Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 252/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 252/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 252/2013

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI- SECȚIA A II-A PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ nr. 252/F

Ședința publică din 04.06.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – E. U.

GREFIER - C. I.

MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI reprezentat de procuror L. C..

Pe rol soluționarea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, întemeiată pe disp. art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, în sensul recunoașterii și punerii în executare a Sentinței nr. 487/11, pronunțată de Instanța Penală nr. 9 Madrid, privind persoana transferabilă D. C., în vederea transferării acesteia și a continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu a lipsit persoana condamnată D. C., pentru care se prezintă apărător din oficiu avocat N. D. cu delegație de reprezentare nr._/24.10.2012 la dosar-fila 6.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că Ministerul Justiției a înaintat dovada comunicării citației pentru acest termen de judecată către persoana transferabilă.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor asupra sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea sesizării, recunoașterea și punerea în executare a Sentinței nr. 487/2011 pronunțată de Instanța Penală nr. 9 Madrid, rămasă definitivă la data de 26.10.2011, prin care persoana transferabilă D. C. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 3 ani și pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor electorale pe durata condamnării, cu deducerea perioadei de arest preventiv de la data de 14.05.2011 la. De asemenea, solicită să se dispună transferarea persoanei condamnate D. C. în vederea continuării executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii într-un penitenciar din România, precum și să se ia act de faptul că persoana condamnată și-a dat acordul la transfer.

Apărătorul din oficiu al persoanei transferabile arată că subscrie la solicitarea făcută de reprezentantul parchetului.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rezoluția din data de 08.10.2012 emisă de P. de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 1202/II/8/2012, în temeiul dispozițiilor art. 162 alin. 4 și art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus sesizarea Curții de Apel București în vederea recunoașterii și punerii în executare a Sentinței nr. 487/11, pronunțată de Instanța Penală nr. 9 Madrid, în conformitate cu dispozițiile art. 158 sau art. 159 din Legea nr. 302/2004.

Pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală s-a format dosarul nr._, înregistrat la data de 16.10.2012.

Analizând actele și lucrările din dosarul cauzei, Curtea reține următoarele:

Prin adresa nr._/2012 din data de 17.04.2012, Ministerul Justiției - Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară a transmis acestei unități de parchet cererea formulată de autoritățile judiciare din Regatul Spaniei prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate D. C. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii de 3 ani și a pedepsei accesorii de interzicere a drepturilor electorale pe perioada condamnării, aplicată de către instanțele din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile spaniole a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv, copie de pe hotărârea de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, document privind situația executării pedepsei, document din care a rezultat acordul la transferare al persoanei condamnate.

Curtea reține că, potrivit art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată, „transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiții:

a) condamnatul este resortisant al statului de executare;

b) hotărârea este definitivă;

c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei. În cazuri excepționale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni;

d) transferul este consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei. Consimțământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este;

e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare;

f)statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.

Legat de condițiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată, din documentele transmise de către autoritățile statului de condamnare, precum și din actele efectuate la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a rezultat îndeplinirea condițiilor obligatorii instituite prin dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Astfel, prin adresa nr._ din data de 08.05.2012 Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a comunicat faptul că în evidențele deținute, numitul D. C., fiul lui I. și F., născut la data de 26.11.1991, în municipiul G., cu domiciliul în comuna Putineiu, ., titular al cărții de identitate . nr._, eliberată la data de 03.12.2009 de către SPCLEP și are atribuit CNP:_, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Din adresa nr._/10 emisă la data de 10.05.2012 de către Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte a rezultat că numitul D. C. are statutul de cetățean român și nu figurează în evidențele instituției ca deținător de pașaport.

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că numitul D. C. a fost condamnat prin Sentința nr. 487/2011 pronunțată de Instanța Penală nr. 9 Madrid la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, cu reținerea circumstanței agravante datorită recidivei în conformitate cu dispozițiile art. 234 și art. 235 alin. 3, art. 74 alin. 1 și 2 și art. 22 alin. 8 din Codul penal spaniol. Sentința a rămas definitivă la data de 26.10.2011.

Curtea constată, așadar, că este îndeplinită și cerința prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Din datele comunicate de autoritățile austriece a rezultat că numitul D. C. a fost arestat preventiv 188 de zile, în perioada 14.05.2011 – 17.05.2011 (4 zile) și în perioada 18.05.2011 – 17.11.2011 (184 zile), perioadă ce a fost dedusă din pedeapsa la care acesta a fost condamnat.

Această pedeapsă a început a fi executată la 18.11.2011, durata condamnării împlinindu-se la data de 12.05.2014.

În consecință, este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004.

În fapt, s-a reținut că, la data de 14.05.2011, persoana condamnată a sustras din diferite centre comerciale din Torrelodores un număr mare de articole de îmbrăcăminte prin utilizarea unui inhibitor de frecvență prin care a anulat sistemele de alarmă ale magazinelor respective.

Examinând materialul cauzei, Curtea constată că este îndeplinită și condiția dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptă reținută în sarcina numitului Daminan C. având corespondent în legislația penală română și realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e), cu aplicarea art. 41 alin. 2, toate din Codul penal român.

Astfel cum a rezultat din declarația dată la 11.12.2011, numitul D. C. a consimțit transferarea sa într-un penitenciar din România, fiind, astfel, îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. d) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Curtea constată că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 143 lit. f) din Legea nr. 302/2004 republicată, condiție ce rezultă din împrejurarea că cererea de transfer a fost formulată de autoritatea centrală competentă din statul de condamnare și din faptul că Ministerul Justiției din România, în calitate de autoritate centrală a statului de executare, a solicitat demararea procedurii reglementată în titlul VI din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată.

Față de considerentele expuse anterior, Curtea constată îndeplinite cerințele art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, motiv pentru care, va admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București și, în baza art. 162 din același act normativ, va recunoaște Sentința penală nr. 487/2011 pronunțată Instanța Penală nr. 9 Madrid – Regatul Spaniei, rămasă definitivă la 26.10.2011, prin care persoana transferabilă D. C. a fost condamnată la pedeapsa principală a închisorii de 3 ani și la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor electorale pasive pe durata condamnării.

Va dispune transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei principale de 3 ani închisoare, sens în care va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii și a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a Cp.

Va deduce din pedeapsă perioada în care condamnatul a fost arestat preventiv, de la 14.05.2011 la 17.05.2011 și de la 18.05.2011 la 17.11.2011, respectiv de la 18.11.2011 la zi.

În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.

Recunoaște sentința penală nr. 487/2011 pronunțată Instanța Penală nr. 9 Madrid - Regatul Spaniei, rămasă definitivă la 26.10.2011, privind persoana condamnată D. C., fiul lui I. și F., născut la data de 26.11.1991, în municipiul G., cu domiciliul în comuna Putineiu, ., titular al cărții de identitate . nr._, eliberată la data de 03.12.2009 de către SPCLEP și CNP atribuit:_.

Dispune transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei închisorii de 3 ani și a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a Cp.

Deduce din pedeapsă perioada în care condamnatul a fost arestat preventiv, de la 14.05.2011 la 17.05.2011 și de la 18.05.2011 la 17.11.2011, respectiv de la 18.11.2011 la zi.

Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 320 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare pentru condamnat.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.06.2012.

PREȘEDINTE GREFIER

E. U. C. I.

Red. EU/Th. red. CI – 06.04.2012/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 252/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI