Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 688/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 688/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 688/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.688
Ședința publică din data de 27.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: P. V. A.
JUDECĂTOR: C. E. R.
GREFIER: R. C. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror D. F..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de apelantul condamnat revizuent D. G. împotriva sentinței penale nr.115/30.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei se prezintă apelantul condamnat revizuent personal, aflat în stare de arest.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Fiind întrebat de Curte, apelantul condamnat revizuent, precizează că renunță la apărătorul său ales având în vedere neprezentarea acestuia în fața instanței de judecată și este de acord să fie asistat de avocat din oficiu, sens în care se desemnează apărător din oficiu, avocat C. O. care depune la dosar delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/27.05.2014.
Apărătorul din oficiu al apelantului condamnat revizuent, având cuvântul, solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoștință de conținutul dosarului.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la reluarea cauzei, se prezintă apelantul condamnat revizuent personal, aflat în stare de arest și asistat juridic deapărător din oficiu, avocat C. O. cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/27.05.2014.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Apărătorul din oficiu al apelantului condamnat revizuent, având cuvântul, solicită admiterea apelului și admiterea cererii de revizuire, raportat la toate probele administrate în fața instanței de fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, apreciind că acele critici care vizează desfășurarea procesului penal nu pot fi avute în vedere din punctul de vedere al procedurii într-o cerere de revizuire, iar în ceea ce privește înscrisurile false, săvârșirea de infracțiuni de către persoanele care au participat la soluționarea acestui dosar, acesta constituie un caz de revizuire, însă numai în ipoteza în care este dublat de dovezile necesare, respectiv o hotărâre judecătorească de condamnare.
Apelantul condamnat revizuent, având ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere probele existente la dosar.
CURTEA,
Prin sentința penală nr.115/30.01.2014 a Tribunalului București, Secția I-a Penală, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul D. G. (fiul lui C. și I., născut la 08.06.1945, deținut în Penitenciarul Jilava), ca inadmisibilă.
Analizând actele dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.214/08.03.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr._/3/2010, în baza art.174 Cod penal, cu aplic.art.74-76 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul D. G. la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
S-a făcut aplic.art.71, 64 lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
În baza art.65 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus prevenția inculpatului de la 23.02.2010 la zi. În baza art.350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului D. G..
S-a luat act că nicio persoană nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
A fost obligat inculpatul la 3.500 lei cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
Hotărârea a rămasă definitivă prin decizia penală nr.38/16.01.2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.
Potrivit art. 394 Cod procedură penală, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; în situația în care un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauză; dacă un înscris care a servit drept temei al hotărârii în discuție a fost declarat fals; dacă un membru al completului ce a judecat cauza, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza și, în final, când doua sau mia multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia.
S-a constatat, așadar, ca împrejurările ce pot constitui cazuri de revizuire sunt limitativ prevăzute de lege.
Conform dispozițiilor art.397 Cod procedură penală, cererea de revizuire se adresează procurorului și se formulează în scris cu indicarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.
În cauză s-a constatat că revizuentul a indicat, ca temei de drept, dispozițiile art.394 C.p.p., iar în cererea adresată procurorului (filele 9-14 dosar instanță) critică desfășurarea procesului penal în ansamblul său.
În măsura în care criticile formulate se referă la actele de procedură desfășurate în cursul soluționării cauzei, aspecte care au fost invocate în căile ordinare de atac și susținute de înscrisurile depuse la instanțele de control judiciar, s-a concluzionat că cererea de revizuire este inadmisibilă.
S-a arătat că susținerea că organele judiciare au folosit înscrisuri false ori că au contrafăcut probele, este irelevantă sub aspectul dispozițiilor art.395 alin.1 C.p.p., care prevăd modalitatea în care faptele prevăzute la art.394 lit.d C.p.p. constituie temei al revizuirii.
Cum pe calea revizuirii nu se poate efectua o readministrare sau o prelungire a probatoriului și nici o reindividualizare a pedepsei aplicată în mod definitiv de către instanța de judecată, în speța s-a retinut că motivele invocate de condamnat nu se regăsesc între cauzele de revizuire menționate în mod expres și limitativ în lege.
Prin urmare, în temeiul art.403 al.3 Cod Cod procedură penală, Tribunalul a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, aspectele invocate neîncadrându-se în niciunul din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art.394 Cod procedură penală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, apelantul-revizuient D. G., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și rejudecând pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire, raportat la toate probele administrate în fața instanței de fond.
Examinand sentința atacata, pe baza actelor si lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum si prin prisma disp. art. 417 și urm. NCPP, dar și a disp. art. 453 NCPP, constata ca apelul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
În mod corect prima instanță a concluzionat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în prevederile art. 394 C.p.p. care enunță expres și limitativ cazurile în care se poate formula o astfel de cerere.
Astfel, atât potrivit art. 394 lit. a) C.p.p., cât și potrivit art. 453 lit. a NCPP revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, fiind vorba, așadar, de erori esențiale de fapt care afectează o hotărâre rămasă definitivă și, care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute și verificate de instanțele jurisdicției ordinare.
Sub acest aspect, se observă că cererea de revizuire are un conținut asemănător cu motivele de apel formulate de condamnatul D. G., motive care au fost analizate de Curtea de Apel București, Secția a-II-a Penală, prin decizia penală nr. 223/A/22.06.2011, pronunțată în dosarul nr._/3/2010, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de acesta, prin care revizuientul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, reținerea stării de provocare, precum și împrejurarea că fapta nu a fost săvârșită cu intenție și că nu și-a premeditat fapta.
Mai mult, deși a declarat recurs împotriva deciziei din apel, prilej cu care au fost reiterate apărările din apel, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei pentru care a fost condamnat, lipsa intenției și reținerea stării de provocare, precum și lipsa premeditării, criticând hotărârile anterioare sub aspectele invocate pe calea cererii de revizuire, recursul acestuia a fost respins ca nefondat, prin decizia penală nr. 38/16.01.2012 a Î.C.C.J., Secția Penală, dosar nr._/3/2010.
Deși revizuientul a invocat toate cazurile de revizuire prev. de art. 394 al. 1 lit. a, b, c, d, al. 2 și 3 C.p.p., actualul art. 453 NCPP, situația relatată în sensul că probele de la dosar au fost eronat interpretate, nu constituie motiv de revizuire întrucât nu există nici o dovadă nouă în acest sens.
Mai mult, așa cum s-a precizat, condamnatul a beneficiat de posibilitatea de a invoca aceste apărări în fața instanțelor de apel și de recurs, care însă au cenzurat aceste susțineri în căile ordinare de atac.
Susținerile condamnatului s-ar putea încadra în dispozițiile art. 394 lit. a Cod procedură penală, respectiv disp. art. 453 lit. a NCPP, cu condiția ca acesta să probeze faptele și împrejurările noi la care face referire, necunoscute de instanțele care au judecat fondul cauzei.
Ori, în cauză, simplele alegații ale condamnatului nu pot constitui fapte sau împrejurări noi în sensul dat de dispozițiile legale din codul de procedură penală.
De altfel, aceste motive au reprezentat motive de apel și de recurs care au fost invocate și soluționate în căile ordinare de atac, la Curtea de Apel București, respectiv la Înalta Curte de Casație și Justiție, după cum s-a precizat.
Totodată susținerile vizând faptul că organele judiciare au folosit înscrisuri false ori că au contrafăcut probele, încadrabilă în disp. art.394 lit.d C.p.p., respectiv în disp. art. 453 al. 1 lit. d NCPP, nu poate constitui temei al revizuirii, decât în condițiile prev. de art. 454 NCPP, vechiul art. 395 C.p.p.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care permite reluarea judecării cauzei doar dacă în fața instanței este adus un probatoriu cu totul inedit sau cel puțin necunoscut acesteia, care să permită constatarea erorii judiciare și înlăturarea ei.
În cazul de față, revizuentul nu invocă împrejurări și fapte noi și nici dovezi noi, situație în raport de care cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, în mod întemeiat, de către prima instanță.
Totodată, Curtea observă că în cauză nu este incident un alt caz de revizuire dintre cele indicate în drept de către revizuent, raportat la motivele cererii de față.
Pentru toate aceste considerente și având în vedere că în esență, prin cererea formulată, revizuentul dorește să obțină o reanalizare a probatoriului avut în vedere la momentul condamnării sale, ceea ce nu este posibil într-o cale extraordinară de atac, Curtea, în baza art.421 pct. 1 lit. b N.C.P.P. va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-revizuent D. G., împotriva sentinței penale nr.115/30.01.2014 a Tribunalului București, Secția I-a Penală.
Văzând și disp. art. 275 al. 2 N.C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct. 1 lit. b NCPP respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-revizuient D. G., împotriva sentinței penale nr.115/30.01.2014 a Tribunalului București, Secția I-a Penală.
În baza art. 275 al. 2 NCPP obligă apelantul-revizuient la 600 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, pentru termenul de judecată din data de 27.05.2014, ca și suma de 100 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu pentru termenele de judecată din datele de 01.04.2014 și 29.04.2014, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2014.
Președinte, Judecător,
P. V. A. C. E. R.
Grefier,
R. D. C.
Red. CER
2 ex. /28.05.2014
Dosar fond nr._ -Trib. București, Secția I-a Penală
Jud. fond – T. D.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








