Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 30/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 30/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 30/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr._

(_ )

SENTINȚA PENALĂ NR.30

Ședința publică de la 16 ianuarie 2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - M. C.

GREFIER - M. A.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat prin procuror M. C..

Pe rol, soluționarea plângerii formulate de petentul H. C. R. împotriva Rezoluției nr. 2491/II/2/2013 din 8 noiembrie 2013 dată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată împotriva rezoluției nr.371/P/2013 adoptată de același de parchet.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 13 ianuarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16 ianuarie 2014, când a dat următoarea hotărâre.

CURTEA

Petentul H. C. R. a depus la data de 13.11.2013 plângerea împotriva rezoluției nr.371/P/2013 din data de 27.VIII.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rezoluția contestată privind pe intimații L. A. și L. V., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Petentul a criticat în plângerea depusă atât rezoluția nr. 371/P/2013 din data de 27.VIII.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și rezoluția nr.2491/II-2/2013 a procurorului sef secție urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 249 Cod penal pentru că fapta nu există, soluție întemeiată pe disp. art. 10 lit. a) Cod procedură penală și respectiv prin care s-a respins plângerea petentului împotriva acestei soluții, de către procurorul sef de secție urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ.

Analizând actele dosarului prin prisma dispozițiilor referitoare la competența de a dispune pe fondul acestei plângeri, Curtea apreciază că nici unul dintre criteriile prev. de art. 30 alin. 1 C.p.p. nu atrage propria competență teritorială, reținând că nici locul unde a fost săvârșită infracțiunea, nici locul unde a fost prins făptuitorul, nici locul unde locuiește făptuitorul, nici locul unde locuiește persoana vătămată nu se află pe raza de competență teritorială a Curții de Apel București, art. 30 prevăzând în continuare că judecarea cauzei revine aceleia dintre instanțele competente potrivit alin. 1, în a cărei rază teritorială s-a efectuat urmărirea penală.

Este adevărat că disp. art. 30 alin. final C.p.p prevăd dispoziții speciale referitoare la situația în care urmărirea penală se desfășoară de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de către parchetele de pe lângă curțile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori județean, cazuri în care se prevede că procurorul, prin rechizitoriu, stabilește căreia dintre instanțele prevăzute în alin. 1 îi revine competența de a judeca, ținând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal, însă Curtea arată că în cauza de față nu s-a desfășurat nici o urmărire penală, soluția care s-a dispus și care s-a criticat fiind chiar aceea de neîncepere a urmăririi penale, astfel încât Curtea apreciază că nu ne aflăm în situațiile reglementate de acest text, criteriile funcție de care se apreciază asupra competenței fiind cele prev. de art. 30 alin. 1 Cp.p.

Potrivit art. 278 indice 1 alin. 1 din Codul de procedură penală, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței sau, după caz, a rezoluției de clasare, scoatere de sub urmărire penală dau de încetare a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată precum și orice altă persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Față de aceste considerente, reținând că pretinsele fapte s-au săvârșit pe raza teriotorială a Curții de Apel A. I., intimații au locul de muncă la P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea apreciază că soluționarea prezentei este de competența acestei instanțe, motiv pentru care va declina competența de soluționare a cauzei privind plângerea petentului H. C. R. împotriva rezoluției nr.371/P/2013 din data de 27.VIII.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, menținută prin rezoluția nr.2491/II-2/2013 a procurorului sef secție urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ, în favoarea Curții de Apel A. I..

Conform art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE:

Declină competența de soluționare a cauzei privind plângerea petentului H. C. R. împotriva rezoluției nr.371/P/2013 din data de 27.VIII.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, menținută prin rezoluția nr.2491/II-2/2013 a procurorului sef secție urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ, în favoarea Curții de Apel A. I..

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2014.

PREȘEDINTE

M. C.

GREFIER

M. A.

Red. și tehnored. M.C.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 30/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI