Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 1386/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1386/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 1386/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr._

(_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 1386

Ședința publică de la 6 noiembrie 2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - C. C.

JUDECĂTOR - M. C.

GREFIER - G. A. I.

* * * * * * * * *

MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror M. C..

Pe rol, se află soluționarea apelului declarat de revizuienta ASOCIAȚIA P. CINSTIREA MEMORIEI EROILOR împotriva sentinței penale nr.1087 din 09 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit apelanta revizuientă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, invocă excepția inadmisibilității căii de atac, raportat la faptul că sentința a cărei revizuire s-a cerut nu putea fi atacată cu apel, astfel încât nici în revizuire sentința nu poate fi atacată cu această cale de atac.

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.1087 din 09 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în baza art.456 alin. 2 Cod de procedură penală rap. la art.459 alin.5 Cod de procedură penlă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienta ASOCIAȚIA P. CINSTIREA MEMORIEI EROILOR, cu sediul în sector 4, București, .. 1, ., ., în sector 5, București, ., ., . și în sector 4, București, .. 30/A

În baza art. 275 alin. (2) Cod de procedură penală, a fost obligată revizuienta la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

P. a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea sa, petenta Asociația pentru cinstirea memoriei eroilor a solicitat revizuirea unei sentințe pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, fără a indica dosarul în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire se solicită, temeiurile de drept și mijloacele de probă în dovedire.

Ca urmare a sesizării acestor deficiențe, în conformitate cu art.456 alin.4 Cod de procedură penală, întrucât la momentul formulării cererii nu erau îndeplinite condițiile prev. de art.456 alin.2 și 3 Cod de procedură penală, la data de 26.03.2014, instanța a pus în vedere petentei, ca în termen de o săptămână, să depună la dosar o precizare din care să rezulte cazurile de revizuire aplicabile în speță în opinia sa, precum și mijloacele de probă în dovedirea acestora.

De asemenea, în urma verificării sistemului Ecris, a fost identificat dosarul nr._/302/2012 al Judecătoriei Sectorului 5 București, în care petenta a avut calitatea de parte.

Analizând actele dosarului, în raport cu dispozițiile art.456 Cod de procedură penală, prima instanță a constatat că și ulterior termenului acordat în acest sens, petenta nu a acoperit lipsurile cererii de revizuire, fiind încălcate astfel disp. art. 456 alin.2 și 3 Cod de procedură penală cu privire la condițiile de formă și fond ale acesteia.

În acest sens, prima instanță a arătat că, în cazul revizuirii, petentul are obligația de a indica faptele și mijloacele de probă în baza cărora s-a formulat cererea și conduc la stabilirea unor temeiuri legale care permit revizuirea, condiție care în speță nu a fost respectată.

De asemenea, instanța fondului a constatat că nici în urma precizărilor solicitate, petenta nu a indicat cu exactitate numărul dosarului în care s-a pronunțat sentința ce se dorește a fi revizuită, aspect care nu poate fi complinit prin prezumțiile instanței.

D. urmare, în condițiile în care, în conformitate cu art.459 alin.5 Cod de procedură penală sancțiunea pentru neîndeplinirea disp. art.456 alin.2 și 3 Cod de procedură penală este inadmisibilitatea, prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienta Asociația pentru cinstirea memoriei eroilor.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a formulat apel petenta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, fără a arăta în scris motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.

La termenul de judecată din data de 06 noiembrie 2014, reprezentantul Ministerului Public a invocat caracterul inadmisibil al apelului dedus judecății.

Analizând admisibilitatea căii de atac formulate de către petenta revizuientă Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, Curtea constată că – într-adevăr – apelul acesteia apare ca fiind inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr.617 din 26.03.2013 pronunțat de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul penal nr._/302/2012 – a cărei revizuire este de presupus că se solicită în prezenta cauză – în temeiul art.2781 alin.8 lit.a din vechiul Cod de procedură penală a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva rezoluției nr._/P/2012 din data de 14.05.2012 emisă de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București.

Potrivit art.2781 alin.10 din vechiul Cod procedură penală, aflat în vigoare la data pronunțării sentinței anterior menționate „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin.8 este definitivă”.

În mod corelativ, după . data de 01 februarie 2014 a noului Cod de procedură penală (Legea nr.135/2010), prin dispozițiile art.341 alin.9 din acest act normativ s-a statuat că, între altele, soluția prin care plângerea împotriva rezoluției de neurmărire penală este respinsă ca nefondată, este definitivă.

În condițiile în care potrivit art.459 alin.7 teza a II-a Cod de procedură penală „Sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă aceleiași căi de atac, ca și hotărârile la care se referă revizuirea”, Curtea constată că hotărârea instanței de fond prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petenta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva unei sentințe definitive conform art.2781 alin.10 din vechiul Cod procedură penală, respectiv art.341 alin.9 din noul Cod de procedură penală, este la rândul său definitivă, ca și hotărârea a cărei revizuire s-a cerut de către petentă.

În consecință, dat fiind faptul că sentința penală nr.1087/09.04.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._, prin însăși voința legiuitorului, nu este susceptibilă de a fi atacată cu apel, în temeiul art.421 pct.1 lit.a Cod de procedură penală, Curtea va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petenta revizuientă Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva acesteia.

În temeiul art.275 alin.2 Cod de procedură penală, va obliga pe apelanta petentă revizuientă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art.421 pct.1 lit.a Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta revizuienta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva sentinței penale nr.1087/09.04.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ .

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe apelanta revizuientă la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. C. M. C.

GREFIER,

G. A. I.

red./t.red. jud.C.C.

ex.4

red. jud.M.P.-Jud.Sect.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 1386/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI