681 Cod procedură penală, Curtea constată, în acord cu judecătorul fondului, că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care a fost arestați și ulterior, trimiși în judecată.
Cât privește dispozițiile art.148 lit. f) Cod procedură penală, Curtea constată că și acestea sunt întrunite, în sensul că infracțiunile de săvârșirea cărora sunt acuzați recurenții-inculpați sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, se impune sublinierea faptului că în jurisprudența CEDO, în special cu referire la unele cauze împotriva Franței (printre care și cauza Letellier v.Franța), s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita „o tulburare a societății”, de natură să justifice o detenție preventivă.
Timpul scurt scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaților în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte.
Pe de altă parte, acest interval de timp nu are un caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de diligențele sporite cu care au acționat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în fața instanței de fond.
Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România în anul 1994, stipulează în articolul 5 par.1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, în acest caz, justificând temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
În Hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură), indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.
Prin Hotărârea Calejja v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.
În speța dedusă judecății, instanța de fond a avut în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
La acest moment procesual, Curtea nu identifică vreo schimbare a temeiurilor arestării sau vreun alt motiv întemeiat pentru a se justifica punerea inculpaților în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și în fața primei instanțe, impune privarea de libertate, în continuare, nicidecum o altă măsură preventivă alternativă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 Cod procedură penală.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.
Persistența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 Cod procedură penală, privarea de libertate a inculpaților fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care inculpatul se bucură conform legislației în vigoare.
Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art.38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații G. S. V., G. S. și T. G., soluție în raport de care, având în vedere dispozițiile art. 192 alin. 2 Cpp, îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații G. S. V. zis „V.” (fiul lui S. și S., născut la 03.05.1991 în București, cu CNP_), G. S. zis „S.” (fiul lui V. și E., născut la 02.07.1961 în municipiul Satu M., cu CNP_) și T. G. (fiul lui V. și G., născut la 28.04.1965 în București, cu CNP_).
Obligă pe recurenții-inculpați să plătească cheltuieli judiciare statului după cum urmează:
G. S. V. și T. G. câte 200 lei, iar G. S. 300 lei, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu, ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. A. G. E. U. S. M.
GREFIER,
Victorița S.
Red.EU/Tehnored.CI/2ex/17.06.2013
Jud. fond A.S.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1781/2013. Curtea... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|
