Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 690/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 690/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 690/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I –A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.690
Ședința publică din data de 27.05.2014
Curtea constituită din:
Președinte:V. A. P.
Judecător: E. R. C.
Grefier: C. D. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - de procuror F. D..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta – contestatoare R. L. împotriva sentinței penale nr. 2473/26.11.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta R. L. personal și asistată juridic de apărător ales cu împuternicire avocațială depusă la dosar și intimata P. E. personal și asistată juridic de apărător ales cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, invocă excepția inadmisibilității căii de atac, apreciind că o hotărâre dată într-o contestație în anulare nu poate fi supusă decât acelorași căi de atac ca și hotărârea a cărei anulare se cere. Sentința împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare, a fost pronunțată în materia plângerilor împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată solicitând a se avea în vedere că nici VCP nici NCPP nu permite nicio cale de atac. Concluzionând, solicită respingerea apelului ca inadmisibil.
Apărătorul ales al apelantei R. L., având cuvântul, apreciază că excepția inadmisibilității căii de atac putea fi ridicată în condițiile în care se vedeau motivele de apel pe care urma să le depună. Potrivit art. 392 alin. 4 VCPP/art.432 alin.4 NCPP sentințele date în contestație în anulare sunt supuse apelului. Depune la dosar extras din încheierea nr.132/01.02.2013 pronunțată de ÎCCJ din conținutul căruia rezultă că instanța competentă să judece contestația în anulare formulată în baza disp. art. 386 lit. a Cpp, împotriva unei sentințe definitive pronunțate în temeiul art.278 ind.1 alin.8 lit. a Cpp, este instanța care a pronunțat sentința definitivă împotriva căreia se exercită calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în replică, solicită a se avea în vedere că excepția invocată nu are nicio legătură cu cele susținute de apărare. Nu neagă faptul că Judecătoria Sector 5 a pronunțat prin sentința nr.2473/26.11.2013 o hotărâre, fiind îndreptățită să pronunțe această hotărâre, ci doar faptul că sentința menționată nu mai poate fi atacată cu apel.
Apărătorul ales al apelantei R. L., având cuvântul în replică, solicită a se avea în vedere că au fost respectate dispozițiile Codului de procedură penală cu privire la declararea apelului la acel moment. Solicită a se avea în vedere disp. art. 392 Cpp.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în replică, solicită a se avea în vedere dispozițiile NCPP, întrucât în materia contestației în anulare, legea de punere în aplicare nu prevede nicio situație tranzitorie. În materia contestației în anulare, legiuitorul nu a fost foarte precis, astfel că s-ar putea crede, citind art. 432 alin.4 Cpp din care rezultă că sentința dată într-o contestație în anulare este supusă apelului, că apărarea are dreptate, însă trebuie avută în vedere și altă dispoziție dintr-o lege, coroborată cu celelalte dispoziții, interpretând nu numai voința legiuitorului ci și ceea este logic și coerent. În opinia sa, nu este admisibil ca o hotărâre într-o cale extraordinară de atac să fie supusă cenzurii unei instanțe superioare, dar hotărârea a cărei anulare se cere, să nu poată fi supusă unei asemenea cenzuri, iar art. 432 alin.4 Cpp trebuie analizat prin coroborare și cu cazurile în care se poate face contestație în anulare. Astfel, toate cazurile prevăzute de art.436 lit. a-h Cpp, privesc numai hotărâri definitive. Cazul prev. la lit. i art.436 Cpp, este singurul care poate fi aplicabil în cazul art. 432 alin.4 Cpp. În situația în care există două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, date cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat, ambele hotărâri pot rămâne definitive în primă instanță, atunci fiind sesizată instanța care a pronunțat ultima hotărâre rămasă definitivă la fond și rejudecându-se, se va pronunța o singură hotărâre care va fi supusă apelului, întrucât și hotărârea care s-a anulat era supusă apelului.
Apărătorul ales al apelantei R. L., având cuvântul în replică, solicită a se avea în vedere disp. art. 432 alin.4 Cpp și art.436 lit. a Cpp precum și extrasul din încheierea 132/01.02.2013 pronunțată de ÎCCJ, apreciind că reprezentantul Ministerului Public nu a argumentat pe temeiuri de drept.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în replică, solicită a se avea în vedere că temeiul invocat de apărare se referă la judecata în apel.
Apărătorul ales al intimatei P. E., având cuvântul, apreciază că este imposibil ca la o normă imperativă care dispune într-un anumit fel, să poți adăuga ceva în plus. În opinia sa, art.386 Cpp, în baza căruia s-a motivat inițial contestația în anulare nu prevede sub nicio formă o situație în care se poate ataca cu contestație în anulare o hotărâre care nu este dată într-o cale de atac. Concluzionând, solicită admiterea excepției și respingerea apelului ca inadmisibil.
CURTEA,
Prin decizia penală nr. 111/A/26.02.2014 a Tribunalului București, Secția I-a Penală a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, invocată de instanță din oficiu.
În temeiul art.50 cod proc.pen. raportat la art.38 alin.2 cod proc.pen. a fost declinată competența de soluționare a apelului declarat împotriva sentinței penale 2473/26.11.2013 a Judecătoriei Sectorului 5 București în favoarea Curții de Apel București și în consecință s-a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București, instanța competentă în soluționarea cauzei.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că:
Potrivit art. 38 alin.2 din Noul Cod de procedură penală Curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de judecătorii și de tribunale.
Potrivit art.10 alin.1 din Legea 255/2013 „Apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală se soluționează de către aceeași instanță, potrivit dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel.”
Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București la data de 06.02.2014, ulterior intrării în vigoare a noului cod de procedură penală, iar din acest moment orice apel declarat împotriva unei hotărâri penale pronunțate în primă instanță de judecătorie este de competența Curții de Apel.
Tribunalul a reținut că și anterior intrării în vigoare a noului cod de procedură penală, competența de soluționare a acestei căi de atac ar fi revenit tot Curții de Apel București. Astfel, petenta se plânge de o soluție pronunțată prin sentința penală nr.2141/16.10.2014 a Judecătoriei Sectorului 5, București prin care s-a admis plângerea formulată de numita P. E., s-a desființat rezoluția nr.7535/P/2011din 17.07.2013 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București și s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neglijență în serviciu prevăzute de art.178 și art.249 cod penal anterior. Or, în raport de infracțiunile pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, competența de soluționare a acestei căi de atac, intitulate apel, ar fi revenit conform art.281 pct.3 cod proc.pen. anterior Curții de Apel. Față de aceste considerente, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București. Mai mult, s-a arătat că tribunalul ca instanță de control judiciar avea o competență limitată prevăzută de art.27 pct.3 cod proc.pen. anterior în a soluționa căi de atac declarate împotriva soluțiilor pronunțate în fond de judecătorii, iar apelul împotriva unei soluții pronunțate în contestație în anulare de judecătorie nu se regăsea în enumerare limitativă prevăzută de acest articol.
Astfel, în temeiul art.50 cod proc.pen. raportat la art.38 alin.2 cod proc.pen. a declinat competența de soluționare a apelului declarat împotriva sentinței penale 2473/26.11.2013 a Judecătoriei Sectorului 5 București în favoarea Curții de Apel București.
Prin sentința penală nr. 2473/26.11.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, în dosarul nr._ , în temeiul art.391-386 C.proc.pen., a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatoarea R. L., în contradictoriu cu intimata P. E., ca inadmisibilă.
Deliberând asupra cauzei penale de față, instanța de fond a constatat următoarele:
I. Actul de sesizare. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, la data de 14.11.2013, sub nr._, petenta R. L. a formulat contestație în anulare împotriva sentinței penale nr.2141/16.10.2013 a Judecătoriei Sectorului 5 București.
În motivarea contestației în anulare, petenta a arătat faptul că, sentința penală nr.2141/2013 este nelegală și netemeinică, în condițiile în care la momentul la care s-a judecat fondul cauzei procedura de citare cu petenta nu a fost legal îndeplinită, neavând cunoștință de existența cauzei. Astfel, arată că la termenul din 01.10.2013, în pofida faptului că procedura de citare cu petenta nu a fost legal îndeplinită, deoarece nu a primit acest act de procedură pentru a fi înștiințată în legătură cu obiectul dosarului și a termenului de judecată, lucru pe care îl poate dovedi cu acte de la Oficiul Poștal unde nu s-a înregistrat nici o citație pe adresa petentei, cât și cu declarațiile agentului poștal. Petenta a mai arătat că s-a încălcat grav dreptul la apărare consacrat în Constituția României în art.6 C.proc.pen. și art.6 paragraful 3 lit.b din CEDO, instanța judecând cauza fără a-i da posibilitatea legală de a-și exercita drepturile procesuale și de a formula probe în apărare, în prezența unui apărător ales.
În drept, au fost invocate disp. art.386 lit.a, art.388 și art.389 C.proc.pen.
II. Probatoriul. În susținerea contestației în anulare petenta a depus următoarele înscrisuri: adresa nr.1143/13.11.2013 emisă de Poșta Română, precum și copia plicului în care i-a fost înaintată această adresă.
În vederea soluționării cauzei a fost atașat dosarul de fond nr._/302/2013.
III. Situația de fapt. Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.2141/16.10.2013 a Judecătoriei sectorului 5 București, pronunțată în dosarul nr._ /302/2013, definitivă la data pronunțării, în temeiul art.278 ind.1 alin.8 lit.b C.proc.pen., s-a admis plângerea formulată de petenta P. E., în contradictoriu cu intimații R. L. și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii G. A., s-a desființat rezoluția nr.7535/P/2011 din 17.07.2013 emisă de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București și s-a trimis cauza procurorului pentru a începe urmărirea penală față de intimați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neglijență în serviciu prev. de art.178 și art.249 C.pen., precum și pentru identificarea făptuitorilor.
IV.Considerente juridice. În ceea ce privește dispozițiile legale aplicabile, instanța a reținut că potrivit disp. art.386 C.proc.pen., Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Potrivit art.399 alin.1 C. proc. pen., instanța competentă să soluționeze contestația în anulare pentru cazul prev. în art.386 lit.a C. proc. pen., este instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.
Instanța a reținut că, potrivit art.391 C.proc.pen., judecarea contestației în anulare se realizează în două etape: admiterea în principiu și judecarea fondului contestației (în cazul în care contestația este întemeiată, după anularea deciziei date în recurs, procedându-se la rejudecarea recursului sau la rejudecarea cauzei după casare – conf. art.392 C.proc.pen.).
Asupra motivelor de admisibilitate a cererii, în raport de dispozițiile art. 386 și urm. C. proc. pen., instanța a constatat - în principal – că sentința penală nr.2141/16.10.2013 a Judecătoriei sectorului 5 București nu este susceptibilă a fi supusă contestației în anulare, deoarece nu este o hotărâre judecătorească pronunțată în calea de atac a recursului.
Instanța a constatat că intimata R. L. a depus cererea de contestație în anulare la judecătoria care a soluționat – este adevărat definitiv - plângerea petentei P. E. împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată.
Instanța a reținut că în materia plângerii împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, după . Legii nr.202/2010, soluțiile pronunțate conform art.2781 alin.8 C. pron. pen. sunt definitive de la data pronunțării, eliminându-se astfel calea de atac a recursului existentă anterior.
Eliminarea căii de atac din materia plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 2781 C.proc.pen. nu a fost însoțită și de modificări corelative ale dispozițiilor în materia contestației în anulare, cale extraordinară de atac ce vizează în special soluțiile pronunțate de instanța de recurs.
Pe cale de consecință, s-a concluzionat că intenția legiuitorului, în ceea ce privește plângerea împotriva soluțiilor procurorului, a fost atât de eliminare a căii de atac ordinare a recursului, cât și a căilor extraordinare de atac, respectiv a contestației în anulare.
De altfel, s-a arătat că practica judiciară și doctrina sunt unanime în a califica inadmisibilă contestația în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri penale pronunțate în fond sau apel, căci norma procedurală este de strictă și limitativă aplicare, neputând fi extinse condițiile și cauzele de exercitare a unei contestații în anulare la alte ipoteze decât cele strict prevăzute de norma legală.
În ceea ce privește o eventuală încălcare a dreptului la apărare al intimatei, ce nu ar fi fost legal citată la soluționarea plângerii bazate pe disp. art.278 ind.1 C.proc.pen., instanța a constatat că în speță nu s-a procedat la o judecare a fondului unei cauze penale (în sensul pronunțării unei condamnări/achitări), intimata putând să-și exercite drepturile legale în fața organelor de urmărire penală, după data la care se va începe urmărirea penală împotriva sa, doar după această dată dobândind calitatea de învinuit.
Pentru acest motiv, constând că în cauză hotărârea a cărei anulare se solicită pe calea contestației nu este susceptibilă a fi supusă unei căi extraordinare de atac, instanța nu a mai analizat celelalte condiții referitoare la termenul în care poate fi formulată o contestație în anulare sau pe cele referitoare la motivele pentru care se poate formula o atare cerere, devenind inutilă verificarea lor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, apelanta-contestatoare R. L., fără a formula în scris motivele acestei căi de atac.
La termenul de judecată din data de 27.05.2014, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității apelului.
Examinând apelul dedus judecății prin prisma chestiunii vizând admisibilitatea acestei căi de atac, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 429 al. 1 NCPP, „Contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere”.
Disp. art. 431 NCPP reglementează admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, ca etapă prealabilă și obligatorie a procedurii de soluționare a unei astfel de căi extraordinare de atac, urmată de cea de a doua etapă, a judecării pe fond a contestației în anulare reglementată de disp. art. 432 NCPP.
Astfel, potrivit art. 432 al. 1 NCPP, „La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare”.
Totodată, conform al. 2 al aceluiași articol, când se invocă autoritatea de lucru judecat, ca și caz de contestație în anulare prev. de art. 426 al. 1 lit. i NCPP, dacă după citarea părților interesate în cauza în care s-a pronunțat ultima hotărâre și după ascultarea concluziilor părților și ale procurorului, este găsită ca întemeiată contestație în anulare, instanța desființează prin decizie sau prin sentință ultima hotărâre sau acea parte din ea cu privire la care există autoritate de lucru judecat.
De asemenea la al. 4 se arată că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
Așadar, din interpretarea logică și sistematică a celor trei alineate ale art. 432 NCPP, rezultă fără dubiu că numai în cazul prev. de art. 426 lit. i NCPP, când contestația în anulare poate fi soluționată prin sentință, respectiva sentință este atacabilă cu apel, în celelalte cazuri, când potrivit art. 432 al. 1 NCPP contestația în anulare este soluționată prin decizie, această decizie este definitivă.
În speță, prin sentința atacată cu contestație în anulare, nr.2141/16.10.2013 a Judecătoriei Sectorului 5 București, în temeiul art.278 ind.1 alin.8 lit.b C.proc.pen., s-a admis plângerea formulată de petenta P. E., în contradictoriu cu intimații R. L. și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii G. A., s-a desființat rezoluția nr.7535/P/2011 din 17.07.2013 emisă de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București și s-a trimis cauza procurorului pentru a începe urmărirea penală față de intimați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neglijență în serviciu prev. de art.178 și art.249 C.pen., precum și pentru identificarea făptuitorilor.
Această sentință era potrivit disp. art. 278 ind. 1 al. 10 definitivă, textul regăsindu-se în disp. art. 341 al. 8 NCPP, cu referire la soluția prev. de art. 341 al. 6 lit. b NCPP.
Astfel disp. art. 341 al. 8 NCPP arată că: „Încheierea prin care s-a pronunțat una din soluțiile prevăzute la al. 6 și la al. 7 pct. 1, pct. 2 lit. a, b și d este definitivă” iar în speță a fost pronunțată soluția prev. de art. 341 al. 6 lit. b NCPP.
Fără a cerceta competența materială de soluționare a unei astfel de contestații în anulare de către instanța de fond, aspect învederat de apelantă în combaterea excepției invocate de parchet și susținut prin depunerea de către aceasta a copiei încheierii nr. 132/01.02.2013 a ÎCCJ-Secția Penală, care vizează strict chestiunea competenței materiale de soluționare a contestației în anulare formulată împotriva unei sentințe definitive pronunțată în temeiul art. 278 ind. 1 lit. a C.p.p., deci fără nici o legătură cu excepția analizată, Curtea consideră că excepția este întemeiată.
Din coroborarea disp. art. 429 NCPP cu disp. art. 432 NCPP și având în vedere și cazurile prev. de art. 426 NCPP, rezultă că numai în situația invocării cazului prev. de art. 426 lit. i NCPP, când ultima hotărâre cu referire la care se invocă autoritatea de lucru judecat este o sentință, definitivă la instanța de fond, astfel încât, contestația va fi soluționată de respectiva instanța de fond, tot printr-o sentință, această hotărâre este atacabilă cu apel potrivit art. 432 al. 4 NCPP, în toate celelalte cazuri pronunțându-se decizii care sunt definitive.
Pe de altă parte se constată lipsa unor dispoziții tranzitorii care să reglementeze astfel de situații, din Legea nr. 255/2013, însă având în vedere că toate cazurile de contestație în anulare prev. de art. 386 VCPP au fost preluate cu mici nuanțări de art. 426 NCPP, lipsa mențiunii existente la art. 389 al. 1 VCPP referitoare la competența instanța de recurs, din cuprinsul disp. art. 429 al. 1 NCPP, nu este de natură să determine alte concluzii cu privire la inexistența unei căi de atac în situații de genul celei în speță, împotriva unei sentințe pronunțată în contestație în anulare formulată față de o altă sentință prin care a fost soluționată o plângere întemeiată pe disp. art. 278 ind. 1 VCPP.
Este adevărat că Jud. Sector 5 București este instanța care a pronunțat hotărârea definitivă, respectiv sentința penală nr. 2141/16.10.2013, dar această sentință a rămas definitivă în virtutea disp. art. 278 ind. 1 al. 8 VCPP.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care are o natură juridică mixtă, de anulare, respectiv de retractare.
Caracterul de anulare derivă din împrejurare că prin exercitarea ei se urmărește, cum este cazul și în speța dedusă judecății, desființarea hotărârii definitive.
Această desființare se solicită ca o consecință a îndeplinirii unor acte cu încălcarea legii, în speță se invocă judecarea cauzei, în lipsă contestatoarei fiind indicat ca temei de drept art. 386 lit. a VCPP.
Anularea hotărârii are drept efect repunerea cauzei în etapa judecății în care aceasta s-a aflat înainte de rămânerea definitivă.
Dispozițiile art. 386 lit. a) VCPP făceau referire la instanța de recurs ca instanță competentă să soluționeze contestația în anulare, în condițiile în care această instanță de recurs a pronunțat hotărârea definitivă, în prezent acest text de lege regăsindu-se în disp. art. 426 al. 1 lit. a NCPP, care face referire la instanța de apel.
În speță, sentința penală nr. 2141/16.10.2013 pronunțată de Jud. Sector 5 București, în dosarul nr._/302/2013, a rămas definitivă, conform art. 278 ind. 1 al. 8 VCPP.
În acest context, exercitarea unei căi extraordinare de atac, a contestației în anulare, privită prin prisma caracterului său inabordabil, îi este dată instanței care a emis hotărârea definitivă, în speță, competența de judecare a contestației în anulare aparține Jud. Sector 5 București, așa cum de altfel s-a și apreciat de către instanța d fond care a pronunțat sentința penală nr. 2473/26.11.2013, atacată cu apel de către contestatoare.
Contestația în anulare - cale extraordinară de atac - poate fi îndreptată doar împotriva hotărârilor penale definitive și numai în cazurile și condițiile prevăzute limitativ și expres în dispozițiile art. 426 NCPP.
Deși în speță s-a pronunțat o sentință penală definitivă în fața primei instanțe, conform art. 278 ind. 1 al. 8 VCPP, față de noile dispoziții de procedură penală, împotriva sentinței prin care a fost soluționată contestația în anulare formulată cu referire la respectiva sentință definitivă în condițiile menționate, nu există cale de atac.
Aspectul vizând rămânerea definitivă a sentinței de fond nr. 2141/16.10.2013 conform art. 278 ind. 1 al. 8 VCPP, nu este lipsit de relevanță și concordă cu toate textele de lege menționate anterior, nefiind însă încadrabil în ipoteza prev. de art. 432 al. 4 NCPP.
O astfel de interpretare ar echivala cu izolarea al. 4 de celelalte alineate ale articolului 432 NCPP, generând o concluzie eronată și fără temei legal, în sensul că în toate cazurile în care o contestație în anulare este soluționată prin sentință, respectiva sentință este atacabilă cu apel.
În acest sens sunt și disp. art. 432 al. 1 NCPP, text de lege care face referire la desființarea hotărârii a cărei anulare se cere, după admiterea în principiu a contestației în anulare, prin decizie și în consecință, la rejudecarea apelului, pentru ca al. 2 să nuanțeze situațiile în care se pronunță decizie și cele în care se pronunță sentință, în soluționarea unei contestații în anulare în care se invocă autoritatea de lucru judecat.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. a teza a doua NCPP, va admite excepția inadmisibilității apelului invocată de P. de pe lângă Curtea de Apel București și va respinge ca inadmisibil apelul declarat de apelanta-contestatoare R. L., împotriva sentinței penale nr. 2473/26.11.2013 a Jud. Sector 5 București.
Văzând și disp. art. 275 al. 2 NCPP.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității apelului invocată de P. de pe lângă Curtea de Apel București și în baza art.421 pct. 1 lit. a teza a doua NCPP respinge ca inadmisibil apelul declarat de apelanta-contestatoare R. L., împotriva sentinței penale nr.2473/26.11.2013 a Jud. Sector 5 București.
În baza art. 275 al. 2 NCPP obligă apelanta la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2014.
Președinte, Judecător,
P. V. A. C. E. R.
Grefier,
R. D. C.
Red. CER
2 ex. /28.05.2014
Dosar fond nr._ -Jud. Sector 5 București
Jud. fond – M. C. A.
| ← Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 677/2014.... | Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 688/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
