Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 2450/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2450/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-12-2013 în dosarul nr. 2450/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
Decizia penală nr.2450/R
Ședința publică din data de 30 decembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. C. N.
JUDECĂTOR: S. M.
JUDECĂTOR: F. D.
GREFIER: VICTORIȚA S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – STB – a fost reprezentat de doamna procuror G. V.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpații C. P., C. C., C. I. C., C. S., I. A., A. C. și U. F., împotriva încheierii din 23.12.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._ 13.
Dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.12.2013, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru astăzi, 30.12.2013 și a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea de ședință din data de 23.12.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția penală, în baza art. 3001 alin. 1 și 3 C. pr. pen. s-a constatat ca fiind legală și temeinică arestarea preventivă a inculpaților: C. I. P., C. P. C., C. P. I. – C., C. P. S., I. I. A., A. A. C., U. Gh. F. și a fost menținută starea de arest a acestora.
Au fost respinse ca nefondate cererile inculpaților C. I. P., C. P. C., C. P. I. – C., C. P. S., I. I. A. și U. Gh. F. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că prin la data de 20.12.2013 P. de pe lângă Î.C.C.J. – DIICOT – Biroul Teritorial Teleorman – a trimis în judecată în stare de arest preventiv pe inculpații:
- C. C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.:
- 7 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. b pct. 12 din Leg. nr. 39/2003;
- 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și
- 13 alin. 1, 2 și 3 (teza a II-a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal,
totul cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
- C. P., C. I.-C., C. S., A. C., I. A. și U. F., toți pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art:
- 7 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. b pct. 12 din Leg. nr. 39/2003;
- 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și
- 13 alin. 1, 2 și 3 (teza a II-a) din Legea nr. 678/2001,
totul cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
S-a reținut prin actul de sesizare a instanței, faptul că în cursul anului 2007, inculpații C. P., C. C., C. I.-C., C. S. și I. A. s-au constituit într-un grup infracțional organizat, cu scopul recrutării de pe teritoriul României, prin înșelăciune, cu promisiuni de câștiguri decente și cazare în condiții civilizate, transportului, găzduirii și exploatării prin muncă în Spania, a mai multor persoane, în dosarul de față fiind identificate un număr de 68 de victime.
Membrii grupului infracțional organizat au procedat la recrutarea de persoane majore și minore cu un nivel de instruire redus și condiții materiale de existență, precare.
În același an, la grupul infracțional organizat, a aderat și inculpatul A. C., având ca sarcină în cadrul grupului, recrutarea, prin înșelăciune, de persoane de pe teritoriul României, în vederea transportului, cazării și exploatării prin muncă, în Spania.
În anul 2009, la grupul infracțional organizat a aderat și inculpatul U. F. care împreună cu inculpatul I. A., avea ca sarcină în cadrul grupului infracțional organizat atât transportul victimelor din România în Spania, în vederea exploatării, dar și recrutarea prin înșelăciune, a mai multor persoane, în vederea transportării, cazării și exploatării prin muncă, în Spania.
Cu prilejul recrutării, victimelor li se promiteau locuri de muncă în Spania, unde urmau a fi plătite cu 6 euro/oră, că vor avea condiții de cazare decente, că nu vor suporta transportul de la locul de cazare până la locul de muncă (promisiune făcută în cele mai multe cazuri) și că vor datora către membrul grupului infracțional organizat sub autoritatea căruia vor munci, de la 1.000 de euro până la 1.200 de euro, fiind vorba de un echivalent prin muncă.
Această cerință nu a fost manifestată față de toate victimele, însă cei față de care a fost făcută această cerință, au acceptat deplasarea în Spania și desfășurarea activităților de muncă, în aceste condiții.
Pe lângă activitățile de recrutare, inculpații I. A. și U. F. au asigurat transportul victimelor din România în Spania, iar în unele cazuri, și pe drumul de întoarcere din Spania în România, deși aceștia cunoșteau despre faptul că persoanele transportate urmau a fi exploatate.
Inculpații I. A. și U. F. se deplasau cu autovehiculele pe care le aveau în proprietate, în diferite locații din județul Teleorman, unde se aflau victimele recrutate prin înșelăciune, iar în cele mai multe cazuri, pentru ca promisiunile să fie credibile, predau către victime câte 50 sau 100 de euro, pentru a-i lăsa familiilor.
Pentru activitatea desfășurată, de recrutare și transport, inculpații I. A. și U. F. primeau de la inculpatul sub autoritatea căruia victima desfășura activitatea productivă, câte 100 de euro.
Activitatea de înșelăciune desfășurată față de victime, a rezultat din aceea că promisiunile făcute în vederea recrutării, nu au fost respectate, odată ce victimele au ajuns în Spania. Aici, actele de identitate ale victimelor erau însușite de către membrii grupului infracțional care se ocupau efectiv de exploatarea acestora, anulându-li-se practic, posibilitatea de a reveni în țară sau de a se prezenta în fața autorităților spaniole, pentru a sesiza faptele săvârșite împotriva lor.
Cazarea victimelor era efectuată în locuințe insalubre, iar condițiile erau inumane; acestea erau cazate în camere supraaglomerate, dormeau pe paturi improvizate, pe saltele aduse de la gropile de gunoi ale localităților, iar ca învelitori, utilizau pături și haine aduse de către membrii grupului infracțional organizat, tot de la gropile de gunoi.
Practic, victimele nu aveau posibilitatea să-și asigure igiena personală, existând o chiuvetă sau un duș pentru zeci de persoane, tot astfel existând un singur aragaz pentru prepararea hranei.
Cu exploatarea prin muncă a victimelor, s-au ocupat efectiv, inculpații C. P., C. C., C. I.-C. și C. S., aceștia fiind și principalii beneficiari ai veniturilor realizate prin muncă, de către victime.
Aceștia și-au structurat activitatea pe criterii familiale, calitatea de conducător și coordonator a activităților infracționale având-o inculpatul C. P., în calitate de tată al inculpaților C. S., C. C. și C. I.-C., iar inculpații C. C., C. I.-C. și C. S. aveau mai multe victime sub supraveghere, pe care le coordonau pentru efectuarea de diverse activități în agricultură, fiecare dintre inculpați însușindu-și banii de la beneficiarul (fermierul) spaniol.
Exploatarea victimelor de către membrii grupului infracțional organizat avea ca finalitate, obținerea de sume cât mai mari, urmare activităților desfășurate de către acestea în domeniul agriculturii, victimele primind din partea membrilor grupului infracțional organizat, doar atât cât era necesar pentru a supraviețui și a putea munci în continuare.
Săptămânal, victimele primeau de regulă, 25 de euro pentru hrană și câte un pachet cu țigări.
Ca datorii, pe care victimele le-ar fi avut către membrii grupului infracțional organizat, li s-au impus 5 euro de persoană, pentru faptul că li s-a găsit de muncă; 2 euro de persoană pentru consumul de motorină la autovehiculul care făcea transportul de la locul de cazare la locul de muncă și retur, pentru o distanță de până la 40 de Km., iar peste 40 de Km., până la 70 Km., era socotită o datorie de 5 euro de persoană.
Victimelor li s-au impus ca și cheltuieli în sarcina lor, reparațiile făcute la locuințele în care erau găzduite, plata obiectelor utilizate în procesul muncii, precum și mijloacele de protecție, programul zilnic de lucru fiind de 8, 10 sau 12 ore pe zi și li se socotea ca și câștig la un program de 8 ore, suma de 40 de euro.
Ceea ce este evident în comportamentul membrilor grupului infracțional organizat, este aceea că aceste datorii erau concepute de aceștia, cu scopul ca din veniturile realizate, victimelor să nu le mai rămână decât sumele necesare hranei.
Comportamentul față de victime era gradual, în sensul că persoanele care nu-și solicitau drepturile, fiind mai docile, nu primeau mai mult decât ceea ce era necesar supraviețuirii.
Victimele care își solicitau drepturile erau supuse la violențe fizice și psihice, iar în cazul în care acestea nu cedau, li se ofereau sume minimale, iar în împrejurarea în care nici ultima măsură nu se dovedea eficientă, victimele erau alungate în țară.
În funcție de numărul de persoane recrutate și având în vedere că acestea acceptaseră să muncească perioadă de o lună pentru inculpatul sub autoritatea căruia se aflau, erau folosite la muncă în mod prioritar doar persoanele care nu împliniseră termenul de o lună de muncă, celelalte fiind utilizate doar atunci când existau locuri de muncă excedentare.
Victimele erau repartizate sub trei autorități, reprezentate de inculpații C. C., C. I.-C. și C. S., deasupra acestora aflându-se inculpatul C. P., ca și coordonator al tuturor activităților.
Această împărțire sub trei autorități, nu a însemnat că activitățile de exploatare se desfășurau distinct, aceasta fiind făcută atât pentru o împărțire teritorială eficientă, având în vedere necesitatea de a acoperi o suprafață agricolă cât mai mare, cât și o mai eficientă supraveghere și coordonare a victimelor exploatării.
Astfel că, victimele nu erau folosite exclusiv sub autoritatea unuia sau altuia dintre inculpați, ci munceau pentru toți membrii grupului infracțional organizat, referirea fiind făcută la cei care au exploatat exclusiv victimele, în sensul că, în funcție de necesitățile exploatării forței de muncă, acestea erau trecute sub autoritatea celorlalți inculpați.
Inculpatul C. P. a desfășurat în cadrul grupului infracțional organizat și activitate concretă de supraveghere și exploatare a victimelor, alături de inculpatul C. S., precum și activități de transfer illicit de valori lichide din Spania, în România.
Potrivit comunicării efectuate de către autoritățile spaniole (vol. VI, fila 224), inculpatul C. P. a fost identificat în Aeroportul Internațional din Madrid – Barajas, la data de 28 decembrie 2010, fiindu-i reținută suma de 20.420 euro pe care o avea ascunsă într-o fașe fixată pe corp.
Prin încheierea nr. 32 din 08 noiembrie 2013, a Tribunalului Teleorman s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 08 noiembrie 2013 și până la data de 06 decembrie 2013 inclusiv.
La luarea măsurii privative de libertate, instanța a reținut că inculpații (cu excepția inculpatului U. F.), se află în situația prev. de art. 148 lit. f și e Cpp., deoarece au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și există date că inculpații au încercat o înțelegere frauduloasă cu părțile vătămate.
În cazul inculpatului U. F., au fost reținute prevederile art. 148 lit. f Cpp., deoarece a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a considerat totodată, că pericolul concret rezultă din limitele mari de pedeapsă prevăzute de norma de drept încălcată, prin considerarea ideii că au manifestat capacitatea de a persevera în comiterea de fapte cu caracter antisocial, iar pe de altă parte, lăsarea lor în libertate ar putea constitui o încurajare pentru alte persoane, să săvârșească fapte de același gen. Nelipsit de importanță este faptul că prin exploatarea unei persoane, se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fapt ce trebuie să atragă reacția fermă a autorităților, inclusiv prin dispunerea de măsuri preventive împotriva făptuitorilor.
Măsura arestării preventive a fost prelungită pentru 30 de zile (de la 07.12.2013 la 05.01.2014), prin încheierea nr. 511/03.12.2013 a C. – Secția I Penală, care a admis recursul declarat de P., casând încheierea nr. 35 din 29 noiembrie 2013 a Tribunalului Teleorman.
Potrivit art. 3001 alin. 1 și 2 C.p.p., la înregistrarea dosarului, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar atunci când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului.
Dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă, cum astfel stabilește alin. 3.
Prin urmare, din observarea acestor dispoziții de principiu, se desprinde concluzia că verificarea la care obligă legea, privește, pe de o parte, existența la zi a condițiilor prevăzute în art. 143, 148 lit. e și f C.p.p., avute în vedere de organul judiciar la luarea măsurii, ori existența unor temeiuri noi, pe de altă parte.
Tot de principiu, ca instituții de drept procesual cu caracter de constrângere, măsurile preventive sunt luate față de învinuit sau inculpat, în scopul arătat de art. 136 alin. 1 Cpp., respectiv pentru buna desfășurare a procesului penal ori pentru împiedicarea sustragerii acestora de la urmărirea penală ori de la judecată.
De asemenea, în sensul art. 1491 C.p.p., arestarea preventivă se dispune atunci când sunt îndeplinite condițiile art. 143 și există vreunul din cazurile prev. de art. 148 Cpp., cu alte cuvinte, luarea acestei măsuri fiind consecința existenței unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Totodată, pentru ca măsura să se justifice, cu referire la cazul prevăzut la lit. f de sub art. 148 alin. 1 Cpp., indicat ca temei al arestării preventive pentru toți inculpații, infracțiunea săvârșită trebuie să fie pedepsită cu închisoare de cel puțin 4 ani, iar lăsarea în libertate a celor în cauză trebuie să prezinte pericol concret pentru ordinea publică, împrejurare ce trebuie să rezulte din probe.
În cauză, există probe și indicii că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, activități ce implică constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și trafic de minori, fapte ce prezintă un pericol social generic ridicat, împrejurare ce rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru acestea.
Condiția cuantumului pedepselor, instituită la art. 148 alin. 1 lit. f Cpp, este îndeplinită, după cum este întrunită și cerința pericolului social concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpaților. Acest pericol rezultă din împrejurările comiterii faptelor, durata mare de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, numărul mare de victime și traumele provocate acestora, traume care nu s-au estompat, multe victime preferând, de teama răzbunării inculpaților, să compară numai ca martori deși au recunoscut că au fost prejudiciate de inculpați, modalitatea și mijloacele de săvârșire a infracțiunilor care au avut ca urmare încălcarea uneia dintre cele mai importante valori apărate de lege (D. F., D. G. C., A. P., C. G. D., D. V., M. F., B. P. I.).
Și dispozițiile art. 148 lit. e C. pr. pen., subzistă în continuare împotriva inculpaților (mai puțin în privința inculpatului U. F., căruia nici nu i s-a reținut un atare temei al arestării preventive, după cum s-a arătat), existând probe că inculpații au încercat o înțelegere frauduloasă cu părțile civile V. M. și M. I.-C., în sensul oferirii de sume de bani către acestea, pentru a le determina să-și retragă plângerile formulate împotriva lor și schimbarea declarațiilor incriminatoare.
Sub acest aspect, inculpații fiind trimiși în judecată pentru constituirea unei grupări infracționale organizate în scopul comiterii de infracțiuni grave, cum sunt: trafic de persoane și trafic de minori, prezumția de pericol de denaturare a probelor, prin influențarea victimelor, ori a martorilor cauzei, a fost întărită prin declarațiile părților civile: V. M., Fifiiță I., Ogica Stelică și ale martorului M. F., persoane audiate după arestarea preventivă a membrilor grupului infracțional organizat, care au relatat despre presiunile exercitate în faza de urmărire penală, de către liderul grupării infracționale și despre amenințările adresate unora dintre victime după arestări, în condițiile oferirii de sume de bani, de către apropiați ai membrilor grupării (cum sunt „Comași") pentru a le determina să nu declare adevărul autorităților judiciare.
Încercările de influențare a unora dintre părțile civile, au rezultat și din conținutul convorbirilor telefonice, efectuate la posturile telefonice aparținând inculpaților C. P. și A. C., reliefându-se astfel, activitatea desfășurată de liderul grupării, de coordonare a unora dintre membri: A. C. și I. A., în scopul contactării mai multor persoane de pe raza localității Pietroșani, județul Teleorman, care au dat declarații în cauza penală și oferirii de sume de bani, pentru a le determina la schimbarea ori retractarea acestora.
În consecință, potrivit art. 300/1 alin. 1 și 3 C. pr. pen., tribunalul a reținut că temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă a inculpaților nu au încetat și nu s-au modificat, acestea subzistând în continuare, situație ce impune menținerea stării de arest.
În raport cu gravitatea sporită a faptelor ce formează obiectul judecății, circumstanțele personale ale inculpaților– fără îndoială favorabile - lipsa antecedentelor penale, copii minori în întreținere – vor putea fi valorificate cu prilejul individualizării pedepselor, dacă împotriva inculpaților se va pronunța o hotărâre de condamnare.
Tocmai pe considerentele expuse, tribunalul a apreciat că nu se impune înlocuirea în acest moment procesual, a măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, astfel cum au solicitat, prin intermediul apărătorilor aleși, inculpații C. I. P., C. P. C., C. P. I. – C., C. P. S., I. I. A. și U. Gh. F..
Totodată, s-a susținut că faptele ar reprezenta un simplu litigiu de muncă, de competența instanțelor spaniole, fiind comise în Spania și nu ar putea fi urmărite în România, atât timp cât nu sunt incriminate ca infracțiuni în această țară.
Tribunalul a respins această apărare, cu motivarea că, potrivit art.4 Cod penal, legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării, dacă făptuitorul este cetățean român ( personalitatea legii penale).
Pe de altă parte, tribunalul constată că nu există o dublă incriminare, că o parte din activitatea unora dintre inculpați a fost sau este cercetată de organele judiciare spaniole, astfel că nu formează obiectul prezentei cauze.
Din actele de urmărire penală, a rezultat că la data de 29 august 2013, a fost formulată și înaintată către autoritatea competentă din Spania, comisia rogatorie formulată de Biroul Teritorial Teleorman din cadrul D.I.I.C.O.T., în dosarul nr. 13/D/P/2010, prin care s-au solicitat date cu privire la inculpații C. P., C. C., C. I.-C., C. S., I. A. și U. F..
La data de 14 octombrie 2013, a fost primit răspunsul autorităților spaniole la comisia rogatorie solicitată, rezultând că la Tribunalul de Primă Instanță și Instrucție nr. 2 din Medina del Campo a existat lucrarea desemnată de autoritatea spaniolă cu denumirea „Demersuri Anterioare” 1182/2011, cauză arhivată la data de 23 noiembrie 2011.
În cadrul acesteia, s-a realizat arestarea inculpatului C. C., în aceeași zi de 09 septembrie 2011, în care a fost acuzat de infracțiunea de trafic de persoane și privare a angajaților de drepturile lor, denunțători fiind părțile civile M. M.-M., T. R. și T. Francisco-G..
S-a reținut că la data de 31 august 2011, partea civilă M. M.-M. a depus o plângere, deoarece a fost victima unei organizații care a adus-o adus în Spania din România, de unde abia a reușit să scape. În denunțul său, partea civilă M. M.-M. menționa că a fost luat din România, cu două luni înainte, cu promisiunea că va avea un loc de muncă în Spania, pentru care va primi 6 euro/oră. Odată ajuns în Spania, după un drum din România, cu o dubiță în care se aflau alte douăzeci de persoane, inculpatul C. C. le-a spus tuturor că aceștia datorează 240 de ore de muncă pentru cheltuielile de transport și că vor primi 5 euro/oră.
S-a mai reținut că inculpatul C. C. i-a cazat într-o casă cu patru camere unde locuiau aproape 25 de persoane, luându-le tuturor, documentele. Această faptă, precum și faptul că trăiau într-un ., neștiind limba spaniolă și neprimind niciun ban în această perioadă de muncă, i-a pus pe toți angajații într-o reală stare de necesitate, aceștia având speranța că într-o bună zi, vor încasa banii câștigați și se vor întoarce la casele lor.
Investigația s-a încheiat prin arestarea inculpatului C. C., iar în urma percheziției efectuată la domiciliul său, s-au găsit 7.000 de euro și documente originale a majorității angajaților. În casa de la țară, menționată de partea civilă M. M.-M., locuiau în total 19 persoane, în condiții precare, dintre care două dintre acestea s-au hotărât să denunțe, declarând exact ceea ce a declarat și partea civilă M. M.-M..
Din același răspuns al autorității spaniole a rezultat că la Tribunalul de Primă Instanță și Instrucție nr. 1 din Medina del Campo, Valladolid, a fost înregistrată lucrarea (Demersuri Anterioare) nr. 252/2012 și arhivată la data de 12 iunie 2012, în cadrul căreia s-a realizat arestarea inculpaților C. C. și C. I.-C., ambii acuzați de presupusele infracțiuni de amenințare și privare de drepturile cuvenite angajaților, denunțător fiind numiții A. S.-G., A. R., A. M. și A. T..
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații C. P., C. C., C. I. C., C. S., I. A., A. C. și U. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând luarea unei alte măsuri privative de libertate, arătând că nu mai prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
În subsidiar, inculpații au solicitat ca măsura arestării preventive să fie înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Curtea examinând încheierea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar, față de critica formulată dar și din oficiu conform dispozițiilor art.3856 alin.3 C. pr. pen. constată nefondate recursurile inculpaților.
În mod judicios a reținut instanța de fond că măsura arestării preventive a inculpaților a fost temeinică și legală, existând indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că aceștia au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată, iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea faptelor comise (inculpații fiind cercetați pentru constituirea unei grupări infracționale organizate în scopul comiterii de infracțiuni grave, cum ar fi traficul de persoane și traficul de minori, recrutând de pe teritoriul României, prin înșelăciune, cu promisiuni de câștiguri decente și cazare în condiții civilizate, transportul în Spania).
Nici solicitarea inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura mai puțin restrictivă, aceea de a nu părăsi țara sau localitatea nu este oportună, deoarece există riscul ca, odată lăsați în libertate să săvârșească același gen de fapte.
Constatând că, în speță, sunt îndeplinite cerințele art.160b alin.3 C. pr. pen. în sensul că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a acestora, prima instanță a dispus în mod legal menținerea arestării preventive.
Ca urmare, se reține că nu este întemeiată critica formulată iar hotărârea atacată este legală și temeinică, considerente față de care se va respinge, ca nefondate, recursurile în baza art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 și 3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C. P., C. C., C. I. C., C. S., I. A., A. C. și U. F., împotriva încheierii din 23.12.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._ 13.
Obligă recurenții inculpați la câte 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariu avocat oficiu câte 50 lei pentru fiecare inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 decembrie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. C. NinuStan M. F. D.
GREFIER,
Victorița S.
Red. D.F.
Dact. A.L. 2 ex./22.01.2014
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr.... | Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.... → |
|---|
