Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 2435/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2435/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-12-2013 în dosarul nr. 2435/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
Decizia penală nr.2435
Ședința publică din data de 27 decembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. C. N.
JUDECĂTOR: S. M.
JUDECĂTOR: F. D.
GREFIER: VICTORIȚA S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală – a fost reprezentat de doamna procuror L. E.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpații I. V., H. S., I. G., P. N. A. și R. M. M., împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală, în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul inculpat I. V., aflat în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, avocat P. G., în baza delegației nr.23/24.12.2013 emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară, depusă la dosar, recurentul inculpat H. S., aflat în stare de arest, asistat de apărători aleși, avocat C. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._/27.12.2013 emisă de Baroul București – Cabinet avocat și avocat D. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 emisă de Baroul București și de apărător din oficiu, avocat P. G., în baza delegației nr.23/24.12.2013 emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară, recurentul inculpat I. G., aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu P. G., în baza delegației nr._/27.12.2013 emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară, recurentul inculpat P. N. A., aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat B. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._/27.12.2013 emisă de Baroul Bucureși – Cabinet Individual și de apărător din oficiu, avocat B. E., în baza delegației nr.24/24.12.2013 emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară și recurentul inculpat R. M. M., aflat în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, avocat B. E., în baza delegației nr.24/24.12.2013 emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales al recurentului inculpat H. S., avocat C. G., învederează instanței că înțelege să invoce excepția nulității absolute a încheierii de ședință din data de 16.12.2013, în temeiul art.197 alin.1 Cod procedură penală.
Astfel, arată că prin încheierea de ședință din data de 22.10.2013 s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului H. S., iar prin încheierea recurată din 16.12.2013, în baza art.3002 Cod procedură penală raportat la art.160b alin.1 Cod procedură penală se constată legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului.
Așadar, având în vedere că între data de 22.10.2013 și 16.12.2013 a trecut un interval de 54 de zile și că nu există nicio încheierea de ședință pronunțată în acest interval de timp, distinctă, motivată, pentru prelungirea cu încă cel mult 30 de zile a arestării preventive, apreciază că încheierea de ședință din 16.12.2013 încalcă prevederile art.5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.23 din Constituția României, precum ale art.149 Cod procedură penală, întrucât în intervalul de 54 de zile nu există o încheiere motivată distinctă care să conducă la prelungirea arestării preventive cu încă 30 de zile, depunând în scris cele susținute.
Curtea unește excepția cu fondul și nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Apărătorul ales al recurentului inculpat H. S., avocat C. G., având cuvântul, învederează că hotărârea instanței de fond nu este motivată, în ceea ce privește cererile apărării din fața instanței de fond, astfel că solicită admiterea recursului, în baza art.38515 alin.2 lit.d Cod procedură penală raportat la art.3856 alin.2 Cod procedură penală, casarea încheierii de ședință a instanței de fond și rejudecând, să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Apreciază că încheierea este motivată insuficient și nu este pertinent motivată, contrar prevederilor art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omnului.
Arată că a susținut în fața instanței de fond că nu mai subzistă temeiurile care au condus la luarea și menținerea măsurii arestării preventive și că nu au apărut temeiuri noi, solicitând să se observe că instanța de fond a făcut o motivare globală, atât în ceea ce privește circumstanțele reale, dar și în ceea ce privește circumstanțele personale, fiind aceeași motivare regăsită și în încheierile anterioare.
În ceea ce privește circumstanțele personale, a arătat că se poate dispune măsura obligării de nu părăsi localitatea, depunând în acest sens o . înscrisuri prin care a făcut dovada că inculpatul nu se va sustrage de la desfășurarea cercetării judecătorești, însă instanța de fond nu motivat sub nici un aspect respingerea acestei cereri.
Arată că invocat principiul proporționalității, precum și termenul rezonabil, fiind 8 luni de zile de când inculpatul se află în stare de arest preventiv, însă instanța de fond nu a motivat acest aspect.
Totodată, arată că a invocat prevederile art.136 alin.8 Cod procedură penală, învederând instanței că inculpatul are doi copii minori din care unul este nevăzător, că soția acestuia nu lucrează, că acesta are un frate nevăzător de care se ocupa. M. arată că a depus caracterizări, precum și acte din care rezultă că inculpatul are o societate, având contracte în derulare.
Cel de-al doilea apărător ales al recurentului inculpat H. S., avocat D. M., având cuvântul, solicită admiterea recursului și să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Apreciază că măsura arestării preventive este o măsură excesivă, solicitând a fi avut în vedere faptul că la dosarul cauzei se află doar niște declarații generale, care nu pot forma o părere raportat la infracțiunile pentru care acesta este judecată, făcând referire la declarația martorei Golotuță I..
Totodată, apreciază că nu mai sunt temeiuri suficiente pentru a fi menținută starea de arest a inculpatului și solicită judecarea acestuia în stare de libertate.
Apărătorul ales al recurentului inculpat P. N. A., avocat B. G., având cuvântul, solicită admiterea recursului promovat de inculpat, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală, casarea în parte a încheierii de ședință din data de 16.12.2013 a Tribunalului București - Secția a II-a penală și rejudecând, să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului P. N. A. și în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Arată că există o parte vătămată în ceea ce-l privește pe inculpatul P., având o implicare minimă, că acesta lucra ca taximetrist, că este necunoscut cu antecedente penale, că are un domiciliu stabil, învederând că în condițiile în care se va dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul se va supune tuturor condițiilor impuse.
Totodată, arată că inculpatul urmează a solicita judecarea sa în temeiul art.3201 Cod procedură penală, acesta recunoscând minima sa implicare, solicitând judecarea sa în stare de libertate, învederând că acesta nu are cum influența părțile participante la procesul penal.
Apărătorul din oficiu al recurenților inculpați I. V. și I. G., avocat P. G., având cuvântul, solicită admiterea recursurilor formulate de cei doi inculpați, apreciind că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în raport de dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală, cu privire la pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților.
Invocă practica judiciară, solicitând să fie avut în vedere cu instanța a fost sesizată cu judecarea cauzei și având în vedere poziția procesuală a inculpaților, precum și circumstanțele lor personale, consideră că până la pronunțarea unei hotărâri inculpații pot fi cercetați în stare de libertate.
Solicită să fie avut în vedere faptul că cei doi inculpați sunt părinți, inculpatul I. V. având 2 copii minori cu probleme grave de sănătate, iar inculpat I. G. un copil minor, precum și faptul că aceștia au avut un loc de muncă.
În subsidiar, solicită luarea măsurii obligării de a nu prăsi țara, arătând că nu există date din care să rezulte că aceștia s-ar sustrage judecății.
Apărătorul din oficiu al recurentul inculpat R. M. M., avocat B. E., având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de inculpat, casarea încheierii din 16.12.2013 pronunțată de Tribunalul București și rejudecând,să se dispună revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Apreciază că temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive nu mai subzistă și că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului, în sensul că acesta ar săvârși alte infracțiuni dacă va fi lăsat în stare de libertate.
Arată că inculpatul are un copil minor și că acesta este arestat de 7 luni, invocând depășirea termenului rezonabil al duratei arestării preventive.
În consecință, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că, motivul invocat în ceea ce privește excepția nulității absolute, nu se încadrează în dispozițiile art.197 alin.2 Cod procedură penală, putând fi vorba cel mult de o încetare de drept a măsurii, arătând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.159 Cod procedură penală.
În ceea ce privește recursurile formulate de inculpați, solicită respingerea acestora ca neîntemeiate, apreciind că se impune menținerea stării de arest a celor cinci inculpați față de modalitatea de comitere a faptelor, făcând o scurtă referire la faptele reținute în sarcina inculpaților.
Recurentul inculpat I. V., având ultimul cuvânt, arată că are 2 copii minori și solicită judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul inculpat H. S., având ultimul cuvânt, arată că are o societate comercială, că nu a racolat pe nimeni și solicită judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul inculpat I. G., având ultimul cuvânt, arată că are 2 copii minori în întreținere și solicită judecarea sa în stare de libertate.
Recurentul inculpat P. N. A., având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, arătând că nu se va sustrage cercetării judecătorești.
Recurentul inculpat R. M. M., având ultimul cuvânt, arată că are 1 copil minor în întreținere, că acea un loc de muncă și solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA ,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea de ședință din data de 16.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală, în baza art.3002 rap. la art.160b alin. 1 Cod proc.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților G. G.; Caracior M.; I. V.; M. N. Sarmis; S. G.; G. Ș. R.; F. A.; H. S.; R. M. M.; I. G.; P. N. A. și în baza art.3002 raportat la art. 160b alin. 3 C. pr. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților.
Au fost respinse, ca nefondate, cererile de revocare/înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara/localitatea formulate de inculpați, prin apărători.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 71/D/P/2012 din data de 21.10.2013, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- DIICOT –Structura Centrală a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:
1. G. G., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată și completată cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p; trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 3 și 4 din Legea 678/2001 modificată și completată cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p; proxenetism prev. de art. 329 alin. 1, 2 și 3 din C.p cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p; constituirea unui grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea 39/2003; cu aplic. art. 33 lit. a din C.p. și art. 37 lit. b din C.p.
2. Caracior M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată și completată cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p; proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 și 2 din C.p cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p.; sprijinire a unui grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea 39/2003; cu aplic. art. 33 lit. a din C.p. și art. 37 lit.a din C.p.
3. I. V., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată și completată cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p; proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 și 2 din C.p cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p.; constituirea unui grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea 39/2003; cu aplic. art. 33 lit. a din C.p.
4. M. N. Sarmis, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată și completată cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p; proxenetism prev. de art. 329 alin. 1, 2 și 3 din C.p cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p.; constituirea unui grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea 39/2003; cu aplic. art. 33 lit. a din C.p.
5. S. G., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată și completată cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p; trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 3 și 4 din Legea 678/2001 modificată și completată cu aplic. art. 41 alin. 2; proxenetism prev. de art. 329 alin. 1, 2 și 3 din C.p cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p.; constituirea unui grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea 39/2003; cu aplic. art. 33 lit. a din C.p.
6. G. Ș. R., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată și completată cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p; trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 3 și 4 din Legea 678/2001 modificată și completată; proxenetism prev. de art. 329 alin. 1, 2 și 3 din C.p cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p.; constituirea unui grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea 39/2003; cu aplic. art. 33 lit. a din C.p.
7. F. A., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată și completată cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p; trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 3 și 4 din Legea 678/2001 modificată și completată cu aplic. art. 41 alin. 2; proxenetism prev. de art. 329 alin. 1, 2 și 3 din C.p cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p.; constituirea unui grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea 39/2003; cu aplic. art. 33 lit. a din C.p.
8. H. S., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată și completată cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p; trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 3 și 4 din Legea 678/2001 modificată și completată; proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 și 2 din C.p cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p.; sprijinire a unui grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea 39/2003; cu aplic. art. 33 lit. a din C.p.
9. R. M. M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată și completată cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p; trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 3 și 4 din Legea 678/2001 modificată și completată; proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 și 2 din C.p cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p.; sprijinire a unui grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea 39/2003; cu aplic. art. 33 lit. a din C.p. și art. 37 lit.a din C.p.
10. I. G., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată și completată cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p; trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 3 și 4 din Legea 678/2001 modificată și completată; proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 și 2 din C.p cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p.; sprijinire a unui grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea 39/2003; cu aplic. art. 33 lit. a din C.p.
11. P. N. A., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată și completată cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p; proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 și 2 din C.p cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p.; sprijinire unui grup de criminalitate organizată prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea 39/2003; cu aplic. art. 33 lit. a din C.p.
În raport de disp. art. 300/2 Cpp cu ref la art. 160/b Cpp, Tribunalul concluzionează că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive pentru următoarele considerente:
În fapt, în esență, s-a reținut că la data de 16.12.2011, organele de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate s-au sesizat din oficiu cu privire la activitatea infracțională desfășurată de o grupare de criminalitate organizată, condusă de numitul G. G. zis G. sau B., pe linia traficului de persoane, traficului de minori și proxenetismului. Ca urmare a investigațiilor efectuate s-a stabilit că sus-numitul coordonează o grupare infracțională ce are drept scop racolarea tinerelor de cetățenie română, domiciliate pe raza județelor Călărași, I., Ialomița, pe care le transportă în străinătate, în special în Austria, unde le exploatează din punct de vedere sexual. O parte dintre aceste tinere sunt minore. Totodată, s-a stabilit că din această grupare fac parte numiții: B. E. L., G. N. zis N., Caracior M. zis B., M. N.-Sarmis zis S., I. V. zis C., S. G. zis F., F. A. zis A., G. Ș.-R. zis R., G. V. zis V. sau Raj, R. M.-M. zis P., P. M. zis M., H. S. zis S. Blondu, A. C. zis C. din Voluntari, I. G. zis B., P. N. A. zis N. Șerparu, N. R. A. zis B.. Modul de operare folosit în activitatea infracțională constă în aceea că liderul și organizatorul rețelei, aflat în cea mai mare parte a timpului pe teritoriul Austriei, se ocupă de recrutarea tinerelor, de transportul sau plata transportului acestora în Austria, de cazare și plasarea lor în cluburi. Totodată, se mai arată că acesta exercită presiuni asupra victimelor, pentru a le determina să practice prostituția în folosul grupării și pentru ca tinerele să lucreze în fiecare zi și cu cât mai mulți clienți, pentru obținerea unor profituri mari. Tot liderul grupării s-a ocupat de obținerea cărților de identitate emise pe numele altor persoane majore, înscrisuri care au fost folosite pentru tinerele minore, care sunt aduse din România și nu au dreptul de a lucra în cluburi. Pe teritoriul României, acționează o parte din membrii grupării care au rolul de a racola tinere, care ulterior sunt plasate liderului grupării, pentru a decide modalitatea de transport în Viena și unde urmează ca tinerele să lucreze. În acelați timp, se mai arată în referatul întocmit de parchet, în România, liderul grupării deține un azil de bătrâni, construit cu banii obținuți din exploatatrea tinerelor în Austria, afacere de care se ocupă membrii grupării din România. Alți membrii ai grupării se află pe teritoriul Austriei, împreună cu liderul grupării, aceștia având rolul de a supraveghea tinerele în cluburi și în locurile de cazare și pentru a exercita presiuni fizice și psihice asupra victimelor. Mai au rolul de a colecta sumele de bani obținute de tinerele exploatate, care ulterior sunt predate liderului grupării.
De asemenea, începând cu anul 2010, cetățenii români cercetați în cauză au constituit, aderat și/sau sprijinit grupul infracțional organizat condus de numitul G. G., în scopul comiterii de infracțiuni grave, respectiv trafic de minori și trafic de persoane, proxenetism și drept urmare, au executat și acte materiale de racolare, transport, cazare și exploatare a tinerelor în Austria.
Prin încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul_/3/2013 la data de 29.05.2013 s-a dispus luarea măsurii arestării preventive celor 11 inculpați pentru o perioadă de 29 de zile, reținându-se incidența în cauză a dispozițiile art. 148 alin. lit. f Cpp, infracțiunile pentru care aceștia sunt cercetații fiind sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, lăsarea acestora în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică.
În hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.
Totuși faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejjav. Malta).
Pe de altă parte, Tribunalul a apreciat că, în cauză, sunt incidente în continuare dispozițiile art. 148 lit. f C.p.p, conform argumentelor de drept și de fapt de la momentul arestării preventive.
Pericolul pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților îl prezintă nu trebuie făcută evident prin abstracție de gravitatea faptelor a căror săvârșire li se impută. Sub acest aspect, existența pericolului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii deduse judecății, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
La stabilirea pericolului pentru ordinea publică nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpaților, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. În consecință, analizând circumstanțele reale existente în cauză, Tribunalul cât privește aspectul referitor la împrejurarea că lăsarea în liberate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, retine că în lipsa unei definiții legale a noțiunii de "pericol concret pentru ordinea publică", în doctrina și în practica judiciară s-au conturat mai multe criterii în funcție de care se analizează în concret această noțiune.
Pericolul concret pentru ordinea publică, a rezultat atât din natura și gravitatea infracțiunii reținute respectiv fiind vorba de infracțiunea de trafic de minori, modalitatea concretă și împrejurările de comitere, urmările produse; gradul concret de pericol social, apreciind că sunt incidente și în continuare dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f din C.p.p. în sensul că lăsarea în liberate a inculpaților prezintă în mod evident un pericol concret pentru ordinea publică, generând implicit o stare de neîncredere și insecuritate în rândul peroanelor care respectă ordinea de drept și valorile sociale.
Noțiunea de pericol pentru ordinea publică nu trebuie înțeleasă doar ca o primejdie concretă și imediată, constând în posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, ci ea semnifică și o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negativă a faptului că inculpatul asupra căruia planează acuzația comiterii unor infracțiuni este cercetat în stare de libertate.
Pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii. Aceasta nu înseamnă că aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută prin abstracție de la gravitatea faptei. Sub acest aspect existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii pentru care sunt cercetați inculpații, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Totodată, instanța a apreciat pericolul concret pentru ordinea publică și din perspectiva circumstanțelor personale ale inculpaților (vârstă, studii, stare de sănătate, conduită anterioară în societate, antecedente penale etc), constatând din analiza lucrărilor dosarului faptul că inculpați au studii medii, unii dintre aceștia nu sunt la primul contact cu legea penală, manifestând în continuare dispreț față de normele de drept.
Astfel, cum pericolul pentru ordinea publică reprezintă o apreciere asupra comportamentului viitor al inculpaților și față de toate cele expuse, pronosticul judecătorului asupra comportamentului viitor al acestora este că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În contextul întăririi atitudinii de combatere a fenomenului infracțional, presupunerea săvârșirii unei atare infracțiuni este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor asemenea fapte.
Cu privire la aspectele vizând persoana inculpaților, acestea vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei pe fond, în procesul individualizării sancțiunii penale, desigur în ipoteza în care instanța va ajunge la concluzia dovedirii vinovăției.
Analizând măsura preventivă și din perspectiva dispoz. art. 5 din CEDO, Tribunalul a considerat că menținerea măsurii privative de libertate este justificată întrucât prin proclamarea dreptului la libertate, se protejează libertatea individuală împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților, care însă nu trebuie să stânjenească eforturile instanțelor în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții (Cauza Tonasi vs Franța).
Tribunalul a apreciat că durata arestării preventive a inculpaților nu depășește durata rezonabilă a arestării preventive, prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 3 din CEDO și la principiile și criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face Luandu-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsura ”exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (Labita c. Italiei). În legătură cu aplicarea art. 5 paragraful 3 din CEDO a statuat în mai multe decizii (a se vedea Stogmuler, Matznetter, Can și B contra Austriei, Letelier contra Franței, T. contra Austriei) ca autoritățile juridice naționale sunt competente să cerceteze toate circumstanțele de natură să se admită sau să se înlăture existența unei veritabile exigențe de interes public care să justifice o derogare de la regula respectării libertății individuale, însă pericolul că inculpații s-ar sustrage de la judecată nu poate fi dedus numai pe baza gravități sancțiunilor penale aplicabile acestuia pentru fapta ce face obiectul cauzei. Trebuie să se țină seama de circumstanțele personale precum caracterul, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legătura cu familia etc. CEDO a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice măsura arestării preventive, cel puțin o perioadă de timp, însă prezervarea ordinii publice, poate fi apreciată ca pertinentă și suficientă numai dacă se bazează pe fapte de natură să arate că lăsarea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real opinia publică.
Or, de asemenea au fost avute în vedere că pe lângă alte garanții ale procesului penal, judecarea cauzei într-un termen rezonabil ce are ca principal scop protejarea părților împotriva duratei excesive a procedurilor, asigurarea eficienței și credibilitatea actului de justiție dar și evitarea menținerii persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiunii într-o stare de nesiguranță cu privire la situația sa pentru o perioadă de timp prea mare.
Aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii se face în raport de circumstanțele concrete ale cauzei constând în: complexitatea acesteia, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru părții a obiectul procedurii. În acest context s-a statuat în practica CEDO că doar întârzierile datorate comportamentului autorităților sunt susceptibile să antreneze încălcarea convenției.
Este de menționat faptul că inculpați sunt arestați de circa 7 luni de zile și nimic din desfășurarea celor două procedurii respectiv urmărire penală și instanța nu au fost de natură a duce la concluzia că nefinalizarea judecății ar fii imputabilă în vreun mod autorităților sau părților.
În ceea ce privește cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive, acestea urmează a fi respinse ca nefondate pentru următoarele considerente:
Măsurile preventive reprezintă acea categorie a măsurilor procesuale prevăzute de lege, cu caracter de constrângere, prin luarea cărora organele judiciare urmăresc privarea de libertate sau restrângerea libertății de mișcare a învinuitului sau inculpatului, în scopul de a asigura buna desfășurare a procesului penal, și pentru a împiedica sustragere învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Pentru atingerea obiectivelor majore ale procesului penal, persoanele care participă la activitatea procesual-penală sunt chemate să dea dovadă de loialitate, pe tot parcursul procesului, și în special cu ocazia administrării probelor în vederea aflării adevărului și a justei aplicări a legii penale sau civile.
Necesitatea obiectivă a măsurilor de prevenție în procesul penal a fost își găsește temeiul în interferența manifestată între limitele fixate de lege, posibilităților de executare a drepturilor subiective în cadrul ordinii juridice, determinate atât de cerințele generale ale dezvoltării societății cât și de trăsăturile specifice ale domeniului de relații la care se referă.
În cadrul criteriilor complementare, scopul măsurii de prevenție nu se confundă cu scopul general fixat în articolul 136 alineatul 1 din Codul de procedură penală. Scopul special al măsurii de prevenție este fixat în raport cu o anumită persoană și cu împrejurările concrete ale unei cauze penale.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că susținerea inculpatului P. A. N. A., prin apărător în sensul că s-a prezentat singur la organele de urmărire penală în momentul în care a aflat că s-a dispus arestarea sa preventivă nu poate fi reținută ca argument pentru a se dispune înlocuirea măsurii preventive deoarece prezentarea de către inculpat în fața organelor judiciare este o dovadă de normalitate si de respect fată de legea penală si procesual penală.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații I. V., H. S., I. G., P. N. A. și R. M. M., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au condus la arestarea lor.
Inculpatul H. S., prin avocat, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. A mai criticat instanța de fond pentru faptul că încheierea recurată nu a fost motivată suficient, fiind astfel încălcate drepturile CEDO art.5 par.3, că nu mai subzistă temeiurile care au condus la arestarea sa, are doi copii minori, că are o societate cu contracte în derulare.
Inculpatul P. N. A. a solicitat casarea, în parte, a încheierii recurate, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și aplicarea dispozițiilor art.3201 C. pr. pen., recunoscând minima sa implicare în activitatea infracțională, solicitând judecarea în stare de libertate, pe motiv că nu mai poate influența în vreun mod buna desfășurare a procesului penal.
Inculpații I. V. și I. G. au arătat că nu prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, au invocat practica judiciară, au copii minori, înainte de săvârșirea infracțiunilor au avut locuri de muncă. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Curtea examinând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, în raport de dispozițiile art.3856 alin.3 C. pr. pen., constată recursurile declarate de inculpați ca fiind nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta.
Instanța de fond în mod corect a reținut situația de fapt dedusă judecății căreia i-a dat și în drept o justă încadrare juridică, din materialul probator administrat în cauză rezultând presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv.
Infracțiunile săvârșite de inculpați sunt infracțiuni de pericol social pentru ordinea publică, fiind vorba despre trafic de minori, aceștia dacă ar fi lăsați în libertate, și-ar relua, probabil, activitatea infracțională, generând astfel o stare de neîncredere și insecuritate în rândul opiniei publice.
Inculpații au invocat în motivele de recurs circumstanțe de ordin personal, și anume că au copii minori în întreținere, că la momentul arestării aveau locuri de muncă, probleme de sănătate (inculpații I. V. și I. G.) ori că au societăți la care au contracte în derulare, cum este cazul inculpatului H. S..
Nici solicitarea inculpaților de a li se înlocui măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea ori țara (inculpatul R. M. M.) nu sunt oportune la acest moment procesual, deoarece dacă ar fi lăsați în libertate, ar îngreuna buna desfășurare a procesului penal.
Față de cele reținute, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați.
Văzând și art.192 alin.2 C. pr. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I. V., H. S., I. G., P. N. A. și R. M. M., împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală, în dosarul nr._ 13.
Obligă pe inculpații I. V. și R. M. M. la câte 200 lei cheltuieli judiciare din care onorariu avocat oficiu 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpații H. S. și P. N. A. la 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariu avocat oficiu, parțial, 50 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpatul I. G. la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariu avocat oficiu 100 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 decembrie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
L. C.-NinuStan MustațăFlorică D.
GREFIER,
Victorița S.
Red. S.M.
Dact. A.L. 2 ex./30.01.2014
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 329/2013.... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 681/2013. Curtea de... → |
|---|
