Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 615/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 615/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 615/2014
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 615 /A
Ședința publică din data de 08 05 2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE: M. D. G.
JUDECĂTOR: I.-T. C.-B.
GREFIER: I. P.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a participat procuror S. A..
Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale ce are ca obiect apelul declarat de apelantul petent C. T. împotriva Sentinței penale nr. 531 din data de 20.02.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosar nr. _ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24 aprilie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când Curtea având în vedere disp. art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, a stabilit termen de pronunțare pentru data de astăzi, 8 mai 2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 531 din data de 20.02.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în baza art. 2781 alin. 8 lit. a C.pr.pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul C. T., domiciliat în București, sector 4, Șoseaua Giurgiului nr. 115A, ., . cu intimații V. C. O., cu domiciliul în București, sector 6, .. 39, .. 3, . M., domiciliat în ., județ Tulcea, ca neîntemeiată.
A fost menținută rezoluția procurorului de caz din data de 11.06.2013 pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 1941/P/2011, precum și rezoluția prim-procurorului aceluiași parchet nr. 2161/II-2/2013 din data de 03.10.2013.
A fost obligat petentul la plata către intimați a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, precum și la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că petentul C. T. a formulat o plângere împotriva rezoluțiilor nr.1941/P/2011 din data de 11.06.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București și nr. 2161/II-2/2013 din data de 03.10.2013 a prim-procurorului aceleiași unități de parchet, cu motivarea că cercetările nu au fost corect efectuate.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că potrivit art. 2781 alin.1 C.pr.pen., „După respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.”
Din actele dosarului de urmărire penală, a rezultat că părinții petentului C. T., numiții C. D. și M. au preluat conform autorizației nr. 967/10.06.1975 (f. 283 d.u.p.) prin concesiune un loc de veci de la P. V.- V. pentru o perioadă de 99 ani, loc pe care au construit mai multe cripte. După decesul concesionarilor au rămas cei cinci copii ai lor C. Ș., C. T., C. I., O. D. și C. M., însă aceștia nu au realizat demersuri pentru dezbaterea succesiunii cu privire la locurile de veci.
Instanța a mai reținut că numitul C. I., unul dintre cei cinci copii, a fost căsătorit cu C. I., fostă V., însă din căsătoria lor nu a rezultat nici un copil, iar soții și-au făcut testamente reciproce. La data de 26.12. 1998 C. I. a decedat, iar conform certificatului de moștenitor autentificat sub nr. 138/14.04.1999 de BNP I. D. (f. 58 d.u.p) C. I. a dobândit în calitate de soție și legatară universală mai multe bunuri mobile și imobile, printre care și cota indiviză de 1/8 din dreptul de concesiune asupra locului de veci din P. V.-V. din Popești-Leordeni.
Totodată, în anul 2000 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei sector 4 București dosarul nr. 750/2000 în care se solicita dezbaterea succesiuni numiților C. D. și C. M. (părinții petentului). În acest litigiu C. I. a renunțat la succesiune în favoarea celorlalți frați, însă este de observat că astfel cum rezultă din sentința nr.3078/15.03.2001 (f. 278-280 d.u.p.), în masa succesorală supusă împărțirii nu a fost cuprins și dreptul de concesiune asupra locului de veci din Popești-Leordeni. Prin urmare, acesta a rămas în continuare în proprietate comună și nu a fost atribuit vreunui moștenitor, nefiind cuprins în masa succesorală stabilită.
La data de 03.03.2007 a decedat C. I.. Conform certificatului de moștenitor nr. 2/2008 eliberat de BNP Litteris (f. 33 d.u.p.), fratele defunctei, M. V. a rămas unic moștenitor al acesteia și a dobândit cota- parte indiviză de 1/8 din dreptul de concesiune asupra locului de veci din P. V.- V..
Defuncta C. I. a fost înmormântată de către fratele său V. M. în cavoul din . anul 2009, petentul alături de ceilalți frați ai săi au introdus o acțiune civilă prin care au solicitat instanței dezbaterea succesiunii și ieșirea din indiviziune de pe urma defuncților C. I. și C. I. și anularea certificatului de moștenitor nr. 2/2008 al lui V. M.. Prin sentința nr. 7531/15.10.2010 a Judecătoriei sector 6 București (f. 40 d.u.p.) s-a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală și acțiunea a fost respinsă, certificatul de moștenitor rămânând valabil. Instanța de apel a menținut parțial sentința apelată, fără a pronunța o soluție diferită cu privire la valabilitatea certificatului de moștenitor contestat.
Din actele dosarului de urmărire penală, a rezultat că nu există nici un indiciu care să susțină afirmațiile petentului, cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin.1 C.pen., art. 220 C.pen. și art. 291 C.pen., respectiv de art. 26 rap. la art. 215 alin.1 C.pen., art. 26 rap. la art.220 C.pen. și art. 26 rap. la art. 291 C.pen de către intimați, dimpotrivă mențiunile sentințelor civile menționate anterior venind să coroboreze apărările formulate de către aceștia din urmă.
În ceea ce privește infracțiunile de mai sus, prima instanță a constatat că nu sunt întrunite elementele laturii obiective sau subiective. Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune instanța nu poate reține că intimatul V. M. ar fi săvârșit vreo acțiune care să se înscrie în elementul material al laturii obiective a infracțiunii, respectiv aceea de ,,inducere în eroare a unei persoane’’ și nici nu poate reține că acesta ar fi acționat pe plan subiectiv ,,în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust’’. Intimatul V. M. a acționat cu convingerea că el are o cota-parte din dreptul de concesiune asupra locului de veci, astfel cum rezulta din certificatul de moștenitor nr. 2/2008 eliberat de BNP Litteris.
În legătură cu infracțiunea de tulburare de posesie, prima instanță a considerat că nu reiese din actele dosarului că posesia asupra locului de veci ar fi aparținut petentului la momentul înmormântării defunctei C. I., astfel încât nu este întrunită situația premisă a infracțiunii.
În ceea ce privește infracțiunea de uz de fals, din actele dosarului nu a rezultat că vreunul dintre actele folosite pe parcursul procedurilor derulate ar fi fost fals și cu atât mai puțin că acestea ar fi fost folosite cunoscându-se că sunt false cu intenția producerii de consecințe juridice.
Prima instanță a avut în vedere că de vreme ce în sarcina intimatului V. M. nu a fost reținută niciuna din infracțiunile pentru care s-au desfășurat cercetări, nici în sarcina intimatei V. C. O. nu ar putea fi reținută complicitatea la aceste infracțiuni. Astfel cum rezultă din articolul 26 C.pen., complicitatea presupune sprijinul dat de o persoană unei alte persoane care săvârșește fapta penală în calitate de autor. Întrucât intimatul V. M. nu poate fi considerat autor al infracțiunilor menționate mai sus și nici nu s-a reținut săvârșirea unei fapte penale în cauza de față, nu sunt întrunite condițiile complicității.
Instanța a mai constatat faptul că organul de urmărire penală a audiat în faza de urmărire penală pe fiecare dintre părți și s-au efectuat demersurile necesare pentru stabilirea situației de fapt și s-au atașat înscrisurile relevante. Din acest punct de vedere, instanța a considerat că urmărirea penală a fost temeinic efectuată, fiind administrate toate mijloacele de probă necesare lămuririi sub toate aspectele ale cazului de față.
Prin urmare, prima instanță a constatat că soluția adoptată prin rezoluția procurorului de caz din data de 11.06.2013, pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. 1941/P/2011, precum și prin rezoluția prim-procurorului aceluiași parchet nr. 2161/II-2/2013 din data de 03.10.2013 este una corectă și a respins plângerea petentului ca neîntemeiată, menținând soluțiile dispuse în faza de urmărire penală.
Constatând culpa petentului în pornirea prezentului proces penal, instanța l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză. Astfel, petentul având a plăti către intimați suma de 500 lei, reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 120/19.02.2014. Totodată, petentul a fost obligat la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe, în data de 27 februarie 2014, petentul C. T. a înaintat acestei Curți o petiție intitulată „Cerere de recurs” (filele 2 și 3 dosar C.), prin care a reiterat motivele susținute la parchet și judecătorie.
La termenul de judecată din data de 24 aprilie 2014, reprezentantul Ministerului Public a invocat caracterul inadmisibil al căii de atac.
Prin prezenta cerere (fila 2, dosar C.A.B.), petentul C. T. a înțeles să exercite o cale de atac pe care a intitulat-o „recurs” împotriva sentinței penale nr. 531 din data de 20.02.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, prin care s-a soluționat o plângere, în condițiile art.2781 Cod procedură penală (în vechea reglementare).
În materia căilor de atac, Curtea nu mai soluționează recursuri, astfel încât a calificat prezenta cale de atac drept apel.
Potrivit noilor reglementări, respectiv art.341 alin.8 din Cod procedură penală în vigoare, soluția primei instanțe, vizând o plângere împotriva soluției procurorului, nu mai este însă susceptibilă de vreo cale de atac, astfel încât, prezenta cerere apare ca fiind inadmisibilă.
Pe de altă parte, nici în vechea procedură această instituție nu era prevăzută cu vreo cale de atac și, oricum, prin sentința atacată, la fila 51 verso penultimul alineat, prima instanță a menționat acest lucru în dispozitiv, în sensul că este definitivă.
Pentru aceste considerent și cum necunoașterea legii nu exonerează de răspundere, Curtea va respinge apelul formulat de petentul C. T., împotriva Sentinței penale nr. 531 din data de 20.02.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
Văzând și disp.art.275 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de petentul C. T. împotriva Sentinței penale nr. 531 din data de 20.02.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, ca nefondat.
Obligă apelantul la plata a 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 mai 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. D. G. I.-T. C.-B.
GREFIER,
I. P.
red.I.T.C.B.
dact.L.G.
ex.6
red.L.Z.-Jud.Sect.4
| ← Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 612/2014.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 772/2014. Curtea de... → |
|---|
